[IACOB DUMITRU]

This study is due to a constant interest in knowledge, developed over a significant period of my life, I hope it will be useful to others.
I will send the second and third parts in the following days.

[IACOB DUMITRU]

Atasez partea a doua a lucrarii The hidden steps of quantum space.
Aceasta lucrare ofera raspunsuri la intrebari precum:
Ce este realitatea?
De ce si cum a aparut ceea ce este?
Ce este comportamentul cuantic?
Ce este constientizarea?
Ce sunt sarcinile electrice?
Ce este defectul de masa?
Ce este energia?
Ce este masa?
Ce este timpul?
Cum arata matematica la firul ierbii?
..........................etc.

[IACOB DUMITRU]

Am atasat ultima parte a lucrarii, a fost singura modalitate de a o trimite integral.
Daca cineva este interesat, le poate unifica, initial a fost scrisa in word.

[IACOB DUMITRU]

Aceasta lucrare instrumenteaza o teorie unitara, o teorie care are in vedere ca:
- oricate puncte am figura pe o dreapta, gradul de acoperire (cu puncte) al dreptei ramane acelasi 0%;
- multimea de numere reala R, nu este o multime continua;
- numerele irationale nu sunt numere, sunt prin excelenta variabile, tendinte, actiuni;
- pi nu este un numar, (ca si celelalte numere irationale) este un set nelimitat dar finit;
- fortele capata conotatii diferite ca urmare a existentei unor factori geometrici, parte din ei au fost evidentiati in aceasta lucrare, numarul fortelor fiind mai mare decat cel mentionat in Fizica;
- observatiile, determinarile, fenomenele de apreciere prin aproximare au existat din toate timpurile;
- spatiul fizic, in integralitatea sa, "este numai ochi si urechi";
- materia asa-zis intunecata este la vedere si pretutindeni, trecerea la stare asa-zisa vizibila si invers este sistematica.

[IACOB DUMITRU]

Cu sau fără voință noastră dam curs, dam credit unor prejudecați, benefice într-o oarecare măsura in viața de zi cu zi, mai puțin in activitățile de cercetare, activitățile destinate științei pure, mai puțin in cazul in care normele deontologice ale acestora obliga la conduita exemplara, obliga la verificări suplimentare, probate, înainte de a emite afirmați considerate a fi adevăruri pure, 100 % incontestabile.
Exemplu elocvent in acest sens îl constituie trioul matematica/mulțimea numerelor reale/realitate fizica.
In principiu, matematica si realitatea fizica își fac reciproc trimiteri, asistate, acompaniate de așa-zisa mulțime numerelor reale, de caracterul lor ordonat, maxim ordonat, perfect ordonat.
In principiu:
 Un număr, o valoare scoasa din context pierde din cantitatea de informație inițial avuta;
 Axa numerelor reale este definita de un număr nelimitat de locații percepute ca fiind puncte a căror coordonata are valoare exacta.
 Aceste puncte sunt ordonate, se regăsesc intr-un număr nelimitat, așa-zis infinit pe aceasta axa;
 Punctele localizate prin coordonate având valori inexacte sunt la rândul lor ordonat intercalate, intr-un număr nelimitat pe aceeași axa;
 Toate punctele sunt distincte, distanțate mai mult sau mai puțin;
 Pe oricare segment, pe oricare tronson limitat al acestei axe se regăsesc un număr finit de așa-zise puncte exacte, intercalate de un număr nelimitat de puncte așa-zis inexacte;
 Pe tronsoane, numărul punctelor cu caracter de exactitate este neglijabil in comparație cu numărul punctelor marcate de inexactitate, de infinitatea lor;
 Exista o densitate specifica distribuției punctelor exacte, distincta in sensul ca este semnificativ, elocvent si categoric mai mica in comparație cu densitatea specifica distribuției punctelor inexacte;
 Exista șiruri relativ si semnificativ lungi de puncte inexacte, succesiv distribuite, sir ce nu include nici-un punct exact;
 Fiind cea mai fina, cea mai perfecta ordonare posibila, distantele dintre punctele incluse acestor șiruri de puncte inexacte, oricât de mica ar fi, este supusa ordinii, sub forma unor valori monoton crescătoare/descrescătoare;
 Creșterea sau descreșterea valorica indică faptul ca densitatea de puncte este o variabila o observabila, o prezenta reala, utila.
 Crestarea sau descreșterea monotona este succesiva, limitele si modul de a trece de la o stare la alta fiind descrisa cu lux de amănunte in cele 3 fișiere atașate acestui topic.
Iată cum, dând dovada de înțelegere si răbdarea necesara, spațiul fizic aplica soluții, generează câmpuri, „compara infinituri”, generează diversitate, da conținut spațiului absurd si preconceput acceptat ca fiind gol, lipsit de informații diverse, suficient de relevante.

