[catalin dumitru]

[IACOB DUMITRU]

Modificarea lenta a lungimii de unda, unisens, “de la sine” , exceptând efectul Doppler, este cauzată de starea “eroare”, de nedeterminare.
Relațiile fizice contorizează abaterile in determinare, fenomenul mai sus amintit reprezintă un astfel de fenomen, o astfel de relație fizica.
Ca si măsuri ale unor erori, ele nu pot coincide, nu pot fi constante in timp, deci sunt variabile.
Dacă valorile apreciate ca si aproximații nu urmează o creștere/descreșterea monotona, atunci înseamna ca aproximațiile nu sunt cele mai bune cu putința.
Fotonul este expresia celei mai performante, cu putința, relatii de aproximare, pași in număr relativ mare, valori relativ constante, abatere nesemnificativa intre ele, ordonate monoton, fără încălcarea intimității de o alta relație, de alt gen, care sa conducă chiar si formal la ideea de repaus absolut, de precizie maxima in determinare.

[IACOB DUMITRU]

O aplicație care funcționează ca si proces de aproximare in determinare este performanta in măsura in care abaterile abaterilor in determinare sunt nesemnificative.
In cazul aplicației Foton, performanta este maxim posibila (vorbim aici de a fi cât mai aproape de ceea ce este), conservarea perfecta a lungimii de unda este un NON-sens (atata vreme cât este un proces de aproximare in determinare, contorizare de abateri, de erori in determinare), procesul are o durata eterna si implicit o creștere lenta si monotona a lungimii de unda (din aceleași motiv, nu exista soluție, stare de anulare, stare de NON-abatere, un fel de antimaterie care sa anuleze existenta si funcționarea fotonului), fluctuațiile (nemotivate) lungimii de unda sunt excluse (excepție efect Doppler care are alte conotații), putând fi utilizate ca fiind dovezi ale unui calcul care sa ne conducă la ideea de existenta a repausului absolut, a unui NON-sens, un fel de “dovada fără existenta dovezii”.
Îmbătrânirea fotonului este si un proces de autocorectare, de îmbunătățire a performantelor in determinare.

[Quasar]

[IACOB DUMITRU]

Egal sau zero absolut este un fals, un NON-sens, lipsa dovezii practice, ceva ilogic, ceva ce nu s-a întâmplat si nici nu se poate întâmpla.
Fără fotoni nici Dumnezeu nu ar avea ce face si implicit nici dovada a existentei sale.
Spatiul fizic, prin evoluția sa fireasca, permite si găzduiește informatii diverse, inclusiv cele trecute prin filtru gândirii sau generate de acesta, deci intr-o forma sau alta, mai mult sau mai puțin evoluată, tot ce ne trece prin cap este si dăinuie real, înmagazinat, memorat pe vecie.
Evoluția in sensul modelări permanente si semnificative are loc cu precădere in zona vizibila, zona evenimentelor relevante.
Ideea cu vitezele mult mai mari este o alta poveste, legată de prima poveste, dar e prematura accesarea ei fără o cunoaștere, o intelegere, o asumare in deplina cunoștința de cauza a celei dintâi.

[IACOB DUMITRU]

Am remarcat cu placere faptul ca, o echipa de cercetatori din est au implementat intr-o teorie unitara "incertitudinea", abaterea, asa zisa nedeterminare, incepand de la nivel cuantic pana la cel gravitational, apeland la o aritmetica simpla, fara "ajutorul" aberant al unei matematici excesiv de sofisticata.
Sunt informatii care arata ca, aceasta noua teorie "sufera" la aspectul inca neelucidat si anume infinitezimalitatea.
Parerea mea este ca:
- nu a fost luat in calcul, suficient de relevant, rolul abaterii ca si eroare naturala indispensabila (in mod logic, teoretic), aceasta neputand fi "starpita", diminuata la nesfarsit (infinitezimalizata daca imi este permis sa o numesc asa).
- spatiul fizic gazduieste, este instrumentat pe paza de erori, schimbare sistematica a acestora, evolutia lor oscilanta, autocorectiva, pe baza unor evenimente acceptate ca si procese de aproximare, de determinare de constientizare a acestora.
- in mare, spatiul fizic se imparte in evenimente relevante si evenimente mai putin spre deloc relevante (exclus zero absolut).
Exemplu:
- masa pare a fi un parametru fizic etrem de relevant, dar ce este masa cu adevarat si inertia ei, in fapt toate obiectele sunt in miscare.
- la nivel cuantic, oricare corp este definit prin aproximare, prin schimbari permanente de directie, cu ajutorl unor segmente, cu ajutorul unor vectori legati care, dupa relevarea lor succesiva, raman activi pana la finalizarea starii de expansiune sau colaps (dupa caz), descriind astfel o oscilatie completa, o operatie de autocorectare reluata la nesfarsit.
- punctele, "nodurile" retelei de vectori legati, sunt deopotriva relevante si relativ "infipte in imobilitate" (nu la modul zero absolut). Insiruite pe directii diferite, distantate monoton intre ele si fata de cei doi poli descrisi cu aceasta ocazie ( a se consulta in acest sens lucrarea "pasii ascunsi ai comportamentului cuantic).
- evenimentele asa-zis "irelevante la prima vedere" nu se pierd coabitand in starea de materie intunecata;
- vectorii legati amintiti anterior au statut de acceleratii cuantice, "rasfirate turbionar" formeaza fenomen de intarziere, fenomen de franare, fenomen de "masa" care se regaseste si in binecunoscuta relatie F=ma.