----------------------------------- theogon 12 Mar 2018 19:32 Planete ----------------------------------- La sugestia lui Mircea am să inițiez topicul Planete. Mă gândesc să ne axăm pe observațiile vizuale,să descriem lucrurile interesante pe care le-am observat sau le vom observa, să apelăm în descrierile noastre la schițe și eventual să codimentăm postările noastre și cu elemente istorice legate de aceste observații. Și chiar dacă vom posta imagini planetare, aș dori să nu interferăm cu topicurile individuale deschise deja, ce privesc imaginile astro foto ale planetele Sistemului solar Pe lângă planetele consacrate, avem anul acesta și o mare opoziție a lui Marte pe care eu o aștept cu nerăbdare și emoție. Să acordăm atenția cuvenită acestei șanse ce apare odată la 15 ani. ----------------------------------- theogon 12 Mar 2018 20:24 ----------------------------------- Și dacă am deschis topicul vă semnalez faptul că mîine 13 martie aniversăm date importante pentru astronomie: - 13 martie 1781 a fost descoperită planeta Uranus de către Wiliam Herschel cu telescopul său de 16 cm apertură - 13 martie 1855 se naște Percival Lovell - matematician, diplomat și astronom american- fondatorul Observatorului Lovel Flagstaff Arrizona și promotorul cercetării planetei Marte și apoi cel care a calculat și a prezis existența planetei transneptuniene (denumită Pluton) descoperită de Clyde Tombaugh - angajat al Observatorului Lovell, -13 martie 1930 descoperirea lui Pluton este anunțată de Observatorul LOvell în această zi pentru coincidența cu descoprirea lui Uranus și aniversarea zilei de naștere a lui Percival Lovell. ----------------------------------- milanpicard 12 Mar 2018 20:44 ----------------------------------- Fainfain, eu astept aici orice fel de metoda/truc/orice pt. a vedea mai multe detalii, imagini mai faine, in telescop. Eu in afara de colimare buna, seeimg bun si filtrul m&sg cu succes moderat, nu prea stiu ce sa fac la planete, mai multe la dso-uri stiu numai. Tot zic astia ca vezi lucruri, detalii pe Marte, eu nu am vazut. ----------------------------------- iulian90 12 Mar 2018 21:25 ----------------------------------- Foarte buna ideea cu deschiderea acestui topic, multumim mult. :D Deja se vad planetele Venus si Mercur pe cerul de seara,iar Jupiter rasare pe la miezul noptii. La planeta Mercur,aseara,ca si in seara de vineri,10 martie,am observat ca are o faza de aproximativ 0,5-0,6 caci se vedea forma de "D". La planeta Marte,cand se apropie de planeta noastra,la opozitie, se pot observa anumite zone mai intunecate,relativ mari in comparatie cu marimea aparenta discului sau si relativ sterse,uneori mai mult ,alteori mai putin. Eu cu luneta de 60mm am observat acum doi ani planeta Marte,la opozitie,si am observat cateva zone mai intunecate pe discul sau,se vedeau uneori relativ usor ,alteori mai greu,mai sterse. Cu telescopul reflector de 114mm nu am apucat sa observ planeta Marte,caci l-am cumparat anul trecut,la aproape un an de la opozitia lui Marte,dar abia astept sa o observ cu telescopul de 114mm. ----------------------------------- theogon 12 Mar 2018 22:27 ----------------------------------- Planetele oferă un spectacol care se schimbă mereu: Fiecare din ele are particularitățile sale. Mercur și Venus prezintă faze, la Venus putem pune în evidență și unele aspecte subtile ale nuanțelor norilor planetei: În plus aceste planete trec peste discul solar alt spectacol în sine. La Marte iarăși putem distinge faza planetei, apoi calotele polare ca și desenul fin al zonei temperate cu formațiuni exotice Syrtis Major, Sinus Sabaeus, Lacus Solis, Mare Sirenum sau ținuturile Hellas, Hesperia, Arabia, Lybia, Elysium sau Utopia- care ne găzduiește pre mulți dintre noi. Apoi Jupiter- pavăza noastră, pozițiile sateliților galileieni, poziția benzilor ecuatoriale, a zonelor temperate, Marea Pată Roșie (GRS)- furtuna eternă observată de noi odată cu apariția instrumentelor mai pricopsite.(de acum mai bine de 300 de ani) Observația lui Saturn- bijuteria Sistemului solar îți taie aproape răsuflarea - atît de magic îți apare în câmpul instrumentului. Sistemul de inele , Diviziunea lui Cassini, dificila Diviziune a lui Encke, umbra inelelor pe planetă, benzile temperate , ca și celebrul hexagon de la poli ca să nu mai vorbim și de pozițiile sateliților saturnieni din care cinci sau poate șase sunt accesibili instrumentelor noastre. Uranus și Neptun cu nuanțele lor albastre și verzui sunt și ele ținte accesibile Am lăsat deoparte Soarele și Luna. Ele au mai multe topicuri separate, dar observațiile noastre lvizuale e putem posta și aici dacă doriți. Mai putem descrie metodele de observare , filtrele utilizate - dacă au randamentul scontat. Milan, avem ce vedea și la planete și dacă avem instrumente mai măricele , vorba cronicarului bine va fi... ----------------------------------- sternchen 12 Mar 2018 23:41 ----------------------------------- Revenind la intrebarea mea anterioara,seeingul+apertura da farmec planetelor!Stiam ca cerul conteaza mai mult la dso. ----------------------------------- saiph 13 Mar 2018 12:26 ----------------------------------- Fainfain, eu astept aici orice fel de metoda/truc/orice pt. a vedea mai multe detalii, imagini mai faine, in telescop. Eu in afara de colimare buna, seeimg bun si filtrul m&sg cu succes moderat, nu prea stiu ce sa fac la planete, mai multe la dso-uri stiu numai. Tot zic astia ca vezi lucruri, detalii pe Marte, eu nu am vazut. Lasa naibi filtrul ala moon and sky glow, capitane :lol: Daca vrei claritate la planete, pune ori polarizor variabil, ori ADC. Eu le folosesc pe-amandoua (desigur, nu simultan) si pana acum au batut la ... sah orice alt filtru din roata pe care l-am incercat. Desigur, si filtrele colorate au farmecul lor, dar imaginea curata, neinterpretata (din ceva monocrom), nu ti-o da nici un alt filtru. Pt altitudini joase pe cer si/sau puteri mari de marire (daca seeingul permite), ADC-ul intrece polarizorul - asta asa, ca si comparatie intre astea doua. Al meu e facut "in casa", cum se zice, cu prismele-disc/pana facute de colegul nostru TaviF (nu stiu daca mai activeaza, nu l-am mai vazut de multicel, dar faina lucratura a iesit din mainile lui, indiferent de ce zice lumea), un tub de adaptor foto pt proiectie prin ocular modificat si frezat, un picior 1.25"-T2, doua suporturi pt prisme, niste seibi de teflon, surubele, si-asta e. Sunt curios cum o sa se vada Marte anul asta cu el, ca randul trecut era micut, dar tot s-a vazut binisor. Spre deosebire de filtre, care indeparteaza informatie din imagine, corectorul de dispersie iti realiniaza canalele (R, G, B) la nivel optic (nu digital, in pre-procesare) in asa fel incat detaliile se reunesc toate in acelasi punct; bine, nu o lua ad-literam - cand zic in acelasi punct, ma refer la faptul ca pt fiecare zecime de arc-secunda din diametrul aparent al planetei, detaliul corespunzator acelei regiuni minuscule se focalizeaza tot intr-o zecime de arc-secunda in planul ocularului, in loc sa ocupe o plaja de cateva secunde de arc si sa strice definitia imaginii. In felul asta pastrezi si luminozitatea imaginii si culorile naturale, avand in plus si o imagine mai clara, pe care filtrele, oricat de filtre ar fi ele :) nu ti-o pot oferi decat "pacalindu-te", daca pot spune asa, practic ascunzandu-ti informatia din plaja de spectru pe care o rejecteaza. Am vazut ca au inceput sa apara din ce in ce mai multe variante de ADC pe piata, la preturi din ce in ce mai mici. Aparusera cu 3-400 EUR, acum [url=https://pl.aliexpress.com/item/ZWO-1-25-Atmospheric-Dispersion-Corrector/32817353205.html]am vazut si cu ~130$. Dar, sigur, exista riscul sa iei o pocnitoare, daca e facut de vreo firma obscura pe un vapor in apele internationale :) Alea scumpe sunt in jur de lambda/10.. alea ieftine, cine stie.. tot asa se lauda si ei, dar poti sa stii..? Prismele din ADC-ul meu sunt L/20 (da, 20, nu am gresit. sunt masurate la ProOptica, au ramas si ei surprinsi cand le-am zis ca sunt facute "in casa"), iar tot deviceul m-a costat undeva pana-n 100 EUR, convertiti din lei, la cursul din vremea respectiva (acum vreo 3 ani, parca). Spor la observatii! ----------------------------------- Stanescu Octavian 13 Mar 2018 12:49 ----------------------------------- La planete ca sa vezi detalii conteaza seeing si diametru -calitate . si avem de fapt 3 planete ce ofera ceva Marte Jupiter Saturn . la luna e de fapt geografie -Selenografie . Marte e foarte rar mare Saturn si el se inalta greu ramane mereu Jupiter ... ----------------------------------- catalin dumitru 13 Mar 2018 17:59 ----------------------------------- La Marte iarăși putem distinge faza planetei,... :shock: Fază la o planetă exterioară !? ----------------------------------- iulian90 13 Mar 2018 18:14 ----------------------------------- Am constatat si eu in timpul observatiilor la planete (la Venus si Mercur,uneori si la Jupiter sau Marte) ca imaginea apare uneori blurata cu rosu si albastru pe margini,mai ales cand planeta observata se afla la inaltime mai mica, chiar si in reflectorul de 114mm f/7.9 ,nu numai in lunetele de 60mm si 45mm pe care le am. Este de la refractia atmosferica (sau astronomica,cum se mai numeste),care este cu atat mai mare cu cat privesti mai spre orizont. Eu cand vad ca imaginea planetei observate apare blurata folosesc un truc : misc putin telescopul in asa fel incat planeta sa se vada spre marginea campului ocularului si privesc , nu pe axa optica a ocularului,ci putin inclinat fata de axa optica a acestuia. In felul acesta refractia atmosferica este contracarata de cromatismul ocularului,care este mai accentuat spre marginea campului,in mod normal,actionand astfel ca un fel de pana optica, iar imaginea planetei apare mult mai putin blurata, depinzand de inaltimea planetei,ca si de seeing si de alti factori (temperatura, umiditate) care influenteaza refractia atmosferica,caci din ce am aflat, refractia atmosferica nu ramane constanta,ci variaza in timp,in functie de starea vremii. Bineinteles, poate trucul acesta folosit de mine nu se compara cu folosirea unui corector de dispersie atmosferica ADC ,dar da rezultate destul de bune si nu costa nimic. :lol: ----------------------------------- iulian90 13 Mar 2018 18:29 ----------------------------------- La Marte iarăși putem distinge faza planetei,... :shock: Fază la o planetă exterioară !? Planeta Marte prezinta la cuadraturi (acele momente cand planeta se afla la o elongatie de 90 grade fata de Soare) o forma putin ovala,in plan vertical, o parte din discul sau se vede in umbra de pe Pamant, la fel cum se vede Luna cu doua zile inainte sau dupa faza de "Luna plina",cam asa ceva si cu planeta Marte. Fenomenul acesta de faza la planeta Marte l-am observat si eu acum doi ani,cu cateva luni mai tarziu, dupa opozitia planetei,cand aceasta ajunsese la o elongatie de circa 80-90 grade fata de Soare. Este interesant fenomenul. :) ----------------------------------- theogon 13 Mar 2018 19:49 ----------------------------------- Cătălin Dumitru. Așa cum a explicat și Iulian90, Marte prezintă faze decelabile. Pe vremuri cam asta era tot ce puteam distinge la Marte cu un instrument micuț dar bun În fapt matematic toate planetele prezintă faze ----------------------------------- theogon 13 Mar 2018 20:05 ----------------------------------- Referitor la fazele planetare , dar și un compendiu de astronomie găsiți aici www.ionnanu.ro/?astronomie,1,326 ----------------------------------- Mircea Pteancu 13 Mar 2018 21:18 ----------------------------------- theogon Multumesc pentru initierea acestui topic planetar. Referitor la instrumente si la accesoriile utile la observatiile planetare , cred ca vor fi multe de spus. Fie ca avem un telescop mai mare , fie mai mic ,fie doar un binoclu , este bine , este important sa observam (si) planetele cu el. In aceasta seara ,am observat cu ochiul liber , cu binoclul Fujinon 7x50mm si am facut poze cu aparatul Coolpix S3300 pus pe trepied. Tintele observatiei au fost planetele Venus si Mercur ,vizibile pe cerul de seara ,incepand inca din crepuscul. Nu am observat de foarte mult timp planeta Mercur. Am fost incantat sa o vad cu ochiul liber , cam la patru grade spre Nord-Nord Est de Venus. Privind spre Vest , Mercur se vedea deci ''in sus'' si spre ''dreapta'' de Venus. Privind prin binoclu , am vazut o mare diferenta de luminozitate intre cele doua planete si diferenta de culoare. Sau cum spun astronomii - care ''nu vorbeste normal'' ca oamenii si ,mai ales, ca ministrii - au un albedo diferit. Venus mi-a aparut in binoclu de culoare galben deschis iar Mercur de culoare argintie cu tenta galbena. Din cauza norilor , la inceput am vazut numai pe Mercur. Apoi numai pe Venus si in ultima parte a spectacolului astral ,cele doua planete s-au vazut impreuna. Am facut apoi pozele. Am pus trepiedul pe umar , cu gand sa revin acasa. Venus era in acel moment foarte aproape de orizont. Privind in urma ,am vazut ceva ce nu am mai vazut ,cum se zice , ''in viata vietii mele'' si care m-a facut sa revin ,sa observ din nou prin binoclu ! Fiind foarte luminoasa , planeta Venus scintila cu raze extraordinar de colorate si cu o formidabila rapiditate ! Nu am cuvinte sa descriu acest spectacol de lumina care , desi scurt , a fost ''superb de superb''! Mircea ----------------------------------- theogon 14 Mar 2018 00:41 ----------------------------------- Cu inițierea topicului chiar nu am nici un merit. Am urmat doar o sugestie pertinentă. Imaginile postate de tine Mircea sunt sugestive, Mecur și Venus au fost în conjuncție în 4 martie. Ultima imagine surprinde Mercur ce se îndreaptă spre elongația estică maximă (18,4 grade E) peste două zile: Planeta este evident în fază, imaginea surprinde ceva sau este un artefact? ----------------------------------- Erwin 14 Mar 2018 07:44 ----------------------------------- Observațiile planetare cele mai spectaculoase le-am făcut în timp la Jupiter și Saturn, pe seeing bun, cu telescoape bine aclimatizate și afară pe câmp. La Jupiter am văzut detalii fine în benzi și chiar în jurul GRS, umbrele sateliților pe disc, un tranzit spectaculos al lui Europa care s-a văzut clar mai strălucitor după ce a intrat pe disc, dansul sateliților în timpul unei seri de observații. La Saturn numărul maxim de sateliți văzut a fost 6 cu un dobson de 10". Nu am prins seeing foarte bun pentru Enke dar Cassini s-a văzut destul de des. Furtuni sau alte detalii nu, din păcate. La Marte am văzut acum 2 ani când mr. Hinds era la Mircea la Arad, împreună cu el, ceva pete întunecoase pe disc și o calotă polară albă. Abia aștept o nouă întâlnire cu Marte! La Mercur și Venus am văzut faze diferite și am fost martor la tranzitul lui Venus din 2004. Ar mai fi și Uranus și Neptun pe care le-am observat ocazional ca niște mici biluțe albastre. Soarele și Luna pot fi încadrate la observații planetare însă prezintă cu totul alte provocări decât planetele propriu-zise. Ca bonus, sau challenge mai bine zis, pot fi observate planetele pitice Ceres și Vesta sau alți asteroizi mai mici. ----------------------------------- Mircea Pteancu 14 Mar 2018 14:38 ----------------------------------- theogon Pozele le-am facut cu aparatul compact Coolpix S3300 ,prin obiectivul propriu, orice detaliu pe bilutele planetelor sunt artefacte , asa cum ai zis. Erwin Ai vazut multe lucruri interesante din Sistemul Solar. Eu cred ca la noua resedinta vei putea pune in valoare telescopul Cassegrain de 200mm F/15. Nu este opinia mea ci a lui Texereau : telescoapele Cassegrain sunt foarte potrivite pentru observatii planetare. Nu are nici un rost sa intram in dezbateri suparacioase de genul ''telescopul ideal pentru planete''. Mai mult sau mai putin ,orice telescop decent poate fi folosit pentru observatii planetare , va arata cel putin unele caracteristici fundamentale. Haideti sa vedem cat de mult vom vedea la planete in acest an ,facand observatii cu telescoapele pe care le avem. Daca le folosim frecvent , atunci acestea sunt ''telescopul ideal''. Ca si la observarea stelelor duble ,inafara de instrument si seeing cooperant , mai este nevoie de un ingredient care nu poate fi trecut cu vederea : indemanarea , experienta observatorului. Ori experienta in observarea planetelor se obtine doar intr-un singur fel : la ocular , facand observatii planetare. Observatia de aseara nu am facut-o anume ca sa demonstrez ceva dar as sublinia totusi ca un binoclu este deja suficient ca sa vedem diferentele de luminozitate si de culoare ale planetelor. Cel mai mult m-a bucurat observarea cu ochiul liber a planetei Mercur , prima de acest fel din modestul meu palmares. Mircea ----------------------------------- nobody 14 Mar 2018 15:09 ----------------------------------- Daca nu-i cu suparare, pun o compozitie de poze pentru a evidentia fazele lui Marte. Sursa: Phases of the Moon & Planets http://www.boyce-astro.org/classes.html P.S. Si o diagrama. ----------------------------------- theogon 14 Mar 2018 19:32 ----------------------------------- Sugestive imagini Nobody. Imaginea centrala a lui Marte la opozitie este dominata de formatiunea Syrtis Major, iar in imaginea urmatoare spre est de Syrtis Major se ridica semet Eliysium Mons. Poate vom reusi sa la vedem si noi la vremea cuvenita.. ----------------------------------- catalin dumitru 15 Mar 2018 17:27 ----------------------------------- Mersi pentru explicații , domnilor !! ----------------------------------- topacid 17 Mar 2018 00:36 ----------------------------------- Cum pentru mine, în ultima vreme, instrumentul planetar a fost 102/816 de la tak, am avut niște surprize plăcute cu ocularele mele preferate: Pentaxul XW de 5 și Delosul de 10 și de 3,5 au un eye relief foarte bun, îngăduind priviri în mediul în care e telescopul cu vederea periferică. Astfel, când e seeing bun, folosesc pe Porta refractorul și pun unul din ocularele de mai sus. Rezultatul este că în momentele când atmosfera ajută, pot aduce Jupiter la mine în casă cu Europa tranzintând discul pe deasupra și-mi văd și câinele dedesubt. Cadrul de mai jos e făcut cu dslr din mână la ocular. Abia aștept sezonul deschis la Marte. Prefer rapiditatea setupului ăsta și demențele alea de imagini, decât să scot ceva instrument mare și greoi care oricum nu taie deloc prin seeing mediocru. Dumnezeu să binecuvânteze ciobul japonez de pretitindeni! ----------------------------------- Mircea Pteancu 17 Mar 2018 11:59 ----------------------------------- Asta-i post si poza antologica ! Mircea ----------------------------------- jimao22 21 Mar 2018 02:29 ----------------------------------- Am primit asta de la un prieten astronom englez. Foarte tare !... Se poate gresi copios si la case mai mari. http://www.astronomerstelegram.org/?read=11448 http://www.astronomerstelegram.org/?read=11449 ----------------------------------- Mircea Pteancu 21 Mar 2018 16:02 ----------------------------------- Foarte tare ! Nu-s bune de nimic placile alea DSS daca au scapat un ''tranzient'' atat de luminos. :P Multumesc pentru stire , ai adus o raza de soare intr-o zi cam mohorata... E bine ca astronomul amator sa nu cada in extreme. Sunt interesante obiectele cerului profund , nu exista indoiala din partea mea. Dar si obiectele Sistemului Solar sunt la fel de interesante. Printre ele , la loc de frunte sunt planetele. Iar daca vine o cometa foarte luminoasa si complexa cum a fost Hale-Bopp...e paradisul observatorilor ! Mircea ----------------------------------- theogon 22 Mar 2018 09:12 ----------------------------------- Stirea ta Cristi frizeaza ridicolul ilustrat intr-un banc nevinovat: Nu va suparati, obiectul acele de pe cer este Luna? Nu stiu, ca nu sunt de pe aici... Si ca sa fiu in ton pot releta si opinia profesorului meu de astronomie geodezica din facultate care m-a lasat perplex: Ca astronom nu trebuie sa cunosti constelatiile. Q.E.D. doar ca ne mai miram si noi neastronomii ----------------------------------- nobody 22 Mar 2018 14:01 ----------------------------------- Bine ca nu l-a declarat ozeneu, ca asa ramanea in vecii vecilor, amin. ----------------------------------- tudor 23 Mar 2018 08:26 ----------------------------------- topacid, Pentax-ul si Delos-urile tale nu sunt oculare ci "monitoare"; Super poza cu Costel si Jupiter :) ----------------------------------- topacid 25 Mar 2018 02:19 ----------------------------------- Păi la următoarea ieșire vorbim dacă vrei , noi abia așteptăm să se facă senin. ----------------------------------- iulian90 04 Apr 2018 18:13 ----------------------------------- Salut tuturor. Azi dimineata devreme am prins cer senin,cu turbulenta medie de 5-6/10 pe scara Pickering,nici prea rau dar nici prea bine, :) am iesit cu telescopul reflector de 114mm f=900mm si cu un ocular DIY de 7 mm, rezultand un grosisment de 130x. M-am uitat in primul rand la planeta Jupiter,caci mai avea putin si apunea,fiind la mai putin de 8 grade fata de orizont. Pe discul sau am observat benzile ecuatoriale si cu ceva dificultate si una din benzile din zona temperata,care era mai subtire si mai palida decat benzile ecuatoriale. Pata Rosie (GRS) nu am observat-o. Apoi m-am uitat si la planetele Marte si Saturn,care se vedeau spre sud, Saturn putin mai sus si Marte mai jos,dispus in diagonala,spre sud-est fata de Saturn. Marte se vedea inca mic,la 130x, desi si-a dublat diametrul aparent fata de cat era la inceputul anului,acum avand 8,7". Nu am observat nici un detaliu pe discul planetei,deocamdata. Saturn se vedea destul de mare,cu tot cu inele, am observat cu greu si diviziunea Cassini. Am probat si o camera modificata,marca Genx GDV720, la planete sa vad ce poate,dar m-a cam dezamagit la acest capitol. Planeta Jupiter apare naspa, fara detalii (sau cel putin foare sterse),desi la Luna si alte obiecte pe timp de zi exceleaza aceasta camera. Cred ca la planete o sa folosesc tot camera web Philips Vesta 790,caci e mult mai potrivita la planete,dar o sa o conectez la smartphone sau tableta,prin cablu OTG,caci nu prea mai doresc sa ies cu ditmai computerul cu tot cu monitor si accesorii afara,pentru a folosi camera Philips. Mai jos am postat doua imagini,prima de sus este procesare din 5 cadre la planeta Jupiter de azi dimineata,facute cu camera Genx GDV720,montata prin Barlow 2,6x la telescopul de 114mm, iar cea de-a doua imagine este o procesare de anul trecut ,ce-i drept din cateva zeci de cadre dintr-o captura video facuta cu camera Philips Vesta 790,montata tot la acelasi telescop de 114mm si tot prin acelasi Barlow de 2,6x. E o diferenta mare intre imagini. :) ----------------------------------- iulian90 09 Apr 2018 12:39 ----------------------------------- Aseara a fost excelent din multe puncte de vedere,atat transparenta cat si seeing-ul au fost foarte bune. Dupa ce a rasarit planeta Jupiter, am testat un ocular de 4mm,rezultat din modificarea unui ocular de 20 mm DIY care l-am construit acum aproape doua saptamani. Avea un camp aparent enorm, de peste 70 grade,dar era clar doar pana la 50% din raza sa si nu prea mi-a convenit, asa ca i-am adaugat un dublet divergent (de la grupul zoom al unui obiectiv de camera video veche) inainte de planul focal,pentru corectie,rezultand o distanta focala de 4mm si un camp aparent de numai 53 grade ,dar clar perfect pana la margine si o distorsie redusa. Cu acest ocular montat la telescop am observat la planeta Jupiter clar benzile ecuatoriale,mai ales cea nordica,plus Marea Pata Rosie GRS sub banda ecuatoriala sudica. In afara de acestea am observat si toti cei 4 sateliti galileeni si am facut si un desen cu planeta Jupiter,cu detaliile de pe discul sau si satelitii. ----------------------------------- Mircea Pteancu 09 Apr 2018 16:56 ----------------------------------- Multumesc pentru desenul lui Jupiter si felicitari pentru confectionarea ocularului de 4mm. Astept cu mare interes urmatoarele observatii planetare. Intrebare : ce ar fi daca forumistii ar fi posta la acest topic observatiile mai vechi de planete ? (Cel putin pana ce planetele exterioare vor fi vizibile la orele serii... ). Mircea ----------------------------------- Mircea Pteancu 14 Apr 2018 20:36 ----------------------------------- In noaptea de Miercuri ,adica pe 11/12 Aprilie , mi-am incercat norocul la Jupiter dupa incheierea programului DSO. Momentul observatiei a fost in jurul orei locale 1:00 pe 12 Aprilie ,deci 22:00 UT. Am folosit dobsonianul Toleascop de 200mm la 205x /ocular Radian 6mm si la 154x / ocular zoom Seben 8-24mm. Am vazut patru benzi...si jumatate pe Jupiter ,in unele locuri acestea pareau a avea festoane. Pe banda ecuatoriala nordica , cu putin la Vest de meridianul central, am avut impresia ca vad o pata circulara de culoare mai deschisa decat banda. Ceea ce m-a uimit insa a fost banda temperata sudica. Incepand de la meridianul central ,aceasta se bifurca , de aceea am zis ca am vazut 4,5 benzi... :shock: Banda temperata sudica a fost mai bine vizibila decat cea nordica. Intunecarea de la Polul Sud de asemenea era mai intensa decat cea nordica. Satelitul jovian Ganymede se vedea foarte aproape de limbul planetei , cam la trei-patru diametre proprii si la o latitudine joviana apropiata de cea a Polului Sudic. Urma sa aiba loc o ocultatie a lui Ganymede de catre discul planetar. Mircea ----------------------------------- iulian90 22 Apr 2018 18:44 ----------------------------------- Aseara am facut,printre altele, si cateva zeci de cadre succesive la planeta Jupiter, cu camera foto Genx GDV720 si mi-au iesit relativ bine,de am facut stack cu 10 dintre ele,rezultatul fiind bun. Mai jos am postat imaginea planetei Jupiter,rezultata din aceste 10 cadre. Se vad cat de cat bezile ecuatoriale,dar Marea Pata Rosie nu a fost prezenta aseara pe partea vizibila a planetei. ----------------------------------- iulian90 30 Apr 2018 12:13 ----------------------------------- Aseara am facut o serie de cateva zeci de cadre la planeta Jupiter, cu camera foto Genx montata la telescopul de 114/900mm prin lentila Barlow 2,6x. Cadrele le-am prelucrat cu PhotoScape si le-am stivuit cu AutoStakkert. Camera ,pana la urma este destul de bunicica si la capturi la planete, aseara mi-a lasat impresie buna la Jupiter, nu stiu cum o sa fie la Saturn sau Marte,dar ramane de vazut. :) Am remarcat unul din satelitii lui Jupiter,anume Ganymede,ca se observa fix pe marginea discului jovian,aproape de polul nord al planetei. Ieri dupa amiaza ,am facut si o poza la planeta Venus, cu telefonul pus la ocularul de 4mm pe telescopul de 114mm,la 225x. Incepe sa se micsoreze faza si creste in diametru aparent. ----------------------------------- Mircea Pteancu 30 Apr 2018 14:03 ----------------------------------- Iulian Felicitari pentru poze. Polul Nord este la stanga in poza lui Jupiter ? Azi-noapte , Luni 30 Aprilie , in jurul orei 1:00 TLR ,am observat Jupiter cu reflectorul de 200mm. Am folosit vizorul binocular IOR +amplificator Barlow 4x +oculare Bausch&Lomb 25mm si am obtinut un grosisment de aproximativ 200x. Ganymede era inca in vecinatatea planetei , la altitudinea zonei polare nordice. Se vedeau slab ,inafara de benzile ecuatoriale , si benzile temperate. Din nou , zona temperata sudica parea mai bine vizibila. Ganymede a tranzitat discul jovian , am intarziat ''de la petrecere '' mai bine de o ora si jumatate ... :( Datele tranzitului se vad in atasament. Scopul observatiei de azi-noapte a fost testarea modului binocular de observare. Am fost multumit de rezultat, in modul mono nu am vazut mai multe detalii decat in modul binocular. Iar absenta acelor ''dinozauri'' care la mariri monoculare mari plutesc in imagine , este o incantare. :lol: Desigur ,trebuie sa mai fac teste ,seeingul a fost foarte prost : Pickering 3 / 4. http://www.damianpeach.com/pickering.htm Mircea ----------------------------------- iulian90 30 Apr 2018 20:37 ----------------------------------- Multumesc domnu Mircea. :) Da, polul Nord la Jupiter in poza de mai sus este la stanga. Desi telescopul intoarce imaginea,camera o reda nerasturnata. E ca si cum ar avea obiectiv,doar ca unul gigantic. :lol: ----------------------------------- Mircea Pteancu 01 Mai 2018 11:46 ----------------------------------- Am banuit acest lucru deoarece , in poza lui Jupiter realizata de tine , banda temperata de la stanga este mai slab vizibila , asa cum am vazut si eu in ocular de mai multe ori. Mircea ----------------------------------- iulian90 01 Mai 2018 13:53 ----------------------------------- Aseara am mai facut o serie de 50 de poze succesive la Jupiter,din care am selectat 18 poze ,cele mai bune cu care am facut stacking cu AutoStakkert si rezultatul a iesit mai frumos. Imaginea finala am prelucrat-o mai bine si am micsorat-o in asa fel incat sa apara pe ecran ,de la distata normala de vizionare,la fel de mare ca si cum ar fi privita in ocular la telescop,la 225x. In acest fel, detaliile se vad mai clar,cu contrast mai bun. Imaginile anterioare cu Jupiter de mai sus le lasam asa, cam mari, iar detaliile se vedeau cam sterse si le prelucram cam prea "agresiv", de se vedea granulatia datorata zgomotului de imagine al camerei foto. ----------------------------------- Mircea Pteancu 01 Mai 2018 18:11 ----------------------------------- +1 !!! Mircea ----------------------------------- iulian90 02 Mai 2018 14:45 ----------------------------------- Aseara am mai facut niste capturi si poze la planeta Jupiter,cu ambele camere: Genx 720 si Philips Vesta 790k,montate pe rand la telescopul de 114/900mm prin lentila barlow 2,6x. Cu camera foto Genx am facut tot cam 40-50 poze din care numai 14 au fost bune,clare si le-am facut stacking cu Autostakkert, apoi imaginea rezultata am prelucrat-o cu Registax, la sectiunea Wavelets si putin cu PhotoScape, pentru contrast si luminozitate mai buna. Cu camera Philips Vesta am facut cateva capturi (filmari scurte) care le-am prelucrat cu Autostakkert, apoi cu Registax si PhotoScape. Ambele imagini ale planetei Jupiter ,cu ambele camere, au iesit bune, numai cea rezultata din capturile facute cu camera web Philips Vesta ,parca are detaliile mai "soft" din cauza ca are rezolutie mai mica, in schimb are un contrast si luminozitate mai bune. Ultima imagine este o poza bruta facuta cu camera Genx montata direct la telelscop, fara barlow , in care se vad trei din cei patru sateliti. Desi vizual am vazut toti cei patru sateliti, camera a surprins doar trei, Io, Europa si Ganymede, pe Callisto ,care este mai slab vizibil, nu l-a perceput camera, iar planeta Jupiter se vede ca un disc alb, fara detalii. ----------------------------------- iulian90 03 Mai 2018 13:21 ----------------------------------- Aseara am surprins mai multe fenomene interesante la planeta Jupiter. :D Am zarit pe discul sau Marea Pata Rosie GRS, imediat sub banda ecuatoriala de sud, apoi in dreptul benzii ecuatoriale de nord am zarit o pata intunecata si cum se observau doar trei dintre satelitii lui Jupiter, mi-am dat seama ca acea pata intunecata nu putea fi decat umbra unuia dintre sateliti ,care nu se vedea pe langa planeta, lucru confirmat si de Stellarium, care arata ca satelitul Io tocmai tranzita discul lui Jupiter la ora 23 si ceva. Interesant. :) In afara de acestea, planeta Jupiter se afla in conjunctie cu steaua Nu Librae, la o distanta de 8 arc-minute si 25 arc-secunde intre ele. Am mai aflat din Stellarium ca inceputul trazitului lui Io a fost la ora 22, mijlocul trazitului a fost la ora 23 si sfarsitul la ora 0. Deci trei fenomene intr-o singura seara la aceeasi planeta. :) Am reusit sa surprind pe capturi (cu camera Genx,barlow si telescopul de 114mm) atat Marea Pata Rosie si acea pata intunecata cat si conjunctia cu steaua Nu Librae. ----------------------------------- Gaman Gabriel 03 Mai 2018 15:22 ----------------------------------- @iulian90 Frumoase observații. :) Mi-a plăcut și mie Jupiter azi-noapte. Am așteptat să mai urce pe cer și în jurul orei 00:30 am pus telescopul pe el. Era ceva turbulență și mi se părea cam luminos, dar s-a adaptat rapid ochiul și am observat că erau scurte faze de claritate, apoi iar turbulență. În acele scurte momente am reușit să văd umbra lui Io la marginea planetei iar GRS se vedea foarte colorat. Se mai vedeau ceva detalii și câteva benzi subțiri. Aveam în plan să mă trezesc pentru Marte și Saturn dar nu a mers planul. Cer senin și la mai multe observații! ----------------------------------- Herr_Alien 03 Mai 2018 17:24 ----------------------------------- Iulian, mie pozele mi se par super. Bravo. ----------------------------------- iulian90 05 Mai 2018 10:46 ----------------------------------- Multumesc tuturor pentru apreciere. :) Aseara am probat camera web Logitech QuickCam 9000 pe telescopul de 114/900mm,la planeta Jupiter. Camera o am de anul trecut, dar nu am folosit-o decat doar putin la sfarsitul lui octombrie 2017, la cateva capturi la Luna, caci planetele nu prea se observau bine, Jupiter in perioada aceea mai avea putin si diparea in lumina crepusculara spre vest ,iar Saturn se vedea si el destul de jos ,spre sud-vest printre copaci. Marte ,Venus si Mercur nu se vedeau deloc in acea perioada pe timpul serii. Acum este altceva, Jupiter incepe sa rasara din ce in ce mai devreme, conditiile atmosferice sunt mai bune si am acces mai bine spre est ,decat spre vest. Capturile cu camera Logitech au iesit bune, clare si am surprins si rasaritul Marii Pete Rosii spre miezul noptii. Am facut si cu camera foto Genx o serie de poze succesive la Jupiter, dar inainte sa folosesc camera Logitech,asa ca nu am suprins prea bine rasaritul Marii Pete Rosii. In seara asta sper sa fie senin ,caci Marea Pata Rosie se va vedea mai bine pe discul planetei. ----------------------------------- sorini 05 Mai 2018 22:56 ----------------------------------- Cu intarziere si datorita noptii innorate din Bucuresti, doresc sa va prezint recentele mele observatii planetare. Incep cu ceea ce ma intriga; cu toate ca este prezenta pe cerul serii pana la ore tot mai tarzii, eu nu am observat niciun detaliu la Venus. Desi am folosit si diferite filtre color sau neutru, mai mult decat faza de aprox 75-80% nu se distinge altceva decat un disc luminos turtit pe o parte. Voi vedeti ceva detalii? Si daca da, ce folositi? In schimb, si mai ales in noaptea de 2 aprilie, spectacolul oferit de Jupiter a fost o adevarata incantare! Defilarea Marii Pete in paralel cu umbra lui Io, fiecare pe “banda” lui si asistati de pe margine de perechea Europa – Ganymede m-a tinut lipit de oculare mai bine de o ora. Pe benzi se puteau distinge cateva detalii: discontinuitati sau turbulente, iar calotele polare erau foarte bine definite si cu cateva detalii pe ele. Supeeeer! Ca echipament am folosit Ed100, cu binocular cu compensator si cu oculare de microscop 14x. Apreciez un grosisment final de 220x. Numai bine, ----------------------------------- Mircea Pteancu 05 Mai 2018 23:22 ----------------------------------- Sorin Felicitari pentru observatii! Te rog sa ne incanti si noua privirea cu vreo doua poze ale lunetei tale , armata asa cum ai descris. Eu asa vad Venus cum ai descris-o tu. La Venus ''cam asta e '' , numai observatori de planete cu foarte mare experienta reusesc sa vada pete foarte palide.Rareori ! Cateodata se mai observa asa numita ''lumina cenusie a lui Venus''. Vad insa ca la Jupiter ai vazut un spectacol deosebit, spor in continuare , Mircea ----------------------------------- sorini 06 Mai 2018 20:12 ----------------------------------- Aceasta este luneta pe care o folosesc pt planete / duble. Pt DSO “de balcon” sip t Luna folosescTS 100/660 (ofera camp mai larg), situatie in care pe binocular montez 2 oculare de microscop x8. ----------------------------------- iulian90 13 Mai 2018 12:03 ----------------------------------- Aseara am prins cer senin si se anunta si trecerea la meridian a Marii Pete Rosii pe partea vizibila a planetei Jupiter, la ora 21: 40 (ora de vara),asa ca am zis sa fac niste poze /capturi cu camera foto Genx 720. Insa din pacate, turbulenta atmosferica era cam mare, facand imaginea planetei sa "fiarba", iar capturile ar fi iesit neclare, asa ca m-am multumit doar cu observatii vizuale ale planetei Jupiter cu Marea Pata Rosie, care se vedea doar din cand in cand clara. In schimb mi-a atras atentia un alt spectacol; o dubla conjunctie a celor 4 sateliti ai lui Jupiter, toti vazandu-se la est de planeta si erau doi cate doi in conjunctie, Io cu Europa, mai aproape de planeta si Ganymede cu Callisto mai departe de planeta. Interesant. :D Mai tarziu atmosfera s-a mai calmat si planeta Jupiter a mai urcat pe cer,spre sud si am facut totusi niste poze la planeta,atat cu barlow 2,6x pentru detalii pe discul planetei, cu toate ca nu se mai vedea Marea Pata Rosie, apunand, cat si o poza fara barlow, in care am surprins dubla conjunctie a celor 4 sateliti ai lui Jupiter. ----------------------------------- Mircea Pteancu 13 Mai 2018 18:51 ----------------------------------- Gasiti la acest link un material foarte interesant despre filtre si utilizarea lor , inclusiv despre filtrele de culoare folosite la observarea planetelor si a Lunii. http://www.karmalimbo.com/aro/reports/Astronomy%20Filter%20Research%20Paper_by%20Jim%20Thompson.pdf Saptamana aceasta am vazut cea mai faina imagine din viata mea a lui GRS ,prin reflectorul de 200mm ,la 205x/Radian 6mm , cu filtru UHC , filtru Albastru 80A si fara filtru. Mircea ----------------------------------- iulian90 21 Mai 2018 11:45 ----------------------------------- Aseara am mai facut capturi la planeta Jupiter, cu camera web Logitech QuickCam 9000, montata la telescopul reflector de 114/900mm si au iesit bune si clare. Este buna aceasta camera la astrofoto, mai buna decat camera Philips Vesta PCVC 790k. :) Capturile le-am procesat apoi cu Autostacckert, Registax si PhotoScape. Rezultatul este cel de mai jos. Sper ca in seara asta sa fie senin, caci Marea Pata Rosie va tranzita partea vizibila a planetei Jupiter. ----------------------------------- iulian90 22 Mai 2018 16:48 ----------------------------------- Aseara am avut noroc, a fost senin si am putut sa trag cateva capturi video la planeta Jupiter (cu Marea Pata Rosie vizibila) cu camera web Logitech QuickCam 9000 montata la telescopul de 114/900mm si cu lentila barlow insurubata direct pe barelul camerei (amplificare de numai 2x, numai potrivita). Rezultatul a iesit bun, Marea Pata Rosie iese in evidenta clar, iar in banda ecuatoriala nordica se observa niste proeminente orientate oblic , spre sud-vestul planetei. ----------------------------------- iulian90 23 Mai 2018 10:58 ----------------------------------- Am mai facut aseara inca o captura la planeta Jupiter cu camera Logitech,barlow 2x si telescopul de 114/900mm. Am observat planeta si vizual la telescopul de 114mm cu ocularul de 4mm la 225x si am remarcat un fel de frantura in banda ecuatoriala de nord,aparand si in captura. E posibil ca banda sa fie strabatuta de niste vanturi/alizee puternice, pe diagonala,de la nord-estul planetei spre sud-vest, poate din aceeasi cauza rezultand si acele proeminente in banda ecuatoriala nordica, observate in seara de 21 mai 2018,cand era prezenta si Marea Pata Rosie. Interesant. :) ----------------------------------- vicu60 23 Mai 2018 14:45 ----------------------------------- salut pe forum! Exact la fel am vazut Jupiterul in seara zilei de 21 Mai ca in fotografia postata de Iulian in data de 22 Mai. Am folosit un grosisment de 300x.Seeingul a fost destul de bun in Bucuresti pe la miezul noptii. Felicitari Iuliane rentru fotografie.Am vazut ca ai facut progres in acest sens.Bravo! pe curand. Vicu ----------------------------------- iulian90 24 Mai 2018 12:36 ----------------------------------- Multumesc Vicu. :) Cand am inceput cu astronomia, faceam numai observatii vizuale la planete,cu lunete DIY mici, de la 30mm pana la 50mm diametru, dar cu timpul,treptat m-a atras si domeniul astrofoto, are un farmec aparte, mai ales ca odata ce faci poze/capturi la obiecte ceresti si dupa ce le procesezi, le poti studia si analiza oricand dupa aceea, chiar si si pe vreme urata,in casa si raman ca niste amintiri frumoase,din vremuri mai bune. :) Aseara am mai facut o captura video la planeta Jupiter,pe care am procesat-o apoi cu Autostakkert, Registax si PhotoScape. Am observat vizual,cu telescopul de 114/900mm si ocularul de 9mm, la 100x, niste proeminente pe marginea de jos a banzii ecuatoriale de nord, cam spre limbul vestic al discului planetei (spre stanga). Proeminentele se pot observa si in rezultatul procesarii capturii de aseara, prezentat mai jos. ----------------------------------- Mircea Pteancu 24 Mai 2018 21:11 ----------------------------------- In data de 19 Mai am vazut asemenea ''onduleuri'' la banda ecuatoriala nordica in dobsonianul de 200mm. GRS s-a vazut foarte bine , de forma ovala si de culoare brun-roscat. Mircea ----------------------------------- Erwin 25 Mai 2018 18:14 ----------------------------------- Foarte rar seeing-ul permite astfel de imagini la vizual însă le-am văzut, chiar fracțiuni de secundă. Bineînțeles, folosind un telescop potrivit: Hinds 158/1240 înarmat cu TS UWA de 7 sau 4mm. În sezonul ăsta n-am scos