
-----------------------------------
Erwin
04 Apr 2020 16:16


-----------------------------------
Deși nu credeam în 2015 că îi voi găsi perechea, iată că anul trecut am avut noroc cu Saiph care a adus un tub de la un alt TZK însă cu aceleași dimensiuni, deși construcția era ușor diferită, fabricat de un alt producător. Cineva a restaurat acest tub spre a-l folosi ca spotting scope, dar a tăiat cu flexul în mod neprofesional părțile de legătură cu ansamblul binoclului original. 

După multe socoteli și măsurători până la urmă am reușit să confecționez niște piese din aluminiu și alamă care să reconstituie mecanismul original de translație prin care tuburile pot fi apropiate sau depărtate conform cu distanța interpupilară, păstrându-se în același timp și colimarea. După câteva teste și mici reglaje m-am apucat să construiesc și o montură, inițial am încercat niște colțare din oțel din comerț însă s-au dovedit prea mici, talpa suport am refăcut-o și am dat găuri greșit. 

Am reușit până la urmă, folosind profile extrudate din aluminiu, 2 colțare potrivite, un disc din teflon pe care l-am cumpărat cu mai mulți ani în urmă din târg, un disc din inox luat mai recent gata tăiat cu laser și un alt disc din sticlo-textolit au format baza azimutală. Lagărele de altitudine nu sunt încă definitive, au niște bucșe din oțel dar vreau să înlocuiesc șaibele zincate cu unele din alt material, teflon, textolit sau alamă. 

Am revopsit tuburile după ce un vecin m-a ajutat cu curățarea pieselor la instalația lui de sablat. 

Am testat binoclul pe balcon. Funcționează, destul de precis, montura se mișcă ușor, binoclul este stabil, nu vibrează la manevrare, reglajul interpupilar nu afectează colimarea. Câmpul este larg, în jur de 7 grade. Ocularele sunt de tip Erfle așadar au o mică curbură a câmpului însă acesta este clar până aproape de margine. Aberațiile cromatice sunt reduse, specifice unui binoclu de bună calitate. În centrul câmpului, practic în raza vizuală normală binoculară, niciuna din distorsiuni nu deranjează. 

Aduc pe această cale mulțumiri lui Mihai/Saiph pentru tub și discount special. 

Mulțumiri speciale lui Cristi/Jimao22 care mi-a făcut câteva piese la strung și mi-a dat o bucată de profil extrudat pentru montură. 

Acum aștept senin să-l testez pe stele și DSO. Evident că e nor. :)
