1926-1927

Dupa 13 ani in care a visat la un automobil care sa sfarame orgoliul celor de la Rolls-Royce, Ettore Bugatti realizeaza prototipul modelului 41, destinat a fi cea mai buna, mai luxoasa si mai scumpa masina din lume.

1992-1993

In orasul Jena, din fosta Germanie comunista, doctorul Pudenz si inginerul Karnapp, reusesc sa termine, dupa 7 ani de munca, proiectele seriei de telescoape refractoare numite APQ, telescoape care, in pofida insuccesului comercial, aveau sa devina niste legende ale astronomiei de amatori.

1930

Dupa ce reusise sa distruga prototipul, izbindu-l de un copac, Bugatti scoate la vanzare primul exemplar din foarte scurta serie 41 numit si Royale.

Masina era enorma. Aproape 7 metri lungime, 3,5 tone greutate, rotile cat cele de camion. Caroseria si interiorul pentru fiecare exemplar erau diferite, fiind comandate de clienti la marii carosieri ai timpului, Bugatti furnizand doar sasiul si motorul. Acesta avea 8 cilindri in linie, 12 700cmc, si 300HP la 1200 rotatii pe minut. Bun pentru o locomotiva. Acesta era de fapt jumatate din motorul pe care Bugatti, un adevarat Leonardo Da Vinci al tehnicii, il propusese aviatiei franceze, dar fusese refuzat. Si tot acest motor avea sa il salveze de la falimentul ce era sa fie generat de visul masinii supreme.

Intreg ansamblul costa peste 40 000 de dolari, suma astronomica pentru acea vreme. Puteai sa cumperi cateva tancuri cu acesti bani.

1993-1995

Primele modele APQ, de 100/640mm, 100/1000mm, 130/1000mm, si 150/1200mm, ies pe poarta fabricii din Jena.

Celula obiectivului APQ, ermetic inchisa, cuprindea trei lentile, confectionate, in ordine, din sticla BaK2, apoi din exoticul si foarte scumpul cristal de fluorita CaF2, realizat la fabrica de cristale sintetice din Eisenberg, si al treilea din sticla K11. Deoarece cristalul de CaF2 era extrem de friabil si nu suporta tratamente antireflex, intre lentile era introdus un ulei sintetic, rezultand o foarte buna transmisie a luminii, dar si compensarea micilor defecte de polisaj ale fluoritei.

O alta dificultate pe care creatorii APQ au trebuit sa o rezolve, a fost compensarea diferentei de coeficient de dilatare termica,  de trei ori mai mare in cazul fluoritei decat pentru BaK2 si K11, obiectivul fiind proiectat sa suporte schimbari de temperatura intre -30 si + 50 grade Celsius, fara pierderea calitatilor optice. In plus, trebuia sa suporte acceleratii de 50g in orice directie.

Acest tiplet nu prezenta nici un fel de cromatism intre 480nm si 644nm, nici vizual, nici fotografic, chiar la valori F/D=6. Eroarea frontului de unda era mai mica de lambda/28.

Tubul lunetei era metalic. In acea vreme, se pare ca fibra de carbon nu era disponibila. Focuserul, foarte precis, era gradat la 1/10mm. Luneta cautatoare era de 42mm cu factor de marire de 7,5.

Aceste refractoare se vindeau cu diferite monturi, cea mai mare, tip II, foarte asemanatoare celor de la AstroPhysics, putea tine 20kg, si avea cele mai moderne facilitati din epoca. Motorizare pe cele doua axe, RA si Dec, 3 viteze de urmarire (siderala, solara si lunara), 2 viteze de cautare, inversiune emisferica Nord-Sud, luneta polara cu reticul iluminat, inele gradate pe axe si priza pentru autoghidaj.

In dotare mai intrau 3 oculare orthoscopice, de 6mm, 12,5mm, si 25mm, toate pe barel de 24,5mm, conform standardului din acel timp.

Ansamblurile se vindeau la preturi intre 5 000 si 16 000 de dolari, destul de mult, chiar si pentru acea perioada, in care preturile telescoapelor de amatori erau, comparabil cu zilele noastre, mult mai mari.

1933

Criza economica il loveste din plin pe Ettore Bugatti. Desi planificase doar 25 de exemplare, e fortat sa opreasca productia dupa realizarea a doar 6 bucati, din care doar 3 isi gasisera clienti. Salvarea de la faliment vine de la Societatea Nationala de Cai Ferate din Franta, care cumpara cele 23 de motoare ramase in stoc, pentru a echipa cu ele o serie de automotoare de pasageri, care vor circula pe liniile franceze pana in 1947. Mai mult, SNCF suplimenteaza comanda cu inca 186 de motoare. Din toate sursele gasite, nu reiese clar daca Bugatti a furnizat doar motoarele sau a participat si la constructia corpului acestor trenuri, dar un lucru este cert. Aceste automotoare detin si acum recordul mondial de viteza , 196km/h, la categoria trenuri echipate cu motoare pe benzina.

1995

In fata concurentei americane si japoneze, care, desi nu ajungea la nivelul de calitate al APQ, dar era mai ieftina, firma Zeiss decide oprirea productiei de instrumente astronomice pentru amatori.

Astfel noul model, de 80/480mm este produs intr-un singur exemplar, iar cel cu apertura de 200mm, care fusese anuntat, nu mai este realizat niciodata.

IN PREZENT

Bugatti 41 Royale se dovedeste a fi cea mai scumpa masina din lume. Cele 6 exemplare au depasit la licitatii suma de 8 milioane dolari, iar conform unor surse neconfirmate, un exemplar, Coupe de Ville Binder, aflat acum in proprietatea firmei Volkswagen, ar fi depasit cu mult 10 milioane. De notat ca Regele Carol al II-lea al Romaniei a dorit sa cumpere aceasta masina, aflata atunci in garajul lui Bugatti. A comandat caroseria, dar pana la finalizarea ei, a inceput cel de al Doilea Razboi Mondial, regele a abdicat, si masina nu a mai fost livrata.

La randul lor, refractoarele Zeiss APQ, sunt considerate cele mai bune din lume, si sunt, probabil, singurele telescoape moderne, care se vand pe piata second-hand la preturi de 2-3 ori mai mari decat cele initiale. Recordul cresterii pretului, il detine modelul de 80/480, care a atins suma de 10 000 de dolari.

Astfel, desi vicisitudinile economice au pus bariere in fata acestor adevarate opere de arta, istoria le-a recunoscut calitatile lor si ale creatorilor lor.

P.S. Datorita faptului ca foarte des, sursele de informatii se contrazic, unele date nu le-am dat cu precizie. Poate accesul la alte surse, in special arhiva fimei Carl Zeiss Germany ar lamurii o parte din lucruri, dar, din pacate nu am reusit sa accesez nimic de acolo.