| Index |
Index forum |
Autentificare |
Inregistrare
|
Cine este online |
Galerie imagini
|
Calendar evenim. |
Cautare detaliata |
Ghid forum |
Colaboratori
Te intereseaza un domeniu al astronomiei si ai vrea sa scrii pentru siteul nostru? Alatura-te echipei noastre.
| Statistici forum |
| |
Numar total de mesaje in forum: 241959 |
| |
Numar de utilizatori inregistrati: 2937 |
| |
Cel mai nou utilizator inregistrat: Claudiu Rotariu |
| |
|
| |
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 1450 la data de Lun Mai 11, 2026 |
| |
|
| |
Actualmente sunt 0 utilizatori pe chat
|
| |
Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi de peste 5 minute |
|
| Legenda |
 |
Mesaje noi |
 |
Nu sunt mesaje noi |
 |
Forumul este inchis |
|
|
| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
|
| Autor |
Mesaj |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 28 Mai 2026 21:58 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Night
Multumesc pentru cuvintele si gandurile frumoase de mai sus. Ai atat de mare dreptate despre frumusetea ,atractia si fiorul aduse de privirea in abisul cosmic. ''Unii'' parca pentru asta traiesc ...
Cat despre like-uri, as fi nesincer sa spun ca nu ma bucura. Mai ales atunci cand acestea inseamna a impartasi cu alti amatori pasiunea pentru stele. Dar nu sunt un scop in sine.
Modelul meu in aceasta privinta este, de multe decenii, profesorul Lidenbrock din romanul vernian preferat, ''Calatorie spre centrul Pamantului''. Proful isi tinea cursurile vorbind unui auditoriu ideal, nu celui din sala. De aceea era neperturbat, fie ca sala de cursuri era plina, fie ca era galagie, fie ca era in pantecele Pamantului, la sute de kilometri adancime.
Asa si eu, scriu pe astronomy.ro. Este foarte bine daca sunt reactii si daca discutam si dezvoltam subiectele. Apoi rapoartele de aici le adun in jurnalul meu de observatii iar prin acela vorbesc cu Idealul.
Luni 25 Mai am fost ocupat cu ceea ce limbajul de lemn numeste ''activitati administrativ-gospodaresti'' asa ca mi-a ramas oleaca de timp de observatii doar incepand cu putin inainte de miezul noptii. Ce face amatorul cand timpul e scurt ? Isi ia binoclul. Am observat cu Tento 20x60mm pe stabilizatorul Bizooka.
Observatii:
- Am rezolvat stelele duble Eps 1-2 Lyr, Zeta Lyr, STT 525, Omicron Cyg, 16 Cyg, Nu Dra, 16+17 Dra, Psi Dra, Delta Cep, 61 Cyg si 17 Com din Mel 111.
- Am revazut cateva obiecte Deep Sky: M57, vizibila doar cu vederea periferica ca o steluta pufoasa, minuscula dar cu suprafata aparenta, M 27, slab luminoasa dar extinsa, M29 in care se vedeau trei stele doar cu VP, M39 rezolvat in stele, asterismul Cr 399, Mel 111 in doua campuri, este roi mare, M3, bine vizibil. Roiul sferic M53 s-a vazut mic si slab luminos dar cu vedere directa.
- Am revazut, fara fotometrie vizuala si cateva stele variabile: Delta Cep, Mu Cep/ Garnet Star si Chi Cyg.
Marti 26 Mai am observat cu vizorul binocular Nikonx23,2mm, cu ocularele Bausch&Lomb 25mm si Barlow aprox. 4x, montat pe dobsonianul Grond 250mm. Grosismentul trebuie sa fie pe la 200x.
Cerul a fost foarte paclos, cu nori subtiri.
Observatii:
- Luna, fara comentarii. Merita sa ai vizor binocular numai pentru acest obiect !
- Am rezolvat stele duble si multiple: Porrima, Gamma Leo ( A,B,C,D), Tsze Tseang, 54 Leo, 88 Leo, 90 Leo ca tripla, Delta Ser, Marfik, Rasalgethi, Zeta Her, numai rezolvata, Nu 1-2 Sco ( MTL 2 CD a fost separata, Bu 120 AB, nerezolvata, semnul Infinit), Graffias, 5 Ser de langa M5, Izar, Alkalurops, Delta Boo.
- Roiurile sferice M13 si M5 au prezentat stele rezolvate dar imaginea era foarte saraca in lumina.
- La sfarsit am scos vizorul binocular si tot harnasamentul sau si am reobservat, rezolvat si separat la 240x si 480 dubla subarc Eta CrB.
Miercuri 27 Mai a fost o zi mare pentru mine.
Putin dupa ora una am primit un cadou din Ungaria: ''cartea cartilor'' in domeniul ghidurilor de observatii astronomice, atlasul ''Revue des constellations'' de Sagot-Texereau, prescurtat RDC.
Multumesc din inima prietenilor mei Istvan si Eva, colegi in Asociatia Astronomica Maghiara care mi-au daruit aceasta carte pe care eu nu am fost in stare sa o obtin. Sa va dea Domnul sanatate si sa va rasplateasca pentru marea bucurie pe care i-ati facut-o moshului Mircea !
In cursul dupa-amiezii am facut un pas important pentru imbogatirea haremului de telescoape.
Apoi seara, desi cerul era inundat de nori subtiri, am sarbatorit asa cum se cuvine, sosirea lui ''Revue des constellations'': prin observatii. Am folosit dobsonianul Toleascop D= 200mm F/6.16 cu setul de oculare Texereau: 25mm, 10mm, 9mm, 7.5mm, 6mm, 5mm, 4mm, toate Plossl.
Am inceput observatiile dupa RDC ... cu inceputul. Harta 1 este pentru Ursa Minor si Draco.
