[IACOB DUMITRU]

Victima ale unor sofisme intens mediatizate Fizica isi sporeste numarul necunoscutelor.
Teoria corzilor (spre exemplu) introduce in discutie existenta corzilor fara ca sa dovedeasca (in mod logic) cauza acestor prezente.
In aceeasi nota, se insista excesiv pe puterea de convingere a dovezilor empirice, fara a se lua in calcul ca "succesul" acestora este dependent de interpretarile noastre bazate pe rationamente mai mult sau mai putin corecte.
De cate ori nu s-a auzit "asta este filosofie"?
Logica si implicit filosofia este aceea care (prin intermediul nostru natural, real) aduce in discutie alimentarea unor raspunsuri pe baza carora sa emita intrebari din ce in ce mai pertinente.
Spatiul fizic este LOGICA APLICATA evolutiva.
Dand anapoda timpul inapoi, fizicianul ajunge la singularitate, la punct, intrebandu-se:"Din ce a aparut Universul"?
Sigur nu din nimic ce nu poate fi dovedit dintr-o logica matematica precara.
Vrem sau nu, in formularea raspunsurilor este necesar apelarea la logica, la constientizare, la radacina, la numitorul comun al tuturor lucrurilor.

[IACOB DUMITRU]

In mod normal deontologia domeniului Fizica ar trebui sa fie incoruptibila.
Intr-o oarba furie se mediatizează ideea conform căreia spațiul fizic a apărut din nimic, conform unui experiment mental (matematic) parcurgând in sens invers perioada expansiunii, dupa o logica matematica aleasa in mod subiectiv.
De ce?
Se cunoaște legea si cauza expansiunii?
Legea colapsului este una si aceeași cu legea expansiunii?
Care sunt limitele expansiunii si colapsului?
Când, cum si de ce se inversează cele doua fenomene?
A răspuns in prealabil Fizica la aceste întrebări fundamentale?
Poate fi considerat profund științific un astfel de comportament?

[IACOB DUMITRU]

Retorice sau nu, întrebărilor anterioare adaug încă una : o eventuala teorie unitara (pentru a ii fi dovedita veridicitatea) are nevoie de o aplicație noua sau trebuie sa justifice toate aplicațiile deja cunoscute?
In principiu, mințile mai mult sau mai puțin luminate solicita in astfel de situație argumente practice noi, revoluționare, capabile sa le pună pe tava cu lejeritate (sa le suplinească) puterea de înțelegere a cunoștințelor pur teoretice, uitând ca acestea sunt specifice tuturor acțiunilor întâlnite in viața de zi cu zi.

[IACOB DUMITRU]

Practica ca practica dar interpretările ne omoară. Din păcate Fizica nu duce lipsa de interpretări mai puțin inspirate.
“Dumnezeu nu joaca zaruri cu Universul”, nu întâmplator (ritmic) mama natura garantează prezenta elementului de baza numit EVENIMENT.
Atâta timp cat din succesiunea de evenimente rezulta constanta unui eveniment observabil la scara mai larga, o relație fizica relativ stabila, durabila, nici vorba de comportament profund aleatoriu.
Scopul scuza mijloacele, nu si afirmația conform căreia electronul ar urma o orbita tip “joben”.
Se cunoaște forma si conținutul unui electron?
De ce se inoculează idei nefondate, cum ar fi ideea masei de repaus spre exemplu.
Nema repaus absolut, nema lipsa a evenimentului, totul datorat unui comportament cuantic, chiar si banalul muc.

[IACOB DUMITRU]

Oamenii in general si specialiștii in particular sunt bântuiți de falsa idee a interiorului particulelor elementare si nu in ultimul rând a iluziilor.
Vorbind de interiorul unei particule elementare nu facem altceva decât sa ne antepronunțăm, impunând deja ipoteza conținutului bine definit, bine conturat in raport cu așa-zisul exterior.
In fond “cine seamănă vânt culege furtuna” sau altfel spus, matematic ești dependent de ipotezele false introduse in calcul cu maxima lejeritate.
Electronul spre exemplu nu are un interior in întelesul si pe întelesul larg acceptat.
De ce?

