[catalin dumitru]

Planul sugerat de șef este raportat la ceva sau e la mila universului ?

[IACOB DUMITRU]

Planul nu include dreapta pe care tocmai se deplasa, este suficient de aproape de locatia in care se afla atunci cand a primit rugamintea.

[IACOB DUMITRU]

Ce complicata este matematica simpla!

Din punct de vedere al matematicii actual vehiculata, o singura schimbare de directie ar fi suficienta pentru intrarea, patrularea in planul singular impus.

Din punct de vedere al logicii, al teoriei nemiloase, oricare schimbare de directie nu poate lansa punctul in planul mai sus amintit.

De ce?

Pentru ca, daca schimbarea de directie are loc, punctul isi va pierde identitatea.

Cum?

Simplu, multumita irationalului radian, cu multe virgule, apelam la estimare prin aproximatie, ne lansam pe o noua directie care practic ne indeparteaza de planul impus (conform unor coordonare excat decise), ne amplifica, ne mareste eroarea.

Oops!

Salvarea vine, cel mult, de la unda asociata, caz in care, adio punct, adio precizie maxima in determinare.

Ce iti e si cu detaliile acestea, "jucause", pot scapa de sub control daca le permiti sa evolueze int-o singura directie, noroc ca nemiloasa teorie le tine sub control, sub atenta supraveghere, observatie.

Atentie la neatentie!

In acest caz mai am o intrebare:

Sa dau scoala in judecata?

In liceu, la un momennt dat, aveam in catalog 3 de 10 la matematica, profesoara, care tocmai urma sa plece pentru a profesa in Maroc, m-a altoit din senin cu 2 de 3, noul profesor care i-a urmat, mi-a devenit neconditionat, aproape imediat, fan, prieten.

[catalin dumitru]

[IACOB DUMITRU]

"Nimeni nu e perfect" dar cine este "perfectul" care sa stabileasca cum arata acesta?

Ne raportam unul la celalalt, ceea ce inseamna ca avem ceva in comun, ne raportam la orice, toate deciziile noastre sunt vasale raportarii, relativitatii.

Raportarea, relativitatea este "filtru", intermediarul, partenerul "volens nolens" de incredere.

Cand vorbim de spatiul fizic, partenerul cel mai apropiat este spatiul in sine, considerat in fel si chip, mai mult sau mai putin gol.

Ca si "filtru", spatiu influenteaza, lasa sa se vada doar ce "doreste" el, adica cel in care se "ascunde" si materia neagra, fara aceasta "doleanta" nu am mai putea observa nimic, practic blank space, blank comunicatii, blanc apreciere, blank existenta.

Pentru curiosi, spatiul este generat de o serie de actiuni elementare ce le observam doar ca prezenta a spatiului in sine, spatiu generat de trasee de fotoni aflati in actiune in toate directiile, fotoni la singular pentru fiecare traseu in parte, adica asincron.

Aflati in flux, mai mult sau mai putin sincron, intr-o relatie, fotonii se fac cunoscuti, in comun, planurilor mai largi ale observatiilor, caz in care, din diferite motive, la schimbare semnificativa de directie, fluxul de fotoni de dinaintea schimbarii intra in "silentio stampa", in statul de materie nevazuta, neagra, alti fotoni tocmai iesiti din statutul de structura materiala nevazuta, neagra, luandu-le locul pe noua directie, in noua circumstanta.

Perfect sau nu, nimeni si nimic nu e de neinlocuit.

[IACOB DUMITRU]

Spatiul fizic este structurat pe mai mai multe planuri, de la planurile restranse (micro) la planurile cat mai largi ale observatiei, fiecare plan este organizat dupa o lege de dezvoltare si distributie asimetrica a tuturor parametrilor fizici.

Oricare eveniment este o suma de evenimente ce se incadreaza, ordoneaza, intr-un context mai larg de alte evenimente, durata acestora obtinandu-se pe baza de raportare reciproca unul la celalalt.

Oricare raportare, determinare, este insotita de un grad de eroare, erori relative ce se contabilizeaza, contorizeaza, distribuie si redistribuie in timp si spatiu, asemanator unor acceleratii, forte, impulsuri, curburi, corpusculi, martori, observatori ....

Oricare locatie in timp si spatiu este suficient de bine personalizata asa incat sa nu poata exista o noua erore, confuzie, nedeterminare suplimentara si nemotivata in acesens.

[IACOB DUMITRU]

Oricare parte din spatiul fizic este rodul unor erori, abateri, nedeterminari, actiuni, scurgeri cu viteza diferita a timpului, evenimente, etc..., suficient de bine contorizate, observate, constientizate, ele in sine fiind mecanism si actiune de recunoastere, de observare, oricare parte din spatiu este structurata in acest sens, structurile, pe masura suprapunerii lor, se comporta ca un context ce genereaza actiuni specifice planurilor din ce in ce mai largi de observatie, ce genereaza aspectul unor corpusculi, mai mult sau mai putin Dumnezeiesti, aflati in actiune dupa acelasi principiu comun de functionare, dezvoltarea asimetrica, contabilizare, observare, constientizare, memorare.

Am insistat cu aceste precizari pentru a evidentia discrepanta actuala dintre realitate si teoriile de moment existente in acest sens.