deloc cassegrain-ul însă sper că o pot face curând, de pe montură EQ pentru a putea aștepta momentele propice pentru a utiliza focala lungă F/15 sau F/30 cu teleextenderul. Iulian, cred că prelucrezi puțin prea agresiv și culorile își pierd din naturalețe. ----------------------------------- iulian90 25 Mai 2018 18:39 ----------------------------------- Aseara am observat ca era vizibila Marea Pata Rosie pe discul planetei Jupiter,asa ca am facut si o captura. :) ----------------------------------- iulian90 28 Mai 2018 20:01 ----------------------------------- Inca o captura cu Jupiter de aseara, facuta cu camera Logitech Quickcam9000,barlow 2,6x si telescop reflector 114/900mm si prelucrata cu softurile PIPP, Registax si PhotoScape. Am observat planeta si vizual, cu ocularele de 4mm,la 225x si de 9mm, la 100x. Am constatat ca cu ocularul de 9mm, la 100x nu numai ca imaginea planetei se vede mai mica si mai luminoasa ,dar si cu contrast mai puternic decat la 225x (cu ocularul de 4mm) si mai sharp, cu detaliile mai bine conturate. :) Tind sa cred ca la observarea planetelor cu detalii mai sterse, ca Saturn de exemplu, mai recomandabil ar fi grosismentul util (egal cu diametrul obiectivului in mm),decat grosismentul maxim,egal cu 2x diametrul obiectivului in mm, deoarece la grosismentul util, contrastul si sharpness-ul imaginii la planete este mai ridicat decat in cazul grosismentului maxim. :) In cazul telescopului meu grosismentul util este 114x, iar cu ocularul de 9mm sunt cel mai aproape de grossimentul util, cam la 100x. ----------------------------------- iulian90 01 Iun 2018 10:01 ----------------------------------- Aseara am observat planeta Jupiter cu Marea Pata Rosie pe partea vizibila, prin telescopul reflector de 114/900mm si ocularele de 9mm plossl si 4mm diy. Cu ocularul de 9mm imaginea planetei aparea mai mica dar mai frumoasa,cu contrast mai puternic si cu claritate (sharpness) mai buna decat cu ocularul de 4mm. Am facut si cateva serii de poze la Jupiter si GRS, cu camera foto Genx GDV720 si lentila barlow 2,6x pe telescopul de 114mm. Pozele le-am prelucrat cu softurile PIPP, Registax si PhotoScape. Rezultatul a iesit oarecum cu contrast mai sters dar este bun. Adevarul e ca si la ocular tot asa se vede planeta Jupiter, cu contrast mai slab decat in rezultatele capturilor facute pana acum, Erwin are dreptate, trebuie sa nu mai prelucrez asa agresiv capturile. :) Am mai observat planeta Jupiter si in seara de Miercuri, 30 Mai si am vazut umbra satelitului Europa ca un punct negru clar, tranzitand discul planetei in dreptul benzii temperate de nord, incepand de la ora 22 si 10 min, dar nu am mai facut si capturi deoarece nu am stat prea mult la observatii, eram prea obosit. Poate alta data voi incerca sa fac capturi, la urmatorul tranzit de umbra a vre-unui satelit si nu cu camera foto Genx ,ci cu camera web Logitech, care este mai buna. :) ----------------------------------- Erwin 01 Iun 2018 21:01 ----------------------------------- Eu am urmărit aproape în fiecare seară dansul sateliților și am pândit detalii în benzi, ocazional am văzut și MPR și linia aia subțire ce a apărut anul acesta în continuarea petei. Soția mea m-a acompaniat și a prins gustul. Aseară nu am fost acasă ci la colegul nostru Cristi Dănescu la Păulești așa că nu am lăsat MAK-ul pe trepied. Când am venit acasă draga mea soție m-a certat că prin jumătatea de binoclu militar 10x80 pe care o țin pe balcon nu a putut vedea cum trebuie Jupiter. Acum trebuie s-o învăț și unde țin ocularele și cum se montează/demontează telescopul pe montură. :) Astă seară a fost impresionată de poziția sateliților, Io și Europa fiind alăturați. I-am povestit cum a descoperit Galileo mișcarea lor și și-a dat seama că și Pământul se învârte în jurul Soarelui ca sateliții descoperiți de el și că sistemul geocentric e perimat. Încercăm mâine seară în jurul orei 21, avem o predicție de MPR. Cer senin și spor la observații! ----------------------------------- Erwin 06 Iun 2018 05:37 ----------------------------------- Am reluat aseară seria de observații la Jupiter, cerul s-a curățat binișor după ploaie și seeing-ul a fost bunicel așadar am putut vedea MPR destul de clar. Nu a fost suficient de bun pentru a distinge banda subțire din dreptul petei și poate nici rezoluția mak-ului nu permite, nu am văzut nici diviziunea Cassini cu el acum câteva nopți când m-am trezit să mă uit la Saturn și Marte. Nici la Marte nu am reușit să disting calota polară, marginea discului fiind complet blurată de seeing-ul prost, am putut distinge doar zone mai întunecate în centru. Cert este că trebuie să urc newtonianul Hinds la et. 5, nu se știe când vom avea liftul funcțional. ----------------------------------- Mircea Pteancu 06 Iun 2018 16:25 ----------------------------------- Aseara , Marti 5 Iunie ac am ''beneficiat'' de cer baltat. Am facut observatii ale acelor astrii care erau vizibili intre nori. Astfel am observat Jupiter ,atunci cand zona Coma Berenices era invadata de nori. Am folosit dobsonianul Toleascop de 200mm la 205x /Radian 6mm respectiv la 154x-120x /Seben zoom. La observatiile joviene am avut montat in permanenta filtrul albastru No. 80A pe ambele oculare. Ambele benzi ecuatoriale prezentau structura , forma , latimea si luminozitatea lor prezentand variatii dar nu am putut distinge clar festoane. SEB a fost mai lata , mai colorata si mai ''agitata'' decat NEB. Banda temperata sudica era bifurcata ,cu zona de bifurcare vizibila la Est,aproape de limb. Pentru prima data in acest sezon , am vazut doua benzi - inafara de cea ecuatoriala - si in emisfera nordica. O banda ,mai lata si mai intensa colorata , era la latitudinea potrivita pentru a fi banda temperata nordica. Dar intre aceasta si banda ecuatoriala nordica , se vedea fluctuant o banda mai ingusta , slab luminoasa si decolorata, abia observabila. Ca pozitie aceasta banda mi s-a parut a fi mai apropiata de cea ecuatoriala decat de banda temperata nordica. Se mai vedea forma elipsoidala a discului jovian si intunecarea spre pol din ambele emisfere. In acelasi camp cu Jupiter si satelitii sai se vedeau si niste stele. Iata asadar momentul potrivit pentru observarea satelitilor jovieni. Am folosit figura de difractie a stelelor HIP 72640 si HIP 72676 pentru o focalizare cat mai precisa. Astfel am observat urmatoarele : -satelitii galileeni nu erau toti de acelasi diametru aparent si nici de aceeasi luminozitate -considerand discul lui Ganymede ca 100 , am vazut diametrele celorlalti sateliti drept 80/100 pentru Callisto , de 60/100 pentru Io si de 50/100 pentru Europa -cel mai luminos l-am vazut pe Ganymede iar cel mai slab luminos a fost Callisto -Io si Europa i-am vazut ca fiind de aproape aceeasi luminozitate , cu Europa fiind cu ceva mai luminos ca Io Nu am evaluat culoarea sateliltilor galileeni deoarece aveam montat filtrul albastru. Deoarece incepuse sa se vada binisor Antares m-am grabit spre acesta ,incercand sa vad companionul acestuia. Nu am avut succes la Antares asa ca as fi fost mai in castig daca desurubam filtrul si faceam si niste evaluari de culoare ale satelitilor galileeni. ''Da-i Doamne astronomului mintea cea de dupa...Antares'' , putem zice ! Mircea ----------------------------------- Erwin 06 Iun 2018 20:02 ----------------------------------- Felicitări Mircea! În emisfera sudică am observat cu Hinds (la ultima ieșire la Comana) la peste 100X o bandă îngustă ce pornește de la Marea Pată și se termină undeva, că nu se continuă să ajungă în partea cealaltă. Seeing-ul trebuie să fie foarte bun și să ai un instrument cu rezoluție mare ca să poată fi observate astfel de detalii. ----------------------------------- iulian90 06 Iun 2018 21:52 ----------------------------------- Am remarcat și eu acea banda din emisfera sudică la planeta Jupiter, de sub banda ecuatorială sudică, care se întrerupe și nu înconjoară toată planeta, atât vizual, cu telescopul de 114mm și ocularul de 9mm (100x),cât mai ales în capturile făcute cu camera web Logitech Quickcam . ----------------------------------- iulian90 08 Iun 2018 09:46 ----------------------------------- Aseară am mai făcut niște capturi video la Jupiter, cu camera Logitech Quickcam 9000, montată pe telescopul reflector de 114mm, cu lentila Barlow înșurubată direct pe cameră (2x). A fost fain seeing-ul , imaginea planetei se vedea clară, valoarea seeing-ului fiind apreciată undeva la 8/10 pe scara Pickering, iar rezultatele au ieșit super faine, poate cele mai reușite din câte am realizat până acum. :D Mai jos prezint rezultatele a două capturi de aseară, una făcută la ora 22:30 TLR, cealaltă la ora 23:10 TLR,in care am surprins mișcarea de rotație a planetei Jupiter, datorită Marii Pete Roșii, care era vizibilă pe discul planetei, la ora 22:30 fiind mai aproape de limbul vestic al planetei, iar la ora 23:10 fiind foarte aproape de meridianul central. Am observat și vizual planeta Jupiter, cu telescopul reflector de 114mm și ocularul de 9mm Plossl și am remarcat alinierea a trei dintre sateliții lui Jupiter, pe diagonală, Callisto sub planeta ,apoi Ganimede și Io, cel de-al patrulea satelit , Europa, fiind tot pe aceeași parte, dar departe de planetă. ----------------------------------- Mircea Pteancu 08 Iun 2018 15:18 ----------------------------------- Iulian Faine pozele , esti tot mai priceput ! Am urmarit aseara , 7 Iunie , tranzitul GRS cu dobsonianul Toleascop de 200mm ,la 205x si 154x ,cu si fara filtru albastru 80 A. Seingul a fost prost , nebulozitatea destul de ridicata si cu turbulenta in valuri dar ''cu rabdarea treci marea''.... Se vedea bine GRS de culoare caramizie ,ca tigla veche batuta de vreme, banda ingusta care parca o ghideaza si STB separata in doua benzi mai inguste. In emisfera nordica se vedea pe NEB o pata intunecata , ceva mai mica decat GRS, decolorata si mai slab vizibila decat GRS , parca era imaginea in oglinda a acesteia. Am vazut si NTB dar slab. De aceasta data , se zareau detalii si turbulenta mult mai ridicata in NEB decat in SEB. Am admirat asterismul ciudat format de satelitii galileeni la Est ,unul dintre sateliti fiind foarte apropiat de planeta si apropiat aparent de zona polara sudica. Mircea ----------------------------------- iulian90 13 Iun 2018 22:47 ----------------------------------- In seara aceasta am ieșit la o scurtă sesiune de observații cu telescopul reflector de 114mm și ocularele de 4 și 9mm, la planete. Cu ocularul de 9 mm am observat planeta Jupiter ,la care am văzut vreo trei onduleuri pe marginea inferioară a benzii ecuatoriale de nord,iar imediat sub acestea o banda foarte subțire și palidă, ștearsă. Și în banda temperată de sud parcă se vedeau două mici onduleuri. Am observat și planeta Venus,cu ocularul de 4mm,la 225x. Se vedea ca o minge de rugby mai curbată pe o parte decât pe cealaltă, semn că faza sa se micșorează tot mai mult. Comparativ cu Jupiter, Venus se vede încă mic , având mai puțin de jumătate din diametrul lui Jupiter. Am făcut și un desen cu discul planetei Jupiter, precum și al lui Venus, căci nu am mai scos camera web Logitech Quickcam și întregul echipament după ea, deoarece s-a înnorat rapid ,a trebuit să strâng totul și să renunț. Acum văd că s-a mai înseninat , dar deja e prea târziu,iar spre nord-vest este un nor de furtună,ce se apropie treptat. ----------------------------------- iulian90 19 Iun 2018 11:53 ----------------------------------- Bună ziua tuturor. Aseară tarziu s-a înseninat in sfârșit, după o săptămână de înnorări, însă cu puține ploi. Transparența a fost mai mediocră, însă seeing-ul a fost superb, 8/10 pe scara Pickering, atmosfera fiind calmă și imaginile atât la Lună,cât și la planete erau superbe. :) Planeta Venus nu am mai reușit să o observ,din cauza unor nori spre vest,care au persistat până mai târziu,timp în care planeta Venus a și apus. Dar planetele Jupiter și Saturn le-am putut observa in bune condiții și le-am fotografiat și cu camera foto Genx GDV 720, montată pe telescopul reflector de 114/900 mm, camera având și lentila Barlow înșurubată direct pe barel (amplificare 2x). Am tras serii de câte 5 cadre fiecare, atât la planeta Jupiter, cât și la Saturn, 59 cadre la Jupiter și 36 cadre la Saturn.Majoritatea cadrelor au ieșit bune,însă rezultatele postprocesare au ieșit și mai bune. :) Aseară am observat și conjuncția foarte strânsă dintre satelitul Ganimede și planeta Jupiter,pe la ora 22:30,ora de vară. Se pare că satelitul fusese deja în ocultație sau tranzit cu discul planetei Jupiter, căci se îndepărta de planetă cu trecerea timpului. ----------------------------------- iulian90 20 Iun 2018 16:59 ----------------------------------- Prezint noi imagini cu planetele Jupiter și Saturn,de aseară, rezultate din prelucrarea capturilor video făcute cu camera Logitech Quickcam 9000, precum și ale unor serii de poze făcute cu camera Genx GDV 720, ambele camere fiind montate pe rând la telescopul reflector de 114/900mm,la ambele camere montând și lentila Barlow, tot pe rând, pentru detalii fine pe discurile planetelor. La prelucrare am folosit softurile PIPP (pentru descompunerea capturilor video in cadre componente și decuparea acestora la mărimea de 448x448 pixeli in vederea prelucrării mai ușoare de către Registax), Registax ( pentru stacking cadre și prelucrare wavelets) și PhotoScape (pentru ajustare contrast, lumina și nuanța, precum și redimensionare imagini finale). Prelucrarea capturilor la Jupiter a fost floare la ureche,însă la Saturn a fost dificil, deoarece softul PIPP nu recunoștea planeta Saturn,din cauza că aceasta a ieșit pe capturi prea slab luminoasă și a trebuit să fac eu ce trebuia să facă softul, adică să stau o după amiază întreagă să fac decupajele cadrelor, să centrez planeta pe mijlocul imaginii în fiecare cadru și să aleg cele mai bune cadre pentru stacking,am prelucrat cam 100 cadre cu Saturn, până m-am plictisit. :lol: Așadar, Saturn e o planetă dificilă pentru astrofoto,cu instrumente cu apertura de până la 100mm. ----------------------------------- iulian90 24 Iun 2018 15:14 ----------------------------------- Aseară ,dacă tot s-a înseninat și am fotografiat și observat Luna, mi-am îndreptat atenția și spre planetele Jupiter și Saturn, cărora le-am făcut și lor serii de câte peste 70 poze de fiecare. Am făcut și observatii vizuale la ambele planete, la Jupiter am observat niște onduleuri pe marginea superioară a benzii ecuatoriale de nord și la Saturn am observat trei sateliți, Titan, care se vedea ușor, înspre Vest de planeta,mai departe de aceasta, Rhea, care se vedea greu,cu vedere periferică, undeva sub planeta Saturn,la sud vest și relativ aproape de aceasta și Tetys care era foarte greu vizibil și cel mai apropiat de planetă,la vest de aceasta. Satelitul Dione era aproape de Tetys, dar nu l-am zărit deloc. ----------------------------------- Mircea Pteancu 24 Iun 2018 16:06 ----------------------------------- Iulian Excelente observatii! Eu cred ca il vei vedea pe Dione cu alta ocazie. Intre Aprilie 2009 si Iunie 2015 am vazut cinci dintre satelitii lui Saturn,folosind telescoape de pana la 125mm diametru. In arhiva mea ,pe fond verde sunt evidentiate primele observatii ale unui obiect sau fenomen. Mircea ----------------------------------- iulian90 25 Iun 2018 18:54 ----------------------------------- Încă imagine cu Jupiter de aseară. Deși seeing-ul era cam nasol, rezultatul a ieșit satisfăcător. Pe discul planetei se vedea și GRS, marea pată roșie, aseară. La Saturn aseară nu am reușit decât sateliții Titan și Rhea să-i observ, primul fiind spre nord vest,la un unghi PA de 290-300 grade,iar celălalt mai aproape de planeta, spre vest, la PA de fix 270 grade. Ceilalți doi sateliți, Tethys și Dione, nu i-am putut observa deloc, poate într-o seară fără Lună, și cu condiții bune, o-i reuși să-i văd pe ambii. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 26 Iun 2018 22:31 ----------------------------------- Aseara am vazut stabil satelitul Titan aflat la Nord-Vest de Saturn si Rhea aflat ''deasupra'' Polului Nord al planetei. Chiar la inceput ,in primele minute ale observatiei , se vedea foarte slab un alt satelit , situat aproape simetric fata de Rhea, ''sub'' Polul Sud. Azi am aflat ca acesta era Dione. Spre Vest de Titan se mai vedeau doua obiecte cu aspect stelar si despre care acum stiu ca au fost stele ,nu sateliti saturnieni. Deci scorul de aseara a fost de trei sateliti saturnieni vazuti. Apoi au venit norii,ce dor mi-era de ei ... :( Am folosit dobsonianul Toleascop la 205x /Radian 6mm ,fara filtru. Sa nu uit : cineva ar trebui sa vorbeasca cu diviziunea Cassini sa fie mai discreta,draga...aseara era tipator de vizibila de-a lungul intregului inel. Mai vrem sa vedem si altceva , nu stiu ce se tot baga asa in imagine...:wink: Iulian Imaginile tale planetare sunt excelente , felicitari ! Nu ca m-as pricepe eu la astrofoto cine stie cat dar mie mi se pare ca obtii rezultate deosebite. Mircea ----------------------------------- iulian90 04 Iul 2018 13:09 ----------------------------------- Aseară am observat planetele Jupiter, Saturn și după miezul nopții Marte. Am folosit ocularul Huygens 6x împreună cu lentila Barlow in corpul original și oglinda zenitală de la lunetă,ca prelungitor optic intre barlow și ocular, pentru a obține un grosisment mai mare de 100x (130-150x) , toate montate pe telescopul reflector de 114/900mm. Ocularul dă rezultate excelente la planete, oferind un contrast de neegalat de celelalte oculare, precum și o imagine curată și clară. :) Am observat următoarele: La Jupiter , aseară, am observat un punct negru pe marginea superioară a benzii ecuatoriale de nord, spre vestul discului jovian. Era umbra satelitului Io care tranzita discul planetei aseară. Observația am făcut-o la ora 21:30, ora locală de vară. Apoi, mai târziu, pe la ora 23: 26 am observat iar planeta Jupiter și am văzut nu numai că umbra s-a deplasat spre estul planetei,dar a ieșit la iveală și satelitul Io , foarte aproape de discul planetei. Am mai observat și conjuncția dintre sateliții Ganymede și Callisto,la vest de planeta Jupiter. La Saturn am observat diviziunea Cassini la inele și sateliții Titan, care se vedea spre sud-est de planeta Saturn, Rhea care se vedea la vest de planetă și Dione care abia se zărea la sud-est de planeta,dar mai aproape de aceasta. Satelitul Tethys nu am reușit să îl văd. Iar după miezul nopții am observat și planeta Marte, care se vedea ca un disc mare, dar fără detalii. Nu știu cât o să mai țină furtuna aceasta de praf,dar abia aștept să observ suprafața planetei. :) ----------------------------------- iulian90 06 Iul 2018 14:03 ----------------------------------- Aseară am profitat de seeing-ul bun și am scos camera Logitech Quickcam pentru capturi la planetele Jupiter și Saturn , împreună cu calculatorul pe care l-am instalat pe o masă afară, iar camera am montat-o pe telescopul reflector de 114/900mm și am conectat-o apoi la calculator. A meritat efortul, rezultatele mi-au ieșit excelente, mai ales la planeta Jupiter, dar și la Saturn. La Marte nu am mai făcut capturi deoarece a răsărit destul de târziu și trebuia să aștept până după miezul nopții, că să se ridice suficient de sus. Imaginile cu planetele Jupiter și Saturn le-am postat mai jos. Chiar și la Saturn, imaginea a ieșit destul de bună, clară,vede se distinge și diviziunea Cassini. :) ----------------------------------- iulian90 20 Iul 2018 14:53 ----------------------------------- Aseara am prins calm atmosferic si am profitat de ocazie, desi erau cam multi nori, iesind cu telescopul reflector de 114/900mm la observatii de planete. Mai intai am facut capturi video la planetele Jupiter si Saturn, cu camera Logitech Quickcam 9000, montata pe telescopul de 114mm,cu barlow 2x. Dupa aceea, la Jupiter, cu telescopul de 114mm si ocularul TS 9mm Plossl / 100x, am observat benzile ecuatoriale, precum si benzile temperate destul de clar, banda temperata nordica fiind mai subtire decat cea sudica. Marea pata rosie GRS ,aseara nu era prezenta pe fata vizibila a discului jovian. La miezul noptii am facut capturi video si la planeta Marte, care se ridicase suficient cat sa fie vizibila deasupra unor copaci care i-mi cam obtureaza partea de sud si sud-est a orizontului. Planeta Marte a inceput sa dezvaluie niste detalii sterse, abia vizibile, semn ca furtuna de praf de pe planeta incepe sa se domoleasca. :) La ocularul de 9mm, in telescopul de 114mm, am observat in emisfera sudica o zona ceva mai inchisa la culoare, de forma neregulata, abia vizibila, asa de stearsa ce era. Si tot in emisfera sudica am zarit si calota polara la Polul Sud, si ea tot abia vizibila. Si in rezultatul final al procesarii capturilor video la Marte, am observat ca se vad acele detatii pe care le-am observat la ocular, plus ca si la Polul Nord se zareste o calota mai subtire in imaginea rezultanta, detaliu ce mi-a scapat la ocular. :) Poate s-o domoli de tot furtuna asta de praf, ca sa putem sa ne bucuram din plin de aceasta Mare opozitie a Planetei Rosii. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 20 Iul 2018 14:56 ----------------------------------- Iulian Faci progrese foarte frumoase , felicitari ! Multumim pentru informatia despre observarea unor detalii , fie si slabe , pe Marte. Cer senin ,Mircea ----------------------------------- iulian90 20 Iul 2018 15:04 ----------------------------------- Multumesc mult. :D De acum planeta Marte devine din ce in ce mai accesibila observatiilor pe timp de seara, asa ca o sa fac poze si capturi de cate ori am ocazia, cand este cer bun ,macar cu seeing de calitate. :) O asemenea mare opozitie o sa se mai repete peste inca 15 ani, tocmai in anul 2033. :) ----------------------------------- theogon 20 Iul 2018 16:41 ----------------------------------- Frumoasa captura planetei Marte, de multe ori si cu instrumente mai mari nu se vad detalii. La tine calotele polare se pot distinge bine. Felicitari. ----------------------------------- sorini 20 Iul 2018 23:39 ----------------------------------- In seara aceasta, chiar daca cerul nu a ajutat prea mult, am incercat sa profit de conditiile de acasa, fata de cele de deplasare. Astfel am urcat pe montura NexStar, ED100 si am observat cu precadere Marte dar si Saturn. Da, la Marte confirm si eu, calotele polare sunt vizibile; mai ales calota sudica. Am utilizat grosismente incepand cu 180x, dar la 225x s-a vazut cel mai bine (chiar daca numai pt cateva secunde!). La Saturn, am observat mai intai cu SC8 XLT, la grosisment de 300x, banda ecuatoriala, dar cand am incercat la 400x cu greu se distigea ceva (aparusera si ceva nori), apoi am revenit cu ED-ul si parca s-a vazut si aici. Reamintesc ca cerul (de Bucuresti) n-a fost deloc cooperant. Numai bine, tuturor! ----------------------------------- iulian90 22 Iul 2018 18:28 ----------------------------------- Aseara am realizat alte serii de capturi la planetele Jupiter si Marte cu camera Logitech Quickcam 9000 si telescopul de 114mm. Conditiile de seeing au fost mai insa cam proaste, cam 5/10 pe scara Pickering. In afara de acestea ,mai prezint si o imagine a lui Jupiter, de pe 6 iulie, pe care nu am prezentat-o la timp. In acea seara era vizibila Marea pata rosie pe discul jovian. Prezint si echipamentul astrofoto care il utilizez la planete si Luna. :) Camera Logitech se poate vedea in stanga imaginii, montata la telescop. Este putin cam anevoios sa scot ditamai calculatorul afara ,dar alta solutie nu am deocamadata, poate pe viitor i-mi voi cumpara un laptop. Camera foto Genx mi s-a defectat vineri, din cauza alimentatorului (convertor c.c. 12V>5V alimentat de la acumulator 12V de bormasina), care s-a stricat si a aplicat camerei foto o tensiune de 10 volti. :lol: Camera mai mergea ,dar facea pozele cu dungi orizontale, destul de dese, ce stricau aspectul pozelor, asa ca nu o mai folosesc. Asadar am ramas numai cu camera web Logitech, care este mai buna, mai performanta, dar trebuie conectata la calculator si cu camera web Philips Vesta 790k pe care o folosec rar, fiindca are rezolutia mica. ----------------------------------- iulian90 26 Iul 2018 17:53 ----------------------------------- Inca doua imagini de aseara, una cu planeta Saturn, poate cea mai reusita de pana acum, cealalta cu Marte, de asemenea, destul de reusita ,caci am prins o atmosfera destul de calma, cerul senin si planeta a inceput sa fie tot mai sus pe cer ,la aceasi ora (12 noaptea). La planeta Marte m-am uitat si prin ocularul de 9 mm ,cu telescopul de 114mm. Am zarit destul de usor calota polara sudica, plus o zona usor mai intunecata, de forma neregulata in emisfera sudica. Si calota polara nordica se vedea bine, dar mai subtire decat cea sudica. E din ce ince mai bine, furtuna de praf incepe sa slabeasca, iar detaliile incep sa se observe tot mai bine. La opozitia din 2016, cand nu aveam telescopul de 114mm ,ci doar luneta de 60mm, tin minte ca am observat zonele intunecate, chiar mai bine decat acum. Atunci nu era nicio furtuna de praf. Dar calotele polare nu le-am observat cu luneta atunci, nu stiu de ce. Poate o sa observ planeta Marte si prin luneta de 45mm, sa vad daca pot vedea calotele polare. ----------------------------------- iulian90 27 Iul 2018 14:49 ----------------------------------- Aseara am observat si facut capturi video la planetele Jupiter si Marte, cu camera Logitech si telescopul de 114mm. La Jupiter am observat vizual, cu ocularul de 9mm si telescopul de 114mm, umbra unui satelit pe disc, in dreptul benzii ecuatoriale nordice, chiar pe marginea inferioara a sa. Era umbra lui Io, care tranzita discul lui Jupiter,pe la orele 20-21. Imediat dupa observatie ,am instalat repede echipamentul astrofoto si am facut capturi video la Jupiter, dar pe imaginea finala, dupa procesare ,am constatat ca umbra lui Io pe discul lui Jupiter nu a iesit, nu se vede deloc pe capturi. Probabil ca am facut cam tarziu capturile, mi-a luat ceva timp ,pana am instalat tot echipamentul astrofoto, cam 15 min, si umbra lui Io era trecuta cam mult spre vest de meridianul central al discului jovian, mai avea putin si iesea de pe disc. In schimb, imaginea finala a lui Jupiter mi-a iesit fain, destul de clara, cu ceva proeminente pe banda ecuatoriala nordica. :) La planeta Marte am observat clar calota polara sudica, aparea ca o pata luminoasa alba ,pe fundalul caramiziu al discului martian. Si calota nordica se vedea relativ bine insa nu la fel de luminoasa ca cea sudica, in schimb, aseara nu am observat nici o zona intunecata pe discul martian. Tot cu ocularul de 9mm si telescopul de 114mm am facut observatiile la Marte. Apoi am facut si la planeta Marte, trei capturi video. Calotele polare apar destul de bine si pe imaginea finala realizata din procesarea capturilor. ----------------------------------- valy 27 Iul 2018 15:40 ----------------------------------- Este o mica furtuna de praf, de aceea nu prea se vad detalii: https://apod.nasa.gov/apod/ap180727.html ----------------------------------- iulian90 27 Iul 2018 17:37 ----------------------------------- Da, am bănuit eu că ar putea fi o furtună de praf pe Marte. Un lucru interesant am observat în acest link postat de tine valy. Anume, faptul că în fotografia lui Marte din 2016 ,cea din stânga, calotele polare abia se văd, in schimb mările întunecate sunt destul de vizibile, iar în fotografia din anul acesta, din dreapta, calotele polare apar mai vizibile, mai întinse decât în 2016.. Asta explică de ce in 2016 nu am putut observa calotele polare la Marte, cu luneta de 60 mm, in schimb atunci,cu luneta de 60 mm am observat mările întunecate mai bine decât acum cu telescopul de 114mm. Interesant. :) Mulțumesc pentru știre valy. :) ----------------------------------- iulian90 29 Iul 2018 20:44 ----------------------------------- Aseara am realizat trei capturi video la planeta Marte, de 30 sec. fiecare (450 cadre fiecare), am asteptat pana dupa 0:30 noaptea, ca planeta sa ajunga cat mai sus si se vedea mai clara, rezultatul a iesit fain, poate cel mai bun de pana acum. :D Cel putin calotele polare se vad bine in imaginea finala. Si la ocular ,planeta se vedea clara, cu calotele polare vizibile bine, insa zone intunecate nu prea am zarit pe discul planetei. ----------------------------------- sorini 04 Aug 2018 23:29 ----------------------------------- In sfarsit, in seara aceasta am avut si timpul si cerul pt cateva observatii scurte la planete. Am inceput repede cu Jupiter, care mai avea un pic pana sa apuna dupa blocuri; Marea Pata, 3-4 benzi ecuatoriale cu cateva detalii si 4 sateliti (3 formau un triunghi echilateral la estul lui Jupiter). Peste Saturn am trecut cam repede; o banda ecuatoriala si Cassini foarte frumos, dar ma grabeam spre Marte. Pe langa calotele vizibile si anterior (mai ales cea sudica), de data aceasta s-au vazut detalii si pe suprafata planetei; "inima" a fost chiar bine definita. Am folosit ED100 cu BCO de 7 (pt detalii la Marte, BCO de 5). O sesiune destul de fugitiva, dar care mi-a mai alinat supararea de la eclipsa si frustrarea dupa atatea ploi. Numai bine, ----------------------------------- mrc 05 Aug 2018 14:51 ----------------------------------- Salutare! Ce se poate observa in aceasta perioada a anului in intervalul 21-00? Din București sau imprejurimi. Telescop Dobsonian GSO 200/1200. Multumesc! ----------------------------------- Mircea Pteancu 05 Aug 2018 15:27 ----------------------------------- mrc Ma gandesc ca intrebi despre observatii in general , nu doar despre observatii planetare. Gasesti calendarul astronomic pentru August 2018 al lui Dave Mitsky la linkul de mai jos : http://www.lunar-occultations.com/rlo/calendar.pdf Alegerea evenimentelor/obiectelor pentru intervalul de timp preferat trebuie sa o faci tu , este o activitate destul de laboriosa. Sau poti folosi efemeridele pentru 2018 publicate de colegul nostru Jinca Marcel. http://astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=173216#173216 Mircea ----------------------------------- Mircea Pteancu 05 Aug 2018 15:41 ----------------------------------- Pe la miezul noptii de 4/5 August ...IN SFARSIT... am vazut primele detalii pe Marte. Un fel de ''Fata morgana'' a calotei polare nordice s-a zarit si inainte dar chiar si aceea se vedea foarte nesigur. Azi-noapte am vazut o serie de pete cenusii eluzive , formand un fel de ''Z'' pe fata planetei Barsoom , inclinat de la Nord-Vest spre Sud-Estul discului acestei planete. Am folosit dobsonianul Toleascop 200mm F/6.16 la 164x / Plossl 7.5mm si dobsonianul ''Ratusca cea urata'' la 115x / Plossl 7.5mm cu filtre de culoare. Cel mai eficient , cel care a prezentat cu cel mai bun contrast petele eluzive , a fost filtrul rosu # 23A ,urmat la oarecare distanta de filtrul albastru # 80A. Filtrul verde #56 a dat rezultate slabe iar filtrul galben # 12 nici nu l-am incercat ... m-am cam saturat de norii si furtunile de praf de pe Barsoom, mult prea bine vizibile - si numai ele vizibile - chiar si fara filtru galben. :( Mircea ----------------------------------- iulian90 05 Aug 2018 17:14 ----------------------------------- Am observat si eu planeta Marte aseara, pe la miezul noptii si intr-adevar , au inceput sa se vada detaliile din ce ince mai bine pe suprafata planetei Marte. :) Si eu am observat acea zona intunecata inclinata ce pornea dinspre partea vestica a ecuatorului spre sud-est, aseara. :) Insa, din pacate ,nu am mai scos echipamentul astrofoto afara, caci m-am ocupat mai mult cu observatiile vizuale de doua zile incoace. ----------------------------------- mrc 06 Aug 2018 07:14 ----------------------------------- mrc Ma gandesc ca intrebi despre observatii in general , nu doar despre observatii planetare. Gasesti calendarul astronomic pentru August 2018 al lui Dave Mitsky la linkul de mai jos : http://www.lunar-occultations.com/rlo/calendar.pdf Alegerea evenimentelor/obiectelor pentru intervalul de timp preferat trebuie sa o faci tu , este o activitate destul de laboriosa. Sau poti folosi efemeridele pentru 2018 publicate de colegul nostru Jinca Marcel. http://astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=173216#173216 Mircea Multumesc pt raspuns! Am reusit dupa cca 3 ore de “rabdare” sa vad Marte si Saturn. Venus mi-a scapat... Rabdarea a fost rasplatita! Nu mai folosisem telescopul de 4 ani ! ----------------------------------- Mircea Pteancu 06 Aug 2018 17:10 ----------------------------------- mrc Cu placere ,spor la observatii ! Cu cat faci observatii mai des ,cu atat vei fi mai rapid la gasirea obiectelor. Succes in continuare ! Iulian Felicitari pentru observarea detaliilor martiene si spor la observatii in continuare ! Azi-noapte ,pe la miezul noptii de Duminica spre Luni , am observat din nou Marte. Fitrul rosu #23A a dat din nou cele mai bune rezultate. De aceasta data , petele gri inchis observate au format ceva asemanator cu litera ''Lambda''. Am folosit grosismente de la 137x la 205x pe telescopul Dobson 200mm F/6.16. Mircea ----------------------------------- Mircea Pteancu 08 Aug 2018 21:00 ----------------------------------- M-am lamurit cu appletul ''Mars Profiler'' de la Sky&Telescope. https://www.skyandtelescope.com/observing/interactive-sky-watching-tools/mars-which-side-is-visible/# Zona cea mai bine vizibila - si pe care eu am vazut-o incepand de Sambata 4 August ''la dreapta jos''/Nord-Est in ansamblul de pete intunecate de pe Marte - este faimoasa Syrtis Major , o zona preponderent bazaltica. Am revazut si azi-noapte , in jurul orei 24 , zonele intunecate deja pomenite. Azi-noapte , zona se vedea ca un T inclinat si aceasta forma mi s-a parut prea cunoscuta de la alte opozitii ale lui Marte. Punctul Vest al campului vizual era la ora 19. Mi-a incoltit ideia ca ar putea fi vorba de Syrtis Major si , cautand pe Internet informatii despre vizibiltatea acestei formatiuni , am gasit ''Mars Profiler''. Pata din ''stanga''/ Vest fata de Syrtis Major este Mare Tyrthenum iar ceea ce ar fi partea centrala a literei ''Z'' /Duminica si ''lambda'' /Luni este Iapygia prelungita de Mare Serpentis , deci la Sud-Sud Est de Syrtis. Noa, har Domnului , in ciuda furtunilor de praf tot am vazut cate ceva pe Marte ! Mircea ----------------------------------- iulian90 29 Aug 2018 11:02 ----------------------------------- Salutare tuturor. Aseara am facut capturi video la planete, cu toate trei camere din dotare, montate pe rand pe telescopul reflector de 114/900mm, atat la focala de 900mm (la camera E-Boda,pentru capturi la Saturn) cat si la focala de 1800mm (camerele Philips Vesta 790k si Logitech 9000) si chiar la focala de 2300mm (la camera E-Boda,pentru capturi la Marte). Capturile le-am procesat cu PIPP,Registax si PhotoScape. Cele mai faine imagini sunt cele facute cu camera video E-Boda dvr 2001, prima cu Marte, la focala de 2300mm,care a iesit foarte reusita, poate cea mai reusita de pana acum. Claritate buna, detalii bine vizibile (calota polara sudica si o zona intunecata mai intinsa),ton si nuante destul de naturale, cum se vede si la ocular. :) Deci ,camera E-Boda merita aplauze din partea mea, e foarte buna si la planete, :D desi la inceput credeam contrariul. Si imaginea a doua, cu Saturn, a iesit frumoasa, claritate buna, nuante si tonuri mai naturale, diviziunea Cassini vizibila, partea umbrita si terminatorul discului bine vizibila. Mai departe, alte doua imagini cu Saturn si Marte ,realizate cu camera Logitech Quickcam 9000,. Imaginile sunt destul de frumusele,dar cu tonuri si nuante cam nenaturale, parca ar fi niste desene, nu poze, si cam intunecate, mai ales cea cu Saturn. Si cele mai "urate" imagini, sunt obtinute cu camera Philips PCVC 790k Vesta. :mrgreen: In afara de faptul ca imaginile sunt alb-negru, datorita faptului ca cel de la care am cumparat camera ,a modificat firmware-ul la camera,ca sa inregistreze capturile fara a fi comprimate si de aceea vede alb-negru, la Marte discul a iesit ca o minge de rugby, cu toate ca detalii sunt vizibile si aici, iar la Saturn imaginea a iesit cam soft, fara diviziunea Cassini pe inele. Si ultima imagine este cu Venus, capturata pe 14 august, dupa-amiaza, cu minunata camera E-Boda dvr 2001,montata pe telescopul de 114mm, la focala de 1800mm. :) ----------------------------------- saiph 29 Aug 2018 11:26 ----------------------------------- N-arata rau deloc nici planetele tale :) Trebuie sa tii totusi cont ca apertura are rolul principal in aspectul general al planetelor, mai ales la cele cu detalii fine. Bine, mai e si fidelitatea senzorului camerei si plaja dinamica pe care o poate oferi acesta. Apropo de camera eboda - cum faci ca sa inregistrezi? Ai optiune de start recording, sau incepe ea automat dupa ce o pornesti? O lasi pe mod "nesupravegheat"? ii anulezi mai intai functia de inregistrare in bucla? cati pasi de compensare a expunerii are (EV)? :) scuze de multiplele intrebari, dar am conectat si eu aseara jucaria ("my eye" se cheama - tot ceva productie autohtona, cu piese made in China) - cat de mica e :lol: - si desi meniul e simplu (l-am trecut in engleza, ca era pe limba lor...), nu-mi dau seama cum incep sa inregistrez, ca nu are buton de rec. Bine, nici nu i-am pus card in ea, poate ma lamuream pe loc, dar am zis sa intreb mai intai. Pt planete tot in format HD (720p) tragi, sau o comuti in SD/VGA (480p)? Nu apar prea mici in cadru? Ma-ndoiesc ca face crop, la cat de minuscul e senzorul ala; ma astept sa faca mediere pt rezolutii mai mici, ceea ce forteaza focala daca vrei sa intelegi ceva din planeta aia :) in felul asta rezultand imagini mai intunecate. ----------------------------------- iulian90 29 Aug 2018 16:22 ----------------------------------- Într-adevăr, contează apertura instrumentului, dar la fel de mult contează și starea atmosferei, a seeing-ului,care de multe ori dictează grosismentul maxim la vizual și focala efectivă maximă la foto. :) Aseară seeing-ul a fost bun, chiar și la altitudinea la care se găsește planeta Marte. De aceea am avut parte de rezultate bune, mai ales cu camera E-Boda, la care nu mă așteptam să fie așa de bună la planete. :) La camera mea E-Boda există un buton de Rec, dar camera incepe să înregistreze de cum o pornești; eu o opresc imediat ce incepe să înregistreze. Înregistrarea în buclă o am dezactivată. Eu i-am mai conectat in paralel cu butonul Rec un alt buton printr-un cablu prelungitor de 60-70 cm lungime, ca să nu mișc prea mult telescopul in timp ce apăs pe Rec să pornesc filmarea. Camera ta nu are deloc buton Rec? Cam ciudat, să nu poți înregistra când vrei, e nasol așa. La planete, ca și la Lună, filmez la rezoluția de 1280 x 720 p, nu concep să folosesc rezoluții mai mici, fiindcă imaginile ar ieși prea soft, mai ales că camera înregistrează la viteza mare de 30 fost indiferent de rezoluție. Planetele ies uneori cam mici in cadru, dar caut să aleg focala efectivă ținând cont și de luminozitatea imaginii în focar, de sensibilitatea camerei, care la E-Boda, este reglată automat, și nu am cum să dezactivez funcția auto, iar expunerea merge reglată numai dacă camera filmează obiecte mari și luminoase,ca Luna. La planete reglajul expunerii nu mai are niciun efect, o mărește camera la maxim ,ca și cum ar filma in întuneric, iar plantele apar supraexpuse. Deci trebuie din valoarea focalei ajustată luminozitatea planetei că din cameră nu se poate. La Saturn care este slab luminos, folosesc focala de 900mm a telescopului, la Jupiter folosesc focala de 1800mm, adică prin Barlow 2x, dar merge la limită și la 900mm, iar la Marte și Venus, care sunt luminoase, folosesc focala de 2300 sau mai mult, adică cu Barlow 2,6-3x. ----------------------------------- Mircea Pteancu 29 Aug 2018 21:03 ----------------------------------- Kaor Aseara am observat Barsoom aka Marte prin Toleascop 200mm , turbulenta a fost mai redusa ,am putut sa folosesc grosismentul de 205x / Radian 6mm cu filtru rosu # 23A. In emisfera sudica , spre Vestul ei, se vedea o pata mare de forma triunghiulara sau ,daca vreti ,de inima.Era cea mai mare si mai intensa deci cea mai vizibila. Am aflat azi ca aceasta pata a fost compusa probabil din imaginea lui Mare Erithraeum si Aurorae Sinus. Pe meridianul emisferei sudice si mai aproape de calota polara sudica s-a vazut o alta pata de mai mici dimensiuni si mai stearsa la culoare...asta daca se poate spune asa ceva despre petele fumurii ,cetoase si neclare care se vad pe Marte ''dzisdeis''. Pata de mijloc din emisfera sudica a fost Solis Lacus. Iar spre Est ,in aceeasi emisfera , se vedea o a treia pata , comparabila ca dimensiuni si intensitate cu Solis Lacus.Aceasta a fost Mare Sirenum. La Sud se vedea , mica dar foarte pregnant ,calota polara sudica si care imi aminteste de un mic obiect vestimentar foarte raspandit in Cetatea Vaticanului. :D In emisfera nordica se vedea acelasi pustiu rosiatic ca pe vremea furtunii de praf. Uneori ,parca,parca voia sa iasa ''la lumina'' o calota polara dar de o culoare mai bruna decat restul emisferei. Singurul detaliu - foarte sters si fata de care petele din emisfera sudica erau strigator de vizibile :shock: si care facea hokus-pokus ,ba aparea ,ba disparea din imagine ,era o pata. Aceasta pata nordica era -cand era- vizibila in quadrantul N-V si era