Armonia Universului Fizic – Interactia Gravitationala

Înconvoiaţi de greutatea propriilor trupuri resimţim atracţia pământului într- un mod ce pare a fi evident.  Cu toate acestea, nimeni nu întrevede cauzele reale ale fenomenului gravitaţional. Asociind fiecare abatere de la traiectoria liniară cu efectul produs de existenţa forţelor naturale, omul de ştiinţă conturează un formalism fizic eficient.  Persistă totuşi o dezamăgire prin faptul [...]

Înconvoiaţi de greutatea propriilor trupuri resimţim atracţia pământului într- un mod ce pare a fi evident.  Cu toate acestea, nimeni nu întrevede cauzele reale ale fenomenului gravitaţional.

Asociind fiecare abatere de la traiectoria liniară cu efectul produs de existenţa forţelor naturale, omul de ştiinţă conturează un formalism fizic eficient.  Persistă totuşi o dezamăgire prin faptul că, sursa ca şi cauză directă a tuturor devierilor de la traiectoria rectilinie rămâne încă un mister.

Mai mult sau mai puţin tacit, fiinţa umană admite în raportările sale, ca reper de referinţă absolut şi ca normalitate în ceea ce priveşte călătoria pur inerţială, traiectoria perfect rectilinie. Non-interacţia fizică îşi găseşte astfel o probă martor indubitabilă în imaginea traseului străbătut uniform şi rectiliniu.

Din nefericire, pe lista erorilor de interpretare ştiinţifică se regăsesc un număr mare de prejudecăţi.  Dacă ar fi să realizăm o ierarhie a gafelor conceptuale ar trebui să începem cu ideea separării categorice a naturilor ce definesc aşa-zisa realitate şi aşa-zisa irealitate.

Temerari din fire şi fără a reuşi să izoleze 100% un grăunte pur material, cercetătorii decid, fără nici o demonstraţie practică sau teoretică, existenţa indubitabilă a unei linii de demarcaţie clară între natura realului şi cea a abstractului.

În anul 1887 Michelson şi Morley, prin experimentul interferometrului, au încercat să pună în evidenţă existenţa eterului. Componenta aparent distinctă a realului mai aşteaptă să fie descoperită şi azi, dar adevăratul eşec al acestui celebru experiment îl constituie faptul că, nu există nici o suspiciune cu privire la strecurarea vre-unei fisuri în calculul ce a condus la proiectarea aparatului de măsură.

Fiind mai confortabil să păstreze convingerea că ştiu totul şi încă ceva pe deasupra, savanţii nu fac nimic altceva decât să îngroape statutul de adevărată ştiinţă al fizicii. Practic, concluziile cele mai importante ale acestui domeniu de activitate sunt condamnate a purta amprenta empiricului.

Orice act de măsură presupune efectuarea unei acţiuni. Intervenţia acestora nu poate rămâne fără urmări asupra structurilor ce tocmai dorim să le analizăm.  Este firesc ca în felul acesta să nu putem ajunge nicicând la configuraţia cea mai fină a materiei şi implicit la esenţa sa.

Condamnat veşnic să rămână o natură cu o puternică tentă ipotetică, substratul oricărei acţiuni tinde să fie înainte de toate o simplă calitate.  Desigur că atâta vreme cât prin acţiune înţelegem în primul rând accesul la informaţie, nu putem renunţa în nici o circumstanţă la ideea de cantitate.  La urma urmei nu se poate vorbi de informaţie în absenţa coerenţei sale şi implicit a legii fizice ce o defineşte, iar acolo unde există lege se va găsi oricând şi partitura matematică (deci cantitativă) care să o reprezinte.  În consecinţă, calitatea şi cantitatea nu pot avea o existenţă separată.

Eliberaţi de stresanta idee a tangibilităţii şi a descoperirii naturii corpurilor, experţii vor trebui să îşi concentreze în exclusivitate eforturile spre descifrarea mesajelor inscripţionate în diferitele planuri posibile ale observaţiilor.  Practic, prin intermediul mesajelor recepţionate avem acces indirect la informaţii ce vizează diversele configuraţii geometrice posibile, urmând ca mediul de lucru să îl considerăm a fi de natură virtuală.

