Imaginea şi Comunicarea în Era Complexităţii

Lipsirea de mari forţe navale aflate în încleştări sângeroase şi pline de tragic şi grandoare anunţă un construct imperial. Diferenţa este pregătită. Scafandrii imperialelor îşi înmoaie harponul în sângele barbarilor. Dar barbarii nu sunt oare fiinţe fermecătoare în volutele planului ascuns al lumii? Nu se dezgolesc prin ploaia venită de dincolo de orizontul vizibil plămădind [...]

Lipsirea de mari forţe navale aflate în încleştări sângeroase şi pline de tragic şi grandoare anunţă un construct imperial. Diferenţa este pregătită. Scafandrii imperialelor îşi înmoaie harponul în sângele barbarilor. Dar barbarii nu sunt oare fiinţe fermecătoare în volutele planului ascuns al lumii? Nu se dezgolesc prin ploaia venită de dincolo de orizontul vizibil plămădind noi zei? Nu sunt barbarii cei care desluşesc mai bine adevărul norilor trandafirii decât savanţii desueţi care nu văd metafizica în superbia ei ci doar îngrămădirea nevolnică a unor picături de apă?

Ovidiu Bufnila la cafeaArtele navigaţiei se desfăşoară pline de perversitate. Imperiul oceanic se întinde etern, jinduind după starea sa imaginară. Imperiul oceanic pare a fi sensul ultim, ultima instrucţiune a registrului de navigaţie noastre. Imperiul oceanic e sfârşitul democraţiei. Ea sucombă, se sufocă sub elanul popoarelor acvatice al căror metabolism trebuie să funcţioneze continuu îngurgitând falşii eroi. Falşii eroi sunt construiţi cu abilitate sau din greşeală! explică o anemonă trandafirie rotindu-se ghiduşă printre bărcile proaspăt călăfătuite şi trimiţând bezele fabuloaselor care o priveau de-a dreptul chiorâş.

Exerciţiul lor stă fie sub semnul conspiraţiei, fie sub semnul rebeliunii, insurgenţa nefiind invocată. Starea de insurgenţă, aducătoare de sens, este înlocuită în epoca imperială cu starea de beligeranţă continuă. Vor fi avut loc toate războaiele semantice posibile. Au fost scufundate corăbiile, au fost pierdute comorile, cetăţile mândre s-au prăbuşit una câte una în valurile înspumate. Celălalt ar putea fi eternul duşman în timp ce marile armade se preschimbă în gărzi imperiale specializate şi înarmate până-n dinţi. Ele sunt aduse în arena circului de ape să restabilească ordinea prin edict imperial şi prin manipulări. Ele sunt trimise, mesianic, în arena lumii, să aducă fie pacea, fie sabia popoarelor acvatice care se vânzolesc în vecinătatea oraşelor rotitoare aflate în inima sudicelor

Celălalt este diabolizat, nu-i aşa? El va fi nu ars pe rug sau ucis în bătălie ci va fi pulverizat semantic în încâlcite procese pierdute în noianul ştirilor ameţitoare fie anulat prin acte diplomatice de miniştrii de externe ai orientalelor şi occidentalelor.
Artele navigaţiei se nutresc din aceleaşi fundamente autoritare ale registrului de navigaţie. Ele metabolizează bibliografia. Ele controlează centrul şi periferia dând viaţă fantasmelor care cutreieră prin minţile naivilor sau îndrăgostiţilor şi care rătăcesc navigatorii pe marea înspumată. Noul imperiu oceanic nu este din acest punct de vedere un pas înainte.

Structurile narative şi descriptive intră într-o eră plină de convulsii care nu anunţă o renaştere ci o decădere în celălalt. Nu ţărmul este căutat prin ceţurile mării ci sinele.