alungita ca forma si orientata de la N spre S. Acest detaliu nordic a fost Mare Acidalium. Toate aceste detalii le-am identificat azi folosind appletul ''Mars Profiler'' de la Sky&Telescope. Atasez o captura de ecran cu setarea pentru momentul observatiei mele. Ce am mai aflat azi a fost ca spre Est de Mare Acidalium se afla regiunea Tharsis. Oare aceasta sa fie patria lui Tars Tarkas ? https://www.google.ro/search?q=tars+tarkas+john+carter&safe=active&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=AZbPQJhF3dmKSM%253A%252CYSQkfaUVM1rSFM%252C_&usg=AFrqEzdX0cZdhURw5c9jBGrLkveeLjrHHw&sa=X&ved=2ahUKEwiC38G39ZLdAhWHyaQKHS-kDb4Q_h0wE3oECAkQCw#imgrc=_ Nu stiu , desi m-am uitat cu atentie nu l-am vazut facand semne cu nici unul din cele patru brate-dalan ale sale. :D (Ei , acu' n-o sa vreti sa recunosc ca de fapt ma uitam dupa Dejah Thoris... :oops: ) https://www.google.ro/imgres?imgurl=https://images-na.ssl-images-amazon.com/images/S/cmx-images-prod/Item/617458/617458._SX360_QL80_TTD_.jpg&imgrefurl=https://www.comixology.com/Dejah-Thoris-Vol-4-0/digital-comic/617458&h=553&w=360&tbnid=CsvilioY-us5rM:&q=dejah+thoris&tbnh=160&tbnw=104&usg=AFrqEzcqs-DjuUVGTI7QQgAp9mqX_ODnTw&vet=12ahUKEwjLp8CI-JLdAhXMxqQKHXAmCVgQ_B0wD3oECAoQFA..i&docid=W7ni6kSAb_iTKM&itg=1&sa=X&ved=2ahUKEwjLp8CI-JLdAhXMxqQKHXAmCVgQ_B0wD3oECAoQFA Iulian Bravo , Marte si Saturn prin camera E-Boda arata foarte bine , spor in continuare ! Mircea ----------------------------------- iulian90 30 Aug 2018 13:41 ----------------------------------- Alte imagini de aseara ,cu planetele Jupiter si Marte. :) Capturi realizate cu camera video E-Boda dvr 2001, pe telescopul de 114/900mm, la focala efectiva de 1800mm/2x, la Jupiter si de 2340mm/2,6x la Marte. Procesarea capturilor este facuta cu PIPP, Registax si PhotoScape. Camera asta E-Boda m-a uimit cat e de buna, a facut capturi faine si la Jupiter, care era destul de jos si afectat de turbulenta atmosferica, nu numai la Marte. :D Ma bucur ca este buna atat la Luna ,cat si la planete, caci va fi buna la iarna pe ger, cand nu pot risca sa scot PC-ul (nici chiar laptop,daca as avea) afara pentru celelalte camere,care sunt tip web si care trebuiesc conectate la un PC pentru a functiona. Revin la subiect: La planeta Marte am observat in imaginile de aseara si din seara de 28 august ca acea zona intunecata,ce pare sa fie Mare Erithraeum si Aurorae Sinus, apare tot mai spre vestul planetei, sau cel putin asa mi se pare mie. Mai sus de ecuator am mai observat alte zone mai mici, intunecate ce par a fi zonele Niliacus Lacus si Nilokeras, iar la Polul Sud, calota polara sudica foarte bine vizibila si prin ocular,la 225x. Trebuie sa fac capturi mai sistematice, la ore precis stabilite, de ex. 23:00 ora de vara, ca sa vad precis in ce sens se "deplaseaza" acea zona de la o zi la alta. O sa incerc si la doua ore diferite din aceesi zi sa fac capturi la Marte, sa surprind miscarea de rotatie a Planetei Rosii. Este interesanta astrofotografia planetara, merita multa atentie si interes, sunt multe de aflat si de observat. :) La Jupiter, in imaginea finala, se observa bine benzile ecuatoriale NEB si SEB,o banda alba, denumita STZ, sub SEB, si regiunea sudica polara sau SPR. Pata Rosie (GRS) nu era prezenta aseara. De acum incolo, Jupiter isi cam ia "la revedere" de la noi, de la o seara la alta se lasa tot mai jos spre orizontul sud-vestic,intrand treptat in lumina crespuculara. :) ----------------------------------- Milan Cristian 31 Aug 2018 14:33 ----------------------------------- Aseara am avut parte de o seara de observatii la planete, o seara foarte reusita pentru mine Incep la 22:00, cand inca se mai vedea clar banda laptoasa a Caii Lactee pe cerul argesean. Observ mai intai niste DSOuri (despre care voi vorbi pe alt topic, am avut si aici cateva reusite), dar elanul la gasit astfel de obiecte mi se taie complet cand vad o muchie roscata spre est, identificata rapid ca o bucata din Luna. Din acest motiv ma apuc de planete: Revenind la subiect: Am inceput cu Saturn, cu ocularul de 20 mm se vedea ca un fel de elipsa, desi se distingeau vag inelul de disc, in timp ce cu 10mm-ul se vedeau clar separate inelul grosut, monobloc si discul bej lipsit de detalii. Trec apoi la Marte, unde reusesc sa observ prin ocularul de 10mm, la 65x (in postarile precedente am crezut ca are puterea de ----------------------------------- Milan Cristian 31 Aug 2018 14:52 ----------------------------------- Aseara am avut parte de o seara de observatii la planete, o seara foarte reusita pentru mine Incep la 22:00, cand inca se mai vedea clar banda laptoasa a Caii Lactee pe cerul argesean. Observ mai intai niste DSOuri (despre care voi vorbi pe alt topic, am avut si aici cateva reusite), dar elanul la gasit astfel de obiecte mi se taie complet cand vad o muchie roscata spre est, identificata rapid ca o bucata din Luna. Din acest motiv ma apuc de planete: Revenind la subiect: Am inceput cu Saturn, cu ocularul de 20 mm se vedea ca un fel de elipsa, desi se distingeau vag inelul de disc, in timp ce cu 10mm-ul se vedeau clar separate inelul grosut, monobloc si discul bej lipsit de detalii. Trec apoi la Marte, unde reusesc sa observ prin ocularul de 10mm, fara filtre, la 65x (in postarile precedente am crezut ca are puterea de marire de 70x), pata intunecata vazuta si pozata de iulian90, identificata tot de el ca Mare Erythraeum si Aurorae Sinus. In zona polului sud al planetei observ, ca prin minune, calota polara sudica. Se vedea oarecum slab cand tineam telescopul pe loc, ceva mai bine insa (ca in poza lui iulian90) cand miscam telescopul, il faceam sa tremure sau foloseam vederea periferica. Am fost foarte bucuros de ce am observat iar calota a ramas acolo tot restul serii. De mentionat insa ca Marte se afla in jurul inaltimii maxime pe cer fata de orizont, deci turbulenta minima. Am mai scrutat suprafata planetei rosii insa nu am mai vazut detalii din emisfera nordica, (poate un Niliacus Lacus sau Mare Acidalium), desi Mare Acidalium/Acidalia Plantitia parea foarte proeminenta pe Mars Profiler. Nu l-am observat pe bietul Jupiter, din moment ce in locatia mea curenta de observatii am copaci si un deal spre vest. Dupa ce imi inchei socotelile cu Marte hotarasc sa trec la Luna, ce se ridicase destul incat sa nu mai fie afectata prea tare de turbulenta atmosferica (si despre Luna voi vorbi in alta parte, am facut niste capturi cu mobilul). Imi inchei astfel seara de observatii pe la 23:45, multumit de minunile martiene observate. ----------------------------------- iulian90 31 Aug 2018 17:27 ----------------------------------- Alte imagini cu planeta Marte, de aseara, capturate cu camera E-Boda DVR 2001 ,dar si cu o noua camera web, Philips TouCam PCVC 840k ,cu tot cu adaptor pentru telescop ,metalic, primita de la un membru al forumului, de la @ cspopescu, caruia ii multumesc pt. camera. :) Cu ambele camere am facut filmari la focala efectiva de 2340mm, adica prin barlow 2,6x, pe telescopul de 114/900mm. Camera Philips TouCam se comporta binisor la planete din ce am vazut, ramane sa mai fac si alte filmari, indeosebi la Marte cu camera,sa vad cat este de buna, caci aseara a fost turbulenta cam mare,imaginea lui Marte tremura cam tare si erau momente cand imaginea devenea neclara. Insa tot camera video E-Boda s-a descurcat mai bine la Marte, realizand capturi destul de bune in profida turbulentei de aseara. Am facut si o animatie gif cu trei imagini cu planeta Marte din ultimele trei seri, toate realizate cu camera video E-Boda DVR 2001. ----------------------------------- Mircea Pteancu 31 Aug 2018 18:25 ----------------------------------- Iulian Multumim si pentru animatie si pentru celelalte fotografii la Marte , foarte impresionant ! Cer senin , Mircea ----------------------------------- sonkab 01 Sep 2018 22:12 ----------------------------------- Am pus imaginile cu Marte făcute de mine la adresa următoare: https://sonkab.wordpress.com/2018/07/14/marte-in-2018/ Sunt facute cu un Cassegrain de 0.5 m de la Institutul Astronomic al Academiei Române. Telescopul este Mare, pe măsura turublenței dată de înălțimea mică a planetei. ----------------------------------- milanpicard 02 Sep 2018 09:51 ----------------------------------- Hey, baieti! As vrea sa intreb de Marte de la experti! Ieri am vazut pe la 11 seara Marte la 200x, in dob, invers, in partea de sus era o pata alba . Am inteles ca e regiunea craterului Hellaas care ingheata de multe ori, cu gheata de CO2, si are nori albi peste. Ok. Dedesubtul ei am vazut o pata intunecata, cam cat America de Nord daca ar fi Pamant. Inca tot pe emisfera de sus in dob. Ce putea fi? Syrtis Major? Era cam ca in pozele lui Iulian. Si parca si jos se vedea ceva, ca in poza, dar invers, ce e sus era la mine jos. Ce era acolo? Am vazut ca aveti programe care invart Marte pe ore. Ati putea sa imi spuneti ce era in locul descris ieri seara? Mersi mult! ----------------------------------- Milan Cristian 02 Sep 2018 13:09 ----------------------------------- Milanpicard Am vazut si eu pe 30 si 31 august Marte, tot pe la 11 noaptea. Arata cam ca in pozele lui Iulian dar mult mai mic (65x, dar am avut cer bun si fara poluare luminoasa aici la Nucsoara). Am reusit sa vad calota polara sudica (in partea de sus a planetei prin reflector) si regiunea intunecata descrisa de tine si prezenta in pozele lui Iulian. Din ce a scris Iulian si am putut afla cu Mars Profiler pata e Mare Erythraeum si Solis Lacus (Syrtis Major nu se vede acum, conform Mars Profiler e indreptata spre Pamant pe la 10 - 11 ziua. Cat despre Mars Profiler, nu e un program ci un applet de la Sky and Telescope si arata Marte pe ore, dar hartile cu Marte de pe Mars Profiler sunt in proiectia Mercator deci pot confuza incepatorii care il observa pe Marte (stiu asta pentru ca si eu sunt incepator, e prima opozitie la care il vad). ----------------------------------- Mircea Pteancu 02 Sep 2018 13:48 ----------------------------------- Adrian Sonka Multumim pentru fotografia lui Marte,este plina cu foarte multe detalii , felicitari ! Te rog sa postezi si sa imbogatesti forumul cu fotografiile planetare obtinute cu reflectorul de 500mm. Si cu fotografiile oricaror alte obiecte ceresti. Chiar daca noi folosim instrumente mai mici ( sau condiderabil mai mici ) , asemenea fotografii sunt foarte instructive si interesante. Spor la observatii ,Mircea ----------------------------------- Mircea Pteancu 02 Sep 2018 14:03 ----------------------------------- Rapoartele mele de observatii se vad numai pe PC-ul meu dar nu apar pe forum ? :shock: Gianluca Masi a vazut si fotografiat toate cele opt planete mari ale Sistemului Solar intr-o singura noapte : http://earthsky.org/human-world/all-8-planets-in-1-night-from-rome?utm_source=EarthSky+News&utm_campaign=4ae3839ae8-EMAIL_CAMPAIGN_2018_02_02_COPY_01&utm_medium=email&utm_term=0_c643945d79-4ae3839ae8-394835989 Eu am vazut cinci din opt.Voi ? Mircea ----------------------------------- Milan Cristian 02 Sep 2018 18:51 ----------------------------------- 4 din opt cu binoclul (Venus, Marte, Jupiter, Saturn) dintre care 3 (Marte, Jupiter, Saturn) cu telescopul meu. Nu am vazut-o niciodată pe Venus cu telescopul meu pentru ca nu prea am vedere spre vest in nici o locatie de observații de-a mea, dar stiu ca am vazut-o pe Venus la un Astronomy Day (cu un telescop) ----------------------------------- milanpicard 02 Sep 2018 21:11 ----------------------------------- Multumesc pt intormatii, Milan! :mrgreen: ----------------------------------- iulian90 03 Sep 2018 14:56 ----------------------------------- Gianluca Masi a vazut si fotografiat toate cele opt planete mari ale Sistemului Solar intr-o singura noapte : http://earthsky.org/human-world/all-8-plan...-394835989 Eu am vazut cinci din opt.Voi ? Mircea Eu am observat pana acum, vreo 7 planete si anume: Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun. Dintre acestea, numai 4 planete sunt si fotografiate si filmate: Venus, Marte, Jupiter si Saturn. :) Ultimele doua planete mentionate, Uranus si Neptun ,le-am descoperit acum doi ani,cu luneta de 60mm Bresser si le-am reobservat anul trecut si cu telescopul reflector de 114mm. Numai Uranus se mai vede ca un disc mic,palid la grosismente mari si putin verzui, in rest, Neptun se vede ca un punct slab luminos, care nu sclipeste, cu nuanta albastrie. ----------------------------------- iulian90 03 Sep 2018 16:19 ----------------------------------- In ultimele doua seri am cam avut ghinion la filmarea planetei Marte, :( a fost o turbulenta atmosferica mare, de ma tot chinuiam sa focusez bine telescopul, camera E-Boda nu are zoom digital, era bun ca maream imaginea planetei ca sa focusez mai precis, dar camera nu are asa ceva. Rezultatele au iesit cam naspa, discul cu margini difuze, fara prea multe detalii, totul din pricina turbulentei, dar probabil si a focusului incorect, ca urmare a turbulentei mari. :| Eh, mai am si zile proaste ,asta este. Face parte din meseria de astrofotograf. Asa capeti experienta. :) ----------------------------------- Stille 03 Sep 2018 17:34 ----------------------------------- Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun cu binoclul 8). Mercur in zori de zi, din muntii Bistriței (ca sa ma ajute la orizont). Uranus si Neptun punctiforme, bineinteles, dar se vede frumos culoarea. ----------------------------------- tudor 03 Sep 2018 17:57 ----------------------------------- Rapoartele mele de observatii se vad numai pe PC-ul meu dar nu apar pe forum ? :shock: Gianluca Masi a vazut si fotografiat toate cele opt planete mari ale Sistemului Solar intr-o singura noapte : http://earthsky.org/human-world/all-8-planets-in-1-night-from-rome?utm_source=EarthSky+News&utm_campaign=4ae3839ae8-EMAIL_CAMPAIGN_2018_02_02_COPY_01&utm_medium=email&utm_term=0_c643945d79-4ae3839ae8-394835989 Eu am vazut cinci din opt.Voi ? Mircea Cu binoclu 10x42 in aceeasi noapte am vazut Venus, Jupiter, Saturn, Marte, Neptun. Uranus insa l-am vazut in alta noapte :( Iar Mercur inca nu l-am vazut deloc ----------------------------------- Milan Cristian 03 Sep 2018 18:21 ----------------------------------- Multumesc pt intormatii, Milan! :mrgreen: Cu placere, Milan! :D ----------------------------------- Milan Cristian 03 Sep 2018 18:38 ----------------------------------- Aseara mi-am luat si eu la revedere de la Marte, Saturn, Sagittarius si cerul argesean. Din pacate trebuie sa ma intorc la poluatul cer bucurestean :( , nu inainte insa de saptamana de tranzitie in Slobozia, la bunici :). Nu ma mai întalnesc nici cu Celestronul pana la urmatoarea escapada la munte, el ramane la Nucsoara. Marte, in ciuda calitatii proaste a atmosferei in partea sudica a cerului, a avut o fereastra de 10min cu cer curat fara pacla si nori, timp in care imi arata calota polara sudica si Mare Erythraeum. In momentele cu cer curat arata ca pozele "bune" ale lui Iulian, cand era insa pacla in dreptul lui arata cam ca in pozele noi ale lui Iulian (dar mult mai mic, foloseam 65x). M-am uitat si la Saturn, la 65x arata ca de obicei, un inel grosut in jurul unui disc fara detalii. M-am uitat si la niste DSOuri, dar voi raporta observatiile cu ele in alta parte. Intre timp, se pare ca voi deveni "binoclist" in timpul saptamanii (cu Bresserul pe post de instrument loial pentru observatii urbane, pe balcon), cu Celestronul pe post de instrument principal doar in weekendurile de la munte. Cer senin! ----------------------------------- Mircea Pteancu 03 Sep 2018 22:35 ----------------------------------- E vorba despre observarea celor 8 planete intr-o singura noapte. Tudor a citit si a inteles corect articolul. Felicitari pentru observarea a sapte planete in aceeasi noapte. (Pamantul il includem prin definitie). Multumesc lui Tudor pentru atentie,Mircea. ----------------------------------- iulian90 04 Sep 2018 13:06 ----------------------------------- I-mi cer scuze dl. Mircea ca nu am citit bine mesajul dv. de mai sus, despre observarea celor 8 planete intr-o singura noapte. Eu intelesem gresit... :? :) Cele mai multe planete observate de mine, intr-o singura noapte a fost 4 anul acesta, caci in anii trecuti planetele au fost mai dispersate, unele vazandu-se seara, altele dimineata, sau deloc care au fost prin preajma Soarelui. Aceste 4 planete observate in aceeasi noapte sunt: Venus la inceputul serii, urmat de Jupiter, apoi de Saturn si la urma de Marte spre miezul noptii. ----------------------------------- iulian90 04 Sep 2018 13:17 ----------------------------------- Aseara am mai prins seeing mai bun, asa ca am mai realizat capturi video la planeta Marte, cu camera E-Boda DVR 2001, pe telescopul de 114/900mm, la focala de 2340mm ,cu barlow de 2,6x. Pun si o imagine cu cele mai bune rezultate la astrofotografia planetara pe anul acesta. :) ----------------------------------- tudor 04 Sep 2018 13:52 ----------------------------------- Frumoasa "colectie" mai ai Iulian! ----------------------------------- Mircea Pteancu 04 Sep 2018 20:56 ----------------------------------- Da,corect, Gianluca Masi a vazut si fotografiat toate cele opt planete intr-o singura noapte. Pe 10 August am fost la observatii in padurea Ceala cu Armand si atunci am putut observa cu telescoapele - una dupa alta , aceste planete : Venus,Jupiter , Saturn si Marte, vizibile concomitent deasupra orizontului nostru. Mircea ----------------------------------- iulian90 07 Sep 2018 12:09 ----------------------------------- O imagine cu planeta Marte de aseara, 6 august, realizata din procesarea cu PIPP si Registax a trei capturi video facute cu camera E-Boda, la focala efectiva de 1800 mm (barlow 2x). Conditiile cam nasoale, cel putin transparenta era cam slaba la inaltimi unghiulare mici fata de orizont, iar Marte se vedea cam slab luminos in ocular, iar in camera video, la focala efectiva de 2340 mm (barlow 2,6x) planeta nu se vedea deloc. A trebuit sa schimb focala, sa o micsorez, ca sa apara planeta mai luminoasa. Am desfiletat lentila barlow din corpul original su am infiletat-o direct pe camera,pe barell, asftfel ajungand la o amplificare de la 2,6x la doar 2x si planeta a inceput sa fie vizibila si in camera, cam intunecata si mai mica ,dar se vedea. Au inceput sa fie tot mai vizibile detaliile intunecate pe discul planetei,in ciuda faptului ca diametrul aparent al planetei se micsoreaza tot mai mult pe zi ce trece. E un semn ca furtuna de praf de pe Marte a incetat. :) Poate nu o mai fi vreo furtuna de praf pe Marte, peste doi ani ,la urmatoarea opozitie din 2020, cand planeta va avea un diametru de vreo 22" si ceva, cu putin mai mic decat anul acesta, dar va fi la o inaltime unghiulara mare, 50 grade fata de orizont si va fi mai putin afectata de turbulenta atmosferica. Abia astept acea perioada. :) ----------------------------------- iulian90 08 Sep 2018 16:32 ----------------------------------- Prezint doua imagini cu planetele Marte si Saturn, de aseara, realizate cu camera E-boda DVR2001 ,pe telescopul de 114mm. La Marte am folosit focala efectiva de 2340mm (cu barlow 2,6x) si pentru Saturn am folosit focala nativa de 900mm a telescopului,deci cu camera montata direct in focar, fara barlow. Marte nu a iesit chiar fain,cam difuz, probabil din cauza focusarii nu prea bune, in schimb Saturn a iesit de nota 9/10, aproape perfect clar, cu diviziunea Cassini bine vizibila pe inele. :) Vizual, cu ocularul de 20mm + barlow de 2,6x la 117x, Marte se vedea fain, micut, dar cu zone/mari intunecate destul de intinse, pornind de la calota polara sudica si pana dincolo de ecuator, spre nordul planetei. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 08 Sep 2018 18:03 ----------------------------------- Iulian Te descurci de minune . Cred ca echipamentul tau iti ofera cam tot ce poate la Marte dar opozitia aceasta a fost un fiasco. Am desene ale lui Marte de la opozitii trecute (observate cu reflectorul de 125mm), considerabil mai clare si mai detaliate decat acest dezamagitor teatru al umbrelor din vara si opozitia care a trecut. Mircea ----------------------------------- Mircea Pteancu 09 Sep 2018 17:48 ----------------------------------- Aseara , Sambata 8 Septembrie , am cautat planeta Neptun. Neptun se gaseste la Est de steaua Hydor -Lambda Aqr. Pentru a gasi planeta exterioara a sistemului nostru solar trebuie sa cautam spre Est de Hydor ,intre aceasta si steaua Fi Aqr. Pornind cautarea din Hydor ,intai vom intalni un asterism linear de stele , notat cu ''a''. Mai departe spre Vest , vom intalni doua asterisme in forma de ''L'' ,notate cu ''b'' si ''c''. Intre asterismele triunghiulare ''b'' si ''c'' - formate din stele mai luminoase si care ne vor rapi privirea fara indoiala - se gaseste un mic asterism triunghiular de forma unui triunghi isoscel , cu varful indreptat spre asterismul ''b''. Neptun formeaza varful acestui triunghi isoscel , notat cu ''tr'' si este cel mai apropiat de asterismul ''b''. Eu am folosit , la inceput , binoclul 10x50mm pentru a identifica lambda Aqr si Fi Aqr. Apoi cu un telescop de camp larg , reflectorul Newton 125mm F/4.5 , am identificat asterismele descrise mai sus. La 22.5x /Plossl 25mm , in camp de 2.3 grade , Neptun are intrutotul un aspect stelar. Doar culoarea gri-albastru intensa l-a dat de gol ca totusi s-ar putea sa nu fie o stea. Am calibrat focalizarea la 94x/ Radian 6mm si la 112x / ortoscopic Circle V 5mm , folosind steaua multipla Epsilon Lyrae. Revenind apoi la Neptun am putut distinge , la ambele grosismente, un disc albastru-gri foarte ,foarte mic. La o privire atenta se vedea discul planetei dar , daca as fi baleiat zona fara a fi avizat , ma indoiesc ca as fi sesizat ca acolo este o planeta. Pe dobsonianul de 200mm F/6.16 am folosit grosismentul de 205x cu ocularul Radian 6mm. Imaginea nu a fost foarte diferita de cea din reflectorul RFT de 125mm in ceea ce priveste dimensiunea discului neptunian care tot minuscul a ramas. Doar culoarea gri-albastra era mai intensa. Am urmarit planeta Neptun un timp indelungat dar nu am reusit sa vad satelitul sau Triton pentru care Stellarium da o luminozitate de 14mv.Cam mica pentru echipamentul meu... Mircea ----------------------------------- iulian90 09 Sep 2018 21:10 ----------------------------------- Iulian Te descurci de minune . Cred ca echipamentul tau iti ofera cam tot ce poate la Marte dar opozitia aceasta a fost un fiasco. Am desene ale lui Marte de la opozitii trecute (observate cu reflectorul de 125mm), considerabil mai clare si mai detaliate decat acest dezamagitor teatru al umbrelor din vara si opozitia care a trecut. Mircea Da, opozitia asta a lui Marte, de anul acesta a fost din pacate cam dezamgitoare, degeaba planeta a avut diametrul aparent de 24,3" , daca a fost (si inca mai este ) prea jos pe cer,unde turbulenta este mare si pe deasupra a mai fost si furtuna aceea de praf care a sters detaliile de pe discul planetei si care a durat cam mult. Abia de vreo saptamana, furtuna de praf a incetat complet, de au inceput sa se vada marile intunecate mai bine. Eu astept insa urmatoarea opozitie a lui Marte, din 2020. Atunci planeta va avea un diametru aparent maxim de 22,6", ceva mai mic decat anul acesta, nu cu mult, dar va fi cu mult mai sus pe cer, pe la vreo 50 grade fata de orizont,in constelatia Pestii. Atunci ne vom putea bucura de observatii bune ale Planetei Rosii, netulburate prea mult de atmosfera agitata de la inaltimi unghiulare mici fata de orizont, mai ales daca nu se va mai isca vreo furtuna de praf pe Planeta Rosie. :) Aseara am mai tras niste capturi la Marte cu camera E-Boda, pe telescopul de 114mm la focala de 2340mm. Am observat ca camera are o mufa tip jack (ca pentru casti) pe unde iese semnal video. Am mesterit un cablu video dintr-unul cu mufe RCA la care intr-un capat am inlocuit o mufa RCA cu una tip jack si am cuplat camera la un televizor color mai vechi cu tub cinescop ,ce il aveam prin magazie si vedeam prin el imaginea planetei Marte preluata de la camera E-Boda, care era mai mare decat cum se vedea pe display-ul camerei si in felul asta am putut regla mai bine focalizarea. Ca urmare a acestei "inovatii" am avut parte de un rezultat mai bun la planeta Marte aseara. :) ----------------------------------- Erwin 10 Sep 2018 15:05 ----------------------------------- Bravo, Iulian! Probabil următorul pas va fi să folosești un display de la un telefon :) Aseară am avut deosebita plăcere să fac din nou observații alături de veteranul și mentorul meu, Mircea Pteancu. Am început cu Marte, până să intre în spatele frunzișului, am putut observa zone întunecate, probabil regiunea Sirtys Major și adiacente precum și calota polară. Am folosit filtru roșu și dobsonianul "Toleascope". Am mai testat împreună ocularul double-plossl și altele la observarea unor roiuri, nebuloase și stele duble. Am văzut chiar și Veil Nebula în pofida felinarelor noi nouțe care acum sunt mult mai sus și luminează curtea lui Mircea. Din păcate LED-urile sunt rezistente la blesteme! :twisted: ----------------------------------- Mircea Pteancu 10 Sep 2018 17:40 ----------------------------------- Erwin Multumesc pentru apreciere , a fost o bucurie sa observam din nou impreuna. Sa nu-l uitam pe Neptun ,ca si el a fost in meniul de observatii. Mic, chiar minuscul ,gri-albastru dar totusi cu disc aparent. Sper ca in viitor sa continuam seria de observatii facute impreuna. Mircea ----------------------------------- Erwin 11 Sep 2018 15:59 ----------------------------------- Da, abia mai târziu după ce am postat mi-am amintit de el și de alte nebuloase planetare, Iris Nebula din Cygnus pe care am văzut-o în premieră. Să fim sănătoși și ne vom revedea cât de curând, dacă se poate! ----------------------------------- iulian90 13 Sep 2018 13:05 ----------------------------------- Bravo, Iulian! Probabil următorul pas va fi să folosești un display de la un telefon :) Multumesc Erwin. :) Nu stiu daca as putea folosi un display de telefon, deoarece acesta are o gramada de pini la conectorul cu care face legatura cu placa de baza a telefonului si putin probabil sa deslusesc eu care pin este alimentarea, care pin este intrarea,care e masa s.a.m.d. E mai simplu cu ajutorul unui televizor sau monitor, daca camera are mufa de iesire video. Aseara am observat si eu planeta Neptun, se vedea chiar si la 260x, cu ocularul de 9mm si Barlow 2,6x, ca un punct de culoare albastru-cenusiu. Spre miezul noptii am observat si planeta Uranus, tot la 260x si se vedea ca un disc mic, cam slab luminos si mai mult cenusiu decat verzui. Prezint si o imagine cu planeta Marte ,de aseara, rezultata din procesarea cu Registax a trei capturi video, realizate cu camera E-Boda pe telescopul de 114mm,la focala efectiva de 2340mm (cu barlow). Devine din ce in ce mai mica, dar in ultimul timp a inceput sa arate mai multe detalii decat in preajma opozitiei din aceasta vara. ----------------------------------- iulian90 18 Sep 2018 11:09 ----------------------------------- Prezint o imagine cu Marte din seara de 14 septembrie. Spre deosebire de celealte imagini , aceasta am prelucrat-o mai bine in Registax, in special la sectiunea Wavelet si am scos mai bine in evidenta detaliile de pe discul planetei. Conteaza mult si procesarea capturilor, nu numai calitatea camerei, a telescopului sau a cerului. :) ----------------------------------- valy 18 Sep 2018 11:29 ----------------------------------- .. Conteaza mult si procesarea capturilor, nu numai calitatea camerei, a telescopului sau a cerului. :)Rezultatul e dat de veriga cea mai slaba, oricare ar fi ea. ----------------------------------- iulian90 19 Sep 2018 22:38 ----------------------------------- In seara asta am tras vreo trei capturi video la planeta Marte cu camera E-Boda , pe telescopul de 114/900mm , prin barlow 2,6x la focala de 2340mm. Daca la Luna seeingul a fost bun , mai tarziu, cand sa indrept telescopul si spre Marte, seeingul s-a cam stricat, iar rezultatul a iesit mai mediocru. Totusi nici la ocular nu prea se observau detalii pe suprafata planetei, doar ceva vag in emisfera sudica, in zona temperata si calota polara sudica ,care s-a mai micsorat in ultimul timp si este mai putin mai greu vizibila decat in vara. ----------------------------------- iulian90 20 Sep 2018 17:09 ----------------------------------- Venus capturat in aceasta dupa amiaza, cu camera E-Boda dvr2001, prin telescopul de 114/900mm la focala efectiva de 2340mm, cu barlow 2,6x. Este destul de jos perioada aceasta, undeva intre constelatiile Libra si Virgo si apune devreme, aproape o data cu Soarele, dar este spectaculos , are aspect de secera, fiind destul de mare incat se distinge forma de secera si in binoclul 10x50 si in cautatorul 13x50 al telescopului de 114mm. :) La procesare am intampinat ceva probleme cu programul PIPP,dearece acesta nu "deosebea " planeta de fundalul mai luminos al cerului si refuza sa proceseze capturile video, dand mereu eroare. Pana la urma am prelucrat eu manual una din capturi de 312 cadre, cruponand cadru cu cadru in PhotoScape, cate o fereastra de numai 208 x 208 pixeli in jurul planetei, cam 50 de cadre, cele mai bune ,am prelucrat. Apoi le-am stackat cu Registax si postprelucrat iar cu PhotoScape. Rezultatul a iesit frumos, in ciuda cadrelor putine si a problemelor intampinate la procesare. :) ----------------------------------- theogon 22 Sep 2018 10:00 ----------------------------------- Pun si eu o imagine cu Marte din 19 septembrie TLR 20.30. Mak de 180, camera ASI 120 MC ----------------------------------- theogon 22 Sep 2018 10:06 ----------------------------------- Conditii vitrege.: curte scaldata in lumina din centrul urbei. Turbulenta 7/10, transparenta 5- 6/10 ----------------------------------- theogon 22 Sep 2018 10:11 ----------------------------------- Conditii vitrege.: curte scaldata in lumina din centrul urbei. Turbulenta 7/10, transparenta 5- 6/10 ----------------------------------- iulian90 22 Sep 2018 17:40 ----------------------------------- Frumoasa imaginea cu Marte ,felicitari. :D Se disting zone intunecate destul de bine, chiar mai bine decat in imaginile facute de mine. :) Postez si eu o imagine cu Marte din seara de 20 septembrie. Captura: camera E-Boda dvr2001, telescop reflector 114/900mm+ barlow 2,6x F echiv.=2340mm Stacking: Registax V6 , procesare: PIPP, PhotoScape. Am achizitionat de curand trei filtre colorate de pe sectiunea Bazar, de la un membru al forumului. Filtrele sunt: orange #21, albastru #80A si verde light #56, ieri mi-au sosit prin posta. :) Aseara m-am uitat la planete cu aceste filtre, in special cu filtrul orange si filtrul albastru, sunt bune, intr-adevar,ajuta la observarea planetelor. Am inceput cu Jupiter, care era cam jos pe cer, spre sud-vest. Prin filtrul albastru, benzile ecuatoriale se vedeau mai inchise la culoare si mai bine decat fara filtru, cu filtrul orange, detaliile erau aproape aceleasi, dar cerul era mai negru in jurul planetei, tinand cont de faptul ca observatia planetei am facut-o cand inca mai era cerul luminat, in timpul crepuscului civil. Filtrul orange in schimb, este bun la planeta Marte, unde zonele intunecate, ca si calota polara se vad mai bine decat fara filtru. Cu filtrul albastru,la Marte, parca se vedea calota polara ceva mai bine decat fara filtru, dar nu asa bine ca prin filtrul orange, in schimb zinele intunecate nu le accenutua. Cel de-al treilea filtru, verde #56, este inchis la culoare si de un verde-albastrui decolorat, este mai potrivit pentru observatii la Luna,decat la planete. M-am uitat si la Saturn cu ambele filtre , orange si albastru si prin filtrul orange parca se vedea mai clara diviziunea Cassini, filtrul albastru nu scotea nimic in evedenta, sau cel putin asa mi s-a parut mie, pentru inceput. Trebuie un pic de "antrenament", sa ma obisnuiesc cu observatiile prin filtre colorate, ca sa folosesc adevaratul potential al acestora, in a scoate in evidenta anumite detalii mai subtile pe suprafata discurilor planetelor. :) ----------------------------------- theogon 22 Sep 2018 21:44 ----------------------------------- Am mai procesat o imagine din 20 septembrie. Tot Marte acelasi instrument mak 180, camera ASI 120 MC si Registax ----------------------------------- theogon 22 Sep 2018 21:51 ----------------------------------- Conditii mediocre turbulenta 6/10, transparenta 5/10, desi cerul a fost senin, am zarit planeta caa o jumatate de ora intre blocurile inconjuratoare. ----------------------------------- Mircea Pteancu 22 Sep 2018 21:56 ----------------------------------- theogon Multumim pentru fotografiile lui Marte. Vad ca ''se descurca'' excelent Makul de 180 mm , felicitari! Ai identificat ce vedem in fotografii ? Iulian Sa folosesti sanatos filtrele , ai facut o buna achizitie. Vad ca am ajuns cam la aceleasi concluzii cu privire la filtrele color. Mircea ----------------------------------- theogon 22 Sep 2018 22:30 ----------------------------------- Coane Mircea, mak-ul se descurca bine, eu ma descurc mai greu si cu Registax-ul si cu geografia Planetei rosii, se distinge totusi calota polara. pentru celelalte formatiuni trebuie sa mai studiez putin. Vizual la opozitie calota se vedea absolut clar (mai bine decat acum), insa celelalte regiuni erau acoperite de furtuna de praf ce ne-a ascuns detaliile cand distanta dintre Pamant si Marte era minima ----------------------------------- iulian90 23 Sep 2018 09:41 ----------------------------------- @ theogon. Oricum imaginile tale cu Marte sunt frumoase,cu contrast mai bun decat la imaginile facute de mine cu Marte. :) Ca sa scapi de marginile blurate cu rosu si albastru, dupa ce stackezi capturile in Registax, cand ajungi la pagina aceea cu Wavelet din Registax, vezi ca in stanga imaginii cu planeta este o fereastra cu mai multe butoane, printre care si unul pe care scrie RGB Align, dai click pe el si iti apare o mica fereastra cu niste butoane , printre care si unul dreptunghiular pe care scrie Estimate, dai click pe acesta si programul aliniaza automat canalele RGB ale imaginii planetei si dispare acel blur de rosu si albastru de pe marginea discului planetei, face acelasi lucru pe care l-ar face un corector de dispersie atmosferica ADC,care e destul de scump (bine, nu cred ca s-ar compara la calitate cu acesta din urma, dar oricum ;) ). In felul acesta imaginile ies si mai frumoase. :) Prezint doua imagini cu planeta Marte, rezultate din procesarea unor capturi video realizate aseara ,de data asta prin filtrele colorate orange #21 si albastru #80A, infiletate pe rand pe camera E-Boda. Camera am montat-o pe telescopul reflector de 114/900mm, prin barlow 2,6x , la focala de 2340mm. Se vad ceva diferente, mai ales cu filtru orange #21, zonele intunecate se vad mai accentuate, iar cu filtrul albastru #80A acestea se vad parca mai estompate. ----------------------------------- iulian90 23 Sep 2018 10:04 ----------------------------------- Prezint si noua colectie de filtre. :) Am facut si combinatii intre filtrele colorate si filtrul UHC, acestea avand filet pe ambele parti. Cu combinatia dintre filtrul orange #21 si filtrul UHC rezulta un filtru rosu pur, inchis ,taind total canalul verde-albastru al fitrului UHC, combinatia este utila la Luna si pe timpul zilei la Venus, eventual si Mercur, unde intuneca fundalul cerului, dar si la Marte la care evidentiaza zonele intunecate. La Jupiter nu am incercat combinatia inca. Iar cu combinatia dintre filtrul albastru si filtrul UHC, rezulta o culoare verzuie, putin virata spre bleu, taind putin din canalul rosu al filtrului UHC, dar aceasta combinatie nu aduce prea multe imbunatatiri la observtii. Am mai combinat filtrul orange cu filtru albastru si rezulta o culoare portocaliu virat spre galben si destul de inchis, reducand din transmisia luminii, fiind util la Luna,eventual si la planete ca Venus ,Marte si Jupiter. ----------------------------------- Mircea Pteancu 23 Sep 2018 15:21 ----------------------------------- Excelent Iulian , felicitari pentru achizitie ! Filtrul verde #56 si cel albastru 80A sunt identice cu ale mele. Filtrul meu ''oranj'' #23A este mai intens decat al tau. De fapt eu nu prea vad oranj prin el ci rosu ''de rosu''. Vom putea deci sa comparam multe observatii. Despre combinarea filtrelor : am experimentat si eu aceasta. In iarna lui 2016 am combinat filtrul Moon&Skyglow cu filtrul verde si am vazut fenomenul de ''lumina cenusie'' a lui Venus prin reflectorul de 125mm. Telescopul de 200mm era inca pe santier , nu am avut instrument mai mare cu care sa confirm observatia si de aceea nici nu am raportat-o. Meibinecstaim ! Mircea ----------------------------------- theogon 23 Sep 2018 16:38 ----------------------------------- Am mai procesat o achizitie in aceleasi conditii, la cateva minute distanta de cea postata. Se distinge calota polara sudica, iar portiunea intunecata cred ca este Sinus Sabeus, deasupra (la sud cum ar veni) Mare Australe, iar la nord de Sinus Sabeus , zonele Cydonia Nix si Arcadia. Sper sa nu gresesc, ----------------------------------- theogon 23 Sep 2018 16:46 ----------------------------------- Faco precizare in zona intnecata se distinge o aglomerare, aceea mi se pare ca este Sinus Sabeus situata la vest de Syrtis Major care nu se vede in imagine. Detaliile nu sunt clare si sper sa nu fi batut campii dupa cum mi-e felul :D ----------------------------------- theogon 23 Sep 2018 16:53 ----------------------------------- Iulian. Voi incerca si setarite recomandare, mi le-a indicat si Horatius. Sper sa iasa mai bine. Oricum fisierele sunt mari , calculatorul mic, ma mir ca le inghite ----------------------------------- iulian90 25 Sep 2018 22:19 ----------------------------------- In seara asta am mai observat planeta Marte prin telescopul de 114mm, cu filtrele colorate. Capturi cu camera E-Boda nu am mai facut, fiindca seeing-ul este nasol din cauza vantului puternic si a frigului. Am folosit si filtrul verde nr 56 la planeta Marte si accentueaza vizibilitatea calotei polare mai bine decat filtrul orange nr 21, deci este bun si filtrul verde la planete, nu numai la Luna. Filtrul orange accentueaza zonele intunecate de pe Marte iar filtrul albastru este bun la planeta Jupiter, la care accentueaza benzile. M-am uitat si la Venus pe timpul zilei cu toate 4 filtre (inclusiv filtrul UHC) dar fara telescop, direct prin filtre si cel mai bun in gasirea planetei pe cerul albastru pare a fi filtrul orange, care mai intuneca cerul putin , cu celelalte filtre planeta se gaseste mai greu. Cu combinatia dintre filtrul orange si filtrul UHC, cerul se vedea aproape negru , de parca as fi fost in stratosfera :lol: si norii erau de un rosu aprins, insa planeta Venus se vedea mai greu decat numai prin filtrul orange. ----------------------------------- Mircea Pteancu 26 Sep 2018 14:37 ----------------------------------- Mai ,ai grija, in stratosfera e oxigen cam putin chiar si pentru astronomul amator care traieste doar cu muzica sferelor... :P Foarte interesante experimentele tale cu filtre pe cerul de zi,daca poti ,asteptam detalii. Mircea ----------------------------------- theogon 28 Sep 2018 23:10 ----------------------------------- Am tras cu Horatius mai multe cadre la Marte in curtea noii sale locuinte pana aproape ca am rebegit de frig. Celestron C8, HEQ5 Go to, instrumentele lui Horatius,camera ASI 120 MC. Am facut o prelucrare rapida la una din imaginile capturate de prietenul meu Diametrul planetei 16,13'', magnitudinea -1,32, CM 128,3*, ora 21,40 TLR ----------------------------------- theogon 29 Sep 2018 08:20 ----------------------------------- Acum pe lumina zilei vad ca e putin zgomot in imagine. Am tras cam tare de wavelets si a iesit ce se vede. Conditii net superioare fata de curtea de unde am facut primele imagini. Transparenta 7/10, turbulenta 7/10. ----------------------------------- Mircea Pteancu 29 Sep 2018 13:26 ----------------------------------- Mihai Da-le-ncolo de ''vavelete'' ,amatorii pun pret prea mare pe estetica. Mie imi place imaginea , felicitari amandurora si asteptam cu interes noi rezultate ! Aseara am prezentat planeta Marte unui numar consistent de copii si adulti cu ocazia ''Noptii cercetatorilor'', folosind reflectorul de 125mm. Am folosit prea putin grosismentul de 124x ,prea mare pentru observatii publice. Am folosit indeosebi 87x dar deja la acest grosisment se vedea faza si ,uneori , calota polara sudica. La Saturn ,o mare parte dintre participanti, au reusit sa vada inelul si satelitul Titan. Mircea ----------------------------------- iulian90 29 Sep 2018 19:05 ----------------------------------- @ theogon. Frumoasa imagine cu Marte, felicitari si tie si lui Horatius. :D Aseara am tras si eu niste capturi video la Marte cu camera E-Boda si telescopul de 114mm, la focala de 2340mm (2,6x), atat in lumina integrala, cat si prin filtrele orange 21 si albastru 80A. Am adaugat la montura telescopului mecanisme de actionare fina si acum e mult mai fain sa fac capturi la planete, nu ma mai chinui asa mult la amplificari mari sa aduc planeta in campul mic al camerei video. Cum iese putin planeta din campul camerei, cum o aduc frumos si lin, precis in campul camerei, actionand fin de manivelele mecanismelor de