[Andrei Ionescu]

Dacă tot n-am mai intrat/postat de ceva timp aici, pe forum și, sincer să fiu, chiar mi se făcuse dor, am zis să împărtășesc cu voi experiența avută în a doua noapte de observații cu newtonianul pe montura dobson de 20”-508mm (Gargantua)

Primul Starparty Moldovenesc după ceva timp…

Noaptea de 5 spre 6 martie a adus reunirea câtorva membrii ai astroclubului în formatul Starparty-ului Moldovenesc, de care, personal, mi-a fost tare dor.
Gașca s-a strâns în jurul orelor 18, când Soarele încă nu apusese, pe coama unui deal uitat de lume, undeva între Zărnești și Rădești, în județul Galați.
Am prins undeva la 5-6 ore de cer senin, în reprize, ceea ce ne-a bucurat peste măsură, având în vedere prognozele nefavorabile ce se întrevedeau încă de la începutul săptămânii. Astfel, din cauza vremii, ceea ce ar fi trebuit să fie Maratonul Messier s-a transformat într-o sesiune de observații destul de aleatorie, ce a vizat câteva zeci de obiecte spectaculoase de toate felurile.
⭐Imediat ce s-a lăsat întunericul am observat celebrele obiecte de iarnă, M42 (Orion nebula- Nebulozitatea se întindea până dincolo de câmpul vizual, oferind tente de verde și albastru destul de accentuate. Din păcate nu am putut sesiza nicio urmă de roșu/roz/cărămiziu, dar sunt optimist că în condiții optime voi putea scoate și detalii de genul), C49 (Rosette nebula) și NGC 2359 (Thor’s Helmet-Împreună cu filtrul Astronomik UHC, am reușit să observ filamentele întunecate de la baza coifului, iar nebulozitatea aripioarelor aproape că ieșea din câmpul vizual. Un alt plus față de telescopul de 14” este puzderia de stele din interiorul nebuloasei, mult mai clar vizibile acum) care ne-au fascinat pur și simplu cu detaliile fine din nebulozitate. De asemenea, NGC 2024 (Flame nebula), a oferit cele mai bune detalii pe care le-am văzut vreodată, cu filamentele negre foarte bine definite și chiar și cu nebulozitatea exterioară vizibilă. M78 a fost de asemenea una dintre țintele spectaculoase din această zonă, cu multă nebulozitate disponibilă în ocular;
⭐Au urmat celebrele galaxii din Ursa Major, respectiv M51 (Whirlpool Galaxy), M101 (Pinwheel galaxy), M81 (Bode’s galaxy) și M82 (Cigar galaxy) cu spirale vizibile foarte pronunțat în primele 3 galaxii și cu detalii superbe în centrul lui M82, reprezentate de acele filamente întunecate. Tot în apropiere am observat și o galaxie extrem de frumoasă din constelația Camelopardalis, cu spirale foarte evidente, respectiv NGC 2403;
⭐Dacă tot eram în zonă, ne-am mutat în Canes Venatici unde am avut parte de surprize foarte plăcute. Am observat luminoasele galaxii M106 și M63 (Sunflower galaxy) care nu doar că prezentau un nucleu extrem de strălucitor în ocular, dar au permis observarea întregii structuri galactice. NGC 4449 (C21), a fost de asemenea o surpriză foarte plăcută, fiind o galaxie foarte luminoasă, cu o forma extrem de interesantă. Vedetele acestei bucăți de cer au fost însă galaxiile vecine NGC 4631 (Whale galaxy) și NGC 4656 (Crowbar galaxy), care au oferit detalii absolut superbe, cu forma de balenă, respectiv crosă de hockey extrem de clare. De asemenea, NGC 4490 (Cocoon galaxy) și M94 au fost alte două ținte de care cu greu am putut să ne dezlipim ochiul;
⭐Având în vedere că între timp se mai ridicaseră constelațiile de primăvară deasupra orizontului sud-estic, am decis să aruncăm un ochi în multitudinea de galaxii din Leo-Virgo-Coma Berenices. Astfel, am început cu tripleta din Leo (M65, M66 și NGC 3628), cu spirale foarte clare în cele două Messiere și ceva detalii întunecate în Hamburger galaxy, disponibile cu vederea periferică. Tot în Leo am observat și o galaxie foarte frumoasă, situată în jurul capului leului, cu spirale foarte bine definite, respectiv NGC 2903. Ne-am mutat mai apoi în Virgo, unde am observat M104 (Sombrero galaxy), care ne-a lăsat pur și simplu mască. Folosind vederea periferică, nu numai că era foarte clară banda neagră ce străbate întreaga galaxie, ci era prezent și haloul galactic, detaliu impresionant. Ne-am făcut de cap, mai apoi, cu înșiruirea de galaxii denumită Markarian’s Chain, unde am numărat în jur de o duzină de galaxii, fiecare prezentând detalii foarte drăguțe.
În Coma Berenices am avut însă din nou parte de o surpriză imensă. NGC 4565 (Needle galaxy), a oferit în ocular un adevărat spectacol, comparând priveliștea cu expunerea de 3 minute a unui coleg astrofotograf printr-un newtonian de 150mm;
⭐În continuare ne-am axat pe observarea mai multor nebuloase planetare spectaculoase, printre care se numără:
-NGC 2392 (Eskimo nebula), care m-a surprins cu detaliile disponibile la un grosisment de aproape 300x, putând fi observate filamentele interioare ale nebuloasei;
-M97 (Owl nebula), fabuloasă atât la 80x cât și la 300x, cu ambii „ochi” extrem de evidenți;
-NGC 3242 (Ghost of Jupiter nebula), foarte pufoasă și de un colorit foarte asemănător planetei Jupiter;
-M1 (Crab nebula). N-aș fi crezut vreodată că voi vedea asemenea detalii în această nebuloasă, toate acele filamente din interior, observate până acum doar în fotografii, erau foarte clar vizibile;
-NGC 6543 (Cat’s Eye nebula), mărită până la 300x oferă o perspectivă fabuloasă a unuia dintre obiectele cu cea mai frumoasă culoare de pe cer (acel verde smarald);
-M57 (Ring nebula) a reușit să ofere un albastru-verzui nemaivăzut până acum, cu alte telescoape;
-M76 (Little Dumbbell nebula), cu acea formă evidentă de fluture/ganteră/cotor de măr.
⭐ De asemenea, am mai observat, pe parcursul nopții, și o serie de roiuri globulare și roiuri deschise care ne-au surprins, în egală măsură, cu detaliile incredibile.
Astfel, Cassiopeia ne-a încântat cu roiurile deschise M52 (Salt and Pepper), M103, C13 (Owl Cluster) precum și minunatul NGC 7789 (Caroline’s Rose cluster);
Am observat, de asemenea, cele 3 roiuri celebre din Auriga, respectiv M36 (Pinwheel cluster), M37 (Salt and Pepper cluster) și M38 (Starfish cluster);
Roiul dublu din Perseu (NGC 884&NGC 869) a oferit o priveliște absolut încântătoare, cu o sumedenie de stele în câmpul ocularului;
M46, roiul deschis din constelația Puppis, a fost de asemenea una dintre atracțiile acestei categorii de obiecte, mai ales datorită nebuloasei planetare din interiorul roiului, care te duce cu gândul la M57 (Ring nebula);
Marele roi globular din Hercules (M13) a fost cireașa de pe tort a acestei categorii, cu stele foarte ușor de rezolvat până în centrul roiului.
A fost o noapte extrem de plăcută, petrecută alături de oameni cu care mereu m-am simțit bine și alături de care am întreprins de fiecare dată cele mai reușite sesiuni de observații.

