----------------------------------- Erwin 14 Sep 2015 23:20 ----------------------------------- Misiunea primară a celor două sonde a fost de a vizita planetele mari exterioare ale sistemului solar. Faptul că încă funcționează și adună date despre mediul interstelar deși au fost lansate cu mulți ani în urmă este uimitor. Ce componente și cât de bine au putut fi proiectate și ecranate ca să nu fie deteriorate de radiația cosmică atâta amar de vreme? Sunt convins că există multe necunoscute în Galaxie și că abia deschidem ochii asupra lor. Particule și ioni umplu spațiul interstelar și e firesc să apară și nori de astfel de particule. Prin ciocnirea lor continuă se emit radiații dar vin și radiații de la stele și fenomene extreme care au loc în permanență în spațiu. E aproape inimaginabil cât de intense pot fi astfel de radiații și ce mult contează că suntem înconjurați de un câmp magnetic și o atmosferă suficiente ca să ne protejeze. Este foarte posibil ca unele dintre extincțiile majore ale vieții pe planetă să fie provocate de radiațiile cosmice rezultate din explozia unei supernove apropiate. Însă mă îndoiesc că un nor de particule încărcate care plutesc oarecum staționar în galaxie ar putea produce evenimente majore, câmpul magnetic al Soarelui și vântul solar ar putea să le respingă până să ajungă la noi.