Este în fapt,toată această epocă imperială oceanică, o utopică de rangul I sau, mai mult, o imposibilitate strategică, un finit al exerciţiului de putere. Vorbind despre aceasta, nu vom şti niciodată dacă deciziile noastre au fost corecte sau nu.
Nu vom şti niciodată dacă structurile narative şi descriptive pe care le folosim sunt posibile potrivit noilor instrucţiuni ale atotcuprinzătorului sau au fost alterate de ploaia informaţională venită de dincolo de orizontul vizibil, zise o pisică de mare trandafirie.
Mareea trandafirilor, extazul popoarelor acvatice, dimineaţa vâslaşilor, diamantele de lumină veche sunt construcţii imaginare sau urma lăsată de structurile turbulente specifice complexităţilor acvatice?
Naufragiile, procesiunile, serbările, focurile de pe mare, monştrii marini, hula, tangajul şi fiinţele fabuloase nu sunt oare născociri ale navigatorilor secretului? Nu construiesc ei oare o altă realitate tocmai pentru a o stăpâni mai bine pe cea pe care o bănuiesc a nu fi aievea deşi le este dată spre folosinţă încă de când au deschis ochii pentru prima oară? Nu sunt cumva hărţile maritime, obiecte cosmice manipulate de noi, navigatorii secretului, fără vrerea noastră, noi nefiind fiinţe şi nici măcar un invers informaţional al acestora?

Vom descoperi oare că, de fapt, complexităţile acvatice sunt expresia dinamicii furtunilor oceanice care guvernează artele navigaţiei?

Trăim într-o superbie a îndoielii!
Toate fiinţele aspiră la o agora, la o tribună, la un microfon. Vorbesc toate, vălurindu-se, fără să tacă o clipă.

Dar cum să tacă aşa, dintr-o dată, atâta amar de mulţime? Atâtea şi atâtea sute de fiinţe fabuloase proaspăt ieşite din adâncurile oceanului virtual.
Cum să le faci să stea liniştite?! Să nu se mai foiască? Să nu mai bârfească? Să nu-şi mai împroaşte vecinii cu sânge şi noroi! Cum să faci să tacă atâtea fabuloase gata, gata să se-ntoarcă în inima cruntei realităţi?! Cum să le ceri să-şi ţină gura după ce-au stat ca mutele atâta vreme în imaginarul lor bolnav ca într-o corabie naufragiată?
Au ascultat răbdătoare an de an cum cădeau picuri de ploaie peste valurile înspumate, cum smunceau furtunile realitatea încoace şi-ncolo.

Au auzit de-atâtea ori cum zburătăceau albatroşii trandafirii peste hăurile de apă, peste vârtejurile virtuale, peste revoluţii şi insurgenţe.
Voiau să spună şi ele despre miracol. Să povestească cum s-au canonit în iernile cumplite sub stratul gros de zăpadă şi gheaţă. Să spună câte-un gând înfiorat care le trecuse prin câmpul informaţional remanent şi rămăsese agăţat de inimioara lor putredă.
Doamne, frumos ţi-e gândul de taină!
Noi, navigatorii secretului, ascunşi în mantiile noastre negre, lucitoare, căpătăm formă şi pătrundem în miezul evenimentelor fiind chiar esenţa lor. Nu ştim sigur dacă fiinţăm sau ne aflăm doar în funcţiune după un plan ascuns ale cărui instrucţiuni nu le deţinem.

Plutim într-un ocean de ambiguitate. Suntem meduza, fie un unu, fie un multiplu de unu. Eu sunt de fapt fiinţarea a sute şi mii de moreaugarini în corporalitatea misterioasă a unei meduze. Sau sunt toţi atâţia moreaugarini aflaţi în funcţiune într-un singur ficţional.

Dar ştim că minunata artă a navigaţiei ne-a desluşit că dacă barajul nordicelor sau oricare alt baraj ar fi limită absolută atunci nu ar mai fi nimic.

Formele acvatice ale registrului de navigaţie s-au vânzolit după venirea ploii şi sub presiunea furtunilor oceanice am intrat într-o instantaneu acvatic de rangul I restrângând domeniul imaginarului.
Prezentul, trecutul şi viitorul s-au regăsit în acelaşi plan şi pentru o milionime de secundă ne-am privit pe noi înşine. Nu suntem, noi, fiinţele secretului, interesate de rebeli, de revoluţionari, de conspiratori, de vizionari, de intriganţi şi de inocenţi.
Eu, moreaugarinul, amestecând ficţiunile, am construit o aparenţă.
Secretizând universul acvatic, am ocupat întregul concept spaţio-temporal al registrului de navigaţie.

Haosul a devenit o construcţie simbolică iar timpul acvatic se pulverizează in inelul magic aflat dincolo de periferiile nordicelor. Lipsirea de istorie şi lipsirea de timp prin deconstrucţie a normei şi reevaluarea atitudinii într-un iluzoriu continuum par a fi tendinţa către sensul ultim in lumile acvatice. Şi locuirea celuilalt.
Fragmentarea şi simultaneizarea centru-periferie arestează elanul omului de ştiinţă care decade din dreptul său natural devenind încet, încet un mit prăfuit.
Marile acvarii publice şi hărţile maritime nu vor fi ale sensului ultim iar navigatorul nu va mai fi navigatorul ideal.