[Night]

Problema fizicienilor este că operează cu termeni insuficient definiți, mai ales când calculele au o marjă de eroare infinitezimală, deci perfect aplicabilă în realitatea umană. Dacă funcționează nu-l repara (Murphy).

Poate că un recurs la metodă și definiții nu ar strica, precum cele de: axiomă, lemă, demonstrație, reducere la absurd, cât și reconsiderarea acelui necesar și suficient.. (Oare într-o discuție dintre Aristotel, Platon. Einstein și Newton, ar reieși altceva din formulele ultimilor doi?).

p.s. esențele se exprimă în cât mai puține cuvinte. Simplificări ce fac posibilă o mai ușoară ordonare a realității (percepute). Cu cât abuzăm de cuvinte au atât riscăm să ne învârtim în cerc..).

Ce este energia? Apar doar trei referințe în cele trei pdf-uri, din care nu am înțeles ce este energia.

[IACOB DUMITRU]

Domnule, la obiect, punctele axei numerelor reale sunt distribuite uniform?
Pe un segment, numerele exacte sunt mai putine decât cele inexacte?
Axa numerelor reale este renumita pentru ordinea sa desavarsita, nu admite și nici nu pomenește de marje de eroare sau alte implanturi, axiome etc.
Pur matematic, in termenii acesteia v-am adresat întrebarea.
In termenii acesteia v-am oferit o soluție.
Dacă e greșita, utilizați argumente specifice, la concret.
Puneți egalul unde doriți, cu argumente.
Este o banala problema de matematica care, intr-o alta ordine de idei, ar putea eventual servi fizicienilor.

[Night]

[IACOB DUMITRU]

Irelevant si partinitor, ce rost au definitiile, matematica admite dubii?
Aparent, la o prima vedere, pe o dreapta oarecare imaginata in spatiul matematic zis si euclidian., nu exista puncte remarcante, dosebite.
Aparent, la prima vedere, spatiul matematic, spatiul euclidian,, ar putea fi suficient de bine descris de o retea de drepte, tip plasa cu ochiuri patrate in plan, dispersie omogena de cuburi in spatiu, dispersie de puncte exacte si remarcante in spatiu.
Strict matematic vorbind, focusand atentia la un singur plan, o singura dreapta dintr-un astfel de spatiu si un punct oarecare aflat pe plan, in afara dreptei, putem remarca o serie de justificate nelamuriri, dupa cum ar fi:
Traseul cel mi scurt, perpenticulara ce uneste punctul cu dreapta, are o vloare a lungimii sale numar exact?
Extrapoland, dupa aflarea raspunsului, cat de curbata este reteaua initial inchipuita a fi omogen distribuita in spatiul matematic, spatiul euclidian?
Cat de fragmentata poate fi o retea de puncte remarcante?

PS. Prin consens, de comun acord, au fost introduse standardele.

[Night]

Dacă nu ne definim termenii,... riscăm să vorbim împreună și să ne înțelegem separat...


Astracțiunea matematicii:

Punctul este adimensional. Adică nu are dimensiune. Un punct este și nu este în același timp, fiind definit prin intersecția a două drepte oricare ar fi ele, imaginare în cele mai multe cazuri. Un punct nu are nici lungime, nici înălțime, nici lățime. Un punct ca atare nu există fizic! El poate desemna însă o limită a unui volum (de exemplu colțul unui cub). I se pot alătura valori de coordonate într-u anumit sistem etc.

