[IACOB DUMITRU]

Logica este arta ideilor, informațiilor, “cuvintelor” care, nu întâmplator , au o existenta garantata.

[Night]

Și totuși, logica eșuează remarcabil într-un hotel ce are un număr de camere infinite. Patron la hotel Godel.

Logica este bună atunci când operăm într-o cauzalitate restrânsă (nici o aluzie la relativitate).
În rest, o infinitate de cauze prime pot creea o infinitate de efecte ulterioare.

[IACOB DUMITRU]

Asocierea între “număr” si “infinit” este ilogică, infinit nu e număr, eroarea fiind frecventa chiar si in rândul matematicienilor.
Matematica nu este self-consistentă, nu se susține singura, “aruncând” materia din spațiu, Godel “rămâne pe cap” cu ecuațiile de mișcare, nerealizand faptul ca nema informație fără substrat.

[IACOB DUMITRU]

Si totuși, ce este acest substrat natural?
Instinctiv, negam cu ușurintă existenta reala a timpului.
In fapt, fie ca este vorba despre timp sau despre spațiu, acceptam mai mult sau mai puțin tacit ca suntem in fata unei ordini etalate de la sine, locații succesive distincte, relevante.
Evenimentele sau locațiile au o relevanta diferită, variabila in timp si spațiu, generând practic dinamica, acțiune, interactivitate din partea acestora si implicit curbura, delay.

[MariusP]

@IACOB DUMITRU

Doar o întrebare: de ce folosești persoana I plural? "negam", "acceptam" etc.?

[IACOB DUMITRU]

Datorită contextului.
Dacă, prin absurd, scurgerea timpului fizic ar înceta sa aibă loc, atunci ar înceta sa existe însuși spațiul.
Câți dintre noi își pot închipui absenta din oficiu a spațiului așa-zis gol?
Instinctele si toate celelalte abilitați ale noastre sunt tributare contextului comun si larg deopotrivă, context ce ne formează si domina modul de gândire, de interpretare, de observare, de conștientizare.

[MariusP]

Eu eram sigur că-i "pluralis majestatis"...

[IACOB DUMITRU]

Uneori, puterea obisnuintei naște siguranțe impardonabile, exact ce încercam sa subliniez si eu prin abordarea la persoana I plural.

[Night]

Am putea încerca o para-definiție: Timpul este conștientizarea mișcării. ?

Prin conștientizare înțeleg chiar și existența unui presupus potențial observator aprioric ce a ar putea distinge respectiva mișcare. De exemplu să presupunem lipsa oricărui element conștientizator într-un univers aflat în transformare, însă fără ființe ce pot conștientiza schimbările.

Spre exemplu, particula A se mișcă ne-observată de către nimeni: Mai trece timpul? Este similar cu întrebarea, dacă un copac cade într-o pădure, se mai aude sunetul?

Evident, sunetul este produs, însă nu se mai aude. Exista sunetul, ? Și pentru cine? Pentru un ipotetic potențial observator aprioric (dotat cu cu senzori acustici).

Știu că e greu de urmărit ce am scris, însă probabil timpul și spațiul sunt într-o relație de tipul electricității și magnetismului. Una fără alta nu se poate.

Altă analogie, undă si corpuscul. Una fără alta nu se poate.

Timpul și spațiul, la fel. ( ? )

Ai spațiu, ai deci o delimitare în care .. se întâmplă ceva. Deci timp. Poți avea un spațiu în care nu se întâmplă nimic? (moartea termică a universului de exemplu). Sau un spațiu cartezian conceptual, mental.

Desigur că da. Ce înseamnă acest lucru? Mai trece timpul? Sau stă pe loc?

Îmi cer scuze pentru aceste gânduri la cald, ce desigur ne trec prin cap la anumite vârste. Mă simt bântuind prin întuneric cu o lumânare într-o sală plină de oglinzi.

[IACOB DUMITRU]

In primul rând, mulțumesc celor care au promovat ideile acestui topic.
In al doilea rând, incertitudinea este informație, perenă si efemera deopotrivă, se rostogolește, se ajustează, se contorizează, cronometrată pas cu pas, eveniment cu eveniment, promovând starea de veșnica inerție.
Claustrofobia temporala nu ocolește nimic si pe nimeni.

[IACOB DUMITRU]

Retorica:
Acțiunile, evenimentele sunt excepții?
Exista structuri aflate dincolo de “mantaua” unor legi?
Exista legi fizice ilogice?
Exista legi fizice nestructurale?
Exista relații fizice nestructurale?
Care este structura spațiului fizic?
Are structura spațiul fizic?
Dacă toate aspectele ar fi la fel de relevante, care ar mai fi rolul logicii, rolul relațiilor fizice, rolul timpului, rolul si statutul informației?

[Night]

[IACOB DUMITRU]

Edmond Nicolau, unul din profesorii mei, obișnuia sa încurajeze toate ideile, dând dreptate tuturor celor care îndrăzneau sa aibă opinii personale.
In fond, realitatea abundă in astfel de observatori, diversitate garantata, integrată intr-un întreg aflat in evoluție.
Pentru mine, între observați si observatori exista relații, legături, relevante, “datorii reciproce” similar de vechi.
Creația si creatorul participa in simbioza.

[tudor]

"Pe măsură ce urcăm scara cerurilor, priveliştile sînt mai neaşteptate. Printre constelaţii şiroiuri de galaxii, stele novae, pitice şi albe, uitînd de predici mînioase, volume de teologie şi argumente apologetice, depăşind izvoare veşnice de hidrogen – reglate de spiritul profesorului Hoyle -, lăsînd în urmă judecători, constructori, socotitori, profeţi, gravi filosofi şi geometri neeuclidieni. Sufletul urcă mereu mai sus, curăţîndu-se, pînă la staţia terminus: locul de lumină şi verdeţă, pajiştea înflorată, mişunînd de căţei mici şi dolofani şi de pisicuţe albe cu fundă, acolo unde răsună acordurile divertsmentelor lui Mozart şi se ostenesc îngerii cu aripi ai lui Liliom să ofere necontenit dulceaţuri şi şerbet, acolo unde se află Dumnezeu cel adevărat, al pruncilor lăsaţi – în sfîrşit – să vină, oricît de bătrîni de ani sau de împovăraţi de grele amintiri, să vadă: pe Tatăl cu barba albă, la mijloc, pe Hristos purtător de stigmate şi cruce în dreapta, pe Duhul curăţitor şi alinător în stînga...eu cred ca cerul final nu e al matematicilor sau filosofiilor, ci al pletelor albe si al cateilor grasi si al pisicutelor cu funda...Matematica e adevarata, ca si dreptatea, ordinea, mecanica sferelor. Dar numai pe o portiune. Sus de tot e altceva"
Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

[IACOB DUMITRU]

Jos de tot, iarba grasa te îmbie sa o calci desculț.