----------------------------------- Erwin 15 Mar 2019 09:01 moto focuser ----------------------------------- Upgrade-ul cass-ului clasic din dotare a constat din: - am renunțat la inelele exterioare cu șina vixen din textolit - am pus o șină de aluminiu direct pe tub, prinsă prin bucăți mici de cornier de inelele din placaj din interior - am căptușit tubul și inelele cu velur negru autocolant Rezultat: - diminuarea greutății cu aprox 2Kg - un câștig foarte bun ca montura Vixen GP să nu mai gâfâie - îmbunătățirea drastică a contrastului Suplimentar am hotărât să scap și de vibrațiile nedorite la focalizare, fie pentru vizual fie pentru astrofoto planetară. Așadar am confecționat un L și am fixat un mic motor pas cu pas Nema 17 recuperat de la o unitate floppy de 3.5" Epson, antică. Ca suportul să nu lovească roata de mână de la focuser am renunțat la ideea inițială de a face o treaptă și am fixat motorul din spate. Urmează să asamblez partea electronică ce va consta din Arduino nano+Easy driver+encoder 12 pași, cât mai simplu la început, urmând ca apoi să trec la finețuri ca: senzor de temperatură, limitatoare de cursă, afișaj OLED. ----------------------------------- Mircea Pteancu 15 Mar 2019 15:14 ----------------------------------- Spor la finalizarea imbunatatirilor , sunt sigur ca acest telescop te va rasplati cu imagini foarte faine. Mircea ----------------------------------- Erwin 16 Mar 2019 11:22 ----------------------------------- Mulțumesc, Mircea! Ai avea ocazia curând să te uiți prin el la Reuniunea de la Lisa dacă poți veni. Ieri am reușit să fac montajul electronic compus din: - microlimitator pentru capătul cursei, de acolo se va calcula originea - cablu pentru senzorul de temperatură ce va fi amplasat pe tub - cablu cu 8 fire flexibil (folosit la sisteme de alarmă, e mai bun decât cele de rețea ethernet ce au conductor plin) - mufă serială 9 pini - driver mpp DRV8825 - Ardunino Pro Micro - clonă - condensator filtraj - 4 rezistori pull-up - 2 butoane push (recuperate de la carcase PC) Mai am de pus o sursă de alimentare, poate un simplu 7809 sau un buck convertor reglat la 9V, alimentarea generală fiind la 12V. Și desigur, elaborarea softului, în prima variantă o să-l fac singur apoi o să încerc să adaptez un soft existent, compatibil ASCOM. Deocamdată n-am nevoie de compensarea de temperatură așa că nu am prevăzut nici afișaj, am pus doar firele să fie pentru upgrade ulterior. ----------------------------------- RobertG 16 Mar 2019 14:10 ----------------------------------- Deci, sa inteleg ca ai punct de referinta iar de acolo poti sa iti definesti diverse puncte de focus? Am si eu in gand sa fac asa ceva, deocamdata al meu e doar cu doua viteze, rapid, si fin. Faina treaba spor! ----------------------------------- nobody 16 Mar 2019 20:21 ----------------------------------- Microcontrolerele ATmega folosite pe Arduino au rezistori pull-up integrati pe care-i poti folosi in modul urmator: pinMode(pin, INPUT_PULLUP); sau pinMode(pin, INPUT); // set pin to input digitalWrite(pin, HIGH); // turn on pullup resistors https://www.arduino.cc/en/Tutorial/DigitalPins Pe de alta parte, comutatoarele mecanice de genul celor folosite (push button switch), nu cred ca sunt prea grozave ca index (punct de referinta). Desigur, depinde si ce vrei sa obtii cu ele. ----------------------------------- RobertG 16 Mar 2019 20:44 ----------------------------------- Problema e iarna, atat microintrerupatoarele cat si senzorii inductivi isi modifica putin zona de confirmare din cauza temperaturii. cred ca cel mai bine ar fi cu sesizarea cresterii curentului prin motor la capat de cursa pentru referinta, sau ceva de genul... ----------------------------------- valy 16 Mar 2019 22:34 ----------------------------------- Dar dece ai nevoie de precizie sau pozitie absoluta? Erwin, poti sa mai misti manual focusul? ----------------------------------- nobody 16 Mar 2019 22:57 ----------------------------------- Ah, stati un pic, cred ca am inteles eu gresit. Butoanele push din poza cu montajul nu sunt folosite ca limitatoare, ci pentru comanda manuala. Iar comutatorul de limita/index este deja instalat pe focuser si pare mult mai OK, mai ales ca e vorba de un Cassegrain cu