Asadar am observat in UMi. Lista este scurta: stelele duble Polaris, dubla optica Gamma UMi+11 UMi si STF 1972. Desi conditiile au fost potrivnice, rezolvarea acestora nu a pus problele Toleascopului.
Harta 1 din RDC mai contine doar galaxia NGC 6217, rezultatul a fost evident negativ desi i-am gasit locatia.
Alte observatii: printre nori, am reusit sa rezolv Izar/ Eps Boo, Delta Boo, Mu Boo ca tripla.
La Epsilon 1-2 Lyr am revazut A,B,C,D si I, ultima abia vizibila.
Turbulenta a fost mare. La Eta CrB, am vazut discurile Airy tangente doar la 205x/ NPL 6mm deoarece 246x/ Bresser Plossl 5mm si 308x/ NPL 4mm nu au fost permise de seeing.
Rezolvarea si separarea lui Fawaris/ Delta Cyg a incheiat aceasta zi atinsa de aripa generoasa a prieteniei atat dinspre Ungaria cat si din Romania si incheiata in tovarasia spirituala a marelui Texereau.
Pot sa spun impreuna cu psalmistul:
''Cat de minunate sunt lucrurile tale Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut...''.
Cer senin, Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
760.79 kb |
| Vizualizat: |
de 1334 ori |

|
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
597.55 kb |
| Vizualizat: |
de 1334 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 29 Mai 2026 22:48 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Joi 28 Mai a.c. am observat cu dobsonianul Toleascop D=200mm F/ 6.16 si trusa de oculare Plossl.
Cer noros, paclos, poluare luminoasa, Luna puternica ...
In noul meu proiect observational ''Revue des constellations'' am continuat observarea obiectelor de pe harta 1 : UMi si Dra.
Mult timp am tatonat, la 49x si 123x, zona galaxiei NGC 6217. Zadarnic.
Am trecut atunci granita in Draco unde am observat, rezolvat si separat sapte stele duble/ multiple:
STF 1362, STF 1573, STF 1872, STF 1984, STF 2078 = 17 Dra, STF 2130 = Mu Dra, STFA 35= Nu Dra.
Nici cu galaxia NGC 3147 nu am avut mai mult noroc decat cu NGC 6217. Zero.
Multi ar spune ca mi-am irosit timpul cautand, pe un cer paclos si cu Luna mare, doua galaxii de magnitudine > 11mv. Nu-i chiar asa. Cautarea, gasirea si tatonarea locatiilor a fost interesanta si m-a dus prin niste colturi de cer putin cunoscute mie.
De ceva vreme lucram la actualizarea Catalogului de stele duble Albireo pentru hartile din Revue des constellations al lui Bela Szentmartoni.
Atasez pagina 1 din catalogul actualizat, varianta mioritica, unde am incercuit cu verde dublele observate ca mai sus.
In coloana ''Note'' citim:
'P' ca 'Perioada' adica perioada de revolutie a componentelor dublei
'a' ca 'ani'
'al' ca 'ani lumina'.
Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
284.87 kb |
| Vizualizat: |
de 1258 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 30 Mai 2026 16:57 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Aseara Vineri 29 Mai a.c. am continuat observatiile dupa Revues des constellations. Am folosit instrumentul rezonant cu acest ghid al lui Texereau, dobsonianul Gurtang D= 200mm F/ 6.16 cu setul de oculare Plossl.
Observatii:
- Am continuat de unde m-am intrerupt cu o seara inainte cand conditiile au fost nepotrivite pentru rezolvarea unei dive stelare cum este STF 2054, dubla subarc.
O gasim foarte usor, langa Eta Dra, peste drum de capul Dragonului pe care mie imi place sa-l numesc Smaug, ca in povestile lui Tolkien.
La 123x/ Sirius Plossl 10mm, STF 2054 arata ca o furnica pe care seeingul o facea sa alerge spre nicaieri pe sfera cereasca. 123x este cu 23% peste grosismentul rezolvant deci ar trebui sa contina toate detaliile pe care Gurtang este in stare sa le arate. ''Furnica'' lui STF 2054 dovedeste ca asa si este. Se vede ca aceasta stea este dubla dar este nevoie de mariri mai mari ca sa se vada bine aceasta.
La 205x/ NPL 6mm , STF 2054 a fost clar rezolvata si separata.
Marirea de 246x/ Plossl Bresser 5mm si 308x/ NPL 4mm evidentiau sepatie progresiv mai mare. Se vedea mai bine si deosebirea de nuanta dintre cele doua stele. Dar pentru seeingul de Pickering 4/5 de aseara, ultimele doua mariri erau taxate la frumusetea imaginii. Din nou, NPL 6mm a fost cel mai potrivit conditiilor.
STF 2078 pare tripla dar nu este. Vorbim despre 17 Dra, steaua care formeaza cu 16 Dra dubla inclusa de catre William Herschel in catalogul sau cu indicativul H I 4, o dubla optica de 90''. STF 2078/ 17 Dra a avut o separatie de 3'' in 2022 si este rezolvabila cu lunete de 60mm.
STF 2308 = 41- 40 Dra a fost rezolvata cu cautatorul RACI 8x50mm.
Ultima dubla a serii a fost 39 Dra= STF 2323, tripla la care eu am vazut B ca fiind intens galbena sau chiar oranj, intr-un elegant contrast de culoare cu primara alba.
Galaxia NGC 5985 a fost invizibila. Planetara NGC 6543 / '' Cat's Eye'' a fost bine vizibila deja la 49x/ Sirius 25mm, un mic disc albastrui in care parca, parca se zarea steaua centrala. La 308x/ NPL 4mm, discul albastrui este mult mai bine vizibil, usor eliptic pe directia N-S,cu marginea neclara ca o rama cetoasa. Steaua centrala nu se vede nici la aceasta marire, doar pare sa licareasca din cand in cand in vederea periferica. Spre Vest de planetara se vede o stea de 10mv ( dupa ''Revue ...'') iar spre N, in varful unui triunghi dreptunghic cu ipotenuza formata de planetara si steaua 10mv, se vede o steluta mult mai slaba ca aceasta. Am facut desen.
