
-----------------------------------
Alexandru Stacescu
09 Ian 2020 20:46


-----------------------------------
Contextul era asa: Lumina infrarosie focalizeaza pe un plan diferit fata de lumina vizibila si formeaza fenomenul numit Star Bloat.
Daca citesti, in descrierea mai tuturor filtrelor IR/UV scrie ca blocheaza spectrul de lumina peste ~700nm, fapt ce elimina fenomenul de Star Bloat.
Senzorul IR al camerei bloca aproape toata lumina infrarosie. De la 550nm, curba de permisivitate incepea sa scada ajungand la 20% in zona de emisie Ha.

Am modificat camera singur, iar rezultatul este deocamdata bun. Adica, camera se aprinde :)
Modelul Nikon D5600 are un grup de 2 sticle cu rol de Hot Mirror (pentru blocare ir) si indepartare a prafului prin vibratie. Acestea sunt fuzionate intre ele si au fost inlaturate cu totul. Al doilea rand de sticla este lipit deasupra senzorului cu un silicon dur, plasticat. Acest filtru are rol de corectie White Balance si a ramas la locul lui. Camera nu a avut filtru de anti alias (blur filter)

Singurul lucru mai complicat la toata aceasta operatiune este re-alinierea senzorului, care se face din 3 suruburi. Eu am procedat asa:
Am marcat surubelnita si am invartit inapoi (ca la desfiletare) fiecare surub, pana am simtit ca filetul `sare`. Acela este punctul in care angreneaza filetul surubului cu cel al placii de baza. Din acel punct, am infiletat fiecare surub cate 4 ture complete.

Din primele evaluari, se pare ca metoda a functionat. In cazul in care voi vedea pe fotografii diferente de focalizare intre centru si margini, voi elimina de tot arcurile pe care sta senzorul si il voi prinde direct pe placa de baza. (pentru folosirea pe telescop nu va conta, dar nu cred ca se vor mai putea folosi obiective decat cu focalizare manuala).

Eu mi-am asumat riscuri mari, poate cei care citesc aceste randuri ar trebui sa se gandeasca de 2 ori inainte sa se apuce de desfacut:

- Alinierea senzorului poate fi stricata de tot
- Cablurile sunt foarte fine, iar cea mai mica greseala poate fi `fatala` pentru camera - Am o cunostinta caruia nu ii mai merg 4 butoane la camera din cauza unui cablu montat gresit si stricat
- Poate intra praf in camera, care se va depune pe senzor
- Focalizarea automata cu obiective va avea de suferit, mai ales cea la infinit
- Etc, etc, etc
