[Astroclubul Bucuresti]

Au trecut patru ani de cand am inceput proiectul de evidentiere a miscarilor proprii ale stelelor si avem date noi la stelele Barnard si 61 Cygni prin care putem compara pozitia lor din prezent cu cea din anul 2019.
In animatia noastra vedem cum in cei patru ani de observatii cele doua stele si-au modificat pozitia cu cativa pixeli, in realitate cu 4 respectiv 2 miliarde de kilometri.
Desi toate stelele de pe bolta cereasca au o miscare proprie continua iar vitezele cu care se deplaseaza in raport cu noi sunt uriase, distantele care ne despart de ele sunt atat de mari incat aceste miscari sunt detectabile cu ochiul liber doar la scara seculara de timp.
Aceasta constatare dar si referintele apologetice din scripturi au facut ca ideea cerului fix sa fie o realitate greu de demontat si sa se propage peste veacuri pana in secolul XVII cand progresul tehnologic a permis construirea primelor telescoape.
Prin ele se deschidea o lume iar descoperirile care aratau ca cerurile nu sunt fixe au inceput sa vina una dupa alta: aparitia pe cer a supernovei din anul 1604, revenirea la perheliu a cometei lui Halley in anul 1758, descoperirea variabilitatii stelelor omicron Ceti si beta Persei si observatiile lui Fabricius si Galilei care aratau ca Soarele are pete intunecate, au demontat bucata cu bucata imuabilitatea sferelor ceresti si au revolutionat ceea ce se cunostea pana atunci despre Univers.
Povestea descoperirii miscarilor proprii ale stelelor a pornit in anul 1677 odata cu expeditia unui tanar de 21 de ani catre o insula indepartata din mijlocul Atlanticului -Sfanta Elena- cu misiunea de a cartografia cerul sudic.
Comparand masuratorile lui cu cele din antichitate, tanarul Edmund Halley observa ca stelele Sirius, Aldebaran si Arcturus si-au modificat usor pozitia.
Treizeci de ani mai tarziu, in 1717 Halley isi publica descoperirea in vestitele Tranzactii filozofice ale Societatii Regale spunand ca stelele cu pricina s-au miscat pe cer cu mai bine de jumatate de grad fata de pozitiile lor din antichitate.
In ciuda importantei sale epocale aceasta descoperire a fost o contributie mai putin popularizata a carierei ilustrului astronom englez dar care prin aplicatiile ei practice a consolidat drumul catre astronomia moderna.

Articolul cu mai multe detalii despre acest proiect se afla pe pagina noastra la linkul urmator:
https://www.astroclubul.ro/observarea-misc...rtesteanu/