Universul reprezintă imaginea unei surse energetice omniprezente.Marcată de preexistenţa mişcării, prelevarea microuniversului este tributară vitezei maxime de deplasare.  Concomitent cu statutul de minuscule cărămizi de bază ale întregului univers, fotonii au statutul permanent de spaţii relativ izolate. Dacă lipsa liantului de ansamblu ar fi singura opţiune oferită de panorama extinsă a spaţiului înconjurător, dispersia fotonică ar putea fi considerată ca fiind perfect omogenă.  Cum această stare nu este acceptată de preceptele teoretice, vom fi obligaţi să includem stările de repaus relativ în soluţiile oferite de mediul înconjurător.

Ne-am obijnuit deja cu faptul că originea vectorului de reprezentare al unei stări fizice elementare este un simbol al imobilităţii relative.  Interschimbabilitatea periodică a calităţilor de origine şi vârf vectorial face imposibilă relevanţa pe acest criteriu, atât a vitezei maxime cât şi a repausului.Recunoscute drept  adevăraţi corpusculi, stările ce exprimă imobilitatea relativă pot fi considerate şi probe ale simetriei spaţiale relative.  Sarcinile electrice par să fie imagini elementare ale acestui justificat comportament.  Pozitivitatea sau negativitatea unei sarcini electrice marchează existenţa a două modalităţi total diferite de exprimare a simetriei fizice relative.  Vectorii ce conturează imaginea simetriei relative au fost deduşi funcţie de calitatea de a interacţiona cu particulele din jur.

Conceptul neomogenităţii absolute oferă şansa unei interpretări simple şi inedite.  Efectul sarcinii pozitive poate fi oricând echivalat cu imaginea unui centru energetic prin care mediul se “scurge” dispărând în neant.  În mod similar, putem imagina sarcina negativă ca pe un mecanism de “procreere” a spaţiului.Depinzând de existenţa soluţiei repausului absolut, multiplicarea prin disecţie sau anularea unei stari elementare a repausului relativ sunt acţiuni interzise din punct de vedere teoretic.

Suntem în faţa unui nou mecanism de funcţionare.  Conectarea empirică la valorile medii de distribuţie (oferite de perspectiva planului doi al observaţiei) a contribuit la perceperea  protonului şi a electronului sub o formă corpusculară sferică.  Caracterul cuantificabil al posibilelor acţiuni fizice nu poate respinge realităţii condiţia de ceas natural.Maniera de derulare secvenţială a acţiunilor prefigurează o tendinţă de limitare a expunerilor radiale. Altfel spus, clişeul electronului şi al protonului,  determinat de o expunere relativ scurtă de timp, va scoate în evidenţă aspectul de simplu dipol.

Acţiunile sunt apreciatete pentru caracterul lor energetic.Pentru determinarea energiei microcorpusculului, literatura de specialitate recomandă utilizarea următoarei formule de calcul :

Repartiţia  radială a distribuţiei energetice poate fi inchipuită într-o încercare de evaluare a sarcinii electrice relativ izolate ca fiind relativ uniformă. În aceste condiţii, nimic nu ne împiedică să privim valoarea energiei acţiunii temporale elementare E₀ sub auspiciile unei densităţi, caz în care, valoarea energiei totale a sarcinii electrice ar putea fi determinată prin efectuarea produsului dintre masa de acţiuni temporale elementare şi energia acestora.

Literatura de specialitate tratează fenomenul emisiei multidirecţionale ca şi transfer energetic radial.  Noţiunea de flux de energie devine practic indispensabilă în astfel de situaţii.  w:st=”on”Constanţă relativă a suprafeţei descrise de raza de curbură poate fi apreciată ca şi mărturie a conservării numărului liniilor de câmp ce participă la definirea sarcinilor electrice. Se impune totuşi o deosebită prudenţă în definirea vectorilor angrenaţi într-un proces fizic recunoscut pentru potenţialul său simetric.

Gradul de stabilitate al celor două sarcini electrice poate fi interpretat ca şi activitate relativ eternă. Altfel spus, nu timpul este acela care hotărăşte desfiinţarea acestor stări fizice. Orice clişeu al unei acţiuni (desfăşurată într-o manieră coerentă) oferă sentimentul unei clarităţi deosebite.Filmul determinat de succesiunea clişeelor scoate în evidenţă imaginea relativului repaus.Certitudinea noului clişeu sporeşte mulţimea ipotezelor de lucru.  Fără nici o contradicţie, permeabilitatea magnetică a vidului joacă rolul unei constante într-o nouă relaţie de lucru.

