Primul spectru meteoric surprins pe o fotografie a fost obtinut accidental in anul 1897 de catre Pickering la Observatorul Harvard.
Primul program de observare spectroscopica a meteorilor a fost infiintat in anul 1904 la Moscova.
In urmatorii 25 de ani s-a reusit obtinerea a doar 8 spectre meteorice de buna calitate.
In acele timpuri, fotografia spectrelor de meteori nu era prea populara, astfel ca pana la sfarsitul anului 1946 fusesera obtinute 100 de spectre ale meteorilor.
Din fericire, ulterior au fost infiintate programe mult mai intensive, astfel ca pana in anul 1961 s-a ajuns la inregistrarea a peste 400 de spectre meteorice.

Tarile care au activate mai mult in acest domeniu au fost: fosta U.R.S.S.; Canada, S.U.A,  Republica Ceha si Slovacia.

Introducerea de emulsii fotografice foarte sensibile ( rapide) a adus progrese revolutionare in acest domeniu.
Primele spectre erau obtinute pe placi fotografice sensibile mai mult in domeniul albastru.
Dupa anul 1932 au fost introduce placile “ortho” care prezentau avantajul de a fi sensibile si la lumina verde si galbena.
Detalii pentru partea rosie a spectrului au fost obtinute din 1934. Cu toate acestea, fotografii in spectrul infrarosu la meteori, nu au putut fi obtinute pana in anul 1952.

Cei mai luminosi meteori si implicit cele mai bune spectre au putut fi obtinute in perioadele de maxim ale marilor curenti meteorici, deveniti de acum celebri, cum ar fi Perseidele si Geminidele.
Cam 40 % din aceste spectre au apartinut Perseidelor si 12 % Geminidelor.
Restul apartineau meteorilor sporadici, despre care s-au strans foarte putine date spectroscopice, aparitia lor neputand fi previzibila.

Calitatea spectrelor de meteori variaza foarte mult, de la cele foarte slabe, care se prezinta ca o singura linie abia perceptibila, pana la cele foarte luminoase in spectrul carora s-au putut identifica si 150 de linii.
In ziua de azi, recordul in analiza spectrala a meteorilor apartine Observatorului Ondrejov din Republica Ceha.
Este vorba despre cel mai profund spectru meteoric fotografiat vreodata, la o inaltime de doar 20 Km cu un maxim de o mie de linii spectrale in domeniul vizibil, cu cea mai mare dispersie inregistrata in spectrul unui meteor ( 0.5 nm/mm), cat si spectrul celui mai luminos meteor, cu magnitudinea absoluta de minus 21.
Acesta este rezultatul unui program sistematic de observare, in care s-au folosit camere cu obiective de focala lunga prevazute cu retele de difractie si care au supravegheat cerul in fiecare noapte senina incepand din 1960 si pana in prezent.
Pentru ca nu exista o clasificare a spectrelor meteorice, a fost introdus de catre P.M. Millmann sistem relativ simplu, care se baza pe spectrele primilor 24 de meteori fotografiati. ( Millman and Mc. Kinley, 1963. P 747)

Aceasta clasificare se bazeaza pe identificarea celor mai intense linii in doua regiuni ale spectrelor si anume : regiunea portocalie si cea albastru-violeta, care corespund lungimilor de unda 500-600 nm respectiv 350-450 nm.
Cele patru clase spectrale au fost definite astfel :

Tipul Y : Liniile H si K ale Calciului II care alcatuiesc grupul cel mai stralucitor in domeniul albastru –violet;

Tipul X : cand clasificarea pentru tipul Y nu este posibila, atunci sunt utilizate liniile D ale Na I (518 nm) sau liniile Mg I ( 383.8 nm) din domeniile portocaliu-verde, respectiv albastru-violet.

Tipul Z : daca incadrarea pentru tipul X sau Y nu este valida, atunci vor trebui utilizate liniile Fe I sau Cr I , care apartin domeniului potrocaliu-verde, respective albastru-violet.

Tipul W : aici vor fi incadrati meteorii care nu pot fi integrati in clasele anterioare ( X, Y, Z).

Aceasta clasificare a reflectat aproximativ si viteza meteoroizilor astfel :

• Tipul X : aprox. 15-20 Km/s
• Tipul Z : aprox. 30 Km/s
• Tipul Y : aprox. 60 Km/s
• Tipul W –compozitie neobisnuita.

Urmatoarele elemente au fost observate in spectrul meteorilor (Ceplecha, 1967) :

(i) atomi neutri : Fe I, Mg I, Na I, Ca I, Mn I, Cr I, Al I, Ni I, Ti I, H I, O I,
N I,
(ii) atomi ionizati : Ca II, Mg II, Si II, Fe II, N II, O II.
Cateva elemente aditionale : Co I, Sr I, Sr II, Ba I, Ba II, Si I care sunt mai rar identificate;
Iar ocazional au putut fi detectate si linii moleculare : (N2, FeO, MgO, CaO, CN, si altele).

Spectrele meteorilor depind atat de compozitia meteoroidului, de densitatea lui cat si de inaltimea la care apare in atmosfera si de viteza geocentrica.
Fotografii ale spectrelor de meteori pot fi realizate si cu aparatura ce sta la indemana amatorilor.
Se pot folosi obiective ce au plasate in fata o retea de difractie sau o prisma.
Spectrele unice sau multiple sunt apoi fotografiate.

Articol de : Irimia Teodorian ( Teo)