Canon 60D

Fotografia astronomica presupune un mare volum de investitii, daca se doreste realizarea ei cu aparatura dedicata. Asa incat, utilizarea unor aparate DSLR ramane o varianta mai ieftina si mai simpla pentru majoritatea astronomilor amatori. Ramane insa o problema destul de complicata. Care aparat DSLR e mai bun pentru asa ceva. La aceasta intrebare am sa incerc sa raspund intr-o serie de articole.

Pentru inceput, am analizat patru aparate noi, aparute pe piata in toamna trecuta, si anume Canon 60D, Nikon D7000, Pentax K-5, si Sony A580, urmanand ca in saptamanile care urmeaza, sa analizez rezultatele obtinute de Canon 550D, Canon 500D, Nikon D3100, Nikon D5000, Pentax K-r, Pentax K-x, si alte aparate mai vechi, dar inca aflate pe piata.

In aceasta analiza am folosit imagini test in format jpeg si RAW, realizate de catre site-ul Imaging-Resource, cu timp de expunere mai lungi, concentrandu-ma asupra celor realizate cu sistemele de reducere a zgomotului NR oprite, dar si cu NR la nivel redus.

Pe langa aceasta, am luat in consideratie si rezultatele publicate de diverse alte site-uri, unele fiind analize numerice, care sunt mai obiective, dar care, luand in calcul rezultate generale, omit anumite aspecte importante pentru un astrofotograf. Astfel, daca nivelul de zgomot poate fi mic in general, aparitia unor pixeli fierbinti, nu va afecta major o analiza numerica, in schimb este destul de daunatoare pentru astrofotografie.

Principalele aspecte asupra carora m-am concentrat sunt, nivelul de zgomot, rezolutia – respectiv pierderea de rezolutie odata cu cresterea sensibilitatii ISO, redarea detaliilor cu contrast mic, cat si aparitia unor detalii exagerate datorita prezentei la unele din camere a unor sisteme de sharpening intern.

Un prim aspect este senzorul folosit de aceste patru aparate, cat si tipul de prelucrare primara a imaginii. In timp ce Canon foloseste un senzor de productie proprie, cu o rezolutie de 18Mpixeli, iar fisierele RAW sunt neprelucrate, celelalte trei aparate folosesc  acelasi senzor de 16,2Mp de productie Sony, iar fisierele RAW suporta chiar din primul moment diverse nivele de reducere a zgomotului, astfel incat, ele nu mai apar asa cum le inregistreaza camera. Dar cand spunem diverse, asta inseamna chiar extrem de diverse. Astfel, un fisier RAW de la Sony A580,  are un volum de 16MB la ISO 100, si creste pana la doar 16,2MB la ISO 12800, lucru care ne arata din primul moment un nivel de reducere a zgomotului extrem de agresiv. La Nikon D7000, acelasi senzor scoate pe fisier RAW, un volum de 18,2MB la ISO 100, urcand la 20,1MB la ISO 1600, si la 23,7MB la ISO 12800. Pentax K-5 scoate in format RAW un volum de 18,1MB la ISO 100, urcand abrupt la 23, 6 la ISO 1600, si la 30,7MB la ISO 12800, rezultand un nivel mult mai redus de prelucrare. Pentru comparatie, Canon 60D, care are insa un senzor mai mare, scoate un fisier de 22,1MB la ISO 100, de 25,4 la ISO 1600, si de  32MB la ISO 12800. Evident ca aceasta comparatie este facuta pe o fotografie cu exact aceeasi imagine de test, si cu sistemul secundar de reducere a zgomotului oprit. In fapt, la Sony, exista chiar trei astfel de sisteme, iar rezultatele se vad, atat in mod pozitiv, cat si negativ.

Canon 60D.

De la ISO 100 pana la 800, fotografiile realizate sunt foarte curate. Primele semne de zgomot incep sa se vada la ISO 1600 pe zonele gri. La 3200, zgomotul devine vizibil si pe negru, si pe culorile mai inchise, si apar usoare pierderi de rezolutie. La 6400 zgomotul devine clar prezent pe toata gama, si apar si pierderi ale detaliilor de contrast slab, indeosebi pe culoarea rosie, si apar si pixeli fierbinti. Evident, fenomenele de mai sus se amplifica la ISO 12800, dar fotografiile realizate astfel pot fi inca folosite in viata de zi cu zi, insa nu si pentru astrofoto. Aplicarea sistemului NR, chiar si la treapta cea mai de jos, duce la pierderi de detalii destul de usor de observat, si eu nu as recomanda-o nici macar pentru fotografia de zi.

