----------------------------------- zoth 27 Feb 2012 10:40 ----------------------------------- Ai intrebat si despre comportamentul telescoapelor cu oglinzi. Cele deschise in fata de genul newtonienelor, cassurilor clasice sau DK nu au mijloace de atenuare a radiatiilor UV, IR indepartat si in consecinta acestea vor fi concentrate pe grupul filtrant al helioscopului. Nu stiu daca acesta din urma are resurse suficiente pentru atenuarea acestor radiatii si in concluzie riscul este mare, eu unul nu as incerca asa ceva. Telescoapele de tip MN, SC, Mak, ar trebui sa se comporte oarecum similar cu refractoarele din cauza meniscului sau a placii corectoare care pot filtra suplimentar radiatiile nedorite, numai ca la telescoapele cu oglinzi, fie ele deschise in fata sau nu, apare o problema suplimentara, toata radiatia captata de primara este concentrata pe oglinda secundara si duce la incalzirea acesteia. Mai departe rationamentul este simplu, o oglinda incalzita se deformeaza necontrolat si duce la deteriorarea frontului de unda. La telescoapele de tip cass, DK, Mak ori SC fenomenul deteriorarii frontului de unda este mult accentuat deoarece oglinzile secundare ale acestor instrumente au amplificare proprie comportandu-se ca adevarate barlowuri. Dupa parerea mea, aspectele aratate mai sus nu fac compatibila combinatia dintre un telescop cu oglinzi si un helioscop Herschel.