
-----------------------------------
Mircea Pteancu
22 Sep 2024 14:42


-----------------------------------
Multe am mai observat de la raportul de mai sus, dar despre asta vorbim poate nextul urmator.
AScum vreau doar sa anunt Universul ca gata, este oficial: am vazut cu vedere directa companionul B al stelei multiple Lambda Cyg, folosind dobsonianul ''Ratusca cea urata'' ! Si sunt foarte multumit, ba chiar fericit de acest rezultat.

Asadar ...
Aseara, Sambata 21 Septembrie a.c. am finalizat recolimarea dobsonianului ''Ratusca cea urata'' D= 125mm F/ 6.9. Recolimarea am inceput-o Vineri seara dar dupa ce am facut acelasi lucru dobsonianului ''Grond'' D= 250mm F/ 4.8. Pe cand am terminat cu ''Grond'' se facuse deja cam intuneric asa ca recolimarea ''Ratuscei'' ramasese ... in coada de telescop. 
Sambata am facut un sacrificiu enorm si , pentru a ma putea ocupa de Ratusca, am renuntat la somnul de frumusete. A meritat, am obtinut o colimare ''brici''. 
Pentru a verifica rezultatele dobului mic, am pus in statie si pe ''Grond''. Am pus intre aceste doua reflectoare scaunul de observatii Lybar. ''Grond'' are portocularul pus in stanga tubului, ca pentru cei cu ochiul predominant drept. ''Ratusca'' are portocularul pe partea dreapta. A fost o decizie premeditata aceasta deoarece acest telescop a fost construit anume pentru ''Sidewalk Astronomy''. In timp ce persoana din public se afala la ocular, eu sunt pe partea cealalta a telescopului, folosind cautatoarele pentru a gasi si a mentine obiectele alese in campul vizual.
Ce mai tura - vura, cu reflectoarele si Lybarul puse asa, este suficient doar sa ma rotesc pe scaun de la un ocular la celalalt.

Dupa o scurta incalzire cu Eta Cas, Gamma Del si Delta Cyg ( greu rezolvata la 173x/ Radian 5mm dar bine separata la 188x /Radian 3mm) am atacat tinta suprema, Graalul telescoapelor mici, Lambda Cyg.
Ceea ce am vazut a fost departe de ceea ce am vazut la dublele amintite mai sus dar , fara smecherii, fara vedere periferica sau cea a lui T Rex, la 288x, se vedea partial discul Airy al companionului B. Diametrul lui era cam 75% din cel al stelei A. Discul Airy al lui B nu l-am vazut intreg ci partial ascuns, cam 25%, dupa cel al stelei primare A. Primara A era alba iar B era gri. Alta diferenta , greu de reprezentat grafic, era - cum sa-i zic altfel - consistenta. In timp ce A era luminoasa, ''prezenta'' , B era nu numai gri dar avea si un aspect diafan, fantomatic. 
De aceea l-am numit ''Fantoma''.
Nu mai am incotro, la asa rezultate, musai trebuie sa inchin o oda lui ''Ratusca''.
Dobsonianul meu mare ( nu sariti, am cris doar al ''meu'')  a prezentat o imagine similara cu cea din cel mic. Doar ca mai luminoasa, cu AB bine separate dar si mai urata. Nu sta F/ 4.8 pe langa F/ 6.9. Aici frumusetea se masoara ca la sutiene, cu cat mai mare etc etc ( stiti voi, doar ma adresez unor experti ... :wink: ).

Am incheiat testarea indreptand telescoapele spre Errai/ Gamma Cephei unde am observat dublele STF 2 cu separatia de 0,96''  si STF 13 cu separatia tot de 0,96''.
La acestea, discurile Airy au avut forma clara de cifra ''8'' sau de semn al Infinitului.
In timp ce STF 2 lasa, dupa pulsatiile seengului, sa se zareascca o separatie efemera, la STF 13 n, doar semnul Infinitului.

( S-a decshis popota, pa ...)

Mircea
