Asigurând transmisia informaţiilor, undele par să fie liantul întregului univers.  Coexistenţa eşalonată a planurilor de observaţie aduce în prim plan ideea intersectării traseelor de comunicaţie şi implicit a distorsionării mesajelor.  Cu toate acestea, realitatea confirmă o acurateţe deosebită a informaţiilor primite din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

Indiferent de distanţa de la care provin, micii mesageri trebuiesc priviţi ca şi infimi localnici ai momentului. Contextul restrâns de afirmare a scos în evidenţă profilul unui dipol şi a unei dispersii progresive a valorilor parametrilor interni.  Încercând să privim această distribuţie ca pe un lanţ, vom putea fi martorii unei entităţi indivizibile.  Practic, şansa rupturii categorice depinde de existenţa soluţiei repausului absolut.  Cum această soluţie nu există, suntem obligaţi să admitem ideea indivizibilităţii şi mai ales pe aceea de corpuscul.

Colapsul şi expansiunea sunt imaginile ce definesc succesiv fundalul perenei creaturi. Plaja limitată de valori specifice densităţii de evenimente respinge posibilitatea dezvoltării unisens pe o perioadă nelimitată de timp.  Rând pe rând, extremele îşi vor preschimba rolurile. Extrema cea mai mobilă va deveni relativ imobilă şi vice-versa.  Conservarea statutului de pol relativ imobil pentru unul din cele două repere ar putea fi considerată simbol al relativei simetrii fizice (inacceptabil în situaţia de faţă).  Sunt create astfel premisele unui sens unic de deplasare.

Profilul de undă dă contur aşa-numitului plan doi al observaţiei.  Perioada de oscilaţie este parametrul esenţial ce pare să marcheze existenţa unei noi distribuţii.  Valorile sucesive ale perioadelor de oscilaţie vor trebui să sublinieze atât starea de asimetrie cât şi starea de relativă izolare a sistemului.  Este tot mai evident faptul că asistăm la un fenomen cu neglijabile abateri secundare pe un ansamblu temporal mai larg, gata oricând să ilustreze relativa conservare a lungimei de undă.

Relativa conservare a planului longitudinal justifică o rază  de curbură imensă şi comună pentru toată gama de microunde.  Planul doi al observaţiei oferă imaginea deja cunoscută a unui imens orologiu.  Fără a scăpa din vedere acţiunile primului plan al observaţiei, oamenii de ştiinţă au remarcat disproporţia mare dintre abaterile specifice planului longitudinal şi abaterile specifice planului transversal.  Din acest motiv, ei au ales lungimea de undă drept element semnificativ al procesului de oscilaţie.

Proiecţia acţiunii pe un plan transversal relevă o tendinţă pronunţată de rotaţie.  Imaginea alăturată este rodul unei maniere relativiste de observaţie. Vreau să spun că viteza de rotaţie nu reprezintă absolut nimic prin ea însăşi. La acest nivel comportamental, unghiul descris şi viteza de rotaţie unghiulară au aceeaşi valoare, dar acesta este un irelevant punct de vedere.  În fapt, numai existenţa abaterilor relative justifică demersul nostru teoretic.

Într-o manieră sistematică, abaterile relative inoculează ideea temporalităţii.  Chiar dacă întârzierea o datorăm salturilor cuantice, continuăm să considerăm pierderea  temporală ca pe o scurgere uniformă şi cu un singur sens de dezvoltare.

Planul transversal (ca şi exponent al unei asimetrii absolute) nu poate fi gazda rotaţiei complete.  Prin urmare, fiecare oscilaţie va fi definită de două momente distincte de dezvoltare: Expansiune si Colaps.

Fără a putea avea acces direct la infimul bit temporal (conceptual), omenirea se raportează la tempoul confirmat de existenţa planului doi al informaţiei şi implicit de perspectiva  valoarii medii a densităţii de evenimente.  Raportul dintre lungimea de undă şi durata necesară relevării sale reprezintă un important reper.  Ca şi w:st=”on”constantă universală, valoarea acestui raport nu pare să fie influenţată de masa de evenimente unitare (conceptual) ce definesc întreaga particulă.