Dar nu vedem în aceasta moartea navigaţiei ci o metamorfoză, o schimbare de ritm în lumile acvatice ale atotcuprinzătorului.
Imaginea celuilalt nu va mai fi obiect de studiu şi nici eveniment al stării civile, el nemaifiind al grupului acvatic ci al lui însuşi. Eul multiplicant, multiplicat în serii de comportamente şi atitudini, îl face pe navigatorul conservator şi lipsit de orizont să creadă că faptele navigaţiei nu vor mai fi, nivelarea fiind prin multiplicare.
Societăţile acvatice nefiind pe moarte ci într-un vârtej informaţional, structurile lor semantice se vor prăbuşi în ele însele fie prin regim inflaţionist fie prin constrângere la comportament copiat sau indus.
Marele orgasm al universului acvatic va pustii registrele de navigaţie şi va exploda asurzitor stabilind tendinţa în mai toate lumile acvatice.

În fiecare zi ne afundăm fără doar şi poate în imaginarul colectiv! Că imaginarul ăsta e alimentat de maeştrii ficţiunii generalizate şi generalizante!

Unitatea diversităţii şi descoperirea limbilor sunt însă iluzorii, unitatea nefiind căci autoritatea se deconstruieşte construindu-se, aflându-se în plin proces de eroziune a relaţiilor care, numai ele, definesc aparenţa. Aceasta fiind dinamica haosului, credem noi, navigatorii secretului.
Căci eroul, fermentul navigaţiei, catalizatorul istoriei, fie erou exemplar prin comportament exemplar, fie erou al actelor sociale şi al prospectării navigaţiei prin legătură şi atitudine, prin concept şi tendinţă, se prăbuşeşte în el însuşi.
Nu reţeaua îl egalizează cu el însuşi ci multiplicarea celuilalt. Celălalt nu mai admite eroul ca funcţie socială negându-i funcţia. Societăţile oceanice din lumile acvatice nu mai pot fi categorisite şi inventariate, numite şi definite.
Instrucţiunile registrului de navigaţie sunt pe deplin secretizate.
Valurile nu sunt aşa cum nu sunt nici limitele navigaţiei ea nemaifiind ştiinţă ce poartă structura aparţinătoare magicului, spuse un batracian de sticlă băgându-se şi el ceva mai în faţă să-l vadă lumea ce deştept mai era şi el.

Noile comportamente, noile manifestări ale spiritului religios, actele habitatului şi ploile acide construiesc chipul celuilalt, se prosti un vierme marin.
Navigatorul nu va mai fi în opoziţie. El nu va mai fi martorul. Rămânând martor el se va sfârşi. Dăruindu-se acţiunii, el va fi eroul. Eroul şi celălalt, iată norma admisă. Călătoria viitorului, în submarinul galben, nu este a obiectelor moarte sau simpla citire a scării valorice şi a hărţilor maritime, valoarea nemaifiind un construct static, amorf.
Valoarea nu este un asumat şi nici un dăruit aşa cum călătoria nu este periferic, ea fiind corpul împotriva corporalităţii ca şi stigmat social.
Mesajul acvatic este aici şi acum.
Haosul oceanic este mesajul iar nu componentele lui, nu statisticile, nu anchetele, nu sondajele şi nu actul politic. Instantaneul acvatic este cheia de boltă a noilor navigatori care nu vor fi ai proximităţii, ai alăturării sau ai limitei autorităţii ci vor fi, deconstruindu-se autoritatea, chiar acestea.
Navigatorul va fi un celălalt construindu-se pe sine şi subminând autoritatea, evenimentul, aici şi acum, fiind al întregului.