Astroclubul Substele

[dmtr69]

Uau! Asta da calatorie printre stele! Felicitari! Foarte frumos povestita experienta, de parca am fost si eu prezent acolo. Nu pot sa-mi inchipui cum se vede prin acest gigant, eu am aperturi mai modeste, unul din motivele pentru care am trecut la astrofotografie- am vrut sa vad mai mult.

[Andrei Ionescu]

Cu greu imi pot gasi cuvintele sa descriu ce am putut vedea prin telescop, chiar si sub un cer a carui transparenta si seeing au lasat mult de dorit. O sa mai fiu prezent pe la diferite evenimente si tabare din tara, alaturi de Gargantua. Poate ne vom vedea! 😊

[saiph]

[Andrei Ionescu]

Mersi de urări, Mihai! Cu siguranță vor mai apărea rapoarte de observații aici, pe măsură ce voi ieși cu Gargantua. Din păcate, perioada ce urmează va fi destul de aglomerată pentru mine. E foarte posibil ca până la finalul verii să mai prind doar o mini-tabără și alte câteva sesiuni sporadice de observații. Însă se apropie destul de vertiginos acea ieșire de grup, din Buzău, deci stay tuned

[Andrei Ionescu]

Un nou raport de observații, așa cum v-am promis, de la cea mai proaspătă ieșire a lui Gargantua, un weekend (aproape) plin de observații sub lumina stelelor, într-o locație cu cer superb.
Încep prin a menționa faptul că cerul a fost unul foarte bun, probabil ca în nicio altă locație din centru țării. Bortle 2 este valoarea menționată de light pollution map, însă îmi permit să contrazic puțin această estimare, din punctul meu de vedere ledurile instalate în satele din apropiere spunându-și cuvântul. Seeingul și transparența au tot fluctuat pe parcursul celor două nopți, de la valori mai scăzute la unele moderate, însă per total, pentru perioada actuală a anului, mă declar foarte mulțumit de condițiile atmosferice de care am avut parte.
Pe parcursul celor două nopți, însoțit de mai toți participanții din tabără, am reușit să vedem destul de multe obiecte prin Gargantua, telescopul de 20” (508mm), prin oculare de top de la TeleVue, cum ar fi Ethos-urile de 13mm și 21mm, ajutate, unde a fost nevoie, de filtre UHC și OIII de la Astronomik (mulțumiri lui Ivo).

