
-----------------------------------
Mike23
09 Sep 2011 15:02

Acesorii pt. Mak.-Cas. 127/1500mm S.W.
-----------------------------------
Buna ziua,

Ma tot gandesc, de ceva saptamani sa-mi imbunatatesc(daca am ce), calitatea imaginilor oferite de Mak-ul de 127mm de la Sky Watcher(SW), sau alte accesorii utile. Ma gandeam la un moment dat la, poate, alta oglinda diagonala fata de cea standard cu care a venit instrumentul, oculare, filtre,...
Pentru ghidare o fi mai bun un cautator cu optica(7x50 sau altele), sau e suficient cautatorul cu fascicul laser din dotarea standard? Stie careva ceva despre acest tip de cautator? http://www.teleskop-express.de/shop/product_info.php/info/p308_Telrad-Finder---the-easiest-way-to-find-the-objects-in-the-sky.html
Si ar mai fi o treaba cu masca Bahtinov care, daca am retinut corect, te ajuta sa focalizezi mai bine pentru astrofotografie. Ma gandesc pe de alta parte daca nu cumva se poate face acasa dintr-un material plastic(forex) sau carton mai gros(mucava).
M-ar interesa solutii care sa nici nu ma cheleasca de bani, eventual daca merita sa iei unele S.H.

Multumesc anticipat si o zi excelenta

Mihai

-----------------------------------
valy
09 Sep 2011 15:40


-----------------------------------
Pt. bahtinov: cauti pe net, e un site care genereaza un fisier cu imaginea vectoriala a mastii pt. div. diametre si obstructii, cred ca asta e http://astrojargon.net/MaskGenerator.aspx. Iei imaginea si o incarci intr-un viewer (ex. Inkscape) si o tiparesti pe coala neagra. Tai pe urmele lasate si ai o masca gratis.
Pt. diagonala: incearca fara, pune ocularul direct in focuser, vezi diferente?
Eu la focala de 4m n-am cautator si nu simt lipsa deloc, asta pt. putinele planete pe care le observ. Poate la alte tipuri de obiecte e necesar unul optic, poate gasesti second ca mi se par cam scumpe de noi.
Daca vrei neaparat sa cheltui bani, incearca niste oculare mai aparte: focala mica, wide, etc. Sau o camera dedicata pt. detalii planetare.

-----------------------------------
Mike23
09 Sep 2011 17:32


-----------------------------------
Mersi pt link-ul pt masca Bahtinov. Am printat deja modelul si o sa-l rezolv in weekendul acesta...cred. Sunt tare curios de rezultate.
Luneta cautatoare ma gandeam sa o inlocuiesc pentru ca tocmai acum cand sa plec la mare m-a lasat bateria si nu mai am tinta si ar trebui sa orbecai (planuiam sa iau telescopul cu mine???) .
Am vazut undeva pe net o oglinda diagonala care, din cate am inteles, poate fi folosita si cu ocular si cu aparatul foto simultan de la Vixen cred...parea interesanta.

Cer senin

Mihai

-----------------------------------
horatius
09 Sep 2011 18:27


-----------------------------------
Ii zice flip mirror. Dar nu lua de la Vixen ca ii o prostie mecanica. Ia de la Orion, care e decenta. Calitatea oglinzii insa e mediocra, chinezesc 100% de calitate standard, adica slaba.

La makul tau iti recomand 3 upgrade-uri: 
- o diagonala dielectrica buna pe 1,25" sau T2 sau o prisma buna Zeiss sau japoneza de la un producator serios precum Baader, AP, Zeiss, TV nu rebranduitor (pe care le gasesti sub majoritatea brandurilor cunoscute, dar de origine GSO).
- niste oculare serioase: ortoscopice sau ceva la 60-70 grade precum Hyperion, Celestron X-Cell, Panoptic, Pentax XW
- o montura motorizata - aduce un plus de confort si detalii mai multe pentru ca nu trebuie sa ai grija miscarii monturii

-----------------------------------
Mike23
13 Sep 2011 12:10


-----------------------------------
Salut,

Multumesc pentru sfaturi Horatiu. 
Am aruncat o privire pe accesoriile propuse de tine si dupa un calcul m-a cam luat durerea de cap :D .Pentru ce imi trebuie (doua oculare de 6mm si 40 sau unul cu zoom, o prisma diagonala T2 si o montura EQ3 motorizata alba), ca upgrade ar trebui sa scot din buzunar cam 2400lei (produse noi).  Dar in timp poate ca o sa le am.
Vroiam sa intreb daca sti ceva despre prisma diagonala Amici 45grade - 1.25. 
E posibil ca unele daca le gasesc la SH sa optez pentru ele.
si as mai vrea sa achizitionez si o luneta cautatoare clasica cu lentile in locul celei cu fascicul laser rosu.

