
-----------------------------------
Sorin Sfartz
11 Ian 2012 17:31

Primul test - M42
-----------------------------------
Ma straduiesc de ceva vreme sa incropesc un "setup" pentru fotografie astronomica. 
Am reusit pana la urma sa pun impreuna pe o montura CGEM, o luneta Skywatcher ED80 x 600 cu o camera Canon 450D montata afocal si o alta luneta chinezeasca ieftina 80x400 - folosita pentru ghidaj. La aceasta din urma, e montat afocal un webcam SPC900NC, pe care l-am modificat pentru expuneri lungi.

Anterior mai facusem cateva teste - fara ghidaj si fara o aliniere polara buna si evident nu obtinusem nimic, in special din cauza alinierii polare. Toate testele le-am facut din balcon, din care se vede doar orizontul E-S. Astfel ca e foarte foarte ... imposibil sa faci o aliniere polara decenta acolo.

In fine, pana la urma dupa multe incercari am reusit sa aliniez cat de cat montura, iar in final am folosit PHD guiding si am reglat latitudinea monturii pana ce driftul unei stele estice era minim.

Acum cateva zile cerul a fost cat de cat acceptabil, asa ca iata si primul test. 
Scopul principal al testului a fost verificarea ghidajului prin PHD si a echipamentelor mentionate. Am lasat PHD sa ghideze si dupa declinatie.
Atasez aici o poza cu expunere 1 min si o alta cu expunere 9 min. Sunt niste "crop-uri".
Am umblat doar putin la "levels" pentru a face cerul ceva mai negru. Nu am facut calibrari etc. Zona aceea rosie din partea de jos a pozei expusa 9 minute, este de fapt lumina parazita de la becurile de iluminat stradal.

In poza de 9 min se vede clar ca stelele sunt ovale si chiar si in cea de 1 min parca se vede ceva similar. 
Problema este ca ovalitatea pare sa fie pe o directie oblica, iar eu imi amintesc ca am rotit camera pana ce declinatia si ascensia dreapta erau aliniate rectangular cu cadrul. Asta inseamna ca sunt probleme cu ghidajul pe ambele directii?

Apreciez orice sfat privitor la ghidaj, dar si la pozele in sine.

-----------------------------------
Stanescu Octavian
11 Ian 2012 19:56


-----------------------------------
Daca faci din oras e nevoie de un filtru Deep Sky  .  dar trebuie sa faci poze fara oculare sau obiectiv senzorul  apartului Canon sa fie in focarul lunetei.
la M42 nu e necesara expunere asa lunga  2-3min  ISO 600-800 e suficient mai ales din oras . faci 20 cadre pe M42  apoi 10-15 dark la aceleasi setari si temperatura  si in final bagate in registax la prelucrare .  apoi mai vorbim de alte prelucrari.

-----------------------------------
valy
11 Ian 2012 19:59


-----------------------------------
Cred ca nu e focusat bine, sau ma insel?

-----------------------------------
cmatei
11 Ian 2012 20:12

Re: Primul test - M42
-----------------------------------
Am reusit pana la urma sa pun impreuna pe o montura CGEM, o luneta Skywatcher ED80 x 600 cu o camera Canon 450D montata afocal si o alta luneta chinezeasca ieftina 80x400 - folosita pentru ghidaj. La aceasta din urma, e montat afocal un webcam SPC900NC, pe care l-am modificat pentru expuneri lungi.

Banuiesc c-ai montat camerele prime focus, nu afocal (cu obiectivul camerei prin ocular) ?

Toate testele le-am facut din balcon, din care se vede doar orizontul E-S. Astfel ca e foarte foarte ... imposibil sa faci o aliniere polara decenta acolo. In fine, pana la urma dupa multe incercari am reusit sa aliniez cat de cat montura, iar in final am folosit PHD guiding si am reglat latitudinea monturii pana ce driftul unei stele estice era minim.

E foarte bine cum ai facut, eventual marcheaza-ti cumva pozitia ca sa fii macar pe-aproape data viitoare. In poza de 9 min se vede clar ca stelele sunt ovale si chiar si in cea de 1 min parca se vede ceva similar. 
Problema este ca ovalitatea pare sa fie pe o directie oblica, iar eu imi amintesc ca am rotit camera pana ce declinatia si ascensia dreapta erau aliniate rectangular cu cadrul. Asta inseamna ca sunt probleme cu ghidajul pe ambele directii?