⭐La categoria galaxii, poate cea mai bogată în obiecte observate, ne-am făcut de cap cu obiecte populare, mari și luminoase, Gargantua depășind chiar așteptările personale și a celorlalți astro-prieteni. Începând cu M51, care de data asta chiar m-a dat pe spate, la propriu, am reușit să observăm foarte clar nu doar nucleele, puntea de legătură și spiralele, ci și materie stelară la greu de jur împrejurul structurii spiralate, cum numai în poze mi-a fost dat să văd. Toată priveliștea ocupa o bună parte din imensul câmp oferit de Ethos-ul de 13mm, grosismentul de 150x fiind ideal pentru observarea acestui obiect;
Traseul ne-a dus de la M51 la vecina M101, unde efectul de gură căscată a fost amplificat de un aspect pe care nu l-am mai observat niciodată cu nivelul acesta de detalii. E de prisos să mai spun că am observat spirale, vreo 4 la număr, dintre care două extrem de evidente, însă puteau fi extrem de ușor identificate roiurile și nebuloasele prezente în brațele galaxiei. Pe mine unul m-a pus pe gânduri faptul că pot observa obiecte deep-sky din altă galaxie;
În continuare, ne-am plimbat prin puzderia de galaxii din zona Coma-Virgo-Leo, unde am observat fenomenul astronomic al momentului, imediat lângă galaxia M60, și anume supernova 2022hrs, vizibilă foarte ușor în interiorul galaxiei spiralate NGC 4647 (despre care voi scrie un articol în zilele care urmează, întrucât avem poze cu ea trase în tabără). Tot în acea zonă am observat galaxii precum M104 (Sombrero Galaxy), NGC 4565 (Needle Galaxy) și celebrele formațiuni galactice tripleta și cvartetul din Leo, fiecare dintre ele fiind aclamate de fiecare persoană care își băga ochiul în ocular;
Canes Venatici ne-a adus perechea de galaxii NGC 4631 (Whale Galaxy)-una dintre preferatele mulțimii, și NGC 4656 (Crowbar Galaxy), de-a dreptul superbe în ocular, cu extrem de multe detalii și de o parte și de cealaltă, neexistând dubii referitoare la denumirile primite de către cele două obiecte;
În imediata apropiere am dat și de NGC 6946 (Fireworks Galaxy), cu o formă clar neregulată și cu ceva-ceva indicii de spirale pe ici pe colo;
M81 și M82, celebra pereche din botul Ursei Mari, a fost încă o zonă îndelung cercetată de noi, acest fapt datorându-se priveliștii incredibile din ocular. Dacă M81, mult mai întinsă decât vecina ei, a reușit în sfârșit să ne arate cele două brațe spiralate pe care le conține, M82 ne-a uimit pur și simplu cu filamentele întunecate de materie stelară din interior;

⭐ Din punct de vedere al roiurilor de stele, pot spune cât pot de sincer că provoacă dependență observarea întinselor clustere deschise prin câmpul imens al Ethos-ului de 21mm, iar pe cea a globularele prin cel de 13mm. În aceste condiții am observat M13, celebrul roi globular din Hercule, unde am putut rezolva extrem de multe stele până în centru și, spre dimineață, M11 (Wild Duck Cluster), unde contrastul a fost mai bun decât în orice altă sesiune de observații, formațiunea de stele chiar prinzând o formă interesantă și ciudată în același timp, fiecare dintre noi văzând în interiorul roiului o z…. un simbol în formă de cruce specific unui regim de extremă dreaptă 😄.
De asemenea, am ținut neapărat să revin la activitatea mea preferată de pe cerul de vară, și anume „star-walk” printre miile de stele ce compun M24 (Sagittarius Star Cloud), roiul meu deschis preferat. NGC 7789 (Caroline’s Rose) care, pentru prima dată, chiar avea formă de trandafir și C13 (Owl Cluster) au fost opririle din această categorie de obiecte aflate în constelația Cassiopeia, o revedere foarte drăguță.

⭐Nebuloasele planetare au avut, de asemenea, locul lor aparte printre observațiile făcute în cele două nopți. NGC 6826 (Blinking Planetary Nebula), privită printr-un telescop de calibrul lui Gargantua, face ca numele să nu mai aibă niciun sens. Nebuloasa apărea ca o gogoșică pufoasă inclusiv privind direct la ea, însă e interesant să vezi atât steaua suprapusă pe nebuloasă cât și nebulozitatea din jurul acesteia, în același timp;
M57 (Ring Nebula), mărită de 150 de ori și fără filtru ne-a arătat niște culori impresionante, verde și albastru deopotrivă. La un moment dat, de la prea mult entuziasm și imaginație, unii dintre noi, mai exact eu și Cătălin, au văzut o tentă cărămizie pe marginea nebuloasei, cu toate că acest lucru tinde mai degrabă spre imposibil;
M27 (Dumbbell Nebula), în combinația dintre ocularul de 13mm și filtrul UHC de la Astronomik, a oferit detalii de-a dreptul excepționale, partea ce seamănă cu un cotor de măr sau cu o ganteră fiind mai accentuată, așezată superb pe fundalul cu mai puțin contrast al restului nebuloasei, rezultatul dând forma specifică unei nebuloase planetare. Pe lângă toate aceste detalii impresionante, pitica albă din centrul nebuloasei era foarte clar vizibilă;