Cer senin si timp liber din plin

Mihai

-----------------------------------
Teo
13 Sep 2011 13:39


-----------------------------------
Salut Mihai !  

Cu banii pe care ii dai pe aceste accesorii vezi la final ca de fapt iti luai un telescop cu apertura mult mai mare si cu optica de calitate.

Gandeste-te bine inainte. Eu as merge din start pe un instrument mai mare si l-as pastra pe cel mic pentru travel.
Oricate oculare si prisme de calitate superioara i-ai atasa, tot exista niste limite fizice si nu poate echivala cu un instrument de 8 sau 10 inch cu optica buna. Trebuie sa captam cat mai multa lumina evident si cu conditia ca optica sa fie bine prelucrata.
Celelalte accesorii le poti achzitiona in timp, unul cate unul, caci nu strica pana la urma sa le ai, dar incearca sa iti asiguri mai intai " un instrument de baza". :D
Cat despre cautatoarele optice de tip refractor, le consider cele mai bune.
Eu numai asa ceva folosesc si au trecut demult proba timpului.

Iti recomand un cautator cat mai luminos, chiar daca este ceva mai mare si anume cel cu apertura de 50 mm. Cel de 30 mm pare mai intunecos sau macar asta este efectul atunci cand privsti pe cer.
Cu cel de 50 mm gasesc mult mai usor obiectele deep-sky.

-----------------------------------
Mike23
13 Sep 2011 14:29


-----------------------------------
Salut Teo,

Pai la asta ma gandeam si eu, doar ca un instrument mai mare inseamna mult spatiu ocupat, iar acum nu prea pot pt. ca vine bebe 2 din noiembrie si pana aici mi-a fost. Cu alte cuvinte nu prea o sa mai am timp de observatii cum am avut pana acum :cry: .
Oricum nu ma gandeam sa le iau pe toate odata sau acum. Prioritatea o are, momentan, montura EQ 3 dar probabil la anul. Avantajul unui cautator ca al meu este ca vezi cerul la scara naturala si practic poti pune tionta pe ce vezi cu ochiul iber doa ra ca risti sa patesti ca mine,....sa ramai fara baterie pt fascicolul laser exact cand iesi la observatii. Cred ca ar fi bune 2 cautatoare, unul cu fascicul laser si unul tip refractor  :D 

O zi excelenta

Mihai

-----------------------------------
Teo
13 Sep 2011 16:13


-----------------------------------
Sa fie intr-un ceas bun !  :D 

Poate peste cativa ani va incepe sa indrageasca si el/ea privitul prin telescop ( ma refer la "bebe 2" ).

In ceea ce priveste cautatorul cu "red dot" am si eu unul dar nu se compara cu cel optic. Este plasticarie chinezeasca pura.
Prin cel de 50 mm campul vizual desi este mai mic, apare foarte luminos.
Cu bateria nu am avut probleme deoarece il folosesc foarte rar.
Eventual gandeste-te la un acumulator cu incarcare solara. Am vazut prin unele magazine un pachet mic cat un chibrit care incarca un acumulator de 3 V. Micuta cutie de chibrit era captusita pe o parte cu micro-panouri foto-voltaice. Sau e posibil sa adaptezi o micro-lampa de gradina cu incarcare solara la LED-ul de la finder.
In felul asta impusti doi iepuri deodata. Faci observatii ziua la petele solare si iti incarci si acumulatorii iar noaptea ai un spot rosu de toata frumusetea :D  Mai in gluma mai in serios, cred ca merge incercata ideea, macar de amuzament.

Eu nu as da cautatoarele optice ( lunetele micute de vizare ) pe cautatoare "red-dot".

Prioritatea dotarilor viitoare tu o decizi. :)

Succes !