actionare fina a telescopului. Inainte actionam montura cu mainile, iar la puteri mari era destul de nasol, mai ales ca montura prezenta o mica gripare la miscari foarte line si un fel de elasticitate, tindea sa revina inapoi, trebuind sa smucesc putin de montura ca sa mearga lin. La miscari mai rapide si mai lungi montura nu mai prezenta aceste probleme, dar cum actionam fin cum apareau problemele. Detalii despre mecanismele de actionare fina sunt in acest link: http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=181571#181571 ----------------------------------- iulian90 03 Oct 2018 07:13 ----------------------------------- Aseara am avut parte de un interval scurt de timp cu seeing aproape excelent , fapt ce mi-a permis sa fac capturi de calitate la planeta Marte. Planeta se vedea clar la ocular, avand zone intunecate destul de intinse. Cu combinatia dintre ocularul de 9mm, barlow 2,6x si cele trei filtre colorate am observat planeta , dupa ce am terminat cu capturile video. Filtrul orange 21 accentueaza vizibilitatea zonelor intunecate si intr-o mica masura si calota polara, filtrul verde 56 accentueaza vizibilitatea calotei polare cel mai bine, dar in mai mica masura ajuta si la observarea zonelor intunecate ,iar filtrul albastru 80A ajuta mai mult la vizibilitatea calotei polare, in rest nu prea e potrivit la Marte, ci la Jupiter ,unde accentueaza vizibilitatea benzilor NEB si SEB si a GRS. La capturile video am folosit camera video E-Boda impreuna cu telescopul de 114mm si barlow-ul de 2,6x , fara filtrele colorate, doar in lumina integrala. ----------------------------------- iulian90 06 Oct 2018 14:35 ----------------------------------- Prezint o imagine cu planeta Marte de aseara. Seeing destul de bun, cam 7/10 si transparenta buna. Vizual ,am observat planeta cu telescopul de 114mm si ocularul de 9mm + barlow 2,6x si filtrul orange 21, si am vazut zone intunecate destul de intinse. ----------------------------------- Mircea Pteancu 06 Oct 2018 15:03 ----------------------------------- Foarte frumos , felicitari ! Mircea ----------------------------------- iulian90 07 Oct 2018 15:15 ----------------------------------- Multumesc frumos. :D Aseara am folosit camera web Logitech QuickCam Pro 9000 la astrofoto, la planeta Marte. Nu am mai folosit de mult timp camera Logitech, mi-era dor sa mai realizez capturi video cu aceasta camera. Am scos pana la urma calculatorul afara pe o masuta, am montat camera la telescop si am conectat-o la calculator, apoi am inceput sa fac capturi la planeta Marte. La fel ca si alaltaseara, seeing-ul a fost bun. Imaginea de mai jos ,cu Marte, este rezultata din procesarea capturilor realizate cu camera Logitech. Am constatat ca imaginile realizate cu aceasta camera au un contrast mai ridicat, insa definitia contururilor , adica acel "sharpness" parca e mai grosolan, nu e asa finut ca in imaginile realizate cu camera E-Boda . Dealtfel camera Logitech are pixelii mai mari decat camera E-Boda si de aici si rezolutia specifica (arc-sec/pixel) mai inferioara fata de cea a camerei E-Boda, la aceeasi focala. ----------------------------------- sorini 07 Oct 2018 22:50 ----------------------------------- Invidios, in sensul cat se poate de bun si constructiv, pe rezultatele lui Iulian90, tot aseara am facut si eu o captura la Marte, cu urmatorul echipament: TS Apo 125 la f/23 si webcam Microsoft. Captura facuta cu SharpCap, stack cu AutoStakkert si finisata cu Registax. Transparenta si seeingul nu stiu sa le apreciez, dar pe stea nu aveam imagine de difractie (flutura). Vizual, am mai prins Saturn, cam 15 min pana sa apuna dupa blocuri, prea putin pt a realiza o fotografie. Am vazut 2 benzi pe suprafata planetei, umbra planetei pe inele si invers, si evident, Cassini. ----------------------------------- iulian90 08 Oct 2018 22:22 ----------------------------------- Frumos rezultat, faina imaginea cu Marte, felicitari! :D Am facut si eu in seara asta capturi la Marte cu camera E-Boda dvr 2001 pe telescopul de 114mm, la focala de 2340mm, cu barlow 2,6x si filtru neutru gri deschis. ----------------------------------- iulian90 10 Oct 2018 09:27 ----------------------------------- Aseara am facut capturi la Marte cu camera E-Boda dvr 2001 pe telescopul de 114mm, la focala de 2340mm, cu barlow 2,6x, insa fara filtrul neutru, caci transparenta s-a mai micsorat din pricina unui nor de praf, sau smog, ce-o fi, care a avansat dinspre nord, incoace spre Braila. Luminozitatea imaginii planetei a fost destul de potrivita cat sa nu mai folosesc filtrul neutru. Seeing-ul a fost aproape excelent, 9/10 pe scara Pickering, cum rar am mai prins. :) Vizual ,la 260x planeta Marte se vedea clar conturata, cu calota polara bine vizibila, mai ales prin filtrul verde 56, zonele intunecate apareau mai ales prin filtrul orange 21, a fost fain. :) ----------------------------------- theogon 13 Oct 2018 23:31 ----------------------------------- Am tras cateva cadre la Marte din centrul Clujului C8 vintage, ASI 120 MC 1429 cadre F22,5 ----------------------------------- theogon 13 Oct 2018 23:37 ----------------------------------- Desi a fost senin imaginea flutura binisor, Transparecta 7/10, turbulenta 6/10. Poluare luminoasa cat cuprinde. ----------------------------------- iulian90 22 Oct 2018 22:47 ----------------------------------- In seara asta am avut cer senin cu seeing bun ,asa ca am mai tras o captura la planeta Marte, cu camera E-Boda, prin telescopul de 114mm, la focala de 2340 mm, cu barlow 2,6x. Am observat si vizual planeta, rin telescopul de 114mm cu ocularul de 9mm si barlow 2,6x, la grosisment de 260x si am vazut clar o zona intunecata aproape de ecuatorul planetei, precum si calota polara sudica, mai ales cu filtrul colorat Orange nr. 21. Cred ca mai fac capturi la planeta Marte doar luna aceasta, pe urma ,doar vizual o sa o mai observ, caci devine tot mai mica, deja are numai 13" discul aparent al planetei si continua sa scada. ----------------------------------- Mircea Pteancu 01 Noi 2018 16:16 ----------------------------------- Uranus este deja convenabil situat pe cerul de seara si este si foarte usor de gasit. La 2.5 grade Nord (spre stanga) de steaua Omicron Psc /''Torcular'' se vede in binoclu (sau chiar in cautatorul 6x30mm ) un mic arc de trei ''stele''. Obiectul din mijloc este Uranus. Cerul fiind noros si nepotrivit pentru observatii DSO, am avut timp sa incerc ''la discretie'' diferite grosismente la Uranus ,de la 148x/Zeiss 8.3mm ,la 154x / 8mm Seben zoom si pana la 246x/ CircleV 5mm ortho. Nu am observat nici un fel de alte detalii decat micul disc de culoare albastru marin ,conturat mai mult sau mai putin clar dupa bunul plac al norilor. Imaginea cea mai stabila si mai frumoasa a fost cea de la 154x. In acelasi camp cu Uranus se vede o stea dubla ,denumita HIP 8708B de catre Stellarium,cu separatia de 3''. ''Stelle Doppie'' spune ca e aceeasi stea dubla cu STF 178 ,descoperita in 1825. Discul lui Uranus se vedea avand un diametru foarte apropiat ca dimensiune de separatia stelei duble HIP 8708B aka STF 178. Mircea ----------------------------------- iulian90 01 Noi 2018 19:05 ----------------------------------- Aseara am mai observat planeta Marte si am si filmat-o cu camera E-Boda, prin telescopul de 114mm. Acum cateva zile am aflat de pe un site : https://www.go4it.ro/stiinta/fenomen-ciudat-pe-planeta-marte-a-aparut-un-nor-lung-de-1.500-km-17574776/ ca a fost un fenomen mai interesant pe Marte, un nor lung de 1500 km ce pornea din dreptul unui vulcan pe nume Arsia Mons, parea o eruptie la prima vedere dar potrivit site-ului , norul acela ar fi rezultatul devierii in sus a curentilor din atmosfera martiana de catre vulcan, curenti ce ar contine vapori de apa si care s-ar condensa la altitudini mari, formand astfel norul acela de 1500 km. Am observat planeta in seara zilei in care am aflat vestea despre norul de pe Marte, dar nu am reusit sa observ norul acela. Am vazut doar calota polara sudica si o zona intunecata mai palida pe discul planetei. Poate acel nor fie nu se vede cu telescoape mici, fie s-a disipat , fie o fi fost pe partea cealalta a planetei cand am facut observatia. ----------------------------------- theogon 06 Noi 2018 20:14 ----------------------------------- Am tras serile acestea niste imagini neconcludente la Marte cu C8 vintage, azi am incercat cu mak 180. Turbulenta a crescut si doar dintr-un film am putut scoate ceva mai acatarii ----------------------------------- theogon 06 Noi 2018 21:21 ----------------------------------- Revin cu date tehnice, diametrul planetei 11,30'', magnitudinea -0,48, CM= 82* , Mak 189, F=34 1432 cadre ----------------------------------- theogon 08 Noi 2018 21:18 ----------------------------------- Un Marte din seara asta turbulenta 5-6/10 transparenta 6-/10, 4300 cadre, mak 180 ----------------------------------- Mircea Pteancu 26 Noi 2018 22:55 ----------------------------------- theogon Felicitari pentru imaginile lui Marte in general dar cea obtinuta cu Mak 180mm si postata pe 6 Noiembrie este superba ! Am avut nevoie recent pentru Sesiunea SRPAC de niste exemple de observatii prin telescoape Dobson de amator. Am scanat niste observatii de ale mele si de ale lui Csillag Attila,facute la 3-4 ani dupa ce eu am construit dobsonianul de 160mm F/9 iar Attila pe cel de 190mm F/7.7. Am zis ,hai sa pun vreo doua-trei si pe forum ... asa , de distractie , vremea oricum nu ne permite sa facem observatii. Va invit si pe voi , hai sa ne aducem aminte de observatii mai vechi , sa nu lasam vremea urata sa ne deprime. Mircea ----------------------------------- theogon 27 Noi 2018 15:11 ----------------------------------- Multumesc Coane Mircea, sunt ceva detalii, dar este si zgomot in imaginea din 6 noiembrie. Ce-mi place la Fire capture este ca avem date despre meridianul central si putem face astfel identificari de detalii planetare fara sa batem prea mult campii. In vara, visual s-a vazut foarte bine calota polara ca si umbre pe suprafata planetei, acum cand nu prea se mai distinge nimic (visual) m-am trezit si eu sa fac poze :D Sugestive desene Coane Mircea, nu demult stateam cu creionul in mana si caietul de schite si desenam si eu cu multa placere. Nu aveam nevoie de lumina rosie pentru ca mastodontii edilitari luminau binisor postul meu de observare... ----------------------------------- iulian90 27 Noi 2018 16:28 ----------------------------------- Salutare tuturor. :) Am gasit si eu cateva desene si raportari mai vechi la planete. Prima poza este a unui raport de observatie a conjunctiei stranse dintre Saturn si Venus din 9 ianuarie 2016, cand nu aveam inca reflectorul de 114mm, ci doar luneta de 60mm Bresser, binoclul Miranda 8x40 si o luneta RFT de 50mm f/4, precum si un monocular rusesc 8x30. A fost o conjunctie de neuitat, foarte interesanta. :) Cea de-a doua poza este cu niste desene ale planetei Jupiter ,de anul acesta, din timpul verii. Desenul pentru 14 iunie il pregatisem, dar in seara aceea a fost innorat si nu l-am mai putut incepe. In ultima vreme, de mai bine de 2 saptamani, a fost numai innorat aici in zona Brailei. De fapt in tot spatiul extracarpatic, Moldova, Dobrogea si partial Muntenia, a fost prezent un plafon permanent de nori josi Stratus, peste care au mai trecut si nori mai grosi de furtuna, uneori a fost si ceata, mi-e dor de observatii astro, dar n-am ce face, asta-i vremea, nu iarta pe nimeni. ----------------------------------- Mircea Pteancu 27 Noi 2018 23:43 ----------------------------------- theogon Multumesc de comentariu,am vazut si eu umbre pe Marte azi-vara si calota polara sudica. Poate datorita timpului noros , voi fi motivat sa trec desenele ''in curat''. Iulian Foarte faine desenele. Aveti amandoi tot respectul meu pentru frumoasele realizari astrofoto dar inimii mele de dinozaur ii plac cel mai mult desenele. Mircea ----------------------------------- iulian90 28 Noi 2018 15:05 ----------------------------------- Multumesc dl. Mircea. :) Da, desenele au un farmec aparte, fata de pozele astro. :) Inainte, cand tehnica astrofoto planetara inca nu era bine dezvoltata (cand nu aparuse camera CCD) , desenele erau baza in domeniul observatiilor planetare. :) Am mai gasit niste desene cu planete interesante, tot din anul 2016 (Doamne, ce mai stateam pe vremea aceea ,2014-2016, la observatii afara , pana noaptea tarziu, nu conta ce era iarna si ger de crapau pietrele. :lol: Acum nu mai risc asa mult. ) Prima imagine este cu niste desene ale planetelor Jupiter, Saturn, Venus si Marte, facute dupa observatii cu luneta de 60mm f=800mm. Cea de-a doua imagine este cu un desen cu o frumoasa conjunctie a trei din satelitii lui Jupiter, din 11 ianuarie 2016, la 2 zile dupa conjunctia dintre Saturn si Venus. ----------------------------------- theogon 28 Noi 2018 21:34 ----------------------------------- Am prelucrat niste imagini din 13 noiembrie. CM=26*, diametrul lui Marte =10,65'', magnitudine -0,35, .Mak 180, ASI 120 MC, 7200 imagini din care am prelucrat 1000 Se vad niste detalii si luandu-ma dupa meridianul central cred ca pot spune ca se pot identifica Sinus Sabeus, Deucalionis regio, Pandora Fretum si Mare Eritraeum,... daca bat campii trageti-ma de mana... Referinta este o harta a lui Antoniadi din 1910 ----------------------------------- iulian90 29 Noi 2018 10:53 ----------------------------------- @ theogon. Frumoasa imagine cu Marte, felicitari. :) Acum planeta apare tot mai mica ,are diametrul unghiular de numai 9,4" si contunua sa sa scada pe zi ce trece. Anul 2020 o sa fie mai propice pentru observarea planetei Marte decat 2018, atunci planeta o sa se vada in preajma opozitiei la circa 50 grade deasupra orizontului, cand va trece la meridian, asta insemnand ca va fi afectata mai putin de turbulenta atmosferica si vom obtine imagini mai bune decat cele din 2018, chiar daca planeta va avea 22,6" fata de 24,3" cat a avut anul asta,dar diferenta va fi mica, de max. 1,7". Poate nu ne va mai intampina iar cu furtuni de praf. :) ----------------------------------- saiph 29 Noi 2018 16:08 ----------------------------------- @ theogon. Frumoasa imagine cu Marte, felicitari. :) Acum planeta apare tot mai mica ,are diametrul unghiular de numai 9,4" si contunua sa sa scada pe zi ce trece. Apropo de asta, m-am uitat un pic pe Stellarium, sa vad ce mai face Marte, ca de vreo doua saptamani nu prea l-am mai vazut la fata - l-am prins cu un refractor de 90mm, pe la 160x, si abia se mai puteau distinge detalii pe disculetul minuscul - si am vazut ca vara care vine va avea nu mai mult de 3.5" :lol: adica o steluta amarata rosiatica de ~+2 m.v. Cred ca e astrul cu cea mai dramatica evolutie a aspectului in ocular intre doua opozitii. ----------------------------------- theogon 29 Noi 2018 18:59 ----------------------------------- Multumesc Julian, imaginea postata de mine este cam pixelata, va trebui sa mai buchisesc la prelucrare, insa diferenta este dramatica de la o imagine chiar si ''luky'' si imaginea finala. Desigur ca pana am facut preparativele pentru achizitia imaginilor am privit la ocular. Cu multa, dar foarte multa indulgenta am zarit calota poalra, discul planetei nearatand nici un detaliu. Sper ca la viitoarea opozitie sa folosesc C11- le ----------------------------------- iulian90 30 Noi 2018 11:24 ----------------------------------- Azi dimineata a fost senin, asa ca am mai iesit putin la observatii cu telescopul de 114mm, niste oculare si aparatul foto Olympus X42. M-am uitat printre altele si la planeta Venus ,care se vedea bine pe cer, chiar cu Soarele deasupra orizontului. Am facut si cateva fotografii in mod afocal prin telescop, la planeta Venus. Am folosit ocularul Celestron Nexstar 40mm , pentru ca ofera cea mai mica vignetare dintre toate ocularele pe care le am, am dat si aparatul pe zoom maxim de 5x, ca sa se vada discul in forma de secera a lui Venus si mi-a reusit o poza din 5 ,cate am facut, aparatul are autofocus ,pe care nu pot sa il dezactivez si de aceea unele poze au iesit mai neclare, altele mai bine, am pastrat numai o poza ,cea mai buna. Acum iar s-a innorat ,este acoperit tot cerul. La fel ieri a fost, era senin dimineata, apoi s-a innorat repede si a tinut toata ziua dupa aceea. ----------------------------------- Mircea Pteancu 30 Noi 2018 15:41 ----------------------------------- Automatizarile astea globaliste mai mult strica decat ajuta. De multe ori vad pe ecranul aparatului Coolpix cum focalizeaza excelent, se vede relieful Lunii de pilda cu nenumarate detalii dar cand face poza efectiva ,cu temporizator ca sa nu vibreze telescopul ,iasa kk de mk. Mircea ----------------------------------- iulian90 30 Noi 2018 17:43 ----------------------------------- Si mie mi se intampla la aparatul meu Olympus lucrul acesta, cand focalizeaza, imaginea devine clara pentru scurt timp si de multe ori ma trezesc ca iese poza neclara, usor defocusata, si caraie mecanismul atunci cand focuseaza aparatul. Nu prea m-as baga sa-i desfac obiectivul sa vad de caraie, mai bine il las asa, sa nu il stric mai tare. Merge binisor si asa. :) Am observat ca trebuie sa reglez ocularul mai in spate de planul focal, mai in "extrafocus", pentru ca aparatul sa focalizeze mai usor si mai repede. N-am ce pretentii sa-i mai cer aparatului acesta, n-am dat cine stie ce "avere" pe el, l-am cumparat cu numai 35 lei de la targul de vechituri, am avut noroc ca functiona si ca am avut si card la el pentru salvat pozele pe el, nu a necesitat vreo reparatie. :) Cu el fac treaba buna, e bun la astrofoto la Luna si recent am aflat ca e bun si la planete precum Venus, posibil si la Jupiter, Saturn sau Marte, inca n-am incercat . ----------------------------------- theogon 02 Dec 2018 20:43 ----------------------------------- O alta achizitie cam cu aceleasi date CM=27,5*, m=-0,35, F=33,75, 7780 cadre, prelucrate 1140, Mak 180, HEQ5, ASI 120 MC, curte din centrul Clujului, transparenta 5/10, turbulenta 5-6/10. Imaginea finala releva detalii pe care le-am descris in postara precedenta, poate ca ar mai fi de complectat cu Mare Acidalium si Hellas avand referinta hartile lui Antoniadi din 1930. Pe aceste desene nu mai apar canalele martiene, Antoniadi -ca un desavarsit observator planetar a aratat ca vestitele canale sunt iluzii optice in instrumentele lui Schiaparelli si Percival Lowell ----------------------------------- Mircea Pteancu 02 Dec 2018 22:49 ----------------------------------- Coane Mihai , sa nu te superi pe mine dar cred ca ar trebui sa arunci ocularele alea Tele Vue la mine in gradina ,doar iti intuneca imaginea. Ca sa nu fii in pierdere iti ofer eu niste Huygens IOR de calitate pentru ele ...:wink: Poza ta e plina de canale martiene, atat dupa meridiane cat si in zona ecuattoriala. Ba se vede chiar si un pod ! :shock: Mircea ----------------------------------- theogon 03 Dec 2018 13:47 ----------------------------------- Coane Mircea, nu-i nici o suparare, pe partea dreapta apar doua artefacte dispuse pe meridian pe care le-am mai estompat, insa pe zona ecuatoriala dupa opinia mea sunt formatiunile martiene de care am pomenit in postarile anterioare. Dar poate gresesc. E mult de muncit si in astrofoto planetara si sunt si eu un dinosaur al observatiilor la ocular, dar trag nadejde ca inca pot scoate ceva (bun) si din sculele pe care le am, ba chiar si din mine :D De aceea orice observatie e binevenita, mai stam putin si cugetam la ce am facut bine si la ce am facut mai putin bine. Sa speram ca urmatoarele imagini or fi mai bune, desi la Marte se cam duce sezonul, dar vor apare celelalte planete si o vom lua de la capat. De aceea e bine ca mai este cineva care te trage de maneca. Cu folos. ----------------------------------- Mircea Pteancu 03 Dec 2018 22:25 ----------------------------------- Nu sunt eu vrednic sa trag de maneca pe cineva mult mai priceput ca mine... :oops: Am glumit doar ca sa arat ca vederea fiecarui individ difera intr-o masura mai mare sau mai mica de a celorlalti. Unii avem tendinta sa vedem ''formatiuni'' care poate ca nu exista. Ceea ce li s-a intamplat lui Schiaparelli si lui Lowell , altminteri fiecare dintre ei fiind un astronom de inalta clasa. Spor la observatii si la fotografiat ,Mircea ----------------------------------- iulian90 14 Dec 2018 22:51 ----------------------------------- In seara asta am facut o captura video si la planeta Marte, daca tot a fost senin si am scos echipamentul astrofoto pentru Luna. Vad ca planeta Marte tot mai arata ceva detalii chiar daca este tot mai "micuta", avand doar 8,4 arc-sec. in prezent. Abia astept opozitia din 2020. :) Intre timp poate voi putea sa incep cu celelalte planete sa le filmez si fotografiez, poate din primavara, ca in iarna asta nu prea am sanse, mai ales pe timpul diminetii, cand e gerul cel mai mare si vremea prea imprevizibila. ----------------------------------- iulian90 03 Ian 2019 18:42 ----------------------------------- In seara asta am observat printre altele si planeta Marte cu telescopul de 114mm la 300x, cu toate ca cerul este plin de nori si pacla, dar mai sunt portiuni goale pe cer prin care se mai vad stele, una din aceste goluri se afla si in dreptul planetei Marte. Planeta Marte, in ciuda faptului ca este tot mai mica, in cazul de fata avand numai 7,3 ", tot mai arata detalii, ce-i drept mai grosiere, dar totusi arata. :) In seara asta am observat o zona intunecata vasta in preajma ecuatorului si ocupa cam o treime din diametrul planetei. Filtrul Orange #21 mi-a fost de mare ajutor,accentuand vizibilitatea acelei zone intunecate de pe Marte. :) Sa vad, in functie de vremea asta nefasta, poate voi incepe cu observarea planetelor Jupiter, Venus si Saturn pe timpul diminetii. ----------------------------------- iulian90 03 Ian 2019 19:02 ----------------------------------- M-am informat pe internet, pe Sky & Telescope / Mars Profiler si acea zona intunecata mare de pe Marte, observata de mine in seara asta, este Syrtis Major. :) ----------------------------------- iulian90 17 Ian 2019 12:29 ----------------------------------- Azi dimineata pe la ora 9, am fotografiat planeta Venus cu camera foto Olympus prin telescopul reflector de 114mm, afocal, prin ocularul Celestron Nexstar de 40mm. Am setat camera pe cea mai mica valoare de compensare expunere, -2 EV, ISO 100 si zoom optic maxim de 5x. Planeta se vede acum de 2x mai mica fata de cum se vedea ultima oara cand am observat-o si fotografiat-o, pe 30 noiembrie 2018. Daca atunci avea un diametru aparent de 41" ,acum nu are mai mult de 22", iar faza este de aprox. 56%. ----------------------------------- tudor 17 Ian 2019 13:09 ----------------------------------- Ce focala maxima are aparatul tau Olympus in echivalenta full frame (de 35mm)? ----------------------------------- nobody 17 Ian 2019 14:45 ----------------------------------- Din poza reiese o focala reala de 31.5 mm si una "echivalenta 35mm" de 180 mm. P.S. La ce te ajuta "echivalenta" ? ----------------------------------- tudor 17 Ian 2019 17:23 ----------------------------------- Eram doar curios defapt ce obiectiv are Olympusul lui, si ce factor de crop are aparatul. Nu mi-a venit ideea sa ma uit si eu in exif unde erau deja raspunsurile :) ----------------------------------- iulian90 17 Ian 2019 17:55 ----------------------------------- Salut Tudor. Exact cum a spus si Nobody, focala obiectivului la camera Olympus este intre 6,3 si 31,5mm ,cu un raport f/d ce variaza intre f/3,5 si f/5,6. Factorul crop nu il cunosc, dar cred ca este cam 6x. Camera are zoom optic de 5x si cu zoom electronic ajunge la 22x. Dar eu nu folosesc camera la acest zoom de 22x, ca imaginea se degradeaza. 5X este suficient pentru o imagine buna. La telescopul de 114/900mm am folosit ocularul de 40mm cand am facut poza la Venus cu aceasta camera foto, rezultand un grosisment de 22,5x. ----------------------------------- tudor 18 Ian 2019 08:33 ----------------------------------- Multumesc Iulian, Pai atunci factorul de crop este 180/31.5=5.71x. Deci obiectivul este un 36-180mm. ----------------------------------- iulian90 18 Ian 2019 22:40 ----------------------------------- Prima imagine cu Jupiter din anul 2019, realizata azi dimineata la ora 7, nu prea reusita din cauza inaltimii unghiulare mici fata de orizont a planetei, dar si a seeing-ului prost. Captura: camera video E-Boda DVR 2001 pe telescopul reflector 114/900mm , cu barlow 2x. ----------------------------------- iulian90 10 Feb 2019 15:10 ----------------------------------- Azi dimineata am vazut ca e senin si am iesit sa vad care e treaba cu seeing-ul si transparenta , am scos telescopul reflector de 114/900mm si am observat ca seeing-ul este bun (7-8/10) asa ca m-am pus pe capturi video la planetele Jupiter si Venus. Se vedea si Saturn, insa era prea jos, in negura cetii si turbulentei din apropierea orizontului, precum si in lumina cerpusculara mai intensa in zona in care se gasea. N-am mai incercat sa fac capturi si la planeta Saturn din cauza acestor conditii in care se gasea planeta. In rest , Jupiter se vedea relativ bine, destul de sus , mai spre meridian decat celelalte doua planete, avand o imagine relativ clara, dar fara GRS, plus cei patru sateliti mari ai sai, doi la est de planeta, Europa si Ganymede si doi la vest de planeta, Io aproape de planeta si Callisto foarte departe de planeta Jupiter. Si Venus se vedea binisor, dar imaginea sa tremura mai mult ca la Jupiter, totusi l-am filmat si pe el putin. Aseara au fost conditii aproape excelente de observatii, si am observat planeta Marte, care in prezent se vede mica de tot, deci destul de departe de planeta noastra. Discul planetei se vedea clar , in ciuda "micimii" sale, dar nu am observat nici o zona intunecata pe suprafata sa. ----------------------------------- iulian90 10 Feb 2019 15:16 ----------------------------------- Acum observ ca apare Pata Rosie pe discul planetei in imaginea realizata azi dimineata. Se vede chiar pe limbul vestic , in stanga benzii ecuatoriale sudice. :D La observatiile de azi dimineata mi-a scapat acest detaliu. :) ----------------------------------- iulian90 19 Feb 2019 07:54 ----------------------------------- Prezint o imagine cu planeta Jupiter de azi dimineata. Am avut noroc cu seeing-ul care a fost bun,imaginea planetei se vedea clara si stabila. Vizual la 100x ,am observat ceva in mijlocul benzii NEB (banda ecuatoriala de nord), ca o proeminenta. Captura la Jupiter am facut-o cu camera video E-Boda dvr2001,prin telescopul de 114/900mm si cu lentila barlow insurubata direct pe barellul camerei,astfel obtinand o amplificare de numai 2x (o amplificare mai mare ar intuneca prea mult imaginea planetei). ----------------------------------- Erwin 19 Feb 2019 08:14 ----------------------------------- Bravo, Iulian! ----------------------------------- iulian90 20 Mai 2019 20:54 ----------------------------------- Aseara am observat si planeta Jupiter, dar din pacate seeing-ul a fost foarte prost, de 4/10. Insa am observat conjunctia a doi dintre satelitii lui Jupiter: Io si Europa, fiind destul de apropiati intre ei, la mai putin de 15". Am reusit si sa "imortalizez" conjunctia cu ajutorul camerei E-Boda, prin telescopul de 114mm. ----------------------------------- iulian90 23 Mai 2019 17:21 ----------------------------------- Aseara , pe langa cerul super limpede ,a fost si seeing bun ,de 8/10 , asa ca la sfarsitul observatiilor, dupa 1 noapte , am observat si fotografiat planeta Jupiter si satelitii sai mai mari. Vizual am observat planeta la 100x atat prin filtrul albastru #80A cat si fara el, si am observat ca benzile ecuatoriale se vad ceva mai bine prin filtru albastru decat fara el. Fotografic ,am capturat imagini ale planetei cu ajutorul camerei E-Boda, prin telescopul dobson 114mm f/8 , atat la raportul focal f/16 cat si la f/24, cu lentila barlow montata fie normal (pentru f/24) fie direct pe barelul camerei video (pentru f/16). Am facut capturi scurte, de cate 600 cadre la f/16 si de 400 cadre la f/24. La raportul focal f/16, in imaginea cu Jupiter mai apar si doi din satelitii sai, Io si Europa. Am mai facut si o poza cu Jupiter si satelitii sai la focala nativa a telescopului, fara barlow. Mai aparuse si Luna si planeta Saturn la miezul noptii dar imaginile lor fierbeau tare fiindca erau prea aproape de oriont. ----------------------------------- theogon 23 Mai 2019 21:29 ----------------------------------- Felicitări Iulian, ai rezultate impresionante cu instrumentele tale. ----------------------------------- iulian90 02 Iun 2019 14:34 ----------------------------------- Aseara a fost senin si am stat la observatii pana la 2 noaptea pentru a face la finalul observatiilor niste capturi la planetele Jupiter si Saturn ,cu camera video E-Boda prin telescopul de 114mm f/8, la un raport focal f/16 obtinut prin montarea lentilei Barlow direct pe barelul camerei video. Seeing-ul a fost decent, adica de 8/10 pe scara Pikcering. La planeta Jupiter s-a vazut si Marea Pata rosie (GRS), banda ecuatoriala de nord (NEB) mai intunecata decat banda ecuatoriala de sud (SEB) care se vedea stearsa, precum si doua benzi temperate nordice (NTB si NNTB) subtiri deasupra benzii ecuatoriale NEB. Cei patru sateleiti galileeni ai lui Jupiter erau si ei prezenti, doi de o parte a discului jovian si doi de cealalta parte a discului. ----------------------------------- Erwin 02 Iun 2019 15:41 ----------------------------------- Jos cu pălăria! Iată ce înseamnă cer cooperant și determinare! ----------------------------------- Mircea Pteancu 02 Iun 2019 17:06 ----------------------------------- Cand seeingul va permite ,trebuie sa observam Pata Rosie la cel mai mare grosisment posibil. Dupa cele citite pe situl ''Sky and Telescope'' , are loc acum un transfer de materie intre Pata Rosie si banda ecuatoriala sudica. Mai exact, banda ecuatoriala sudica jefuieste de materie Pata Rosie. In fotografia lui Iulian se vede Pata Rosie in interiorul benzii amintite si vom vedea ca spre Vest de pata , la dreapta ,banda este mai lata decat la stanga/ Est de pata. Eu deocamdata studiez si sondez prin ''ziceri folclorice de cartier,copios colorate '' banda temperata aradeana de nori care cuprinde tot cerul de cateva saptamani... :x :( :evil: Mircea ----------------------------------- iulian90 02 Iun 2019 17:23 ----------------------------------- Aha, de aceea Pata Roșie se vede acum mai palidă, fiindcă banda ecuatoriala de sud SEB îi fură din materie ? In anii trecuți țin minte că Pata Roșie se vedea mai bine, mai închisă la culoare. Am mai citit într-o carte despre sistemul solar, că Pata Roșie de pe Jupiter are o perioadă când abia se vede, apoi devine iar vizibilă, apoi devine iar palidă după o perioadă si procesul acesta durează ani, chiar zeci de ani. ----------------------------------- Erwin 03 Iun 2019 06:19 ----------------------------------- Într-adevăr, MPR sau GRS se vede diferit de-a lungul timpului și s-ar putea chiar la un moment dat să dispară, fiind un fenomen atmosferic, chiar dacă durează de sute de ani. În anii trecuți au apărut și alte formațiuni similare dar mai mici care au dispărut. Nu se știe care este cauza acestei imense furtuni și de ce este atât de durabilă. Are inclusiv efecte electromagnetice și produce unde radio. Culorile se datorează diferitelor molecule prezente în atmosfera jupiteriană complexă. În acest an am observat că benzile ecuatoriale nu mai sunt despărțite de materie alb-gri ca în alți ani ci par a fi unite de materie colorată. Curgerea din GRS spre SEB datează de mult timp însă acum se vede mult mai clar, fiind mai extinsă. ----------------------------------- iulian90 08 Iun 2019 23:47 ----------------------------------- In seara asta am filmat si observat planeta Jupiter prin telescopul de 114mm f/8. Filmarea am facut-o cu camera video E-Boda, montata pe telescopul de 114mm, cu lentila barlow infiletata direct pe barel, cu care rezulta amplificare de 2x, adica un raport focal f/16. Procesarea filmarii de 27 secunde/ 816 cadre am facut-o cu programele PIPP, Registax V6 si PhotoScape , din care am folosit 476 cadre mai bunicele, avand in vedere faptul ca a fost seeing mediocru de 5/10 pe scara Pickering. GRS nu a fost prezenta pe fata vizibila a discului jovian. ----------------------------------- Eugen Balint - Forro 16 Iun 2019 11:11 ----------------------------------- Azi noapte am facut observatii cu telescopul la Jupiter vizual si am capturat planeta cu satelitul lui cel mai mare Ganymede seeingul nu a fost prea bun dar tinand cont la ce declinatie e pe cer a fost acceptabil.Am capturat cu Zwo ASI224 cu ADC ,barlow 3x.Stak din 25000 de cadre. ----------------------------------- Eugen Balint - Forro 16 Iun 2019 11:14 ----------------------------------- Si un crop la satelitul lui Jupiter Ganymede (Diametrul aparent 1,7") ----------------------------------- Mircea Pteancu 16 Iun 2019 14:39 ----------------------------------- Eugen Foarte interesant,frumoase capturi, felicitari ! Oare sunt artefacte sau pe imaginea lui Ganymede parca ar vrea sa se arate detalii !? Succes la viitoarele astrofotografii ...(sau ''forrografii :wink: ),Mircea ----------------------------------- theogon 16 Iun 2019 17:59 ----------------------------------- O captură și prelucrare bune. Cît privește imaginea lui Ganymede nu cred că sunt artefacte, de altfel m-am uitat la niște capturi realizade de D. Peach unde satelitul apare cu zone mai întunecate. Felicitări Eugen ----------------------------------- iulian90 20 Iun 2019 17:57 ----------------------------------- Foarte frumoasa imaginea cu Jupiter si Ganymede, felicitari Eugen. :D Aseara am filmat si eu planetele Jupiter si Saturn cu camera video E-Boda DVR 2001 ,prin telescopul de 114mm f/8, cu barlow-ul de 3x montat direct pe nasul camerei, marind astfel doar de 2x, asta pentru o imagine mai luminoasa,,mai ales la Saturn ,care esre slab luminos si nu apare pe camera la 3x. Am observat si vizual planetele prin telescopul de 114mm si binocular de microscop IOR echipat cu 2 oculare de microscop WF 10X si imaginea este fantastica, se vad detalii parca mai fine in benzile lui Jupiter cu ambii ochi prin binocular. Si la Saturn am observat mai bine diviziunea Cassini. Am observat si conjunctia satelitului Callisto cu planeta Jupiter, acesta aparand in apropierea polului Nord al planetei aseara. Am mai observat la inceputul serii si planetele Mercur si Marte. La Mercur se vedea discul cu aspect in forma de "D", faza sa fiind de 49% aseara, iar la Marte discul era mai mic decat la Mercur ,de culoare caramizie, fara niciun detaliu. Din pacate nu am reusit sa fac si poze sau filmari la planeta Mercur fiindca am intampinat probleme cu camera la focalizare, imaginea defocusata a planetei sau chiar la stele aproape ca nu se observa pe ecran si pana am rezolvat cu focusarea ,Mercur deja coborase prea mult spre orizont pentru a mai scoate vreo imagine mai clara, in plus de asta am avut de furca si cu tantarii. ----------------------------------- valy 20 Iun 2019 21:42 ----------------------------------- Frumos Jupiter! ----------------------------------- Andi 20 Iun 2019 22:10 ----------------------------------- ... in plus de asta am avut de furca si cu tantarii. Foarte bune sunt spiralele pentru țânțari; una singură fumegă vreo 6 ore și este eficace în spații deschise. ----------------------------------- Erwin 21 Iun 2019 09:16 ----------------------------------- Ai nevoie de o mască Bahtinov pentru focalizarea precisă. Nu e greu de confecționat, una cu fire este mai bună. ----------------------------------- iulian90 21 Iun 2019 09:42 ----------------------------------- Da, cred că o să mai iau încă un capac din PVC, similar cu cel de la telescopul de 114mm și o să fac din el o masca bahtinov cu fire de liță de transformator de 0,5mm, bine întinsă și fixată . ----------------------------------- valy 21 Iun 2019 09:44 ----------------------------------- Cred ca cu ata de papiota neagra merge mai bine, nici nu pune presiune pe suport, se coase usor, si o poti intinde drept. Printezi masca pe hartie, o folosesti ca sablon, dai gaurile in plastic si la final o tesi cu ata. Poti folosi poza de aici, o scalezi la dimensiunea dorita si printezi sablonul: http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?t=16445#166112 ----------------------------------- iulian90 22 Iun 2019 12:08 ----------------------------------- Da, @valy, buna ideea cu ata negra pentru masca Bahtinov, multumesc pentru sugestie. :) Capacul pentru conducte de irigatii din PVC pe care vreau sa il folosesc la masca Bahtinov este destul de rigid, avand cel putin 3 mm grosime asa ca n-o sa fie problema cu deformatiile datorate intinderii atei. Aseara devreme cerul era paclos, cu numerosi nori Cirrus, dar spre miezul noptii s-a inseninat ca prin minune, destul de bine, ca nu se mai vedea un nor pe cuprinsul cerului, asa ca m-am mobilizat repede, scotand telescopul de 114mm si ocularul de 9mm pentru a verifica starea atmosferei, seeing-ul si acesta a fost relativ bun, de 7/10 pe scara Pickering, iar transparenta de 6 pe scara Bortle. Vazand ca seeing-ul este bun ,am adus si camera video E-boda si am montat-o pe telescop, infiletand si lentila Barlow pe nasul camerei, apoi m-am pus pe filmat planeta Jupiter, care aseara prezenta Marea Pata Rosie (GRS) pe partea vizibila a discului. Apoi am adus si binocularul de microscop IOR impreuna cu ocularele WF 10X si m-am uitat la planeta Jupiter prin acesta. Foarte faina imaginea planetei prin binocular, GRS se vedea mai clara decat prin varianta mono cu un singur ocular. Se mai vedea bine si banda NEB ,care era relativ inchisa la culoare. Dupa miezul noptii, spre 1 noaptea, am filmat si observat si planeta Saturn. ----------------------------------- Mircea Pteancu 30 Iun 2019 16:40 ----------------------------------- Sambata 29 Iunie a.c.,la ora la care in castelul Elsinore Hamlet este vizitat de fantoma tatalui sau , am observat planeta Saturn cu dobsonianul ''Toleascop'' 200 mm F/6.16. Am folosit grosismentele de 205x/ Radian 6mm si 246x/ ortoscopic Circle V 5mm. Am vazut umbra inelului pe disc si diviziunea Cassini , ''strigatoare la cer'' de observabila. Discul planetei era insotit de cinci obiecte cu aspect stelar si pe care le-am suspectat ca ar fi sateliti saturnieni. Cel mai luminos obiect ''stelar'' era la N-NE , doua obiecte erau foarte apropiate la Est si, ca altitudine,la nivelul Polului Sud saturnian.Distanta dintre aceste doua obiecte si distanta lor fata de planeta erau comparabile cu diametrul discului planetar. Alte doua obiecte stelare erau la Vest ,la distante considerabile de disc si inel. Am interogat ''Saturn's Moons observing tool'' de la Sky&Telescope pentru ora observatiei si am obtinut rezultatul atasat. Acest rezultat nu m-a multumit deoarece presupunea ca unul dintre obiecte a fost Enceladus ,aflat mult prea aproape de inel fata de ceea ce am vazut eu. Am interogat si Stellarium si ,de data aceasta , acesta a dat raspunsul corect. Obiectele vazute de mine au fost urmatorii sateliti saturnieni : -Titan (cel luminos :P ) ,la N-NE -Dione si Thetys la Est,cu Dione cel mai estic -Rhea si Iapetus la Vest,cu Iapetus cel mai vestic La ocular ,nu am remarcat prezenta in imagine a satelitilor Mimas,Enceladus si Hiperion. De altfel,la prima vedere, se remarcau cu usurinta doar Titan ,Rhea si Iapetus. Observarea lui Dione si Thetys a cerut un anumit efort , cam zece minute de concentrare si ,la inceput, folosirea vederii periferice. Mircea - ----------------------------------- Erwin 30 Iun 2019 18:41 ----------------------------------- Felicitări pentru perseverență, Mircea! Sateliții lui Saturn se văd în formație de 5 sau 6 doar pe cer bun cu apertura de 200mm. I-am văzut cu un telescop similar construit de Zoli Deac de la Comana Woods. Cu Hinds am văzut 5 doar de la munte, de acasă în mod obișnuit am putut observa maxim 2, deh, cer de periferie de "metropolă"... ----------------------------------- Mircea Pteancu 30 Iun 2019 21:52 ----------------------------------- Multumesc Erwin pentru comentariu si incurajare ! Pentru ca am calatorit mult cu Masina Timpului (adica sunt mosh :( ) am avut sansa sa vad multe lucruri interesante. Mi-ai starnit curiozitatea si am cautat in arhiva personala observatiile la Saturn si satelitii sai. Cel mai usor este sa caut in fisierul Excel ,atasez rezultatul. Sesiunile de observatii nu au numar , sunt individualizate de data calendaristica. Numarul curent din stanga este numarul de consemnare al obiectului ,biunivoc. Intre Martie 2009 si Iunie 2017 am inregistrat 35 observatii la Saturn ,din care 14 sunt observatii in care am identificat cel putin unul dintre satelitii saturnieni. Mai sunt trei observatii pentru care nu am identificari ale satelitilor lui Saturn. Excelentul tau telescop Hinds a furnizat imagini foarte frumoase ale sistemului saturnian in perioada cat mi-a fost musafir de onoare ! In rezumat ,am vazut sase dintre satelitii lui Saturn : Titan,Dione,Iapetus,Thetys,Rhea si Enceladus. Sunt ramas in urma la Februarie 2018 cu inregistrarile din arhiva Excel. Habar nu am cum de am ajuns in Iunie 2019 !? :roll: Mircea ----------------------------------- Erwin 01 Iul 2019 