toleranta mai mare la focalizare. ----------------------------------- RobertG 17 Mar 2019 08:00 ----------------------------------- Eu ma gandeam la referinta si cateva pozitii de focus setate mai ales la deep sky unde e destul de dificil de a obtine focusul corect cu aparatul foto montat la telescop. Am focsr-ul montat pe Bresser 203/1000 dar ma gandeam sa-i fac adaptor si la SCT. ----------------------------------- Erwin 17 Mar 2019 22:31 ----------------------------------- Într-adevăr, microlimitatorul este unul montat chiar în spatele motorului, se vede lamela din inox oțelit ce prelungește lamela originală. Îmi dau seama că este imprecisă dar la versiunea actuală are mai puțină importanță poziționarea perfectă după pași și îl voi folosi doar manual, când rolul este să nu depășească cursa focuserului și să se învârtă în continuare. Pentru celălalt capăt n-am prevăzut limitator ci voi calcula un număr maxim de pași. Da, la cassegrain zona de focus clar e mai lejeră, totuși la poze contează, mai ales dacă prinzi seeing bun. Sigur că pot detecta capătul de cursă prin creșterea curentului, dacă pun un circuit special pentru asta, între motor și driver. Parcă am văzut undeva dar nu mai țin minte unde și ce componente trebuie. Deocamdată sunt mulțumit că am reușit să învârt motorul, ieri n-a mers pentru că era o puntiță de cositor între 2 semnale pe care nu am observat-o. Apoi mai trebuie bibilit ptogramul. Vreau să pot face 5-10 pași individuali cu pauză de o secundă și dacă butonul este în continuare apăsat atunci să reducă pauza, implicit să crească viteza. O să mai studiez modelul compatibil ASCOM (m-am concentrat pe hardware deocamdată) ca să văd cum se face compensarea de temperatură. Cred că va trebui să renunț la controlul micropașilor din Arduino pentru că nu am destui pini pentru afișaj. Aș pune un OLED dar roșu, cel pe care-l am este alb. Dacă nu găsesc o să pun un plastic roșu peste, trebuie să testez cum se vede. ----------------------------------- nobody 18 Mar 2019 12:26 ----------------------------------- Ai putea folosi un afisaj pe bus I2C/TWI (doar 2 pini, SDA si SCL) pe care merge si senzorul de temperatura. Din pacate, detectia blocarii la motoarele pas cu pas este mult mai complicata decat atat: ...cred ca cel mai bine ar fi cu sesizarea cresterii curentului prin motor la capat de cursa pentru referinta, sau ceva de genul... Sigur ca pot detecta capatul de cursa prin cresterea curentului, daca pun un circuit special pentru asta, intre motor si driver. Parca am vazut undeva dar nu mai tin minte unde si ce componente trebuie. Curentul nu creste la blocare deoarece este controlat de driver si este relativ constant. Exista drivere care detecteaza conditia de 'stall' sau 'missing step' dar functioneaza in general doar la viteze medii-mari, iar cele care se lauda ca detecteaza si la viteze mici sunt destul de discutabile. ----------------------------------- StarChild 18 Mar 2019 13:28 ----------------------------------- .... Cred că va trebui să renunț la controlul micropașilor din Arduino pentru că nu am destui pini pentru afișaj. Aș pune un OLED dar roșu, cel pe care-l am este alb. Dacă nu găsesc o să pun un plastic roșu peste, trebuie să testez cum se vede. pui o folie de la discheta :mrgreen: undeva, pe aci pe forum, am pus eu un cod ptr motor de focus (actionat cu un encoder de pozitie)... nu mai gasesc acu exact unde e topic-ul, dar revin...poate il poti folosi acel cod si sa-l adaptezi ptr ce ai tu nevoie. LE: asta e: http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?t=15715&postdays=0&postorder=asc&start=15 ----------------------------------- Erwin 18 Mar 2019 18:03 ----------------------------------- Merci, StarChild, o să mă uit. Deocamdată se învârte pe masă, într-o zi, două trebuie să vină și cureaua dințată: https://youtu.be/nF_TobUKBg0 ----------------------------------- Erwin 21 Mar 2019 11:36 ----------------------------------- A venit cureaua, l-am montat pe telescop, am mai ajustat programul. Acum funcționează cum am dorit: 1. la pornire merge pe limitator și apoi face 10 pași în sens invers, semnalizează prin 3 clipiri de LED 2. la apăsarea butonului "out" merge pas cu pas 5 pași apoi dacă butonul este în continuare apăsat merge