----------------------------------- Mircea Pteancu 20 Apr 2026 23:48 ----------------------------------- Multumim lui Night pentru ideea foarte buna de scurtare a lunetelor. Focala lor mare este intradevar un mare dezavantaj practic,merita investigate solutiile pentru scurtarea lor. Am primit azi de la Ovidiu consideratiile sale cu privire la diferentele de calitate optica a imaginii dintre lunetele simplet cu lentile de ochelari-menisc, de buna calitate si cele cu lentile obiectiv simplet, prelucrate artizanal. Mirarea lui Ovidiu privitoare la vizibilitatea nebuloasei M42 cu o apertura de 16mm merita sa o comentam un pic. Cea mai buna luneta a lui Galilei a fost folosita la o apertura de 25mm si o marire de 20x. A observat zona, a inclus desen al stelelor din Orion in ''Sidereus Nuncius'' dar nebuloasa nu a vazut-o. Aceasta a fost descoperita abia la 26 Noiembrie 1610 de catre Nicolas Fabri de Peiresc. Nu am gasit nici un indiciu cu privire la luneta folosita de Peiresc dar banuiesc ca a avut o apertura mai mica decat cea a lui Galilei. Dar, tot o banuiala, cred ca luneta lui Peiresc a avut si grosismentul mai mic decat 20x. Pentru a intelege, un astronom amator trebuie sa puna ochiul la ocular. Eu am facut-o si am constatat cu stupoare ca nu este cazul sa cadem pe spate de mirare pentru ca Galilei nu a descoperit M42. Sau ca Ovidiu se mira ca vede M42 cu apertura de 16mm. Campul din principiu foarte mic al lunetelor Galilei , redus mai departe de un grosisment ''mare'', face ca nebuloasa sa fie aproape invizibila in asemenea instrumente. Nici atunci cand am reconstituit aceste observatii si am trisat cu intentie, nebuloasa nu a fost bine vizibila. Am vazut-o deoarece stiam ca este acolo si am cautat sa o vad. Ziceam ca am trisat: mirat de comportamentul lunetei simplet, am diafragmat la 25mm luneta acromatica cu obiectiv Zeiss D= 45mm F= 300mm. Dar ocularul a fost Galilei, am vreo cinci cu focale intre 9mm si 50mm. In lunetele Kepler, ( sau mai corect sa le numim Bianchini), nebuloasa este mult mai evidenta. Ei bine, Nicolas Louis de Lacaille a folosit o asemenea luneta ... dar mai mica, cu apertura de numai 14mm in expeditia sa astronomica la Capul Bunei Sperante, in Africa de Sud. Cu luneta sa cu apertura de jumatate de inch francez, Lacaille a pus bazele Astronomiei Deep Sky a emisferei sudice prin descoperirea a nu mai putin de 42 obiecte nebuloase. Stim sigur ca luneta lui Lacaille a fost de tip Kepler/ Bianchini, cu ocular pozitiv. De unde stim? Deoarece, inafara de a fi descoperitoare de nebuloase si roiuri stelare australe, lunetica respectiva indeplinea functia prozaica de cautator al lunetei principale, cu focala de vreo 2,5 metri, a lui Lacaille. Maretul cautator nu cred sa fi marit de mai mult de 10x. Eu, cu luneta din poza atasata, am incercat sa mimez ( d.p.d.v. optic) luneta cautatoare a lui Lacaille. Are o marire de 9x. In desen am reprodus zona lui M42, observata cu aceasta mica luneta simplet. Se vedea nebuloasa, STF 747 a fost rezolvata. Marirea de 9x m-a impiedicat sa rezolv Trapezul, Theta 1 se vedea ca o singura stea. Theta 2 a fost si ea rezolvata ca STFA 16 AB. Adaug si un portret AI al maiestrului optician simpletier Ovidiani. Redau mai jos mesajul lui Ovidiu. Mircea Observatii Astronomice luneta de 2m distanta focala, lentila de ochelari la diametru util de 16mm ora 20:32 data de 5 Aprilie, seeing bun Partea unde trebuie sa fiu sincer este observatia