
-----------------------------------
Astroclubul Bucuresti
08 Sep 2020 13:41

Spectrul cometei C/2020 F3 (NEOWISE)
-----------------------------------
Cometa C/2020 F3 (NEOWISE) a trecut la periheliu in luna iulie 2020 fiind o aparitie spectaculoasa prin stralucirea nucleului si lungimea considerabila a cozii, motiv pentru care a fost tinta preferata a astrofotografilor din emisfera nordica.
Atat vizual cat si fotografic, spectacolul oferit de aceasta cometa a fost de neegalat din 1997 cand faimoasa cometa Hale-Bopp si-a facut aparitia.

La sfarsitul lunii iulie cometa si-a redus din stralucire atingand magnitudinea 5, iar la inceputul lunii septembrie din dreptul constelatiei Fecioarei si de la o departare de ~270 de milioane de kilometri cu greu mai era vizibila prin telescoape, pierzandu-se in lumina serii aproape de orizontul vestic.

In data de 3 august 2020 am efectuat observatii spectroscopice la aceasta cometa, prilej cu care am putut detecta emisiile unor compusi ai carbonului (CH, CN si C2) ce iau forma liniilor Swan caracteristice cometelor.
Ele se formeaza prin ionizarea acestor compusi de catre radiatia solara. 
Pe langa acestea se observa spre rosu si emisii generate de moleculele de NH2 precum si un maxim in verde la 515 nm, culoarea pe care o percepem atunci cand observam cometele.

Achizitie spectru: Telescop newtonian la 650 mm focala, QHY 163M si Star Analyser 100.

Achizitie fotografii cometa: Canon EOS 6D, ISO 3200, Canon EF 50mm f/1.8 @ f/2.8, Skywatcher StarAdventurer Mount.

Text si spectru la cometa: Dan Bertesteanu.
Achizitie fotografii cometa: Radu Gherase.

Cer senin si la revedere peste 6700 de ani cand aceasta cometa va reveni la periheliu!