Ce timp de expunere ai folosit la guider ? Iti pot practic garanta ca nu vei putea sa ghidezi din balcon, mai ales iarna, din cauza curentilor termici, tradusi in turbulente pe care guider-ul va incerca sa-l compenseze... "chasing the seeing".

Nu ai aliniat camera cum crezi, poza de 9 minute e la (centru) RA 05:35:10.12, DEC -05:24:51.4, scala 1.79"/pixel, rotatie 26.77 grade. Predominant este E-W coada stelelor, deci RA cum era de asteptat. Pe declinatie nu prea arata asa, decat la erori grosolane.

Apreciez orice sfat privitor la ghidaj, dar si la pozele in sine.

Mergi afara, nu te mai chinui din balcon, nu cred c-o sa-ti iasa ghidajul bine nici cu titlul de test.

Setup-ul in sine e fain si probabil o sa-ti aduca multe satisfactii, succes!

-----------------------------------
Sorin Sfartz
12 Ian 2012 00:28


-----------------------------------
Multumesc tuturor.

Octavian: Am facut testele fara oculare si fara obiectiv. Am scris gresit. Camerele au fost montate prime focus (cum bine zicea cmatei). Nu stiu de ce am scris afocal. Cred ca graba...
O sa pun si filtrul acela pe lista  :) 

Valy: E posibil sa nu fie foarte bun focusul. Am facut focalizarea destul de repejor in fereastra aceea remote live view, produsa de utilitarul "eos utility". Am incercat sa fac o stea cat mai mica posibil.

cmatei:
-aparatele erau montate intr-adevar "prime focus"
-am marcat pozitia monturii; dar daca nu o sa pot face nici macar teste pe balcon...
-in PHD am incercat mai multe variante. Din pacate nu mi-am notat tot ce am setat pe acolo, dar tin minte ca la 1,5s-2s timp de expunere, programul incepea sa faca bip-uri. Cred ca am mers cu 3 secunde sau 3,5s. In mod cert nu era 4s sau mai mult.
-cu ce ai masurat unghiul acela de rotatie? dupa ce am citit ce ai scris, am gasit un program - unimap - si intr-devar, gridul acela AS/DEC pe care il afiseaza, e rotit fata axele cadrului. Eu imi aduc aminte ca am rasucit camera pana cand miscarile pe declinatie si ascensie erau paralele cu axele cadrului. Poate am atins apoi camera din greseala.

Pai astept un pic de cer senin ca sa scot echipamentul de pe balcon.

-----------------------------------
Sorin Sfartz
01 Feb 2012 10:24


-----------------------------------
Am reusit sa suprapun cateva imagini luate tot in sesiunea aceea din 4 ianuarie. Erau vreo 30 de subexpuneri de 1 minut facute la ISO 100.
Rezultatul pare sa aiba ceva mai multe detalii, insa contine mult zgomot si multi pixeli fierbinti.
Nu am facut calibrari, pt. ca uitasem aparatul in mod JPG si oricum in momentul acela nu am fost preocupat de cadre dark, flat etc.

-----------------------------------
Sorin Sfartz
06 Feb 2012 15:34


-----------------------------------
Rugaminte:

Ce filtru deep sky imi recomandati pentru setup-ul meu: Canon EOS 450D + Skywatcher ED 80?
In principiu imi doresc sa mai tai din poluarea produsa de becurile cu Na.

O alta intrebare ar fi: cum (unde) se va monta acel filtru?
Camera este atasata in prezent printr-un adaptor baionet - M42 + tub prelungitor cu filete M42 + un adaptor scurt M42-2". In partea cu 2" care se prinde in focuserul lunetei, exista un filet interior, pe care l-am masurat aproximativ si este de 47,3mm. Filtrele 2" au un astfel de filet exterior?

In fine o ultima intrebare de profan: filtrele narrow band de genul H-a, OIII ar avea vreo utilitate impreuna cu un aparat DSLR cu senzor color?