00:10 ----------------------------------- Eu nu am consemnat niciodată observațile vizuale, cu excepția postărilor de aici sau uneori pe scurt, pe FB. Cred că pot fi un material valoros atunci când vrei să faci comparații. Memoria ne joacă feste... ----------------------------------- Stille 01 Iul 2019 08:20 ----------------------------------- Am observat si eu Jupiter si Saturn aseara, cu un telescop de 130 f5 si un ocular de 8mm. Mi s-a parut super ca am distins benzile tropicale ale lui Jupiter (rosii pe fond alb-galbui, cea de sus mai densa decat cea de jos). Saturn se vedea usor inrosit de crepuscul, cu inelele perfect vizibile (eu is obisnuita sa vanez ovalul, si daca am noroc, cate un punct negru cu binoclul :)) ). Nu am vazut diviziunea lui Cassini, desi poate alta data oi reusi si cu ocularul asta - Cassini vad ca a descoperit-o la 90x, ceea ce e aproape 80x-ul meu :D ----------------------------------- iulian90 01 Iul 2019 16:10 ----------------------------------- Eu in cele mai bune conditii, anul trecut, am reusit sa observ 3 din satelitii lui Saturn, anume Titan ,care se vede relativ usor, Rhea care se vede greu si unul din satelitii Thetys sau Dione, numai stiu care, se vedea foarte greu in telescopul cu apertura de 114mm, numai in conditii de transparenta si seeing bune si la un grosisment mediu de 100x, nici mai mic ,nici mai mare. :) Aseara , printre altele am observat si planeta Jupiter prin telescop cu binocularul echipat cu ocularele WF10X si lentila barlow 3x. Am observat GRS aproape de limbul vestic al planetei , doar ce rasarise aproape de miezul noptii si banda ecuatoriala NEB mai inchisa la culoare decat banda SEB, dar seeing-ul nu era prea bun (6/10), totusi am facut si o captura video cu camera E-Boda la raportul focal F/16, cu lentila barlow infiletata direct pe nasul camerei. Am mai facut si o poza tot cu camera E-Boda (face si poze nu numai filmari) la raportul focal nativ al telescopului de F/8, fara barlow, la satelitii planetei Jupiter, dar Callisto probabil nu l-am incadrat bine in cadru caci nu apare deloc. ----------------------------------- iulian90 02 Iul 2019 11:29 ----------------------------------- Aseara a foast senin si seeing bun de 8/10 asa ca am observat planeta Jupiter prin telescopul de 114mm diametru si binocularul IOR cu ocularele WF10X si am facut si o serie de 6 capturi la intervale de 10 minute intre ele, fiindca era vizibila GRS pe discul planetei si am vrut sa surprind si miscarea de roatatie a planetei Jupiter in imagini. Cele 6 capturi video obtinute cu camera E-Boda prin telescopul de 114mm, le-am prelucrat pe rand cu PIPP si Registax, apoi am facut o animatie cu cele 6 imagini rezultate din prelucrarea capturilor, animatie care pune in evidenta miscarea de rotatie a planetei Jupiter. Dupa miezul noptii am facut o captura si la Saturn, apoi l-am observat vizual prin telescopul de 114mm, atat prin ocularul de 9mm cat si prin binocularul montat pe telescop. Cu ocularul de 9mm am observat satelitii Titan si Rhea, iar cu binocularul IOR am observat mai bine diviziunea Cassini. ----------------------------------- Mircea Pteancu 02 Iul 2019 15:26 ----------------------------------- Iulian Imi place animatia lui Jupiter , felicitari ! Despre observarea satelitilor lui Saturn : e mic grosismentul de 100x pentru acest ''sport extrem''. Trebuie sa ''indepartam'' satelitii de discul orbitor de luminos al planetei. Un alt truc foarte util este sa il scoatem pe Saturn inafara campului vizual si sa observam zonele de la Vest ,inainte de a intra planeta in camp. Si sa lasam planeta sa iasa din camp si sa urmarim zonele de la Est de ea. Aseara , Luni 1 Iulie a.c., m-am concentrat indeosebi pe jungla DSO din Sagetator,folosind newtonianul RFT 125mm F/4.5 ,folosind consecvent grosismentele de 22.5x/Plossl 25mm si 70x / Seben zoom reglat la f= 8mm. Uneori ,la duble si nebuloase planetare , am folosit ocularul Radian 6mm care ofera pe acest telescop o marire de doar 94x intr-un camp de 38 minute. Cand , ''ghinisor'' dupa miezul noptii,am tintit telescopul spre Saturn, am vazut discul,inelul ,uneori parca se vedea umbra inelului pe disc. La Est ,la mare distanta ,se vedea deja la 22.5x/Plossl 25mm un satelit luminos care nu putea fi decat Titan. La 70x ,am zarit cu vedere periferica ''ceva'' la Est (dreapta jos) ,aproape de inel,cam la un diametru al acestuia ca distanta. La 94x /Radian 6mm ,se vedea 50/50 cu fluctuatii - a caror origine nu o cunosc - un obiect cu aspect stelar ,slab luminos. Am aflat azi cu ''Saturn's Moons'' de la Sky&Telescope ca obiectul cu pricina a fost Rhea. https://s22380.pcdn.co/wp-content/plugins/observing-tools/saturn_moons/saturn.html Este primul meu satelit saturnian ,altul decat Titan,vazut cu acest telescop. Grosismentele RFT-ului fiind inerent mici si campurile mari (asta si este spilu' la refeteuri :wink: ),trucul cu scoaterea planetei nu functioneaza pe acesta. Mircea ----------------------------------- iulian90 02 Iul 2019 16:26 ----------------------------------- Multumesc pentru felicitari. :) In privinta satelitilor lui Saturn, am incercat si la grosisment mai mari, 300x, cu ocularul de 9mm cu lentila barlow 3x si am observat ca la 300x de multe ori satelitul Rhea, care este al doilea ca stralucire dupa Titan, nu se vedea deloc. Mai degraba a doua metoda prezentata de dv. ,cea a scoaterii in afara campului a discului lui Saturn ar fi mai buna, dar trebuie un ocular cu camp corectat bine pe margini, cum ar fi un ortoscopic ori un Huygens in combinatie cu lentila barlow. ;) Bineinteles ca exista si o limita a grosismentului minim la care pot fi observati satelitii mai slab vizibili ai lui Saturn, la telescopul meu limita inferioara este de 50x, iar intervalul optim pentru telescopul meu ar fi 100-200x pentru observarea satelitilor lui Saturn ,ca Rhea ,Thetys si Dione, exceptand pe Titan, care este relativ usor vizibil, inca de pe la 45x si pana la 300x. ----------------------------------- iulian90 03 Iul 2019 20:50 ----------------------------------- Aseara am observat tranzitul satelitului Europa peste discul lui Jupiter,care a inceput la sfarsitul orei 20, dar mai precis ,am urmarit aparitia umbrei satelitului pe la ora 22, mai intai vizual la 100x si 300x prin telescopul de 114mm f/8, apoi si fotografic, cu camera E-Boda, prin telescopul de 114mm, la f/16 , cu barlow . Umbra se situa in nord-vestul discului ,aproape de limbul vestic si se distingea ca un punct mic negru mai ales la grosismentul de 100x, la 300x se vedea mai dificil. :) Telescopul l-am montat pe montura EQ1 si tracking-ul se comporta bine, fara variatii de viteza, deci mult mai bine decat tracking-ul la platforma ecuatoriala care m-a cam dezamagit din cauza mecanismului cu piulita conducatoare fiindca nu mergea lin. Am facut 2 capturi, una la ora 22:15, cealalta pe la ora 22:25. Umbra se vede destul de bine in imaginile finale. Am realizat si o animatie cu imaginile finale ale celor doua capturi. ----------------------------------- iulian90 03 Iul 2019 21:04 ----------------------------------- Inca o captura cu Saturn tot de aseara, facuta cu acelasi echipament ca si la Jupiter, era sa uit de captura cu Saturn. Se vede diferenta intre o captura facuta cu telescopul pe o montura alt-azimutala, cum e cea tip Dobson si o captura realizata cu telescopul pe o montura ecuatoriala. Montura ecuatoriala are avantaje precum: -eliminarea rotatiei campului -urmarirea astrului -timp mai lung de captura, deci numar de cadre mai mare -imagini mai clare datorita faptului ca astrul este imobil si sta in centrul cadrului, nu mai iese repede din cadru si nu se mai plimba in cadru de la stanga la dreapta ,ca in cazul capturilor facute cu telescopul pe montura alt-azimutala. ----------------------------------- starbuck 05 Iul 2019 14:47 ----------------------------------- Incepand cu alaltaieri noapte am reusit sa vad in premiera in conditii urbane la 86x (RC-ul de 6" F/9 si superbul meu ocular UO Koenig 16mm) cei mai multi sateliti ai lui Saturn, sase mai exact, Titan, Rhea, Thetys, Enceladus, Dione si Hyperion, cel putin aceasta era identificarea lor din aplicatia Gas Giants de pe iPad. E adevarat ca am avut parte si de aclimatizare buna, cam o ora si jumatate. Oricum, o placere rara... ----------------------------------- iulian90 06 Iul 2019 15:10 ----------------------------------- Aseara am observat vizual planetele Jupiter si Saturn, caci pentru astrofoto nu prea au fost conditii prea bune, fiind turbulenta ca mare, seeing 5/10. Am folosit insa binocularul IOR cu o noua lentila barlow primita de la @saiph, si ocularele WF10X , pe telescopul de 114mm. Imaginea este mai luminoasa, grosismentul este si el mai mic, nu l-am masurat inca, discul lui Jupiter se vede fain, mai luminos si mai sharp, mai clar. Am mai observat si conjunctia a doi dintre satelitii lui Jupiter, anume Callisto si Europa, la est de discul jovian, iar mai tarziu a rasarit si Pata Rosie (GRS) care s-a vazut bine prin binocular. Binocularul l-am comparat cu ocularul plossl de 9mm de la TS Optics si este mai bun decat acesta, avand claritate si contrast mai bun, dar fiind mai intunecos decat ocularul de 9mm. De asemenea, imaginea planetei se vedea mai mare decat in ocularul de 9mm la 100x, dar am observat ca acest lucru se datoreaza si vederii binoculare, cu ambii ochi lucrurile parca se vad ceva mai mari decat cu un singur ochi. Mai tarziu , pe la miezul noptii , am observat si planeta Saturn, atat prin binocular ,cat si prin ocularul de 9mm si prin binocular ,planeta se vede mai intunecoasa ,dar putin mai mare si mai clara cu diviziunea Cassini mai bine vizibila, precum si satelitul Titan mai slab luminos, iar prin ocularul de 9mm planeta se vede mai luminoasa, dar nu atat de clara ca prin binocular, in schimb se vedeau doi dintre sateleitii lui Saturn; Titan si Rhea. Satelitul Rhea nu se vedea prin binocular. ----------------------------------- iulian90 07 Iul 2019 12:17 ----------------------------------- Aseara, printre alele ,am observat si planetele Jupiter si Saturn cu telescopul de 114mm. La inceputul serii seeing-ul era prost, dar spre miezul noptii am observat ca se imbunatatise mult, ajungand chiar la 9/10, cum rar se intampla, asa ca mi-am indreptat atentia spre Jupiter, observand vizual planeta cu binocularul IOR si ocularele WF10X is lentla barlow 2x. Am observat ca unul din satelitii planetei, Io , era aproape de discul planetei la est de acesta, tot apropiindu-se pe masura de trecea timpul si am banuit ca s-ar putea sa fie un tranzit al lui Io peste discul lui Jupiter. Am luat Anuarul Astronomic 2019 si am vazut ca tranzitul urma sa inceapa la ora 23:28 (ora de vara) si umbra urma sa apara la ora 00:04. Am facut si cateva capturi video cu camera E-Boda prin telescopul de 114mm, atat inainte de inceputul tranzitului, cat si in timpul acestuia, cand era vizibila umbra satelitului Io pe discul planetei Jupiter, foarte aproape de banda NEB, deasupra acesteia, in partea stanga-sus a discului. Pe la 1 noaptea am observat si planeta Saturn si am facut si o captura. ----------------------------------- valy 07 Iul 2019 13:56 ----------------------------------- Diviziunea Cassini este sub 1 arcsec, nu? ----------------------------------- theogon 07 Iul 2019 15:22 ----------------------------------- Mie din calcule îmi iese pentru Diviziunea Cassini 1,37” la opoziție. Interesant este că o astfel de separare pentru stele duble este greu de decelat chiar pentru instrumente de 200 mm, pe cînd Diviziunea se poate zări și cu instrumente mai mici ----------------------------------- valy 07 Iul 2019 15:51 ----------------------------------- .. Interesant este că o astfel de separare pentru stele duble este greu de decelat chiar pentru instrumente de 200 mm, pe cînd Diviziunea se poate zări și cu instrumente mai miciDepinde daca decelarea se face vizual sau fotografic cu stacking. ----------------------------------- Mircea Pteancu 07 Iul 2019 18:37 ----------------------------------- La obiecte cum este diviziunea Cassini nu se aplica regulile privind puterea de rezolutie a stelelor duble deoarece acest detaliu este foarte lung ,comparat cu latimea sa. Am vazut si raportat observarea diviziunii Cassini cu luneta ''zoth'' de 60x828mm la 5 Iunie 2016. Cassini insusi a descoperit acest detaliu cu un telescop doar cu ceva mai mare. De multe ori am vazut-o cu dobsonianul 125mm F/6.9 ,cele cu ''Hinds'' 158mm si ''Toleascop'' 200mm nici nu se pun. Mircea ----------------------------------- Stille 09 Iul 2019 16:12 ----------------------------------- Sambata 5 iulie am observat Jupiter si Saturn cu Corbu' si noul meu Televue Radian de 3mm. Pentru Jupiter, cele 2 benzi tropicale erau usor vizibile, de un rosu caramiziu, cu cea nordica mai pronuntata. Se mai vedeau si 2 benzi mai subtiri la aproximativ 50 latitudine, de un rosu extrem de pal, si ceva structura mai palida decat fundalul in zona ecuatoriala, Pacat ca pata rosie era pe cealalta parte. Pe Saturn m-am chinuit juma' de ora sa-l prind (mai greu cu un camp vizual de un sfert de grad pe un obiect care nu e suficient de luminos ca sa ilumineze in jurul lui) dar experienta a fost usor dezamagitoare - nu prea puteam sa-l prind in focus. Bine, nici nu am avut mult timp s-o fac, ca traversa repede sfertul ala de grad si setupul meu are ceva vibratii. Tot am reusit sa vad inelele, si ceva structura mai inchisa la culoare pe ecuatorul planetei, timp de o fractiune de secunda. Structura s-a confirmat si in telescopul de 250mm al unuia dintre colegii de star party, deci ma intreb acum ce-o fi fost. As fi zis umbra inelelor, dar o vedeam deasupra lor ...sau poate vad de fapt inelele luminate in contre jour. Hmmmm.... A, si Neptun prin Baader zoom la 8mm. Poate pentru ca era foarte jos,nu am reusit sa observ culoarea foarte vie pe care o are de obicei planeta asta prin binoclu, deci l-am recunoscut doar dupa pozitie. ----------------------------------- iulian90 13 Iul 2019 20:04 ----------------------------------- Aseara am avut si eu ocazia de a prinde turbulenta mica si am observat planeta Jupiter, la care se vedea si Pata Posie. Am folosit binocularul IOR pe telescopul de 114mm, la care contrastul era mai bun decat in varianta mono, cu ocularul de 9mm. Am testat si montura EQ1 pe care am imbunatatit-o de curand: http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=188759#188759 si se comporta mult mai bine decat inainte, astfel am putut mari timpul de captura la Jupiter ,de la 25 s cat imi pemitea montura Dobson fara tracking, la peste 60 s cu montura EQ1, iar rezultatele sunt mult mai bune. Mai jos prezint o imagine cu Jupiter, in care apare si Pata Rosie, fiind rezultata din stivuirea a 1100 cadre dintr-o captura video realizata cu camera video E-Boda , prin telescopul de 114mm. ----------------------------------- dreammer54 17 Iul 2019 10:36 ----------------------------------- Aseara, din balcon am privit si eu la Jupiter mai mult, la Saturn mai putin si un pic de tot la Luna, pana au acoperit-o norii lenesi. Din cauza lor - a norilor - nu m-am deranjat sa scot telescopul din casa si mi-am incercat norocul din balcon. E a doua oara cand folosesc telescopul.anul asta - si tot a doua oara cand Jupiter se vede biine, clar, iar pe Saturn aproape ca nu reusesc sa focalizez. De obicei mi se intampla exact invers. Avand in vedere conditiile, a fost surprinzator Jupiter - betoane incalzite de peste zi, nori, etc. Cele 2 benzi clare, cu mai multe detalii decat de obicei, posibil sa fi vazut si Marea Pata, n-am cautat inca sa vad daca e vizibila in perioada asta - si altele nevazute anterior: clar vizibila partea din sud (nord in ocular), ceva-ceva "linii" inspre nord (sud in ocular). Si tot aseara am vazut cea mai frumoasa aliniere a satelitilor cu Jupiter, dupa parerea mea. La 125x, cu 6 mm.Baader Classic Ortho. Am.incercat si cu lentila din Barlow (Q-Barlow), adica aprox.160x, dar am revenit repejor la 125x. Vreo 15 minute de cand am dus telescopul in balcon si pana s-a acoperit de tot cu nori. Scurt, dar a meritat din plin. ----------------------------------- iulian90 19 Iul 2019 12:51 ----------------------------------- @dreammer54. Interesante observatii la Jupiter, felicitari. :) Am observat si eu acea aliniere a satelitilor in noaptea eclipsei de luna, exact ca in desenul tau. A fost si o conjunctie mai stransa intre satelitii Io si Europa (cei mai apropiati de discul planetei Jupiter) in acelasi timp, ceea ce se observa si in desenul tau si am observat si eu in luneta de 60/900mm in acea seara. Telescopul de 114/900mm il aveam ocupat cu aparatul foto, indreptat spre Luna, asa ca am folosit luneta de 60mm ca sa observ vizual planeta Jupiter. Aseara a fost senin ,am mai facut o captura de 1m si 30 s durata, avand 2700 cadre, dar din cauza turbulentei cam mari, mai putin de jumatate din cadre au fost bune (1000 cadre) si le-am folosit pentru stivuire cu Registax. Captura am facut-o cu camera video E-Boda DVR 2001, prin telescopul de 114/900mm ,cu barlow 3x. Rezultatul a iesit cam modest fata de ultima imagine cu Jupiter ,de pe 12 iulie. ----------------------------------- valy 19 Iul 2019 13:06 ----------------------------------- Ce-mi place la imaginile tale este ca Jupiter pare foarte "curat" lucrat :) As incerca achizitionarea unei oglinzi principale mai mari, pastrezi componentele actuale (diagonala si focuser) si incropesti un telescop mai mare. ----------------------------------- iulian90 19 Iul 2019 17:33 ----------------------------------- Da , e buna ideea, dar numai noroc sa am sa gasesc oglinda de 6" sau de 8" la pret mai mic, sh. Cred ca la o oglinda primara de 8", secundara de 30mm a actualului telescop de 114mm ar fi prea mica, mai degraba s-ar potrivi cu o oglinda primara de 6". ----------------------------------- valy 19 Iul 2019 22:15 ----------------------------------- Mai relevant e raportul focal, iar daca o folosesti (doar) cu senzor mic s-ar putea sa nu te deranjeze prea mult vignetarea. Trebuie facut un calcul, dar un 6" f8 nu ar suna rau :). ----------------------------------- adic 20 Iul 2019 13:23 Saturn ----------------------------------- Saturn din 19.07.2019 cu ASI120MC ----------------------------------- valy 20 Iul 2019 15:03 ----------------------------------- Jupanul si fantana cantatoare :) ----------------------------------- Matrixul 20 Iul 2019 20:37 ----------------------------------- ?? ----------------------------------- tudor 20 Iul 2019 21:38 ----------------------------------- "Jupanul" se vede in dreapta sus ----------------------------------- valy 20 Iul 2019 22:11 ----------------------------------- Desigur, parea evident, nu am mentionat ca Jupiter e in dreapta sus. Se vede chiar si Saturn undeva in stanga dar mult mai palid. ----------------------------------- saiph 20 Iul 2019 22:24 ----------------------------------- Jupanul si fantana cantatoare :) [off-topic:/* pozele astea imi amintesc de meme-ul ala cu tipa f f sumar imbracata si cu o turla abia vizibila undeva intr-un colt intunecos si blurat din fundal, mica (mult mai mica decat "turlele" don'soarei), iar titrarea era ceva de genul "nu-mi dau seama, daca ma puteti ajuta sa ma lamuresc - aceea este o biserica ortodoxa sau catolica?" :lol: //* :off-topic] ----------------------------------- valy 20 Iul 2019 22:31 ----------------------------------- Nu stiu la ce poze va uitati voi, dar am incercat sa fiu putin mai out of mainstream, prea ne concentram pe detalii si uitam poza de ansamblu... :lol: PS: ai putea da link cu poza, poate analizam si noi turlele... ----------------------------------- iulian90 21 Iul 2019 18:55 ----------------------------------- Aseara am mai facut capturi video la planetele Jupiter si Saturn cu camera E-Boda ,prin telescopul de 114mm ,cu lentila barlow 2x, la un raport focal f/16. Seeing: 7/10, transparenta 2/5 (1 fiind cer excelent si 5 cer innorat). La Jupiter am observat Pata Rosie, aproape apunand, se vede si in imaginea postata mai jos. La Saturn a iesit poate cea mai clara imagine de pana acum in ciuda seeing-ului moderat, poate ca din prelucrare a iesit asa clara, am mai schimbat putin modul de prelucrare a capturilor, nu mai aplic RGB Align in Registax, pentru ca strica detaliile fine am observat. O iesi imaginea cu blur pe marginea discului planetei, dar se pastreaza detaliile fine, facand imaginea mai faina. Chestia ca si planetele Jupiter si Saturn sunt cam jos pe cer perioada asta si imaginea este afectata si de refractia astronomica, nu numai de turbulenta. ----------------------------------- starbuck 22 Iul 2019 18:04 ----------------------------------- Iulian, ce durata folosesti la clipurile cu Jupiter pentru stacking ? Din cate stiu in cazul lui Jupiter o durata mai mare de 90 de secunde are efecte negative asupra claritatii din cauza rotatiei planetei. Nu stiu daca optiunea de-rotation in Registax are chiar efectul scontat. Ai folosit-o cumva ? E vreo diferenta intre rezultate cu si fara optiunea asta ? ----------------------------------- iulian90 22 Iul 2019 19:50 ----------------------------------- La capturi folosesc o durata de maxim 90 s , de obicei 60 s . O dată am făcut și o captură de 2 minute, dar procesarea este cam greoaie pentru PC-ul meu vechi. Am folosit și funcția De-rotation in Registax dar nu am văzut nicio diferență. ----------------------------------- valy 22 Iul 2019 19:51 ----------------------------------- Derotation din Registax nu cred ca rezolva rotatia planetei. ----------------------------------- starbuck 22 Iul 2019 20:43 ----------------------------------- Interesant, intr-un tutorial de Registax 6 (http://www.asteroidoccultation.com/observations/Quick%20Tutorial%20on%20the%20Use%20of%20Registax%206.doc) am gasit definitia optiunii respective al carei efect incepe odata cu alinierea (Estimate rotation) si continua in stacking (De-rotate images) daca a fost selectata in aliniere: "De-Rotate Select the Estimate Rotation box. Choose at least 2 stars for alignment that are widely spaced across the video frame. Registax 6 will de-rotate the video so all field stars stay fixed. This will mean that any time stamps will not work in LiMovie. This feature is specifically designed for alt-az videos." Nu am gasit vreo definitie mai detaliata pe site-ul Registax asa ca parametrul respectiv se refera intr-adevar conform descrierii de mai sus la rotatia campului vizual cauzata de rotatia Pamantului in cazul unei miscari alt-azimutale. Am presupus implicit ca o captura planetara cu expunere lunga ar trebui sa fie cu tracking ecuatorial si am concluzionat ca rotatia vizata era cea a planetei. Multumesc, Vali pentru semnalare. ----------------------------------- iulian90 28 Iul 2019 11:35 ----------------------------------- Aseara am scos montura ecuatoriala EQ1 , am montat telescopul de 114/900 mm pe ea, cu camera video E-Boda si barlow 2x si am facut cateva capturi video la planetele Jupiter si Saturn, seeing-ul fiind acceptabil pentru astrofoto, de 7/10 pe scara Pickering. Am folosit si luneta de 60/900mm pe montura Dobson, la observatii vizuale impreuna cu ocularul de 9mm care da un grosisment de 100x. La Jupiter am surprins in imagine, nu numai Pata Rosie ,ci si umbra unui satelit in partea de dreapta -sus a discului jovian, deasupra benzii NEB, si chiar si satelitul in cauza, la cateva zeci de arc-sec vest de discul planetei. :) Am observat planeta si vizual prin luneta de 60/900mm, dar nu observasem umbra satelitului, ci doar Pata Rosie GRS si benzile NEB si SEB. Satelitul care a produs umbra pe discul lui Jupiter aseara era Europa, din ce am aflat de pe Stellarium. Interesant este faptul ca satelitul Europa, desi era la o distanta relativ mare fata de discul lui Jupiter a lasat totusi umbra pe discul planetei, cauza fiind unghiul de faza care este in jur de 8,4 grade si este in crestere. La opozitie unghiul de faza a avut valoarea minima si umbra satelitilor se vedeau aproximativ in dreptul lor, fie deasupra ,fie sub satelitul respectiv, depinzand de pozitia planetei fata de planul eclipticii. Mai tarziu, spre miezul noptii, am filmat planeta Saturn cu camera E-Boda prin telescopul de 114mm. Am observat planeta Saturn vizual ,prin luneta de 60mm si am reusit sa vad diviziunea Cassini cu dificultate, dar am vazut-o totusi. Prin telescopul de 114mm, diviziunea Cassini se vede relativ usor in conditii de seeing bun. ----------------------------------- iulian90 29 Iul 2019 12:47 ----------------------------------- Aseara la ora 22 am facut repede cateva capturi video la Jupiter cu telescopul de 114/900mm si camera E-Boda, pe montura EQ1, apoi am mutat telecopul pe montura Dobson si am inceput cu observatii vizuale la obiecte DSO. Seeing-ul a fost acceptabil, insa nu a mai fost prezenta Pata Rosie GRS si nici vreun tranzit al satelitilor. ----------------------------------- iulian90 02 Aug 2019 14:07 ----------------------------------- Inca doua imagini cu planetele Jupiter Si Saturn de aseara, rezultate din procesarea unor capturi video realizate aseara cu camera video E-Boda dvr2001si barlow 2x, prin telescopul reflector 114/900mm pe montura EQ1 motorizata. Am surprins pe capturile de aseara si GRS pe fata vizibila a discului planetei Jupiter si banda difuza mai alba pe planeta Saturn, in apropierea ecuatorului, precum si diviziunea Cassini pe inele. Dupa ce am facut capturile ,am observat vizual planetele Jupiter si Saturn, cu ocularul de 9mm si barlow-ul 2x de la Saiph, prin telescopul de 114mm, precum si cu cele 4 filtre care le detin ,inclusiv filtrul UHC. Din ce-am observat, am constatat ca filtrul UHC si cel verde #58 sint mai bune decat filtrul albastru #80 in evidentierea Marii Pete Rosii GRS si a benzilor de pe planeta Jupiter, mai ales cele NEB si SEB. Mai ales filtrul UHC pune in evidenta GRS mai bine decat celelalte filtre. Planeta se vede verde-turcoaz prin filtrul UHC ,benzile si Marea Pata Rosie se vad mai inchise la culoare ,cu tenta purpurie. Prin filtrul verde 58 planeta se vede verde-galbui decolorat, cu detaliile mai inchise la culoare, iar prin cel albastru 80 planeta se vede albastru-deschis, dar detaliile se vad mai putin intunecate decat prin celelalte 2 filtre UHC si verde, insa ceva mai bine decat in lumina integrala. La polul opus se afla filtrul orange #21 ,care face ca detaliile de pe planeta Jupiter sa apara sterse, mai ales GRS. Este bun numai la planeta Marte si pe timpul zilei la observat planetele Venus, Mercur sau stelele. Si planeta Saturn am observat-o cu filtrele si am observat ca cu filtrul UHC discul planetei se vede verde-turcoaz cu o tenta mai purpurie decat inelele, in rest filtrele nu prea scot in evideinta mai nimic, diviziunea Cassini, ca si acea banda mai deschisa la culoare de pe discul lui Saturn se vad mai bine fara filtre, in lumina integrala. Am mai invatat inca ceva in procesarea imaginii rezultate din stacking: am observat in Registax, la pasul Wavelets,dupa stacking, ca daca setez in fereastra "Denoise" o valoare prea mare, mai mare de 0,1, se mai reduce din zgomotul de pe fundalul imaginii dar se estompeza totodata detaliile fine de pe discul planetei, intocmai ca la functia RGB Align, deci nu trebuie insistat pe functiile acestea precum RGB Align, Denoise sau alte functii din programul Registax, mai ales in cazul capturilor care nu sunt tip RAW,cum sunt cele de la camera E-Boda. Desigur, as putea conecta camera prin laptop, folosind softul de captura ShapCap ca sa obtin capturi RAW, dar cum vremea asta devine din ce in ce mai imprevizibila, nu prea se mai merita sa ies si cu laptopul afara ca sa conectez camara la el, dureaza cam mult pregatirile, asa ca prefer sa folosesc numai camera cu cardul pe care sa salvez capturile, apoi le descarc in laptop in casa si apoi le prelucrez. ----------------------------------- starbuck 02 Aug 2019 19:41 ----------------------------------- Iulian, felicitari, la Saturn detaliile sunt din ce mai impesionante chiar daca granulatia este un pic marita. In general din cate am vazut personal la setarile Registax nu exista o reteta general valabila de aplicat in cazul unei procesari. In cazul tutorialelor trebuie considerat setup-ul tehnic pe baza caruia au fost generate. Factorii de influenta sunt destul de numerosi, cel mai important mi se pare a fi seeing-ul care afecteaza detaliile si focalizarea. Aceasta daca nu este efectuata corect periodic va mentine o calitate slaba a imagini pe toata durata capturii. Apoi ar urma calitatea video in sine a capturii. Cu cat au loc mai multe conversii dintr-un format in altul cu schimbari de rezolutie, spatiu de culoare si compresie cu atat pierderile de informatie (detalii) vor fi mai mari. Utila in acest caz este procesarea raw dupa cum s-a mentionat deja. Concluzia este ca pornind de la tutorialele existente nu trebuie sa ne lasam descurajati de eventualele probleme ci sa gasim varianta cea mai buna pentru setup-ul tehnic de care dispunem fiecare. Mult succes in continuare ! ----------------------------------- iulian90 02 Aug 2019 20:32 ----------------------------------- Multumesc @starbuck. :) O sa incerc odata sa conectez camera E-boda la laptop, ca sa scot capturi RAW, sa vad ce diferenta ar fi la calitate, dar sa prind vreme stabila si seeing bun. Granulatia este de la zgomotul produs de camera, dar si de la prelucrare poststacking ,in Registax, la pasul Wavelets trag mai mult de primul glisor Layer 1 pana la jumatate, de aceea apare granulatia, dar ma intereseaza detaliile fine mai mult decat granulatia. ----------------------------------- iulian90 14 Aug 2019 13:47 ----------------------------------- Aseara am facut capturi la planetele Jupiter si Saturn cu camera video E-Boda DVR 2001, barlow 2x si telescopul de 114/900mm. Capturile le-am prelucrat cu PIPP, Registax si Nero Photosnap editor. Am avut ceva de furca cu vantul care facea sa vibreze imaginea, dar am facut mai multe capturi ,din care unele au iesit mai bune, mai stabile si pe acelea le-am ales pentru prelucrare. ----------------------------------- theogon 31 Aug 2019 12:19 ----------------------------------- Reusite imagini Iulian, pun si eu un Saturn de aseara 30 august, am facut niste greseli la achizitie drept care imaginea este alb/negru. C11, turbulenta 6/10, 1900 cadre din care am oprit 1000 ----------------------------------- iulian90 31 Aug 2019 13:34 ----------------------------------- Multumesc Mihai. :) Faina imaginea cu Saturn, felicitari. :) Aseara am mai facut si eu niste capturi la Jupiter si Saturn cu camera video E-Boda si telescopul de 114/900mm si barlow 2x. Telecopul l-am lasat pe montura Dobson fiindca cea ecuatoriala o aveam ocupata cu echipament astrofoto pentru expuneri la obiecte DSO. Dar au iesit rezultate bune si cu telescopul pe montura Dobson, fara tracking. Capturile au avut o durata de maxim 26s, adica peste 750 cadre per captura, din care am stivuit in Registax cate 500-600 cadre pentru fiecare planeta. Seeing-ul a fost bun aseara la inaltimi unghiulare mici, cum rar se intampla, am observat planetele si la ocular prin telescopul de 114mm, la 100x si am vazut GRS pe fata vizibila a planetei si ceva protumberante (una-doua) pe banda ecuatoriala NEB, dar foarte mici ,abia vizibile, se vad si in imaginea cu Jupiter posta mai jos. De acum incolo planeta Jupiter isi cam ia "la revedere" de la noi, incepe sa apuna inainte de miezul noptii si culmineaza la meridian din ce in ce mai devreme, inainte sa se intunece afara. Mai ramane Saturn care deocamdata culmineaza la meridian mai tarziu, dupa ora 21 si apune dupa ora 1 noaptea. In schimb Neptun isi ia "revansa" perioada asta, cu toate ca e cam dificil de observat ,mai ales de filmat si o sa mai vina si Uranus, care este mai usor de observat ,dar greu de fotografiat sau filmat. :) ----------------------------------- adic 01 Sep 2019 10:18 Saturn ----------------------------------- Salut, O fotografie cu Saturn de aseara. M-am apucat de astrofoto de cateva saptamani. Folosesc o camera ASI120MC si un refractor SkyWatcher 102X1000 pe o montura NEQ3-2 neghidata impreuna cu un Barlow 2x. Pentru captura am folosit FireCapture. Pentru a avea mai multe cadre in captura am descoperit doua trucuri (probabil ca altii le stiau de mult timp): - folosesc un ROI cat mai ingust astfel incat marimea cadrelor sa fie mai mica - in momentul in care planeta iese din cadru pun captura pe pauza, aduc planeta in cadru si pornesc captura din nou. La Saturn se pot captura un numar mare de cadre. La Jupiter este mai complicat pt. ca dupa un timp apare in ecuatie miscarea de rotatie. ----------------------------------- theogon 01 Sep 2019 16:18 ----------------------------------- Pun un Jupiter din 30 august. Turbulenta mare, jupanul jos, eu aerian-tot tacamul, Plus C11, ASI 120 MC, HEQ5 incarcat la limita, 2800 cadre din care am prelucrat 1000. Registax si Photoshop. Iata fisa tehnica: Diametrul planetei 39,2", magnitudine -2,23, CM=I 67,8*, CMII=330,78*, CM III = 325,3*, focala 5600mm, gain 56, shutter 53 ms. Achizitie Fire Capture. ----------------------------------- Mircea Pteancu 01 Sep 2019 17:25 ----------------------------------- adic Un inceput foarte reusit ,spor la observatii ... si raportari ! theogon Foarte frumoase imaginile planetare,imi place si Saturn dar Jupiter este excelent ,felicitari ! Foarte bun C11. Cer senin,Mircea ----------------------------------- theogon 01 Sep 2019 18:00 ----------------------------------- Multumesc Coane Mircea. Desi senin caldura de peste zi a amplificat turbulenta si a afectat achizitiile. Desi Jupiter era jos si flutura ca steagul licuriciului de pe Luna imaginea finala a iesit mai bine decat Saturn care avea o declinatie mai mare si la care am luat imagini mai tarziu cand atmosfera se mai linistise. Mai am niste imagini pe care nu le pot deschide, desi sunt luate toate in aceleasi conditii. Urmeaza sa mai sap. Vorba lui Lucian Blaga:" Sapa fantanare, sapa, sapa, pana dai de stele-n apa..." ----------------------------------- iulian90 02 Sep 2019 16:20 ----------------------------------- Pun si eu o imagine cu Jupiter si satelitii sai ,de aseara. Observand planeta prin telescopul reflector de 114/900mm, la 100x, am remarcat conjunctia stransa dintre doi din satelitii galileeni, dar si a celorlalti doi ,care nu erau prea departe fata de acestia, fiind toti la vest fata de planeta. Interesanta zic eu, caci rar se intampla ca toti satelitii lui Jupiter sa fie apropiati intrei ei, chiar daca doi sunt ceva mai departati si doi mai apropiati intre ei. :) Fara sa stau pe ganduri, am luat repede camera E-Boda din casa, am instalat-o in locul ocularului si am facut o captura scurta la focala nativa a telescopului, fara barlow. Captura am prelucrat-o in Registax, pentru a iesi mai curata, fara "purici" pe fundal. Planeta a iesit alba din cauza supraexpunerii datorata camerei care nu are control manual al expunerii si sensibiltatii ci doar compensare de expunere EV care insa in astrofoto este inutila, egala cu zero, dar satelitii se vad destul de bine. ----------------------------------- Mircea Pteancu 24 Sep 2019 22:12 ----------------------------------- La inceputul lui Septembrie a avut loc o conjunctie Neptun- Fi Varsatorului. Pe care bien sure ca am urmarit-o. https://astroclubgalaxis.blogspot.com/2019/09/alerta-de-observatii-conjunctia-neptun.html L-am revazut de mai multe ori pe Neptun,la observatiile din cursul lunii curente cand cel ''mai mare'' telescop functional al meu a fost ''Ratusca cea urata''. Acest telescop a prezentat planeta cu disc vizibil la 144x /Radian 6mm si nu-i de mirare , diametrul discului neptunian fiind de 2,4''. Deci cam cat separatia dublelor din Epsilon 1-2 Lyrae,duble rezolvabile chiar si intr-o buna luneta de 60mm. De Sambata 21 Septembrie, Toleascopul a inceput sa revina la viata la noul ''Stalker'' Star Party. http://astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=190378#190378 https://astroclubgalaxis.blogspot.com/2019/09/noul-stalker-star-party-de-la-maltaret.html In acest telescop, astrii au prezentat un contrast foarte frumos de culoare la 51x (Neptun-albastru marin si Fi Aqr-oranj ),ambii vazandu-se (inca) in acelasi camp vizual. La 154x si,mai ales, la 205x ,discul neptunian a fost foarte clar vizibil, fiind vazut de toti participantii la acest Stalker Star Party. ''Cireasa de pe tort'' pentru mine a fost observarea lui Neptun ca obiect cu aspect stelar , in cautatorul RACII 9X50mm achizitionat de pe forum (multumesc saiph ! ). In loc de concluzie :Neptun trebuie sa fie vizibil si cu binoclurile. Cine nu l-a vazut inca pe Neptun ,este sfatuit sa se grabeasca! Nu mai sunt multe bilete ... spectacolul se va termina la sfarsitul lui Septembrie . :P Mircea ----------------------------------- Mircea Pteancu 16 Ian 2020 14:58 ----------------------------------- Un raport recuperat de la alt topic : Pe 11 Ianuarie am observat planeta Venus. Deoarece seara altitudinea lui Venus este destul de joasa ,nu pot sa folosesc dobsonianul de 200mm din cauza cladirilor si a vegetatiei care obtureaza cerul la mai putin de 30 grade. Asa ca am observat cu luneta ''zoth'' 60x828mm pe montura ''pipe'' Penelopa care plaseaza linia de vizare binisor mai sus fata de cea a howitzerului de 200mm. Pentru cautare am folosit G= 33 x/Plossl 25mm iar pentru observatii am folosit G= 138x / BCO 6mm : lumina este arhisuficienta iar detalii ioc. Nu a fost nevoie de diagonala. Turbulenta era mare ,imaginea planetei flutura ... ca drapelu' regimentului in lupta. Am obtinut insa o imagine utilizabila aplicand in fata ocularului BCO filtrul albastru 80A impreuna cu filtrul Moon&Skyglow. Observatia a confirmat: Venus este in faza ,are terminatorul convex. ( Nota : In apropierea polilor , coarnele zonei de noapte - care nu se vedea in sine - erau rotunjite deci elipsa terminatorului se racordeaza la limbul zonei de zi. Deci nu-i ca la Luna ,unde secera are varfuri ascutite. Voi cum vedeti acest detaliu ? ) La ocular am estimat ca terminatorul prezenta o convexitate undeva intre 75% si 80%. Un click in Stellarium mi-a aratat ca faza lui Venus era la momentul observatiei de 79%. Miercuri 15 Ianuarie ,am observat din nou Venus. De aceasta data am utilizat luneta ''zoth'' 90x600mm. Turbulenta a fost mai intensa decat pe data de 11 Ianuarie. Am folosit grosismentul de 24x /Plossl 25mm pentru cautare si 120x /Radian 5mm pentru observarea propriu-zisa,ambele prin diagonala oglinda de 2''.Nu am utilizat filtre. La 24x ,in acelasi camp cu Venus se vedeau mai multe stele dintre care am notat patru pe care azi le-am identificat cu Stellarium si anume : cea mai luminoasa ,spre Sud-Vest era 42 Aqr,45 Aqr la Sud,HIP 109720 la Vest si HIP 109998 la Nord-Vest. Azi am masurat cu rigla schitele lui Venus facute in ambele seri si am obtinut : - 11 Ianuarie : diametru disc =90mm ,coarda fazei =intre 68mm si 73mm ,deci faza intre 75,6% si 81%. Dupa Stellarium faza a fost de 79% -15 Ianuarie :diametru disc =90mm ,coarda faza= 70mm, deci faza de 77,7 %. Dupa Stellarium faza a fost de 78.3% Deoarece sunt un lenes,atasez schitele brute. Poate candva, le voi trece ''in curat''... Mircea ----------------------------------- iulian90 24 Ian 2020 17:21 ----------------------------------- O imagine cu planeta Venus realizata dintr-un film scurt de 340 cadre, obtinut cu camera video dashboard E-boda DVR 2001 ,prin telescopul reflector 114/900mm, cu barlow 3x (focala efectiva de 2700mm). Data: 24 ianuarie 2020, ora 16 TLR. Prelucrare: PIPP, RegiStax V6 , PhotoScape. Am mai observat si eu planeta prin telescopul de 114mm, vizual, la 100x si 300x, de multe ori in lumina crepusculara de dupa apusul Soarelui, dar astazi am observat-o inainte de apusul Soarelui si se vedea mai bine, mai clara, datorita inaltimii unghiulare mai mari fata de orizont. Planeta are o faza de 75,7 %, un diametru de 14,7" si o elongatie de 39 grade. ----------------------------------- adic 25 Ian 2020 19:50 Venus din 24.01.2020 ----------------------------------- O imagine cu Venus din 24.01.2020 (150 din 1500 cadre) Setup: - SkyWatcher 102X1000 - Barlow 2X - ASI 120MC - FireCapture - AutoStakkert2 - Registax ----------------------------------- iulian90 09 Feb 2020 19:36 ----------------------------------- Salutare tuturor. :) Azi am avut cer senin, mai ales dupa pranz, iar spre seara am iesit cu telescopul reflector de 114/900mm sa observ planeta Venus ,eventual sa o si filmez cu camera video E-boda, dar am aflat ca si planeta Mercur se vede bine perioada asta, asa ca in amurg,putin dupa apusul Soarelui, am cautat planeta Mercur mai intai cu binoclul Bresser Superfocus 10x50, apoi odata gasita, am indreptat si telescopul spre dansa si am filmat-o mai intai cu camera E-boda, apoi am observat-o la 300x cu ocularul de 9mm si barlow 3x montate in locul camerei, pe telescop. La fel am facut si la planeta Venus, am filmat-o apoi am observat-o prin ocular. Seeing-ul a fost bunicel, cam 7/10, mai bun decat pe 24 ianuarie, cand am mai observat si filmat planeta Venus. Si planeta Mercur am vazut-o relativ bine, avand o faza de 56% , aspectul fiind intre cel de minge de rugby si litera D. Planeta Venus are cam acelasi aspect, doar ca se vede cu mult mai clara decat Mercur, avand insa o faza mai