[IACOB DUMITRU]

Accelerația/decelerația sistematica face din scurgerea temporala un parametru fizic omniprezent, un strat si substrat garantat, necesar si suficient in relevarea realității, aplicațiilor, acțiunilor sale.
Practic, nicicând si nicicum, propriile actiuni de determinare sunt antrenate si antrenează impreciziile, nedeterminarile fiind astfel “barometru”, parametru fizic garantat oricărui detaliu, oricărei observații, oricărei informatii, oricărei reacții, oricărui impuls.
In consecință, toate legile derivate ale fizicii au la baza lor o cauza comuna, un numitor comun, garantarea nedeterminarii, impreciziei si implicit a accelerațiilor, a devierilor, a câmpurilor etc…

[IACOB DUMITRU]

Impreciziile naturale se manifesta in regim de autocorectare, actiuni de creștere/descreșterea valorică in pași relativ mărunți si numeroși, legati între ei in ordine monoton crescătoare/descrescătoare, in regim de unda, unda in sine fiind o manifestare autocorectiva, o manifestare specifica conștientizării, o manifestare omniprezenta generatoare de volum, de spațiu, de dezvoltări asimetrice si implicit de mișcare. devenire etc…

[IACOB DUMITRU]

Impreciziile naturale la care fac referire sunt 100% stări fizice ce descriu deopotriva stabilitate si instabilitate, modulatie si corpuscularitate, diversitate controlată, diferențiere cu limita autocontrolata, autoimpusa, voința.
Descrierea exclusiva a spațiului fizic preponderent cu ajutorul relațiilor matematice diminuează nedorit din intelegerea multiplelor, diverselor calități ale acestuia in particular si ale cunoașterii in general.

[IACOB DUMITRU]

Ideea de ciocnire este echivalenta cu ideea de precizie maxima in determinare, de “conflict” direct, in realitate si absolut logic, fenomenul închipuit fiind in fapt o interferența, in detaliu, in amănunt având in discutie, in observatie, doar comportament tip unda, acesta putând fi interpretat ca o interferenta si nicidecum ca o ciocnire, izbire.
Fizicienii utilizează incorect, in ceea ce privește detaliile comportamentelor fizice, conceptul ciocnirilor directe, acest lucru dovedind in fapt nivelul relativ redus al civilizației ce emana aceste aberații, aceste utopii.
Oameni buni, nu ne putem întoarce in timp, la o situație similară, pentru ca nu exista si nici nu pot exista detalii suficiente care sa descrie situația la modul absolut, starea fizica in fapt, detaliile fiind in fapt “bob numărat”.
In concluzie, voit sau nu, Fizica actuala găzduiește, promovează utopie, minciuna, non-știința, non-adevăr.
Ciocnirea este doar o aproximare si trebuie tratată ca atare.
Spatiul fizic este, de la sine, interferent.

[Stanescu Octavian]

cum e in lumea paralela ? mereu ne aduceti informatii extrem de utile din visul din universul vechi ce musca din cel nou

[IACOB DUMITRU]

Interferența si megalomania nu au multe lucruri in comun, lăsându-se greu mușcat, subtilul nu este tocmai o “para mălaiata”.
Universul tânăr este gazda celui bătrân.

[IACOB DUMITRU]

Cu scuzele de rigoare, mesajele mele se îndreaptă cu predilecție spre tinerii cu întrebări, nelămuriri personale, dorințe de cunoaștere fundamentala.
Tatăl meu mi-a sponsorizat, cu prețul vieții, educația la cel mai înalt nivel, zeci de ani, ca sa înțeleg, intr-un final, ceea ce presupun cu adevărat semnalele, interferența, inducția etc.
Din păcate, lumea comercialului nu este, întocmai, benefică cunoașterii profunde, interferența nefiind nicidecum înțeleasă si explicata corespunzător.
Nu e de mirare faptul ca, domnul Octavian si nu numai, având o pregătire la nivelul Fizicii avansate mediatizata la acest moment, percepe interferența ca pe o “mușcătura”, nimic mai eronat in aceasta privința, preconcepțiile virusand din plin Fizica actuala si nu numai.

[IACOB DUMITRU]

Atasat, scurta istorie a spatiului fizic, teorie unitara povestita pe larg inteles.

[IACOB DUMITRU]

Mărie Curie a plimbat roaba fără sa știe la ce se expune.
Oamenii de știința, spre exemplu, anunța ca timpul nu exista in mod fizic, fără sa definească, deontologic vorbind, ce ar însemna acest timp in concepția lor.
In principiu, pentru cunoscători, timpul fizic este legat de omogenitatea si implicit de imparțialitatea sa, omogenitatea absoluta a unui mediu fizic fiind echivalenta cu ideea de continuitate absoluta.
Pentru cei familiarizați cu transmisiunile de date, de informatii, continuitatea absoluta ar fi echivalenta cu somajul veșnic, adică cu non-sensul ideii de transmitere a ceva ce exista deja in posesie.
La astfel de lucruri fac referire atunci când “acuz”, suspectez știința de practica deficitara.
In realitate, timpul fizic nu are nimic in comun cu o așa-zisa ora exactă, punctuală, imprecizia fiind caracteristica de baza, intimă a acestuia, caracteristica cu care ne intersectam, la propriu si la figurat, din plin.

[IACOB DUMITRU]

Știința se face vinovata de admiterea ca si posibilitate a unor non-sensuri, a unor absurdități, a unor soluții imposibil de realizat chiar si la nivel teoretic, indiferent de situație.
Iritantă, cuanticitatea este singura stare permisă din punct de vedere teoretic, logic elementar si implicit practic.
“Incertitudinea” este singura stare fizica cuantificabila, generatoare de conștientizare.
Timpul fizic, decalajul temporal, este singura stare de existenta posibila, stare ce necesita a fi tratată, implementată corespunzător in programa de studiu școlar.
Cunoașterea, constientizarea este stare universala a spațiului fizic.

[IACOB DUMITRU]

Comportamentul cuantic nu este nicidecum o dovada a unei precizii absolute in determinare, dimpotrivă, el este dovada existentei unor relevante, unor relatii fizice bazate pe impunerea unor limite in aproximare, bine gestionate prin rapoarte de proportionalitate, prin relativitate suficient de bine reliefate ca si “interactii”, ca si schimb de informatii, de raportări mai mult sau mai puțin, strict relative, interactive.
<, > si nicidecum = sunt modalitățile de raportare, de relaționare, de aproximare a diversității, a conștientizării prin delimitare in raport cu vecinătatea, in raport cu existenta in sine.