[IACOB DUMITRU]

Undă sau particulă? Cândva această întrebare era extrem de sâcâitoare. Epoca de mare nedumerire pare a fi luat sfârşit. Succes total sau numai unul aparent? De regulă, stingerea unui „conflict” declanşează un nou „conflict” (de idei, desigur). Noile speculaţii poartă astăzi denumirea de:

• Plenum cosmic;
• Energie de punct zero;
• Boson.

Lista termenilor noi introduşi de teorii din ce în ce mai sofisticate poate continua. Interesant este faptul că revoluţionarele teorii nu reuşesc să elimine „bătălia” pentru descoperirea unor particule aşa-zis elementare.

Eu consider că aceste teorii au incorporate în ele o eroare fundamentală de interpretare şi anume:

Ele admit simetria şi inclusiv izotropia ca pe o posibilă soluţie teoretică.

[Abel Cavaşi]

Iacob, nu prea este frumos din partea noastră să scriem topicele cu majuscule, chiar dacă avem convingerea neclintită că subiectul tratat este de o importanță infinită. Cred că fiecare dintre noi punem preț pe subiectele pe care le deschidem, dar asta nu ne permite să dăm frâu liber într-un asemenea hal tendinței noastre de a ne impune concepția.

Cât despre rolul asimetriei (pardon, ASIMETRIEI ) în cercetarea teoretică, eu consider că teoriile procedează prin a descompune asimetria în mai multe simetrii. Altfel spus, atunci când constatăm că un sistem este asimetric, mintea noastră îl descompune în mai multe sisteme, fiecare dintre ele simetrice, astfel încât asimetria dispare.

Ți-am mai spus, nu putem trata întreaga realitate ca un bloc unitar; suntem nevoiți să o studiem separat, limitându-ne la simetriile ei. Tu poți? Ce vrei să spui cu asimetria ta? Ce aduce ea nou în Știință? Poți deduce ecuațiile lui Maxwell făcând niște calcule prin folosirea unui eventual parametru numit „asimetrie”? Poți aduce ceva mai mult în Fizică decât teoriile despre care vorbești în fraza

[Abel Cavaşi]

[IACOB DUMITRU]

Desigur că neomogenitatea este o caracteristică de bază atât a Universului în ansamblul său cât şi a fiecărui element de volum ce intră în componenţa sa.

Un spaţiu etern neomogen ne oferă permanent perspectiva elementului mişcare. Altfel spus, mişcarea a fost, este şi va fi, asigurând în felul acesta o anumită consistenţă mediului pe care tocmai îl defineşte. Mai precis este vorba de structura ca şi forme descrise de traiectoriile permise de un spaţiu neomogen. Nu întâmplător, domnul Radu a descoperit o anumită logică a distribuţiei galaxiilor în decursul unei perioade lungi de timp (logică ce din fericire se poate extinde şi la nivelul intim al materiei).

Pentru a înţelege mai bine, fiind forba şi de conturarea eternă a unor forme, am căutat să pun un accent deosebit pe aspectele geometrice ale fenomenului spaţiu (spaţiu este întotdeauna neomogen, deci plin de forme, structurat). Acesta este un motiv extrem de serios pentru a mă determina să interpretez neomogenitatea din perspectiva omniprezentelor forme asimetrice.

O să revin cu amănunte.

[Doru Dragan]

O sa incerc din nou sa-l "traduc" pe dl Iacob pentru ca sunt din ce in ce mai deacord cu parte din ideile pe care le expune si pentru ca asa cum oricine isi poate da seama, modul de exprimare al dansului e cel putin neobisnuit. In primul rand dl Iacob nu vorbeste despre vre-un model ci despre realitatea fizica. De aceea afirmatia ca "elicea e stramba dar totusi simetrica" nu are nici un rost. La intrebarea "ce e asimetric un mar, o para, trapezu sau Galaxia?" raspunsul e evident (in stilul de pe-acum clasic) asimetria e o omniprezenta. Din pacate asa cum dl Iacob a demonstrat (empiric), nu exista o bucatica oricat de mica din realitatea fizica care sa "scape" de asimetrie. In cea mai mare parte cred ca e vorba despre o asimetrie de masa, ceea ce pare a fi un fapt destul de important. De aceea termenii asimetrie si neomogenitate par a fi echivalenti cel putin intr-o prima aproximare. S-ar putea ca termenul asimetrie sa fie insa mai extins.

[IACOB DUMITRU]

Aveţi perfectă dreptate domnule Dragon. Este deja consacrat faptul că, o traiectorie curbă provoacă sentimentul unei atracţii, unei interacţii, unei schimbări de stare, unei informaţii suplimentare. Deşi traiectoria curbă este simbolul unei aproximaţii, putem transforma acest traseu într-un reper fizic, într-o speculaţie de nădejde şi de ce nu, într-o informaţie utilă, într-o ipoteză de lucru.

Mergând mai departe pe baza acestui raţionament şi apreciind raza de curbură ca pe un parametru fizic, este normal să presupunem că această rază îşi va modifica secvenţial atât direcţia cât şi dimensiunea (altfel caracterul asimetric ar fi doar un slogan), a se înţelege aici că originea razei de curbură poate fi apreciată ca şi reper fizic aflat într-un relativ repaus, etc. Având în vedere detaliile acordate pe larg în articolele mele, nu doresc să lungesc acest mesaj.