Diferenţele evidente de scară ale configuraţiilor analizate şi legile prefigurate de preschimbările acestora induc ideea multiplelor dimensiuni şi implicit a multiplelor surse în ceea ce priveşte natura forţelor implicate la fiecare nivel al observaţiilor.  Din această gamă largă de posibilităţi, planurile largi oferite de ansablul corpurilor aşa-zis neutre din punct de vedere electric conturează cel mai bine imaginea efectului gravitaţional şi implicit a legii sale de definiţie.

Vom încerca în cele ce urmează să aproximăm interacţia posibilă dintre două particule neutre din punct de vedere electric.  Chiar dacă atracţiile şi respingerile dintre sarcinile electrice ale celor doua corpuri pare să se anuleze reciproc, pentru noi important este faptul că ele există.

În articolul intitulat “Sarcina electrică” am demonstrat faptul că, electronul şi protonul sunt simboluri ale unor mesaje menite să inducă ideea relativei simetrii sau a relativului repaus.  Ca şi simple modele comportamentale, ele au capacitatea de a facilita interpretările comportamentale ale planurilor observaţionale mai largi, precum cel analizat de noi.

Fundalul care asigură consistenţa acestor mesaje indică totuşi existenţa unei puternice activităţi fotonice.  Desigur că într-o oarecare măsură şi acest corpuscul are valenţele unui model de interpretare, fiind unul din clişeele ce compun imaginea sarcinilor electrice.  În principiu, cu cât vom căuta să analizăm mesajul pe baza clişeelor definite de timpi de expunere cât mai mici, cu atât ne vom îndepărta de subiectul aflat în studiu.

Fiind în cunoştinţa faptului că forţele de atracţie coulombiană reprezintă un efect datorat reajustărilor permanente ale propriilor parametrii, este firesc să ne imaginăm travaliul fotonilor ce se străduiesc să străbată distanţa dintre sarcinile electrice, aducând practic de fiecare dată un alt mesaj.  Desigur că energia acestora poate fi aproximată ca fiind direct proporţională cu valoare forţei coulombiene:

Chiar dacă, anularea reciprocă a efectului de atracţie şi respingere dintre sarcinile celor două “tabere” pare atât de evidentă încât să dea de înţeles că valoarea acestei energii este în cazul de faţă zero, nu trebuie să uităm faptul că şi această tendinţă de anulare are nevoie de un timp de răspuns (de reacţie). În consecinţă, va continua să existe un minim schimb de informaţie între cele două corpuri aparent neutre din punct de vedere electric, energia dezvoltată pe canalul rămas deschis de comunicare fiind şi de această dată direct proporţională cu valoare forţei coulombiene.

Protagoniştii ce asigură realizarea transferului de mesaje dintre cele două corpuri sunt particulele fotonice. Lungimea de undă şi mai ales relativa conservare pe termen relativ lung a acestui parametru este deja un fapt bine cunoscut.  Cu toate acestea, infima pierdere energetică pe care particula fotonică o are cu fiecare ciclu (oscilaţie) încheiat nu mai poate fi neglijată.

Datele ştiinţifice remarcă acest fenomen ca pe un efect de îmbătrânire. Recunoscut şi sub denumirea de efect Hubble, fenomenul de îmbătrânire pare să respecte următoarea relaţie:

În cazul de faţă vom încerca să dăm o interpretare ceva mai utilă fenomenului Hubble.  Vom spune că, pe distanţa relativ mică dintre corpurile acceptate ca fiind neutre, pierderile de energie ale fotonilor sunt atât de mici încât, valoarea energiei pierdudă cu fiecare oscilaţie rămâne o marime aproximativ constantă.

În această situaţie, întreaga energie pierdută de foton pe durata relativ scurtă a călătoriei sale va avea o valoare direct proporţională cu numărul de oscilaţii efectuate.  Pe de altă parte, numărul de oscilaţii efectuate pe unitatea de timp este o valoare direct proporţională cu valoarea energiei fotonului.  În capitolul rezervat sarcinii electrice am putut remarca că:

Ř Repartiţia liniilor de câmp din jurul sarcinilor electrice se realizează secvenţial (altfel spus, clişeul ce surprinde acţiunea fotonică desfăşurată pe traseul dintre sarcini ilustrază o valoare energetică direct proporţională cu valoarea sarcinii electrice q).

