Fizicienii care studiaza domeniul energiilor inalte au in gand planurile unei alte masinarii : un accelerator de particule fara precedent, lung de aproximativ 30km, care ar prezenta o unealta extrem de precisa pentru explorarea unora dintre cele mai importante intrebari, fara raspuns deocamdata, ale fizicii. Dar spectrul defunctului Superconducting Supercollider – si banii inghititi de proiect, in cele din urma, de pomana – se ridica amenintator.

Aparatorii masinariei, totusi cred ca pot depasi indoielile exprimate la scara nationala, lucrand la scara globala. De cand s-a inceput discutarea, cu toata seriozitatea, a problem,ei unui accelerator liniar, in 2001, la o conferinta care a avut loc in Snowmass, Colorado, fizicienii din intreaga lume au facut planuri solide si serioase pentru desfasurarea unui efort sustinut pe plan international. Sperantele lor au crecut recent, cand intr-o trecere in revista a noilor facilitati pentru stiinta in urmatorii 20 ani,

Secretarul SUA pentru Energie, Spencer Abraham, a numit proiectul cea mai mare “prioritate pe termen mediu” . Raportul estimeaza ca daca va fi aprobat si finantat, perioada in care vor fi necesare cele mai multe fonduri va aparea candva intre 2010-2015.

Initiatorii viseaza la o masina construita de intreaga lume si ale carei beneficii sa fie impartasite de intreaga lume. “Multi oameni au muncit mult pentru a face din acest lucru mai mult decat un slogan fara noima”, spune Chris Quigg de la Fermi National Accelerator Laboratory din Batavia, Illinois, deoarece nici un guvern nu pare dispus sa cheltuiasca o suma estimata intre 5 si 7 miliarde de dolari, cat ar costa o astfel de intreprindere.

Planul este de a accelera electronii si pozitronii(corespondentii de antimaterie ai electronilor) de-a lungul a 15 km de conducte duble si de a-i zdrobi unii de altii intr-un detector urias. Energia totala obtinuta ar atinge un trilion de electronvolti(TeV). Aceasta energie poate parea mult mai mica decat cea de 2 TeV obtinuta in Tevatron la Fermilab, si cea de 14TeV de la Large Hadron Collider care va fi realizata la CERN in 2007, dar deoarece energia particulelor din acele acceleratoare este dispersata intre cuarcurile consistente, energia lor efectiva scade cu un factor de circa zece. Prin modul in care a fost proiectat, acceleratorul liniar international va avea rate de interactiune ridicate, si pentru ca spinii particulelor aflati in unda sunt aliniati – lucru care nu poatre fi facut la Tevatron sau Large Hadron Collider – el va fi mult mai precis in disecarea si analizarea interactiunilor dintre particule.

Acceleratorul ar putea dezvalui carcacteristicile bozonilor Higgs(particule care satureaza toate celelalte particule cu masa) si ar face lumina in privinta particulelor super-simetrice(particule care stau in umbra cum ar fi neutralino, care ar putea face parte din materia intunecata ce constituie 23 procente din Univers). Aceste date ar putea, in schimb, sa deschida usa catre domenii exotice, precum extradimensiunile si fenomenul superstringurilor de energie scazuta. “Iata ce este extraordinar la aceleratorul liniar”, spune Joseph Lykken de la Fermilab. “Ne ofera o fereastra catre aceasta parte complet diferita a fizicii, care ne intereseaza atat de mult”.

Dar deschiderea acestei ferestre cee foarte multi bani. Ultima oara cand fizicienii implicati in studiul particulelor au cerut bani pentru un accelerator, doua miliarde din aceasta suma au sfarsit sub desertul din Texas, in tunelurile acum umplute cu apa si care initial au facut parte din structura Superconducting Supercollider. “Povestea decesului sau este atat de complicata incat este corect sa spunem ca a murit din cauza fluctuatiilor”, remarca Quigg. “Comunitatea noastra spera ca din aceasta experienta am invatat sa organizam proiecte in viitor, astfel incat sa fie mai putin vulnerabile la fluctuatii si batalii politice”.

De fapt, cateva grupuri din SUA , Europa si Japonia sunt hotarate sa construiasca acceleratorul liniar. “Toti il sustinem intru totul”, afirma Albrecht Wagner, director al laboratorului de energii superioare DESY, din Hamburg, Germania, facand cunoscut faptul ca, in cele din urma, locul de amplasare al proiectului va fi hotarat printr-o decizie politica, spre deosebire de hotararile luate pana acum in legatura cu reactorul cu fuziune ITER.

Pana acum, implicarea politica a fost doar sub forma recomandarilor privitoare la tehnologiile folosite. Pentru a accelera particulele, DESY sustine o cavitate supraconductoare, care functioneaza la frecventa radio joasa; o structura cu frecventa radio mai inalta, tinuta la temperatura camerei, este rezultatul unei colaborari dintre Stanford Linear Accelerator si KEK Accelerator Laboratory din Tsukuba, Japonia. Cunoscandu-se istoria acceleratoarelor de particule de mari proportii, decizia in legatura cu alegerea modalitatii de abordare a proiectului va fi, fara indoiala, partea cea mai simpla.

Referinte: “David Appel, Lee, -Scientific American Magazine”