Nota despre oculare: am resimtit campul vizual mai mic al ocularelor Plossl atunci cand am inceput sa le folosesc in modul descris. La cautarea galaxiilor, absenta ocularelor zoom este un handicap serios. Dar am inceput sa ma obisnuiesc cu maniera texereana de observare.
Va informez ca exista viata ... dupa Plossl !
Atasez extrasul din Catalogul Szentmartoni revizuit cu situatia actualizata a dublelor observate/ reobservate in acest nou proiect observational. Multe sunt vechi cunostinte.
In data de 1 Iulie 2018 am denumit asterismul format din Nu Dra + Mu Dra + 16-17 Dra de o parte a lui Xi Dra Grumium ( stea aurie) si 39 Dra + Omicron Dra, de cealalta parte drept ''Sigil Smaug'' sau ''Colierul lui Smaug''.
Cer senin, Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
280.59 kb |
| Vizualizat: |
de 1174 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 01 Iun 2026 13:52 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Aseara, Duminica 31 Mai, de Rusalii, nu am reusit vreun ''grand fromage'' cu observatiile din cauza cerului innorat.
Folosind dotarea dedicata ( Toleascop D= 200mm + set oculare Plossl) am terminat observarea dublelor de pe harta 1 din ''Revue des constellations''.
- STF 2452 a fost rezovata la 49x/ Sirius 25mm: o pereche de stelute albe, separate prin 5,7'', de magnitudini usor diferite. La 123x, stelele s-au vazut larg separate. La 49x aceasta dubla este foarte draguta, de inclus in viitoarele ture stelare cu oricare instrument, de la Tento 20x60mm in sus.
- Epsilon Dra/ STF 2603 este o dubla considerabil mai dificila. Numita si Tyl, este o stea galbena, nerezolvata la 49x din cauza unei diferente de magnitudini de 2,8 mv. La 123x a fost separata. La 205x, primara arunca in ocular flacari aurii iar companionul mi s-a parut a fi oranj, formand un elegant contrast de culoare cu primara.
- Atat am mai reusit sa fac, inainte de a fi sunata stingerea de catre nori: am localizat asterismul in X schiop al stelei 15 Dra, fata de care, spre Nord, se gaseste steaua variabila R Dra. Singura variabila inclusa in harta 1... Dar localizarea lui R Dra nu am mai apucat sa o fac. Nici nu stiu daca era vizibila in acele conditii. La minim R Dra scade pe la 13,2 mv.
Ne revedem prin 15 Iunie cand vremea va fi mai favorabila observatiilor ... prognozele sunt pesismiste pentru zilele urmatoare. Sper ca atunci sa adaug si niste galaxii din UMi si Dra pe lista de trofee.
Catalogul Albireo intocmit de Bela Szentmartoni pentru hartile din ''Revue des constallations'' contine 377 stele duble. Deci perspectiva este buna, nu voi ramane prea curand somer astronomic, fara obiecte de observat. Numai stele duble mai sunt acolo inca 361 de observat ...
Pun o poza cu Toleascop zis Gurtang D= 200mm F/6,16, in rolul principal. Poza este de dinainte de revolutia RACI.
Cer senin, Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
279.25 kb |
| Vizualizat: |
de 1062 ori |

|
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
885.78 kb |
| Vizualizat: |
de 1061 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 05 Iun 2026 00:13 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Marti 2 Iunie am spart gheata si am reusit sa gasesc si sa observ galaxiile NGC 6217 din UMi si NGC 6503 din Draco din harta nr.1 din ''Revue des constellations''.
NGC 6217 este o cunostinta mai veche, din 21 Iulie 2025 mai exact, cand am observat-o prima data cu dobsonianul Grond 250mm. Se intampla asa ca galaxia NGC 6217 este un obiect Herschel 400 si am observat-o atunci in cadrul acelui proiect observational.
Pe 2 Iunie am ''reusit'' sa o revad cu Toleascop 200mm, la 123x dar numai cu vederea periferica. Si chiar si cu aceea a fost extrem, extrem de slab luminoasa. De cateva ori am zarit-o si cu vederea directa, in stil ''El Fugitivo''. Am pus ''reusita'' in ghilimele deoarece abia dupa ce am confruntat schita facuta la ocular cu imaginea SDSS9, m-am convins pe mine insumi ca am vazut aceasta galaxie ''de chiar''.
Cautand informatii despre aceasta mica bestie galactica qvasi-invizibila, am gasit date deloc impresionante. NGC 6217 se afla la 67 milioane ani- lumina si nu pare a fi un obiect rebel la magnitudinea sa 11mv. Serios ? Steve Spring din UK a avut nevoie de 19 ore de integrare pe un SCT 8'', pe durata a sapte nopti, pentru a prezenta pe Astrobin o fotografie decenta a acestei galaxii. Pentru moshu' Mircea a fost o mica pata, usor decolorata, a fondului cerului, fara condensare centrala, fara forma si fara detalii. Decat ca, si nu-mi dau seama cum, in (aproape in)existenta sa extra-discreta, sugereaza o oarecare alungire pe directia N-S. Poate ca fiind o galaxie barata, ochiul sesizeaza existenta unui ... insesizabil gradient in paloarea imaginii.
Distanta de 67 milioane de ani-lumina inseamna ca fotonii care mi-au atins retina in seara de Marti sunt contemporani cu necazurile dinozaurilor. Cumplite vremuri, aproape ca in ziua de azi ...