⭐ Ultima categorie și poate cea mai impresionantă este cea care înglobează nebuloasele. Am observat, până ca nebuloasele de vară să ajungă la altitudini decente, NGC 7023 (Iris Nebula), vizibilă, în primă instanță, ca o stea pufoasă, norii de praf și gaz ieșind cu adevărat în evidență abia după cuplarea filtrului UHC. Tot în zonă și cu același filtru am observat și NGC 281 (Pacman Nebula), nume care i se potrivește perfect, nebulozitatea ieșind destul de bine în evidență pe fundalul plin de stele din Cassiopeia.
Imediat ce constelațiile de vară au ajuns la peste 20-25° altitudine, am pus filtrul OIII (sau filtrul Veil, cum l-am poreclit) și am început să scrutăm constelația Cygnus. Prima oprire, complexul Veil. Efectiv cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată prin telescop. În ambele părți, atât în cea de est cât și în cea vestică, filamentele nebulare căpătau un efect 3D puternic, având impresia că din moment în moment vor ieși din ocular și vor împrejmui telescoapele. În lipsa de câmp destul de generos pentru a le cuprinde integral, ne-am plimbat în zonă, în urma „voalului”, câteva zeci de minute bune, nevenindu-ne a crede ce vedeam.
Zona Deneb-Sadr ne-a oferit, de asemenea, două nebuloase superbe, și anume NGC 7000 (North America Nebula) și NGC 6888 (Crescent Nebula). În prima am aterizat, conform planului, în „Golful Mexic", unde nebulozitatea se vedea, citez „ca un M42 mai mic” (credite lui Alexandru Gabriel). Dacă am crezut vreun moment că, trecând de la imensa NGC 7000 vom ajunge la ceva mult mai mic, nebuloasa Crescent, ne-am înșelat amarnic. Am avut parte de o surpriză când, în ocular, am dat peste o meduză cât se poate de luminoasă, ce ocupa aproape tot câmpul vizual disponibil, în centru aflându-se nenumărate filamente și firicele de materie nebulară.
Orele dimineții au adus, însă, adevăratul spectacol. Ok, am zis de OIII că e „filtrul Veil”? Am vrut să spunem filtrul Veil și Swan. M17, Swan Nebula, Omega Nebula, cum vreți să-i spuneți. O superbitate. Coada lebedei se întindea până departe, spre marginea câmpului vizual generos, de 100 de grade, iar interiorul nebuloasei prezenta zeci, sute de filamente întunecate de-a dreptul superbe.
Ceva mai sus am dat peste M16 (Eagle Nebula). Primul gând, înainte să ajung cu Gargantua în dreptul ei, a fost „Stâlpii Creației”. Și chiar acolo erau. Printre zecile de stele din interiorul nebuloasei, printre marea de gaz gri, luminos, se afla o pată întunecată, lunguiață, cu o formă foarte bine cunoscută grație imaginilor celebre ale telescopului Hubble. Vedeam pentru prima dată, fără pic de îndoială, Stâlpii Creației, iar sentimentul a fost de neprețuit.
M8 (Lagoon Nebula) nu avea cum să dezamăgească. Poreclită de mine, pe merit și pe bună dreptate, M42 de vară, a oferit o baie în marea de nori gazoși din componență, întrucât câmpul vizual a fost efectiv inundat de nebulozitate, luminată incredibil de strălucitorul roi stelar deschis din interior. Vecina ei, M20 (Trifid Nebula), a fost însă cireașa de pe tort. Pentru câteva secunde am avut impresia că cineva îmi face o farsă și îmi pune în fața ocularului o poză cu această nebuloasă. Pur și simplu filamentele negre din interiorul nebuloasei erau bine contopite în părțile luminoase, creând un tot unitar superb.

Acestea au fost principalele obiecte observate în mini-tabăra din județul Buzău. Ne-am distrat pe cinste în această scurtă călătorie prin Cosmos, căci așa am perceput-o datorită oglinzii de 508mm în combinație cu superbele oculare Ethos, de la TeleVue. Ne-am relaxat, am făcut fotografii, spre dimineață ne-am delectat cu parada planetelor pe fundalul crepusculului (vine curând și articol despre acest fenomen) și, cel mai important, am cunoscut oameni noi iar pe unii i-am reîntâlnit cu mare drag. Aștept cu mare nerăbdare următoarea ieșire de o asemenea anvergură, sub un cer, sper eu, asemănător celui sub care mi-am petrecut weekend-ul.
Cer senin!

