Armonia Universului Fizic – Starea generala a materiei

Setea de cunoaştere dă speranţe şi nobleţe.  Istoria umanităţii este adesea presărată cu revelaţii ce par să egaleze imaginaţia divinului creator.  Ultimul secol de acumulări ştiinţifice a scos la lumină marea teoria a relativităţii, teoria exploziei de iniţiere a Universului şi multe alte teorii ce nu par a fi tocmai pe înţelesul omului de rând. [...]

Setea de cunoaştere dă speranţe şi nobleţe.  Istoria umanităţii este adesea presărată cu revelaţii ce par să egaleze imaginaţia divinului creator.  Ultimul secol de acumulări ştiinţifice a scos la lumină marea teoria a relativităţii, teoria exploziei de iniţiere a Universului şi multe alte teorii ce nu par a fi tocmai pe înţelesul omului de rând.

Emanate din adâncul spiritului, frământările cele mai diverse sunt menite să contureze gradul de dezvoltare al unei civilizaţii.  Mediul de emisie al întrebărilor este prea uşor catalogat ca fiind de provenienţă eminamente abstractă.  Din păcate, această formă de nemăsurată absolutizare reprezintă una din marile cutume ale gândirii la nivel planetar.

Raportul dintre real şi imaginar pare să fie atât de evident încât, nimeni nu se mai îndoieşte de imposibilitatea intersectării celor două lumi.  Puternic afectată de omniprezenţa simţurilor călăuzitoare, raţiunea umană face compromisuri încă din faza iniţială a oricărui concept teoretic.  Din acest motiv, fenomenul cuantic este instinctiv repudiat.

Tenta filosofică a acestei scurte pledoarii poate fi catalogată ca şi preambul al unui studiu fără precedent în istoria ştiinţei.  Epurată de imixtiunea senzorilor umani, raţiunii i se va da dreptul la decizii logice, extrem de simple şi de netăgăduit din punct de vedere teoretic.  Treptat, vom putea observa cum, ermetismul traumatic al sofisticatelor calcule va fi înlocuit de exerciţiul banalei contemplaţii.

În firescul lucrurilor este, să începem această unică experienţă prin enumerarea a două din milenarele nedumeriri :

- Cum a apărut universul ?
- Din ce s-a format materia ?

Înainte de a contura mult aşteptatele răspunsuri, trebuie remarcat faptul că, fiinţa omenească acceptă eterna preexistenţă a eterului (ca şi neutru mediu tridimensional perfect omogen şi izotrop).  Dincolo de imaginea nemărginirii, primitoarea gazdă reuşeşte să inoculeze şi ideea de continuitate absolută.  Sunt create astfel, premisele unui nou concept, gata oricând să admită (la nivel ipotetic) posibilitatea nestingheritei promenade corpusculare (ca şi stare de inerţialitate absolută).  În aceste condiţii, nu este de mirare faptul că, nimeni nu a pus la îndoială până în acest moment, existenţa soluţiei teoretice a vidului absolut.

Dezinvoltura cu care matematica invocă infinitatea punctuală în definirea oricărui element geometric, este preluată aproape fără discernământ de formalismul fizicii moderne.  Se ignoră în felul acesta, motivul apariţiei minorului element de lungime, capabil să ne asigure de diferenţierea dintre două puncte considerate a fi într-o ipotetică vecinătate. Invocarea infinitezimalităţii nu poate prelua nicicând prerogativele apariţiei primei mărimi fizice.

Nu dispreţuiţi amănuntele spunea Michelangelo.  Este prematur să vorbim de o presupusă scară dimensională, în absenţa minimei informaţii cu privire la apariţia din senin a dimensiunii.  Practic, în astfel de situaţii nu există nici o deosebire de principiu între noţiunea de mic univers şi aceea de mare univers. Mai mult decât atât, orice elementară estimare va trebui să cuprindă şi noţiunea de structură, indiferent de amploarea mediului pe care dorim să-l analizăm.

Matematica ne informează despre structura punctuală a spaţiului trigonometric.  Indiferent de scara de reprezentare aleasă, infinitatea punctuală rămâne o caracteristică de bază a eşantionului ales.  Fizica îşi asumă aceste considerente (chiar dacă nu face nici o dovadă a lor), repartiţia punctuală a unui asfel de eşantion devenind doar o simplă problemă de imaginaţie.

