[Erwin]

[IACOB DUMITRU]

Amuzant sau nu, comportamentul cuantic este o masuratoare in sine, in desfasurare eterna.
Abaterea exista concomitent cu actiunile de apreciere, de masurare, sunt omniprezente in timp si in spatiu.
Suntem un produs al masuratorii, al aprecierilor, al aprecierilor mai mult sau mai putin exacte, dar sigur inexacte.
Diversitatea ne include si pe noi, fiecare reper cu personalitatea sa.
Mana si marul sunt atrase catre pamant, conform legilor fizicii, dupa dorinta indusa sau nu, poate fi decis oricand, uneori chiar si involuntar, accidentar, un tip de organizare a materiei capabila sa indeparteze atat mana cat si marul de la pamant.
Masuratoarea exista atat prin noi cat si prin toate celelalte actiuni ale naturii, masuratoarea este o omniprezenta si ma bucur sa aud de la dumneavoastra ca nu exista nimic dincolo de masuratoare.
Aprecierea, crezul nu este nici pe departe atat de inofensiv, neglijabil, pe cat il considera unii.

[Erwin]

Putem să răstălmăcim cum dorim, doar că atunci nu mai este nici filozofie, iar cu fizica nu mai are nimic în comun. Fizica trebuie să se bazeze pe rigoarea matematică. Componenta semantică nu poate fi dată deoparte după bunul plac, pentru că nu mai înțelege nimeni nimic. Imaginația este necesară dar nu suficientă.

[IACOB DUMITRU]

[IACOB DUMITRU]

In documentul atasat am incercat sa atrag atentia asupra unor erori fundamentale de interpretare, scapate de sub control, admise ca fiind valabile, modele, atat in matematica cat si in fizica.

[nobody]

Hmmm ...

[IACOB DUMITRU]

Sincer, nu credeam ca cineva sa citeasca cu atentie fisierul atasat de mine.
Pentru cei care nu l-au citit, in scrierea atasata afirmam:

[IACOB DUMITRU]

Natura ofera, prin intermediul simturilor, informatii pe care le ordonam intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin ortodox, rezultatul, vibratiile specifice acestor ganduri se emit direct mediului inconjurator, sau prin intermediul unor actiuni asa-zis mecanice generate de noi.

Experimental se extinde spectrul informatiilor receptate din spatiu fizic, segment de informatii care, in mod paradoxal, este considerat sursa a lumii reale, materiale, unic obiect de studiu al fizicii mai mult sau mai putin moderne.

In anumite circumstante, ideile de material si spiritual, de fizica si metafizica sunt preconceptii extrem de paguboase, limiteaza artificial sansa de a fi pe un drum corect al intelegerii naturii.

In detaliu, in amanunt nu exista niciun aluat de baza, un continuu, o sursa specifica eminamente lumii asa-zis materiale.

Nu putine sunt cazurile cand se sugereaza ca mintea noastra este unica sursa de generare a asa-zisului spatiu fizic, nu putine sunt cazurile cand se promoveaza ideea ca aparitia viului in lumea materiala este o pura intamplare.

Omul nu poate accepta ideea ca, oricare parte a spatiului fizic este o vibratie specifica unui brain, lungimea de unda facand ca acest lucru sa para mai mult sau mai putin evident, mai mult sau mai putin pe intelesul nostru.

Imi place sa cred ca Darwin ar fi bucuros sa afle ca atat evolutia cat si spatiul fizic sunt un omniprezent brainstorming.

Mai in gluma mai in serios, incetati sa mai dati cu "petarde" in "metafore", incercati sa va bucurati de toate bunurile ofertante ale lumii reale, stratul si substratul au intotdeauna un numitor comun, ceva ce le aseamana.

In 2006, cand am inceput sa imi expun ideile, s-a cerut explicatii suplimentarecu privire la termenii utilizati, am ramas surprins, majoritatea termenilor aveau intelesuri, in cea mai mare parte, comune cu cei din dex.

