
-----------------------------------
Laurentiu
10 Mai 2011 22:47

Ventilare telescop newtonian
-----------------------------------
Zilele acestea am finalizat un sistem de ventilare pentru telescopul newtonian de 200 mm f/6. Am refolosit ventilatorul de computer pe care acum cativa ani l-am instalat in acelasi scop pe vechiul tub, din PVC, al telescopului.

Spre deosebire de sistemul anterior, cel actual are unele modificari ... subtile:

1. ventilatorul nu mai este fixat pe tub prin suruburi ci cu ajutorul unor benzi elastice;
2. suportul ventilatorului consta atat in 2 foi de neopren (de fapt 2 bucati de mouse pad mai gros) cat si o bucata de burete de 30 mm grosime - acest lucru permite diminuarea radicala a vibratiilor transmise tubului;
3. ventilatorul are atasat un mic montaj format dintr-un potentiometru si un tranzistor (idee furnizata de un amic din clubul de astronomie timisorean ANTARES) care permite varierea turatiei ventilatorului in functie de necesitati.

Foto:

https://picasaweb.google.com/laurentiu.alimpie/TelescopeActiveCooling#

Sursa de inspiratie este articolul "Thermal Management in Newtonian Reflectors" de Alan Adler (Sky And Telescope, ian. 2002, pag. 132-136).

Mai vechiul meu experiment cu acelasi obiect poate fi gasit intr-unul din putinele numere ale revistei Aquila editata, pe vremuri, de astroclubul timisorean ALTAIR:  http://www.antares.darksky.ro/aquila/aquila012005.pdf (pag. 17-20)

-----------------------------------
horatius
11 Mai 2011 00:05


-----------------------------------
Exista ventilatoare cu levitatie magnetica, maglev. Nu produc vibratii.
Felicitari!

-----------------------------------
Laurentiu
11 Mai 2011 10:10


-----------------------------------
Multumesc.

Nici cel folosit de mine nu produce vibratii sesizabile (si in plus este izolat temeinic de tub asa cum se poate vedea in fotografii).

Celor care vor sa aprofundeze problema ventilarii telescoapelor le recomand ca, pe langa materialul indicat mai sus, sa lectureze si Amateur Telescope Making -ul lui Ingalls, Book 2, pag. 610 si 619, la care face referire si Adler in articolul sau din Sky & Telescope.

Curentii de aer cald din telescoape nu au aparut in anii 2000 :-)

-----------------------------------
MikeC
14 Mai 2011 15:07


-----------------------------------
Eu unul m-as gandi si la o modalitate de filtrare grosiera a aerului. Faptul ca e pozitionat deasupra principalei, fata de sub ea (ca in alte modele de racire), ar putea sa incarce suprafata oglinzii mai rapid cu praf si mizerie. Cel mai dezastros e cand mergi pe un camp vara cand e totul uscat si e praf si tzarana dumnezeule mare. 

Nu ca nu ar putea sa intre si pe deasupra :) dar acolo sunt capace, nu e ca si cand ar sta o zi intreaga in camp.

Oricum, faina executie. Eu tot ma gandesc la modalitati de racire a SC-ului ... dar fara gaurirea tubului in partea de jos... as fi facut asta instant, daca ar fi fost al meu, din pacate nu e :( Am mai vazut la unele persoane o racire a corectorului cu un venitlator plasat pe secundara... dar nush ce eficienta are, poate doar ca mai inlatura din curentii calzi de la suprafata ei, dar mai mult de atat nu prea.

-----------------------------------
ursamajor
28 Oct 2011 16:01


-----------------------------------
Am făcut și eu o improvizație cu un ventilator de la un ansamblu cooler pentru procesoare (de 60mm latura). A fost fixat pe un disc de plastic decupat dintr-o cutie pentru alimente, folosită la rându-i pentru confecționarea unui filtru solar.
Fixarea se face cum se vede în foto, cu 3 elastice pentru păr (fiică-mea să trăiască!) de șuruburile de colimare ale oglinzii principale.
La filtrul solar, am folosit cutia de alimente, din care s-a decupat discul respectiv, pentru lipirea foliei solare. În prealabil, cutia a fost "cromată" (era albastră ca și discul) cu un spray cu vopsea care stătea aruncat și care fusese cumpărat pentru cu totul alte intenții.
De [url=http://www.fpi-protostar.com/bgreer/fanselect.htm]AICI m-am inspirat.
Cât privește praful, și la această soluție (răcire exterior) suflă praf în interior, întrucât pe marginile oglinzii există spațiu. Așa că, oricum ai da-o, de praf nu scapi... :(

-----------------------------------
neox
28 Oct 2011 17:21


-----------------------------------
Poti sa scapi de praf daca inchizi complet partea din spate a tubului iar la ventilator pui un filtru (cred ca cele de la aspiratoare ar fi bune).

-----------------------------------
ursamajor
28 Oct 2011 17:45


-----------------------------------
Păi dacă mai pui și filtru la amărâtul ăla de ventilator, îi scade debitul dramatic...