Matricele societăţilor vor fi ale navigaţiei şi ale sfârşirii limitei, complexitatea fiind mai mult decât structură complexă sau dinamică a obiectului social, obiectul social nemaifiind. Marea construcţie, prin deconstrucţia autorităţii, nu înseamnă disoluţia acvatică ci e calea către instantaneu acvatic şi lipsire de opoziţie, matricele societăţilor construindu-se odată cu analiza navigatorului, iluzorie fiind graniţa dintre observaţie şi construcţie şi interpretare, se prosti o stea de mare vorbind cu vocile noastre deodată

Moartea autorităţii nu este nimic altceva decât moartea discursului autoritar şi conservator şi moartea pasivităţii. Ţâşnit de sub conul de lumină al academicului subordonat ministerialului prin fonduri şi simpozion şi medalii ale conjuncturii şi funestului carnaval al autorităţii închistate, actul navigatorului va fi al războinicului acvatic demiurg care distruge pentru a construi.
Cum altfel când era cât pe-aci să zădărnicim întâlnirea unor barosani de la Vest şi de la Est care se pregăteau să mute lumile acvatice de pe orbită!?
Acvatica oficială va sucomba prin astfel de încercări. Punând în lumină matricele acvatică şi structurile dinamice ale lumilor acvatice, navigatorul va fi în noul său drept natural să recompună partitura acvatică nu pe potriva mesajului sau împotriva lui, nu pe potriva instrumentarului şi dicţionarului.
El va fi acela care va schimba aici şi acum instrucţiunile acvatice reunind sentimentul religios cu opinia publică. Şi va construi astfel noul mesaj, noua structură care vor fi supuse derizoriului şi sfârşirii într-o lume a vecinătăţilor şi nu a limitelor iluzorii şi apocaliptice.
Registrul de navigaţie conţine actele navigaţiei şi le instrumentează cu perversitate lucrând asupra navigatorilor secretului.
Noi, navigatorii secretului lucrăm asupra verdictului învăluind şi aruncând vălul şi năvodul asupra lumii.
Formele cuprinse în atotcuprinzător sunt prinse în conflicte navale imaginare pe care le comentează adeseori cu însufleţire. Ele nu se află în căutarea adevărului ci doresc să explice fiinţarea prin propoziţii simple constrângând conceptul şi arestând miturile şi istorisirile în structuri precare punând sub semnul întrebării acvatica oficială din toate timpurile temporalităţii acvatice.
Acvatica oficială polemizează cu detractorii guvernării punând la cale spectacole acvatice de stradă ieftine. Din pricina asta, într-o zi de septembrie, când ceaţa s-a ridicat dintre case, ne-am trezit în faţa primăriei cu un elefant roz.

Bătălia dintre bine şi rău este unul dintre subiectele noastre preferate.

Literatura science fiction virusată de malagambiştii literari vine să sprijine retorica găunoasă înlocuind spiritul de navigaţie şi preschimbând constructul filozofic într-o nesfârşită logoree. Fiinţele acvatice se revendică a fi ale autorităţii fără de margini şi emit sentinţe pline de dezinvoltură şi perversitate. Din această perspectivă, limbajul sentenţios, dincolo de autoironia pură, nu se vrea cuprins confuziei el nefiind predicţie şi nici măcar profeţie.

Limbajul sentenţios pare mai mult o prăbuşire a semnului sprijinind eretica interpretare a simultaneităţii, zise tambur-majorul fanfarei navale semn că şi el e animat de către noi, navigatorii secretului porniţi în căutarea ultimului sens.

Nesfârşitele polemici dintre centrul şi periferiile acvatice ne pun de multe ori în pericol în călătoria noastră aparentă prin universul acvatic. Ne orizontalizăm însă în cascadă în plină corporalitate perversă a valurilor. Trecem razant pe lângă o groapă marină ivită în urma unor furtuni oceanice şi a ploii ascunse în corporalitatea norilor trandafirii. Punem capcane semantice în inelele magice pentru piraţii veniţi de dincolo de orizontul vizibil.

Corpurile sunt în derivă. Celulele se hârjonesc prin valurile înspumate chemându-se unele pe altele. Infinite sunt mişcările corpului urmând credinţa. Cercul magic al mişcării apelor conţine o infinitate de coduri. Dacă axa longitudinală se sfârşeşte la mijlocul bolţii cereşti, imaginarul e asemenea unui turbion.

Ne vom lupta pe potrivă cu nimicnicia şi ipocrizia. Dacă axa transversală e prea rigidă, atunci vom fi sortiţi slugărniciei şi doar revelaţia ne-ar putea sustrage violent nemerniciei şi compromisului! Poate că momentul naşterii nu e guvernabil şi imaginarul, conţinându-se, are o târzie descoperire a sa. Axele imaginii sunt conţinute în numerele fiinţei şi în van am încerca să le schimbăm!