Descoperirea oricărei constante are înainte de toate semnificaţia unui reper. Modificarea permanentă a celorlalţi parametrii se extinde şi asupra raportului dintre valoarea permeabilităţii magnetice şi valoarea razei de curbură. Egalitatea perfectă dintre ľ₀ şi r reprezintă un simbol al simetriei. În condiţiile unei izolări relative, comportamentul sarcinii electrice va trebui să fie o ilustraţie a acestui simbol.  Chiar dacă nu se poate vorbi despre o egalitate deplină între cele două valori, este de presupus că ne vom afla în faţa unui corpuscul imaginar, căruia îi cunoaştem deja una dintre dimensiuni.

Demersul nostru teoretic are menirea de a aprecia conturul unui fenomen privit prin prisma tendinţei de repartizare secvenţială şi uniformă a interacţiilor.  Oricât de mult am încerca să limităm plaja acţiunilor pe principiul direcţiilor preferenţiale de desfăşurare, nu vom putea renunţa la nici un grad de libertate al mişcării. Altfel spus, centrul de simetrie ilustrat de o distribuţie radială,  nu poate fi simbol al setului minim de constrângeri specifice repausului relativ. Desigur că se poate vorbi de existenţa unor relaţii de interdependenţă între mărimile fizice ce caracterizează posibilele grade de libertate, dar noi vom fi interesaţi de echilibrul total al opţiunilor direcţionale. Imaginea cubului poate reda cel mai bine echilibrul constrângerilor în ceea ce priveşte cele şase grade de libertate, iar noi o vom adopta ca şi simbol al unei imobilitaţi relative maxime.

Conservarea dimensiunii laturii cubului la nivelul valorii permeabilităţii magnetice a vidului conduce la ideea impenetrabilităţii pereţilor despărţitori pe fondul unei presiuni interne constante şi trebuie privită doar ca o simplă construcţie menită să ne ajute în aproximarea unor valori.  În fapt, noţiunea de passing (utilizată în limbajul de specialitate) defineşte cel mai bine clişeul determinat de o expunere relativ scurtă a procesului specific sarcinii electrice.

Nu rămâne decât să remarcăm directa proporţionalitate dintre volumul cubului, energia ce îl defineşte şi numărul acţiunilor elementare implicate :

Efectul de lungă durată provocat de relaţia sarcinii electrice în raport cu mediul înconjurător conferă premisele unei distribuţii sferice.  Conform acestei noi ipostaze, aşa-zisa suprafaţă de “impact” cu larga perspectivă de ansamblu se anunţă a fi aceea a unei sfere (de 4ˇπ ori mai mare) .  Cum o creştere a acestei suprafeţe conduce în mod automat la diminuarea ideii de presiune internă, se va da o interpretare sinonimă şi valorilor energetice .

Numărul constant de linii de câmp ce străbat o unitate de suprafaţă într-o unitate de timp este catalogat ca şi valoare a sarcinii electrice:

Îcercând să facem o determinare cât mai rapidă a constantei de acţiune, vom rescrie convenabil expresia anterioară a energiei.  De regulă, oamenii de ştiinţă sunt foarte atenţi la unităţile de măsură specifice tuturor parametrilor aflaţi în ecuaţie. Observaţiile geometrice au permis dezvoltarea unor scenarii care până nu de mult ar fi fost considerate adevărate utopii. Spaţiul volumic constant purjat într-un sens sau în altul şi repartiţia energetică în orice unitate de volum stau mărturie în acest sens.

Abordarea unor astfel de idei poate fi benefică doar în măsura în care pasionatul de cunoaştere va înţelege necesitatea  implicării într-un proces de însuşire eşalonată a noilor cunoştinţe.  Pentru a putea da o justificare celor cinci tipuri de interacţie avem datoria de a analiza, într-o ordine firească, comportamentul fiecărui plan observaţional.   Parcurgerea acestor etape intermediare va contribui la conturarea unei noi mentalităţi în ceea ce priveşte motivarea diverselor traiectorii.

Următoarea etapă este aceea a studierii planului comportamental decis de starea de vecinătate a două sarcini electrice şi va fi analizată în articolul următor.

Referinte: “Teoria generalizata a relativitatii”, Albert Einstein

Iacob Dumitru
Forum: Comentarii pe marginea articolului se pot face in forumul de discutii al site-ului nostru.