Atasez o mini cutiuta despre care vorbeam  si care are si 2-3 LED-uri putand fi folosita si pe post de lanterna. Se poate adapta la ceea ce ai nevoie, masurand in prealabil tensiunea de iesire, iar daca e cazul o ajustezi cu o rezistenta fixa sau variabila.

-----------------------------------
Mike23
29 Sep 2011 10:30


-----------------------------------
Salut,

Uitandu-ma la accesorii pe diverse site-uri de specialitate mi-a picat privirea, pentru a nustiu cata oara, pe filtre. Ma exact pe filtre UHC care dupa descrierea produsului, opreste undele luminoase artificiale, astfel scotand in evidenta obiectele deep sky cum sunt nebuloasele sau galaxiile. Atat pt. vizual cat si pt. astrofoto. 
Intrebarea o adresez celor care au astfel de filtre sau care au privit prin instrumente care aveau montate astfel de filtre, exista o diferenta semnificativa intre observatiile cu filtru si cele fara? Si care din filtre ar fi mai bun dar sa nu ma usuce de bani. Vreau sa-mi fac un cadou de 8 noiembrie si vreau sa vad spre ce ma indrept :D .
Ma gandeam la M101 din Ursa Mare care nu reusesc sa vad nimic din oras si poate ca un astfel de filtru ma ajuta.
Acum am sa dau cateva exemple, dar daca aveti si altele...sunt bine venite :wink: 

http://astromagazin.ro/catalog/filtru-omegon-p-1418.html?osCsid=bf3e1943465b8a522ed75d4cf65e5581
http://www.skywatcher.ro/Baader/filtru_uhcs.htm

Sau am sa pun link-ul cu toate
http://astromagazin.ro/catalog/filtre-filtre-deep-c-11_30_106.html?osCsid=bf3e1943465b8a522ed75d4cf65e5581
http://www.skywatcher.ro/filtre_baa.htm

E posibil sa-mi achizitionez si un ocular de 6 cu care sa ajung la magnificatie de 250x, cat scrie ca e marirea maxima a instrumentului meu.

O zi excelenta

Mihai

-----------------------------------
MariusP
29 Sep 2011 11:10


-----------------------------------
Eu am si folosesc filtrul UHC-S de la Baader pe 1.25". Se simte diferenta daca obiectivul are un diametru mai mare. Cu luneta de 70 mm, campul vizual este mai negru, dar nu apar detalii in plus la nebuloase. In schimb cu Newton-ul de 114 mm si mai ales cu cel de 150 mm, apar diferente mai mari. Nu face minuni, dar se merita un astfel de filtru pentru anumite obiecte cu nebulozitate. Prin cel de 150 mm am observat o marire a contrastului si la cometa Garradd. Stelele din campul vizual nu-si pierd mult din stralucire, doar ca toate apar verzui.

-----------------------------------
Mike23
29 Sep 2011 11:26


-----------------------------------
Schimba si culoarea obiectelor observate?

-----------------------------------
MariusP
29 Sep 2011 12:00


-----------------------------------
Nu, alea-s gri si cu filtru si fara filtru...  :roll:

-----------------------------------
Mike23
29 Sep 2011 13:54


-----------------------------------
Stelele din campul vizual nu-si pierd mult din stralucire, doar ca toate apar verzui.

La asta ma refeream

-----------------------------------
Mike23
10 Feb 2012 14:41

Ce fel de Barlow ?
-----------------------------------
Salutare,

Am reusit sa strang ceva pentru accesorii si ma gandeam la o lentila barlow dar nu stiu la care sa ma opresc. Am vazut o GSO Apo la 200ron - http://magazin.telescop-expert.ro/barlow-gso-apo-25x-317mm.html , dar am vazut si una o lentila barlow Celestron cu inel T2 pentru atasarea DSLR (ar fi un avantaj pt. mine ca sa pot face fotografii planetare si solare), care costa 165 ron. http://magazin.telescop-expert.ro/barlow-2x-cu-filet-t2.html
Alta solutie nu am gasit dar recunosc ca nici nu am cautat sa ma uit la cele prea scumpe. Ma gandeam ca daca acestea sunt rezonabile ca pret ar putea sa-mi ajunga si de un filtru UHC-S. Bugetul e cam de 400-500ron maxim.
Stiu ca am mai pus aceasta intrebare dar vreau sa ma aud pareri, mai ales de la cei care folosesc astfel de accesorii si mai ales tinand cont si de sistemul meu de observatii.
Ma gandeam putin la Barlow-ul cu inel T2 ca pot sa-l folosesc atat cu oculare cat si atasand aparatul foto DSLR, doar ca pare cam ieftin in comparatie cu altele. Pe de alta parte celalalt care e cu putin mai scump este APO. Mare dilema  :D .

