
-----------------------------------
Mircea Pteancu
20 Iul 2024 16:10


-----------------------------------
Vineri 19 Iulie a.c., am observat obiectele din constelatia Scorpio, dupa cartea I.S.W.A.T.I.T.  a lui Olcott, pag. 32 - 33. Instrumentul folosit a fost dobsonianul ''Ratusca cea urata'' D=125mm F/6.9 cu ocularul zoom Svbony 10 - 30mm si diverse oculare TMB Planetary.

* Constelatia Scorpionul este, pentru observatiile mele de acasa, o constelatie de frontiera sudica. Nici macar nu o vad in intregime, roiurile M6 si M7 sunt vizibile intr-o fereastra foarte scurta de timp dimpreuna cu stelele din coada fioroasei insecte. Deci, aseara, nu am avut cine stie ce sperante, m-am apucat de observatii cu sentimentul '' hai, ca trebuie sa o fac si pe asta''. Cat de departe am fost de adevar ! Este adevarat ca lista lui Olcott pentru Scorpio este scurta, doar sase stele. Dar ce stele ... '' muica, suntem neam de piatra '' ! Una dintre ele este , poate, cea mai frumoasa stea multipla de pe sfera cereasca !

- Am debutat incetut si domol cu Beta Sco/ Graffias, o dubla de 14'' pe care am rezolvat-o  in tineretea mea observationala, la 13 Iunie 2015,  cu luneta D = 45mmx300mm la 17x. Deci este o dubla lejera.

- Nu acelasi lucru se poate spune despre Nu  Sco. Aceasta poarta un nume demn pentru vreun erou din ''Star Wars'', seria veche. ( Seria noua are aproape exclusiv personaje lesbiene care fac sex si raman gravide cu partea negativa a Fortei, preamaresc raul ca fiind ceva ... bun si alte ''alea d'alea'', specifice mintilor care au luat-o la vale. Oricum, nu mai urmaresc povestea de multa vreme, devenise plictisitor de conformista in a fi nonconformista ... ).
Olcott a inclus in cartea sa doar ce se vede la Jabbah cu o marire mica, adica dubla H 5  6 AC, cu o primara de 4,35mv si un companion de 6,6mv, separate prin 41''.
La 87x, lucrurile s-au complicat iar Jabbah se vedea ca o stea tripla, cu o primara de 4,35mv si doi companioni, C si D, aflati la 2,4'' intre ei si la 41'' de steaua primara de 4,3mv.
La 173x, steaua luminoasa se dedubleaza in Burnham 120 AB, separate prin 1,35''.
O adevarata comoara cereasca, un colier de nestemate astrale, o frumusete fara seaman ! Vai, ce drag imi este acest reflector minuscul, mic si urat ziua dar care noaptea isi intinde aripile si devine o lebada astrala ce ma poarta pe aripile ei prin asemenea colturi fermecate ale Galaxiei !

- Si, entuziasmat de privelistea minunata de care am avut parte, am trecut mai departe, la una din urmatoarele stele de pe lista, Xi Sco. Acolo, dupa Olcott, trebuia sa vad o dubla inegala de 7''. Intradevar, in campul telescopului se vedea o stea luminoasa cu un companion la 7''. Daaar ... ce naiba ... cand s-a intamplat asta ? ... uite ca am decolimat bunatate de telescop... ce ma fac eu acum, in miezul noptii cu un telescop decolimat ? 
Steau primara arata un astigmatism serios la 173x, obtinut cu ocularul TMB Planetary 5mm. Indrept telescopul spre alte stele si, ce sa vezi, astigmatismul dispare. Nu mi-a trebuit mult sa ''ma prind'' ca ceva e in neregula cu Xi Sco. Am marit la 216x cu TMB 4mm ... et voila ... primara asta e dubla ? La 270x , obtinuta cu TS Planetary 3,2mm, nu mai era nici un dubiu. Da, Xi Sco AB are separatia de 1,08''.
In campul telescopului se vad asadar la Xi Sco cinci stele : AB la 1,1'', C la 7'' si doua stelute mai indepartate care de fapt formeaza o dubla separata , STF 1999 cu separatia AB de 12''.
Mi s-au terminat epitetele si adjectivele la Nu Sco dar Xi Sco imi pare a fi, daca nu ''cea mai'' , una dintre ''cele mai'' frumoase stele multiple de pe bolta instelata. Incercati si voi, ca se termina repede. Nu steaua ci perioada de vizibilitate.