Aspectul ca şi formă geometrică a structurii interne este esenţial pentru un constructor.  În acest caz, geometria este foarte generoasă prin numărul nelimitat de soluţii oferite.  Prin postulatul său, fizica reduce nenumăratele posibilităţi la una singură. Sugerând o soluţie a omogenităţii şi izotropiei absolute, fizica omite să ne arate elementara figură geometrică a acestei regulate structuri. Structura perfect izotropică, impusă drept condiţie de baza, mediului ce se doreşte a fi lipsit de orice neregularitate (spaţiul gol sau vid absolut), capătă (din punct de vedere geometric) conotaţiile unei sfere. Acest simbol îl datorăm în primul rând ideii de acceptare de pe picior de egalitate a intregii multitudini direcţionale.

Este evident faptul că, doar cu forme geometrice globulare nu putem umple întreg spaţiul trigonometric (se încalcă practic principiul continuităţii mediului aflat sub directă observaţie).  În această situaţie, fără nici o dificultate se poate decide că, omogenitatea şi izotropia absolută nu poate avea o soluţie teoretică.  Ca o consecinţă directă, suntem nevoiţi să admitem ca soluţie a spaţiului, opusul acestei inacceptabile variante:Volumul euclidian este un spaţiu neomogen prin excelenţă.

Teoreticienii nu au descoperit încă legea de bază a comportamentului absolut neomogen şi de aceea l-au numit haos. Omul de ştiinţă acceptă ca explicaţii logice doar soluţiile teoretice.  Unicitatea unei soluţii poate deveni şi garantul omniprezenţei sale sub o formă practică.  Fiind interesaţi doar de aspectul teoretic al obiectului de studiu, să enumerăm câteva din concluziile ce se pot trage de pe urma existenţei unor astfel de certitudini:

- Ca şi aplicaţie a unicei soluţii existenţiale, volumul şi implicit universul poartă stigmatul perenităţii (fără a mai fi nevoie să se vorbească de necesitatea unui moment iniţial al creaţiei lor).
- Geometria şi universul au o geneză comună;
- Între haosul aparent al micului univers şi aspectul de armonie al marelui univers, numai legea asimetriei este unanim acceptată.

Ultimile relatări sunt extrem de eficiente oportunităţi ce pot servi la continuarea cerecetărilor.  Aproape instantaneu, se poate decide că, inexistenţa oricărei influenţe poate fi asimilată ca şi neutralitate absolută.  Simetria perfectă este simbolul ideal al neutralităţii ca şi imobilitate fizică. Punctele, liniile şi planurile pot fi oricând considerate aplicaţii ale simetriei fizice.  Având permanent datoria de a îndepărta din sfera posibilului simbolurile ce nu au soluţie teoretică, vom putea spune cu certitudine că:

- Stările au volum;
- Stările nu au frontiere directe (planice – exacte).

Omenirea crede că o perfectă cunoaştere este facilitată de o demarcaţie absolută (precizie maximă).  Înţelegerea noastră stigmatizează orice situaţie incertă.  Din nefericire ne confruntăm des cu astfel de probleme.  Literatura de specialitate remarcă acest inconvenient drept o omniprezenţă, fără a reuşi să limpezească rolul sau cauzele incertitudinii.  În mod normal, experţii apreciază aceste stări ca pe un inexplicabil comportament fizic.  Trădaţi de simţuri, oamenii de ştiinţă nu au observat faptul că demarcaţia perfectă este un concept fără soluţie teoretică.  Ei nu au discernut încă hazardul ca o stare naturală şi ca un coerent mod de a fi al mediului înconjurător. În fapt ei nu au descoperit legea obiectivă ce guvernează şi defineşte acţiunile primare.

După cum cu uşurinţă s-a putut vedea, geometria sacră nu este sinonimă cu configurarea unor linii pe o suprafaţă plană, ci reprezintă structura morfogenetică care se află la baza realităţii şi a matematicii.  Cei mai mulţi fizicieni şi matematicieni moderni consideră că numerele reprezintă limbajul realităţii, adevărul este că formele sunt cele care generează toate legile fizicii.

Este relativ uşor să justifici o acţiune într-un spaţiu dat.  De obicei, panorama acestei manifestări oferă posibilitatea de a descoperi deplasarea ca pe o deviaţie sau abatere.  Protagonistul acestei călătorii este renumita şi bizara particulă.  Se consideră că acestea au venit cândva şi de undeva din nemărginitul univers.

Eliminarea ideii de gazdă loială şi nevinovată a spaţiului înconjurător, aduce în prim plan conceptul conform căruia :

- Orice volum (indiferent de scara dimensională aleasă) este marcatorul unei informaţii (mai mult sau mai puţin complexe).