Alte accesorii ar mai fi acestea (le-am postat pe un alt topic dar am sa o fac si aici.
http://astromagazin.ro/catalog/adaptor-125t2-p-273.html?osCsid=bf3e1943465b8a522ed75d4cf65e5581

si

https://www.teleskop-express.de/shop/product_info.php/language/en/info/p280_Adapter-fuer-Okularprojektion---Fokalfotografie---2-.html

Multumesc anticipat

Mihai

-----------------------------------
horatius
10 Feb 2012 20:51


-----------------------------------
Au mai fost cateva discutii pe marginea barlow-urilor numite apo. Cauta pe forum. La 200 lei toate sunt la fel de slabe. Iar 'apo' nu inseamna apo. Iti pot recomanda unul ieftin, din tot ce am testat pana acum chinezesti ieftine, unul singur mi s-a parut mai bun, si mecanica ingrijita, si optica decenta si antireflex deosebit: barlow Omni 2X 1,25" Celestron. Nu are filet T2. Sticla mai transparenta decat toate SkyWatcher si GSO, lentile innegrite pe margini, corp de aluminiu eloxat elegant, reflexii parazite la stele stralucitoare nedetectabile si nu face imaginea soft pe margini la fel ca cele generice chinezesti.

-----------------------------------
Peavy
10 Feb 2012 21:06


-----------------------------------
Mihai, dar parasolar (dew shield) ai pentru makul tau?

-----------------------------------
Mike23
12 Feb 2012 01:01


-----------------------------------
Multumesc de raspuns Horatiu, dar ma intrebam nu e cumva la el ca Barlow fotovizual 2X cel de care spuneai tu din seria Omni? doar ca are adaptor pt inel T2? ca altfel de ce diferenta de pret in favoarea celui mai sus mentionat(Barlow fotovizual 2X). Peavy sa sti ca am in plan si un astfel de accesoriu dar pe acest am sa-l fac eu cu manutele mele :D . Ai tu unul pe care nu-l folosesti? Daca da vorbim pe p.m. Sunt multe accesorii pe care le am in vizor dar ncerc sa le adun cu taraita. Dupa posibilitati. :wink: Vreau si o montura ecuatoriala si motorizata daca se poate. cateva filtre pt obiectele DSO si ceva artilerie grea din gama Newton 250,300,350mm in apertura. Dar acesta nu mai este un accesoriu ci un tel pe care o sa-l duc la implinire mult mai tarziu.....sau nu.... :lol: 

Horatiu daca diferenta dintre cele doua barlow e foarte mica as prefera cel cu adaptor T ring ca sa pot atasa si DSLR-ul daca diferenta e semnificativa atunci o sa ma gandesc serios sa iau ce mi-ai sugerat si poate si un filtru UHC-S. DIn Bucuresti am mare nevoie de el si cu ce mai ramane(bani), o-i vedea.....daca mai ramane :D

O seara placuta 

Mihai

-----------------------------------
horatius
12 Feb 2012 14:06


-----------------------------------
Barlow-ul Omni este in realitate mai scump decat cel fotovizual, aproximativ de 2 ori direct de la fabrica. Acum este mai ieftin pentru ca am facut o afacere buna cu o cantitate mare in 2010, dar dupa ce terminam stocul (peste vreo 2-3 luni probabil) pretul lui va fi mai mare decat la barlow-ul fotovizual. Optica este putin mai buna la Omni. Pe de alta parte, nu ai nevoie de un barlow cu filet T decat daca vrei sa faci poze la planete cu dslr-ul. Se poate insa monta un nas 1,25"/T2 direct la inelul T Canon si obtii acelasi lucru, cu 1mm distanta suplimentara introdusa.

-----------------------------------
Mike23
13 Feb 2012 15:01


-----------------------------------
Se poate insa monta un nas 1,25"/T2 direct la inelul T Canon si obtii acelasi lucru, cu 1mm distanta suplimentara introdusa.

Poti sa-mi dai un link cu acest adaptor ca sa inteleg mai bine despre ce e vorba, si multumesc mult pentru lamuriri si raspunsuri. 