NGC 6503 a fost incomparabil mai bine vizibila cu vederea directa. Nu-i de mirare, aceasta galaxie pitica se afla la 18 milioane ani-lumina si are o magnitudine integrala de 10,2mv. Se considera ca face parte din acelasi clan de galaxii cu Calea Laptelui.
Nici aici nu am vazut condensare centrala ci o evidenta alungire pe directia E-V. Spre N-E se vede o stea galbena in imediata apropiere de NGC 6503. Steaua galbena, de 8,6mv, se vedea intr-un asterism triunghiular in jumatatea nordica a campului vizual. O a patra steluta de 10,5mv se vedea la SV de galaxie. Frumoasa imagine, de revenit !
Fane a lu' Miere, cunoscut occidentalilor mai putin scoliti sub numele de Steven O'Meara, in cartea sa ''Hidden Treasures'', a numit NGC 6503 drept ''Lost in Space Galaxy'' . De ce ? Deoarece NGC 6503 este la capatul unui lant local de galaxii si, fiind ultima, se afla pe marginea unui abis astral nemaipomenit, numit ''Local Void'' sau ''Vidul Local'' sau ''Golul Local''. Descoperita in 1987, aceasta este o zona a spatiului, golita de galaxii si stele, de cel putin 150 milioane ani-lumina diametru. Se crede insa ca Vidul Local ar putea fi de la trei pana la sase ori mai mare. Sa nu intelegem ca nu exista obiecte deloc acolo ci ca acestea sunt mult mai rare ... decat pe aici, pe la noi.
Am observat galaxia NGC 6503 la 21 August 2017, apoi am reobservat-o la 1 Iulie 2018 si 30 Iulie 2021. Si apoi Marti, asa cum am relatat. La toate observatiile am folosit dobsonianul D=200mm. Strasnic instrument !
Atasez schita electronica a observatiei la galaxia dinozauriana NGC 6217. In desen, galaxia ''mi-a iesit'' mult mai luminoasa decat a fost in realitate.
Si o schema a dragutului Vid Local, un loc special de vizitat pentru cei care se tem sa mearga cu liftul ...
Cer senin, Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
38.81 kb |
| Vizualizat: |
de 907 ori |

|
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
25.65 kb |
| Vizualizat: |
de 907 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Night Membru

Data inscrierii: 13 Sep 2024 Mesaje: 533
Localitate: Bucuresti
|
Trimis: 05 Iun 2026 01:38 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
| Mircea Pteancu a scris: | Modelul meu in aceasta privinta este, de multe decenii, profesorul Lidenbrock din romanul vernian preferat, ''Calatorie spre centrul Pamantului''. Proful isi tinea cursurile vorbind unui auditoriu ideal, nu celui din sala. De aceea era neperturbat, fie ca sala de cursuri era plina, fie ca era galagie, fie ca era in pantecele Pamantului, la sute de kilometri adancime.
Asa si eu, scriu pe astronomy.ro. Este foarte bine daca sunt reactii si daca discutam si dezvoltam subiectele. Apoi rapoartele de aici le adun in jurnalul meu de observatii iar prin acela vorbesc cu Idealul. |
Subscriu. (ar fi un motto excelent pentru orice profesor în orice domeniu).
Și, să nu uităm, circulația liberă a ideilor le asigură multiplicarea și nemurirea, uneori cu rezultate bune. (evoluții întru perfecționare). Să nu mai amintesc de un factor, puterea exemplului personal.
|
|
| Sus |
|
 |
tudor Moderator


Data inscrierii: 28 Iul 2015 Mesaje: 3569
|
Trimis: 05 Iun 2026 10:38 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
| Mircea Pteancu a scris: | Marti 2 Iunie am spart gheata si am reusit sa gasesc si sa observ galaxiile NGC 6217 din UMi si NGC 6503 din Draco din harta nr.1 din ''Revue des constellations''.
NGC 6217 este o cunostinta mai veche, din 21 Iulie 2025 mai exact, cand am observat-o prima data cu dobsonianul Grond 250mm. Se intampla asa ca galaxia NGC 6217 este un obiect Herschel 400 si am observat-o atunci in cadrul acelui proiect observational.
Pe 2 Iunie am ''reusit'' sa o revad cu Toleascop 200mm, la 123x dar numai cu vederea periferica. Si chiar si cu aceea a fost extrem, extrem de slab luminoasa. De cateva ori am zarit-o si cu vederea directa, in stil ''El Fugitivo''. Am pus ''reusita'' in ghilimele deoarece abia dupa ce am confruntat schita facuta la ocular cu imaginea SDSS9, m-am convins pe mine insumi ca am vazut aceasta galaxie ''de chiar''.
Cautand informatii despre aceasta mica bestie galactica qvasi-invizibila, am gasit date deloc impresionante. NGC 6217 se afla la 67 milioane ani- lumina si nu pare a fi un obiect rebel la magnitudinea sa 11mv. Serios ? Steve Spring din UK a avut nevoie de 19 ore de integrare pe un SCT 8'', pe durata a sapte nopti, pentru a prezenta pe Astrobin o fotografie decenta a acestei galaxii. Pentru moshu' Mircea a fost o mica pata, usor decolorata, a fondului cerului, fara condensare centrala, fara forma si fara detalii. Decat ca, si nu-mi dau seama cum, in (aproape in)existenta sa extra-discreta, sugereaza o oarecare alungire pe directia N-S. Poate ca fiind o galaxie barata, ochiul sesizeaza existenta unui ... insesizabil gradient in paloarea imaginii.
Distanta de 67 milioane de ani-lumina inseamna ca fotonii care mi-au atins retina in seara de Marti sunt contemporani cu necazurile dinozaurilor. Cumplite vremuri, aproape ca in ziua de azi ...
NGC 6503 a fost incomparabil mai bine vizibila cu vederea directa. Nu-i de mirare, aceasta galaxie pitica se afla la 18 milioane ani-lumina si are o magnitudine integrala de 10,2mv. Se considera ca face parte din acelasi clan de galaxii cu Calea Laptelui.
