Iminenta desecretizare arde formele şi produce evenimente în cascadă punând profeţiile despre Cosmogoniile Magice în mare dificultate şi bagatelizând acţiunile astronomilor de pretutindeni.
Dezvăluirea Cosmogoniilor Magice nu este însă decăderea Secretului.
Războaiele informaţionale ne dezvăluie că evoluţia este a limitei iar organizarea superioară prin catastrofe e a vecinătăţii.

Formele Cosmice pornite spre sensul ultim al lucrurilor îşi pierd de cele mai multe ori supleţea genetică şi simţul interpretării. Tocmai de aceea noi luptăm cu fervoare în războaiele informaţionale urmărind transformările neaşteptate din adâncurile Universului.

Probabilitatea existenţei unor bifurcaţii construite magic în proximitatea noastră cosmică ne dă frisoane şi ar trebui să ne facă să iniţiem procedurile de secretizare a universului plin de universuri şi să luăm aminte la sfârşitul naţiunilor, la sfârşitul imperiilor şi la vulgarizarea istoriei planetelor şi supernovelor.

Ameninţarea imperiului ar putea fi bifurcaţia. Iar ar putea ascunde profunzimile formelor aduse de dincolo de orizontul vizibil de spionii enciclopediilor pe care nu le-am supus interpretării.
Căci nu spioni trebuie să fie tocmai informaţiile care ne vin de departe sub formă de IMAGINI?

Construit cu perversitate, terorismul ascuns în rotaţiile închipuite ale spinului e refuzul celuilalt. În aparenţă, terorismul asigură prezenţa diriguitoare. E prezenţa duşmanului. Prezenţa malefică. El nu anunţă noile războaie ci epoca imperială.

Care va fi imperiul? Imperiul Cerului? Imperiul Celulelor Smintite de viruşii enigmatici? Imperiul Numerelor Imaginare?
Nu care va fi ci cum va funcţiona imperiul e important de ştiut.

Aflându-ne în zona predicţiei sau a profeţiei, ne putem înşela asupra termenilor. Dar nu o fac oare inspiraţii din astronomia magică atunci când duc spre eşafod femeile slute, tocmai fiind acestea convingerile şi prejudecăţile noastre ştiinţifice?

Dar imperfecţiunea e tocmai superbia gândirii. Lipsirea de mari armate aflate în încleştări sângeroase şi pline de tragic şi grandoare anunţă un construct imperial.
Diferenţa este pregătită.

Soldaţii imperialelor îşi înmoaie lancea în sângele barbarilor. Dar barbarii din nu sunt fiinţe fermecătoare în volutele planului ascuns al lumii? Artele complexităţii se desfăşoară pline de perversitate.

Imperiul se întinde etern, jinduind după starea sa imaginară. Imperiul pare a fi sensul ultim, ultima instrucţiune a enciclopediei noastre, Ultima Vălurire.
Imperiul e sfârşitul democraţiei planetelor graţioase, a stelelor metaforice albastre sau roşii sau a infinitului drapat pervers în ficţiune ştiinţifică.

Ficţiunea ştiinţifică sucombă, se sufocă sub elanul maselor al căror metabolism trebuie să funcţioneze continuu îngurgitând falşii eroi. Falşii eroi sunt construiţi cu abilitate sau din greşeală. Exerciţiul lor stă fie sub semnul conspiraţiei, fie sub semnul rebeliunii, insurgenţa nefiind invocată.

Starea de insurgenţă, aducătoare de sens, este înlocuită în epoca imperială cu starea de beligeranţă continuă. Vor fi avut loc toate războaiele informaţionale posibile în lumile cognoscibile. Dar în lumile vălurite, bănuite şi închipuite?

Să fie ele acel enigmatic Celălalt al nostru?

Celălalt ar putea fi eternul duşman în timp ce marile armate de astronomi se preschimbă în gărzi imperiale specializate şi înarmate până-n dinţi. Ele sunt trimise să restabilească ordinea prin edict imperial şi prin manipulări. Ele sunt trimise, mesianic, să aducă fie pacea, fie sabia mulţimilor care se vânzolesc în vecinătatea oraşelor care se devoră devorându-şi sângeros periferiile.

Celălalt este diabolizat. El va fi nu ars pe rug sau ucis în bătălie sau la simpozioane ştiinţifice ci va fi pulverizat semantic în încâlcite procese pierdute în noianul ştirilor ameţitoare fie anulat prin acte diplomatice de miniştrii de externe ai tuturor timpurilor vălurite de tot felul de -isme.

Artele complexităţii se nutresc din aceleaşi fundamente autoritare ale enciclopediei.

Ele metabolizează bibliografia cosmogoniilor. Ele controlează centrul şi periferia fie acestea locale, regionale, naţionale, internaţionale, planetare, stelare, constelare şi aşa mai departe până dincolo de orizontul vizibil dând viaţă fantasmelor care cutreieră prin minţile naivilor sau îndrăgostiţilor de Miracolul Cosmogoniilor Magice.

Noul imperiu nu este din acest punct de vedere un pas înainte.

Structurile narative şi descriptive cosmogonice intră într-o eră plină de convulsii care nu anunţă o renaştere ci o decădere în Celălalt.

Ar putea fi, în fapt, toată această epocă imperială, o utopică de rangul I sau, mai mult, o imposibilitate strategică, un finit al exerciţiului de putere. Sau, de ce nu, o superbă şi perversă Aparenţă Cosmogonică.

Eseu scris in exclusivitate pentru @stronomy.ro