
-----------------------------------
Astroclubul Bucuresti
20 Ian 2022 20:34

Observarea misiunii Double Asteroid Redirection Test - DART
-----------------------------------
Misiunea spatiala &#8220;Double Asteroid Redirection Test&#8221; (acronim DART) a fost lansata pe 24 noiembrie 2021 cu ajutorul unei rachete SpaceX Falcon 9 si este prima misiune din istorie care va testa tehnica impactului cinetic pentru a modifica traiectoria unui asteroid aflat in spatiu.
Tinta aleasa este asteroidul binar (65803) Didymos. Acesta este format din obiectul principal numit Didymos (avand un diametru echivalent de 780 m) si satelitul sau numit Dimorphos (avand un diametru echivalent de 160m). 
Misiunea DART consta in ciocnirea intentionata a sondei spatiale cu asteroidul secundar Dimorphos.
Acest lucru este programat sa se intample la sfarsitul lunii septembrie 2022.
Viteza de impact va fi de 6,6 km/sec si se estimeaza ca energia cinetica produsa de impact va modifica perioada de orbitala a lui Dimorphos in jurul lui Didymos cu cu cateva minute.
Pe data de 25 noiembrie 2021, la o zi dupa lansare, am reusit sa fotografiem din Bucuresti sonda DART si boosterul de lansare pe cand se aflau in constelatia Hercule intre stelele &#946; Herculis si &#950; Herculis.
In acest scop am folosit telescopul T025 din cadrul Institutului Astronomic al Academiei Romane. Observatiile au fost foarte dificile, fiind realizate in crepuscul la ora locala 17:30 prin sparturi in nori si la o altitudine a obiectului de 26 grade deasupra orizontului vestic, in haloul de lumina parazita al capitalei. Aceste constrangeri au fost date de pozitia sondei DART pe bolta cereasca.
In animatia rezultata vedem printre ultimele imagini directe luate de la sol ale sondei DART care la momentul respectiv avea magnitudinea aparenta 17 si ne spunea &#8220;ramas bun pamanteni&#8221;.

Mai multe detalii despre aceasta misiune spatiala si asteroidul Dimorphos va invitam sa lecturati pe pagina noastra:
https://www.astroclubul.ro/observarea-misiunii-spatiale-double-asteroid-redirection-test-dart-de-marcel-popescu-daniel-bertesteanu-si-octavian-blagoi/

Cer senin!
Echipa de lucru: Marcel Popescu, Daniel Bertesteanu, Octavian Blagoi

(nota de subsol: animatia cu deplasarea sondei si a boosterului se poate vedea la link-ul de mai sus, fisierul este prea mare pentru a fi atasat aici)