mare, de 70%. ----------------------------------- Mircea Pteancu 09 Feb 2020 20:00 ----------------------------------- Excelent Iulian,felicitari ! Sa fii pe faza (daca vremea va permite),conform anuarului Meteor al MCsE , pe 11 Februarie va avea loc dichotomia lui Mercur. Cer senin,Mircea ----------------------------------- iulian90 10 Feb 2020 13:15 ----------------------------------- Multumesc dl .Mircea. :D Din pacate prognoza aici (ca in mai toata tara) nu arata prea buna in urmatoarele zile, nici diseara, se apropie rapid un val de nori si furtuni, nu stiu daca maine o sa pot surprinde faza de dichotomie a lui Mercur. Poate o sa reusesc totusi sa surprind faza de semiluna a planetei dupa ce o trece furtuna de tara noastra. :) ----------------------------------- iulian90 12 Feb 2020 19:45 ----------------------------------- Azi dupa amiaza am observat din nou planetele Venus si Mercur prin telescopul reflector 114/900mm, ce l-am dotat cu gradatii pe azimut si altitudine (a mai avut si acum doi ani gradatii dar le-am dat jos ca nu erau precise) si astfel pot cauta din nou stele si planete pe timpul zilei. Am pus in pol telescopul dupa anumite repere (muchia aleii din fata casei) in raport cu punctele cardinale, apoi am inceput sa caut planeta Venus, am gasit-o dupa scurt timp, mai intai a aparut in cautatorul telescopului apoi si in ocularul de 40mm atasat la telescop, care ofera un camp 1,77 grade. Imaginea planetei cam fierbea, semn ca seeingul nu era prea bun, am schimbat ocularul de 40mm cu cel de 9mm si intr-adevar imaginea nu se vedea prea ok din cauza turbulentei. Am cautat si planeta Mercur, dar cautarea a fost mai dificila din cauza luminozitatii relativ mici a planetei, care facea ca contrastul dintre discul planetei si cerul cam luminos din zona sa fie redus. Pana la urma am gasit planeta Mercur in ocularul de 40mm , abia se vedea, iar in cautatorul telescopului nu se zarea deloc. Imaginea planetei Mercur era mai neclara ca cea a lui Venus, dar totusi se distingea forma D a discului. Ieri datorita vremii nefavorabile nu am reusit sa observ dichotomia planetei Mercur. Am facut si cateva filmari la ambele planete , insa doar filamrea cu Venus a fost mai buna de prelucrat, cea cu Mercur a iesit neclara si nu a mers procesata. ----------------------------------- valy 13 Feb 2020 10:16 ----------------------------------- Este cam supraexpusa. ----------------------------------- iulian90 13 Feb 2020 13:31 ----------------------------------- Da , este din cauza camerei care nu dispune de reglaj manual al expunerii, ci doar a compensatiei de expunere, de la +2 EV la -2 EV si modifica expunerea automat in functie de lumninozitatea cerului, aseara am facut filmarea cam tarziu, cand Soarele era cam jos si cerul incepea sa se intunece, iar camera, desi o aveam setata pe -2 EV ,a marit expunerea si planeta a iesit supraexpusa. Anul asta cred ca o sa imi iau o camera web Microsoft Lifecam HD 3000 care sa o conectez pe laptop si o sa folosec softul de captura SharpCap, o sa am posibilitata reglarii manuale a expunerii si nu o sa ma mai confrunt cu supraexpuneri ca in cazul camerei E-boda. ----------------------------------- saiph 13 Feb 2020 13:36 ----------------------------------- Incearca sa o pacalesti cu un filtru neutru, sau o extensie la Barlow. N-ar merge? Faine poze, de altfel. Pandesc si eu o ocazie propice sa ies sa iau niste imaginicu Venus prin Mak, cu ADC, Barlow si camera planetara. Mai greu cu timpul liber.. :lol: ----------------------------------- iulian90 13 Feb 2020 13:53 ----------------------------------- Da, stiu si acest truc, deobicei la planete luminoase folosec barlow 3x, la Venus uneori pun si filtru verde nr 58 care este inchis si reduce luminozitatea , insa vireaza culoarea spre verde, si oricum camera mareste expunerea la maxim chiar daca se intuneca imaginea si dauneaza atunci cand este seeing mai prost. Mai am alte camere web precum Philips Toucam 840k si Logitech Quick CAM 9000, dar prima nu merge sa o folosesc pe laptop, fiindca nu merge sa instalez driverul, ca nu este compatibil cu Windows 10, iar cealalta camera nu este prea buna, cand este turbulenta imaginea parca flutura , parca se onduleaza in timpul filmarii, mai ales cand misc accidental telescopul se observa ondulatia imaginii. ----------------------------------- saiph 13 Feb 2020 14:45 ----------------------------------- (...) nu merge sa instalez driverul, ca nu este compatibil cu Windows 10(...) A... pfff... nu, mersi :) no Win10 for me. Laptopul pe care-l iau la stele are pe el un Win7 corespunzator, nu-l scot pe net, e sistem inchis; Win7 rulzz, e stabil, prietenos cu driverele echipamentelor pe care le folosesc. Sa stea sanatos la el acolo Win10 :D N-am vazut sistem mai dezagreabil decat Win10. A, ba da - Vista :lol: ----------------------------------- iulian90 13 Feb 2020 18:19 ----------------------------------- Într-adevăr, Windows 10 este nasol , mulți nu il suportă din cauza update-urilor dese si de prost gust. :) Când am cumpărat laptopul avea deja instalat Windows 10 pe el. Dar as putea trece la Windows 7 si scap astfel de probleme. ----------------------------------- Andi 13 Feb 2020 19:31 ----------------------------------- Windows XP rulează încă pe multe sisteme, cu sau fără dezvoltări la zi (care costă). Este stabil, „micuț” și se mișcă repede. Driverele și softurile noi sunt o oarecare problemă. ----------------------------------- saiph 13 Feb 2020 23:10 ----------------------------------- Am reusit sa prind si eu azi o fereastra de senin inainte ca Venus, in faza de 69%, sa se ascunda dupa blocul de vis-a-vis; asa ca am tras cateva clipuri cu camera planetara, pe care urmeaza sa le trec zilele-astea prin Registax (deocamdata am reusit doar sa le optimizez in PIPP). Si am pus si ochiul la ocular. Frumos, dom'le! :) Am lasat ADC-ul in telescop si am adaugat filtre colorate, dintre care cel mai ok mi s-a parut prin cel verde (caruia i-am adaugat si un neutru), apoi cel rosu. Doar cel polarizor parca sa zic ca a mai scos un "oh, wow" de la mine, dupa ce am realizat ca scosesem ADC-ul (ma pregateam sa strang, cand mi-am amintit de var-pol) - surprinzator de curat/alb s-a vazut, foarte natural. Parca sa zic ca la un moment-dat s-a zarit si ceva zona diferita de alb pe suprafata planetei. Poate mai confirma cineva. Marirea maxima a fost in jur de vreo 300x cred. Prin albastru, galben si portocaliu nu mi-a placut. Pacat ca am fost iar comod si in loc sa iau oculare fixe, am pus zoomul 8-24mm in Barlow (plus extensie)..... meh... Calul de bataie a fost din nou Makul 127 si complicele lui, Twilight I - cel tunat si recent inaltat cu un "gat" de 8" facut in regim ATM. Deci, revin cu cel putin o poza, cat de curand. L.E.: am trecut prin Registax inregistrarile si a iesit... ceva-ceva, destul de ok-ish, dar se simte nevoia unei monturi EQ cu tracking macar, ca Venus nu trece la meridian.. deh; in felul asta ar creste simtitor numarul cadrelor utile, mai ales cu ROI; pfuuuuuu... cum ar fi fost un 60 fps la 320x240, timp de 2-3-4min...? ca la Venus nu ai nevoie de "derotate", ca la celelalte. --> NOTE TO SELF: timpul de expunere pare ok (3ms), dar gainul ar trebui redus pe la un 15, cred (din 50); am tras cu 25 si e mult supraexpusa, apoi cu 18 si tot mai are un petic ars, desi live pe ecran aparea destul de bine. oh well... ----------------------------------- Teo B01 13 Feb 2020 23:30 ----------------------------------- Da vizual sa prezentat destul de bine doamna, ADC-ul ajua si vizual ? (scuze daca inrebarea pare prosteasca prefer sa aflu ) ----------------------------------- iulian90 13 Feb 2020 23:42 ----------------------------------- Am mai observat si eu planeta Venus la ora pranzului, cand inca nu ajunsese la meridian, dar nu am observat nimic diferit pe suprafata sa, turbulenta era cam mare si imaginea planetei cam flutura. Am incercat sa caut si planeta Mercur dar am renuntat pana la urma fiidca cerul era prea luminos si nu am reusit sa zaresc planeta. ----------------------------------- saiph 14 Feb 2020 08:19 ----------------------------------- Da vizual sa prezentat destul de bine doamna, ADC-ul ajua si vizual ? (scuze daca inrebarea pare prosteasca prefer sa aflu ) Pai, avand in vedere ca fara el "doamna" aparea "fardata" in exces :lol: as zice ca da. Oricum, de cativa ani a devenit un accesoriu mai mult decat util, cu mai toate planetele fotogenice aflate foarte jos (cel putin de aici..). Avantajul e ca nu indeparteaza componente, asa cum fac filtrele, ci corecteaza, adica lasa sa treaca toata lumina (transmisa de prisme) si ii regleaza "convergenta" canalelor, daca pot spune asa, creand o imagine mai clara. Ca si cum ai avea un ecran la care poti ajusta suprapunerea (sau intensitatea, ca fizic ei sunt oricum separati) pixelilor RGB a.i. sa obtii imaginea unui punct alb, in loc sa te apuci sa intrerupi alimentarea pt grila de pixeli R sau G sau B selectiv (obtinand un punct colorat altfel decat alb si mai putin luminos). ----------------------------------- Teo B01 14 Feb 2020 08:58 ----------------------------------- Multumesc , lamurit ----------------------------------- saiph 14 Feb 2020 15:15 ----------------------------------- Si, cam ceva in genul asta a iesit madam in poza. Se putea si mai bine, asa e, dar deocamdata atat. O mai vizitez cand mai creste (sau scade, depinde la ce ne referim - diametru sau faza sau stralucire). Se apropie destul de mult de ceea ce vedeam in ocular - cu mentiunea ca nu era cel mai "stralucit" ocular.. Am incercat sa-i domolesc zona aia supra-expusa cat am putut de elegant; scuze daca mi-a fugit mana pe slidere si n-a reusit operatia.. :D ----------------------------------- varadinagypal 17 Feb 2020 19:37 Venus ----------------------------------- Venus, false color. Portocaliu= rgb, cian = Calcium K. Mai multe detalii la mine pe site. https://csillagtura.ro/venus-2020-02-16/ Motivul: am folosit un inclinometru construit din arduino pentru a prinde planeta pe cerul de zi, intre AZ 170-200, unde am eu orizont, din gaura de pe perete, adica balconul-observator. ----------------------------------- MariusP 18 Feb 2020 08:04 ----------------------------------- Or fi ele false culorile, da' eu am ramas :shock: ----------------------------------- Andi 18 Feb 2020 10:25 ----------------------------------- Culori false care pun in evidenta detalii reale din atmosfera venusiana. Merita orele de expunere prin filtrele selective. PS avantaj Venus, pentru că se rotește lent ;) ----------------------------------- iulian90 18 Feb 2020 18:38 ----------------------------------- @ varadinagypal. Interesanta imaginea cu Venus , felicitari. :) Prin filtre de banda ingusta, mai ales in portiunea violet si ultraviolet a spectrului se pot surprinde detalii in atmosfera lui Venus. In lumina integrala , discul planetei apare alb, fara nici un detaliu. Azi am observat si eu planeta Venus prin reflectorul de 114/900mm la 300x, pe la orele 15-16, pana sa apuna soarele, era mai sus de 48 grade altitudine spre sud-vest. Am facut si cateva filmari cu camera E-boda prin telescopul de 114mm, cu barlow 3x. Turbulenta a fost redusa si imaginea planetei a fost clara. ----------------------------------- Mircea Pteancu 06 Mar 2020 19:38 ----------------------------------- Aseara,Joi 5 Martie a.c. am beneficiat de un fel de cer senin ,varianta jeleu gri-galbui si nitel verzui. Dar ,ma rog, am putut face observatii. Venus s-a zbatut mai ceva ca flacara brichetei in vantul ''muncilor agricole'' de la fiecare inceput de an scolar, obligatorii pe vremea Dictatorului . Am folosit dobsonianul de 200mm si ocularul Mark III zoom intre 100x si 154x. Atasez schita bruta , cu darkuri ,flaturi ,ADC-uri si Registaxuri inglobate in camera cu care am venit pe lume. Deci va rog sa aveti bunavointa deoarece sunt niste editii mai vechi... :wink: Azi am masurat pe schita ,coarda fazei este de 55mm.Asadar eu am ''vazut/notat'' Venus intr-o faza de 55mm/90mm adica 61.1%.Stellarium da pentru momentul observatiei o faza de 60.2%. Daca as nota cu 1 o schita proasta si cu 5 una perfecta, vreau sa va spun ca la terminarea observatiei am apreciat-o pe aceasta cu nota 3. Oricat ma straduiesc ,pe schita curbura terminatorului este mai mare decat cea pe care as fi vrut sa o desenez. Cu asta vreau sa va spun ca nu valoarea fazei de 61.1% ma nemultumeste ci aspectul/forma curbei terminatorului care ar trebui sa fie un segment de elipsa -acum puternic aplatizata. Ori eu o reprezint mereu prea bombata. Nota : pe schita, rog a se lua in considerare doar partea hasurata. Lumina cenusie a lui Venus am vazut-o o singura data in viata ,cu dobsonianul stramosesc de 160mm. Dar asta e ... ''numai cine nu observeste nu greseste'' zice astronomu' anonim. Mircea ----------------------------------- iulian90 14 Mar 2020 23:09 ----------------------------------- Ieri , pe 13 martie 2020, ziua ,la orele 15-16 TLR, am observat si filmat planeta Venus prin telescopul dee 114/900mm. Planeta a ajuns la un diametru aparent de 21", faza de 57% si elongatie de 45 grade si 42'. La filmarea planetei am utilizat camera web Logitech Quick Cam Pro 9000 HD, care am montat-o pe telescop cu barlow 3x si am conectat-o la laptop care l-am scos afara pe o masuta. Camera Logitech este mai potrivita si mai buna in unele privinte decat camera E-boda, datorita posibilitatii dezactivarii reglajului automat de expunere si gain, care este mai mult derajant la camera E-boda si supraexpune imaginea planetei in unele conditii. Prin camera Logitech, planeta Venus a iesit foarte bine ,fiindca am micsorat mult expunerea. :) ----------------------------------- iulian90 19 Mar 2020 20:34 ----------------------------------- Prezint o imagine cu planeta Venus , rezultata din procesarea unei filmari facuta ieri dupa amiaza cu camera web Logitech Quick Cam 9000, prin reflectorul de 114mm, cu barlow 3x. Procerarea am facut-o cu programele AutoStakkert2 (la stivuire) si Registax (la wavelets) Planeta Venus a ajuns foarte aproape de faza de dichotomie , terminatorul se vede drept. Diametrul unghiular este de 22" ,faza de 54% si elongatia de aproape 46 grade. ----------------------------------- Mircea Pteancu 20 Mar 2020 13:55 ----------------------------------- Iulian Excelente fotografiile lui Venus ,felicitari ! Esti de acord sa le folosim intr-o discutie despre efectul Schroeter ? Am observat Venus in seara zilei de Marti 10 Martie a.c. si am facut schita intre 19:10 si 19:15 TLR. Am folosit in continuare comparatia dintre ''segmente'' pentru a cuantifica faza. Astfel coarda fazei am obtinut-o de 52mm care raportat la diametrul de 90mm de pe schita a rezultat o faza de 57.7%. Telescopul folosit a fost luneta ''zoth'' de 60x828 mm la G=138x /Plossl Celestron 6mm +filtru albastru 80A. Seeingul nu a permis folosirea unui grosisment mai mare. Fara a lasa loc de discutii,terminatorul a fost convex. Am reobservat Venus in seara zilei de Marti, 17 Martie a.c.,folosind dobsonianul de 200mm si ocularul Baader zoom cu mariri de pana la 154x. Seeingul a fost execrabil ,nu am executat schita.Terminatorul se vedea puternic aplatizat dar totusi convex.Nu am putut cuantifica insa faza. Aseara ,Joi 19 Martie a.c. am reobservat Venus cu acelasi reflector de 200mm. Seeingul apreciat la Pickering 6/7 mi-a permis folosirea grosismentului de 205x/Radian 6mm+filtru albastru 80A. Am executat schita.Nu doresc sa polemizez cu colegii dar terminatorul nu a fost drept nici aseara ci usor convex.Am apreciat sageata convexitatii la 1/20 din raza discului venusian. Asadar , consider ca aseara Venus a fost in faza de 52.5% in timp ce Stellarium a indicat pentru momentul observatiei ( 19:45 TLR) o faza de 53.9%. Recapitulare : 10.03.2020 faza conf. Mircea : 57.7% faza conf. Stellarium : 58.4% 19.03.2020 faza conf. Mircea : 52.5% faza conf. Stellarium : 53.9% Apar doua ipoteze : a)Revazand si estimarile proprii anterioare ,cred ca dichotomia se va produce cu una sau doua zile inaintea datei calculate de 27 Martie a.c. ora 1:15 TU. b)Caracteristicile individuale ale observatorului (Mirciulica in acest caz) introduc o eroare sistematica de avans cu una sau doua procente in evaluarea fazei venusiene. Fenomenul real de dichotomie imi va confirma care dintre ipoteze este valabila. Nu ma voi necaji daca se va confirma ipoteza ''b'' deoarece ma va ajuta sa ma perfectionez ca observator vizual. Mircea ----------------------------------- iulian90 20 Mar 2020 18:52 ----------------------------------- Multumesc pentru felicitari. :) Desigur, sunt de acord cu folosirea fotografiilor in discutia despre efectul Schroeter, nu-i nicio problema. :) Vreme buna sa am, sa mai pot face poze la Venus. ----------------------------------- iulian90 26 Mar 2020 21:16 ----------------------------------- Prezint o imagine cu planeta Venus, realizata din prelucrarea unor filmari scurte facute cu camera web Logitech QuickCam 9000 (conectata la laptop), prin telescopul de 114/900mm. Planeta Venus este in faza de dichotomie, cel putin din punctul de vedere al Stellarium, care indica o valoare a fazei de 50,1%. Diametrul planetei a ajuns la valoarea de 24", iar elongatia la 46 grade. Azi am prins seeing bun pentru observarea planetei Venus,de 8/10, insa atmosfera era incarcata de un nor de praf venit dinspre Marea Neagra si care reducea cam mult transparenta, parca ar fi smogul din Beijing, din China :lol: , dand impresia ca se lasa ceata prin care Soarele abia se chinuia sa lumineze solul. Abia am gasit planeta Venus, m-am folosit si de binoclul Bresser 10x50 ca sa o gasesc, caci cu ochiul liber nici vorba sa se zareasca, asa de dens era praful din atmosfera. La filmare am folosit softul de captura SharpCap , iar la prelucrare, softurile PIPP, AutoStakkert2 , RegiStax6 si PhotoScape. ----------------------------------- Mircea Pteancu 26 Mar 2020 23:39 ----------------------------------- Smogul acela nu a ajuns inca la Arad dar desi Telescopius mi-a promis zero nori pentru aceasta seara,am avut tot cerul acoperit de un soi de pacla sau de nori subtiri. Din aceasta cauza nu am catadicsit sa pun dobsonianul de 200mm la fezandat. Venus s-a vazut binisor cu ochiul liber dar inconjurat de un halou ,un fel de coroana. Am pus in statie luneta ''zoth'' 60x828mm pe montura Penelopa si am folosit la observarea lui Venus maririle de 104x / zoom 8mm MZT si 138x/Plossl 6mm. Intre orele 20:10 TLR si 20:20 TLR am facut o schita pe care am incercat sa redau ceea ce am vazut. Pentru ochiul meu ,terminatorul nu mai este o linie dreapta ci foarte,foarte usor concava. Schita nu a reusit,concavitatea de pe schita este mai considerabil mai pronuntata decat ceea ce am vazut. Nu as putea cuantifica cu cat dar eu asa am vazut ca Venus este trecuta de dichotomie. Pe maine seara am iarasi promisiune de cer, mai bun decat azi , am sa pregatesc reflectorul de 200mm ca sa confirm sau sa infirm ceea ce cred ca am vazut azi. Mircea ----------------------------------- Mircea Pteancu 29 Mar 2020 17:40 ----------------------------------- Am observat Venus in seara zilei de Vineri 27 Martie a.c.,incepand de la 20h TLR , cu dobsonianul de 200mm. Am utilizat grosismentele de 137x /Plossl Revelation si 205x/Radian 6mm,ambele cu filtru albastru 80A si oranj 23A.Marirea de 246x/Radian 5mm a fost prea mare ,nu a fost permisa de catre turbulenta atmosferica. Terminatorul mi-a aparut concav. Pana acum nu am consultat decat Stellarium pentru valoarea fazei la momentul observatiei. Am facut aceasta deoarece nu am vrut sa fiu influentat in evaluarile proprii. Vineri seara ,Venus se vedea pe un fundal foarte bogat de stele din Aries. La 41x/LV 30mm , Venus s-a vazut avand la Vest o steluta si alte opt la Est. Stellarium imi spune acum ca trebuia sa vad ceva mai multe. Asta e,eu am vazut doar cele noua stele notate pe captura de ecran din acest program. Chiar si asa a fost o imagine foarte frumoasa. Am reobservat Venus aseara,Sambata 28 Martie folosind tot reflectorul de 200mm. Turbulenta a fost mai mare ,transparenta mai scazuta ca Vineri. Am putut folosi grosismentele de 154x/Mark III zoom la 8mm in lumina integrala si 137x/ Plossl Revelation 9mm cu filtru albastru 80A. Terminatorul era concav ''fara drept de apel''. Pe schita mea am masurat o coarda a fazei de 43mm sau 44mm pe o schita de 90mm. Faza = 43/ 90 = 47.7% sau 44/90 =48.8%. Media este 48.25% deci apreciez ca aseara am vazut Venus in faza de 48%.Zecimalele sunt artefacte de calcul ,nicidecum nu pot sa apreciez faza la asemenea precizii. Mircea ----------------------------------- iulian90 30 Mar 2020 20:58 ----------------------------------- Eu nu am mai putut observa planeta Venus decat pe 28 martie seara ,dupa apusul soarelui, din cauza vremii proaste, cu multi nori si atmosfera incarcata de praf adus din alte parti. Turbulenta in acea seara de 28 martie era cam mare pentru capturi la grosismente mari, dar tot am facut o poza la conjunctia planetei Venus cu Luna din acea seara, distanta dintre astri fiind totusi mare, de mai mult de 5 grade. Poza am facut-o cu aparatul Canon 450D si teleobiectivul foto Albinar, reglat la focala de 150mm, fiind cu focala variabila intre 85 si 200mm. ----------------------------------- varadinagypal 31 Mar 2020 15:38 ----------------------------------- Pot numai sa va recomand sa observati Venus printr-un filtru deepsky de oxigen III. Am incercat, cu un coleg si alea au fost printre cele mai faine imagini pe care le-am vazut vreodata. Imaginea cian-albastra e foarte calma in comparatie cu ce e in full spectru, si se vad si formatiuni de albedo. Am vazut printr-un dobson de 250/1200, cred ----------------------------------- Mircea Pteancu 31 Mar 2020 22:54 ----------------------------------- Multumesc pentru sugestia foarte interesanta ! As vrea mult sa vad pe Venus formatiuni de albedo. Nu am filtru OIII,am sa incerc cu UHC. Cer senin ,Mircea ----------------------------------- saiph 06 Apr 2020 22:16 ----------------------------------- Intr-adevar, am avut ocazia in seara asta sa testez un filtru de genul asta pe Venus si chiar da rezultate faine. Am comparat cu polarizorul variabil (pus pe nuante de culori, setat pe un mov-lila bomboniu, apoi pe un auriu foarte calm), cu verde #56 combinat cu un neutru, dar si cu ocularul Psy35 homemade (pe reteta RDP) care da o nuanta cianotica asemanatoare cu cea data de filtrul de contrast; iar pe suprafata planetei s-au putut distinge, cu fiecare din aceste filtre, niste "umbre" fine neuniforme. Foarte asemanator cu cele prezentate de Pal - si-i multumesc pt imagine si sugestie de filtru. Setupul folosit - SW Mak127, Vixen Silver Top 10mm Plossl, Meade Seria 4000 9.7mm Plossl, Barlow Meade 1.8x, binoview IOR dotat cu oculare de 13.3mm si camp de 66 grade + celula Barlow Parks 2x, ES Twilight I Alt-Az. ----------------------------------- auriga 07 Apr 2020 14:17 ----------------------------------- Cu un dobsonian mare n-am vazut mare lucru cu filtrul OIII Baader, nici cu H-alpha 30nm Baader. Dupa ce m-am uitat pe site-ul lui Pal (csillagtura.ro) am vazut ca nici nu prea era mare lucru de vazut. Voi incerca si cu un refractor (Ed100) si cu alte filtre. ----------------------------------- auriga 08 Apr 2020 10:20 ----------------------------------- Aseara m-am uitat si prin ED100, imaginea a fost frumoasa, mai stabila (de asteptat) putin ca in dobsonian, cel mai bine a functionat filtrul OIII la 166x insa nu am vazut detalii evidente. edit: In aceasta seara (8 aprilie) m-am uitat din nou la Venus cu un dobsonian gso 20cm f/5 plus un filtru gso #47 violet cu care am putut in sfarsit distinge foarte slab ceva detalii, dupa multe minute la ocular, tot la 166x. ----------------------------------- iulian90 09 Apr 2020 15:48 ----------------------------------- Prezint o imagine cu Venus din 7 aprilie 2020, rezultata din stivuirea cadrelor dintr-un film scurt, de 15 sec. realizat cu camera web Logitech QuickCam 9000 si barlow 3x , prin telescopul de 114/900mm. Seeing-ul a fost bun pentru observarea planetei la orele dupa-amiezei, cand planeta era destul de sus pe cer, la mai mult de 50 grade deasupra orizontului. Am observat si eu planeta Venus prin cateva filtre, orange #21,verde #58, albastru #80A si UHC ,dar nu am observat nici un detaliu mai intunecat pe suprafata planetei Venus, nici chiar prin filtrul UHC. Prin filtrul orange #21 planeta se vedea pe un fond mai intunecat, iar prin filtrul UHC parca mai clara, cel putin limbul mai bine conturat, in rest prin celelalte doua filtre, albastr #80A si verde #58 planeta se vedea cu contrast mai redus. ----------------------------------- iulian90 10 Mai 2020 20:04 ----------------------------------- Buna seara tuturor. :) Nu am mai intrat demult pe forum pentru ca am avut o perioda mai dificila, dar de curand am reluat observatiile (numai ca vremea ne tot pune bete-n roate :mrgreen: ). Mai devreme am observat planeta Venus, care a ajuns la o faza destul de mica, in jur de 15-16 % si un diametru aparent de peste 45". Apoi am facut trei capturi scurte (de 15s fiecare) cu camera Logitech ,montata pe telescopul reflector de 114/900mm, cu barlow 3x si conectata la laptop , ruland pe softul de captura SharpCap . Prelucrarea am facut-o cu PIPP (conversia din format avi in imagini bmp si decuparea cadrelor in jurul planetei) si Registax (stacking cadre si wavelets). ----------------------------------- Mircea Pteancu 10 Mai 2020 21:42 ----------------------------------- Iulian Bine ai revenit,sper ca problemele s-au rezolvat. Scrie-mi pm daca te pot ajuta cumva. Aspectul general al planetei din fotografia ta seamana mult cum am vazut-o si eu cand am testat lentila Barlow cea noua. Aspectul terminatorului si iluminarea fazei corespund foarte bine. Doar la limb vad o franja care la mine nu se vedea si sunt sigur ca vizual nu se vede nici in telescopul tau de 114mm. Oare de unde provine,de la Barlow sau de la camera ? Cer senin si numai bine, Mircea ----------------------------------- iulian90 11 Mai 2020 09:34 ----------------------------------- Dl. Mircea Pteancu. Problemele au fost de natura psihologica, legate de situatia asta cu pandemia, nicidecum nu am fost bolnav, dar am trecut cu bine peste acestea. :) Acea franja de langa limbul planetei este cel mai probabil un artefact aparut in urma stacking-ului cadrelor si mai cu seama la pasul '"wavelets", cred ca am tras prea mult de glisoare, am avut relativ putine cadre, cam 860 la numar, insumate din 3 capturi scurte de cate 290 cadre fiecare, fiindca nu dispun de tracking, telescopul l-am avut pe montura Dobson, iar planeta iese din camp dupa aprox. 10-15s, asa ca nu am putu strange prea multe cadre. Si mai apare si problema rotirii campului, caracteristic monturilor al-azimutale, de la o filmare la alta planeta isi schimba inclinatia, dar asta nu ar trebui sa reprezinte o problema pentru softul Registax, care ar trebui sa alinieze si sa suprapuna bine cadrele. Am incercat si cu AutoStakkert, dar rezultatul e slab, nu suprapune bine cadrele si imaginea planetei iese multiplicata. ----------------------------------- GunDALF 11 Mai 2020 09:48 ----------------------------------- Trebuie sa folosesti PIPP mai intai, apoi Autostakkert. Personal obtin rezultate mai bune cu AS decat cu Registax. PIPP e un soft foarte bun pentru editari de clipuri in vederea stackingului ulterior. E foarte intuitiv. Poti sa centrezi, decupezi, eventual redimensionezi, ultimul lucru nu prea e de dorit. Singurul neajuns, daca alegi sa salveze lossless, e ca face fisiere foarte mari, de ordinul GB sau zeci de GB. Deci, trebuie spatiu serios. Am editat odata vreo 17 clipuri de cate 9-10000 de frame-uri și mi-a ocupat cateva sute de GB. Te pot asista cu sfaturi, daca e nevoie. ----------------------------------- iulian90 11 Mai 2020 10:47 ----------------------------------- Desigur ca folosesc si softul PIPP de vreo trei ani si stiu ca este foarte bun la prelucrarea capturilor inainte de stacking. Dar din cauza faptului ca nu am montura ecuatoriala sau platforma ecuatoriala pentru montura Dobson, nu pot face filmari prea lungi si nu strang suficient de multe cadre pentru stacking, ca sa iasa rezultate mai bune. Aveam in plan sa imi construiesc o platforma ecuatoriala, dar pandemia asta, cu restricitiile de circulatie si inchiderea temporara a unor magazine precum dedeman sau bricodepot mi-a dat planul peste cap. Sper ca dupa 15 mai sa pot sa incep constructia platormei si sa pot face capturi mai lungi la planete. In privinta AutoStakkert, trebuie sa mai umblu probabil la setari ca sa scot rezultate mai bune. ----------------------------------- GunDALF 11 Mai 2020 11:02 ----------------------------------- Ambele, Dedeman si Bricodepot, sunt deshise si asa au fost. ;) Mi-am mai luat si eu cate unele, tot pentru astro: de exemplu, o tija filetata M12 pentru contragreutatea SAM pusa pe AZ GTi. http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=195392#195392 PS: Daca nu esti cumva lup singuratic, poate iesim candva la un astro party. ----------------------------------- valy 11 Mai 2020 11:49 ----------------------------------- .Dar din cauza faptului ca nu am montura ecuatoriala sau platforma ecuatoriala pentru montura Dobson..Pune Dobsonul pe un plan inclinat la 45', si incearca sa faci tracking cu mana daca poti tine in cadru planeta. ----------------------------------- iulian90 11 Mai 2020 13:41 ----------------------------------- M-am gandit eu si la varianta asta :) , dar nu cred ca ar fi potrivita la actuala montura, pentru ca tubul ar putea sa cada de pe furca monturii ,mai ales in pozitii de orientare spre est sau vest cum e cazul planetei Venus, care se gaseste aproximativ spre vest seara. Nu ar fi rea ideea, dar trebuie modificata furca monturii Dobson. ----------------------------------- iulian90 12 Mai 2020 14:41 ----------------------------------- Prezint inca o imagine cu planeta Venus , rezultata din prelucrarea unei capturi facute ieri, pe 11 mai 2020, cu camera web Logitech QuickCam 9000, prin telescopul reflector Atlas 114/900mm , cu barlow 3x. Captura a avut cam 292 cadre din care am folosit 61 cadre, cele mai clare din totalul de 292 cadre, restul fiind neclare din cauza seeingului mediocru de 6/10 pe scara Pickering, plus ca mai batea si vantul cam tare ieri de facea telescopul sa vibreze cateodata. Cu toate acestea, rezultatul a iesit mult mai clar decat precedentul din 10 mai, datorita faptului ca am ales manual cele mai bune cadre si nu m-am bazat pe softul de prelucrare, fie el PIPP, Registax sau AutoStakkert. Ochiul si mintea umana sunt cu mult mai bune decat softurile in ceea ce priveste alegerea imaginilor de calitate, chiar daca o fac cu viteza mult mai mica. :) Am ajuns la concluzia ca conteaza la fel de mult si calitatea cadrelor, conditionata in mare parte de starea vremii, de seeing, nu numai numarul mare de cadre. ----------------------------------- GunDALF 12 Mai 2020 14:50 ----------------------------------- Prea putine cadre. Trebuie sa tragi macar cate 1-2-3 minute (1800-5400 cadre la 30 fps). Eu merg si pe 8000 de cadre, 4-5 minute... Stiu ca e greu cu setupul tau. :( Cat despre calitatea frame-urilor, Autostakkert afiseaza un grafic al calitatii acestora, astfel incat, studiindu-l, ii poti spune ce procent sa stackeze. La PIPP, pe de alta parte, poti seta sa-ti aranjeze cadrele in ordinea calitatii, procentul de cadre pe care sa le retina si le va elimina pe cele mai proaste. Personal, folosesc doar transcodarea, restul las totul pe seama Autostakkert. :wink: PS se vad niste fantome in stanga-jos, nici stackingul n-a fost facut corect. ----------------------------------- iulian90 12 Mai 2020 15:09 ----------------------------------- Da, inteleg ca cu cat este numarul de cadre mai mare , cu atat este mai bine, raportul semnal-zgomot mai bun, claritatea imaginii finale mai buna. Dar pana nu fac rost de o montura ecuatoriala motorizata buna sau construiesc o platforma ecuatoriala pentru montura Dobson, nu am sa pot depasi 15-20s de captura. Am avut eu o montura ecuatoriala tip EQ1, caruia i-am atasat un motor pas cu pas pentru tracking , dar era prea slaba pentru telescopul de 114/900, care este relativ greu si lung, incepea sa vibreze la cea mai slaba adiere sau la o mica atingere, asa ca nu am mai folosit-o. In privinta softurilor PIPP si AutoStakkert o sa urmez sfaturile tale si o sa mai incerc sa prelucrez niste capturi, sa vad cat de bine alege cadrele bune, caci cand o sa incep sa fac si eu capturi de lunga durata, nu o sa mai fiu in stare sa triez mii de cadre ca sa le aleg pe cele mai bune. :) PS se vad niste fantome in stanga-jos, nici stackingul n-a fost facut corect. Ai dreptate in privinta imaginii-fantoma din stanga-jos, acum o vad si eu, abia se vede, doar la o privire atenta se observa. O sa mai fac incercari cu AutoStakkert si o sa rezolv problema. ----------------------------------- GunDALF 12 Mai 2020 15:20 ----------------------------------- Trebuie sa ai incredere in aplicatiile astea specializate... de exemplu, algoritmii folositi de Autostakkert pentru detectia calitatii cadrelor sunt foarte buni. Am dialogat cu autorul in perioada cand s-a lansat Autostakkert si m-a convins, el insusi fiind un pasionat astronom amator planetar. Deci, nu mai face munca asta dificila manual, sa zic asa. :) Intr-adevar, la focale lungi e greu fara tracking... :( ----------------------------------- iulian90 12 Mai 2020 15:26 ----------------------------------- Da, o sa incerc sa ma bazez din ce in ce mai mult pe softurile de prelucrare, stiu ca este dificil si obositor sa faci trierea cadrelor manual ,mai ales cand sunt multe, mie mi-a luat la captura cu Venus de ieri ,cam jumatate de ora ca sa triez cele 292 cadre si sa le aleg pe cele 61 cadre bune. :) ----------------------------------- GunDALF 12 Mai 2020 15:53 ----------------------------------- La Autostakkert (dar si la Registax) poti plimba cursorul clipului si poti verifica calitatea cadrelor dupa graficul trasat (la Autostakkert). Cat despre aplicatii, trebuie sa te inveti sa le folosesti. :) :wink: Ti-am dat un punct de plecare in attachement. ----------------------------------- iulian90 12 Mai 2020 16:29 ----------------------------------- Multumesc GunDALF pentru ajutor. :) O sa fac cateva incercari sa ma familiarizez mai mult cu AutoStakkert. ----------------------------------- GunDALF 12 Mai 2020 16:33 ----------------------------------- Cu placere, concitadinule, oricand! :wink: ----------------------------------- iulian90 12 Mai 2020 20:14 ----------------------------------- Am rezolvat problema de stacking in Autostakkert 2 care il am instalat pe un desktop, bifand "Edge" la "Quality Estimator" si acele casute din jurul cercului care reprezinta planeta, care corespund cu pozitia limbului planetei din cadrele ce urmeaza sa fie stivuite. Rezultatul a iesit aproape impecabil, desi am folosit putine cadre, cam 47% din 181 cadre. Dar la versiunea de AutoStakkert 3 ,care o am pe laptop-ul pe care il folosesc impreuna cu camera web la capturi la planete, continua sa faca probleme, nu face stacking-ul cum trebuie. Am observat ca AS 3 nu are acele casute cu "Edge" si "Gradient" in fereastra "Quality Estimator" si nu stiu ce trebuie facut, ca sa faca stacking-ul bine, la fel ca AS2 de pe desktop. ----------------------------------- valy 12 Mai 2020 21:18 ----------------------------------- Exista si 3? Ca pe site apare ultima versiune 2.6.8. ----------------------------------- Niky360 12 Mai 2020 21:57 ----------------------------------- @valy: http://www.astrokraai.nl/software/latest.php V3 e inca beta, dar disponibil ----------------------------------- GunDALF 13 Mai 2020 06:42 ----------------------------------- nu stiu ce trebuie facut, ca sa faca stacking-ul bine, la fel ca AS2 de pe desktop. La tine problema apare, probabil, fiindca planeta nu e centrata (poate chiar miscata) din lipsa trackingului. Pentru asemenea cazuri, eu folosesc PIPP pentru a centra planeta si a face si crop, micsorand astfel suprafata procesata, ceea ce duce atat la micsorarea dimensiunii clipului lossless rezultat, cat si a duratei de procesare in Autostakkert. Incearca sa bifezi Dynamic background la Image stabilization si apoi joaca-te cu sliderele marcate de mine, sa reduci aria de procesare. Incearca sa folosesti setarile mele, vezi ce iese. ----------------------------------- iulian90 13 Mai 2020 07:39 ----------------------------------- Bineinteles ca folosesc si eu PIPP pentru a centra planeta si decupa cadrele la dimensiunea de 448 x 448 pixeli in jurul planetei, inca ar trebui si mai putin, cam 250 x 250 px in jurul planetei . Am atasat si o captura de ecran cu folderul cu cadrele prelucrate cu PIPP inainte de stacking. Dar problema era ca AS 3 nu suprapunea bine aceste cadre , chiar daca au planeta centrata pe mijloc. O sa mai incerc, urmand indicatiile din imaginea postata de tine mai sus. Intre timp am reusit sa instalez AS 2 pe laptopul cu Windows 10 de 64 biti. La inceput mi se parea ca AS 2 functioneaza doar pe 32 biti ( Windows 7), dar vad ca merge si pe 64 biti, o sa fac teste si cu acesta sa vad daca rezultatele sunt ca cel oferit de AS 2 de pe desktop. Sper sa mai prind vreme buna ca sa mai fac noi capturi cu planeta Venus sau chiar cu celelalte planete. ----------------------------------- GunDALF 13 Mai 2020 07:43 ----------------------------------- Pai, din PIPP salveaza direct avi, nu mai salva tif. :lol: Salvezi, totodata, spatiu si... timp. Bine, cand ai cateva zeci de frame-uri, merge si tif, dar... ----------------------------------- iulian90 13 Mai 2020 07:49 ----------------------------------- O sa incerc si cu format avi. Inainte , cand foloseam numai Registax si PIPP la prelucrare, foloseam chiar format imagini , bmp sau tiff , nu numai din cauza ca alegeam eu manual cadrele, ci si fiindca Registax nu prea se impaca cu formatul avi, blocandu-se de multe ori. Lucra mai bine cu formate tip imagine ( bmp, png, tiff ,fits) . AutoStakkert vad ca lucreaza bine cu orice format. ----------------------------------- GunDALF 13 Mai 2020 07:54 ----------------------------------- Depinde de codecurile folosite in avi. Nici Autostakkert nu proceseaza orice avi. E adevarat ca in Registax nu merge orice avi. Registax se impaca cu cele RAW, lossless. :wink: De aceea, e un motiv in plus sa le trec prin PIPP. Pe vremuri, i-am cerut lui Emil sa implementeze ffdshow in Autostakkert pentru a putea folosi direct fisierele mele mov din Canon 550D. Chiar a facut-o si foloseam direct clipurile, fara a le transcoda si schimba containerul in avi. Ulterior, dupa ce am trecut pe webcam, nu mi-a mai fost necesar. ----------------------------------- adic 13 Mai 2020 15:18 Venus ----------------------------------- Venus 2020 ----------------------------------- Mircea Pteancu 13 Mai 2020 15:36 ----------------------------------- adic +1 !!! Ne dai te rog si niste detalii ? Mircea ----------------------------------- GunDALF 13 Mai 2020 16:44 Re: Venus ----------------------------------- Venus 2020 Din pacate, eu doar in perioada de izolare am surprins-o si in conditii cam improprii, din balcon. :( ----------------------------------- adic 13 Mai 2020 17:23 Achizitie imagini Venus ----------------------------------- Pentru achizitie am folosit: - refractor SkyWatcher 102X1000 - barlow 2X - camera ASI 120MC - FireCapture - AutoStakkert - Registax Toate imaginile sunt capturate la aceeasi rezolutie si dupa cum am calculat pe https://astronomy.tools/calculators/ccd ar trebui sa avem cam 0.39" / pixel Adi ----------------------------------- Mircea Pteancu 14 Mai 2020 15:42 ----------------------------------- Multumesc ! Ai avut o idee geniala atunci cand ai facut fotografiile la aceeasi rezolutie,felicitari ! Foarte sugestiv si corect din toate punctele de vedere. Cer senin,Mircea ----------------------------------- iulian90 16 Mai 2020 14:33 ----------------------------------- Prezint o imagine cu planeta Venus , filmata azi la ora pranzului, cand era la peste 60 grade fata de orizont. Faza planetei a ajuns la 10,3% , diametrul la 49,6" si elongatia la 25,8 grade. Planeta incepe sa fie din ce ince mai greu de gasit pe cer, apropiindu-se din ce in ce mai mult de Soare, in acelasi timp faza si implicit stralucirea sa scad, facand si mai grea cautarea, chiar si cu binoclul , nu mai zic cu cautatorul telescopului ce greu este. Dar in perioada asta planeta Venus isi etaleaza frumusetea, cu acea secera subtire si de dimensiune aparenta mare. In 2017 am mai observat planeta la o faza foarte mica, de sub 10%, chiar cand ajunsese aproape de conjunctie cu Soarele, dar elongatia minima a fost destul de mare , planeta fiind la nord de discul Soarelui, fapt ce a permis observarea planetei la limita, in timpul crepusculului, dupa apusul Soarelui. Sa speram ca si anul acesta vom avea parte de aceeasi ocazie de a putea observa planeta la faze foarte mici. :) Referitor la capturile facute azi la planeta Venus; din 648 cadre ,cat a avut cea mai buna captura din 4 cate am facut, cam 250 cadre au fost bune, conform graficului oferit de AutoStakkert2, adica 38% din total. Cu aceste cadre am facut stacking in AutoStakkert2 , rezultatul iesind bine in ciuda calitatii precare a capturii, datorata seeing-ului prost (4/10) si a vantului cam puternic care a facut sa vibreze telescopul. ----------------------------------- iulian90 16 Mai 2020 19:17 ----------------------------------- Am mai facut inca 2 capturi video la Venus in seara aceasta, conditiile fiind mult imbunatatite, vantul s-a oprit, seeing-ul s-a imbunatatit considerabil, fiind undeva pe la 7-10 pe scara Pickering, fundalul cerului mai intunecat in raport cu stralucirea planetei, iar rezultatul a iesit de nota 9 , destul de bun, fata de cel rezultat din filmarea de la pranz, cand conditiile erau cat se poate de proaste. Am folosit tot cam 250 cadre din 650 cadre din cea de-a doua captura care a fost mai buna, am respectat graficul dat de AS2, in care rezulta ca sunt bune cam 38% din cadre. ----------------------------------- theogon 16 Mai 2020 19:24 ----------------------------------- Date fiind conditiile a iesit o captura buna. Felicitari. ----------------------------------- iulian90 17 Mai 2020 10:06 ----------------------------------- Multumesc. :) Sper sa mai am ocazia sa mai fac filmari la planeta Venus, pana la conjunctia inferioara din 3 iunie. Pe 22 mai o sa fie conjunctie intre planetele Venus si Mercur, cu separatie in jur de 1 grad, deci s-ar putea observa ambele planete in telescop , in acelasi camp al ocularului, dar la grosismente mici de pana la 40x si in oculare cu camp aparent mare. Atunci poate o sa reusesc sa filmez si planeta Mercur. :) ----------------------------------- varadinagypal 20 Mai 2020 12:35 ----------------------------------- adic, kudos ----------------------------------- varadinagypal 20 Mai 2020 12:39 ----------------------------------- Venus, 7 mai 2020, bicolor din OIII si CaK, N150/750, EQ3 modificat si autoghidat, ASI 178 MM modificat (racit) ----------------------------------- Mircea Pteancu 20 Mai 2020 21:09 ----------------------------------- Pal Foarte frumos ,felicitari! Langa terminator se vad niste zone usor galbui. Oare sunt reale sau sunt artefacte instrumentale sau de prelucrare ? Mircea ----------------------------------- iulian90 23 Mai 2020 22:13 ----------------------------------- In seara asta am reusit sa observ si sa filmez planetele Venus si Mercur, insa abia dupa apusul Soarelui, caci nu erau vizibile mai devreme din cauza apropierii mari de Soare dar si fiindca la Venus a inceput sa-i scada stralucirea concomitent cu faza si nu mai este vizibil pe cer ziua, nici macar prin binoclu. Plus ca datorita inatimii mici fata de orizont a planetelor, isi faceau prezenta refractia atmosferica si turbulenta, ce stricau claritatea imaginilor planetelor. Faza planetei Venus este de doar 4,3 % , aspectul fiind de secera foarte subtire, diametrul fiind de 54,4" si elongatia de aproape 17 grade, iar la planeta Mercur, faza este 64,8 %, diametrul 6,4" si elongatia de 19,5 grade, insa din cauza conditiilor precare, imaginea planetei Mercur dupa stacking nu a iesit prea clara, si nici la ocular nu se vedea prea clara. Din cauza refractiei atmosferice cam mari am fost nevoit sa procesez filmarile cu planetele Venus si Mercur in varianta monocrom, separand doar canalul rosu din cadrele filmarilor, care este mai imun la efectele turbulentei atmosferice, cu ajutorul softului PIPP, mergand la Processing Options, in fereastra Monocrome Conversion si bifand Convert colour to monochome / Use R Channel only , asa rezultatul a iesit mai bine, mai clar. La fel am procedat si in cazul planetei Mercur. ----------------------------------- Mircea Pteancu 24 Mai 2020 12:21 ----------------------------------- Iulian Felicitari pentru ambele rezultate ,mai ales pentru poza lui Mercur. Conditiile au fost foarte dificile datorita altitudinii mici. Fara indoiala ca mai sunt amatori care nu l-au vazut pe Mercur niciodata , e un obiect ''scump la vedere''. Nu ma pricep dar cred ca ai prelucrat foarte bine imaginile,faza se vede bine. Cer senin,Mircea ----------------------------------- iulian90 24 Mai 2020 14:59 ----------------------------------- Multumesc pentru felicitari. :) Planeta Venus nu mai are mult pana va disparea in lumina crepusculului, dar vremea nu prea ne mai permite sa observam planeta Venus in ultimile zile inainte sa se apropie prea mult de Soare. Dar poate dupa aceea, cand planeta va reaparea pe cerul de dimineata, poate reusesc sa fac capturi si observatii, cu toate ca va fi mai jos decat a fost pana acum, chiar daca elongatia va creste. Planeta Mercur poate mai reusesc sa o mai observ si sa o fotografiez in urmatoarele zile, mai ales ca elongatia sa inca creste. Deocamdata se vede mica si neclara din cauza apropierii cam mari fata de orizont , faza nu se vedea prea clara. Daca avea un albedo similar cu cel al planetei Venus, Mercur ar putea fi gasit mai usor pe cer ziua, dar asa, trebuie sa ne limitam mai mult la observarea lui in timpul crepusculului de dupa apusul Soarelui. Ziua ,Mercur este foarte greu de gasit din cauza albedo-ului redus (ceva mai mare decat al Lunii), deci al stralucirii de suprafata scazute. ----------------------------------- iulian90 05 Iun 2020 17:01 ----------------------------------- Aseara am reusit sa filmez si sa observ planeta Mercur, care a ajuns la o faza de 37% si la o elongatie de 23,5 grade fata de soare, fiind mai bine vizibila decat de obicei, cum rar se mai intampla. Totusi seeing-ul nu a fost prea bun in apropierea orizontului si refractia atmosferica era mare, asa ca imaginea planetei era cam neclara, faza se distingea greu. Nici pe filmare nu a iesit chiar bine, dar totusi am incercat. ----------------------------------- Mircea Pteancu 07 Iun 2020 16:03 ----------------------------------- Asta-i Extreme Astronomy ,bravo ! Ai aruncat o privire spre Mercur si in modul vizual ? Mircea ----------------------------------- iulian90 07 Iun 2020 20:22 ----------------------------------- Bineinteles ca am observat planeta Mercur si vizual, dar tot asa neclara se vede si la ocular, ca si in poze, cu greu se distingea faza. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 07 Iun 2020 20:56 ----------------------------------- Filtrele nu ar ajuta ? M. ----------------------------------- iulian90 08 Iun 2020 18:50 ----------------------------------- Nu am incercat cu filtru sa observ planeta Mercur, dar cred ca filtrul orange #21 sau unul rosu #25 ar da rezultate mai bune. ----------------------------------- Mircea Pteancu 08 Iun 2020 22:44 ----------------------------------- Multumesc pentru raspuns ! Am intrebat deoarece setul meu de filtre s-a imbogatit recent si ma preocupa subiectul. La modul teoretic ,ca norii ma impiedica de la orice experiment. Mircea ----------------------------------- iulian90 25 Iun 2020 10:21 ----------------------------------- Prezint prima imagine cu planeta Venus de dupa conjunctia inferioara, facuta azi prin noua luneta 80/900mm de la Erwin. Luneta este foarte buna si la planete, mai ales la vizual, m-a impresionat mult cat de bine, clar si cu ce contrast se vedea Venus prin ocular, la grosismentul de 100x ,dar si la 300x , mai ales ca si seeing-ul a fost bun, de 8/10. :D Imaginea cu Venus de mai jos a fost prelucrata dintr-o captura de 5000 cadre, facuta cu camera Logitech 9000 cu barlow 3x ,prin luneta de 80/900mm, pe montura EQ 3-2, cu mecanismul de urmarire pornit. Din cele 5000 cadre au fost bune cam 50% , deci 2500 cadre, care le-am stivuit in Registax v6. ----------------------------------- Mihail Tudose 26 Iun 2020 10:22 ----------------------------------- Superba imagine Iulian,felicitari! ----------------------------------- iulian90 26 Iun 2020 14:54 ----------------------------------- Multumesc. :) De acum incolo planeta Venus incepe sa se vada din ce ince mai bine pe timpul diminetii. Vreme buna sa fie ,sa putem observa planeta Venus, dar si celelalte planete. ----------------------------------- iulian90 10 Iul 2020 14:05 ----------------------------------- Dimineata devreme, cu ocazia observarii cometei C/2020 F3, am filmat si observat si trei planete cu luneta de 80/900mm, fiind vorba de Jupiter si Saturn, care mai aveau putin si apuneau spre sud-vest si Marte care se vedea mai sus si se apropia de meridianul locului de observatie. Daca Jupiter si Saturn se vedeau destul de jos pe cer si imaginile lor erau afectate de ceva turbulenta, dar mai ales de refractia atmosferica, care era destul de puternica, Marte in schimb se vedea bine prin luneta de 80mm, parca chiar mai fain decat prin reflectorul de 114mm, datorita contrastului mai mare la luneta. Am distins bine calota polara nordica si ceva zone mai intunecate, dar palide, in zona ecuatoriala. ----------------------------------- Erwin 10 Iul 2020 20:43 ----------------------------------- Sunt jos, într-adevăr, merită pozate doar când trec la meridian și în perioada asta e și aerul încărcat. Dar felicitări pentru munca asiduă, nu încetează să dea roade! Mă bucur că luneta performează bine acum. ----------------------------------- iulian90 11 Iul 2020 12:17 ----------------------------------- Da, luneta este perfecta pentru planete, mai ales la cele luminoase sau cu contrast scazut. :) Azi dimineata am mai filmat planetele Jupiter , Saturn si Marte prin luneta de 80/900mm, cu camera Logitech QuickCam 9000, dar cu barlow 3x, si la rezolutie HD 720p. Ieri am lasat din greseala camera pe rezolutie 480p si am pus barlow 2x, dar nu am facut bine, fiindca planetele par ma mici si detaliile ies mai estompate. Acum la rezolutia de 720p si focala efectiva de 2700mm obtinuta cu barlow 3x, imaginile planetelor sunt mai mari si mai detaliate, mai ales la Marte conteaza, caci are diametrul aparent mic. Dar la rezolutie HD, de vreo luna, camera Logitech a inceput sa i-mi faca probleme ; se blocheaza uneori si imaginea afisata pe laptop, prin softul de captura SharpCap 3, "ingheata", trebuind sa inchid si sa redeschid softul de captura , apoi camera isi revine. Si azi dimineata am intampinat aceasta problema. Pe rezolutie 480p camera nu are nicio problema de genul asta. Nu stiu daca e de la camera sau de la softul de captura. ----------------------------------- Erwin 11 Iul 2020 15:22 ----------------------------------- Încearcă să schimbi mufa USB. Ai vreun prelungitor în circuit? De la firul lung se poate să ai probleme la un transfer de date mai mare. ----------------------------------- iulian90 11 Iul 2020 15:43 ----------------------------------- Am schimbat si mufa USB, dar tot se mai blocheza cateodata camera. Are cablu lung de 2m. Nu folosesc prelungitor USB, pentru ca tin laptopul aproape de luneta si montura. ----------------------------------- Mircea Pteancu 11 Iul 2020 16:15 ----------------------------------- Aseara , Vineri 10 Iulie a.c. , la miezul noptii Jupiter avea cinci sateliti la Vest. La Nord si la Sud se mai vedeau si alte stele ,ultimul ''satelit'' ,cel mai vestic fiind de fapt o stea aliniata in planul ecuatorial jovian. Pe discul jovian am distins doar benzile NEB si SEB,turbulenta prea mare imipiedica observarea detaliilor. La Saturn s-au vazut doi sateliti ,Titan la Vest in planul ecuatorial si un satelit la N-E,apropiat de inel. Se zarea umbra -uneori- umbra inelului pe disc si diviziunea Cassini. Unii ''astronomi'' ,mari cercetatori ai influentei Lunii asupra paralelismului cailor ferate, continua sa conteste abilitatea lui Cassini de a vedea diviziunea care-i poarta numele. Noul argument scos din palarie este acela ca diviziunea Cassini are o latime/grosime de doar 0.6'' si deci ar fi fost necesare telescoape mult mai mari decat cele pe care Campani le-a furnizat. Voi vedeti unde-i hiba ? Mircea ----------------------------------- iulian90 24 Iul 2020 09:34 ----------------------------------- Acei "astronomi" poate ca nu au luat in calcul faptul ca contrastul si luminozitatea percepute de ochiul uman joaca un rol important in puterea de separatie a unui instrument optic. :) Separatia maxima a unui telescop este data pentru contrast mare si o anumita luminozitate , dar cu cat contrastul sau luminozitatea scade mai mult, cu atat si puterea de separatie scade mai mult. Nu de putine ori in timpul crepusculului, cand inca este destul lumina care reduce contrastul dintre obiectele ceresti si fundalul cerului, cu reflectorul de 114mm am rezolvat cu dificultate unele stele duble stranse mai slab luminoase (cu magnitudini de 6-7) sau chiar in timpul noptii cand observam stele duble slab luminoase, cu magnitudini de 8-9, era dificil sa le rezolv datorita luminozitatii reduse a acestora, chiar daca erau cu componente egale ca stralucire ,dar cu separatii de 1-3". In schimb diviziunea Cassini de pe inelul lui Saturn am reusit sa o observ chiar si cu luneta de 60mm diametru in trecut, datorita luminozitatii mari a inelului si a contrastului ridicat dintre inel si diviziunea Cassini si a faptului ca aceasta se vede ca o linie curba ,nu a ca un punct sau ca o stea si poate conteaza si faptul ca diviziunea se vede neagra pe fondul luminos al inelului. Aseara am observat si filmat planetele Jupiter si Saturn prin reflectorul de 114/900mm si luneta de 80/900mm, montate pe rand pe montura ecuatoriala Bresser. Seeing-ul a fost bun, de 7/10, doar foarte putin fierbea imaginea si nu tot timpul. Prin reflectorul de 114mm ,la 100x, am observat bine benzile NEB si SEB, precum si Marea Pata Rosie GRS si banda STB mai stearsa, iar banda NTB se vedea greu. In banda ecuatoriala NEB am observat si trei onduleuri pe marginea sudica a acestei benzi. La Saturn ,prin reflectorul de 114mm ,am observat bine diviziunea Cassini pe inel, precum si o banda mai deschisa la culoare pe discul planetei ,in zona ecuatoriala, precum si conturul limbului planetei in dreptul inelului. Prin luneta de 80/900mm imaginea lui Jupiter se vedea putin mai intunecata si mai "calda", mai galbuie,inconjurata de o aura violeta in jurul discului, pe fondul inchis al cerului ,insa contrastul era mai bun decat prin reflectorul de 114mm, benzile NEB, SEB ,STB si pata GRS se observau mai bine si chiar si banda NTB care este greu vizibila, se vedea mai bine in luneta. Am observat si cei 4 sateliti galileeni, trei la est de Jupiter, Callisto, Ganymede si Europa si unul la vest, Io. Iar la Saturn am observat satelitul Titan, la sud de planeta. Tot prin luneta am observat planetele Jupiter si Saturn si cu filtrele colorate portocaliu #21 si albastru #80A. Prin filtrul albastru la Jupiter se observau mai bine benzile NEB,SEB,STB,NTB si pata GRS, cu contrast mai mare, iar la Saturn se observa mai bine banda ecuatoriala deschisa la culoare. Prin filtrul portocaliu ,la Jupiter contrastul benzilor si a petei GRS era mai scazut insa claritatea cu care se vedeau era mai buna, acelasi lucru este valabil si pentru Saturn, unde diviziunea Cassini se vedea mai clara prin acest filtru. La filmari am folosit camera Logitech QC Pro 9000, conectata la laptopul cu softul de captura SharpCap 3 si barlow 2x. La procesare am folosit PIPP, Registax v6, Photoscape si Paint. Am alaturat cate doua imagini cu aceeasi planeta in acelasi fisier, una facuta cu reflectorul de 114mm ,cealalta cu luneta de 80mm. Din compararea imaginilor se observa ca luneta este mai buna decat reflectorul datorita contrastului mai ridicat si a faptului ca tocmai aberatia cromatica a lunetei combate refractia atmosferica si ofera imagine mai acromatica a planetei . :) ----------------------------------- iulian90 24 Iul 2020 12:12 ----------------------------------- Prezint si o imagine cu planeta Venus, capturata astazi, la ora pranzului. :) Captura am facut-o cu camera Logitech prin reflectorul de 114/900mm. Conditiile au fost cam dificile: nori trecatori si seeing slab, de 4/10. Am observat planeta Venus si vizual, la 100x, faza planetei a crescut la 38% si diametrul s-a micsorat la 30". ----------------------------------- Mircea Pteancu 24 Iul 2020 19:18 ----------------------------------- Iulian ''In schimb diviziunea Cassini de pe inelul lui Saturn am reusit sa o observ chiar si cu luneta de 60mm diametru in trecut, datorita luminozitatii mari a inelului si a contrastului ridicat dintre inel si diviziunea Cassini si a faptului ca aceasta se vede ca o linie curba ,nu ca un punct sau ca o stea si poate conteaza si faptul ca diviziunea se vede neagra pe fondul luminos al inelului.'' Multumesc pentru opinia detaliata cu privire la vizibilitatea diviziunii Cassini. Mai ales ca experienta ta de observator al cerului real (si nu a celui de hartie sau de pe ecran) si-a spus cuvantul si ai mentionat cauza principala a vizibilitatii diviziunii Cassini in telescoape foarte mici:este un detaliu (un ''obiect'') in forma de linie. Marii savanti contestatari ai lui Cassini habar nu au ca rezolutia pentru obiecte punctiforme /stele duble este diferita (considerabil mai mica) decat cea pentru linii. La care se adauga consideratiile despre luminozitate si contrast. Nu am nici o contributie personala aici doar am un articol scris prin 1960 toamna de Horn d'Arturo in revista sa ''Urania'' si care a analizat acest subiect. Confirm si eu observarea in mai multe ocazii a diviziunii Cassini cu luneta de 60mm, o luneta excelenta dar in nici un caz cu rezolutie de 0,6''. Extrem de interesanta comparatia dintre reflectorul de 114mm si luneta de 80mm. Intradevar ,imaginile inregistrate de luneta imi par si mie cu detalii mai fine,cu contrast mai bun. Aceasta arata ca luneta are o calitate optica mai buna decat reflectorul. Daca adunam la 80mm diametrul secundarei obtinem o cifra apropiata de diametrul oglinzii principale a reflectorului. Daca ar fi de aceeasi calitate optica ,imaginile ar trebui sa fie identice (sau aproape). Deci eu cred ca luneta ta este mai buna optic decat reflectorul. Prin asta nu spun ca newtonianul nu este bun. Nici instrumentele mele nu sunt de aceeasi calitate optica. Azi-noapte , pe la ora 2:00 ODV ,am observat Marte cu dobsonianul de 200mm ,la G=154x/Baader zoom 8mm. Detalii observate : -emisfera de vest in faza de 86% (am aflat eu astazi,ori eu am desenat-o la 90%,mi-e :oops: ...da' nu foarte tare :) ) -calota polara sudica,fiind detaliul de albedo cel mai bine vizibil -dinspre calota polara sudica spre ecuator , asimetric -mai mult in emisfera estica - am vazut intai o zona abia vizibila care eu presupun ca era Eridania adica bazinul unui presupus mare (fost) lac din zona temperata sudica. Iar intre Eridania si ecuator,tot in emisfera sudica , am vazut sub forma unei pete gri bine vizibile si inclinata de la SW spre NE,imaginea contopita a lui Mare Cimmerium si Mare Tyrthenum. Zona polara era de un alb murdar ,Eridania un gri pe care nu-l pot reproduce dar pe care l-as numi ''gri transparent sau translucid'' ,iar cele doua mari erau de culoare gri. Intre zonele mai mult sau mai putin gri , Mare Tyrthenum din coltul dreapta jos al petei gri ... punea punctul pe ''i'' in cuvantul ''gri''. Restul suprafetei martiene era de un oranj mat,paclos. Atasez schita in care am incercat sa reprezint cele de mai sus. Identificarea am facut-o ,ca in 2018 pe vremea furtunilor de praf, cu ''Mars Profiler'' de la Sky and Telescope. Mircea ----------------------------------- iulian90 25 Iul 2020 12:54 ----------------------------------- Cu placere dl Mircea Pteancu. :) Este intersant sa mai discutam despre astfel de lucruri , probleme stiintifice mai vechi, care in trecut nu si-au gasit un raspuns. Uite ca aceasta problema privind observarea de catre Cassini a diviziunii care-i poarta numele si-a gasit raspunsul aici, fiind vorba mai mult de perceptia contrastului, a luminozitatii si nu in ultimul rand a formei a a unui obiect ceresc, care in cazul diviziunii Cassini este vorba de o linie (curba), decat de separatia unui instrument optic. Observarea diviziunii Cassini se aseamana mai degraba cu observarea unei stele simple (care ,desi are un diametru infim ,cu mult sub separatia unui telescop, ea este totusi vizibila) decat cu separarea unei stele duble. Aseara am observat planetele Jupiter si Saturn prin reflectorul de 150/1400mm de data asta, la grosismentul de 155x si imaginea lor era relativ satisfactoare, dar sub calitatea oferita de luneta de 80mm sau de reflectoarele de 114mm sau 76mm, din cauza oglinzii cu raport focal scurt (f/3,3) si probabil si a corectorului de sfericitate Jones-Bird care anuleaza sfericitatea si mareste raportul focal la f/9,3 ,dar nu corecteaza bine coma mare a oglinzii. In schimb reflectorul de 150mm exceleaza la capitolul luminozitate ,fiind mai potrivit la observatii DSO decat celelalte instrumente ale mele. La Saturn am observat mai bine cu acest reflector decat cu reflectorul de 114mm, satelitii Titan si Rhea si chiar Tethys si Dione in seara de 21 iulie de pe camp. Insa aseara din cauza seeingului prost s-a vazut mai mult Titan si Rhea si foarte greu Dione in reflectorul de 150mm. Titan era la sud-vest de planeta , Rhea la est de planeta si Dione intre Rhea si planeta. La Jupiter se vedea discul luminos si cei 4 sateliti galileeni, Callisto si Io la est de planeta si Europa si Ganymede la vest de planeta. Azi insa am prins seeing foarte bun la observarea si filmarea planetei Venus. Se vedea "cristal", foarte clara planeta prin reflectorul de 114mm,asa ca am observat-o si cu binucularul IOR si ocularele WF de 10mm, prin reflectorul de 114mm. Mai jos prezint si rezultatul superb cu planeta Venus , al filmarii prin acelasi telescop, cu camera Logitech si barlow 2x. Este cea mai buna imagine a lui Venus capturata de mine de pana acum. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 25 Iul 2020 13:28 ----------------------------------- Iulian Chiar ca-i sperba imaginea lui Venus , bravo ! Foarte buna si completarea : ''Observarea diviziunii Cassini se aseamana mai degraba cu observarea unei stele simple (care ,desi are un diametru infim ,cu mult sub separatia unui telescop, ea este totusi vizibila) decat cu separarea unei stele duble.'' Intradevar , asteptam valul de teze de doctorat care sa puna la indoiala cum de a vazut Galilei steaua Sirius al carei diametru unghiular este muuuult sub puterea de rezolutie a amaratelor sale de lunete. Si care nu aveau nici Go To...si nici skysafari. Putem deci pune la indoiala si faptul ca putea gasi si urmari steaua. Avand in vedere toate acestea, e clar ca observarea configuratiilor satelitilor zisi galileeni (oare de ce ?) de catre Galilei este doar o poveste inventata de Inchizitia care a vrut sa-l compromita.:wink: Mircea ----------------------------------- iulian90 27 Iul 2020 16:45 ----------------------------------- Prezint doua imagini ,cu Jupiter si Saturn de aseara. Capturile le-am facut aseara ,cu camera Logitech ,prin luneta de 80/900mm, seeing-ul fiind bun, de 8/10, insa transparenta era redusa, caci planetele ,mai ales Saturn, se vedeau pe camera intunecate si cel putin la Saturn a trebuit sa maresc expunera la 1/8s, gain-ul (nivelul de sensibilitate) fiind deja la maxim, la 255, camera este cam putin sensibila si relativ zgomotoasa. La Jupiter a mers cu expunere de 1/15s, fiind mai luminoasa. Cred ca ar trebui sa i-mi indrept atentia spre o camera astro la mana a doua, camerele astea web i-s cam limitate la capitolul sensibilitate, mai ales la rapoarte focale mari, gen 1/20-1/30,la care imaginea este intunecoasa. Am mai citit si vizionat niste topicuri despre prelucrarea imaginilor planetare si mi-am schimbat putin modul de prelucrare a imaginilor in mai bine, mai ales la deconvolutie in Registax, la pasul Wavelets. Am invatat ca nu doar claritatea (sharpness) conteaza, ci si alte detalii de contrast si luminozitate de pe discul planetei conteaza la fel de mult. Azi am prelucrat capturile cu cele doua planete dupa noua metoda invatata recent si rezultatele au iesit net superioare fata de cele de pana acum. Imaginile finale ale celor doua planete de aseara sunt mai bogate in detalii de contrast si sunt lipsite de acel zgomot de imagine care aparea in imaginile anteriore, ca o granulatie, plus ca nu mai apare nici efectul de "banding", care se manifesta ca un fel de "curcubeu" monocromatic pe discul planetei, la trecerea treptata de la o nuanta la alta sau de la un ton mai inchis la un ton mai deschis. Acum sunt mandru de rezultate. :) ----------------------------------- GunDALF 27 Iul 2020 17:07 ----------------------------------- Acum sunt mandru de rezultate. :) E bine ca esti multumit. Insa, din pacate, acromatele produc imagini slabe la planete, din cauza fringe-ului mult prea pronuntat. In locul tau, si fiindca ai si loc si timp, as incerca sa le evit la foto de planete. Foloseste reflectorul. Mi-aduc aminte fara prea mare bucurie de perioada cand aveam un 90/900 si pe ce nuante triste de mov imi ieseau capturile... Saltul la Mak a fost ca un soi de revenire in Rai. La captura cu webcamul cauta sa ai (macar) cele 30 fps (reglezi asta din expunere, nu stiu ce program folosesti). Ia recomandarile mele ca fiind menite a-ti imbunatati evolutia, nu cu alt scop. :wink: ----------------------------------- iulian90 27 Iul 2020 17:34 ----------------------------------- Asa este, aberatia cromatica este principala problema la acromate precum luneta de 80/900mm pe care am. Nu de putine ori Jupiter i-mi iese inconjurat de o aura albastra, defapt este un violet inchis in realitate, dar camera il percepe ca albastru. Dar in rest luneta ofera un contrast mai bun decat reflectorul de 114/900mm. Daca nu ar fi acel "fringe" in zona violet , luneta ar fi fost mult mai buna la planete decat reflectorul . Exista niste filtre numite "fringe-killer" sau "minus-violet", care taie portiunea indigo-violet din spectrul vizibil, tocmai acolo unde aberatia cromatica a acromatelor o ia razna si imbunatateste mult imaginea ,dar sunt scumpe, cam cat am dat eu pe reflectorul de 114mm la mana a doua, cu tot cu montura EQ1, asa ca o sa incerc sa fac capturile cu reflectorul si observatiile vizuale cu luneta. :lol: In ceea ce priveste numarul de cadre pe secunda (FPS), camera Logitech care o am eu este cam limitata, la 640x480p poate lucra cu 30 fps, dar la 960x720p nu trece de 15 fps, iar la rezolutia maxima de 1600x1200p abia atinge 5 fps,plus ca este putin sensibila si cam zgomotoasa, de aceea cred ca o schimb camera cu una astro (planetara) pe viitor. ----------------------------------- GunDALF 27 Iul 2020 17:49 ----------------------------------- Filtrele alea semi-APO, fringe killer etc. au mult marketing in spate. Posesorii nu sunt prea de incantati de ele, din cate am mai citit si eu pe alte forumuri, unde informatia e mai abundenta. Contrastul il mai poti modifica din editare, culorile, ba. ----------------------------------- iulian90 29 Iul 2020 15:59 ----------------------------------- Acum am inteles cum sta treaba cu filtrele semi-apo. Deci la astrofoto o sa folosesc mai mult reflectorul, la care problema contrastului o rezolv din editare, cum ai spus si tu si la vizual voi folosi luneta, care ofera contrast mai mare,in pofida aberatiei cromatice. Aseara am facut niste capturi video la planetele Jupiter si Saturn prin reflectorul de 114/900mm, cu doua camere, Logitech QuickCam Pro 9000, care o folosesc mai des, si o alta camera mai veche, Philips TouCam Pro II 840K, care statea ratacita prin sertar, nefolosita demult. Aceasta din urma are o problema cu virarea puternica a imaginii spre albastru si pare sa fie din cauza zgomotului , de asemenea mai apare si un fel de rastru cu dungi orizontale suprapuse peste imagine si camera se incinge cam tare, motiv pentru care i-am facut o decupatura in carcasa ,in partea din spate si am montat un mic ventilator (minicooler), pentru racire, insa zgomotul tot nu s-a redus, desi camera nu se mai incalzeste asa tare ca inainte. In editare am reusit sa echilibrez culorile si sa scap de acel albastru si de dungi din imaginile cu planeta Jupiter (La Saturn am renuntat pana la urma si am facut capturi numai cu camera Logitech). ----------------------------------- GunDALF 29 Iul 2020 18:45 ----------------------------------- Problema contrastului la telescoapele cu obstructie e infinit mai mica decat a aberatiei cromatice la acromate. Nu te crampona de o idee mult exagerata de fanboy-ii lunetisti. ----------------------------------- valy 29 Iul 2020 23:18 ----------------------------------- . Daca nu ar fi acel "fringe" in zona violet , luneta ar fi fost ....ar fi fost APO si de 10x ori mai scumpa :) ----------------------------------- iulian90 31 Iul 2020 15:11 ----------------------------------- Intr-adevar, mai mult afecteaza aberatia cromatica la lunete decat contrastul la reflectoare. Prin reflectorul de 114mm culorile la planete se vad mult mai naturale, pe cand prin luneta acromata 80/900 zonele luminoase apar de o nuanta alb-cald si detaliile intunecate apar de culoare mov-inchis. Aseara am facut o scurta captura la planeta Jupiter cu camera Philips TouCam Pro II si barlow 3x prin reflectorul de 114/900mm. La procesare am constatat ca canalele RGB ale imaginii prezentau discul planetei sub marimi diferite, in albastru discul fiind mai mare decat in verde, iar in rosu, discul mai mic decat in verde, datorita cromatismului lateral indus de barlow-ul Bresser 3x si pozitii usor decalate datorita refractiei atmosferice. Am deschis imaginea cu planeta Jupiter in Photoshop ,am splitat canalele RGB si le-am prelucrat individual, aducand diametrul planetei din fiecare canal la aceeasi marime ,apoi am suprapus canalele si le-am aliniat, rezultand o imagine mai buna a planetei. Plus ca am echilibrat si culorile RGB, micsorand luminozitatea canalului albastru, datorita caruia imaginea era albastruie. ----------------------------------- Erwin 31 Iul 2020 17:11 ----------------------------------- Este în continuare prea albastră. ----------------------------------- iulian90 31 Iul 2020 19:42 ----------------------------------- Da , dar nu am putut reduce prea mult din canalul albastru fiindca marginea discului era prea verde,chiar si asa inca se mai vede pe imagine. :) Cred ca am micsorat cam mult imaginea planetei in canalul albastru. ----------------------------------- GunDALF 01 Aug 2020 10:39 ----------------------------------- Ai gresit doua chestii: balansul de alb si expunerea la filmuletul ala. Mai banuiesc ca nici focalizarea n-a fost prea OK sau seeingul a fost... câh, dar inclin spre prima varianta. :wink: Ori poate instrumentul are limitele astea. Din pacate, mai mult n-am putut scoate nici eu din el. ----------------------------------- iulian90 01 Aug 2020 12:48 ----------------------------------- Da, poate ca am am gresit cu expunerea, fiind cam mica si cu focusul, care este cu atat mai dificil de reglat cu cat seeing-ul este mai prost, poate ca ar trebui sa fac focusul pe o stea aflata la declinatii mai mari,unde seeing-ul este mai bun, eventual cu o masca Bahtinov. Dar balansul de alb nasol este din cauza camerei Philips, care s-ar putea sa aiba senzorul defect, avand canalele R si G afectate, care sunt mult mai intunecate decat canalul B. Degeaba reglez balansul de alb din sliderul din softul de captura ca imaginea tot albastra ramane. Ca soft de captura folosesc SharpCap 3. ----------------------------------- iulian90 03 Aug 2020 17:44 ----------------------------------- Cateva imagini cu planetele Jupiter si Saturn de aseara, rezultate din prelucrarea in Registax a unor capturi video facute aseara, cu camerele web Philips Toucam Pro II si Logitech QC Pro 9000, prin reflectorul de 114/900mm. Din imagini, mai ales cele cu Jupiter ,se poate observa ca camera Philips, in ciuda senzorului defect care il are, ofera detalii mai apropiate de realitate decat camera Logitech, datorita senzorului CCD care il are , dar si a electronicii si softului/driverului care il are mai bun, necomprimand filmarile asa cum se intampla in cazul camerei Logitech. In schimb din cauza defectului care il are camera Philips, si din cauza zgomotului, a scos la Saturn imagini ceva mai nasoale decat camera Logitech. Daca camera Philips nu avea senzorul defect ,ar fi fost mult peste camera Logitech la calitatea filmarilor. Aseara am observat si tranzitul unui satelit al lui Jupiter, este vorba de Io, care tocmai era la sfarsitul tranzitului, iesind din dreptul discului planetei Jupiter, dar umbra sa inca se vedea pe discul planetei ca un punct negru in dreptul benzii NEB, mai precis in dreptul marginii de jos a acestei benzi ecuatoriale. Am facut si o captura de ansamblu a planetei Jupiter si satelitii sai, cu camera Logitech, dar fara barlow, direct in focarul telescopului de 114/900mm. ----------------------------------- iulian90 04 Aug 2020 08:37 ----------------------------------- Aseara am observat prin telescopul Seben 150/1400mm planeta Saturn, unde am reusit sa vad 5 sateliti ai sai: Titan ,care se vedea bine la 70x si 155x, Rhea, care se vedea ceva mai greu, Dione si Thetys, care se vedeau greu, fiind aproape de inelul lui Saturn si pentru prima oara am reusit sa observ si satelitul Iapetus, mai greu vizibil decat satelitii Thetys si Dione, dar mult mai departat de planeta chiar si decat Titan. Din ce am mai aflat despre acest satelit, este faptul ca are o orbita foarte mare, de trei ori mai mare decat orbita lui Titan, astfel ca tot timpul satelitul Iapetus se vede departe de planeta, facilitand observarea sa in ciuda magnitudinii de peste 11. In schimb satelitul Thetys are cea mai mica orbita din cei 5 sateliti vizibili, vazandu-se tot timpul aproape de inelul lui Saturn ,fiind urmat indeaproape de satelitul Dione. Cum seeing-ul nu prea a fost bun pentru imagini detaliate cu planeta Saturn sau Jupiter, am facut o poza cu camera Canon 450D prin reflectorul de 114/900mm, la expunere de 10s (cu tracking-ul pornit) pentru a pune in evidenta satelitii lui Saturn. In poza am reusit sa surprind 6 sateliti, in afara de cei 5 sateliti, mai apare si satelitul Hyperion cu magnitudinea de peste 14, in apropiere de Iapetus. ----------------------------------- iulian90 06 Aug 2020 10:45 ----------------------------------- Aseara si alaltaseara am observat planetele Jupiter si Saturn prin reflectorul de 114/900mm si aseara am filmat planetele cu camera Philips TouCam Pro II prin acelasi reflector. Alaltaseara am observat GRS pe discul planetei Jupiter, la 100x si ceva onduleuri mai pronuntate pe marginea sudica a benzii ecuatoriale NEB. La Saturn am observat bine diviziunea Cassini pe inel si chiar toti cei 5 sateliti ai sai, printre care si Iapetus, care l-am descoperit in urma cu cateva seri prin reflectorul de 150mm. Titan inca era la est de planeta, satelitii Tethys si Dione tot la est , insa Rhea era la sud-vest de planeta si Iapetus tot spre vest la mare distanta de planeta. Iapetus se observa greu prin telescopul de 114mm, insa mai lesne decat satelitul Tethys care era foarte aproape de inelul planetei Saturn. Ieri am rezolvat problema cu camera Philips care producea imaginea de culoare albastruie; nu este din cauza senzorului sau a electronicii camerei, ci din cauza driverului care nu este 100% compatibil cu Win10 de pe laptop si nu dispuneam de prea multe reglaje pentru camera, fiind limitat numai la reglajul expunerii si Gain. Am instalat driverul camerei pe desktopul cu Win7 si am descoperit ca fereastra cu reglaje aparea diferit fata de laptop, cu mai multe reglaje printre care ,Gamma, contrast, si ce-i mai important balansul de alb, care l-am putut regla astfel incat am scapat de virajul spre albastru a imaginii fara alte probleme ,fara sa fie afectata sensibilitatea filmarii asa cum s-ar fi intamplat daca intr-adevar senzorul ar fi fost defect. Dar nu a fost asa si camera se comporta bine chiar si la Saturn care are o stralucire de suprafata S.B. redusa. :) Cred ca o sa instalez Win7 pe laptop ,ca sa beneficiez de full control la camera Philips, la fel ca si pe desktop. Ca urmare a rezolvarii problemei cu imaginea albastra ,capturile de aseara au iesit bine, cu balans de alb corect si mai clare decat capturile facute cu camera Logitech. :) Doar la Saturn inca mai apare acel rastru cu dungi orizontale de la zgomot, dar cred ca s-ar rezolva cu cadre dark, la fel ca si in astrofotografia DSO. Capturile au avut fiecare cate 3000 cadre, din care am folosit 75% la Jupiter si 50% la Saturn pentru stacking. Aseara am scos desktopul in locul laptopului ,afara langa telescop si am conectat camera Philips la el si am montat-o pe reflectorul de 114/900mm cu barlow 3x. Desktopul este mai greu de carat decat laptopul, pe langa el a mai fost si monitorul si accesoriile de carat, dar a meritat pe deplin efortul datorita rezultatelor care au iesit mai bine decat inainte. :) Pana o sa instalez Win 7 pe laptop, o sa mai scot seara desktopul pentru a conecta camera Philips la el cand mai fac capturi la planete. ----------------------------------- iulian90 08 Aug 2020 15:06 ----------------------------------- Prezint noi imagini cu planetele Jupiter si Saturn de aseara. Capturile video le-am facut cu camera web Philips TouCam Pro II prin reflectorul de 114/900mm, cu barlow 3x. Am mai descoperit o hiba legata de driverul camerei Philips ; functia "Picture enhance" facea camera sa nu inregistreze filmarea cum trebuie, am impresia ca stacuia mai multe cadre in intervalul dintre expuneri si dadea impresia ca filmeaza cu numai 15 fps in loc de 30 fps, din cauza asta rezultatul final iesea cam blurat , cu artefacte si efectul de "banding" pe discurile planetelor. Aseara am dezactivat acea functie "Picture enhance" si schimbarea a aparut repede; camera percepea orice miscare cat de fina, vibratii ale telescopului cand mai batea cate-odata vantul , semn ca filma cu mare viteza si nu mai stacuia mai multe cadre ca inainte, ci inregistra cadru cu cadru filmarea, ceea ce este bine pentru astrofotografia planetara. Azi am prelucrat rezultatele si se vede diferenta, detalii mai fine pe discurile planetelor, fara prea multe artefacte si fara efectul de "banding". Cred ca aceeasi problema o are si camera Logitech, dar in driverul camerei nu apare nici un indiciu, buton ,care arata daca are sau nu functia "Picture Enhance" sau ceva similar. ----------------------------------- iulian90 10 Aug 2020 12:56 ----------------------------------- Noi imagini cu planetele Jupiter si Saturn de aseara. Captura: Camera web Philips TouCam Pro II, barlow 3x , reflector 114/900mm. Am observat si vizual planetele la 100x prin acelasi telescop. La Jupiter am observat ca satelitul Io se apropia foarte mult de discul planetei pe la ora 23:15. Ceilalti sateliti erau: 2 la est , Europa si Callisto si unul la vest de planeta ,Ganymede. La Saturn am observat satelitul Titan la sud-vest de planeta. ----------------------------------- iulian90 19 Aug 2020 13:56 ----------------------------------- Prezint noi imagini cu planetele Jupiter si Saturn, prelucrate din clipuri facute aseara cu camera web Philips TouCam Pro II prin luneta de 80/900mm si apoi prin reflectorul de 114/900mm. Am facut masti Hartmann cu doua gauri circulare pentru focalizare precisa la ambele instrumente , astfel ca am focalizat mult mai bine instrumentele pe steaua Altair, inainte de a incepe sa filmez planetele. Pe de alta parte si seeing-ul a fost bun, 8/10 pe scara Pickering, ceea ce a avut ca rezultat imagini finale mai bune ale planetelor dupa procesare, decat de obicei. ----------------------------------- iulian90 21 Aug 2020 08:17 ----------------------------------- Noi imagini cu planetele Jupiter si Saturn de aseara. Captura: Camera web Philips Toucam Pro II, barlow 3x , reflector 1140/900mm. Capturi de 2000 cadre, prelucrare in PIPP, Registax V6 si Photoshop. Ieri ,dupa ce am citit cartea Star Testing Astronomical Telescopes a lui H. R. Suiter ,am verificat reflectorul de 114mm si la testul Focault am descoperit ca are oglinda primara cu margine rabatuta pe o latime de 2 mm care ducea la reducerea contrastului ,la o usoara reducere a claritatii (desi inainte consideram ca reflectorul de 114mm este de calitate excelenta), la inele de difractie mai luminoase in jurul discului Airy in focus si la o usoara diferenta intre imaginile de difractie in intrafocal si in extrafocal in sensul ca in intrafocal inelele de difractie se vedeau mai in ceata, mai neclare, de unde banuiam, in mod eronat, ca ar avea o usoara supracorectie pe sfericitate, dar nu era de la aberatia sferica ,ci de la marginea rabatuta. Ieri i-am facut masca cu apertura de 100mm, care umbreste si acopera acea margine rabatuta, apoi am colimat bine reflectorul, iar aseara la testul pe stea diferenta s-a vazut imediat, imagini intrafocal si extrafocal indentice, in focus discul Airy mai bine vizibil, cu inele mai slab luminoase si apoi, la planetele Jupiter si Saturn, imagini mai frumoase, mai clare si cu contrast mai bun. :) Drept urmare si imaginile facute cu camera Philips au iesit mai clare si cu contrast mai bun, in ciuda seeing-ului mediocru de aseara, care a fost de 6/10. Acum reflectorul de 114mm a devenit 100/900mm de calitate mai buna decat inainte. :) ----------------------------------- iulian90 22 Aug 2020 17:48 ----------------------------------- O alta imagine cu Jupiter de aseara, in care am suprins Marea Pata Rosie. :) Conditii: seeing 7/10, transparenta 8/10, vant slab, cer curat fara nori. Captura: Camera web Philips Toucam Pro II, barlow 3x , reflector 114/900mm. Captura a avut de 2000 