[Ella_Kosta]

Ma gandesc ca explicatia asta este buna pentru fizica cuantica, mai putin pt principiul de incertitudine. Cuantificarea oricarei marimi face ca informatia sa nu fie infinita.

Dar care este legatura cu aflarea unei particule intr-o superpozitie de stari? Si faptul ca nu putem determina decat probabilistic diferite marimi pereche?

[Alexandru Rautu]

[IACOB DUMITRU]

Ella a spus:

Dar care este legatura cu aflarea unei particule intr-o superpozitie de stari? Si faptul ca nu putem determina decat probabilistic diferite marimi pereche?

Am să încerc să îţi răspund:

Superpoziţia este aluatul din care suntem realmente făcuţi. Orice particulă este definită de un cumul de evenimente. Ideea de eveniment petrecut în mod instantaneu este o aberaţie. Practic, orice eveniment este definit de o perioadă de desfăşurare. Începutul şi sfârşitul acestei perioade reprezintă două evenimente distincte. Dacă nu ar fi distincte (ipotetic), atunci nu am mai putea vorbi de existenţa reală a duratei (perioadei) şi inclusiv de existenţa reală a evenimentului respectiv. Ca şi evenimente distincte, începutul şi sfârşitul sunt definite la rândul lor de o perioadă şi aşa mai departe.

Ideia este că, perioada, durata este un dat la care nu avem cum să renunţăm (oricât ne-am strădui). Ca şi aluat, ea are calitatea unei superpoziţii, a unei suprapuneri. Practic, orice încercare de a delimita clar, indubitabil trecutul de viitor este sortită eşecului. Cum nu putem reuşi acest lucru, nu ne rămâne decât să spunem că pe porţiuni extrem de mici trecutul şi viitorul se suprapun. Altfel spus, prezentul este el însuşi o suprapunere de stare. Cât şi cum se suprapune trecutul cu viitorul (în diferitele ocazii cu putinţă) este o altă poveste.

Aşadar, este bine să ştim că putem deveni ridicoli în momentele în care căutăm să scăpăm definitiv de superpoziţie, de aluatul pe baza căruia ne materializăm (prindem un relativ contur, ne distingem de nefiinţă).