continuu până la atingerea numărului maxim de pași cât subîntinde cursa focuserului. Se reia ciclul de 5 dacă întrerup mersul continuu. LED-ul clipește la fiecare pas doar la mersul pas cu pas. 3. la apăsarea butonului "in" merge pas cu pas 5 pași, apoi dacă butonul este în continuare apăsat merge continuu până la atingerea limitatorului de capăt. Se reia ciclul dacă întrerup mersul continuu. LED-ul clipește la fiecare pas doar la mersul pas cu pas. Am stabilit micropașii la half step, mi se pare că merge suficient de fin, rămâne de testat. La 8 microsteps era prea mică deplasarea. https://youtu.be/swRTbdrHPJg Mai trebuie să găsesc o cutie și să-l testez la stele. ----------------------------------- jimao22 21 Mar 2019 22:35 ----------------------------------- Foarte misto, Tavi! Profi, ca de obicei. Nu are de ce sa nu mearga bine. ----------------------------------- Erwin 22 Mar 2019 16:12 ----------------------------------- Merci, Cristi! ----------------------------------- Erwin 23 Mar 2019 22:25 ----------------------------------- Azi am colimat telescopul cassegrain cu ajutorul unui laser deștept cu autocentrare. La primară ca să fie aliniată cu centrul găurii de la suportul secundarei, cu ea dată jos s-a descurcat cât de cât dar când am pus secundara, laserul minte. Am colimat până la urmă cu un tub Cheshire simplu. A trebuit să dau jos focuserul ca să colimez și tubul de perforație. Am repetat operațiunea de vreo trei ori până mi-a ieșit acceptabil. Urma să fac reglajul fin pe stea însă condițiile meteo nu permit, nori și turbulență mare. Însă m-am jucat cu moto-focuserul și își face treaba cu brio. Mai am să primesc un afișaj LED roșu cu 4 digiți comandat pe 2 fire și atunci voi putea pune și capacul cutiei. ----------------------------------- valy 23 Mar 2019 22:30 ----------------------------------- Vibreaza imaginea cand pornesti motorul? ----------------------------------- Erwin 24 Mar 2019 14:33 ----------------------------------- Nu vibrează aproape deloc. Se simte la mână dar la ocular nu. Poate la cameră să se vadă ceva. Sunt foarte mulțumit de cum merge și mai este loc de îmbunătățire. De exemplu, să pun o bucată plată de cauciuc sub cornierul care ține motorul și un guler de cauciuc la șuruburile de fixare. În felul ăsta se va întinde și cureaua cu grosimea cauciucului. O altă metodă de întindere și îmi pare rău că nu m-am gândit de la început ar fi să fi lăsat cornierul mai lat și unul dintre șuruburile de fixare să fie fixat într-un canal semicircular, rotind motorul la poziția potrivită. Deocamdată o să pun o rolă de întindere cu arc. ----------------------------------- Mircea Pteancu 24 Mar 2019 17:18 ----------------------------------- Erwin Poate nu se simt la tine vibratii... Eu cand ma uit la poza cu Cass-ul tau se vede de la o posta cum trepideaza ca armasaru' lui Fat-Frumos cand simte lopata de jaratec prin preajma :''Hai stapane la niste raiduri galactice !'' :D Spor la finalizare ,Mircea ----------------------------------- Erwin 25 Mar 2019 08:24 ----------------------------------- Aha, cam așa! Fost-am aseară pe plaiurile încă neînverzite ale comunei Comana. N-a avut ce paște, săracul, șeaua a decis să-și decline competența! Focuserul și-a făcut treaba, dar montura nu s-a urnit, nu i-a plăcut curentul din baterie. Așa se întâmplă, când vine zmeul rămâi fără paloș, că s-a rupt mânerul. Am rămas să arunc cu piaptănul, piatra de ascuțit și... carameaua ce-o aveam prin buzunare. Am netezit un pic părul Berenicei, am încurcat coama Leului și-am adunat un pic de furnici de prin Bouar... :D :twisted: ----------------------------------- Mircea Pteancu 25 Mar 2019 18:32 ----------------------------------- Hm , nashpa , vezi sa nu afle Ileana Astrosanziana ... :P In ziua de azi toate trebuie ''modate''. Uite si ''Calin ,file de poveste'' devine ''Calin,fise ATM" : ''De treci codrii de arama de departe vezi albind S-auzi mandra glasuire a padurii de argint...'' devine ''De treci codrii de Comana de departe auzi sfaraind Si-auzi mandra glasuire a angrenajului blocand...'' ----------------------------------- valy 05 Apr 2019 15:10 ----------------------------------- ...efectul pufului de papadie asupra astronomului amator :lol: ..un mic motor