[IACOB DUMITRU]

Nu de putine ori oamenii de știința ne întâmpina cu “noi nu știm” sau “nu se cunoaște”.
Corect ar fi sa se spună “nu înțelegem” sau “ nu suntem pregătiți pentru a înțelege”.
Exemplu: eliminând (prin absurd) un reper eligibil (un corp, corpuscul) din spațiul fizic eliminam tot ceea ce reprezintă contextul (universul) acestuia, ca si când reperul respectiv ar fi “copilul” , produsul, cauza, inima, locul de proveniența, apartenența exteriorului, reflexia, oglindirea împrejurimilor.
Bonus, reflexia luminii este in fapt o schimbare a “hergheliei” de fotoni, a fluxului acestuia, practic având loc o tranziție prin trecere in stare de energie întunecata si invers in cazul fasciculului reflectat.

[IACOB DUMITRU]

In planurile largi ale observațiilor relevant este comportamentul corpuscular, mișcarea corpusculilor, ciocnirea si schimbarea de direcție a acestora, sistematic si haotic exprimata in cazul descrierii miscarii browniana.
In total contrast, la nivelul observațiilor planurilor restrânse, micro, relevant este comportamentul cuantic, direcțiile de mișcare nefiind modificate cu atâta lejeritate urmare a imposjibilitatii existentei ciocnirilor așa-zis directe.
Practic, fotonii “zburda” in si din toate direcțiile, in linie relativ dreapta, nestingherit.
La prima vedere direcțiile descrise de fotoni pot fi catalogate ca fiind îndreptate întâmplator, respectiv haotic. Probabilitate si volumul relativ imens de astfel de evenimente scot la iveala soluții relevante specifice planurilor mai largi ale observațiilor, soluții automat implementate, reprezentând practic relatii fizice de lunga durata, relații ce pot fi apreciate ca si relație de vecinătate intre un sir larg de direcții ale fotonilor (relativ paralelism, relativa concentricitate).

[IACOB DUMITRU]

De ce nu exista si nici nu poate exista ciocnire directa intre fotoni?
In lucrarea mutata la secțiunea off-topic “pașii ascunsi ai comportamentului cuantic” am detaliat pas cu pas relația ce descrie un foton.
In principiu contactul direct intre oricare corp este utopic.
Cu cat observatiile se releva in planuri mai restrânse ale informațiilor cu atât caracterul de unda, interferența acestora este mai evidenta.
Practic repausul absolut, excluderea totala a muscarii, a abaterii nu are soluție teoretica.
Mișcarea relativ nealterata a unui foton se referă doar la direcția longitudinală de propagare a acestuia.
Imaginati o imagine reprezentând mișcarea browniana, eliminați posibilitatea ciocnirilor mărind in același timp maxim viteza de deplasare, încercând sa vizualizați rezultatul veți fi surprinși de modul in care se conturează noi planuri ale observațiilor, noi relații de vecinătate, noi relații fizice, noi si variate structuri, asemanatoare celor deja remarcate la nivelurile macro ale spațiului fizic.

[Stanescu Octavian]

exista doar unde campuri variabile electric magnetic se generaza reciproc propaga . pe alocuri si rar interfereaza si apar faranje loc in care e zero energie e intuneric . se poate vorbi la nesfarsit asa ca amuzament . daca misti mana llanga un magnet aflat pe masa de bucatarie produci pt mana camp magnetic variabil unda (foton) la fel daca ti in mana o bara de metal sau bobina . si se tot poate vorbi . daca misti cu perioada 1 secunda pendulare se propaga sau nu ? cu lungime de unda 300 mii km . sau misti ff incet lungime de unda ocoleste universul

[IACOB DUMITRU]

Descris cu lux de amănunte in lucrarea “pașii ascunși ai comportamentului cuantic” fotonii sunt in fapt si integral câmp electromagnetic.

[IACOB DUMITRU]

Tind sa cred ca Fizica trece prin perioada “zidului antifonat ”.
Tocmai ce am informat ca reflectarea se realizează cu schimbare a setului de fotoni aferent undei, fluxului, relevând astfel un soi de “releu natural”.
Un așa-zis plafon terestru oferă condiția necesara funcționarii releelor naturale si implicit condiția ca un semnal, o unda sa se retransmită, dând un ocol, din aproape in aproape, pe distante relativ mari.
In principiu, majoritatea fenomenelor scot in evidenta rolul si existenta RELEELOR NATURALE, spațiul fizic fiind prin excelenta electronistul evolutiv, inginerul propriilor creații.