[Ella_Kosta]

Eh, nu voiam o demonstratie a principiului, ci doar sa inteleg mai profund cum functioneaza el, ce consecinte are, si eventual cateva exemple experimentale pentru a ma lumina mai bine...

[Calin Pop]

O cuanta este un rezultat, un mod in care se materializeaza interactiunile dintre cimpurile fundamentale. In mecanica cuantica, cuantele par sa existe doar cind interactioneaza pentru ca ca ele sint doar niste iluzii, ele reprezinta modul in care se materializeaza (este observat) un cimp fundamental cind interactioneaza cu un alt cimp fundamental. O cuanta este o particula sau o unda, depinde de modul in care ne uitam la aceste interactiuni.

[raduM]

Am inteles, Ella. Sunt eu prea scrupulos, asta recunosc.

[IACOB DUMITRU]

Ella, principiul incertitudinii reprezintă singurul mod de materializare cu putinţă. Practic, el poate fi judecat ca fiind "un rău necesar". Ca să înţelegi mai bine însemnătatea lui, eu cred că ar fi mult mai indicat sa te întrebi:

Ce s-ar întampla dacă acest principiu nu ar funcţiona?

Din punctul de vedere teoretic, acest principiu reprezintă singura posibilitate de a stoca o informaţie şi implicit singura posibilitate de a avea acces la o informaţie.

Ideea conform căreia acest principiu ne-ar bloca oarecum drumul spre cunoaşterea absolută este pe cat de greşită, tot pe atat de agasantă.

[Ella_Kosta]

Si cum functioneaza principiul in procesul de stocare al informatiei?

[Alexandru Rautu]

[Ella_Kosta]

In primul rand cred ca vorbim aici de lucruri diferite. Pe vremea lui Newton si Einstein si altii, teoriile se refereau la lungimi si distante mari. Pe cand mecanica cuantica se refera la dimensiuni subatomice. Nici relativitatea nu e perfect valabila la dimensiuni mici, nici mecanica cuantica la dimensiuni mari.

Principiul de incertitudine nu a fost bagat degeaba, este dovedit si experimental. Si nu este valabil pt corpuri de dimensiuni mari, din pricina decoerentei.

Din cate stiu eu, teoria cuantica se poate reuni cu teoria speciala a relativitatii, dar nu si cu cea generala, cea care nu incape in formule fiind gravitatia.

Cat despre campul Higgs... bosonul Higgs a fost introdus deoarece, in cazul fortei slabe (care isi tot face de cap in loc sa se comporte frumos ca alte forte) se intampla tot felul de ciudatenii. Este singura forta care incalca simetria CP, forta care are 3 bosoni in loc de unul, si mai mult, acestia sunt extrem de grei (fata de foton cu masa zero, gluon, si presupusul graviton...). Pentru a explica aceasta masa mare a bosonilor Z si W a fost introdus in teorie bosonul Higgs care ar conferi masa tuturor particulelor. Si de aici o intreaga teorie.
Acest boson n-a fost inca detectat. Se presupune ca este mult prea greu pentru a putea fi deocamdata detectat de acceleratoarele de particule de azi. Acestea, din cate stiu, merg pana la a detecta particule cu masa de vreo 115 GeV, pe cand bosonul asta ar avea o masa cuprinsa intre 120-180 GeV sau mai mult...

[Alexandru Rautu]

[Ella_Kosta]

Da, mai.

Oricum e clar ca cuantica are multe limite. Probabil mai avem destul pana la mult visata teorie unificata. Toate teoriile astea, dupa mine, sunt parti ale unui intreg, sunt cazuri speciale in functie de anumite conditii.

[Calin Pop]

[Alexandru Rautu]

[Calin Pop]

[IACOB DUMITRU]

Ella a întrebat:

Şi cum funcţionează principiul în procesul de stocare al informaţiei?


Aşa după cum bine şti, în literatura de specialitate se afirmă că posibilitatea de măsurare a proceselor este limitată. Practic, oamenii se îndârjesc să creadă că, chiar dacă noi nu putem determina cu o precizie maximă un anumit parametru fizic, realitatea este ceea ce este, sau altfel spus, reprezintă întruchiparea unor valori extrem de exacte (a unor valori absolute).

Fiecare semnal pe care îl recepţionăm de la mediul înconjurător îl tratăm ca pe o informaţie. Dorinţa de a spori cantitatea de informaţie recepţionată dinspre o anumită locaţie, ne determină să îmbunătăţim mijloacele de informare şi în mod evident, aşa-numita precizie în determinare.

După cum puteţi observa, schimbul de informaţii între noi (ca utilizatori) şi obiectul aflat în studiu este vital. Din punctul nostru de vedere, o precizie maximă în determinare ar echivala cu o conturare extrem de precisă (plană) a obiectului aflat în studiu. Altfel spus, un set de informaţii egal din punct de vedere cantitativ cu numărul de locaţii punctuale distincte ce completează conturul amintit anterior ar fi suficient pentru a putea decide că am ajuns la o precizie maximă în determinare.

Numărul nelimitat de puncte ce defineşte un contur planic este o informaţie capabilă să ne facă a înţelege că o preczie maximă în determinare este confirmată de un număr nelimitat de informaţii.

Să presupunem că acest lucru ar fi posibil. Altfel spus, un volum limitat, precum cel ocupat de cel ce doreşte obţinerea preciziei maxime în determinare, ar găzdui un număr nelimitat de informaţii. Dar dacă acest lucru ar fi posibil, atunci nimic nu ne-ar putea împiedica să afirmăm că în orice volum limitat ar putea fi stocate un număr nelimitat de informaţii.

În aceste condiţii ar mai exista o singură problemă:

Cum să diferenţiem locaţiile volumice dacă între ele nu poate exista nici o diferenţă (toate conţin un număr nelimitate de informaţii şi deci nu poate exista nici cea mai mică informaţie suplimentară care să facă diferenţa între volumele aşa-zis distincte). Mai mult decât atât, dacă nu vom avea nici o posibilitate de a distinge volumele, atunci înseamnă că nu mai avem nici o posibilitate de vorbi despre existenţa unui aşa numit mediu înconjurător şi implicit despre noianul de informaţii cu privire la existenţa acestuia. Practic ni s-ar lua dreptul la orice informaţie.

Mergând invers pe firul acestei deduceri logice, nu ne rămane decât să concluzionăm că:

Principiul incertitudinii ne garantează dreptul la informaţie;
Orice volum închis găzduieşte un număr limitat de informaţii;
Orcie volum găzduieşte cel puţin o informaţie;
Etc…

Desigur că plecând de la aceste premise se poate ajunge din aproape în aproape la noţiunile de neomogenitate absolută a spaţiului, eveniment, densitate de evenimente….
Sper ca aceste minime informaţii să vă călăuzească totuşi paşii spre înţelegerea reală a posibilităţii de existenţă a informaţiei.

[Ella_Kosta]

[IACOB DUMITRU]

Vorbim desigur la nivel clasic, deoarece ideea de precizie maxima in determinare a unui contur implica si ideea infinitatii punctelor ce il definesc.

Tratarea cuantica este in concordanta cu realitatea si inclusiv cu numarul limitat al informatiilor ce o definesc.