----------------------------------- iulian90 28 Iul 2021 20:50 ----------------------------------- Buna seara tuturor. In seara de 26 iulie am facut niste teste astrofoto cu camera foto Canon 450D si teleobiectivul foto Albinar cu focala intre 85 si 200mm, reglat la focala de 200mm si deschiderea f/4, pe montura ecuatoriala Bresser, dotata cu controlerul OnStep si motorizata pe ambele axe in cursul acestui an, ca sa vad cum se comporta fara ghidaj, pana la ce timp de expunere urmareste cerul fara sa apara stele alungite. Am ales ca tinta nebuloasa planetara M 27 pentru inceput, fiindca mai trebuia sa rasara si Luna si afecta destul de mult imaginea in cazul unor tinte mai slab luminoase decat M 27. Am observat ca montura ,fara ghidaj, este buna la expuneri de pana la 1 minut, mai sus de atat, adica la expuneri de 2 minute in sus, necesita ghidaj. Totodata am verificat si calitatea imaginii la colturi ,spre margini sa vad cum sunt stelele, fiindca teleobiectivului foto i-am adaugat un geam optic, lama plan paralela de forma circulara cu diametrul de 25mm si grosimea de 1,5mm, luata de pe o camera video ce nu o mai folosesc (Aiptek DV) , ca sa mute planul focal al teleobiectivului mai in spate, deoarece camera foto nu focusa la infinit cu acest teleobiectiv, fiindca i-am scos anul trecut filtrul IR ,care pe langa functia principala mai muta si planul focal mai in spate, permitand camerei sa focuseze la infinit, mai ales ca teleobiectivul in cauza are planul focal cam la limita, o marja cam stransa de focusare. Acum camera focuseaza la infinit si are si o mica marja de focusare, putand sa ajung putin si in intrafocus, iar stelele se vad bine focalizate pe toata aria campului senzorului camerei, doar astigmatismul specific teleobiectivului este prezent pe jumatatea stanga a imaginii spre margine, dar nu se observa decat cand vizualizezi imaginea la zoom mare. Am facut insa si o greseala, in sensul ca nu am setat camera sa faca cadre RAW, ci am lasat sa faca cadre JPG si nu am putut sa le procesez in Deep Sky Stacker. Dar nu m-am dat batut, nu am vrut sa renunt asa usor la cadrele care m-au luat vreo juamtate de ora sa le fac, plus aliniere polara , cadre dark, era pacat sa le sterg, asa ca le-am prelucrat manual in Photoshop, cu toate ca mi-a luat mult timp sa le prelucrez, dar a meritat tot efortul, rezultatul a iesit frumos. :) Cadrele light si dark le-am deschis in Photoshop si am inceput sa fac un cadru master dark stackand cadrele dark, dupa cum se vede in imaginile de mai jos. Stacking-ul l-am facut manual, suprapunand cadrele unul peste celalalt si regland opacitatea la fiecare ,pe rand, fiindca nu am acel plugin in Photoshop care realizeaza stacking-ul automat. Cu acel master dark, am calibrat fiecare cadrul light, prin modul "substract", asa cum se vede in imagini, sustragand zgomotul tip dark, adica acei pixeli incinsi colorati sau albi din imagini. A trebuit sa reglez si opacitatea doeoarece acei pixeli se vedeau ca pe "negativ" in imagine. Am reglat la valoarea de 50% opacitatea si pixelii incinsi au disparut de pe imagine. Astfel am calibrat cadrele, eliminand zgomotul tip dark. Apoi am trecut la calibrarea cu cadre flat. Aici nu am avut cadre flat facute, asa ca am ales un cadru light si l-am transformat in cadru flat, eliminand stelele si nebuloasa din fundal, ramanand doar gradientul creat de vignetare si de poluarea luminoasa si o pata difuza creata de o particula de praf de pe lentilele interne ale teleobiectivului. Cu acest cadru flat am calibrat cadrele light prin metoda substract, unde pe langa faptul ca iluminarea fundalului devine uniforma pe toata aria cadrului light, disparand si acea pata difuza intunecata creata de praf, mai este diminuat si efectul poluarii luminoase, fundalul cerului devenind mai intunecat in timp ce stelele si nebuloasa raman la fel de luminoase, dar creste si zgomotul tip bias, care face fundalul puricos atunci cand privesti imaginea la zoom mare. Acest zgomot este diminuat prin stackarea a cator mai multe cadre light calibrate,in cazul meu au fost cam 24 cadre. Inainte de stackarea cadrelor light, le-am mai corectat histograma la fiecare caci nivelul de alb nu era la 255 ci mai jos spre 190-195 si stelele nu se vedeau chiar albe, ci un pic gri, precum si nivelul de negru, dar nu chiar la limita fiindca zgomotul iesea prea in evidenta, ci la jumatatea distantei dintre partea inferioaora a histogramei si limita inferioara a nivelului de negru, astfel fundalul cerului se vedea si mai inchis, fara a intuneca pre mult partile slab luminoase ale nebuloasei. Apoi am trecut la stackarea cadrelor light prin suprapunere in 24 straturi (layers) la care am reglat opacitatea in asa fel incat sa fie vizibile toate straturile prin transparenta. Opacitatea straturilor in Photoshop se regleaza intre 0% si 100%, la 0% stratul de deasupra (Backround Copy) primului strat (Backround) fiind complet transparent, iar la 100% fiind complet opac. Am incercat prima oara regland opacitatea straturilor la 50%, dar nu era satisfacator, deoarece erau vizibile doar ultimile straturi, iar cele de dedesubt nu se vedeau si zgomotul nu era redus suficient , asa ca am calculat opacitatea necesara impartind valoarea maxima de 100% la numarul de straturi suprapuse si in cazul meul mi-a dat 4% opacitate pentru fiecare strat (cu exceptia primului strat Backround la care nu merge reglata opacitatea). Astfel am reusit sa reduc destul de mult zgomotul de pe fundalul imaginii, suprapunand cele 24 cadre sub forma de straturi partial transparente si suprapuse, formand o imagine finala mult mai faina decat un singur cadru, cu fundal mai uniform si cu stelele si nebuloasa mai bine vizibile decat pe un singur cadru. In felul acesta, desi a fost mult de munca, am aflat mecanismul prin care softul Deep Sky Stacker prelucreaza imaginile astro, imbunatatind considerabil calitatea ,detaliile, eliminand sau reducand mult zgomotele de tip dark sau bias. :) Bine, poate ca DSS lucreaza in mod ceva mai diferit, nu pot sti ce algoritmi are.