Nikon D3100, Sony A580, A560, A55, A33, si Canon de 120 megapixeli

Dupa o vara ploioasa, se pare ca urmeaza o toamna fierbinte. Daca din punct de vedere meteo nu pot fi sigur, din prisma evolutiilor de pe piata aparatelor foto DSLR si alternative, va fi cu certitudine. Deja , intr-o singura saptamana au aparut cinci noutati plus o adevarata bomba. Dupa ce multi ani firma Nikon [...]

Dupa o vara ploioasa, se pare ca urmeaza o toamna fierbinte. Daca din punct de vedere meteo nu pot fi sigur, din prisma evolutiilor de pe piata aparatelor foto DSLR si alternative, va fi cu certitudine. Deja , intr-o singura saptamana au aparut cinci noutati plus o adevarata bomba.

Dupa ce multi ani firma Nikon a folosit pe aparatele DSLR doar senzori de 12 megapixeli, – cu exceptia lui Nikon D3X, care are 24 mega – , noul Nikon D3100 sparge gheata, si vine cu un senzor de 14,2 mega, in format APS-C, un nou procesor Expeed, gama ISO extinsa de la 100 la 12800, si filmare in sistem Full HD. Interesanta pentru astrofotografi este prezenta pentru prima data a sistemului LiveView pe un aparat entry level de la Nikon. Un alt plus al aparatului este durata de viata a obturatorului, extinsa la 100000 de declansari. Ar mai fi de mentionat si posibilitatile multiple de editare a fotografiilor in aparat ( aberatii cromatice, balans al culorilor, corectia orizont si perspectiva, procesare Raw, si multe altele).

La minusuri ar fi rezolutia mica a monitorului, de 230000 de pixeli desi are o diagonala de 3”, si controlul dioptric destul de limitat al vizorului, de la +1,7 la -0,5 dioptri. Pretul anuntat pentru Europa este de 599 euro cu obiectiv 18-55 cu stabilizare optica. De remarcat aparitia in acelasi timp a unui obiectiv Nikkor 55-300MM F/4,5-5,6 G ED VR, cu stabilizare optica, menit sa completeze kitul de baza, si avand un pret de 380 euro.

Firma Sony a lansat concomitent 4 aparate, din care doua, Alpha A55 si A33 aduc o noutate tehnica absoluta, respectiv un nou sistem optic. Numit SLT, de la ”Single Lens Translucent”, acesta este un fel de hibrid intre traditionalul SLR si noul SLD. La acest nou sistem, oglinda rabatabila de la sistemul SLR este inlocuita cu o oglinda fixa, dar semitransparenta, care trimite 30% din lumina in sus catre un senzor secundar, utilizat pentru focalizare continua, lasand restul de 70% sa treaca spre senzorul principal. In plus, la fel ca la sistemul SLD – Single Lens Direct sau mirrorless – ,vizorul optic este inlocuit cu un vizor electronic cu 1,15 megapixeli, si corectie dioptrica +/-4.

Desi are niste avantaje, permitand focalizare rapida si continua la realizarea filmelor, cat si realizarea de fotografii in rafala cu pana la 10,5 cadre pe secunda, pierdea substantiala din lumina pentru senzorul principal cred ca le face total neinteresante pentru astrofotografi.

Nu acelasi lucru se poate spune despre celelalte doua noutati de la Sony, Alpha A580 si A560. Acestea sunt aparate DSLR normale, cu senzori noi, de 16,2 respectiv 14,2 megapixeli, in format APS-C, si cu noi procesoare Exmoor care promit fotografii ceva mai ”curate” decat predecesoarele lor. In plus au cateva caracteristici care le fac interesante pentru astrofoto.

In primul rand  aparatele sunt dotate cu un sistem numit MFNR – Multi Frame Noise Reduction. Acesta consta in realizarea a sase fotograme cu aceleasi setari (sensibilitate si timp de expunere) si stacarea lor automata in aparat, rezultand o singura imagine mult mai curata si mai detaliata decat una realizata cu sistemele de reducere a zgomotului actualmente prezente in toate aparatele, dar care reduc mult din detaliile fotografiilor. Producatorul spune ca se pot astfel realiza fotografii cu doua trepte ISO mai sus, mentinandu-se acelasi nivel de zgomot si detaliu. Nu exista inca teste cu acest aparat, dar fotografiile realizate cu un Sony A55, care are acelasi sistem MFNR si acelasi senzor ca si A580, la o iluminare de 0,67 Lux, arata ca se pot realiza fotografii curate la ISO 3200, cu detalii clare, fara zgomot vizibil, si fara atat de deranjantii pixeli fierbinti.