Multumesc

-----------------------------------
achy1978
06 Feb 2012 15:56


-----------------------------------
Filtru LPS: http://www.sciencecenter.net/hutech/idas/lps.htm

Se monteaza in filetul pe 2''

-----------------------------------
cmatei
06 Feb 2012 16:26


-----------------------------------
+1 pentru IDAS LPS. Totusi, nu te astepta sa faca minuni cu becul de sub balcon :)

Cateva corectii: intre adaptorul canon si prelungitor, cel mai probabil nu ai M42, ci filet T. Tot 42mm, dar pas de 0.75 in loc de 1mm. Filetul de filtre pe 2" e M48x0.75 si da, filtrele pe 2" cu celula au toate acest filet. Se prinde in barrel-ul de 2". Zic asta ca sa stii ce cauti.

Daca o sa folosesti vreodata un field-flattener la ED80, o sa aibe si el filet si prinzi filtrul acolo.

Filtrele narrowband au utilitate mult redusa la DSLR sau OSC. S-a mai discutat, vezi de exemplu
http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?t=5998 Daca insisti, Ha e mult mai util decat OIII, sunt multe obiecte luminoase in Ha, in OIII mai putin.

EDIT: desigur, Ha e util doar daca inlocuiesti/elimini filtrul IR standard din canon.

-----------------------------------
auriga
06 Feb 2012 16:26


-----------------------------------
Mai exista si Astronomic CLS ce vine cu un sistem dedicat pentru EOS - clip-in, se monteaza usor in aparat putand fi folosit si cu obiective foto.
Un astfel de filtru aduce si dezavantaje - taie foarte mult semnal, astfel incat esti nevoit sa lungesti mult timpii de expunere de unde probleme de tracking, noise si ... timp.
Eu din experienta mea ti-as recomanda sa determini expunerile maxime ce ti le permite cerul si dupa asta daca nu esti multumit sa te gandesti la filtre de genul asta, nu de alta dar nu sunt ieftine deloc.

-----------------------------------
Alexandru Savin
06 Feb 2012 16:41


-----------------------------------


Cateva corectii: intre adaptorul canon si prelungitor, cel mai probabil nu ai M42, ci filet T. Tot 42mm, dar pas de 0.75 in loc de 1mm. .

O mica corectie :)  "filet T'' nu exista e doar o denumire generica a filetului metric M42x0.75 (cu pas fin) iar M42x1 este tot cu pas fin iar M42x4 se considera filet cu pas normal, asta vorbind dupa standard.

Alex.

-----------------------------------
cmatei
06 Feb 2012 18:16


-----------------------------------
Eh, nu vorbim de suruburi :-) Completarea e insa binevenita.

Am facut distinctia asa pentru ca la monturi foto, "M42" e M42x1, iar "T" (de fapt T2) e M42x0.75 si nu se potrivesc, informatie care mi-ar fi prins bine candva.

EDIT: typo...

-----------------------------------
Alexandru Savin
06 Feb 2012 18:31


-----------------------------------
Iar eu o lera de masurat filete ... :))) Sa stii ca daca te chinui putin M42x0.75 intra in M42x1!
Dar nu mai merge a doua oara! Aviz amatorilor! Apropos, am cataloage de filete metric, imperial, gaz, conice (Briggs) daca vrea cineva ceva sa ma anunte!

Alex.

-----------------------------------
Sorin Sfartz
06 Feb 2012 19:33


-----------------------------------
Va multumesc tuturor.
Discutia despre filete a fost binevenita. Mi-am lamurit si eu aspectele legate de pas. Nu stiam ce e cu T-ul acela. Intr-adevar toate adaptoarele mele sunt T.

Da, nu sunt tocmai ieftine filtrele. Din cate am sapat eu un IDAS LPS e in jur de 200 euro, iar un Astronomik CLS EOS clip (sper ca asta e cel mentionat de auriga) e vreo 120 euro.
Am vazut ca are si Baader ceva cam la acelasi pret cu astronomik cls. Si apoi am mai gasit si o chestie mai ieftina - Castell ? - presupun ca nu intra in discutie.

cmatei: am renuntat la balcon si la becul aferent.  :)  Am gasit un loc mai potrivit, dar care ramane destul de poluat. Macar nu am surse directe de lumina foarte aproape.
Inainte de a pune intrebarea facusem deja niste teste, cum a sugerat Auriga, si cred ca totusi e nevoie de un filtru: cerul devine mult prea rapid stralucitor.