[IACOB DUMITRU]

Realitatea cu care ne confruntam, rezonam, este vasala compatibilitatii, atat in interiorul unei relatii (plan al observatiei) cat si la exteriorul acesteia, incadrarea ei in contextul mai larg, in relatie cu celelalte relatii, practic cu ceilalti observatori, cu ceilalti "martori decizionali".

Nivelele (pornind de la micro la macro) observatiei sunt in relatie, sunt compatibile cu toti si toate.

[catalin dumitru]

Hai să băgăm o discrepanță , nu sunt sigur , parcă era și prin manuale ...

Două particule se reped una către cealaltă cu aceeași viteză și moment de start , și sunt pe punctul de a se ciocni exact între picioarele unui observator .
Particulele se apropie de observator , fiecare cu 51 % din viteza luminii . În momentul ciocnirii , ce viteză au , una față de cealaltă ?

Este ăsta un paradox , sau relativitatea îi dă în cap ?

[valy]

paradox sau nu, aia la acceleratoru' minune au ciocnit 2 particule una in alta venind din sensuri opuse fiecare cu 0.999999% din c, particulele nu pare sa fi avut vreo ezitare la acel moment.

[IACOB DUMITRU]

[IACOB DUMITRU]

[catalin dumitru]

Paradoxul bunicului la scară cosmică :

Să presupunem că o societate sau o ființă super evoluată , pune gheara pe o gaură neagră imensă , așa cam cât o galaxie , și o trimite înapoi în timp , la câteva miliomimi de secundă după momentul presupusului Big Bang .

Ce va urma ? Ce mijloace de apărare ar avea bebelușul Univers ? Are destul loc să apară la destinație , acea gaură neagră , sau trebuie să aștepte să mai crească universul ?
Dacă toată materia/energia rezultată în urma big bang-ului ,este absorbită de gaura neagră , dispare în cele din urmă totul , sau din cauza gravitației imense se prelungește la infinit procesul de acreție ?

Până la urmă , suntem sau nu în interiorul unui "black hole " ?
Să renunț la "Bartender's " pentru ceva mai lejer , o "jamaică" de exemplu ?

De ce nu avem emoticon care exprimă starea de ebrietate ? Uimitor , am scris fără gerșeli !!

[IACOB DUMITRU]

Tare mult v-a mai catranit intunericul, incercati o aghezmuire cu tamaioasa, la sfanta Paraschiva bucurie si lumina mocca, chiar si iertare.

[IACOB DUMITRU]

Odata cu scurgerea sa, timpul aduce modificari din aproape toate punctele de vedere, inclusiv in ceea ce priveste viteza sa de scurgere.
Resimtit in toate modurile posibile, timpul este catalogat de mintea omeneasca drept o fictiva scurgere, ordonata uniform, un sistem de referinta util, lipsit de posibilitatea de a fi interactiv, in cea mai mare parte, asemanator unei imaginara axa a numerelor reale.
Considerate manifestari independente, spiritul si materia, imaginarul si realul, sunt analizate in studii separate, neluandu-se in calcul eventuale legaturi de cauzalitate intre cele doua.
Devansarea cunoasterii in favoarea tehnologiei, schimba perceptii, aliniaza convingeri, restrange libertati, amplifica dezechilibre.
Teoriile, dominate de cuantica si relativitate, par ineficiente in incercarea de intelegere supusa unei asa-zise teorii unitara.
Indiferent de modul cum sunt concepute, teoriile au in comun, ca referinta de lucru, ideea de spatiu euclidian, axa imaginara a numerelor reale apartinand acestui mediu, declarat in principiu omogen.
Sa analizam in continuare, prin expunere si insiruire de deductii logice, dispersia numerelor considerate a fi puncte pe aceasta axa:
In principiu
- punctele ce corespund multimii mumerelor naturale sau intregi sunt uniform distribuite si pot servi ca reper referinta in ceea ce priveste uniformitatea sau neuniformitatea distributiei celorlalte puncte alocate numerelor reale R;
- fiecare reper, fiecare punct, fiecare numar este o adimensiune;
- instictiv imaginat, exista posibilitatea ca intre oricare doua puncte distincte sa se interpuna un numar nelimitat de alte puncte distincte;
- de regula, figurarea unui punct pe axa se face prin aproximare, dar in acest caz vom fi interesati de un principiu si nu de trasarea lor efectiva;
- fiecare punct are insemnatatea sa reprezentand o informatie distincta in ceea ce priveste pozitia sa, si una comuna, aceea de a sustine ideea de diferentiere, de dispersie a punctelor;
- cel mai apropiat punct, de un punct ce exprima pozitia unui numar intreg este un punct ce exprima pozitia unui numar irational;
- cel mai apropiat punct, de un punct ce exprima pozitia unui numar irational este un punct ce exprima pozitia unui nurar irational;
- unui numar irational nu i se cunoaste ultima zecimala, nici penultima si asa mai departe;
- unui numar irational i se pot cunoaste un numar nelimitat dar finit de zecimale;
- numarul de zecimale ce se pot cunoaste, ale unui numar irational, nu poate fi o constanta:
- distanta dintre doua puncte consecutive ale unei axe nu poate fi o constanta;
- dispersia punctelor pe o axa nu poate fi omogena;
- baza de pornire a teoriilor de anvergura dedicate unificarii si nu numai, contine o eroare fundamentala;
- neomogenitatea pe o axa si implicit intr-un volum oarecare, garanteaza existenta interactiilor in oricare situatie, indiferent de natura imaginata, temporala, spirituala, materiala etc ...