Ca urmare a acestor observaţii, suntem îndreptăţiţi să afirmăm că valoarea energiei pierdută de foton pe durata călătoriei sale E­­­p, este direct proporţională cu valoarea sarcinii electrice:

Dependenţa pătratică se datorează următorului raţionament:

Ř Cu cât energia transportată este mai mare, cu atât pierderea la fiecare oscilaţie este mai mare. Pe de altă parte, cu cât energia transportată este mai mare, cu atât ciclurile vor fi mai dese şi deci numărul pierderilor de energie vor fi mai mari.

Acelaţi rationament se poate aplica şi asupra factorului de proporţionalitate specific oricărei perioade de oscilaţie fotonică, factor remarcat în articolul “Undă şi corpuscul”:

Deci:

Având în vedere faptul că am epuizat factorii ce par într-un mod aproape evident să influienţeze valoarea energiei pierdute pe durata transferurilor energetice dintre cele două corpuri aparent neutre din punct de vedere electric, vom estima valoarea acesteia în felul următor:

Chiar dacă am recurs la stratagema eşantioanelor egale de energie sistematic pierdută, nu trebuie să uităm faptul că în realitate valorile energiilor disipate sunt uşor diferenţiate de la o oscilaţie la alta, îndeplinind în felul acesta condiţiile de existenţă specifice unui câmp al distribuţiei valorilor parametrice coerent, descrescător, asemănător oricărui câmp de legătură dintre două particule oarecare.  Nu rămane decât să presupunem că acest efect ar putea fi acelaşi cu cel căruia noi îi spunem “efect gravitational“:

Lucrând separat, pe exemplu ales de noi, cu fiecare din cele două formule de aproximare, vom vedea că rezultatele în mare parte coincid.  Dacă vom ţine cont şi de faptul că nucleele substanţelor se stratifică după reguli ce scot în evidenţă un deficit de masă şi o aşa numită unitate de măsură pentru masa atomilor u, rezultatele celor două căi de determinare devin extrem de apropiate.  Acest lucru ne îndeamnă să credem, dacă mai era nevoie, că demersul nostru privind cauzalitatea efectului gravitaţional este corect.

Referinte: “Teoria generalizata a relativitatii”, Albert Einstein

Iacob Dumitru
Forum: Comentarii pe marginea articolului se pot face in forumul de discutii al site-ului nostru.

2 Responses

09.14.06

Domnul Iacob!
Sunt Gheorghe Adrian, cel care a postat pe forumul –astronomy.ro- cateva capitole dintr-o lucrare mai ampla, in care sunt expuse consecintele logice pe care le produce identitatea dimensionala masa-sarcina. Poate ca ati urmarit acele postari. Lucrarea integrala se gaseste in format pdf la lynkurile de mai jos:
http://img243.imageshack.us/img243/773/gat21toata.pdf
http://img214.imageshack.us/img214/8176/gat22toata.pdf
Eu am urmarit postarile dumneavoastra si chiar imi este penibil sa recunosc ca nu am capacitatea sa patrund adancimile filozofice ale ideilor dumneavoastra. Eu ma limitez doar la rationamentul fizic. Pe mine ma intereseaza concret, rationamentul prin care ati dedus constanta interactiunilor gravitationale gama (G), fiindca nu l-am vazut la -interactia gravitationala-. In incercarile mele de a explica semnificatia fizica a constantelor universale, am gasit ca gama ar fi adimensional fizic. Adica ar fi doar un numar. Dar nu am nici-un rationament fizico-matematic prin care se deduce acest numar. Puteti sa-mi dati acest rationament?. Daca ati urmarit cumva modelele gasite pentru electron si pentru foton, puteti sa-mi semnalati cateva obiectii ale dumneavoastra?, eventuale greseli de rationament?.Cu stima Adrian gheorghe.

