
-----------------------------------
Mircea Pteancu
20 Iun 2020 19:40


-----------------------------------
Vineri 12 Iunie am incercat sa fac observatii pe un cer noros ,profitand de unele pauze dintre nori.
Am folosit dobsonianul de 200mm F/6.16.
As fi vrut sa-mi iau ramas bun de la galaxiile din Virgo, de la Lantul lui Markarian.
Am cautat si am gasit steaua dubla STF 1689 de la Vest de Vindemiatrix si am ajuns pana la 34 Vir dar de acolo nu se mai vedea nimic ,decat pacla.
Am renuntat sa ajung la Lantul Markarian pe ''Calea lui Consolmagno'' si am folosit metoda proprie.
Astfel ,daca asezam cu atentie punctul rosu al unui RDF (bine aliniat cu telescopul ) la jumatatea distantei dintre Vindemiatrix si Denebola si armam telescopul cu un ocular de camp mare (ma rog ... eu am 88' pe post de ''camp mare''  :oops: ) atunci vom avea in ocular Lantul lui Markarian.
Ceea ce s-a si intamplat ... doar o singura galaxie se lupta sa razbata prin pacla, presupun ca a fost M84.
Abandon du travail !

*Am revazut langa Arcturus asterismul ''Picot 1'' numit si ''Clopu' lui Napoleon''.

*Am rezolvat splendid Iota Leonis la 154x cu ocularul zoom Mark III si Izar /Epsilon Bootis.

*Am rezolvat in incheiere Porrima : separata la 154x cu spatiu mare intre componente - o imagine vrednica de toate superlativele, era inca rezolvata la 103x iar la 77x avea forma cifrei ''8''.


Vineri 19 Iunie 2020 (aseara) am observat din nou cu Toleascopul de 200mm pe un cer relativ senin desi Telescopius ma amenintase cu innorari de 40%-50%.

*In Ursa Mare am observat :

- antipatica galaxie M101 ,s-a vazut slab la mariri sub 100x,cel mai bine la 154x
-M109 a fost invizibila la 41x/LV 30mm ,se vedea cu vedere periferica la 51x iar la 103x suporta chiar si vederea directa.Foarte sfioasa !
-M108 s-a vazut cam ca si M109 , este ceva mai usor vizibila
-M97 s-a vazut foarte slab ,fara filtru , la peste 77x

*In Cainii de Vanatoare am vizitat intai perechea M51-NGC 5194,M94 apoi M64 si Cocoon Galaxy /NGC 4490 

*Am mutat ''teatrul de operatiuni'' in Coma Berenices 
Acolo am observat :

NGC 4494 - NGC 4565 (Needle Galaxy /Galaxia Acul),NGC 4448, NGC4251, NGC4274, NGC4245, NGC4278, NGC4314, NGC4414.
Am incheiat cu mareata galaxie NGC 4631 /Whale Galaxy  !

*Am trecut apoi la stele duble si am rezolvat in Hercules :

- STT 359 / OSigma 359 cu separatia de 0.75'', cu stele de aproape aceeasi magnitudine la 6.35mv+6.7mv.Pentru PA eu am estimat o valoare de 5 grade ,in realitate PA= 3.7 grade.Am observat la 246x/Radian 5mm si la 277x/ Sirius Plossl+ Barlow Hyperion 2.25x.

-STF 2320 este foarte aproape de STT 359 , se vad in acelasi asterism stelar in forma de arc de cerc.
STF 2320 are separatia de 0.9'' si PA = 1 grad.
A trebuit sa maresc grosismentul la 277x pentru a vedea clar companionul lui STF 2320.

*Pe la ora 2 , Jupiter si Saturn s-au ridicat suficient ca sa le pot vedea peste casele invecinate.
Cu aceasta ocazie am incercat sumar patru filtre color : oranj,neutru,rosu si verde.
Am putut sa incerc aceste filtre datorita ajutorului prietenului meu  si colegului nostru de forum Silviu aka zoth.
Am avut de multa vreme patru filtre color  provenite din microscopie dar erau de diametru mai mare decat monturile filtrelor astronomice pe format 1.25''.
L-am rugat pe zoth sa ma ajute cu ajustarea diametrului acestor filtre ,i-am trimis cele patru bucati de filtre dar mesterul care a facut lucrarea a mai adaugat de la dumnealui inca trei filtre color.
Multumesc amandurora, sa va dea Domnul sanatate si toate cele bune !

Asa ca am primit sapte filtre dintre care am incercat sumar patru aseara.
Nu am facut deci comparatii detaliate intre filtrele astronomice chineze si cele de microscopie.
Dar am remarcat ca filtrul rosu este foarte intens, nu am idee daca-l voi putea folosi la planete.
Poate va fi bun la Luna.
Filtrul verde este de alta nuanta decat cel chinez si -daca memoria ma ajuta bine - da rezultate similare cu acesta.
Filtrele oranj si neutru in schimb, de la prima vedere, au imbunatatit contrastul si definitia imaginii, atat la Jupiter cat si la Saturn.

La Jupiter am vazut NEB si SEB dedublate si cu vedere periferica cu detalii.
NTB nu se vedea iar STB se vedea slab.
Trei sateliti galileeni se vedeau grupati la Vest (Ganimede,Europa si Io) si unul,foarte departat,la Est (Callisto).

La Saturn se vedea discul,inelul,umbra inelului pe disc.
Cu filtrul neutru se vedea diviziunea Cassini.

Spre Est ,imediat langa ansa , aliniati Nord-Sud, se vedeau doi sateliti :Rhea si Dione.
Si inca unul la V-NV , spre Nord de ansa vestica: Tethys.
In camp cu planetele se vedeau neobisnuit de multe stelute.
Nu mi-am dat seama care dintre ele o fi Titan.

Am ramas incantat, Astronomia planetara ofera spectacole feerice nemaipomenite !

Mircea