[Erwin]

Jos cu pălăria!

[Andrei Ionescu]

Primul starparty al verii…

Anotimpul călduros este aici, din punct de vedere calendaristic, iar prima sesiune de observații a cerului de vară nu a întârziat prea mult. Vremea favorabilă și faza mică a lunii ne-au permis câteva ore bune de observații deep-sky pe un cer incredibil, în ciuda faptului că, vara, cerul pare că nu se întunecă niciodată.
Am descoperit, împreună cu Roland, ceea ce sperăm noi că este cea mai bună și întunecată locație din tot județul Brăila. Ne-am deplasat, pe câmp, la 6-7km de Cuza Vodă, urcând pe o colină pentru a avea orizontul cât mai liber. Orașele importante apropiate (Rm. Sărat și Buzău) se vedeau în dreptul orizontului vestic, însă aflându-se la câteva zeci bune de kilometri depărtare nu au deranjat foarte tare, cel mai mare dom de lumină la orizont fiind de doar aproximativ 10°.
Am început noaptea prin a ne uita, în jurul orei 23, când cerul s-a întunecat îndeajuns de mult, la ținte mari și cunoscute precum M57 (Ring Nebula), M27 (Dumbbell Nebula), M13, precum și la galaxiile din interiorul constelațiilor de primăvară (Leo, Virgo, Corvus) care ne spun ultimul rămas bun, apunând din ce în ce mai devreme.
Din moment ce, în jurul orei 00:30, Luna a apus într-un sfârșit, cerul a început să-și arate adevăratul potențial, trâmbițat și de meteoblue cu idealul 5-5 (seeing, transparență). După ce în jur de 4 sau 5 meteori luminoși și lenți ne-au delectat privirile, cel mai probabil Tau Herculide, am început observațiile serioase. Roland s-a apucat de tras wide la zona Ro Ophiuci și, spre dimineață, la zona centrului galactic, în timp ce eu mi-am băgat ochiul în zecile de galaxii din Ursa Major, componente ale liste Herschel 400. Am observat 17 galaxii din acea zonă, după o pauză considerabilă de aproape jumătate de an de la ultima sesiune de observații asupra listei Herschel 400. Chiar dacă, în majoritatea cazurilor, am avut parte de galaxiuțe micuțe, unele doar cu nucleul vizibil, cu aspect stelar, altele prezentându-se asemănător unor pete lăptoase, am avut parte și de suprize plăcute. NGC 2681, NGC 2742, NGC 2768, NGC 2787, NGC 2950, NGC 2976, NGC 2985, NGC 3079, NGC 3184, NGC 3198, NGC 3310, NGC 3610, NGC 3613, NGC 3619, NGC 3631, NGC 3665, NGC 3675 sunt toate cele 17 galaxii din Ursa Major, ceea ce înseamnă că am completat mai mult de jumătate din această constelație, cu 24 de obiecte observate dintr-un total de 46.
În pauzele luate de la observarea micilor galaxii de magnitudini mari, nu puteam să mă abțin să nu-mi clătesc ochii cu obiecte fabuloase precum M81, M82, M51, M101, M97, M108, complexul Veil, NGC 6888 (Crescent Nebula), M16, M17, M24, M20, M8, obiecte asupra cărora mi-am petrecut, pentru a infinita oară, jumătate din noaptea care oricum a fost scurtă. E timp însă și pentru completarea listei Herschel. Important e că vremea ne-a permis să stăm toată noaptea sub stele, să observăm și să fotografiem obiectele deep-sky incredibile ale verii, să admirăm parada planetară din crepusculul dimineții și să aruncăm câte un ochi (și chiar să pozăm) planetele care ușor-ușor se mută pe cerul de seară.
Noi ne-am distrat copios și, în premieră, în urma tuturor întrebărilor referitoare la astrofotografia prin Gargantua, la care eu răspundeam că telescopul nu e conceput pentru așa ceva, iată că s-a produs și imposibilul și, spre dimineață, în joacă, am pus camera pe telescop și am tras puțin la Saturn.

Cer senin!

Astroclubul Substele

[sternchen]

No comment

[Mircea Pteancu]

Andrei

Felicitari pentru progresul excelent in observarea Listei Herschel 400 !
Multumim pentru raportul de observatii atat de interesant si motivant.
Ce zici, nu-l pui pe Gargantua sa observe si niste duble ?

Cer senin, spor in continuarea observatiilor, Mircea

[Andrei Ionescu]

Salut, Mircea!

Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Să știi că fix aseară, după ce ți-am citit ultimul raport de observații asupra stelelor duble, mă gândeam să observ și eu câteva mai challenging la următoarea ieșire. Cred că pe 25 iunie va fi următorul starparty al astroclubului și, de ce nu, voi face și o listă de câteva stele duble pe care să încerc să le rezolv, printre celelalte obiecte din Herschel, chiar dacă va fi una dintre cele mai scurte nopți din an. Aștept și recomandări de duble cu separație foarte mică, dacă vrei. Nu prea am observat asemenea obiecte până acum și orice recomandare ar fi bine primită.
Mulțumesc!

[Mircea Pteancu]

Andrei

Excelent, acum sa ne rugam pentru vreme buna !
Iata mai jos trei stele duble dificile, in ordinea ''periculozitatii'' :

Phi UMa/ STT 208: separatie 0,43''

Eta CrB/ STF 1937: separatie 0,37''

Zeta Boo/ STF 1865: separatie 0,24''.

Zeta Boo este sub criteriul Rayleigh pentru apertura lui Gargantua dar vorbim despre criterii nu limite.
Deci daca criteriul Rayleigh in cazul tau este 138.4/ 508mm = 0.27'' asta nu inseamna ca la duble cu separatia de 0.26'' vine cineva si smulge telescopul din priza de se intuneca ocularul.

Criteriul Sparow este pentru Gargantua : 107/ 508mm = 0.21'' dar acela este un criteriu mai mult de non-rezolvare, este unul fotometric, nu vizual.
Daca totul va fi bine, eu nu ma indoiesc ca Gargantua va rezolva Zeta Boo.
Lasand la o parte detaliile tehnice gen colimare perfecta, seeing bun etc exista un singur mare impediment asupra caruia as vrea sa insist.
Sa nu-l bati pe Gargantua daca n-o sa reuseasca din prima : stelele duble stranse cer antrenament, experienta. Si rabdare de fier.
Deci sa nu te superi daca o spun fara menajamente: daca o sa fie probleme in rezolvarea dublelor de mai sus, eu cred ca baiul va fi de partea observatorului nu al telescopului ... dragul de el.
Experienta stii foarte bine cum se obtine: incerci din nou, la fiecare observatie.
Nu mi-e rusine sa-mi amintesc de vremurile cand timp de vreo trei luni nu am reusit sa vad patru stele la Epsilon 1-2 Lyra ...

Cer senin, Mircea

[Andrei Ionescu]

Perfect, mersi pentru recomadări, Mircea!
Îmi plac nespus de mult provocările, mai ales în domeniul astronomiei. Cu drag îmi aduc aminte de primele sesiuni de observații, când m-am chinuit vreo 3-4 nopți la rând să găsesc primele obiecte deep-sky: M13, M31, M57. Însă sentimentul pe care l-am avut în momentul observării lor e de nedescris. Îmi e dor de o astfel de provocare, deci mă voi chinui cu dublele pe care mi le-ai recomandat și voi descrie în următorul raport de observații experiența avută.
Sper să mă ajute și vremea, la capitolul tehnică stau bine! (bineînțeles că nu Gargantua va fi de vină în cazul unui eventual eșec, el ar fi fost ultimul pe care l-aș fi arătat cu degetul)

[Andrei Ionescu]

Bineînțeles că iar am făcut o pauză nemotivată de la a mai intra pe forum, timp în care s-au mai strâns căteva ieșiri, împreună cu rapoartele de observații nelipsite. Vă las aici, cu copy-paste, raportul de observații postat pe facebook, de la ultima ieșire marca Astroclubul Substele, una dintre preferatele mele de până acum!

Reuniune...