Nici aici nu am vazut condensare centrala ci o evidenta alungire pe directia E-V. Spre N-E se vede o stea galbena in imediata apropiere de NGC 6503. Steaua galbena, de 8,6mv, se vedea intr-un asterism triunghiular in jumatatea nordica a campului vizual. O a patra steluta de 10,5mv se vedea la SV de galaxie. Frumoasa imagine, de revenit !
Fane a lu' Miere, cunoscut occidentalilor mai putin scoliti sub numele de Steven O'Meara, in cartea sa ''Hidden Treasures'', a numit NGC 6503 drept ''Lost in Space Galaxy'' . De ce ? Deoarece NGC 6503 este la capatul unui lant local de galaxii si, fiind ultima, se afla pe marginea unui abis astral nemaipomenit, numit ''Local Void'' sau ''Vidul Local'' sau ''Golul Local''. Descoperita in 1987, aceasta este o zona a spatiului, golita de galaxii si stele, de cel putin 150 milioane ani-lumina diametru. Se crede insa ca Vidul Local ar putea fi de la trei pana la sase ori mai mare. Sa nu intelegem ca nu exista obiecte deloc acolo ci ca acestea sunt mult mai rare ... decat pe aici, pe la noi.
Am observat galaxia NGC 6503 la 21 August 2017, apoi am reobservat-o la 1 Iulie 2018 si 30 Iulie 2021. Si apoi Marti, asa cum am relatat. La toate observatiile am folosit dobsonianul D=200mm. Strasnic instrument !
Atasez schita electronica a observatiei la galaxia dinozauriana NGC 6217. In desen, galaxia ''mi-a iesit'' mult mai luminoasa decat a fost in realitate.
Si o schema a dragutului Vid Local, un loc special de vizitat pentru cei care se tem sa mearga cu liftul ...
Cer senin, Mircea |
Si când te gândești că întreg spațiul/universul este aproape "gol". Concentrarea de materie stelară dintr-o galaxie este atât de mică, încât spațiul dintre stele ocupă 99.9999999% din galaxie. Putem extrapola/aproxima asta la întreg universul.
_________________ Un binoscop mare, o lunetă ED mica, un Maksutov rusesc și ceva binocluri mici si foarte mici!
Fără nemurire nu există adevăr! |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 05 Iun 2026 12:04 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Night
Multumesc pentru comentariu si ma bucur sa mergem impreuna pe acelasi drum !
Voici le professeur Lidenbrock ... ilustrat de Riou, in editia din 1867 a ''Voyage au centre de la Terre''.
Tudor
Putem privi si asa lucrurile. Materia, lumina sunt mai degraba exceptia in Univers, golul, vidul este omniprezent.
Citind despre aceste Viduri Cosmice de dincolo de puterea imaginatiei noastre, nu ma pot abtine sa nu-mi amintesc de profesorul Genilie de la Colegiul National Sf. Sava. Si de descrierea pe care a dat-o Universului in cartea sa ''Printipuri de Geografie'' din 1841.
Un om, o gandire mult inaintea timpului sau si de aceea necunoscut.
Va invit sa rasfoiti lucrarea mea de transliteratie din alfabetul chirilic in cel latin, din 2019, a acestei parti astronomice a cartii sale. Am fost socat, si sunt in continuare uimit de viziunea sa ''avant la lettre'', in esenta astrofizica, asupra Universului.
Dar, cum se zice, ''ce mi-a pus capac'' au fost acele fraze in care el intuieste realitatea continuumului spatiu-timp si Universul ca o singularitate.
Cam asa ar trebui sa fie daca existam intr-un black hole !? Vedeti mai jos ce spune Genilie despre ''ereb''. E un gand cutremurator !
Lucrarea mea incepe aici la pag.21 iar despre ''ereb'' scrie la pag. 26.
Rahatilor globalisti li s-a urcat marihuana la neuronul unic cand aiureaza cu ''cancel (in)culture'' al lor, in care-si bat joc de trecutul Romaniei.
Dar eu descopar niste inaintasi romani nemaipomeniti, de care sunt foarte mandru.
Genilie este unul dintre ei, Domnul sa-l odihneasca !
https://www.academia.edu/44153135/Conferin%C8%9Ba_SRPAC_2019
In titlu mi-a scapat porumbelul ''in latina'' in loc de ''in alfabetul latin'' ... noa ... mea culpa ...
Aici putem citi despre etimologia lui ''ereb'' - ''erebus''.
https://en.wikipedia.org/wiki/Erebus
Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
84.49 kb |
| Vizualizat: |
de 824 ori |

|
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
41.83 kb |
| Vizualizat: |
de 824 ori |

|
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
210.92 kb |
| Vizualizat: |
de 824 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 08 Iun 2026 13:35 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Duminica 7 Iunie a.c. am inceput ''Revista Constelatiilor'' cu o sugestie a colegului Cristian Kata. Anume de a incerca rezolvarea stelei duble Kappa Her cu binoclul. Zis si facut, am folosit binoclul Aculon 10x50mm pe stabilizatorul Bizooka. Companionul lui k Her este slab luminos fata de primara si l-am vazut rezolvat dar nu bine separat. StelleDoppie afiseaza o separatie de 27'', masurata in 2023.
Nu am avut nevoie de atlasul CDSA deoarece Kappa Her este inclusa in ''Revue des constellations'' pe harta 10 si a fost deci usor de gasit.
Apoi am trecut la dobsonianul Gurtang D= 200mm si am reluat observarea obiectelor Cerului Profund din harta 1 din ''Revista constelatiilor''.
Am reobservat la 123x galaxia NGC 6217 din Ursa Mica. De aceasta data am vazut steluta notata pe desen cu ''x'' dar nu am reusit sa o identific in Aladin Lite. Este in orice caz o stea slaba pe la 13mv sau chiar mai jos.