Capacitatea de revenire în jurul unor valori medii de dezvoltare reprezintă totuşi un factor de influenţă. Un factor de influenţă reprezintă şi faptul că, relaţie de direct proporţionalitate dintre unghiul descris şi durata temporală se păstrează numai în interiorul plajei temporale ce marchează o singură tendinţă de dezvoltare.  Conform acestui punct de vedere, fiecare abatere relativă va influenţa atât prin prin valoarea cât şi prin semnul propriu tendinţa vremelnică de conservare a valorilor (remarcată în planul doi al observaţiei).

Fundalul expansiunii denotă o descreştere a valorii abaterii relative. Consemnând faptul că fiecare pas al expansiunii a contribuit la un aşa-numit efect de întârziere, vom fi interesaţi de abaterea maximă ca şi sumă a acestor valori.  Folosind un convenabil aranjament putem determina valoarea de integrare corespunzătoare momentului de deschidere unghiulară maximă.

Cea de a doua perioadă specifică oscilaţiei complete relevă o creştere progresivă a vitezei de rotaţie.  Permanenta raportare la perspectiva planului doi al observaţiei permite să facem afirmaţii cu privire la o aşa-numită regresie temporală. Interpretarea acestui concept necesită o deosebit de mare precauţie.  Practic, nu este vorba de o întoarcere în timp.  Orice acţiune are nevoie de o durată pozitivă de timp pentru a se desfăşura.  Relaţia de dependenţă dintre un proces relativ rapid (cu dublu sens de dezvoltare pe o perioadă scurtă de timp) şi un proces relativ lent (cu un singur sens de dezvoltare pentru o perioadă mult mai mare de timp) a scos în evidenţă necesitatea unei compensări valorice (asemănătoare oricărei acţiuni de regradare a scalei de valori).  În consecinţă, durata negativă are efect limitat şi trebuie privită numai prin prisma acţiunii de aproximare a propriilor valori.

Rotaţia mai rapidă poate fi interpretată (într-o manieră pur relativistă) ca şi rod al unei operaţii mai bune de aproximare.   Eroarea de apreciere părând să se autodiminueze, vom fi interesaţi de efectul abaterii de apreciere maxime, provocat cu ocazia momentului în care viteza unghiulară este minimă.  Condiţiile procesului celei mai bune aproximări garantează existenţa unui unghi iniţial (inclusiv a unei viteze de rotaţie) ce poate fi apreciat ca fiind categoric mai mare ca zero.  În absenţa unor soluţii teoretice capabile să asigure o diferenţiere de valori sub limitele vitezei minime unghiulare, vom înregistra o eroare a valorii duratei temporale chiar de la inaugurarea primului salt.  Extrem de mic în raport cu unghiul minim garantat, primul salt şi evident prima abatere unghiulară nu va aduce modificări importante cu privire la valoarea unghiului total aflat sub observaţie. Cu toate acestea, durata infimei operaţiuni va fi cotată ca fiind direct proporţională cu valoarea unghiului minim.

Dependenţa abaterii maxime de valoarea unghiului minim se manifestă din perspectiva existentei a două tendinţe:

1. pe de o parte, unghiul minim corespunde unei erori maxime de apreciere;

2. pe de altă parte, o valoare cât mai mare a acestui unghi (acceptat ca şi constantă valorică)  consemează o valoare mai mare a erorii de apreciere.

Mărimile fizice ce descriu fiecare tendinţă părând a fi diferite, vor fi tratate ca acţiuni independente.  În consecinţă, valoarea erorii relative maxime va fi direct proporţională cu pătratul valorii unghiului minim. Considerând că am luat în calcul toţi termenii influenţi ai acestui stadiu, putem accepta prerogativul de egalitate prin aproximare între aceste valori.