Perioada preferată a astronomilor amatori, cea fără lună pe cer, a adus o mare parte a membrilor Astroclubului Substele din nou împreună, în weekend-ul ce tocmai a trecut.
Dacă în noaptea de vineri spre sâmbătă, vremea a fost permisivă doar pentru unii dintre noi, bucurându-ne de cer senin doar eu și Roland, din locația noastră preferată a județului Brăila, respectiv Salcia Tudor, ei bine, sâmbătă seară ne-am dat întâlnire într-o zonă neutră, între județele noastre de domiciliu. Locul de observații nu a fost o noutate pentru unii dintre noi, întrucât, în urmă cu o săptămână, Roland, Cristian Grigore și George Bârcă descopereau această oază de cer negru, aflată în județul Galați, între satele Balintești și Slivna.
După cum se poate observa și în imaginea atașată, reprezentând un single shot tras de Roland și Sorin Mungiu, micuța noastră tabără se află la dulcele adăpost al colinelor nu foarte înalte din zonă, care ne feresc permanent de vânt, sub un cer cum rar mi-a fost dat să văd, fără pic de lumină directă, fără pic de domuri (poate doar un pui de dom în partea vestică a cerului, dar care se ridică până undeva la 5 grade deasupra orizontului). Îmi place să cred că zona se află într-un bortle 2, ceea ce mi-a indicat acest fapt fiind încercarea mea de 2 minute de a găsi scaunul lui Cristian Grigore, aflat exact în fața ochilor.
Ne-am întâlnit cu toții în jurul orei 18:30, ajunși la locul cu pricina de prin toate părțile. Ne-am salutat, ne-am înfofolit mai bine întrucât, odată cu apusul soarelui, temperaturile începeau să scadă vertiginos, după care ne-am apucat, fiecare dintre noi, să ne montăm instrumentele (mai puțin Cristian Grigore și Cristi Arhip care au stat mai toată noaptea cu mine pe lângă Gargantua, ajutându-mă încă de la începutul serii, cu montatul, și până la ultimul truss băgat în portbagaj, când ne pregăteam de plecare).
Observațiile nu au întârziat prea mult să înceapă, întrucât, odată cu apusul soarelui, s-a risipit și cea mai mică urmă de pâclă prezentă cât cerul era încă luminat de soarele aflat sub linia orizontului. Am decis, împreună cu Cristi la puterea a doua, să facem un maraton de obiecte spectaculoase, disponibile pe cerul aflat la granița dintre vară, toamnă și iarnă. Astfel, pe parcursul celor aproximativ 9 ore de observații, ne-am clătit ochii cu obiecte care mai de care mai încântătoare, folosindu-ne de Ethos-ul de 13mm și de ocularul Explore Scientific de 34mm al lui Cristian Grigore, ajutate când și când de filtre UHC, LPS și polarizator (pentru planete).
🌟 La capitolul galaxii, am început prin a observa vedetele acestei perioade, celebrele M31 (galaxia din Andromeda) și M33 (galaxia Triangulum). Am vrut să avem câte două perspective a celor două obiecte, una de câmp larg, folosind ocularul de 34mm, cu ajutorul căruia am avut parte de o încadrare superbă, cele două galaxii încăpând aproape integral în câmpul vizual, și una pentru detalii fine, în cazul căreia am optat pentru Ethos-ul de 13mm, care ne-a oferit detalii magnifice în brațele spiralate ale celor două galaxii. Tot în zonă, în constelația Andromeda, am observat și sateliții lui M31, respectiv M110 și M32, dar și NGC 891, una dintre galaxiile mele preferate, poreclită de noi „combinația dintre Needle și Sombrero” datorită formei și lungimii muchiei, asemănătoare galaxiei Needle, precum și a benzii negre de materie stelară care secționează galaxia, la fel ca în cazul galaxiei Sombrero.
Odată cu trecerea timpului, din moment ce Ursa Major se ridica din ce în ce mai mult deasupra orizontului, ne-am aruncat un ochi și la cele 4 galaxii din partea superioară a constelației, respectiv M81, M82, NGC 3077 (Galaxia lui Garland), respectiv M108, fiecare dintre ele fiind îndelung observate prin ocular, grație detaliilor ce nu te mai lăsau să te dezlipești de acea priveliște.
🌟 Nebuloasele au fost fără doar și poate atracția serii, în special cele planetare, pe care am insistat ceva mai mult. La această categorie de obiecte am bifat unica și inegalabila M42, marea nebuloasă din Orion, împreună cu Running Man, care a invadat câmpul ocularului de nebulozitate albastru-verzuie și, pe alocuri, chiar cărămizie, fapt ce m-a încântat enorm de mult, având în vedere că roșul este culoarea cel mai greu de perceput din întreg spectrul luminii vizibile. Tot în constelația Orion am dat și peste nebuloasele vecine, aflate în același câmp vizual, M78 și NGC 2071, care formează o pereche extrem de interesantă de nori cosmici.
Constelațiile de vară, aflate încă destul de sus pe cer la începutul serii, ne-au oferit câteva obiecte de care parcă nu ne mai plictisim, respectiv NGC 7000 (North America nebula), cu un contrast foarte clar între zona de nebulozitate si întunecimea „golfului”, zona intitulată „Cygnus Wall” fiind cea mai evidentă parte a nebuloasei. NGC 6888 (Crescent Nebula) a fost și ea la înălțime, oferindu-ne în ocular nu doar partea exterioară a nebulozității, ci și zeci de firișoare subțiri aflate în interiorul formei de semi-lună. Complexul Veil a fost, însă, una dintre atracțiile absolute ale serii. Privite prin ocularul de 34mm, ajutat de filtru Astronomik UHC, cele două părți ale nebuloasei, cea vestică și cea estică, chiar și partea centrală (Pickering Triangle), ne-au făcut să exclamăm timp de câteva minute bune în bezna ce ne înconjura. Cocoon nebula a fost ultima oprire la capitolul nebuloase, din zona constelației Cygnus, la 150x putere de mărire putând observa o groază de nebulozitate în jurul a două steluțe intercalate între planul nebuloasei și cel al observatorilor curioși.
