
-----------------------------------
dmtr69
06 Noi 2020 20:07

Despre &quot;flat-uri&quot; si Flat-box-uri
-----------------------------------
Salut!
Informatiile de mai jos sunt destinate in special incepatorilor. 
Utilitatea unui Flat-box este cunoscuta. Cadrele "flat" ajuta la corectia cadrelor "light" in ceea ce priveste neuniformitatea iluminarii senzorului datorata trenului optic (vignetare)  si a umbrelor determinate de praful de pe senzor sau corector ( cu cat sunt mai aproape, cu atat sunt mai vizibile "gogosile" ). Nu corecteaza gradientul - iluminarea neuniforma a FOV-ului pozat- care depinde de cat de mare este senzorul si campul pozat.
Cerinta principala a unui Flat-box ( sau flat generator) este uniformitatea iluminarii pe toata suprafata. Foarte util este si controlul iluminarii ( "dimmer" ). Am citit un topic ( cred ca era pe "cloudynights" ) despre durata cadrelor flat la camerele noi CMOS. Studiul a demonstrat ca acestea ar trebui sa aiba minim 4s, deci iluminarea trebuie sa fie redusa, mai ales cand se face pentru senzor monocrom si filtru L ( apropo, flaturile se fac pentru fiecare filtru si de fiecare data cand schimbam pozitia camerei ).
Metode de a face "flat-uri":
- in timpul zilei (mai bine zis in zori sau pe inserat), se indreapta telescopul spre o portiune de cer uniform iluminata ( se mai foloseste uneori si un tricou alb pus la capatul telescopului ). Neajunsurile metodei sunt evidente. 
-Unii folosesc ecranul laptopului sau o tableta. Pentru lunete mici ar merge, dar ar fi anevoios.
-Folosirea unui panou electroluminescent ( EL panel). Tensiunea de alimentare este de cca 100VAC si frecventa de la sute de hertzi in sus ( se dau de regula cu invertorul pentru 12V). Partea buna- acestea au luminozitatea uniforma ( totusi nu am avut unul ca sa testez asta) . Partile proaste-: unu-luminozitatea nu se regleaza ( se pot pune panouri gri neutru in fata pentru asta) si doi- lumina fiind pulsatorie ( "flicker" efect), daca cadrele sunt prea scurte atunci pot fi iluminate inegal.
-"Flat-box" cu LED-uri. Sunt cele mai multe pe piata. Constructia lor este simpla ( pretul este de 5-10 ori mai mare decat al materialelor folosite).  Am cumparat doua modele - unul pentru newtonul de 6" (il foloseam si la apo, dar trebuia sa fie tubul vertical ca sa nu cada), si unul mare (vreo 28cm diametru) pentru RC8.
Pe panul din spate sunt puse mai multe fasii cu LED-uri SMD (3528). Panoul din fata ( plexi alb) uniformizeaza lumina acestora. Partile bune: sunt "flicker-free" si luminozitatea poate fi reglata usor ( curent reglabil sau tensiune reglabila. De evitat PWM- nu vrem lumina pulsatorie). Partea proasta- neuniformitatea iluminarii. 
Mi-am facut o sonda ( sa-i zicem luxmetru) dintr-un tub de plastic negru cu diametru de cca 15mm, la capatul careia am pus un fotorezistor. Valoarea rezistentei (functie de iluminare) am masurata-o (AVO-metru digital, desigur) in mai multe puncte( 20-25). La Flat-box-ul de 6": rezistenta minima-5kohm, rezistenta maxima- 6kohm ( valoare medie 5,5kohm), toleranta fata de valoarea medie 9%. La flat-boxul de 10": rezistenta minima-4,7k, rezistenta maxima 7k, valoare medie 5,85k, toleranta fata de valoarea medie 20% !! Masuratorile le-am facut la mai mult de 1cm de margine.
Cum se poate imbunatatii situatia (am facut doua cutii "home made", una pentru newtonul de 6", una pentru refractorul de 80mm):
-sursa de lumina mai uniforma. Benzile au LED-urile la distanta de 17mm unul de altul. Ar trebui ca acesta sa fie distata atat intre randuri, cat si intre coloane. Preferabil ca placa cu LED-uri sa fie patrata ( se pot aranja mai bine benzile). Pentru a scapa de iluminatul inerent mai redus de pe margini, aceasta (placa cu LED-uri, dar si plexiglasul de difuzie) ar trebui sa fie mai mare cu vreo 5cm fata de diametrul util al telescopului. Se face o reductie circulara in fata ( o teava), centrata pe placa de plexi. Asa am facut la modelul pentru apo 80mm. La modelul pentru newton am avut o cutie rotunda de alimente la dimensiunea tubului, am suplimentat numarul de LED-uri pe margini si am mai acoperit cu banda neagra unele din cele situate in centru ( masurari succesive a intensitatii luminoase in mai multe puncte situate pe plexi).
-cresterea distantei intre placa cu LED-uri si placa plexi. Eu le-am pus la 5cm-  latimea benzii de Al autocolant pus in interior. Aceasta imbunatateste iluminarea pe margini. Eventual, daca distanta este prea mica ( se vad buline luminoase in dreptul LED-urilor daca plexiglasul este prea transparent), se pune o foaie de hartie ( translucida sau normala) sau folie polietilena alba ( punga) intre placi. Eu nu am pus.
Rezultatele finale. Pentru cutia mica (pentru apo 80): Rezistenta minima-5k, rezistenta maxima 5,2k. toleranta fata de valoarea medie (5,1k) de 2%. Pentru cutia mare ( newton de 6'): rezistenta minima 5,9k, rezistenta maxima 6,2k, toleranta fata de valoarea medie (6,05k) de 2,5%. Substantial mai bune decat cutiile cumparate. Mai ramane acum sa fac "dimmer-ul". Desi se gasesc unele gata facute ( si ieftine, cam 30lei), cred ca sunt tip PWM si nu vreau asa ceva.