Nikon D7000.

Si aici, pana la ISO 800, fotografiile sunt curate, iar diferenta de rezolutie intre Canon si Nikon se simte doar in detaliile extrem de fine. La 1600 apar  usoare pierderi de rezolutie, semn al actiunii sistemului de reducere a zgomotului de pe senzor. La 3200, apar si semnele de zgomot pe negru si gri, pierderile de rezolutie se maresc, dar apar si primii pixeli fierbinti. La 6400, cresterea nivelului de zgomot nu este asa de mare cum ne-am astepta, prin comparatie cu Canon, dar pixelii fierbinti se inmultesc, iar intensitatea lor este de-a dreptul suparatoare, mult mai mare decat la Canon.  Si acestia nu dispar nici aplicand treapta cea mai slaba a NR. La 12800, se poate observa ca pierderile de detalii, desi prezente sunt mai putine decat la Canon. Dar aceasta pare sa fie rezultatul unui sistem de sharpening intern, sistem care poate deranja in cazul astrofotografiei.

Pentax K-5.

Pana la ISO 1600 totul este ok, insa aici apar usoare semne de zgomot, atat pe negru cat si pe culorile inchise. La 3200, zgomotul pare mai accentuat decat la Nikon sau Canon, in schimb pierderile de rezolutie sunt aproape inexistente, exceptand culoarea rosie. La 6400, balanta zgomotului incepe sa se echilibreze in raport cu celelate aparate, iar pierderile de rezolutie sunt in continuare mai mici, cu aceeasi exceptie a culorii rosii. La 12800, controlul zgomotului incepe sa-si spuna cuvantul, in dauna rezolutiei, dar aceasta ramane totusi mai buna decat la concurenti. De notat lipsa totala a pixelilor fierbinti, si faptul ca zonele negre nu prezinta zgomot cromatic. In schimb, zonele de culoare uniforma au un aspect patat, nu granulat, asa cum au Canon si Nikon, lucru care poate fi deranjant in unele fotografii.

Sony A 580.

Imaginile realizate cu Sony par foarte curate, poate chiar cele mai curate dintre toate aparatele, dar la o analiza a detaliilor de contrast slab, se observa pierderi inca de la ISO 1600, si in general de la 3200. Este probabil ca din aceasta cauza, aparatul sa fie mai putin bun in astrofoto, cu atat mai mult cu cat detaliile de contrast ridicat sunt in mod clar accentuate printr-un sistem de sharpening.

Concluzii:

In primul rand, este de notat diferenta foarte mica intre calitatea imaginilor realizate cu cele patru aparate. Cu atat mai mult cu cat avantajele dintr-un domeniu pe care le are un aparat sunt compensate de dezavantaje in altul. Asa incat, alegerea este destul de greu de facut numai pe baza calitatii imaginii. Insa daca luam in considerare si alte criterii, pentru astrofoto se detaseaza in mod clar Canon 60D, din trei motive. Este singurul care inregistreaza fisierele RAW neprelucrate, este de asemenea singurul care are display orientabil, foarte util la focalizare, si, foarte probabil, poate fi schimbat filtrul UV-IR din fata senzorului, cu un filtru specializat, de calitate astrofoto, la fel ca la ceilalti frati ai sai. In plus, este al doilea in ordinea crescatoare a preturilor pe piata europeana, unde a ajuns la 860 de euro, pret pentru corp, sau 940 euro kitul cu obiectiv 18-55mm. Cel mai ieftin este Sony A 580, 760 euro, urmat pe locul trei de Nikon D7000 cu1070 euro, si ultimul fiind Pentax K-5, cu 1163 euro, toate preturi pentru corp fara obiectiv.

In urmatorul articol voi analiza aparatele Nikon D3100, Canon 550D, Pentax K-r si Sony A 560.