O zi excelenta

Mihai

-----------------------------------
horatius
13 Feb 2012 20:26


-----------------------------------
Adaptor 1.25" cu filet T2 extern: 
http://www.skywatcher.ro/Baader/adaptoaret2.htm

http://www.skywatcher.ro/images/Imagini%20telescoape/Baadermare/14mare.jpg

-----------------------------------
Mike23
14 Feb 2012 19:29


-----------------------------------
Daca te referi la inel T2 adaptor pt Nikon-ul meu am asa ceva.
eu ma gandeam si la posibilitatea de a creste puterea de marire in prime focus pt. Planete si Luna. de aceea ma gandeam la acel barlow cu adaptor pt. inel T
Am mai vazut si niste adaptoare in care pot introduce un ocular intre telescop si aparatul foto.
http://astromagazin.ro/catalog/adaptor-125t2-p-273.html?osCsid=bf3e1943465b8a522ed75d4cf65e5581

sau

https://www.teleskop-express.de/shop/product_info.php/language/en/info/p280_Adapter-fuer-Okularprojektion---Fokalfotografie---2-.html

-----------------------------------
horatius
14 Feb 2012 21:46


-----------------------------------
La barlowurile ieftine adaugand prelungitoare distrugi imaginea. Nu au o imagine perfecta nici asa cum sunt ele. Daca vrei barlow la care sa ii poti varia marirea fara distrugeri semnificative ale imaginii trebuie sa te uitit le ceva mai serios si eventual care a fost gandit pentru o asemenea utilizare.

Da, exista si adaptoare in care se poate pune un ocular, pentru fotografie prin proiectie afocala. Se pot realiza mai eficient din adaptoare T2. Are Baader un asemenea sistem, pentru diferite oculare si adaptari:

http://www.skywatcher.ro/Baader/adps.htm

-----------------------------------
Mike23
15 Feb 2012 17:06


-----------------------------------
Multumesc foarte mult Horatiu pt. lamuriri si sfaturi. stateam si ma gandeam daca nu mai bine dau ceva mai mult decat pe acel barlow si sa iau un oculr mai de calitate, desi am citit aici pe forum si teoria cum ca degeaba sunt accesoriile de calitate daca intrumentul de baza nu e la un nivel prea inalt. Eu ma gandeam initial ca poate e mai bine sa iau un barlow si in felul acesta dublez puterea de marire a celor 3 oculare de care dispun(10mm,17mm, Plosl si 32mm SuperPlosl), si poate nu-i nevoie de un ocular. Practic mie mi-ar trebui un ocular de 6mm ca sa ajung la limita teoretica de marire a telescopului(250x). Pozele in acest caz(daca iau ocular de 6mm o sa fac afocal cu compacta(scoate poze mai bune decat cu DSLR-ul).Zilele astea pana vin banii o sa ma hotarasc. Pana atunci mai caut si mai astept in continuare pareri :D .

O zi excelenta

Mihai

-----------------------------------
valy
16 Feb 2012 00:08


-----------------------------------
Ma gandesc la urmatorul aspect: mak-ul tau e 127 f/11 ceea ce inseamna ca cu un barlow 2x ai ajunge la f/22 ceea ce te cam limiteaza la foto ca iti trebuie timpi lungi deci montura cu tracking plus imagini soft daca ai turbulente. Parca mai bine as zice un ocular dedicat planetar: putine lentile, focala mica. Totusi focala de 1500mm e ok pt. luna si soare.
Parerea mea.

-----------------------------------
Mike23
16 Feb 2012 11:14


-----------------------------------
Salut Valy,

Treaba e ca incep sa ajung si eu la concluzia asta incet, incet, si sa las astrofotografia dupa ce ma inarmez cu o montura ecuatoriala motorizata. Oricum chestia cu fotografiatul este mai mult un moft pt. ca nu am finante pt. a ma apuca de asa ceva la adevarata valoare. 
Acum legat de oculare,stiu ca sunt enervanrt cateodata, in afara de Hiperion de la Baader(499ron), cele de la Celestron X-CEL LX(340ron) cum sunt? Adica diferenta de pret spune clar calitatea opticii si a executiei ocularului sau diferenta de pret se datoreaza si posibilitatii de a atasa un aparat foto/video (cu ajutorul unor accesorii)?