Euclid a făcut o bună treabă în felul său. Fizicianul a observat existenţa unei relaţii între fizică şi geometrie, dar nici măcar temerara teorie a relativităţii nu a elucidat această problemă.  În fapt, rolul geometriei este fundamental pentru fizică. Incertitudinea ca şi deviaţie sau abatere este singura oportunitate de a face o demarcaţie. Exactitatea este o înşelătoare capcană (lipsită de o soluţie teoretică). Orice adjudecare conţine un grad de eroare, iar noi trebuie să punem preţ pe existenţa în sine a actului decizional.

De remarcat este faptul că, perenitatea stării de absolută neomogenitate condamnă universul la a lua permanente decizii de preschimbare a propriilor parametrii (orice stagnare sau conservare conducând la ideea de neutralitate şi implicit la aceea de simetrie fizică). Acesta este şi motivul pentru care, conceptul neomogenităţii absolute se vede obligat să admită existenţa unor acţiuni de permanentă preschimbare a valorilor parametrice.

Desigur, ideea de permanenţă concură cu aceea de continuitate absolută.  Având în vedere faptul că, conceptul de continuitate conferă infinităţii statutul de posibilitate reală, s-ar putea cu uşurinţă ajunge la soluţia teoretică a omogenităţii absolute.

Mai precis, s-ar putea decide că, orice volum limitat poate fi gazda unui număr nelimitat de acţiuni distincte şi desfăşurate pe o perioada limitată de timp.  Cum orice acţiune distinctă poate fi acceptată ca şi bit informaţional, s-ar putea trage concluzia prin care, orice volum închis este suportul unei cantităţi nelimitate de informaţie.  Diferenţierii pe criteriul valorilor parametrilor fizici (ca şi minimă bază de date cu privire la neomogenitatea absolută a spaţiului), i s-ar anula în felul acesta, şansa la o soluţie teoretică (soluţie despre care noi ştim deja în mod cert că există).  În concluzie, nu ne rămâne decât să recunoaştem că:

- Orice volum închis este expresia unui număr limitat de acţiuni.

Fără a fi o noutate din puct de vedere experimental, precedenta justificare teoretica ne dă dreptul să acceptăm timpul ca pe o realitate fizică intrinsecă. Limitarea numărului de acţiuni exclude practic posibilitatea anulării duratei temporale pe criterii pur analitice.  Mai precis, volumul şi saltul temporal sunt componente garantate ale unui sistem fizic (nu sunt creaţii abstracte ale minţii noastre), fără nici o posibilitate de excludere totală sau reciprocă.  Ca o dovadă a certitudinii sale fizice, mărimea temporală va trebui să se supună regulii de secvenţială preschimbare a propriilor valori parametrice.  Evident că în aceste condiţii, noţiunea de fluid temporal devine extrem de actuală în încercarea de definire a materialităţii.

Eleganţa şi sugestivitatea anterioarelor interpretări ale existenţialităţii, ne duc în mod inevitabil cu gândul la imensa creatură, recunoscută şi sub denumirea de univers fizic. Travaliul său este de a îşi întreţine activitatea de preschimbare a valorilor parametrice.  Raţiunea ce guvernează promovarea unei legi de transformare valorică nu va putea face abstracţie de inexistenţa teoretică a unei ecuaţii de funcţionare, capabilă să prevadă o precizie maximă în determinare.  Drept urmare, el va acţiona (în cel mai bun caz) în conformitate cu cea mai bună operaţie teoretică de aproximare valorică (din fericire, există o asfel de ecuaţie şi coincide chiar cu modul de manifestare al fenomenului de autoinducţie electromagnetică).

Desigur că restricţia impusă principiului de funcţionare (prin impunerea unui minim prag de eroare sau abatere la nivelul capacităţii sale de decizie), denotă existenţa obiectivă a unor graniţe de operabilitate ale universului.  Limitele de eficacitate pot induce oricând ideea de unitate, armonie, idependenţă şi de ce nu, chiar la aceea de entitate raţională (atâta vreme cât, în interiorul său, nu se mai poate vorbi de o altă delimitare absolută).

Relaţiile de aproximare afişate de aplicaţiile universului fizic, explică cum s-a putut ca sumerienii şi descendenţii lor, care nu aveau cunoştinţe matematice şi a căror instrumente erau primitive, să emită calcule atât de complicate, cerute de previziunile eclipselor şi retrogradarea planetelor.  În aceeaşi ordine de idei, putem să atragem atenţia că, utilizarea sistemului triortogonal (prin acceptarea originii punctuale) nu reprezintă întotdeauna şi cea mai bună cale de desluşire a principiilor fizicii.  Un exemplu în acest sens îl reprezintă, contrastul dintre rezultatele excepţionale ale unor laborioase calcule analitice şi caracterul lor exotic (practic bunul simţ consideră aceste rezultate ca fiind adevarate ciudăţenii).

