[IACOB DUMITRU]

Conștientizam, in mod eronat, faptul ca undele se propaga in spatiul gol. In realitate spatiul însuși, oricare, oriunde si oricând, este produsul undelor, electromagnetismului.
Conștientizam, in mod eronat, faptul ca, undele scot in evidentă latura perpendiculara dinte componenta electrică si componenta magnetica, când, in realitate, faptic, perpendicularitatea perfecta reprezintă un nonsens, o stare irealizabilă din punct de vedere teoretic si implicit practica.
Acest detaliu, al imperfecțiunii, deșii omniprezent, deșii cauza a tuturor stărilor, nu este fructificat cum se cuvine.

[IACOB DUMITRU]

Detaliile fac diferența, “știința” inca se mai întreabă cum se realizează propagarea in presupusul spațiu gol.
Eu spun ca “știința” nu se întreabă (suficient) cum arată, in detaliu:
- un presupus spațiu plin, un presupus elementar impuls;
- continuitatea absoluta absoluta a unui mediu oarecare.

[catalin dumitru]

Până la urmă , este vidul plin de stringuri sau doar materia e fundamental compusă din stringuri ?

(În eventualitatea că aceste celebre stringuri chiar există !)

[IACOB DUMITRU]

Energia este relativ uniform distribuită in spatiul fizic, electromagnetismul este omniprezent, așa-zisele stringuri sunt etalate unul după altul, gen membrana, fiecare așa-zis string este in fapt, Pen aproximare, un trianglu puternic disproporționat.
Așa-zisul vid este starea de existenta a așa-zisei materii întunecate, stare mai puțin relevanta in mod direct, stare necesară pentru a putea evidenția, releva, transmite informatii.

[IACOB DUMITRU]

Domnule Catalin, intrebarea dumneavoastra este usor pripita, acelasi lucru il pot spune si despre raspunsul meu.
De ce?
Pentru ca se neglijeaza ideea de existenta in general si existenta reala a substratului fizic in particular, cu accentul pus pe ideea de real
Cum adica?
Adica bazat pe probe, pe evenimente succesive, pertinente, relevante, descifrabile.
Baliverne ar spune unii, bazate pe logica asi spune eu.
Revenind la subiect, stringuri sau nu, intrebarea fireasca ar fi "care este substratul a ceea ce este?".
Un raspuns direct ar fi "scurgerea neuniforma a timpului", adica o succesiune de evenimente integrate in acelasi proces fizic, realitatea cere fapte, cere evenimente relevante, cere existenta obseratorului, a celui care ordoneza si implicit interactioneaza, este partas evenimentelor.
In mod eronat se considera ca noi am fi singurii beneficiari ai statutului de observator.
In realitate, toate procesele fizice sunt in sinea lor observatori de nadejde, implicati.
Nivelul micro spre exemplu, prin procesele sale specifice, face permanent observatii la care noi nu avem acces in mod direct, scurgerea elementara, in detaliu, a timpului facand parte, fiind chiar ilustratie a acestui proces.
Asa-numita spatio-temporalitate este in fapt o scurgere a timpului fizic, o scurgere ce nu poate fi decat spatiala, o aliniere de evenimente ordonata functie de durata lor, etalate printr-o integrare intr-o relatie comuna, intr-un cadru comun, relevare spatiala a multilocatiilor.
Primul eveniment din sirul de evenimente imbatraneste alaturi de al doilea eveniment si asa mai departe, locatiile evenimentelor, cele mai fine cu putinta putand fi asociate prin aproximare cu stringuri crescatoare/descrescatoare ca lungime.
O aproximare mai buna a acestora ar fi asocierea lor cu niste triangluri puternic disproportionate, cu volume relativ asemanatoare, diferentiate fin crescator/ descrescator intre ele, doua din laturile acestora putand fi asociate cu cei doi factori, electric si magnetic, debitul volumic de crestere/descrestere al domeniului relevat putand fi asociat, din toate punctele de vedere, cu efectul de sarcina electrica.
Ma opresc aici, cu promisiunea ca voi revenii cu explicatii privind motivarea existentei reale a acestor procese si a modului lor de operare.
Imi cer scuze daca explicatiile mele par uneori obositoare, spatiul restrans nu imi permite altfel de povestiri, pe inteles cat mai larg, cat mai elocvent.