
-----------------------------------
Mircea Pteancu
24 Iul 2022 20:20


-----------------------------------
Prima carte din istorie despre constructia de telescoape este ''Telescopium: sive ars perficiendi novum illud Galilaei visorium instrumentum ad Sydera''.
Autorul cartii este Girolamo Sirtori iar anul publicarii a fost 1618.

https://archive.org/details/ita-bnc-mag-00000876-001/page/n12/mode/2up

Roger Ceragioli lucreaza la o traducere, cu note si comentarii a lucrarii lui Sirtori.

Iata cateva detalii interesante despre Sirtori, aflate de la Ceragioli.

Ca scena generala, sa avem in vedere ca in vremea aceea, Europa era la scara continentala zguduita de razboaiele religioase. Sa calatoresti prin Europa, era ca si cum ai calatori acum prin Ucraina.

Hieronymus Sirtori a fost italian din Milano /Mediolanum, avand o personalitate foarte interesanta. 
A calatorit prin Europa,din Milano natal la Girona in Spania, la Viena in Austria, la Regensburg in Germania pentru  a cerceta ''originea telescopului''. Avea relatii la Curtea Spaniei si a fost de mai multe ori oaspetele Arhiducelui Maximilian al III-lea al Austriei.
A invatat sa confectioneze lentile si sa construiasca lunete galileene, chiar a propus perfectionari tehnice ale acestora.

Sirtori a fost martor sau participant la evenimente cheie din istoria timpurie a lunetei:

-Astfel, a avut ocazia extraordinara de a testa una dintre lunetele lui Lipperhey, numit de el Lippersein, afirmand ca era de calitate exceptionala (pentru acele vremuri).

-In 1608 a avut ocazia de a observa cu una dintre primele lunete construite de Galileo din turnul Campanila di San Marco din Venetia cu doar cateva zile inainte de prezentarea facuta de savant Marelui Doge, (ducele conducator) al Senatului venetian.

-L-a cunoscut personal pe Galileo si a participat la dineul la care a fost anuntata denumirea de ''telescop'' pentru noua inventie.

Mircea
