Breaking News – Planul Obama Respins

Comisia pentru comert, stiinta si transporturi a Senatului Statelor Unite ale Americii, a votat in urma cu cateva ore, o rezolutie in favoarea extinderii cu inca o misiune a programului navetei spatiale. Astfel, naveta va mai efectua trei misiuni in loc de doua, deja programate pentru noiembrie 2010 si februarie 2011. Desi au hotarat ca [...]

Comisia pentru comert, stiinta si transporturi a Senatului Statelor Unite ale Americii, a votat in urma cu cateva ore, o rezolutie in favoarea extinderii cu inca o misiune a programului navetei spatiale. Astfel, naveta va mai efectua trei misiuni in loc de doua, deja programate pentru noiembrie 2010 si februarie 2011.

Desi au hotarat ca fondurile agentiei NASA pentru anul viitor sa se incadreze in totalul prevazut de Barack Obama, de 19 miliarde de dolari, totusi senatorii au mai votat o noua directie de dezvoltare care contravine planurilor presedintelui.

Astfel, ei au cerut NASA sa inceapa imediat dezvoltarea unui lansator capabil sa puna pe orbita sarcini grele, si nu din 2015, asa cum ceruse seful executivului. Asistam astfel la o posibila relansare a programului Constellation, sau cel putin a unora din partile sale componente, Ares I si Ares V, dar fara a avea aceeasi directie, reintoarcerea pe Luna ne mai fiind luata in calcul.

Interesant este ca aceasta rezolutie a fost votata si de senatori din partidul lui Barack Obama, si nu doar de opozitia republicana.

”Scopul nostru a fost sa pastram pozitia de lider a Statelor Unite in explorarea spatiului, si, pe cat posibil, sa mentinem cat mai multe locuri de munca pentru talentatii nostri constructori de rachete” a spus la incheierea lucrarilor comisiei, senatorul democrat de Florida, Bill Nelson.

Este in mod evident, o schimbare de directie importanta, menita sa mentina rolul NASA in dezvoltarea de noi tehnologii, si in continuarea misiunilor cu echipaj uman.

O alta modificare importanta, a fost decizia de a continua participarea americana la programul Statiei Spatiale Internationale pana cel putin in 2020. Trebuie spus aici ca planul initial al fostei administratii Bush prevedea retragerea NASA din acest program din 2011, lasand aceasta extraordinara constructie, care a costat 100 miliarde dolari, in principal bani americani, fara principalul sustinator, iar rusii, europenii, si japonezii, cochetau la un moment dat cu atragerea chinezilor in program, pentru a suplini fondurile lipsa. Ulterior. planurile americane au fost modificate in sensul participarii la Statia Spatiala pana in 2015, iar acum, asistam la o decizie mult mai rationala, cel putin dupa opinia mea.

A patra decizie importanta, de data aceasta in acord cu planurile presedintelui american, a fost aprobarea pentru o misiune umana avand ca tinta, explorarea unui asteroid. Nu este singura concesie facuta lui Barack Obama. S-a decis sa se acorde un sprijin de 1 miliard de dolari anual pentru sprijinirea programelor private de explorare a spatiului, mai putin totusi decat cei 1,2 miliarde ceruti de presedinte.

Evident, acestea nu sunt niste decizii finale. Pana cand ele vor deveni parte a bugetului, si astfel sa capete forta de lege, mai trebuie sa treaca prin comisia de finante, si prin plenul Senatului american. Dar e de asteptat ca odata ce aceasta hotarare a fost luata cu sprijinul ambelor partide, lucrurile sa continue in aceeasi directie. Mai ales ca aceasta a fost urmarea unei puternice presiuni a opiniei publice americane, la care s-au raliat figuri celebre, precum astronautii Neil Armstrong si John Glenn.

4 Responses

07.16.10

O abordare mult prea partizană a problemei. Din punctul de vedere al explorării spațiului cosmic, cea mai importantă parte a planului președintelui Obama e cea cu misiunea dincolo de orbita Lunii. Văd că se merge mai departe pe direcția asta, prin urmare titlul “Planul Obama respins” nu are fundament.

07.16.10

Da, poate sa para o abordare partizana, dar eu unul nu am ceva cu Barack Obama, ba chiar imi e simpatic.

De ce acest titlu. Sa incercam sa vedem ce ii apartine lui Obama personal, din aceste planuri. Misiunea spre un asteroid, cat si cea spre Marte, au fost concepute inainte de ianuarie 2009, cand acesta a devenit presedinte, si vor fi puse in opera, daca nu vor interveni schimbari, dupa 2020, cand actualul presedinte va fi fost inlocuit de mult timp. Planul privind trecerea unei parti a programului de transport spatial in sarcina unor firme private a fost conceput de fostul administrator al NASA, Michael Griffith, de asemenea inainte de 2009.

Partea care ii apartine lui Barack Obama este renuntarea la programul Constellation, de constructie a doua lansatoare grele, si a celorlalte componente necesare pentru a trimite oameni in spatiu. Exact aceasta parte a programului Obama, a carei consecinta era ramanerea agentiei NASA fara posibilitatea lansarii de echipaje umane pentru un orizont lung de timp, a fost foarte contestata in USA, si discutata anterior, cu ceva pasiune si aici. Si prin decizia comisiei senatoriale mentionate, de a cere NASA sa treaca imediat la constructia unui lansator greu capabil sa trimita oameni in spatiu, cea mai importanta parte a acestui plan a fost respinsa.

Evident, fiecare om om are propriile puncte de vedere, iar eu cred ca dezbaterea de idei este cea mai buna si mai productiva cale pentru realizarea progresului.

07.16.10

Nustiu eu cat de destept sunt dar in loc sa cheltuiasca niste bani zic eu
aiurea de ce nu se gandesc sa faca niste aparate de zbor precum avionu sa le permiata sa fie pilotate de om precum o masina .
la fel cum sunt navele extraterestrilor sunt convins ca acestia exista
deoarece am vazut o bisectie pe you tub facuta pe un extraterestru..

07.16.10

Interestingly, this resolution has garnered bipartisan support, with members from both Barack Obama’s party and the Republican opposition voting in favor.

Adauga comentariu

* Nume, Email si Comentariu sunt campuri obligatorii

Autentificare site

Album astrofoto

AR80_AZ3_bino_s.jpg

Recomandari

Fazele Lunii



Vechime Luna: 19 zile

Distanta: 62 raze terestre
Latitudine ecliptica: -3°
Longitudine ecliptica: 235°

Arhiva