Valoarea unghiului minim este impusă de imposibilitatea evoluţiei tendinţei de expansiune pe o partitură capabilă să inducă ideea de durată cu valori subunitare.  După cum s-a putut constata anterior, cumulul duratelor determinate de succesiunea micilor paşi ai expansiunii  poate fi interpretat funcţie de valoarea logaritmului natural ce are ca argument valoarea unghiului descris cu această ocazie. Valoarea subunitară a logaritmului fiind interzisă, vom aproxima valoarea unghiului minim cu bine cunoscuta valoarea acceptată ca şi bază a logaritmului natural.

În mod evident, suma relativelor abateri reprezintă doar un parametru de aproximare valorică, dar în acelaşi timp, prin acest parametru ni se oferă suficiente date pentru a putea face o apreciere corectă a tendinţei generale de dezvoltare:

Cu toate că expansiunea pare a fi o evidentă tendinţă generală, în fapt, asistăm la un real feedback.  Colapsul se opune sistematic tendinţei de expansiune continuă, generând un efect de întârziere a îmbătrânirii rapide.

Partiturile total diferite, specifice celor două tendinţe de dezvoltare, conferă precedentei relaţii statutul de formulă grosolană de aproximare a valorilor.  Ca şi aplicaţie a celei mai bune formule de apreciere valorică, este evident că natura va acţiona în spiritul relaţiei de mediere geometrică (recunoscută ca fiind cea mai bună în acest sens).

Fără nici o îndoială se poate  decide că, valoarea vitezei de deplasare în planul longitudinal se află într-o relaţie de invers proporţionalitate cu valoarea specifică duratei unei perioade de oscilaţie.

Până acum, experţii nu au avut cunoştinţă asupra acestui justificabil scenariu şi determinările sale.  La o simplă observaţie, putem asimila precedentul comportament general cu fenomenul inducţiei.  Deşi linia de câmp magnetic este un sugestiv simbol al cuantificării, parametrul permeabilităţii magnetice este dependent de o valoare cu caracter de w:st=”on”constantă universală.

Literatura de specialitate tratează vidul ca pe o limită specială a condiţiilor de expunere. Experţii iau în calcul fiecare nouă tendinţă ca şi nou parametru fizic.  Demersul lor este obiectiv deoarece comportamentul asimetric revendică existenţa diversităţii. În acelaşi timp, urmare a cauzei comune, va trebui să acceptăm fenomenul conversiei parametrilor ca pe un fapt normal.  În acest caz, circumstanţele devin mai importante decât denumirea unui parametru în sine.

Înainte de a fi o alegere convenţională, acest parametru este un produs reclamat de evidenţele practice.  Experimentele practice exclud posibilitatea determiărilor pe intervale subdivizionare perioadei de oscilaţie. Din acest motiv, noul parametru pare a avea calitaţile unei abateri de proporţionalitate, atât la nivelul fiecărei abateri în parte cât şi la nivelul valorilor medii.

Fără alt important factor hotărâtor în definirea sa şi făcând corecţiile de rigoare, viteza maximă a luminii poate fi aproximată prin următoarea expresie:

Micile abateri dintre această valoare şi valoarea convenţional aleasă sunt provocate de existenţa efectului denumit �defect de masă� (ca şi efect al iminentei vecinătăţi dintre două sau mai multe particule complexe, în speţă sarcini electrice). Momentan este prematur să discutăm despre această problemă, deşi trebuie să recunosc faptul că precizia determinărilor pur teoretice a diverselor defecte de masă (utilizând doar formula forţei coulumbiene şi o justificată diagramă de poziţionare reciprocă a sarcinilor electrice componente) m-a încurajat să finalizez aceast concept.

Expresie vie a unui permanent dialog, universul fascinează prin secretul unei armonii depline.  Numai de receptivitatea şi înţelegerea noastră depinde desluşirea acestui comportament.  Dacă se va dovedi că este necesar, vom continua acţiunea de prospectare a limbajului naturii prin explorarea stărilor relativ simetrice.

Referinte: “Teoria generalizata a relativitatii”, Albert Einstein
Iacob Dumitru
Forum: Comentarii pe marginea articolului se pot face in forumul de discutii al site-ului nostru.