
-----------------------------------
Cristian Kata
10 Iun 2024 13:58

Review binoclu Pentax 20x60 PCF V
-----------------------------------
Acest review practic este un avertisment pentru cei care au de gand sa arunce banii pe asa ceva. Acest binoclu este o bataie de joc la adresa cumparatorilor, unul dintre cele mai proaste binocluri care mi-au trecut prin mana. Ocularele sunt parte comuna cu capacele prismelor, se prind (ocularele) pe la interior prin niste "brate" de sistemul de reglaj central, totul este plastic, bratele sunt ce dimensiuni minuscule, sa zicem un 7mm latime pe 10mm lungime, aveti in poza prinderea incercuita cu rosu, aceste prinderi se rup repede, daca tragi de eyeshild-uri ai sanse sa rupi prinderea ocularului. Capacul peste prisme nu inchide, raman spatii de ordinul milimetrilor (se vede in poze) incat se vad prismele cu capacele puse. Ocular in 3 grupuri cu 4 lentile, dubletul dinspre ochi este sticla, lentila la interior este plastic, lentila de camp este minuscula, avem un camp de 2.2 grade adica un camp cu o suprafata de 1/3 din campul unui BPT 20x60. Stop field jalnic cu denivelari, totul e plastic si totul e lipit sa nu il mai poti desface. Prismele sunt mici, cam 2/3 dintr-o prisma de BPT 20x60. Obiectivele sunt lipite in corp, au pus lipici pe filet si apoi le-au insurubat, nu se pot desface nici in menghina :) (am incercat), in corp exista niste decupaje infundate cu capace din plastic care joaca in toate directiile, pe acolo am reusit sa scot prismele din fata. Sistem de colimare cu surub de calitate chinezeasca, binoclul nu isi pastreaza colimarea. Toata mizeria asta e impachetata frumos in cauciuc. Imaginea este comparabila cu Auriol....mai mult sau mai putin, avand un camp foarte mic are imaginea clara spre margine si poate deruta cum ca ar fi ok imaginea, dar vorbim despre un camp mic, totusi problema este constructia. Nu ma pot pronunta asupra calitatii imaginii la noua versiune de 20x60 de la Pentax, dar constructia sunt absolut sigur ca este la fel de mizerabila, cine vrea sa ma contrazica sa vina cu poze de la un binoclu desfacut. Nimeni nu cloneaza Pentax, sa nu imi spuna cineva ca este o clona, este exact porcaria originala marca Pentax care costa enorm comparativ cu valoarea ei care nu exista. Ca si concluzie, o mizerie!