pas cu pas Nema 17 ...Am gasit un motor pas cu pas mai mic decat nema 17, care mi se pare mare si prea puternic pentru scopul ales, smuceste cam vartos de zici ca-i balaurul cel fioros, pasamite trebuie sa-i tai ratia de jaratic (aka curent), la 12V si multi taciuni incinsi sarea de pe masa mai ceva ca un cal naravas zburdalnic pe imas. Si anume nema 11: https://www.robofun.ro/mecanice/motoare/stepper/stepper_nema_11_28x32 In poza nema 11 (centru) flancat maiestuos de doi nema 17 naravasi pursange (pe care n-am reusit sa le opresc din rotatie cu mana). ----------------------------------- Erwin 07 Apr 2019 14:52 ----------------------------------- E scumpe, neicusorule, da' fațe! :twisted: ----------------------------------- Remus Boldis 07 Apr 2019 15:27 ----------------------------------- Totusi gasesti Nema 17 la mai putin de jumatate din pretul astora. Mai bine setezi un curent msi mic prin motor si micropasi de 1/16. ----------------------------------- Erwin 08 Apr 2019 09:47 ----------------------------------- Problema cu Nema17 este că sunt prea mari și grele. Există motoare pas cu pas mai mici dar nu sunt construite pe frame-uri Nema ci sunt cilindrice. Am o mulțime din astea, recuperate de la imprimante sau fax-uri. ----------------------------------- Erwin 10 Oct 2020 22:23 ----------------------------------- Se pare că nu am finalizat povestea... Cutiuța de comandă a primit un afișaj roșu cu 4 digiți, pe 2 fire, foarte bun pentru aplicațiile astro pentru că se poate regla intensitatea luminii. Pentru că roata de curea este chiar roata reductorului 1:10 de la focuser finețea pașilor depășește necesarul, sistemul cassegrain clasic având o plajă largă de claritate. Practic pot să mișc 50-100 pași și nu se strică prea mult imaginea. Nu am mai continuat dezvoltarea proiectului, mișcarea manuală fiind mulțumitoare. Am folosit cu succes setup-ul la captura tranzitului lui Venus. Turbulența a fost mare, fiind pe terasa București Mall la o acțiune de popularizare. Am observat că vibrațiile sau oscilațiile electrice produse de motor influențează imaginea ce apare vălurită, este posibil să fie o perturbație electronică. La vizual nu este deranjant, nu apar vibrații mecanice vizibile. ----------------------------------- dmtr69 11 Oct 2020 08:45 ----------------------------------- @Erwin Dupa ce am cumparat o lada de mpp-uri din magazine si targuri (prea mari sau prea mici si cu pas mare pentru focuser) am dat de modelul asta : https://uk.farnell.com/astrosyn/my7001/stepper-motor-1-8deg-mini-hybrid/dp/8425914 Este puternic, mic, usor si de curent redus. Desigur, pentru trepidatii mai mici este recomandat comanda cu microstep( sau comanda dubla 1/1 si 1/16 ). Am trecut la aceste tipuri pentru ca am vrut o viteza mai mare de focusare. Primele motoare folosite (la trei telescoape) au fost modelele ST35 si ST28, la 12V. Trepidadii inexistente, curent farte mic, 4080p/rev (reductor 1/85 integrat). Insa cum frecventa impulsurilor la plecare este limitata la 350-500pps (si mai putin in sarcina), deci mai mult de 8s pentru o revolutie, le face nepotrivite daca ai distanta mare pana la punctul de focalizare optim. Le foloseam in mod combo- manual ajustare bruta si focalizarea fina cu motor. ----------------------------------- Erwin 12 Oct 2020 08:06 ----------------------------------- Mulțumesc, Marius. Deoarece nu am mai folosit setup-ul nici nu am mai făcut nimic la el. Și eu am strâns o mulțime de motoare. Recent am achiziționat motoare nema 17 puternice, pentru un kit de motorizare a monturii ecuatoriale. Însă au fost alte proiecte prioritare. De exemplu minifreza pe care intenționez să fac roți dințate, printre altele. Aveam în plan să construiesc un cap divizor pornind de la un reductor melc-roată melcată, însă un cap divizor mic produs industrial este destul de accesibil, mult mai precis și nu merită chinul. ----------------------------------- Erwin 04 Mai 2021 12:22 ----------------------------------- Am purces la construcția unui alt focuser motorizat, de data asta pentru un telescop mai special, al cărui focuser se mișcă cu ajutorul unui șurub lateral. Are sistem de scoatere a jocului și este foarte precis. Pentru că un motor nema 17 era prea mare am comandat motorașul