
-----------------------------------
Mircea Pteancu
06 Noi 2024 15:24


-----------------------------------
Dvid

Sper sa reusesti sa repari RDF-ul deoarece voi descrie  metodele ''sigure'' pentru gasirea galaxiei M33 si a nebuloasei sale NGC 604. 
RDF-ul este foarte util in cautarea lui M33. Apoi ne vom bizui numai pe cautator.

M42-43 nu le-am vazut in detaliu de anul trecut. Dar prima observatie a lui M 43 din acest sezon am facut-o deja Luni seara , cand am fost la cer negru cu astrocluberii. Armand m-a invitat la telescopul sau de 130mm sa vad ceva interesant: complexul M42 + stelele Theta Ori, tocmai rasarind de dupa dealurile dinspre Lipova. A fost o imagine foarte cetoasa, tremurata, neclara dar extrem de romantica. Vederea nebuloasei si a stelelor, licarind  in acelasi camp cu coama bruna, sumbra a dealului face sufletul sa intuiasca oarecum enormitatea Cosmosului, sfasietorul abis al spatiului si prapastia timpului care ne desparte de astrii.

Praful acela de pe oglinda ''te fura'' la planete unde iti baga un halou slab luminos si la nebuloase unde iti scade din contrast. Nu cred ca aluminiul sa aibe ceva. Parerea mea este sa speli numai daca e musai.

Felicitari pentru observatii, cer senin, Mircea