-----------------------------------
Alexandru Savin
06 Feb 2012 20:32


-----------------------------------
Am avut eu un Castell OIII. Nu m-a dezamagit (vizual), astro n-am ajuns sa fac teste cu el , pentru ca l-am vandut sa-mi sponsorizez pasiunea astrofoto .

-----------------------------------
Emil
06 Feb 2012 21:58


-----------------------------------
LOL inseamna ca nu te-ai uitat la filtrele de la Schuler sau Astrodon.
Castell poate sunt bune vizual insa NU am vazut vreo imagine facuta folosind acest filtru.
La Astronomik de exemplu filtru UHC Profi este DOAR pentru vizual, la foto este foarte slab, il am inca montat in roata de filtre si da niste reflexii de toata frumusetea (am pornit un topic de identificare - pe un alt forum - a unui obiect observat fotografic si era de fapt reflexia  :oops: ).

-----------------------------------
auriga
06 Feb 2012 22:54


-----------------------------------
exista mai multe topice pe CN cu IDAS LPS vs. Astronomik CLS - parerea generala e ca sunt cam la fel cu deosebirea ca astronomik cls vireaza mult spre albastru.
din intamplare am si un OIII pe 2" de la Castell, vizual este OK, fotografic l-am folosit o singura data pe veil nebula si nu am observat reflexii interne. O chestie despre acest filtru: inspectat vizual nu arata deloc bine, suprafata este "valurita" usor si chiar are o "bula" de cativa milimetri...
edit: m-am autoverificat si se pare ca mi-am amintit gresit, suprafata este plana si bula respectiva pare a fi de fapt rezultatul interactiunii cu un alt obiect.

-----------------------------------
Sorin Sfartz
06 Feb 2012 23:54


-----------------------------------
...La Astronomik de exemplu filtru UHC Profi este...

Emil, filtrul acela Astronomik UHC nu e diferit de Astronomik CLS? Adica filtrul UHC pare sa fi fost facut pt observatii vizuale, iar CLS pt foto. Cel putin asa am priceput eu din ce am citit in viteza. Oare este posibil sa fi generat reflexiile false din cauza asta (pt ca nu e facut in mod specific pt foto), sau e doar o problema de calitate a filtrului (suprafete cu probleme, neomogenitati etc).

-----------------------------------
Emil
07 Feb 2012 16:47


-----------------------------------
pentru a fi un pic mai clari, UHC Profi l-am cumparat in 2008, de atunci Astronomik a schimbat modul in care face acoperirea filtrelor, pe de alta parte si filtrul in sine a fost schimbat. Astronomik stiu ca anul trecut schimba orice filtru foto problematic (adica care producea halouri) cu altul nou care garantat nu avea aceste probleme, singura cerinta era acea de a mai avea factura, bonul de plata primit la achizitia filtrului....
Pe de alta parte UHC Profi dupa cum spuneam este un filtru vizual, daca nu ma insel inca nu aparuse CLS-ul cand UHC-ul era pe piata....

-----------------------------------
Vlad
12 Feb 2012 14:25


-----------------------------------
le schimba si fara bon.
Unui prieten de aici tocmai i-au schimbat un set intreg de O3, S2 si Ha pe care le cumparase acum un an mana a doua.
Singura cerinta a fost sa dea numarul de serie si sa trimita o imagine fits cu fiecare unde sa se vada halo-ul respectiv.
Le-au schimbat super rapid.

Pe de alta parte asta este numai la filtrele foto, cele vizuale nu cred sa le schimbe..


Eu am un cls-ccd si este fenomenal, chiar ma lasa sa trag luminanta din mijlocul orasului practic. Nu am folosit un IDAS LPS inca, dar uitandu-ma la graficul profilului, IDAS-ul pare a fi ceva mai restrictiv - si deci mai bun.
