| Index |
Index forum |
Autentificare |
Inregistrare
|
Cine este online |
Galerie imagini
|
Calendar evenim. |
Cautare detaliata |
Ghid forum |
Colaboratori
Te intereseaza un domeniu al astronomiei si ai vrea sa scrii pentru siteul nostru? Alatura-te echipei noastre.
| Statistici forum |
| |
Numar total de mesaje in forum: 238793 |
| |
Numar de utilizatori inregistrati: 2915 |
| |
Cel mai nou utilizator inregistrat: Jokerxx |
| |
|
| |
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 1438 la data de Sam Oct 25, 2025 |
| |
|
| |
Actualmente sunt 0 utilizatori pe chat
|
| |
Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi de peste 5 minute |
|
| Legenda |
 |
Mesaje noi |
 |
Nu sunt mesaje noi |
 |
Forumul este inchis |
|
|
| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
|
| Autor |
Mesaj |
real32 Membru

Data inscrierii: 10 Sep 2012 Mesaje: 21
Localitate: Targoviste
|
Trimis: 21 Ian 2026 15:23 Download mesaj |
| Titlul subiectului: timp solar adevarat sau timp solar mediu |
|
|
|
În registrul domnului academician Ștefan Hepites (indicând ca referință observatorul meteorololgic de la Școala de Medicină din București) apare un triplet seismic, produs la sfârșitul anului 1868 și începutul anului 1869.
"1868, 13 noiembrie, 9,11 a.m., București. - Un cutremur cu 4 lovituri pe direcția SV către NE care a ținut aproape un minut. A treia lovitură a fost cu putere mai mare decât celelalte. (Obs. met. Școala Med.).
1868, 27 noiembrie, 10,39 p.m., București . - Încă un cutremur în 6 lovituri onduloase în direcția SV către NE și a ținut 42 secunde (Idem).
1869, 10 ianuarie, 8,08 p.m., București. - Pe la 8 ore 8 minute seara s-a simțit un cutremur constând în două lovituri dintre care cea dintâi avea o putere mediocră și a doua mai slabă ondulatorie și trecătoare. Acest cutremur avea o direcție de la SV la NE și ținu aproape 20 secunde (Idem)."
Nu știu dacă timpul indicat este "timp solar adevărat" sau "timp solar mediu". Diferența este destul de importantă, pentru că în data de 13 noiembrie, ecuația timpului are o valoare de 15 minute și 42 secunde.
În acest registru al academicianului Hepites, începând cu anul 1880 se precizează explicit când este vorba de timpul mediu:
"1 ianuarie, 6,12 a.m. t.m. Herăstrău. - Cutremur de la SV (Registrul Observatorului Meteoroloic Școala Agronomie)."
iar din 1892 se utilizează și timpul oficial (timpul mediu al meridianului de 30 de grade, care este cu aproape 16 minute înaintea timpului meridianului de la București). |
|
| Sus |
|
 |
Night Membru

Data inscrierii: 13 Sep 2024 Mesaje: 474
Localitate: Bucuresti
|
Trimis: 24 Ian 2026 00:04 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Ștefan Hepites incepe activitatea de monitorizare a cutremurelor din anul 1892 (serviciul seismologic al României). Tot atunci inființează primul serviciu al orei exacte în România (!).
Serviciul seismologic a fost înființat din cauza și/sau datorită unui cutremur produs la 14 oct 1892, ce a stârnit mare panică. (sursa Știință și Tehnică 1984, 1 iul)
Revenind la dilema privind timpul aș merge pe Timpul solar adevărat, cel mediu a început să fie folosit după 1892 (concluzia mea). Dar dacă foloseau sistemul orar alaturka?
Dar, ce contează câteva ore în producerea unui cutremur ?!!!! Având în vedere cauzalitățile ne-uniforme...
Am zis ore mai sus, și nu minute, deoarece : " La ora 9:11 a.m. (ora locală a Bucureștiului) în data de 13 noiembrie 1868, ceasul setat după sistemul alaturka ar fi indicat aproximativ ora 16:33 (sau ora 4 și 33 de minute din a doua jumătate a zilei otomane).
Notă istorică: Deoarece soarele apune la ore diferite în fiecare zi, bucureștenii care foloseau ceasuri alaturka trebuiau să își potrivească mecanismele manual, de regulă în fiecare seară la apus sau săptămânal, conform tabelelor de efemeride publicate în calendarele vremii. Totodată, în acea perioadă, Bucureștiul folosea ora locală a meridianului său, nu ora Europei de Est (EET) de astăzi, care a fost adoptată abia în 1891." (sursa chat gpt)
Asadar daca Hepites nu specifica sistemul orar, lucrurile se pot complica mai mult, decât bănuiam la început.
p.s. minutele chiar sunt irelevante, contează poate orele, de la 3 ore în sus. (estimare din burtă, intuitivă) De ce te interesează ora exactă?, întreb din curiozitate. |
|
| Sus |
|
 |
real32 Membru

