
-----------------------------------
iulian90
30 Mar 2026 23:18


-----------------------------------
Buna seara tuturor. 

Revin cu noi imagini cu spectre stelare, realizate in ultimele doua saptamani cu spectrograful cu retea de 625 l/mm ,camera ASI178 si telescopul Gigant 245mm pe platforma ecuatoriala. 

Am facut foarte multe poze poze la spectrele mai multor stele ,printre care Aldebaran, Rigel, Arcturus , Pollux si la stele cu spectre mai "exotice" precum Gomeisa, Gamma Cas, Zeta Tau, cu linii de emisie si La Superba , o stea carbonica al carui spectru e plin de benzi moleculare. 

Dintre numeroasele imagini am resuit sa prelucrez spectrele a doua din stelele enumerate mai sus: Aldebaran si Gamma Cas. 

Spectrul stelei Aldebaran, care este de clasa spectrala K5III, prezinta numeroase linii spectrale, multe dintre ele apartinand metalelor (Fe, Na,Mg, Ti) dar si benzi moleculare. Printre acestea liniile din seria Balmer ale hidrogenului abia se disting ,fiind eclipsate de numeroasele linii metalice si benzi moleculare.

In schimb ,in spectrul stelei Gamma Cas/Navi, de clasa spectrala B0.5IVe, sunt prezente doar cateva linii, cele din seria Balmer ale hidrogenului, dar de emisie, aparand luminoase pe un fond continuu slab lumins al spectrului si nu toate liniile din seria Balmer sunt vizibile, ci doar H-alpha care e cea mai luminoasa, urmata de H-beta si H-gamma, celelalte linii ale hidrogenului nu sunt vizibile, iar cele care sunt vizibile sunt difuze, ceea ce denota o stea cu viteza de rotatie mare in jurul propiei axe si cu cat viteza de rotatie a stelei este mai mare cu atat liniile spectrale apar mai difuze si mai sterse ca urmare a efectului Doppler care creste odata cu viteza de rotatie a stelei. Totusi am mai observat niste linii difuze foarte sterse ce ar putea apartine heliului, una in zona galbena a spectrului si altele in zona verde-albastra.

Foarte interesant domeniul spectrofotometriei stelare, se obtin multe informatii despre compozitia chimica a stelelor si nu numai.