Galaxia nu s-a vazut nici acum bine, transparenta nu a fost prea buna dar se zarea cu vederea directa mult mai frecvent ca pe 2 Iunie.
Apoi am cautat ( si am tot cautat) pana ce am gasit galaxia NGC 5985. Era vizibila, slab, cu vederea directa la 49x/ Sirius Plossl 25mm dar mult mai bine la 123x/ Sirius Plossl 10mm. La 205x/ NPL 6mm, galaxia era inca bine vizibila si se zarea o zona centrala mai luminoasa.
Partea interesanta abia urmeaza. M-am dus la carte si am citit curios ce ziceau Texereau si gasca lui despre acesta galaxie. Citesc cu uimire si incantare ca ( daca as fi fost atent) ar fi trebuit sa vad in acelasi camp si galaxia NGC 5982. Am luat pozitia de ghiocel, mi-am facut autocritica in fata Adunarii de Baza a Observatorilor pentru lipsa de seriozitate si am alergat repede inapoi la ocular. Si ce sa vezi ? Daca am amplasat NGC 5985 la ora 2:00 in ocular, intradevar, la opt minute de arc spre Vest se zarea un obiect minuscul, cam cetos. Cu ocularul de 205x/ NPL 6mm, obiectul isi dezvaluie aspectul nebulos. NGC 5982 pare un obiect minuscul. Are un diametru cam cat al Caii Laptelui dar se afla la distanta de 130 milioane ani- lumina si de aceea pare atat de mica, zice Wikipedia.
Tot de acolo aflu ca, pe un cer bun, la alte opt minute spre Vest, voi vedea - candva si sper, cu un telescop mai mare, galaxia NGC 5981.
NGC 5985 + NGC 5982+NGC 5981 formeaza ceea ce se numeste ''Draco Trio'' adica ''Tripleta Dragonului''. N-am stiu dar am aflat. Deocamdata am vazut doar NGC 5985 si NGC 5982.
Bonus: la verificare, s-a dovedit ca NGC 5982 este obiect din Lista Herschel 400. Asadar s-a miscat contorul la 310 obiecte observate sau H400 = 77,5 %.
Am mai obsevat aseara si galaxia NGC 5866 pe care unii autori o numesc Messier 102. Texereau este insa de alta parere, ca M102 este o galaxie din Ursa Mare
Am facut desene la NGC 5985+ NGC 5982 si la NGC 5866. NGC 5866 este obiect H400 dar am observat-o deja demult ... in copilaria mea observationala.
Aseara am incheiat cu reobservarea planetarei Blinking Nebula la care, la 205x, se vedea bine steaua centrala si am rezolvat superb pe Fawaris/ Delta Cyg.
Cer senin, Mircea
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 09 Iun 2026 22:16 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Luni 8 Iunie, folosind acelasi echipament, T 200mm + set oculare Plossl, am revenit la ceea ce am aflat ca se numeste ''Tripleta Dragonului''.
NGC 5985 era ''bine'' vizibila deja la 49x/ Plossl 25mm. Dar ca sa scap de figurile de stil, si pentru ca galaxia sa se vada cu adevarat bine, a trebuit sa trec la marirea de 123x/ Plossl 10mm.
NGC 5982 nu se vedea la 49x decat cu vederea periferica. Era doar una dintre stelutele evazive din campul vizual, cand se vedea, cand se zarea, cand disparea pentru ca sa reapara imediat. La marirea de 123x se vedea ceva mai bine dar trebuie sa fii observator avizat si sa o cauti in imagine. Altminteri, pa si pusi !
Iar din NGC 5981 ... nici urma ! Si uite asa mi s-a naruit visul de a vedea Tripleta Dragonului... La mine, aceasta ramane doar o Dubleta.
Atasez o captura de ecran care ar trebui sa faca inimile noastre sa tresalte de dorinta de a vedea Tripleta Dragonului. Poate pe cer de tara, poate cu un telescop mai mare, dorinta se va implini.
In orice caz, cele trei galaxii sunt inghesuite pe un spatiu de 15'. Nu ai nevoie de ocular Ethos si nici de aperturi imense ca sa le vezi impreuna dar de cer bun este nevoie.
Iata ceea ce face ca ''Revue des constellations'' sa fie unica in literatura astronomica.
Despre NGC 5985, aflam la capitolul dedicat constelatiei Dragonului, ca a fost observata de catre G. Gauthier din Plain du Roi, Sanary, cu o luneta RFT D= 80mm F= 450mm la 18x. Despre NGC 5982, dupa ce se atrage atentia ca este in acelasi camp, la doar 8', precedenta, ni se spune ca desi este mai mica, este mai usor de vazut. Mda, magnitudinea limita, cu ochiul liber, a lui Gauthier era de 7mv, nu 4mv, ca a lui moshu' Mircea ...
Despre NGC 5981, articolul lui Webb Deep Sky Society ne spune doar atat ca este dificila de vazut. Exista o a patra galaxie, care intra in acelasi camp vizual, NGC 5976. Daca pe un cer negru, NGC 5985 si NGC 5982 sunt observabile cu un telescop de 150mm, pentru ultima, NGC 5976 ar fi nevoie, probabil, de un telescop de 45cm - ne spun insularii.
https://webbdeepsky.com/galaxies/object/NGC5981
Cat timp m-am straduit sa zaresc NGC 5981, un voal subtire de nori a impestritat cerul ca o blana de leopard. In acele conditii, nu-i de mirare ca noua incercare de a vedea galaxia NGC 5678 a dat kix.
Singurul obiect nou al serii a fost steaua tripla STF 1872 din zona lui NGC 5678, rezolvata si separata la 123x.