[IACOB DUMITRU]

Dex-ul inglobeaza semnificatiile posibile al cuvintelor.
Insiruite inspirat, cuvintele "interactioneaza", sporesc semnificatiile, scot in evidenta detalii mai mult sau mai putin evidente.
"Mere ale discordiei", spatiul si timpul sunt promovate, explicitate de mediile academice prezente atat in fizica, matematica cat si in filosofie.

Fara de intrerupere, ordonate, omogene si mai ales inexistente separat, cele doua medii sunt prezentate ca interactionand in mod miraculos intre ele.
Nu exista spatiul gol, eterul, nu exista timpul ce se scurge perfect liniar pentru ca, teoretic, conceptual nu exista o astfel de solutie, un astfel de non-sens.

Timpul fizic nu este si nici nu poate fi un "sincron", o precizie maxima, un unison.
Teoretic, se pot sustine solutiile existentei doar prin intermediul decalajelor, abaterilor, erorilor.
Teoretic este garantata existenta interactiunilor, acceleratiilor si implicit posibilitatea unei masuri, evaluari prin aproximatie.
Toate evenimentele posibile sunt rezultatul omniprezentei decalajelor, abaterilor, erorilor, in amanunt, duratele sunt unice, irepetabile, nu exista ca valoare absoluta si este necesar sa ne obisnuim cu acest unic mod de a fi al nostru si implicit al timpului fizic, atat de omniprezent prin scurgerea sa accelerata, atat de evident, sub o stare mai mult sau mai putin asteptata, acceptata.

[IACOB DUMITRU]

Scapata de sub control, tehnologia a preluat, "la fotografie", fraiele, manipuleaza cu succes destinul, momentul in care ne vom inchina cu deplina incredere la ea pare sa fie tot mai aproape, ce va urma, cat de naturala este ascultarea noastra oarba?

Pe cat de necesara, ideea de "iarba verde de acasa", utila intelegerii cat mai profunde a mecanismelor comportamentelor, a devenit atat de marginalizata incat, voluntar ne cerem scuze de fiecare data cand reusim sa oferim raspunsuri facile.

Sa combati o teorie, in parte corecta, in parte eronata, a devenit azi un adevarat sacrilegiu.

Exista totusi persoane care, desi inteleg, nu pot da curs intru totul sloganului "crede si nu cerceta".

Uneori, pentru a intelege anumite lucruri, este necesar efort intens si prelungit, ca si cand la un capat lung te-ar astepta o adevarata comoara.

In adolescenta, obisnuiam sa ma duc de mai multe ori la aceleasi cursuri de fizica, sperand ca voi intelege in mod cat mai natural, spre exemplu, ce se ascunde dincolo de formularea"nelimitat dar finit".

Cum poate fi inlocuita aceasta adevarata sintagma asa incat, intelegerea mea sa fie cat mai putin traumatizata?

Ideea confom careia Universul este nelimitat dar finit este mai mult sau mai putin "sufocanta' la gandul ca fenomenul la care se face referire are loc extrem de departe de noi si totusi, cati constientizeaza ca acest aspect este omniprezent, oriunde, oricand si la oricare nivel posibil al observatiilor.

Cu un efort minim si imaginatie, putem face, spre exemplu, deduceri, conexiuni directe intre aspectul de spatiu absolut asimetric, aspectul de spatiu nelimitat dar finit si aspectul de limitare a certitudinii in ceea ce priveste acest spatiu, obligatoriu si omniprezentul > sau < putand fi mult mai lesne asimilat ca aspect natural al spatiului fizic, al spatiului care, in fapt, "este ceea ce este".

[IACOB DUMITRU]

Instinctul nu accepta intotdeauna solutiile teoretice, spre exemplu, instinctul nu se poate acomoda, fiind in dezacord total cu ideea de Univers finit, de spatiu fizic limitat.