Între oricare două puncte, există o infinitate de alte puncte, oricât de apropiate ar fi în spațiu, pe axă, cele două puncte!

Dreapta, este unidimensională, are doar lungime, nu are lățime sau adâncime, și nu are nici timp, devenire. O dreaptă este cel mai scurt drum între două puncte. O dreaptă conține desigur o infinitate de puncte. La rândul ei, dreapta apartine unei infinități de planuri bidimensionale.

Un plan are două dimensiuni, .. etc.

Punctele remarcabile ale unei drepte, sunt punctele ce o delimitează spațial, limita din stânga și limita din dreapta, să le numim puncte de graniță.

Valoarea numerică a oricărei drepte în spațiul euclidian este o valoare reală, adică un număr real, exact, nu unul irațional fără sfârșit. Dacă ar fi un număr irațional dreapta s-ar apropia asimptotic de limita ei, ceea ce este absurd.

Curbura despre care vorbiți nu apare, totul se pretrece într-un plan abstract.



Deficitul lingvistic propriu fizicienilor a făcut ca ei să opereze mult timp fără să-și definească riguros termenii cu care operează. Iată cum, spațiul abstract a devenit curb, doar pentru că săracii fotoni, particule de probă, nu se pot deplasa altfel în câmpuri gravitaționale intense.

Acest SPAȚIU VITAL (ne-euclidian), este unul fals, deoarece folosește criteriul deplasării unor particule ce o fac astfel fiind constrânse punctual (sic).

Similar, am putea spune că drumul cel mai scurt între două puncte de pe Pământ este o geodezică. Total greșit, acela este drumul pe care noi oamenii am convenit că îl putem parcurge la suprafața planetei, fără să săpăm un tunel în linie dreaptă între cele două puncte (localități).

Evident, dacă cele două localități ar fi situate la antipozi, ar trebui să penetrăm centrul Pământului (tunel imposibil de construit cu mijloacele actuale). Călătoria ar fi supusă unor ciudățenii gravitaționale și unui consum energetic considerabil. Este mult mai facil să parcurgem drumul de la suprafața sferei! Iată cum acceptăm ca spațiu vital, folosibil, suprafața curbă a unui elipsoid de rotație.

Cam la fel s-a întâmplat și în fizică cu mișcarea fotonilor. Aș fi curios daca particulele neutrino suferă același efect de curbare a traiectoriei în apropierea câmpurilor gravitaționale stelare. Sau, ne-interacționând cu materia, se duc de capul lor pe linii drepte euclidiene chiar atunci când trec pe lângă stele?


Matematica este cufundată în abstract, nu are de-a face cu lumea fizică, nu încearcă să o descrie, nu are pretenția aceasta. Pe de altă parte, Matematica este singura noastră unealtă cu care aproximăm realitatea înconjurătoare.

O analogie ce îmi vine acum în minte, este cea dintre o idee aflată în stare de gând și exprimarea ei în planul fizic prin cuvinte (vorbite sau scrise). Cu cât vom folosi mai multe cuvinte, cu atât vom putea spera că vom descrie cât mai bine ideea noastră. Însă deseori o vom aproxima conform lui Murphy - "Concluzia este atunci când ne-am plictisit să gândim".

Analogia este așa: încercăm prin limbajul matematicac să aproximăm lumea fizică înconjurătoare. Un măr devine o sferă, o felie de pizza devine un triunghi, etc. Dar să nu uităm, toate formele geometrice nu există așa perfecte în natură !!!!.

Dar, le vom folosi cu succes pentru a aproxima și simplifica lumea în care trăim, precum cuvintele încearcă să materializeze gândurile noastre din acel plan abstract, metafizic.

p.s. nu am pretenția că cele de mai sus sunt adevăruri absolute, fiecare este liber să caute și alte viziuni, perspective, adevăruri.

[catalin dumitru]

[IACOB DUMITRU]

[Night]

[Night]

[quote="IACOB DUMITRU"]

[catalin dumitru]