In directia Ursei Mari, cerul parea mai curat. M-a apucat un dor haiducesc dupa M101 pe care am si gasit-o. La 123x, se vedea cu vederea directa doar zona centrala in care licareau, la limita de vizibilitate, mai multe stelute suprapuse.
Nici M13, desi cu numeroase stele rezolvate, nu arata insa ca in zilele ... scuze, noptile bune de alta data, asa ca a urmat ''abandon du travail''.
Cer senin, Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
91.67 kb |
| Vizualizat: |
de 428 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 14 Iun 2026 19:19 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Vineri 12 Iunie am continuat acest proiect observational, devenit preferatul meu.
Cu unele dificultati de localizare, am regasit si reobservat STF 1872 cu scopul de a gasi galaxia NGC 5678. Rezultatul a fost negativ, va trebui sa folosesc telescop mai mare pentru a vedea toate obiectele listate in Draco.
Atunci ''am mutat satra'' in Cepheus:
- NGC 6939 mi-a aparut ca un roi deschis ''in vinclu'', cu ''lucida'' la Vest si cu stele in aliniamente liniare spre NE si SE. Celelalte stele, foarte marunte, se afla in interiorul ''vinclului''. Am numarat acolo zece stelute la 123x si 20 - 25 stelute la 205x. Am apreciat diametrul roiului la cinci minute de arc.
Desprafuind hartoagele din arhiva am gasit ca am mai observat acest roi pe 15 Septembrie si 17 Septembrie 2017.
In 15 Septembrie 2017 eram un observator mai harnic deoarece atunci am observat la 99x / University Optics+ filtru Skyglow si galaxia NGC 6946, vazuta in imediata vecinatate a roiului NGC 6939.
- NGC 7510 este un alt roi deschis cefeid ... dar unul foarte ciudat, cu aspect de cometa. Rauri curbilinii de stelute tasnesc din ''lucida'' aflata la Est. Am estimat diametrul la doua - trei minute de arc si am numarat unsprezece stele la 123x si cincisprezece stele la 205x.
Am mai observat acest ''roi cometar'' pe 15 Septembrie 2017 cu dobsonianul Gurtang 200mm F/ 6.16 iar pe 19 Septembrie 2022 cu dobsonianul Grond 250mm F/4.8.
Pentru Cefeu doar aceste doua roiuri sunt incluse in Revue. Am continuat cu cele opt stelele duble, rezolvate si separate: STF 2751, STF 2806/ Beta Cep, STF 2840, STF 2863 Xi Cep, STF 2883, STFA 58/ Delta Cep, STF 2950 si STF 3001.
Doar STF 2950 si STF 3001 sunt duble mai dificile. Despre STF 3001 mi-am notat ca isi ''merita toti banii''.
Atasez o imagine DSS2 a roiului NGC 6939 si una SDSS9 a roiului NGC 7510, ambele obtinute prin Aladin Lite.
Sambata 13 Iunie a fost seara stelelor variabile din Revues des constellations.
In acest atlas, in Ursa Mica, nu este mentionata nici o stea variabila.
Pentru Draco este mentionata variabila R Dra iar pentru Cefeu sunt listate patru variabile: T Cep, S Cep, Delta Cep si miu Cep/ Garnet Star.
Am inceput cu T Cep. Este o stea de o culoare oranj vie. Mie mi s-a parut mai colorata decat miu Cep. Dar harta de la pag. 49 a lui T Cep are ca steaua de comparatie cea mai luminoasa una de 6,7mv. Asa ca a trebuit sa ghicesc luminozitatea ( in limbaj stiintific se zice ''sa estimez'' ). Mi-am dat cu parerea ca T Cep a fost mai slab luminoasa ''decat'', adica < 6,3mv, la momentul observatiei.
S Cep trebuie sa fie o delicatete celesta atunci cand este mai luminoasa decat asa cum este acum, pe la 7,5mv. La 49x abia se zareste culoarea rosie. La 123x, culoarea rosie devine mai intensa iar la 205x promite sa fie ''ceva de speriat'' in viitor.
Delta Cep si miu Cep le observ curent in programul de variabile dar, de amorul artei, le-am revazut si pe ele aseara prin Gurtang. La acestea este suficient un binoclu de campanie, de 7x sau 10x. Ba chiar, pot fi observate, si chiar le observ, si cu binoclul de constelatii Omegon 2x54mm, zis Gimli.
Iar daca la Delta Cep si miu Cep, Gurtang isi umfla muschii optici plin de mandrie si de forta, la urmatoarea stea i-a cam pierit piuitul ... (tot) optic.
Despre ce este vorba ? Cu aceste patru variabile din Cefeu, am observat toate obiectele descrise in Revues des constellations pentru Cepheus.
Astfel ca am doua constelatii, Ursa Minor si Cepheus, ''complet'' observate dupa acest atlas.
In Draco nu stau deloc asa de bine. Dintre cele unsprezece ''nebuloase'', am reusit sa observa doar cinci. Va trebui sa atac cu artilerie de calibru mai mare. In schimb, am observat cele 14 stele duble, toate.
Ramasese neobservata variabila R Dra. Are harta de comparatie la pag. 53. Am gasit-o aseara si am observat-o. La 205x, variabila si steaua de comparatie mai luminoas 125, se vedeau acceptabil. Dar steaua de comparatie mai slaba, 136, abia se zarea. Mi-a luat ceva vreme pana am cutezat o comparatie si am raportat R Dra ca fiind de 12,7mv.
Asadar, la R Dra dragul de Gurtang este cam fost la limita. Ce bine ca R Dra scade pana pe la 13,2mv si nu mai jos.
Hoarde de nori grosi se ridicau dinspre Vest. Am incheiat partea telescopica prin rezolvarea si separarea lui Fawaris/ Delta Cyg la 123x si rezolvarea excelenta a lui Lambda Cyg AB la 205x.
