
-----------------------------------
iulian90
13 Mai 2021 14:43


-----------------------------------
Buna ziua tuturor.  :) 

Acum vreo doua saptamani  Erwin mi-a trimis o camera CCTV Samsung SCB 2000, pe care initial voiam sa o folosesc la capturi de meteori, dar de curand am gasit un topic despre un domeniu mai interesant, video-astronomia, sau astronomia asistata electronic, E.A.A. (Electronically-Assisted Astronomy), ce mi-a atras un interes destul de mare, avand in vedere faptul ca nu necesita cerinte atat de drastice ca astrofotografia clasica. 

 https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=205936#205936

Astrofotografia de tip EAA nu necesita camere astro dedicate (si foarte scumpe), ci pot fi folosite si  camere CCTV (de supraveghere, mai sensibile si care au functia Sense-Up), camere planetare etc. 
Nu necesita expuneri atat de lungi ca astrofotografia clasica, ci pot fi folosite expuneri de ordinul a cateva secunde - pana in 30 secunde, iar de aici dispare necesitatea ghidarii monturii, cu sistem de camera si luneta de ghidaj ,soft de ghidaj etc. si costurile unui echipament pentru EAA sunt sensibil mai mici (daca nu chiar mult mai mici) decat a unui echipament astrofoto clasic si nu necesita procesarea capturilor care uneori mananca mult timp, la fel de mult ca si achizitia lor, ci doar indrepti telescopul spre obiectul ales si il poti observa aproape in timp real. :)
Plus ca astrofotografia EAA poate fi folosita si in conditii de poluare luminoasa mare, din orase. Bineinteles ca calitatea imaginilor obtinute nu prea se compara cu cea a imaginilor obtinute din capturi cu expuneri lungi, cu stacking, calibrare, postprocesare etc. dar EAA ofera totusi luminozitate mult superioara fata de observatia vizuala, intr-o gama de culori mai larga ,fata de cea a ochiului uman care in conditii de lumina scazuta, este mult mai restransa in domeniul verde-albastru a spectrului si obiectele se vad mai mult alb-negru decat color.

Am cautat sa fac pentru camera Samsung un adaptor pentru telescop si prima oara ma gandeam sa caut sa achizitionez unul, dar apoi mi-am adus aminte ca am un adaptor de la filetul tip C (comun pentru camerele CCTV) la filetul pentru obiective de webcam, precum si un adaptor pentru telescop ,de la filetul pentru webcam la formatul de 1,25" pentru oculare, care daca le combin, rezolv fain problema. 

Am cautat printre piesele care le am prin atelier, si am dat de adaptorul pentru telescop, iar adaptorul de la filetul C la filet webcam il aveam pe o alta camera CCTV montat, pe care l-am dat jos si l-am combinat cu adaptorul pentru telescop, apoi le-am infiletat pe camera Samsung, in locul obiectivului original, care este de camp larg, cu focala variabila intre 5 si 50mm. Apoi am infiletat si un reducator de focala confectionat dintr-un obiectiv de binoclu ,cu diametrul de 25mm si focala de 100mm ,fixat intr-o rama de filtru astro pe 1,25", obtinand o reducere a focalei de 0,49x, reducatorul fiind la o distanta de 51mm fata de senzorul camerei. 

Acum cateva zile, pe 8 mai am facut primele teste cu camera Samsung SCB 2000, atat cu obiectivul original cat si prin luneta de 80/900mm, cu reducatorul de focala, care reduce focala lunetei la numai 441mm (factor de reducere 0.49x) si raportul focal de la f/11 la f/5,5, crescand destul de mult luminozitatea lunetei si campul vizual, care la aceasta camera este destul de mic, datorita senzorului mic care il are. 
Am montat camera pe luneta de 80mm, si am conectat-o la televizorul din casa de 81 cm diagonala, pe care l-am scos afara pe o masuta,  :lol: pentru ca nu aveam un monitor la care sa conectez camera. Am inceput sa fac diverse incercari cu setarile din camera, pana ce am nimerit setarile corecte pentru astrofoto si anume:

Lens - Manual

Exposure/Shutter - manual (este cel mai bun pentru astro)

AGC - On - Low (cu AGC oprit camera nu vede mai nimic pe cer la f/5, iar cu AGC High zgomotul este 
prea mare)

SSNR - On - Max. (pentru a reduce cat mai mult zgomotul)

BLC -On (mareste gamma dinamica, utila pentru obiecte slab luminoasse)

Sense-Up -Off (am observat ca este un fel de expunere sau gain auto, ridica cam mult zgomotul in imagine)

Special/Image Adj/Sharpness - Off (functia Sharpness mai mult strica aspectul stelelor)

Apoi am achizitionat un monitor mic, de 4.5" diagonala, pentru a-l conecta la camera si ieri a sosit. Aseara am montat monitorul provizoriu pe trepiedul monturii, l-am conectat la camera si am facut iar niste teste, cu toate ca erau cam multi nori trecatori, dar cerul era curat intre ei si am filmat cateva obiecte de cer profund cu setup-ul format din camera Samsung SCB 2000 ,luneta de 80/900, reducatorul de focala 0.49x si mini-monitorul de 4,5". 
Am filmat mai intai roiul globular M 5 din Serpens Caput , apoi roiul globular M 13 din Hercules, galaxia NGC 4526 Lost Galaxy din Virgo, galaxia M 81 din Ursa Major si galaxia M 104 Sombrero din Virgo, iar imaginile m-au uimit, cat de bine se vad obiectele de cer profind prin aceasta camera, chiar si galaxia Lost, care este cea mai slab luminoasa dintre cele 5 obiecte filmate aseara. :) 
Deci camera Samsung SCB 2000 este buna pentru videoastronomie si asta ma bucura, pentru ca o sa incep sa ma ocup tot mai mult cu acest nou domeniu, in detrimentul astrofotografiei clasice, dar nu si al observatiilor vizuale, cu care o sa continui in paralel cu videoastronomia. :) 

Acum mai ramane sa montez si o placa de captura ,care mi-a trimis-o Erwin odata cu camera Samsung, in vechiul desktop si o sa fac un test cu camera sa vad daca functioneaza, si daca merge, o sa pot face si capturi si sa le salvez in PC, poate chiar si stacking cu cadre din aceste capturi.

O sa folosesc camera si la meteori, dar mai mult cand sunt maxime de meteori, ca Perseidele, Geminidele, etc, atunci o sa-i montez obiectivul de camp larg, montez camera intr-o carcasa ermetica pe care o sa o construiesc in vara si o sa o montez intr-un loc cu camp vizual larg, iar unitatea PC intr- o camera nefolosita, avand in vedere ca o sa functioneze toata noaptea, in timpul maximului de meteori. Apoi cand o folosesc la videoastronomie, scot camera din acea carcasa ,schimb obiectivul de camp larg cu adaptorul pentru telescop si o montez pe luneta de 80mm si viceversa.