Am decis să schimbăm puțin perimetrul în care vânam nori de praf și gaz cosmici și ne-am oprit în zona constelației Cassiopeia, unde am început cu Pacman Nebula, care nu doar că semăna izbitor de tare cu celebrul personaj, dar ne-a oferit și câteva detalii fabuloase, precum filamentele negre din preajma „gurii”. Am încercat, mai apoi, să ne uităm la Heart Nebula, din care cel mai bine a ieșit în evidență partea de jos a nebuloasei, poreclită Fish Head nebula, vizibilă foarte bine în ocular.
Spre dimineață, ne-am revăzut cu celebra nebuloasă Rosette, din constelația Monoceros, a cărei nori învăluiau maiestuos strălucitorul roi stelar deschis din interiorul ei.
🌟 Nebuloasele planetare au fost punctul forte al acestei ieșiri, reușind să observăm nu mai puțin de 10 astfel de obiecte, care ne fascinează de fiecare dată. Întrucât se îndreptau vertiginos spre linia orizontului, am început cu nelipsitele M57 (Ring Nebula) și M27 (Dumbbell Nebula), amândouă oferind detalii superbe, la grosismentul de 150x oferit de ocularul cu focala de 13mm. În Cygnus am dat și de Blinking Planetary Nebula, a cărei nume își pierde complet sensul, privită printr-un telescop ca Gargantua, întrucât nebulozitatea este cât se poate de evidentă chiar și observată cu vederea directă.
La fel ca în cazul celor 3 nebuloase mai sus menționate, am observat foarte rapid o altă nebuloasă planetară care amenința să se îndrepte spre orizont și care oricum nu se ridică prea mult, respectiv Helix Nebula. Privită prin cămpul generos al ocularului de 34mm, era încă o imensitate de nebuloasă planetară, cum foarte rar întâlnești pe cer, lucru ce ne-a bucurat enorm privirile curioase.
Constelațiile Perseu și Andromeda ne-au oferit două nebuloase planetare superbe, respectiv M76 (Little Dumbbell Nebula), cu forma ei ușor recognoscibilă, precum și Blue Snowball, o pufoșenie de un albastru superb, de unde își trage și denumirea.
În continuare, am observat una dintre nebuloasele noastre planetare preferate, Cat`s Eye Nebula, care, pe lângă culoare, la 150x își lăsa observate acele spike-uri superbe. Eskimo, Owl Nebula (M97) și Crab Nebula (M1) au încheiat această categorie de obiecte, fiecare cu detalii particulare superbe precum fețe de clovni, ochi și filamente întunecate care ne-au surprins în cel mai plăcut mod posibil.
🌟 Roiurile stelare deschise și cele globulare au avut și ele locul lor aparte în această sesiune de observații. Am început cu cele mai spectaculoase două roiuri globulare de pe cerul emisferei nordice, din punctul meu de vedere, aflate în același timp pe cer, respectiv M13 în Hercule și M15 în Pegas, unde am putut rezolva mii de stele, până în centrul celor două formațiuni.
Am continuat, mai apoi, cu roiurile deschise din Cassiopeia, C13 și Caroline`s Rose, superbe amândouă, primul bogat în stele luminoase, cel de-al doilea presărat cu o grămadă de stele de magnitudine mai mare.
Roiul dublu din Perseu nu avea cum să lipsească de pe lista de invitați la petrecerea ținută de noi sub cerul înstelat, iar constelația Cygnus ne-a oferit două surprize extrem de plăcute, respectiv Foxhead cluster și NGC 6811, roiuri foarte luminoase și cu forme extrem de interesante.
Cele trei roiuri stelare din Auriga nu ne-au dezamăgit, având mereu efectul de wow asupra privitorului, completând astfel lista cu numerele 36, 37 și 38 din catalogul Messier. M35 din constelația de iarnă Gemini ne-a oferit, de asemenea, o priveliște încântătoare, iar M45 și M44 au încheiat socotelile și cu această categorie de obiecte, Pleiadele reușind să ne uimească prin prezența unei mari cantități de nebulozitate, mai ales la marginea roiului propriu-zis.
Cam așa au trecut, fără să simțim, 12 ore, din momentul în care am ajuns la locul de observații și până am pornit la drum, înapoi spre casele noastre. Am reușit să observăm în jur de 50 de obiecte, din punct de vedere vizual, să tragem sute de cadre în curs de procesare, pe care le veți putea admira în zilele ce urmează, și să ne distrăm pe cinste chiar și când nu stăteam cu ochii în ocular, căci am avut parte și de o droaie de meteori luminoși pe tot parcursul serii, cel mai frumos dintre ei putând fi observat doar de Claudiu Popovici. Ceilalți aveam privirile îndreptate în direcția total opusă, însă ce putem spune e că s-a luminat pământul într-o asemenea manieră, încât fiecare dintre noi avea pe vârful limbii înjurătura pentru cel care și-a permis să aprindă lanterna albă, căci noi asta am crezut că s-a întâmplat.
Până la următoarea ieșire sub stele, urmată de nelipsita relatare virtuală de aici, de la căldurică, vă dorim cer senin cât cuprinde!

[iulian90]

Felicitari Andrei pentru observatiile minunate prin telescopul de 508mm. Mult succes in continuare si cer senin cristal.