Inainte ca norii sa cuprinda tot cerul, mi-am luat un moment de respiro, m-am asezat comod si am scanat cerul estic cu binoclul de constelatii Gimli 2x54mm. In Cygnus am rezolvat Omicron Cyg ca dubla iar in Lyra am rezolvat Epsilon Lyrae si Delta Lyr ca duble. Campurile stelare din Cygnus au efect hipnotizant. Primii picuri de ploaie insa m-au trezit la realitate si m-am repezit sa-mi adun pretioasele parafernalii. Nani.
Cer senin, Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
240.7 kb |
| Vizualizat: |
de 154 ori |

|
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
173.56 kb |
| Vizualizat: |
de 154 ori |

|
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
208.21 kb |
| Vizualizat: |
de 154 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
Mircea Pteancu Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008 Mesaje: 10154
Motto: ''OBSERVO ERGO SUM'' Localitate: Arad
|
Trimis: 16 Iun 2026 23:01 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Luni 15 Iunie a.c.: am recolimat micul reflector newtonian D= 76mm F= 700mm si am observat cateva obiecte cu el ca verificare pentru eventuala utilizare in proiectul Revues des constellations. Am folosit maririle 28x/ Sirius Plossl 25mm si 70x/ Sirius Plossl 10mm. Observatii:
= Obiecte Deep Sky:
- Steph 1 cu 6* la 28x si 14* la 70x
- M56 vizibil doar la 70x
- M57 foarte slab luminoasa dar cu disc aparent bine vizibil
- M29 cu cele sase stele canonice
- M39 rezolvat in stele
- M94, slab luminoasa
- M13 si M92 ca obiecte cetoase, fara stele rezolvate, exact cum le-au vazut Messier si Halley
= Stele duble-multiple:
- Zeta Ly, Delta Lyr- primara oranj, STT 525 ca dubla slab luminoasa, Beta Lyr cu trei companioni in asterism Y, cel mai slab luminos abia vizibil, STF 2470 + STF 2474, Eps 1-2 Lyr numai cu Eps 2 rezolvata la 70x, Beta Cyg - cine cuteaza sa se compare cu ea ? , Omicron Cyg ca tripla policolora, Cor Caroli.
Pe moment, newtonianul 76x700mm nu mi se pare un bun instrument alternativ pentru Proiectul Rev de const. In carte, la detalii sunt adesea mentionate lunete si, mai ales, lunete scurte. Ma atrage mai tare ideea de a folosi un asemenea instrument.
Dobsonianul Toleascop 200x1232mm cu trusa de oculare Plossl, G de la 49x la 308x.
Datorita starii nebuloase a cerului, a trebuit ''sa ma orientez'' si am ales constelatia Hercules unde cerul parea mai curat.
Am observat cele cinci obiecte non-stelare din aceasta constelatie si incluse in Revue.
- Am inceput cu M13 pe care l-am rezolvat in sute de stele la 308x, in halou. In zona centrala, chiar si la aceasta marire, persista o lumina laptoasa - semn de stele nerezolvate. Si asa si trebuie sa fie, deoarece acest roi contine zeci de mii, daca nu sute de mii de stele. Interesant este insa se vezi, la maririle mari, stelele mai luminoase din centru, rezolvate si suprapuse peste lumina laptoasa a acestuia.
De cate ori privim un roi precum M13 si il vedem rezolvat in sute de stele, de atatea ori primeste o palma vanitatea omeneasca. Cu cata siguranta si emfaza sunt rostite sentinte despre inceputurile Universului sau despre gaurile negre atotprezente. Mai ales de cativa ani, de cand a fost creata Inteligenta Artificiala, aceasta vanitate galgaie ca vulcanul care a inghitit orasul Pompei. Serios ? Cu AI sau fara AI, cam tot pe acolo batem pasul pe loc. Mintea omeneasca inca nu a gasit solutia pentru problema celor trei corpuri. Sa numaram: unu, doi, trei ... stop stiinta, de aici doar ne dam cu presupusul. Dar atunci cand sunt 10.000 de stele ? Sau 100.000 ?
- M92 s-a vazut la fel dar la scara mai mica.
- Galaxia NGC 6207 a fost uimitor de bine vizibila la 49x. Iar la 123x si, mai ales, la 205x, se vedea bine forma ei alungita, aproape fusiforma.
- Planetara NGC 6210 s-a vazut ca un minuscul obiect alungit, cu capetele boante. O tripla foarte sexy este in apropiere si o dubla frumusica pe drumul de la Beta Her spre planetara.
- NGC 6229, al treilea roi sferic din Hercule, mi-a dat mult de lucru. Se afla foarte aproape de Zenit, in Groapa Zenitala. Si abia, abia am reusit sa o incadrez in campul vizual. De fapt nici nu as fi reusit daca nu s-ar fi pus in miscare celebra inventivitate mioritica: am pus un leat sub doua din picioarele rockerului si cu asta am indepartat suficient axa de rotatie ... zisa ''verticala''. NGC 6229 s-a vazut ca un mic obiect cetos, granulat la 205 dar nerezolvat si cu centrul mai luminos.
Am incheiat cu o ocheada spre M51+ NGC 5195 vazute ca doua obiecte cetoase alaturate, de dimensiuni si luminozitati diferite, fara alte detalii.
Pun poza micului newtonian care a buctat examenul de admitere in Academia Texereau.
Cer senin, Mircea
| Descriere: |
|
| Marime fisier: |
305.32 kb |
| Vizualizat: |
de 51 ori |

|
_________________ http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
Dotare: reflectoare, lunete, cateva binocluri si un catadioptric. |
|
| Sus |
|
 |
|
|
| |
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum Nu puteti vota in chestionarele din acest forum Nu puteti atasa fisiere in acest forum Puteti descarca fisiere in acest forum
|
|