Data inscrierii: 10 Sep 2012 Mesaje: 21
Localitate: Targoviste
|
Trimis: 24 Ian 2026 08:24 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Mulțumesc mult pentru răspuns. Încerc să descifrez informațiile despre evenimentele seismice, care apar în cronici vechi sau în însemnările de pe manuscrise. În general, am reușit să corectez datele unor cutremure și să determin cu o precizie destul de bună momentul producerii acestora, combinând informațiile din Țara Românească și din Moldova (unde orele sunt date sub forma alla turca pâna spre mijlocul secolului al XIX-lea) cu cele provenite din Transilvania (unde bănuiesc că în cronicile vechi se folosea timpul solar adevărat al localității respective).
Nu reușesc să combin într-un mod coerent informațiile despre tripletul seismic de la sfârșitul anului 1868 și începutul anului 1869. In principal, mă bazez pe informațiile din registrul academicianului Hepites, dar ceva "nu se leagă" pentru cel de-al treilea cutremur, cel din 10 ianuarie 1869. În datele Observatorului Meteorologic de la Școala de Agronomie, primele două cutremure par să fie date cu timpul solar mediu, iar cel de-al treilea cu timpul solar adevărat!
Contextul în care apar datele despre cutremurele din 1868-1869 este mai dificil, deoarece apăruse o fază tranzitorie de standardizare a măsurării timpului, care făcea trecerea de la timpul local specific pentru fiecare localitate spre timpul dat de fusurile orare, așa cum îl cunoaștem în prezent. Această fază tranzitorie folosea timpul capitalei pentru standardizare și a început în Anglia, în 1840. Această oră s-a impus treptat în toate domeniile de activitate, ajungându-se ca în anul 1855, 98% din ceasurile din Marea Britanie să arate ora Londrei (a meridianului observatorului din Greenwich). Presupun că lucrurile au evoluat în mod asemănător și în Imperiul Austro-Ungar, unde se utiliza ora Budapestei, în 1880, la Brașov. Totuși, nu știu dacă această standardizare tranzitorie era valabilă pentru Transilvania anului 1868.
Da, cutremurul de la Dulovo, din 14 octombrie 1892, este primul cutremur important pentru care Hepites folosește ora Europei Orientale (EET).
Dacă nu vă plictisesc aș putea să vă expun cele câteva raționamente pe care le-am făcut pentru ora cutremurelor din 1868-1869. |
|
| Sus |
|
 |
MariusP Moderator


Data inscrierii: 20 Iun 2007 Mesaje: 4314
Motto: Memento mori! Localitate: Onesti (Bacau)
|
Trimis: 24 Ian 2026 14:36 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
| real32 a scris: | | Dacă nu vă plictisesc [...] |
Deloc! Timpul este un subiect foarte puțin discutat pe forum, deși e o temă "clasică" de astronomie. |
|
| Sus |
|
 |
real32 Membru

Data inscrierii: 10 Sep 2012 Mesaje: 21
Localitate: Targoviste
|
Trimis: 24 Ian 2026 16:41 Download mesaj |
| Titlul subiectului: |
|
|
|
Pentru cutremurul din dimineața zilei de 13 noiembrie 1868 am pornit cu ora din registrul domnului academician Hepites, care este dată de Observatorul Meteorologic de la Școala de Agronomie:
- ora 09:11, la București, presupunând pentru început că este exprimată în timp solar mediu, ceea ce înseamnă ora 09:26:36 EET, unde am efectuat corecția diferenței de longitudine dintre meridianul Bucureștiului și meridianul de 30°.
Cu această oră (aproximativ 09:27 EET) am încercat să potrivesc informațiile care apar în alte surse istorice.
Pe o carte veche (Critil și Andronius), provenind din biblioteca lui Dimitrie C. Sturdza Scheianu, din comuna Șcheia, județul Iași, cutremurul este menționat la ora 09:30 (probabil timp solar adevărat), adică ora 09:24:18 EET, cu corecțiile EQ_timp=-15m 42s și ∆T_long=10m 0s, pentru ecuația timpului și corecția longitudinii.
În scrierile meteorologului Antal Rethly, cutremurul apare la:
- ora 08:45 - 08:50, la Brașov (probabil timpul solar mediu al Budapestei, adică ora 09:28:33 - 09:33:48 EET, cu ∆T_long = 43m 48s);
- ora 08:45 la Bodoș, jud. Covasna (probabil timpul solar mediu al Budapestei, adică ora 09:28 48 EET, cu ∆T_long = 43m 48s);
- la ora 09:10 la Brașov (probabil timpul solar mediu al localității, adică ora 09:27:36 EET, ∆T_long = 17m 36s);
- la ora 09:45, la Cubei, în Ucraina (probabil timp solar adevărat local, adică ora 09:34:18 EET, cu EQ_timp = -15m 42s și ∆T_long = 5m 0s, sau timp solar adevărat la Odesa, adică ora 09:26:22 EET, cu EQ_timp = -15m 42s și ∆T_long = -2m 56;
- în jurul orei 09:00 într-o telegramă de la București, adică în jurul orei 09:16 EET, cu ∆T_long = 15m 36s.
Am constatat că informațiile se potrivesc destul de bine. |
|
| Sus |
|
 |
|
|
| |
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum Nu puteti vota in chestionarele din acest forum Nu puteti atasa fisiere in acest forum Puteti descarca fisiere in acest forum
|
|