Ignorand absurdul, vom concepe un test elementar, asa incat, instinctul sa devina aliat in stabilirea raspunsului la urmatoarea intrebare:

Sunt frezabile spatiile finite si infinite?

Pentru a da un raspuns clar si categoric vom analiza separat cele doua variante enumerate.

1. Spatiu infinit

"scanam" acest spatiu cu ajutorul unui imaginar plan de separatie ales la intamplare:
- disectia nu aduce practic nici o modificare, la stanga si la dreapta spatiului avem spatii nelimitate, perfect echilibrate, nealterate intr-un fel de raportarea spatiilor la planul imaginar despartitor;
- nu exista schimb de informatii intre cele doua spatii inchipuite;

Avand in vedere faptul ca planul imaginar despartitor a fost ales la intamplare putem lesne concluziona ca, intr-un asa-numit spatiu infinit nu exista schimb de informatii si implicit evenimente care sa le ateste autenticitatea, pragmatismul, existenta reala, justificarea.

2. Spatiul finit

scanam in acelasi mod
- planurile de disectie care sa scoata in evidenta simetria, echilibrul perfect sunt excluse, nefiind insotite de evenimente care sa le justifice prezenta;
- evenimentele apar si justifica doar existenta planurilor care marcheaza dezechilibrele, inegalitatile;
- spatiul finit, oricare ar fi el, este asimetric.

In concluzie, orientarea, schimbul real de informatii, rularea de evenimente are loc doar in interiorul unui spatiu nelimitat si finit.
De ce nelimitat perfect?
Pentru ca, asa dupa cum am putut vedea, echilibrul perfect, egalul absolut nu poate fi regasit, justificat prin evenimente si implicit informatii reale.

"Practic", evaluarile sunt la mana abaterilor, erorilor si implicit a aproximatiilor, ceea ce face ca oricare "hotar", oricare delimitare sa detina:
- volum;
- consistenta.

Prin aceasta, am dorit sa evidentiez cat de convingatoare poate fi uneori simplitatea unei expuneri, mise en place -ul.

[IACOB DUMITRU]

Surprinzator, primesc mesaje din partea celor care doresc explicatii suplimentre cu privire la afirmatiile mele, sunt acuzat ca "scot din joben" diverse afirmatii, fara explicatii suficiente, chiar fara argumente.
Din punctul meu de vedere, simplitatea extrema reprezinta ceva atat de elementar incat oricare alt argument este de prisos, "murdareste".
De exemplu: secol XXI, teorie despre diverse spatii intocmita de matematicieni redutabili, ma inclin in fata lor, spatii definite in diferite moduri care au menirea de a explicita pe cat posibil comportamentul si starea spatiului fizic real.
Daca ne uitam cu atentie, teoria pare sa fi impietrit in dogme, in sens posibil bun, posibil rau al cuvantului.
Azi, banalul loc geometric este definitiv "sfintit", "banala" dreapta, locul in care coordonatele punctelor par a fi omogen insiruite, "banalul" loc geometric "cercul", locul punctelor aflate la egala distanta fata de un asa-zis centru.
Unde este miscarea si implicit dimensiunea?
Am fost dusi intr-o eroare.
De ce?
Asa dupa cum, cu buna credinta ni se spune, pe oricare dreapta, punctele ar trebui sa fie omogen insiruite, coordonatele acestora urmand sa aiba toate valorile apartinand numerelor reale R,
Punctele a caror coordonate au ca si corespondent un numar irational sunt puncte "instabile", sunt puncte aflate in miscare eterna.
Ce este miscarea la origine?
La origini, este exact inexactitatea de care am pomenit mai devreme.
Punctele spatiulu real au coordonate ce cumuleaza o anumita imprecizie, motivata teoretic, nu ca un impediment, ci ca singurul mod de a fi, ca singura solutie de a se putea manifesta, releva.
Intr-un spatiu real, cum e spatiul fizic, un singur punct aflat in miscare, aflat in imposibilitate de a i se determina cu precizie maxima pozitia, face ca toate celelalte puncte de referinta sa se raporteze la acest punct, devenind si ele la randul lor in "incapacitatea" de a i se determina cu precizie maxima coordonatele, adica "in miscare".
Mai mult decat atat, "miscarea" acestora se va face relativ "ordonat", asa incat sa nu conduca prin absurd, ca si solutie posibila, la starea de echilibru maxim, la precizia absoluta in determinare, mai precis, intr-o astfel de coordonare, de relatie, de actiune, de miscare, niciodata doua puncte apartinand aceleiasi relatii nu va ilustra doua repere, "puncte" care se indreapta unul catre celalalt.
Pe de alta parte, nimeni nu poate demonstara, teoretic si implicit practic, ca trei sau mai multe puncte se afla la egala distanta unul fata de celalalt sau, toate fata de unul singur.
In concluzie, in anumite privinte, esentiale din punctul meu de vedere, matematica actuala ne minte, ne duce in eroare fundamentala, punctele spatiului sunt legate intre ele, relationeaza.