nema 11 recomandat de Valy. Comanda am făcut-o foarte simplă cu un Arduino Pro Micro și un driver LV8729 (momentan) pe o placă de încercări. A ieșit foarte compact, așa că va putea fi montat într-o cutiuță imprimată 3D și fixată chiar pe telescop. Am încărcat firmware-ul myFocuserPro2 care este compatibil ASCOM dar și INDI. Este foarte bine că merge cu INDI pentru că se va folosi softul Kstars pentru linux. Există o directivă de configurare care ține seama de utilizarea unui Arduino Micro (32U4), versiunile mai vechi erau compatibile doar cu ATmega 328P de pe Uno, Nano sau clonele lor. Placa suport am făcut-o din tablă de alamă de 2mm pentru că aluminiul moale pe care l-am folosit la ceilalți suporți are dezavantajul că nu poate fi găurit cu precizia dorită, am folosit un burghiu în trepte pentru a ajunge la fi 22 cât au motoarele și a cam fugit. În alamă precizia s-a păstrat mai bine și a trebuit să ajustez foarte puțin cu pila. Roata are 40 dinți și este recuperată, din dezmembrări, a avut gaura de 5mm și am mărit diametrul pe strung pentru a putea introduce un adaptor cu filet pentru șurubul M5 de la focuser. ----------------------------------- Erwin 06 Mai 2021 20:30 ----------------------------------- Azi am reușit să montez motorul la telescop și să fac primele teste. Funcționează foarte bine, având avantajul că am folosit un soft testat. Evident, telescopul nu este al meu... :oops: ----------------------------------- iulian90 06 Mai 2021 21:28 ----------------------------------- Foarte fain a iesit motorizarea focuserului, felicitari. :) Cred ca o sa motorizez si eu focuserul la luneta de 80/900mm, si poate si focuserul reflectorului de 114/900mm, motoare am destule acum, drivere si module de comanda mi-au ramas de la vechiul controler cu Arduino. :) ----------------------------------- Erwin 07 Mai 2021 12:43 ----------------------------------- Doar motoarele, curelele și roțile trebuie să le montezi, controlul îl poți face prin onStep punând driverul pe locașul 4. Locașul 3 poate fi folosit pentru roată de filtre sau rotator (la Dobsonian). ----------------------------------- Erwin 08 Mai 2021 06:51 ----------------------------------- O remarcă: versiunea actuală myFocuserPro2 este foarte bine pusă la punct, modulară, cu foarte multe funcții și acoperă cam tot ce și-ar dori cineva să controleze la un focalizator robotizat. Uitându-mă așa în diagonală prin cod am remarcat că funcțiile care au nevoie de un timp precis sunt făcute în C++, respectiv cele care trimit impulsurile de comandă la driverul motorului. A doua remarcă este că se folosește o structură de program numită "mașină finită". Cu ajutorul mașinilor finite programarea dispozitivelor de comandă în timp real este mult facilitată de faptul că o funcție încapsulată într-o mașină finită poate avea stări foarte bine definite și controlul este mult mai bun, nu există riscul să apară comportamente nedorite datorită unor influențe ce pot apărea într-un program care nu este prea bine planificat. A treia remarcă: există o opțiune care pune driverul în Stand-by și bobinele nu rămân energizate între comenzile de deplasare dar se energizează când se dau comenzi de deplasare. Lucrul ăsta poate fi util pentru economia de energie când ai un setup mobil și bineînțeles, focalizator la care nu există riscul de alunecare, respectiv cu cremalieră sau cu șurub, ca în cazul telescopului de mai sus. Acest tip de focalizator cu șurub lateral este foarte simplu de construit și pare și foarte robust așa că am să încerc și eu să fac unul. Precizia ridicată pe care o oferă este necesară la un telescop cu focală scurtă destinat astrofotografiei iar echipamentele susținute în spate, pentru că tubul portocular stă pe 3 perechi de rulmenți în loc de 2, chiar dacă sunt mai grele, nu vor duce la decolimare. Nu am prevăzut robofocuserul cu senzor de temperatură pentru că acest telescop particular are tub din carbon așadar deriva termică este minimă. Într-un capăt al șurubului are o piuliță randalinată din plastic cu care șurubul se poate fixa de piuliță și astfel defocalizarea accidentală este împiedicată. Piulița este de fapt o piesă specială în U din alamă și cele 2 aripi se pot strânge cu un șurub mic pentru scoaterea jocului.