Prin intermediul conceptului existenţial (tocmai lansat), nu am făcut altceva decât să pun bazele unor ipoteze (incontestabile) de lucru. Aceste ipoteze jalonează în special latura calitativă a lumii materiale şi nu au avut nevoie în mare parte de aportul aparent sofisticat al analizei matematice. Geometria, prin generozitatea şi simplitatea ei, a constituit (cum era şi firesc) instrumentul de lucru esenţial.  Important este faptul că, aceste garanţii (obţinute în mod ipotetic) pot servi cu uşurinţă drept scenarii fireşti ale formalismului fizic.

Existenţa arbitrarului este invocată de multe ori în sfera cercetărilor ştiinţifice. Prezenţa acestuia reprezintă o realitate care, ar putea fi ocolită cu eleganţă (atunci când ea devine stânjenitoare). Dacă prospecţiunile vor privi aspectele general valabile, arbitrarul nu va avea nici un efect asupra rezultatelor noastre.  Rezultatele empirice scot în evidenţă existenţa unor constante fizice. Deducerea lor (pe cale pur teoretică) ar scoate fizica din impasul actual. Arbitrarul (aşa zisa intervenţie aleatoare) nu a pus niciodată la îndoială existenţa acestor parametrii.

Păstrând aceeaşi notă de relativ confort intelectual, voi etala într-un articol ulterior, scenariul universal valabil, utilizat de atotcuprinzătoarea entitate, în acţiunile sale de aproximare a propriilor parametrii.

De remarcat este totuşi faptul că, modul de percepere şi interpretare a realităţii fizice (ca şi plan calitativ) va rămâne primordial în comparaţiile cu imaginea de eficacitate a unor banale ecuaţii de aproximare cantitativă.

Simplitatea formulelor utilizate în noua teorie unitară este atât de înşelătoare încât, ar putea cu uşurinţă să creeze iluzia unui studiu ce nu are nimic de a face cu mult mai sofisticatele concepte ale fizicii moderne.
Îmbinarea armonioasă de
inocenţă şi asceză nu trebuie să mai surprindă, atâta vreme cât, ne oferă o cale de acces spre o adevărată cunoaştere.

Referinte: “Teoria generalizata a relativitatii”, Albert Einstein
Imagini preluate si usor modificate de la: “Astronomy Picture of the Day”, “Astronomy Picture Calendar”
Comentarii pe marginea articolului se pot face in forumul de discutii al site-ului nostru.

Iacob Dumitru

One Response

[...] …    *** » Index stiri AstroNews.ro « Fazele planetei Venus Armonia Universului Fizic – Starea generala a materiei [...]

Adauga comentariu

* Nume, Email si Comentariu sunt campuri obligatorii

Autentificare site

Album astrofoto

M57_copy_mica.jpg

Discutii forum

DSO / Obiectele cerului profund ( 26 Feb 2020 00:08 )
Cometa C/2017 T2 (Panstarrs) ( 25 Feb 2020 23:13 )
Lady Luna ( 25 Feb 2020 23:02 )
Cometa C/2020 A2 (Iwamoto) ( 25 Feb 2020 22:54 )
Recomandare baterie? ( 25 Feb 2020 22:08 )
Meteori vazuti cu cctv ( 25 Feb 2020 19:54 )
Binoclurile mele comparate intre ele ( 25 Feb 2020 19:25 )
NADOLSCHI ( 25 Feb 2020 17:53 )
Caut lentila ocular ( 25 Feb 2020 17:46 )
Colimator laser ( 25 Feb 2020 14:05 )
Tub optic Skywatcher 130/ 650 , Newton ,ota ( 25 Feb 2020 08:21 )
Vand Prisma Amici 2 inch TS Optics 45 grade ( 25 Feb 2020 06:49 )
vand ocular pentax 20mm xw cu probleme la barel ( 24 Feb 2020 16:38 )
Review binoclu Delta Optical Extreme 10x50 ED ( 24 Feb 2020 15:34 )
Montura ALT/AZ Ultra Heavy Duty! ( 24 Feb 2020 06:12 )

Recomandari

Publicatii

STELE SI CONSTELATII, Marcel Jinca

Fazele Lunii


Semiluna in crestere
Semiluna in crestere

Vechime Luna: 2 zile

Distanta: 63 raze terestre
Latitudine ecliptica: -5°
Longitudine ecliptica: 7°

Arhiva