Un alt avantaj este sistemul de stabilizare a imaginii prin miscarea senzorului. Pe langa faptul ca permite utilizarea unor obiective mult mai ieftine, permite si o mai buna utilizare a luminii existente, avand in vedere ca stabilizatoarele optice montate in obiective, folosite de Nikon si Canon, produc o oarecare pierdere de lumina.

Al treile avantaj al acestor aparate este folosirea unui monitor rabatabil la +/-90 grade, care ofera si posibilitatea focalizarii pe monitor in timp real cu marire de 14x.

Alte caracteristici mai importante ar fi posibilitatea de a realiza filme Full HD, fotografii cu AutoHDR, si fotografii panoramice prin lipirea automata a mai multor cadre in aparat. Pretul anuntat este de 900 euro pentru A580 si de 800 euro pentru A560. De notat ca singura diferenta intre cele doua aparate este data de senzor.

Spuneam la inceputul articolului despre o bomba. Aceasta vine de la firma Canon, care a anuntat realizarea unui senzor in format APS-H, cu dimensiunile de 29,2×20,2mm, cu o rezolutie de circa 120 megapixeli. Mai exact, 13280×9184 pixeli, aceasta fiind cea mai mare rezolutie realizata pe un astfel de format, si una din cele mai mari obtinute vreodata. Si asta in conditiile in care se pot face 9,5 cadre pe secunda. Deci o citire super rapida a datelor. Ramane insa de vazut daca acest senzor va intra vreodata intr-un aparat destinat comertului, firma Canon evitand sa anunte ceva in acest sens. De notat ca in urma cu trei ani, Canon a anuntat realizarea unui alt supersenzor, atunci de ”doar” 50 megapixeli, care insa nu a fost pana acum incorporat intr-un aparat foto.

Spuneam ca se anunta o toamna fierbinte. Si acesta este doar inceputul. O serie de aparate, cum ar fi Nikon D90, Nikon D700, Canon 50D, Canon 1000D, au depasit de mult momentul in care, de regula, producatorii veneau cu inlocuitori, si toata suflarea fotografilor asteapta expozitia PhotoKina 2010, pentru lansarile care se presupune ca vor avea loc acolo. Deja au aparut fotografii spion ale unui nou Canon cu monitor rabatabil, si se stie ca Nikon, Canon si Pentax lucreaza de zor la realizarea propriilor aparate in sistem SLD.

Asa ca, celor care au intentia de a cumpara un nou aparat foto, le recomand putina rabdare.

PS. Chiar in timp ce scriam acest articol a venit anuntul lansarii lui Canon 60D, cu monitor rotativ. Dar despre el, intr-un articol viitor.

Adauga comentariu

* Nume, Email si Comentariu sunt campuri obligatorii

Autentificare site

Album astrofoto

Cu_luneta_spre_luna_10.JPG

Discutii forum

Soarele, azi, in H-alpha ( 15 Oct 2019 00:39 )
oculare, barlow pillar etc ( 14 Oct 2019 23:12 )
Sky Drifter - binoscop ( 14 Oct 2019 23:03 )
Solutii contra condensului la newton? ( 14 Oct 2019 20:00 )
Meteori vazuti cu cctv ( 14 Oct 2019 19:44 )
Hello world :) ( 14 Oct 2019 17:55 )
[VAND] Rubinar 500mm f/5.6 Macro ( 14 Oct 2019 13:30 )
Black Friday astronomic? ( 14 Oct 2019 10:43 )
Prisma erectoare ( 14 Oct 2019 09:02 )
Achizitie Dobson SkyWatcher 203/1200 Pyrex ( 14 Oct 2019 08:03 )
Parere telescop ( 14 Oct 2019 04:05 )
Ce am vazut aseara! (II) ( 14 Oct 2019 00:14 )
oculare 0,965 ( 14 Oct 2019 00:00 )
binoviewer Seben ( 13 Oct 2019 23:57 )
Filtru UHC 1.25 ( 13 Oct 2019 22:28 )

Recomandari

Publicatii

STELE SI CONSTELATII, Marcel Jinca

Fazele Lunii


Luna Plina
Luna Plina

Vechime Luna: 16 zile

Distanta: 62 raze terestre
Latitudine ecliptica: -4°
Longitudine ecliptica: 39°

Arhiva