- Dubla P. 236 de 4'' nu am gasit-o, nici pe cer, nici in CDSA si nici in atlasul de duble al lui Taki.
Am pus cautatorul RDF la locatia aproximativa aratata de Olcott pe schita lui si am tatonat in jurul pozitiei de 1/3 dintre Eta Oph si Antares. Si ... pas ! Singura stea dubla care , cat de cat, seamana cu parametrii dati de Olcott ( 6,5mv+ 8mv + 4'') este steaua Sh 240: 6,6mv+ 7,6mv+ 4,3''. Pe aceasta am rezolvat-o lejer cu ocularul micrometric Baader f= 12,5mm, la 69x. Nu am determinat deocamdata, pentru reflectorul ''Ratusca'', valoarea unei diviziuni liniare asa ca nu am incercat masurarea separatiei. Dar am incercat masurarea unghiului de pozitie si am obtinut PA = 350*. Stelle Doppie da PA = 253,4*, masurat in 2019. O eroare de doar 1,6* la prima incercare zic eu ca este un progres mare fata de +/ - cinci grade ( zece , cinspe, douazaci ... ) de pana acum.

- Am incercat o masurare a unghiului de pozitie si la Albireo unde am obtinut PA= 55*.
Stelle Doppie da pentru Beta Cyg un PA= 53,9* din 2022. Eroare de 1,1*. Viitorul este roz !

- Am reobservat Rho Oph pe care Olcott a inclus-o si aici si am vazut patru componente cu AB = 3''. 
C este la 151'' iar D este la 156''. Alta frumusete cereasca !

* Am revenit rapid stil ''punct ochit, punct lovit'' in Ursa Minor  unde , la mica distanta de Burnham 799 am gasit foarte usor STT 262, rezolvata la 29x.

- Am reobservat la 173x dubla Burnham 799. Are si ursoaica farmecele ei !

- In Cepheus am revazut STF 2 si STF 13 dar nici la 216x/ TMB Planetary 4mm si nici la 270x / TS Planetary 3,2mm, nu am obtinut ssepararea, doar ''eternul'' semn al Infinitului. M-am multumit cu atat.

* Am incheiat cu observarea lui Saturn unde la 173x, am vazut foarte bine inelul devenit o bara groasa. Spre Sud de inel parca se vedea o banda sau umbra inelului ? 
Trei stele se vedeau spre Vest de Saturn, formand o linie inclinata. Chiar langa ansa estica se vedea Rhea. La sase ori diametrul inelului spre Vest se vedea Titan. Uneori, si mai spre Vest de Titan si foarte , foarte slab luminos se zarea fluctuant, doar uneori vizbil, un punct luminos care nu a fost nicio clipa vizibil cu vedere directa: Iapetus. Acest obiect eluziv, se zarea, atunci cand se zarea, numai cu vederea periferica, la o treime din distanta dintre Titan si steaua mijlocie a asterismului liniar de trei stele din Vestul campului. 

Foarte bogat este sipetul Scorpionului. Asa-s fiarele astea mitologice. Si Smaug, fiorosul Dragon este posesorul unui superb tezaur in Draco. Unii insa, mai iuti de mana - precum Bilbo Baggins , sau de oculare - precum Moshu Mircea, se strecoara la comoara lor. Indrazniti si voi !

Mircea