Si daca mai aveti si alte idei... :D 

O zi calduroasa va doresc

Mihai

-----------------------------------
horatius
16 Feb 2012 13:46


-----------------------------------
Hyperion sunt mai bune decat X-Cel LX. Ce au in plus Hyperion: camp vizual mai larg, corectie mai buna a aberatiei cromatice a ocularului, transmisie de lumina mai buna. Campul vizual este mai plat in X-Cel LX, insa este si mai ingust, doar 60 grade fata de 68 Hyperion si probabil si de aici senzatia de camp vizual mai plat. Per ansamblu Hyperion sunt mai bune. Dar X-Cel LX sunt mai bune vizibil decat toate ocularele chinezesti la pret asemanator sau mai mic, si aici ma refer in mod direct la planetarele SkyWatcher, fata de care au transmisie mai buna, contrast mai bun si camp vizual mai plat. Diferentele le-am vazut in teste pe tinte terestre si la stele cu refractoare ED si SCT-uri.

-----------------------------------
Mike23
17 Feb 2012 12:37


-----------------------------------
Am si eu o intrebare, de curiozitate. Dintre lunetele cautatoare care sunt ma comode, de preferat, cele normale sau cele la 90 grade?

 Multumesc.

Mihai

-----------------------------------
Alexandru Savin
17 Feb 2012 15:25


-----------------------------------
Cum iti e mai comod sa privesti prin telescop? Direct  sau la 90 grade ? :)

-----------------------------------
Teo
17 Feb 2012 15:29


-----------------------------------
Cum iti e mai usor sa cauti sau sa vizezi ceva ? Privind direct spre directia lui, asa cum ai vedea obiectul cu ochii liberi ( ori prin binoclu) sau privind pe sus ori  dintr-o parte  ?

Daca un vanator sau lunetist ( sniper ) ar folosi o luneta la pusca, cu prisma la 90 de grade imi inchipui cam ce ar vana...

Raspunsul il vei afla in teren. ;)

-----------------------------------
Mike23
17 Feb 2012 17:04


-----------------------------------
Multam de raspunsuri Teo si Alexandru Savin

Ar fi mai avantajos intr-un fel cel la 90 deoarece trepiedele nu sunt asa de inalte, iar in situatia mea, a unui tub mic, avand in vedere ca majoritatea observatiilor le fac din balcon echivalent cu spatiu mic, stramt, daca la inaltimea maxima a unui trepied normal asa pune pe el un newton-ian de minim 1m lungime cred ca ar fi mai comod un cautator drept.

Cat priveste accesoriile cred ca am sa optez pentru un ocular Celestron X-CEL LX de 7mm si din restul sa-mi mai iau ceva...

-----------------------------------
valy
17 Feb 2012 17:33


-----------------------------------
E mai intuitiv sa vezi in lungul instrumentului dar e mai comod sa ai diagonala mai ales daca ai spatiu ingust sau instrument mai lung si te incomodeaza, poti indrepta ocularul in lateral la div. unghiuri, e mai flexibil.
Cand fac poze la avioane folosesc un vizor unghiular la aparat, la inceput e mai greu sa nu il nimeresc, dar odata ce il am in campul vizual nu mai e o problema. E drept ca stele nu se misca asa de rapid si ai timp sa le identifici si privind dintr-o parte la 90'.

-----------------------------------
Mike23
18 Feb 2012 23:57


-----------------------------------
Diagonala de la finder scop nu se poate scoate ca la telescop? Nu e detasabila?
Adica sa o folosesc la 90 cand am nevoie si cand nu sa o las dreapta.

-----------------------------------
Mike23
24 Feb 2012 12:53


-----------------------------------
Tocmai mi-au ajuns accesoriile la care m-am oprit. Poate dezamagesc pe unii dar momentan am preferat sa investesc mai mult in filtre, dar nu am uitat si de oculare. Astfel spuse am luat un filtru UHC-S de la Baader, pt. nebuloase, si un ocular de 6mm de la S.W. seria Golden Line. Urmatoarea achizitie ca si accesoriu o sa fie un ocular ortoscopic tot de focala scurta.

Multumesc pt. sfaturi si rabdare :D 

O zi excelenta

Mihai

-----------------------------------
Alexandru Savin
24 Feb 2012 19:06


-----------------------------------
Sa le folosesti cu placere!  :D