la Jupiter. Spun ca imaginea este ''apocromatica'' adica fara cromatism, dar fizic nu are cum. Ce se intampla de fapt este ca la apertura de 16 mm si focala mare, cromatismul devine foarte mic unghiular. Ochiul nu mai distinge franjelee colorate, mai ales pe un disc relativ mic si cu contrast moderat. Deci nu am eliminat cromatismul, doar l-am ascuns sub pragul perceptiei. Totusi, imaginea stabila si clara arata ca lentila are o figura buna si nu introduce aberatii suplimentare care sa strice detaliile. Benzile de pe Jupiter se vad mai usor nu pentru ca am maimulta rezolutie, ci pentru ca imaginea este mai calma si contrastul mai bun. La Castor, faptul ca vad companionul doar cu vederea periferica si ca discul este mare imi confirma exact limita de difractie. Discul Airy este mare pentru ca apertura este mica. Asta inseamna ca separatia este dificila, dar totusi detectabila datorita contrastului bun. Nu e performanta extrema, e limita fizica exploatata corect. La Mizar, faptul ca vad culorile si am o imagine placuta arata iarasi ca sistemul este curat optic. Comparatia cu o lentila de 28 mm trebuie privita atent. Nu inseamna ca am aceeasi rezolutie, ci ca in conditiile date, imaginea mea nu este stricata de erori optice. Practic functionez aproape de limita difractiei pentru apertura de 16 mm, ceea ce este maximul posibil. Esecul la Algieba nu este o surpriza, este confirmarea teoriei. Acolo am nevoie de rezolutie mai mare, deci de apertura mai mare. OSLO mi-a spus deja asta cand am tastat razele de curbura si am vazut la ce diametru functioneaza corect lentila. Observatia doar valideaza calculul. Asta e punctul unde nu mai e loc de interpretari, e Fizica pura. La M42/ Nebuloasa din Orion am observat zona difuza din centru cat si doua stele in Trapez nu credeam ca este posibil la 16mm apertura sa vezi nebulozitatea lui M42. Comparatia cu lentilele mele slefuite manual este probabil cea mai dura lectie. Polisarea pe hartie, chiar daca pare buna, introduce microdefecte peste tot. Lumina se imprastie si contrastul scade. De aceea imaginile terestre sunt incetosate. Problema nu e doar la margine, ci pe toata suprafata. De asta diafragmarea nu rezolva nimic, efectul ramane. In schimb, lentila comerciala are o suprafata mult mai uniforma si un control mult mai bun al formei. Asta face diferenta reala. Ideea ca lentilele menisc de calitate nu sunt ''proaste'' este corecta, dar trebuie formulata mai exact: nu sunt proaste daca sunt bine executate si folosite in regimul corect. Majoritatea care le critica nu le-au folosit asa, ci la diametru mare si focala mica, unde evident esueaza. Despre lentilele mele, da, ele au potential la planete pentru ca designul nu e rau. Dar executia le limiteaza. Fara o polisare corecta pe smoala si fara matritele initiale, nu mai am control asupra formei. Daca incerc sa le repolisez, risc sa le stric complet geometria. Efectul acela de ''albire'' dupa ce incerc sa le ating din nou vine din faptul ca suprafata nu mai raspunde corect la polisare, practic introduc si mai multa imprastiere a luminii. Concluzia mea, daca sunt cinstit, este simpla si directa: nu am descoperit o lentila miraculoasa, ci am dat peste o lentila simpla, dar executata corect, pe care o folosesc intr-un regim unde Fizica lucreaza in favoarea mea. Diferenta fata de ce am facut eu manual nu tine de concept, ci de nivelul de control asupra suprafetei optice. Acolo este adevarata batalie.