-----------------------------------
neox
28 Oct 2011 18:57


-----------------------------------
Cate ture/min scoate ventilatorul? Daca nu...un ventilator mai capabil, sau construit un ajutaj care sa concentreze curentul de aer :wink: 
Desi... ma indoiesc ca baga mai mult praf decat se depune normal pe oglinda prin fata tubului. Mai degraba mi se pare ca impinge aerul/praf care s-ar depune in mod normal. 

Apropo...poti sa montezi (daca nu ai facut-o deja) o diafragma circulara usor mai mica decat oglinda, in fata ei la distanta mica. In felul asta curentul ar trebui sa 'mature' si aerul mai cald care se desprinde de pe oglinda.

-----------------------------------
ursamajor
28 Oct 2011 19:32


-----------------------------------
Nu-i bai de praf... spăl oglinda când e prea mult. Măcar de-aș scăpa de turbulențele din tub.

-----------------------------------
neox
28 Oct 2011 20:10


-----------------------------------
Daca pui o diafragma in fata oglinzii cat mai aproape ca tot aerul sa sufle razant, e un sistem destul de efiecient. Nu stiu daca e la fel de bun ca ventilatorul plasat la marginea oglinzii dar totusi de luat in seama cu siguranta. Dar trebuie neaparat 'etansat' spatele tubului sa nu scape aer.

-----------------------------------
Laurentiu
28 Oct 2011 20:22


-----------------------------------
Mie nu-mi place deloc ideea cu ventilatorul pus pe telescopul pentru observatii solare. 

In primul rand nu cred ca va avea nici un efect cat timp tubul e inchis la un capat (cel de sus). Aerul trebuie sa iasa pe undeva...

Apoi ma tem ca nu cumva curentul de aer creat in tub sa nu "zboare" folia Baader sau sa o rupa, cu consecinte foarte grave.

-----------------------------------
ursamajor
28 Oct 2011 20:31


-----------------------------------
Ehehe, e pur întâmplătoare alăturarea filtrului solar de treaba cu ventilatorul. Singura legătură dintre ele este că am folosit una și aceeași cutie de alimente pentru confecționare. Și-apoi fluxul de aer nu e așa de puternic încât să rupă chiar și acea folie firavă. :)
Cât despre locul pe unde ar putea ieși aerul, să fim serioși, tubul nu e închis ermetic, are pe unde ieși aerul. Ideea e că aclimatizarea e mai rapidă, atâta tot.

-----------------------------------
ursamajor
08 Aug 2012 19:45


-----------------------------------
Am de gând să-mi refac agitatorul de aer. Mi-ar trebui un ventilator să meargă la 12V și care să fie cât mai fără vibrații, eventual, cu turație joasă, dar să asigure flux suficient de aer. Aș prefera ceva până-n 80 mm. Puteți recomanda unul?

-----------------------------------
catalin dumitru
08 Aug 2012 23:06


-----------------------------------
Am de gând să-mi refac agitatorul de aer. Mi-ar trebui un ventilator să meargă la 12V și care să fie cât mai fără vibrații, eventual, cu turație joasă, dar să asigure flux suficient de aer. Aș prefera ceva până-n 80 mm. Puteți recomanda unul?

Vreun model de ''Panaflo'' , de 6-7 cm , de 24 volti.

Pus la treaba cu 12 v se comporta destul de bine.

Ma refer la modelele cu 7 sau 9  palete si cu grosime ceva mai mare (2-3 cm) , de prin copiatoarele alea mari de acum 15-20 de ani.

catalin.

-----------------------------------
cmatei
09 Aug 2012 00:30


-----------------------------------
@ursamajor: parerea mea e ca la acel sistem cu placa de prindere plus zgarciuri poti sa pui cam orice ventilator pana in 80mm si nu o sa ai o problema cu vibratiile. Eu am ceva similar, doar ca in loc de zgarciuri am prins cu niste table cu perforatii in suruburile care fixeaza celula primarei de tub. Le-am lasat destul de lungi ca sa mai pot umbla la suruburile de colimare, asa ca sunt si putin elastice. Am un ventilator no-name de 80mm mai gros (debit mai mare) si un SUNON MAGLEV de 60mm. Planul initial era sa-l las eventual doar pe cel mic in functiune pe durata fotografiilor, numai ca masurand FWHM stelar nu am observat vreo diferenta intre ventilatoare oprite, unul sau celalalt pornit sau ambele pornite. E drept ca nu am facut testul intr-o noapte cu seeing extraordinar. Din relativ scurta experienta cu senzori de temperatura pe oglinda, tub si ambient, dupa aclimatizare rolul ventilatoarelor nu mai e asa de important la diferente de temperatura de pana in 10-15 grade seara-noapte.

PS: vezi ca mai toate ventilatoarele de PC sunt mai nou brushless si nu prea mai permit reglarea turatiei din tensiunea de alimentare sau control PWM.