[Erwin]

Matematica este clară în această privință, eu nu văd niciun impediment, obiectele matematice nu au treabă cu punctele materiale din fizică. Un obiect matematic nu există decât în mintea noastră, de-aia îi zice "abstract". Nu văd ce avantaj avem să desființăm niște reguli matematice foarte simple din geometrie pe care le știau și anticii și să aruncăm în aer întreg eșafodajul științific existent, la ce ne ajută în afară de a despica firul în 3,14159264...?

[IACOB DUMITRU]

Matematic, pur teoretic, singurul spatiu posibil, real, este prin excelenta neomogen, acest aspect, detaliu, il au in comun atat practica cat si teoria.
Mintea noastra exista, ca si mod de manifestare al acestui "neomogen ocean", ca si difersitate a sa.
Regulile simple din matematica servesc in masura in care, nu exista detalii care sa le afecteze, nota bene, chapeau, toate cele...

[IACOB DUMITRU]

"La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Evolutia, și Cuvântul era Evolutia. El era la început cu Evolutia. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El."

Din dorinta de a evita irationalul, misticul, am inlocuit un cuvant.
Cuvintele au viata, una rationala, exista si se sustin reciproc numai in comuniune, contureaza un limbaj si implicit o comunicare, un limbaj viu pe o durata limitata.

Comunicarea, relationarea are loc in diferite moduri, planuri ale observatiei si este insotita (definita) intotdeauna de un delay, de o scurgere temporala, chiar si "la inceput".

Ca si teorie aplicata a informatei, spatiul fizic cunoaste diferite perioade de metamorfozare, prin simpla insiruire de + si - se contureaza culori, sunete, forme, actori, spectatori, intr-un cuvant "trairi" si implicit "viul".

Azi, ni se spune cu emfaza ca o noua forta este pe cale de a fi descoperita si in acelasi timp, nimeni nu se incumeta sa explice cu lucs de amanunte, in detaliu, cauza si motivatia existentei asa-zisor "celorlalte" forte "deja cunoscute".

De curand, un domn cu foarte solide cunostinte de matematica si fizica, mi-a trimis o lucrare in care incerca sa demonstreze, pe baza de probabilitati, existenta reala a lui Iisus. Rezultatul sau indica 99,(9)% sansa de adevar.
I-am transmis, motivat, ca demersul sau matematic continea cel putin o eroare, s-a suparat.
Sansa ca existenta lui Iisus sa fie o minciuna, un neadevar, depindea in totalitate de existenta unei asa-zise ultime zecimala si, in mod cert, mai mult decat evident, nu exista o ultima zecimala, rezultatul devine astfel 100 % adevar, probabilitatile nu isi mai regasesc sensul si inclusiv demersul matematic bazat in intregime pe ideea de probabiltate.

Prin aceasta am dorit sa evidentiez rolul important fie si al unui mic detaliu, alunei infime incertitudini.