----------------------------------- bromy 02 Iun 2017 00:31 BTC 20x80 Triplet Semiapocromat ----------------------------------- Eu am acest binoclu de doi ani și sunt foarte mulțumit de el. Am avut înainte de el un Celestron 20X80 care m-a dezamăgit serios. Deci despre BTC 20X80 Triplet Semiapocromat numai de bine. Are o imagine foarte clară, performanță optică ridicată cu imagini strălucitoare și perfecte până la marginea câmpului vizual. Este umplut cu azot iar focuserul rămâne ferm chiar dacă binoclul stă inclinat. Foarte mult îmi plac la acest binoclu cupele de cauciuc care reglează distanța până la ocular, prin infiletare-desfiletare . De curând am cumparat două filtre Omegon antipoluare luminoasă, căci ocularele au filet exterior de 1,25 pentru așa ceva, iar imaginea este îmbunătățită, cu un contrast și mai evident. Chiar am mers mai departe și am adaptat un suport care îmi ține smartphonul deasupra ocularelor, pentru a mă putea orienta pe cer cu ajutorul aplicațiilor Android destinate. Dacă o să fii interesat o să-ți dau ideea. Tot ansamblul ăsta l-am pus pe un Bresser Trepied din Aluminum tripod with 2-way pan-head, trepied construit special pentru binocluri astronomice, la un preț accesibil. Concluzia: BTC 20X80 TRIPLET SEMIAPOCROMAT este un adevărat triplet! Eu am varianta de pe Astrovest.ro.