Mişcările corpului în imensitatea oceanului fie digital, fie virtual sunt pecetluite de axe determinate. Iar codurile sunt definiţia şi, avându-le, putem reinterpreta imperfecţiunea.
Insurgenţa este explicitarea forţei imaginarului. Iar forţa imaginarului este împotriva dictatului şi autorităţii colectiviste.
Comunităţile acvatice şi nu colectivităţile sunt ţinta piraţilor virtuali veniţi de dincolo de orizontul vizibil.

Noi, navigatorii secretului, interceptăm mesajele. Zgomotul de fond al universului acvatic e încărcat de amprente. Interpretarea mesajelor schimbate între piraţii izvorâţi din imaginar ne duce la o concluzie stranie. În rândurile inamicilor noştri aparenţi, savanţi prăfuiţi şi politicieni de mucava, se cuibăreşte confuzia. Sunt tot mai fascinaţi de acurateţea secretizării universului acvatic. Sunt cuprinşi de perplexitate. Tind să devină inversul nostru informaţional.
Ca şi cum ar vrea să ne legăm prin curenţi de apă secreţi.
Ca şi cum ar vrea să fim pereche în călătoria noastră aparentă, să ne confundăm, să fim unul şi acelaşi aflat în funcţiune sau fiinţând pervers în corporalitatea acvatică a universului acvatic.
Unii piraţi veniţi de dincolo de orizontul vizibil, din imaginar, au pornit în căutarea propriei lor identităţi, se chemară unii pe alţii, se  bănuiesc de exerciţiu filozofic funambulesc, încheie câte un armistiţiu în corpul unei filozofii mucegăite.
Alţii încercară să descopere gramatici operaţionale şi grile de lectură secrete hoinărind prin instrucţiunile registrului de navigaţie vrând să dea de urma noastră.
Dar grilele de lectură sunt ultrasecrete. Aidoma nopţilor acvatice. În faldurile lor se ascund felurite întâmplări al căror înţeles scapă fiinţelor fabuloase arestate chiar în acest moment digital în inima inelului magic. Asta s-a întâmplat cu puţin timp înainte ca domeniul cruntei realităţi să explodeze aplatizându-ne şi transformându-ne creierul în curenţi de apă de gradul unu tocmai pentru a înţelege cu mai mare uşurinţă artele navigaţiei în universul acvatic.
Dar ce ar putea fi arta navigaţiei? O secretă aşezare a punctelor într-o grilă imaginară care poate fi tratată drept fundal? O urmă de melc, o aparenţă şi ea, un semn al planului ascuns al lumii?
Cine să înţeleagă oare planul ascuns?
Poate noi, navigatorii secretului. Noi suntem fiinţele fabuloase. Noi, cei care ne întrupăm în subdomenii care pot părea reale unor fiinţe bidimensionale aşa cum am fost odinioară, în vremurile primordiale.
Sub presiunea furtunilor oceanice, universul acvatic se umflă sau se dezumflă.
Curenţii de apă semantici sunt elastici. Şi ei navighează. În nodurile lor digitale se găsesc urme de lumină veche, materie stelară de la începuturi, matrice informaţionale care au fost aruncate de program şi aşa mai departe.
Se petrec apoi tot felul de fenomene.
Viaţa nu este decât o reflecţie. O aparenţă. Materialitatea se deduce din viteza picăturilor de apă. Viteza este foarte importantă. Mai apoi, materia invizibilă. Acolo unde curenţii de apă semantici se fac ghem reţinând lumina.
Lumina însă scapă de foarte multe ori datorită furtunilor oceanice care se ascund în corporalitatea valurilor înspumate. Şi atunci apare circul de ape în care tot felul de fenomene sunt posibile dar de nemărturisit.

Nemărturisirea grilei e primul act al iniţiatului!

Descoperirea grilei e actul subtil al celui trecut de utopice. Doar savantul desuet consideră grila un moft, o construcţie iluzorie. Iniţiatul lecturează registrul de navigaţie cu ajutorul grilei dar nu o face pentru a proslăvi predicţia sau profeţia. El se vălureşte prin enciclopedii punând la cale.

Adauga comentariu

* Nume, Email si Comentariu sunt campuri obligatorii

Autentificare site

Album astrofoto

Meteor_7aug2020_0311.jpg

Recomandari

Fazele Lunii



Vechime Luna: 19 zile

Distanta: 62 raze terestre
Latitudine ecliptica: -3°
Longitudine ecliptica: 235°

Arhiva