09.14.06

Domnule Adrian, am sa incerc sa fiu cat mai sincer si succint in comentariul meu:
1. Mi-am abandonat lucrarea de ceva vreme si a trebuit sa recitesc articolul “interactia gravitationala” (pentru a imi reinprospata memoria). Din pacate, sau din fericire, aveti mare dreptate, articolul are scapari, practic am omis sa mentionez ca in acel calcul este vorba de atractia gravitationala dintre doi presupusi atomi de hidrogen, sau altfel spus, atractia gravitationala dintre cele 4 sarcini electrice ce ii definesc, prin extrapolare, numarul crescand de sarcini perechi ale fiecarui corp asa-zis neutru influientand in mod direct proportional masa fiecarui corp in parte si implicit forta de atractie gravitationala (deci pentru determinarea asa-zisei constante gravitationale considerati in calculul meu M = m = 1,67×10 -27).
2. calculul este estimativ, grosier, dar suficient de exact pentru a scoate in evidenta cauza si natura atractiei gravitationale.
3. am citit despre modelele dumneavoastra pentru foton si electron si cosider ca se poate merge mult mai departe cu speculatiile pur teoretice, adica:
- Totul este miscare fiindca totul este motor.
- ati redus totul la doua dimensiuni, este un lucru admirabil dar se poate si mai bine, sa reducem totul la o dimensiune, adica sa intelegem de ce totul este miscare si implicit motor, adica sa intelegem spatio-temporalitatea, adica sa intelegem ca acel celebru fluid incompresibil este tocmai scurgerea timpului, scurgere care este intotdeauna volumica, adica sa intelegem ca totul este contorizat, adica sa intelegem ca exista un asa-zis numitor comun, numitor care poate fi inteles ca actiune elementara.
- desigur ca aceste actiuni elementare etalon puse cap la cap pot definii actiuni de natura mai ampla (actiuni definite pe durate mai lungi de determinare).
- din punct de vedere fizic, o actiune etalon elementara nu inseamna nimic altceva decat, spre exemplu: actiunea de marirea sau micsorarea in mod relativ constant a spatiului ce defineste la un moment oarecare un foton;
- acest debit volumic ca si efect perpetuu si de relativa constanta volum/timp este direct raspunzator pana la a se confunda cu asa-zisul efect de sarcina electrica
4. nu vreau sa insist prin afirmatii ce ar putea parea la prima vedere pompieristice, vreau sa spun totusi ca prin logica (fara a apela la vreun postulat) se poate ajunge la determinarea (aproximarea) pe cale pur teoretica a tuturor asa-ziselor constante fizice, in fond este vorba de existenta unor tendinte de conservare ale anumitor valori (precizia maxima in determinare fiind un non-sens din punct de vedere fizic).

Adauga comentariu

* Nume, Email si Comentariu sunt campuri obligatorii

Autentificare site

Album astrofoto

ngc7000klein.jpg

Discutii forum

Eclipsa din 16 iulie 2019 pt forumul adormit ( 19 Iul 2019 11:12 )
Observatii cracoviene ( 19 Iul 2019 10:15 )
Vand Dobson Flex 10 inch ( 18 Iul 2019 17:17 )
Binoclu NIKON ACULON A211 7X50 ( 18 Iul 2019 14:12 )
Salutari din Arad ( 18 Iul 2019 13:06 )
telescop celestron114/1000 ( 18 Iul 2019 11:17 )
cumpar luneta ghidaj ( 18 Iul 2019 09:37 )
Reuniunea Nationala Astronomy.ro 2019 - SESIUNEA D ... ( 17 Iul 2019 17:29 )
M51 Wihrlpool Galaxy ( 17 Iul 2019 17:00 )
Postati o imagine cu instrumentul construit de voi ( 17 Iul 2019 15:51 )
Jupiter ( 17 Iul 2019 15:44 )
DSO / Obiectele cerului profund ( 17 Iul 2019 11:42 )
Planete ( 17 Iul 2019 11:36 )
Lady Luna ( 17 Iul 2019 09:21 )
Freza ( 17 Iul 2019 09:14 )

Recomandari

Publicatii

STELE SI CONSTELATII, Marcel Jinca

Fazele Lunii



Vechime Luna: 17 zile

Distanta: 63 raze terestre
Latitudine ecliptica: -3°
Longitudine ecliptica: 324°

Arhiva