Dacă Universul ar fi definit de o singură rază de curbură, atunci informaţiile găzduite de acesta ar fi pe cât de puţine tot pe atât de inutile, caracterul asimetric fiind practic imposibil de verificat experimental. O informaţie neverificată rămâne totuşi o informaţie neconfirmată, o informaţie fără valoare, o informaţie care îşi anulează singură titlul de informaţie, deci un nonsens.

Fotonul ar putea fi considerat un astfel de spaţiu dacă….

Că veni vorba de foton, am amintit pe undeva pe acest site de un experiment imaginar în care, acum mai bine de 12 miliarde de ani, doi fotoni porneau din blokstarturi într-o direcţie comună (pe fondul unei distribuţii omogene a materiei şi inclusiv pe fondul unei raze de curbură infinită). Imediat după „decolare”, cele două particule aveau să „intre în plasa” spaţiului curb, deci a razelor de curbură extrem de mari dar finite. Deoarece imaginea de blokstarturi sugerează ideea de vecinătate, de intimitate, de finitate în raport cu infinita rază de curbură a spaţiului omogen, nu e greu să presupunem că deşi diferite, razele de curbură specifice traiectoriilor fotonilor vor avea (în decursul îndelungat al timpului şi cu o mică aproximaţie) o origine comună.

Ca şi consecinţe directe:

• Cele două traiectorii se vor depărta în decursul timpului;
• Originea comună şi implicit centru de greutate simbolizat de acest statornic reper (aflat într-un prelungit repaus relativ) va figura întotdeauna la periferia Universului;
• Un eventual observator al zilelor noastre (obişnuit cu ideea traiectoriilor drepte) va interpreta distanţa dintre cele două traiectorii ca fiind, în linii mari, aceeaşi pe parcursul întregului şi extrem de lungului pelerinaj.

[lucia lucia]

Traiectoriile fotonilor sunt geodezicele. Pe spaţiu plat putem vorbi de paralelism. Pe spaţiu curb, ba.

[IACOB DUMITRU]

Aşa este, dar unde mai găsim astăzi spaţiu plat? Glumeam, de parcă ar putea exista spaţiu plat. Un spaţiu omogen nu poate exista, spaţiu înseamnă structură, iar structura înseamnă neuniformitate, dar să revenim la oile noastre.

Deci, în trecutul extrem de îndepărtat, pe la 12 miliarde şi ceva de ani înaintea erei noastre, „sărmanele” geodezice (că bine le mai ziceţi) îşi începeau o lungă carieră. (un lung proces de metamorfozare). Aliniate ca la paradă (căci acestea erau posibilităţile unui presupus spaţiu omogen) clădeau convingerea unui mănunchi nelimitat şi neînfrânt de trasee.

Şi totuşi, presupusul paralelism nu avea să ţină mult. De fapt, el nu ţinuse deloc, ideea de paralelism fiind sprijinită doar de ideea de micşorare a decalajului (ecart dintre geodezice) pe măsură ce încercăm să privim înapoi în timp, spre o aşa-zisă origine ca şi moment zero.

Mai mult decât atât, privind şi analizând situaţia în ansamblul ei, într-un spirit eminamente relativist (a nu ne gândi aici la simpla însemnătate a relativităţii einsteiniene), suntem gata să observăm, aşa după cum şi domnul Dragon a făcut remarca pe acest site:

[raduM]

Ca să continui :

deformare a geodezicei presupune de asemenea
- scurgere mai rapidă / mai lentă a timpului
- torsiune a spaţiu-timpului
- "tensiune" - asemenea celei mecanice - a spaţiului, deci energie mai mare, deci posibilitate de acumulare a materiei. Formare de structuri. Amplitudinile deformărilor respectă o lege de puteri cu exponent 1.9, ceea ce înseamnă ierarhizare a structurilor după modelul Charlier.

[IACOB DUMITRU]

Aveţi perfectă dreptate domnule Radu. Eu vroiam să subliniez doar faptul că:

Concentrarea, colapsul promovează ideea de omogenitate şi implicit de deficit de informaţie, pe când expansiunea, densitatea relativ scăzută promovează ideea de relativă izolare, de neuniformitate, de diversitate, de bogăţie de informaţie.

P.S. Razele de curbură amintite în mesajul anterior descriu suprafeţe egale în unităţi egale de timp, restul este istorie, sau mai bine spus, începutul unei istorii (ştiinţifice desigur).

[IACOB DUMITRU]

Şi pentru că imaginea razei ce descrie unghiuri egale în unităţi de timp egale mi se pare a fi una dintre cele mai elocvente descrieri ale fenomenului Univers, este bine de ştiut că, caracterul oscilant i se datorează următoarelor două inacceptabile perioade:

• perioada descrierii unghiului de la "0" la "e" radiani;
• perioada descrierii unui unghi egal sau mai mare de "2π”.

Practic, Universul este obligat să evolueze între cele două limite accesibile, limite impuse de caracterul asimetric.