cadre din care am folosit 70%, prelucrarea cadrelor am facut-o in PIPP, AutoStakkert2 , Registax V6 si Photoshop. ----------------------------------- iulian90 23 Aug 2020 11:56 ----------------------------------- Inca trei imagini cu Jupiter, Saturn si conjunctia tripla a trei sateliti ai lui Jupiter. Conditii: seeing 5/10, transparenta 7/10, fara vant, cer cu cativa nori trecatori. Capturi: Camera web Philips Toucam Pro II, barlow 3x , reflector 114/900mm. Conjunctia tripla a vaut loc la sfarsitul orei 21, ora locala, intre satelitii Io , Europa si Ganymede, care se aflau la vest de planeta Jupiter. Seeing-ul a fost mediocru, asa ca si rezultatele au iesit mai slabe, dar oricum mai bune decat primele rezultate cu camera Philips din luna Iulie, cand o foloseam pe laptop. :) ----------------------------------- varadinagypal 23 Aug 2020 21:48 ----------------------------------- A se observa o dunga pe discul lui Jupiter, care peste doua zile nu mai era. https://csillagtura.ro/jupiter-with-a-diagonal-line-2020-08-20/ ----------------------------------- Teo B01 23 Aug 2020 22:29 ----------------------------------- Daca nu este un artefact (traseul neobisnuit luand in cosiderare gravitatia lui Jupiter), energia pentru strapungerea straturilor pe directia respectiva , enorma iar structura corpului foarte compacta ----------------------------------- valy 23 Aug 2020 23:52 ----------------------------------- Pare a fi o iluzie optica, s-au aliniat cativa nori si creeaza senzatia de linie. ----------------------------------- varadinagypal 27 Aug 2020 15:08 ----------------------------------- Prima lumina de ASI 462MC, o camera noua, si foarte faina ----------------------------------- valy 27 Aug 2020 15:35 ----------------------------------- Prima lumina de ASI 462MC, o camera noua, si foarte faina..]Interesanta e curba sensibilitatii pe zona IR . ----------------------------------- iulian90 30 Aug 2020 11:55 ----------------------------------- Frumoasa imaginea cu Jupiter, felicitari. :) Prezint si eu doua imagini cu planetele Jupiter si Saturn de aseara. Capturile le-am facut prin reflectorul de 114/900mm ,cu camera Philips TouCam Pro si barlow 3x. In imaginea cu Jupiter am suprins si conjunctia stransa a doi dintre satelitii sai, Io si Ganymede, iar pe discul planetei Jupiter mai apare o "umbra" pe limbul estic, chiar sub banda ecuatoriala NEB, dar este cauzata de o particula de praf de pe senzorul camerei, trebuie sa il curat, ca sa nu mai apara astfel de pete sau umbre pe imagine. ----------------------------------- iulian90 10 Sep 2020 11:10 ----------------------------------- Aseara am prins conditii bune pentru observarea si filmarea planetelor, asa ca m-am "mobilizat" exemplar si am instalat luneta de 80/900mm pe montura Bresser ,afara ,am adus si PC-ul cu camera Philips Toucam si m-am pus repede pe filmat planetele Jupiter si Saturn ,pana ce nu se strica seeing-ul, dar spre bucuria mea seeing-ul s-a mentinut bun pe toata durata serii. :) Cu o seara in urma am observat si planeta Neptun, cu reflectorul de 150/1400mm si se prezenta ca o stea slab luminoasa ,cu culoare usor albastrie. ----------------------------------- iulian90 11 Sep 2020 16:53 ----------------------------------- Aseara spre miezul noptii am observat planeta Marte prin reflectorul de 114/900mm si apoi am filmat-o cu camera Philips TouCam prin luneta de 80/900mm. :) Planeta Marte se vedea mai mare decat in luna Iulie, cand am mai observat-o, se observau detalii pe discul sau, o zona intunecata mare, care se intindea in emisfera sudica de la ecuator pana in zona polara, unde se mai vedea si calota polara sudica destul de mica in comparatie cu sezonul trecut, de acum doi ani ,cand calota se vedea mai mare. ----------------------------------- iulian90 13 Sep 2020 12:43 ----------------------------------- Prezint o alta imagine cu planeta Marte de azi noapte, filmata prin reflectorul de 114/900mm de aceasta data, cu camera Philips TouCam si barlow 3x. Am avut seeing mai bun decat data trecuta si reflectorul am observat ca este mai bun acum decat luneta de 80mm de cand i-am mascat marginea rabatuta la oglinda primara, asa ca si imaginea cu Marte, obtinuta prin reflectorul de 114mm a iesit mai buna. :) Am prins detalii mai clare ale zonei intunecate de pe suprafata lui Marte din emisfera sudica, plus ceva pete intunecate si in emisfera nordica. ----------------------------------- iulian90 18 Sep 2020 20:03 ----------------------------------- Buna seara tuturor. :) Aseara am avut seeing mai bun si am facut capturi la trei planete: Jupiter , Saturn in prima parte a serii si Marte la miezul noptii. Am folosit telescopul de 114/900, cu camera Philips TouCam Pro 840k si barlow 3x. La planeta Marte am prins detalii mai clare ale marilor intunecate de pe suprafata sa, in special Mare Erythraeum, Sinus Meridional, Aurorae Sinus in emisfera sudica si Mare Acidalium (o parte din ea) in emisfera nordica, precum si calota polara sudica, care este mica in comparatie cu acum doi ani cand era mai mare, mai intinsa. La Jupiter deasemenea ,am prins detalii bune ale benzilor ecuatoriale si a Marii Pete Rosii care mai avea putin si apunea. La Saturn, datorita stralucirii reduse, zgomotul camerei a iesit mai in evidenta, precum si un rastru de dungi mai deschise la culoare decat fundalul imaginii, dar si aici se vad detalii bune la planeta. La planeta Marte prezint doua variante de imagini, prima fiind prelucrata dintr-o captura facuta cu expunere de 7,8 ms (1/128 s) si gain 50, iar cealalta imagine este prelucrata dintr-o captura cu expunere de 63 ms (1/16s) si gain 22. Prima imagine e mai zgomotoasa dar cu claritate mai buna iar a doua imagine mult mai curata si cu contrast mai bun insa cu claritate ceva mai redusa decat prima imagine, datorita expunerii mai mari. ----------------------------------- GunDALF 18 Sep 2020 20:22 ----------------------------------- Pentru dotarea ce o detii, imaginile sunt foarte bune. :wink: ----------------------------------- iulian90 18 Sep 2020 21:00 ----------------------------------- Da, incerc sa scot ce este mai bun cu echipamentul astrofoto care il am. :) Ceea ce trebuie sa tin cont in primul rand este seeing-ul. Daca seeing-ul este bun si rezultatele ies bune aproape o orice camera, bine , nu cu din acelea cu expunere automata sau alte gadgeturi care nu fac nici cat o ceapa degerata, ci cu camere web mai bune precum Philips TouCam /Vesta /SPC900 sau logitegh QuickCam 3000 sau 4000 care au senzor Sony ICX098 CCD care este mai bun sau camere cu senzor CMOS mai recent, mai bun, ca MS Lifecam. Dar daca seeingul este naspa nici cu cea mai performanta camera rezultatul nu iese satisfacator. :) Asta cel putin am observat eu in ultima vreme. De aceea nici nu mai fac des filmari la planete ci doar atunci cand conditiile sunt bune. :) Si procesarea conteaza destul de mult, rezultatul final depinde si de deprinderea si experienta fiecarui astronom amator in procesarea capturilor. ----------------------------------- iulian90 21 Sep 2020 19:05 ----------------------------------- Buna seara tuturor. :) Acum cateva zile am descoperit o chestie interesanta la camera Philips Toucam Pro: am observat ca daca setez camera sa filmeze cu 5 sau 10 fps imaginea devine mai clara decat la 30 fps. A mai testat camera si la 20 fps si 60 fps si imaginea este cam neclara si la fel ca la 30 fps, insa de la 10 fps in jos imaginea devine mai clara. Cineva de pe forumul Cloudy Nights scria despre camera Philips Toucam Pro ca lucreaza cel mai bine la 5 si 10 fps ,dar la inceput nu am luat in serios lucrul acesta si preferam sa folosesc camera la 30 fps, insa acum am inteles eu ca acel om avea dreptate in privinta framerate-ului la aceasta camera. Cu cat creste framerate-ul mai mult, cu atat zgomotul de imagine, sau ce o fi, strica mai mult claritatea filmarilor. https://www.cloudynights.com/articles/cat/user-reviews/photography/ccd-and-webcams/philips-toucam-pro-r137 Aseara am facut teste la planete cu camera setata la 10 fps si in ciuda framerate-ului mic rezultatele finale au iesit mai bune decat inainte, detaliile pe discurile planetelor Jupiter, Saturn si Marte se vad acum mai clare decat inainte. Acum ca am inteles cum sta treaba, folosesc camera numai la 10 fps. :) Chiar daca acum camera filmeaza mai lent, tot strang cate 2000-3000 cadre la planete , pentru reducerea zgomotului care inca este prezent si la 10 fps, dar mai redus si au disparut si acele dungi orizontale care apar mai ales in imaginile cu Saturn. Mai jos prezint o comparatie intre imagini rezultate din capturi facute la 10 fps si imagini realizate din capturi facute la 30 fps, cu planetele Jupiter, Saturn si Marte. Cele la 30 fps apar mai neclare. ----------------------------------- Erwin 21 Sep 2020 22:16 ----------------------------------- Foarte interesant! Mă întreb dacă nu cumva este de vină cablul USB. Poți încerca să-l înlocuiești cu unul mai de calitate și să îi pui și niște inele de ferită, cum au cablurile de la scannere, poate găsești unul vechi la care tai mufa USB-B. De asemenea, poți încerca să filtrezi mai bine alimentarea punând o pereche de condensatori de bună calitate în paralel pe firele de intrare, unul între 330uF-800uF/6V și unul de 100-470nF ceramic chiar la capătul dinspre cameră, înăuntru dacă au loc. ----------------------------------- saiph 21 Sep 2020 22:41 ----------------------------------- Iulian, eu nu stiu de ce mai incerc.. :lol: serios, vazand asa imagini cu dotarea ta, cei cu telescoape mai mari cred ca incep sa se rusineze :D Legat de FPS vs claritate - de vina e compresia. Cand aveam SPC-ul, si chiar si la Lifecam, daca vreau FPS mai mare, pe USB 2.0 trebuie sa o setez pe compresie, altfel, necomprimat se incetineste mult la rezolutie maxima; insa calitatea imaginii e ceva mai buna decat cu cadre comprimate. E un compromis pe care, din pacate, nu prea ai cum sa-l accepti usor - pt o stiva cat mai curata ai nevoie de multe cadre, insa daca le comprimi pierzi detaliile pe care incerci sa le aduci la lumina facand stiva. O alternativa ar fi sa limitezi prin crop dimensiunea cadrelor, nu cu resize, in felul asta nu pierzi rezolutia detaliilor si castigi FPS pe cadre necomprimate. Dar, din ce mi-a picat in mana pana acum, n-am intalnit webcam cu ROI (region of interest), numai la camerele dedicate am vazut asa ceva. ----------------------------------- iulian90 22 Sep 2020 06:01 ----------------------------------- Da, si pe mine ma uimeste diferenta de claritate dintre 10 si 30 fps, acum sunt si mai multumit de camera Philips, ce imagini bune ofera acum. :) Camera Philips Toucam detroneaza in mod clar camera Logitech Quick Cam 9000 care are o rezolutie mai mare dar si compresie mai mare, ceea ce strica destul de mult imaginile la aceasta camera , indiferent la ce framerate functioneaza. @Erwin. O sa incerc varianta cu inel de ferita pe cablul USB , am din acelea de forma cilindrica , luate de la anumite cabluri de alimentare. Condensator de filtrare i-am pus deja, de 100 mirofarazi/10V in interiorul camerei, deoarece am montat si un mic ventilator pe camera ( am practicat si o deschidere in cascasa camerei in spate pentru racire) si sa filtreze eventualele semnale parazite generate de ventilator, dar din ce am observat, nu e nicio diferenta intre functionarea camerei cu ventilatorul pornit si functionarea cu ventilatorul oprit. @saiph. Si eu cred ca tot de la compresie este neclaritatea imaginii la fps mai mare de 10 fiindca de la 10 fps la 20 fps deteriorarea claritatii imaginii este brusca, apoi la 30 , 40 , 50 si 60 fps nu mai este nicio diferenta, imaginea avand aceeasi neclaritate si dungi orizontale, insa la 10 fps si 5 fps imaginea devine mai clara , zgomotul se micsoreaza si dispar dungile orizontale care se vedeau mai ales in imaginile cu planeta Saturn. ----------------------------------- GunDALF 22 Sep 2020 06:30 ----------------------------------- Framerate-ul este conditionat si de puterea de procesare hardware a device-ului de captura (PC, laptop, tableta, telefon). Cu Lifecam-ul pe USB3 am obtinut si 60fps la full HD (1080p), necomprimat. Deasemenea, conteaza enorm si softul de captura. Ultima mea gaselnita a fost OBS studio (pentru cei ce folosesc webcam-uri), un soft free, care permite setari cu duiumul, capturi lossless si lossy etc. etc. Ar trebui sa-l incercati. Pare dezarmant la inceput, dar odata ce te obisnuiesti cu el, devine chiar placut la folosit. La 10 fps, se pare ca ai avut noroc de seeing foarte bun, altfel, cu asa timp mare de expunere ai fi obtinut imagini soft. ----------------------------------- iulian90 22 Sep 2020 07:32 ----------------------------------- Da, asa este , depinde si de performanta PC-ului , al meu desktop are HDD, care este mai lent decat SSD de pe laptop, sau mai ales NVMe care este cel mai rapid la ora actuala, apoi mai conteaza si procesorul, memoria RAM. Dar camera Philips este de tehnonogie mai veche suporta USB 1 din ce am inteles si care permite transfer de date mai lent decat USB 2 sau 3. Fps mai mic nu inseamna neaparat expuneri mai lungi, expunerea nu depinde de cadenta imaginilor inregistrate de camera ,adica de fps, ci doar este limitata oarecum de intervalul dintre cadre care este invers proportional cu numarul de cadre pe secunda (fps), dar poate avea orice valoare daca nu depaseste valoarea intervalului dintre cadre. De exemplu: la 30 fps intervalul dintre cadre este 33 ms (milisecunde) , expunerea este limitata la valoarea de 33 ms sau 1/30 s, dar o pot seta la 15 ms sau 8 ms, pentru a combate mai bine turbulenta , in timp ce intervalul dintre cadre ramane la 33 ms. La 10 fps intervalul dintre cadre este de 100 ms , dar expunerea o pot lasa la 30 ms, camera va face expuneri de 30 ms la interval de 100 ms iar imaginea nu este prea afectata de turbulenta, cum ar fi daca expunerea ar fi tot de 100 ms, dealtfel expunerea camerei Philips este de maxim 63 ms sau 1/16 s. Dar cel mai des folosesc expunerea de 31 ms la planete. Doar la Saturn mai setez expunerea de 63 ms, iar la Marte setez uneori si la 15 ms. Gain-ul camerei il setez de obicei la jumatate sau cel mult la trei sferturi in cazul planetei Saturn. ----------------------------------- GunDALF 22 Sep 2020 07:49 ----------------------------------- Minune mare Toucam-ul ala daca poti sa0i setezi expunerea separat. La webcamul meu pe scara expunerii la de la 6 in sus are 30 fps. Sub 6 framerate-ul scade si proportional creste expunerea, fara interval intre frame-uri, ceea ce mi se pare corect pentru captura avi. Capturile tale niu sunt avi? Ca nu prea inteleg cum e cu intervalul ala dintre capturi.... ----------------------------------- iulian90 22 Sep 2020 08:28 ----------------------------------- Capturile mele tot .avi sunt dar pot sa setez expunerea independent de fps. La camera mea Philips luminozitatea imaginii depinde de expunere, la fel cum depinde si de gain, cu cat expunerea este mai mica , cu atat imaginea este mai intunecoasa si invers, daca cresti expunerea luminozitstea imaginii este mai mare si ramane asa indiferent de fps sau luminozitatea scenei sau obiectului filmat, la fel ca si cand micsorezi sau maresti gain-ul si imaginea devine mai intunecoasa sau mai luminoasa, dupa asta iti dai seama daca expunerea este independenta fata de fps sau luminozitatea obiectului filmat. De asemenea la unele web camere exista posibilitatea dezactivarii autoexpunerii (reglajului automat al expunerii) si se poate trece la reglajul manual efectiv al expunerii, nu doar a compensatiei de expunere EV cum este la camerele video de uz general. ----------------------------------- Mircea Pteancu 22 Sep 2020 22:00 ----------------------------------- Luni 21 Septembrie ,in jurul orei 21 TU am observat Marte cu o varietate de grosismente. Cel mai bine s-a potrivit 246x/Radian 5mm+filtru oranj 23A. S-a vazut foarte bine calota polara sudica. La Vest se vedea Syrtis Major ca un Y urias ,legat spre Est de doua regiuni intunecate de forma alungita/liniara. Zona qvazi-liniara nordica ,de o culoare gri mai intunecata , era formata de la Vest spre Est din Sinus Sabaeus si Sinus Meridiani. Zona qvazi-liniara sudica, a fost Mare Serpentis. Nu am vazut urma din calota polara nordica. Inafara de observatiile in lumina oranj ,am folosit si filtru verde care a evidentiat si mai mult calota polara sudica si am observat si in lumina integrala. Conditiile de observatie ,cu usoara pacla atmosferica si turbulenta Antoniadi III/IV, nu au permis utilizarea de grosismente peste 328x. 246x a fost marirea cea mai adecavata dar 328x a permis uneori- si pentru scurt timp - sa se zareasca intensitati diferite de coloratura/de gri in detaliile de albedo,indeosebi in Syrtis si marginile nordice ale lui Sinus Sabeus si Sinus Meridiani. Splendid Barsoom, ma bucur sa-l pot observa din nou! Mircea ----------------------------------- iulian90 24 Sep 2020 12:35 ----------------------------------- Aseara am observat si eu planeta Marte la miezul noptii cu reflectorul de 114/900mm, la grosismentele de 75x, cu ocularul K 12mm, 100x cu ocularul TS 9mm ,300x cu ocularul TS 9mm si barlow 3x si 225x cu colarul K 12mm si barlow 3x. Cel mai bine s-au observat la 225x zonele si marile intunecate de pe Marte, in special Syrtis Major, ca un triunghi mai ascutit ,cu varful spre nordul planetei si Sinus Meridiani, mai spre est de Syrtis Major. Am mai folosit si filtrele colorate portocaliu #21 si albastru #80A, primul scotand in evidenta zonele intunecate, marind contrastul, celalalt filtru scotand in evidenta calota polara. Seeing-ul a fost cam mediocru, cand se vedea clara planeta, cand devenea neclara pentru cateva momente, apoi iar se vedea mai clara si tot asa. Am folosit chiar si filtrul UHC, dar nu e prea bun la planete, marile intunecate de pe Marte se vedeau mai sterse si de culoare verde-albastrui in timp ce zonele desertice mai deschise se vedeau de un verde mai spalacit, cu tenta roscata. Filtrul UHC scoate cam mult in evidenta aberatia cromatica ale ocularului. Am facut si filmari la planeta Marte si chiar si la Jupiter si Saturn la inceputul serii, cu camera Philips Toucam Pro si barlow 3x, prin telescopul de 114/900mm. ----------------------------------- iulian90 27 Sep 2020 23:03 ----------------------------------- Prezint doua imagini ,cu Jupiter si Saturn , rezultate din capturi facute in seara asta, cu camera Philips Toucam ,prin reflectorul de 114/900mm ,cu barlow 3x. Seeing-ul a fost relativ mediocru la inceputul serii, dupa care a inceput sa se inrautateasca mai tare, astfel ca la Marte nu am mai tras capturi. Poate or mai urma seri cu atmosfera mai calma si seeing bun. :) ----------------------------------- iulian90 03 Oct 2020 15:25 ----------------------------------- Buna ziua tuturor. :) In ultimul timp ,vremea a fost nu tocmai prietenoasa cu astromomia, ploi ,nori, seeing prost, dar asta nu inseamna pauza in astronomie, dimpotriva, este un prilej pentru imbunatatiri , dibuieli, reglaje la instrumente sau accesorii, perfectionari, "antrenament" in procesarea pozelor sau filmarilor la obiecte ceresti. :lol: In cazul meu ,a fost vorba de confectionarea unei masti Bahtinov din carton negru A4, pe suport din textolit, fiind mai precisa in reglajul focusului decat masca Hartmann cu 2 gauri excentrice. Apoi ,de imbunatatirea focuserului la reflectorul de 114/900mm, care avea joc destul de suparator, care facea obiectul sa se miste in campul camerei web in timp ce reglam focusul, uneori iesea din camp si era enervant. Am lipit pe dinauntrul focuserului niste bucati de carton subtire pe care sa alunece tubul portocular, fara joc, astfel la reglajul focusului obiectul ramanand in centrul imaginii si acum reglajul este mai fin si mai precis decat inainte. Aseara am avut conditii bune, cu seeing bun ,de 7/10, uneori 8/10, cerul fiind senin, dar cu cativa nori Cirrus trecatori. Am testat masca Bahtinov pe o stea stralucitoare si diferenta s-a vazut imediat, steaua se vedea cu 6 raze lungi, 3 orientate in jos, trei in sus, si la o foarte mica miscare a focuserului ,4 din cele 6 raze se mutau vizibil fata de celelalte 2 ,centrale, si astfel am putut regla focusul foarte precis. Apoi , primele tinte au fost planetele Jupiter si Saturn, care trecuse deja de meridian, la ora 20. Am folosit, desigur, camera web Philips TouCam, impreuna cu reflectorul de 114/900mm si baelow 3x , cu care am facut cate 2-3 capturi de 3000-4000 cadre fiecare, mai ales la Saturn, unde luminozitatea este scazuta si necesita multe cadre pentru reducerea zgomotului. Rezultatele au iesit fain, clare, mai ales la Saturn, unde am obtinut poate cele mai clare imagini de pana acum. :) Apoi am observat vizual planetele Jupiter si Saturn, cu ocularul de 9mm prin acelasi reflector, si la Jupiter am observat o umbra a unuia dintre satelitii sai, sub banda NEB, spre limbul estic, insa in imagini nu se observa, deoarece filmarile le-am facut inainte ca umbra sa apara pe discul planetei, ulterior, dupa 20 min dupa filmari, cand am observat vizual planeta am descoperit umbra satelitului pe aceasta. Mai tarziu, spre miezul noptii am facut filmari si la planeta Marte, care acum era mai sus decat acum 2 saptamani, cand am mai facut alte filmari si observatii. Era la cateva grade spre nord de Luna. Vizual se observau bine marile Cimmerium si Tyrihenum ,la 100x, cu ocularul de 9mm. Si aici, rezultatul a iesit foarte bine la filmari. :) ----------------------------------- Erwin 03 Oct 2020 15:39 ----------------------------------- Bravo! La focuser poți pune bucățele de teflon recuperate din plăcuțele de amestec de la Poxipol. Doar că nu se lipesc, trebuie fixate cu șurubele (sau nituri mici) cu cap înecat. Spor! ----------------------------------- iulian90 03 Oct 2020 20:31 ----------------------------------- Buna idee cu placutele de amestecare de la Poxipol, pe viitor ,cand mai cumpar Poxipol o sa pastrez acele placute si o sa inlocuiesc acele cartoane pe care le-am pus la focuser. :) Deocamdata focuserul merge bine, gliseaza un pic mai greu, dar fara pic de joc. E mult mai bine decat inainte, cand reglam focusul si tindea sa se incline tubul portocular in loc sa gliseze drept. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 03 Oct 2020 23:16 ----------------------------------- Vineri 2 Octombrie am prins cateva minute de cer qvazi-senin in care in jurul orei 21:30-22:00 am observat Marte. Scopul observatiei a fost evaluarea ocularului Lacerta UWA 4mm ca ocular planetar. Pe discul lui Marte,in lumina oranj intens/ rosie am vazut calota polara sudica dar cu stralucire de mica intensitate. Ceea ce capta atentia era un brau de formatiuni intunecate din emisfera sudica si pe care azi le-am identificat cu Mars Profiler de la Sky and Telescope : -la Vest se vedea Mare Sirenum urmata cam in aceeasi banda de latitudini de Mare Cimmerium iar la Est se vedea Mare Thyrtenum -toate aceste formatiuni de relief imi sunt cunoscute de la alte observatii,inclusiv de la observatiile din timpul furtunii globale de nisip din 2018. Fiind insa curios sa compar ocularul Lacerta cu alte oculare ,am aruncat in lupta (ca doar vorbim despre Ares , zeul grec al razboiului ) si ocularul Radian 5mm pentru 246x si ocularul Radian 6mm pentru 205x. Pe fiecare am atasat filtrul 23A. Cu toate ocularele am vazut ca noutate o bifurcare nordica din Mare Thyrtenum ,mergand paralel cu aceasta spre Est si despre care azi am aflat ca poarta denumirile de Syrtis Minor si Lybia. Despre ce fel de formatiuni de relief este vorba oare ? Syrtis Minor si Lybia s-au vazut cel mai bine (bifurcatia ca detaliu/rezolutie) la 308x in Lacerta 4mm. Imaginea acestora cu contrastul cel mai bun l-a dat Radian 5mm /246x deoarece turbulenta atmosferica afecta mai putin iar la 205x in Radian 6mm se vedeau dar cu dificultate. Sa nu uit : dupa cum se vede si in schita lui Mars Profiler, spre Sud de formatiunile mentionate ,intre aceastea si Polul Sud se vedea cu mica intensitate o banda larga de culoare gri de mica intensitate. Intre aceasta zona sudica din vecinatatea polului si cele trei mari ,se vedea o zona vazuta de mine ca fiind fara detalii si unde harta localizeaza lacul Phaetontis la Vest si marele lac (teoretic) Eridania la Est. Mishto de tot Barsoom ! The Thark Side of Barsoom : https://www.youtube.com/watch?v=PL40xV2SwT4 Mircea ----------------------------------- Erwin 04 Oct 2020 06:31 ----------------------------------- Înseamnă că ai avut seeing bunicel. Eu nu am reușit să observ încă Marte sezonul acesta în condiții prea bune. Alaltăieri seara m-am uitat cu CFF-002 200/1200mm cu un orthoscopic de 12.5mm și cu achiziția mai nouă, specialistul în planete TV plossl de 11mm (chiar dacă am și Naglerul de 11 în trusă). Am așteptat să urce mai sus ca să nu mă împiedice balustrada balconului dar s-a stricat seeing-ul. Am văzut doar formațiuni întunecate, întinse în diagonală, iar la marginea discului zero detalii, așadar calota nu s-a putut distinge. Aseară seeing-ul a fost mai prost de la început așa că am renunțat. ----------------------------------- Mircea Pteancu 04 Oct 2020 12:29 ----------------------------------- Erwin Per ansamblu ,conditiile de observatii au fost proaste din cauza nebulozitatii atmosferice. Au fost perioade in care Saturn nu se vedea cu ochiul liber si chiar si Luna se mai ascundea cateodata. Daaaar ... virtutea principala a unui observator de planete (si de stele duble ... :roll: ) este rabdarea. Am pandit momentele cand cerul se mai deschidea oleaca deoarece stim de la inaintasii nostri ca norii/pacla pe cer inseamna turbulenta mai mica. In rest ,m-ai lasat ... ca sa zic dupa moda actuala... masca ! ''Ti-ai tras'' luneta de 200mm ??? La oculare stiam eu ca esti pretentios si bine echipat. Repet intrebarea: are cineva habar ''ce este Syrtis Minor si ce vrea el '' ? Similar pentru Lybia. Mersi anticipat ! Mircea ----------------------------------- GunDALF 04 Oct 2020 12:46 ----------------------------------- Seeing mizerabil si la Sambata de Sus.Mi-am pus prea mari sperante ca voi putea face capturi de exceptie cu noua ASI462MC. Norii paclosi de mare altitudine au creat ieri si alaltaieri o bariera de nepatruns. Jupiter, Saturn si Marte flendurau ca un steag in vant puternic. Cred ca proximitatea muntilor (Sambata e chiar la poalele Fagarasilor) face mai mult rau decat bine. Din pacate, imaginile stackuite sunt inutilizabile... Necazul e ca toamna mai rar se mai poate prinde seeing bun, mai ales in perioada asta a ploilor. Foto alaltaieri, Luna si Marte cu PocoF1. ----------------------------------- Erwin 06 Oct 2020 06:57 ----------------------------------- Mircea, este un newtonian construit de Cătălin Fus acum mulți ani și care este (încă) la mine pentru că actualul proprietar, care mi l-a adus să-i fac niște îmbunătățiri, nu a venit după el. Nu aș avea loc de o astfel de lunetă, montură și trepied în balcon... :D ----------------------------------- tudor 06 Oct 2020 07:24 ----------------------------------- ...Alaltăieri seara m-am uitat cu CFF-002 200/1200mm cu un orthoscopic de 12.5mm și cu achiziția mai nouă, specialistul în planete TV plossl de 11mm (chiar dacă am și Naglerul de 11 în trusă)... Si eu am crezut ca este o luneta si ma pregateam sa te intreb ceva detalii despre ea ... dar este cu oglinda offf ----------------------------------- valy 06 Oct 2020 16:40 ----------------------------------- CFF au si refractoare de 200: https://cfftelescopes.eu/product/refractor-200-mm ----------------------------------- Mircea Pteancu 10 Oct 2020 21:55 ----------------------------------- Sambata 10 Octombrie (azi) , in jurul orei 20:30 ODV sau 17:30 TU am observat Saturn cu dobsonianul de 200mm F/6.16. La 154x/ Baader zoom @ 8mm , se vedea excelent discul,umbra inelului pe disc ,inelul cu diviziunea Cassini - indecent de vizibila si trei sateliti. Un satelit era Titan ,luminos ,aflat la Sud de ansa estica iar doi ,slab luminosi ,erau imediat la Sud de ansa vestica. Am marit grosismentul la 308x/ Lacerta UWA 4mm si am vazut sase obiecte stelare in apropierea lui Saturn ,toate la Sud de ''Stapanul Inelelor'' : intre Titan si ansa mai era un obiect ,posibil satelit. La distanta de aprox. patru diametre de inel spre Est mai erau doua obiecte stelare. Ajuns apoi la calculator, Stellarium si ''Saturn's Moons'' a lui ''Sky and Telescope'' au confirmat observarea urmatorilor sateliti : Titan,Rhea,Dione,Thetys si Iapetus. Iapetus a fost unul din obiectele cu aspect stelar de la Est de planeta si, daca nu ma insel, este prima mea observare a acestui satelit. Edit : azi 11 Octombrie, verificand jurnalul de observatii, am gasit ca ''daca nu ma insel'' a fost o speranta desarta. Am observat Iapetus pe 8 Martie 2011 cu dobsonianul D=125mm F/6.9 la 96x si 192x. MariusP m-a ajutat la indentificare intr-un mesaj postat la 9 Martie 2011. Conditiile de observatie nu au fost chiar cele mai stralucite : seeingul a fost undeva la Antoniadi 2/3 iar transparenta a fost afectata de pacla.La nivelul solului apareau primele semne de ceata. Deoarece vedeam un voal, un halou nedorit in imagine si suspectand imediat ocularul Lacerta 4mm (care inca nu a depus juramantul de credinta fata de stapanul sau) am trecut la 246x cu credinciosul meu ocular Radian 5mm. Mda, vesti bune si rele : vestea buna este ca pentru haloul din imagine nu-i de vina Lacerta ci pacla atmosferica iar vestea rea este ca nici azi nu sunt conditii bune de observatii. Cum nu sunt slab de inger, am revenit la 308x ... asta avem , in aceste conditii observam ! Tatonez imaginea in cautare de alti sateliti, las planeta sa defileze de multe ori prin camp pana ce imi atrag atentia un fel de semilune de ceata, de lumina slaba ,aflate in interiorul anselor. Am plimbat imaginea lui Saturn in camp in toate cadranele dar lunulele nu si-au schimbat aspectul si nici pozitia. Concluzia mea este ca am vazut partial inelul C , cunoscut si sub numele de ''inelul de crep''. Asa a decurs intalnirea mea de azi cu Stapanul Inelelor ! https://www.youtube.com/watch?v=nbLRDozffOc M-am retras apoi la caldurica in hobbitonul personal, ademenit de mireasma de prajitura proaspat scoasa din cuptor, Mircea ----------------------------------- tudor 11 Oct 2020 21:48 ----------------------------------- Felicitari Mircea pentru "inelul de Crep"...prajitura intra mai bine dupa o lupta cu Stapanul inelelor :) Eu cu luneta Apo ED Evostar am facut o scurta si sfioasa iesire pe stradute impreuna cu sotioara mea in cautare lui Marte! Am cautat locul potrivit vreo jumatate de ora pana cand am dat de un loc umbrit de un felinar stricat. "La umbra felinarului batran" am vazut patru pete pe suprafata martiana. Trei intunecate si una luminoasa. Adica trei Mari martiene si o parte mica din calota sudica polara ca o stea alba foarte stralucitoare pe discul martian, pe margine! Am observat prin doua oculare Fujiyama 4mm si SkyWatcher 3.2mm. Ortoscopicul ne-a aratat o imagine mai contrastanta cu o tonalitate mai rece data de luminozitatea planetei la 105x, iar ocularul UWA 3.2mm la magnificatia de 131x avea si el detalii bune dar cu o tonalitate mult mai calda. ----------------------------------- iulian90 12 Oct 2020 16:44 ----------------------------------- Aseara eu am prins transparenta nu prea buna,cerul fiind acoperit cu un voal de nori cirrus, insa seeing-ul a fost foarte bun ,9/10 pe scara Pickering, cum rar se mai intampla. Nu am mai stat pe ganduri si am scos reflectorul de 114/900mm pe montura Bresser pentru astrofoto, luneta de 80/900mm pe montura EQ1 pentru observatii vizuale, ocularele Plossl 9mm, Kellner 12mm (primit de la Erwin) si un nou ocular Super 3,6mm (tip Kellner, cu barlow integrat), ce l-am achizitionat recent de pe forum. Pe langa acestea ,am mai scos si camera web Philips si calculatorul pentru a conecta camera la el, pentru a face filmari la planete. Mai intai m-am ocupat de partea astrofoto, punand la punct montura , reflectorul de 114mm, camera Philips, indreptand telescopul spre planeta Marte, care vizual se vedea "cristal" datorita seeingului foarte bun, si am pornit filmarea. Apoi am instalat si luneta de 80mm si am inceput sa observ planeta Marte vizual, care se vedea bine, clar, dar cu o aura purpurie in jurule ei din cauza cromatismului lunetei. Am probat si comparat ocularul de 3,6mm cu celelalte doua oculare cae le-am combinat cu barlow-ul Bresser 3x pentru grosismente similare cu cel rezultat cu ocularul de 3,6mm si care este de 250x. Ocularul de 3,6mm a dat rezultate bune, poate chiar mai bune decat combinatia dintre fiecare din ocularele de 9mm sau 12mm cu barlow-ul 3x, se observau detaliile mai bine pe discul planetei Marte decat prin celelalte oculare in ciuda unui slab cormamtism lateral prezent spre marginea campului micut al acestui ocular de 3,6mm ,care are numai 36 grade AFOV. :) Sunt multumit de el, mai ales ca pot face observatii la grosismente mari, fara a mai fi nevoie de barlow-ul 3x, care il tin mai tot timpul mojntat pe camera Philips, si felul acesta pot folosi si camera cu barlow-ul 3x pe un telescop, la astrofoto si ocularul de 3,6mm pe alt instrument la observatii vizuale, putand face ambele treburi in acelasi timp. :) Aseara seeing-ul foarte bun parca m-a uns pe suflet, care cam "ruginise" de la vremea asta ploioasa din ultimul timp. :lol: Planeta Marte se vedea foarte clar prin luneta de 80mm si ocularul de 3,6mm, observand bine Mare Sirenum, o parte din Mare Erythraeum si Solis Lacus, precum si calota polara sudica, dar si ceva pete mai deschise la culoare decat fundalul suprafetei planetei, in emisfera nordica. Spre sfarsit, cand am terminat cu filmatul, am inlocuit camera cu ocularul de 3,6mm la reflectorul de 114mm si imaginea planetei Marte se vedea si mai frumoasa, fara cromatismul specific lunetei de 80mm si cu o nuanta mai naturala in reflectorul de 114mm. Mai jos prezint o imagine cu planeta Marte, prelucrata dintr-o filmare de 4000 cadre, facuta cu camera Philips Toucam prin reflectorul de 114mm la raport focal f/28, precum si o poza cu "arsenalul" pentru observatii planetare, de la stanga spre dreapta: barlow 3x Bresser achizitionat acum 2 ani, ocularul TS Optics Plossl 9mm achizitionat acum 2 ani, ocularul K 12mm primit de la Erwin anul acesta si ocularul Super 3,6mm achizitionat de curand. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 12 Oct 2020 23:31 ----------------------------------- Multumesc Tudor ! Dar se descurca minunat luneta ta la observarea lui Marte,felicitari ! Suntem pe aceeasi lungime de unda, ocularele UWA se descurca onorabil la planete dar par a fi mai acasa in domeniul DSO. Iulian Excelenta imaginea lui Marte , felicitari si multumesc ca ai postat-o sa o vedem si noi. Vad cu bucurie ca si dotarea ta se imbunatateste constant, Doamne ajuta ! Ma bucur ca ocularul de 3.6mm a ajuns la tine. Te rog scrie la sectiunea de review-uri despre el.Este ocularul cel mai puternic al unei serii de oculare numita pe alte meleaguri ''Barium''. Schema optica a acestora este Kellner ,unii afirma ca isi au originea in ocularele MA de la Meade. Ceea ce este interesant: un amator care are Pentax 21mm sustin ca ocularul Barium 20mm are o transmitivitate egala cu acesta ,deci de 95%. Duminica 12 Octombrie eu m-am rafuit cu doua stele subarc din Andromeda. Asteptand ca una din ele sa mai castige altitudine, l-am vizitat pe Marte unde am vazut la 308x/Lacerta UWA si 246x/Radian 5mm ,ambele cu filtre oranj si albastru : calota polara sudica minuscula dar luminoasa,un sir de formatiuni intunecate in emisfera sudica in apropierea ecuatorului si toata zona temperata sudica granulata cu pete gri ,slab luminoase si neuniform distribuite. Mircea ----------------------------------- tudor 13 Oct 2020 08:06 ----------------------------------- Da, Marte este vedeta principala in momentul asta :) ----------------------------------- saiph 13 Oct 2020 11:03 ----------------------------------- Iulian, cred ca ai prins si Olympus in imagine, asa-i? Pare ca e bulinuta aia mai deschisa din partea de sus a imaginii. Un alt user de pe un grup astro de pe FB a crezut ca a prins o furtuna noua in poza, dar tot asa, era Olympus Mons :D ----------------------------------- iulian90 13 Oct 2020 15:37 ----------------------------------- @Mircea Pteancu. Multumesc pentru felicitari. :) O sa fac zilele astea un review despre acest ocular Super 3,6mm. Si eu trebuie sa ma mai informez despre acest ocular, este un ocular de calitate buna. @saiph. Intr-adevar , din ce m-am uitat pe Mars Profiler si pe o harta cu suprafata planetei Marte, am constatat ca in acel moment, in jurul orei 22 TLR sau 19 UT, muntele Olympus era vizibil pe partea vizibila a lui Marte si mai mult ca sigur era acea pata mai deschisa din emisfera nordica de pe imaginea postata de mine. :) Acea pata am observat-o si vizual, atat in acea seara de 11 octombrie ,cat si aseara prin reflectorul de 114mm, cu ocularul Super 3,6mm. Mai jos am pus si o imagine in care apare atat fereastra cu Mars Profiler cat si harta detaliata cu Marte, in care am indicat muntele Olympus in ambele harti. Aseara a fost iar seeing bun, 8/10, insa a batut tare vantul ,facand telescopul sa vibreze cateodata. Dar la filmare ,datorita experientei in prelucrarea filmarilor ,am scos rezultate foarte bune la planetele Jupiter si Saturn, poate cele mai bune de pana acum. :) Am folosit camera Philips Toucam,lentila barlow 3x si reflectorul de 114/900mm. La Jupiter am facut o filmare de 2000 cadre la 10 fps , din care am ales 50% cele mai clare cadre pentru stacking in Registax 6, iar la Saturn, am facut o filmare de 4000 cadre din care am folosit 50% pentru stacking. Am observat planetele si vizual, atat Jupiter si Saturn ,cat si Marte mai spre miezul noptii, dar la Marte nu am mai facut filmare fiindca vantul se intetise mai tare. Spre sfarsit am testat si 4 oculare de microscop IOR primite de la Erwin ,in binocularul IOR, pe telescopul de 114mm. Mai intai am montat o pereche de oculare IOR 5x, apoi inca o pereche de oculare, tot IOR, dar 7x. In cele de 5x imaginea planetei Marte se vedea mica dar luminoasa, fara multe detalii, dar prin cele 7x discul planetei se vedea ceva mai mare si se distingeau cu greu marile intunecate. Cu toate acestea ,ocularele IOR nu au cromatism vizibil pe intreg campul, si ofera o imagine clara pana spre margine, sunt bune, de calitate. ----------------------------------- iulian90 15 Oct 2020 19:48 ----------------------------------- Noi imagini cu planetele Jupiter si Saturn de aseara, trase cu camera Philips Toucam si reflectorul de 114/900mm si barlow 3x. :) Seeing-ul a fost cam mediocru, Pickering 6/10, si s-a inrautatit mai tarziu, cand sa ma pregatesc pentru filmarea planetei Marte, imaginea sa deformanduse serios de la turbulenta, desi planeta ajunsese aproape de meridian,asa ca am renuntat sa o mai filmez si m-am multumit cu observarea sa vizual, cu ocularul de 3,6mm, unde cu greu distingeam marile din cauza turbulentei. ----------------------------------- Teo B01 22 Oct 2020 11:08 ----------------------------------- https://earthlymission.com/rotation-rates-tilts-of-planets/ ----------------------------------- iulian90 22 Oct 2020 12:15 ----------------------------------- Interesant link-ul, ma surprinde faptul ca si Pluto are axa de rotatie rasturnata, inclinatia fiind mai mare decat la Uranus. :) Prezint si eu cateva imagini cu planetele prezente pe cerul serii : Jupiter ,Saturn si Marte, filmate cu camera Philips Toucam ,prin reflectorul de 114/900mm, la f/28, cu barlow 3x. La Jupiter am facut o captura de 2700 cadre la 10 fps, expundere de 31 ms ,gain 42/63,din care am stivuit 25% in Registax. La Saturn am facut captura de 4000 cadre cu expunere de 63 ms ,gain 42/63, din care 20% le-am stivuit in Registax, iar la Marte am facut o captura de 5000 cadre la expunere de 15 ms si gain 18/63, din care am stivuit 15%, seeing-ul inrautatinduse la captura cu Marte. ----------------------------------- Mig71 23 Oct 2020 11:57 ----------------------------------- Aseara , 22 oct , la ora 19 am scos in curte telesopul la aclimatizare ( sw 254 dobson) . Locul de observatie la 10 km de Bucuresti , multa poluare luminoasa de la oras dar si de vecini . Norocul meu , deocamdata , ca spre sud am camp liber La ora 20 am iesit la observatii si am inceput pentru incalzire cu Luna , aflata in pozitie favorabila . Am folosit ocularul SW planetary 6 mm ( 200X ) si Lacerta 4 mm ( 300X ) singure sau impreuna cu filtru neutru 0,6 . Imagine foarte clara , detalii fine in ambele situatii. Dar cum aveam 3 planete de observat si cucerit am trecut la treaba cu aceleasi oculare dar cu filtru galben de data asta Saturn la marire 200 arata frumos dar la marire 300 se distinge diviziunea Cassini si umbra planetei pe inel . Am fost atent mai mult la planeta si am neglijat sa observ si satelitii. Se vede mai clar fara filtru. La Jupiter cu ocularul SW de 6 mm s-a vazut cel mai bine benzile . Filtrul galben deschis ajuta dar le puteam distige si fara el . Ocularul Lacerta 4 mm aici nu m-a ajutat . Si cu filtre si fara imaginea era mai mare dar si mai neclara . Nu se mai distigeau detalii La Marte insa SW 6 mm imagine era prea mica , fara niciun detaliu , insa cu Lacerta 4 mm si filtru galben no. 12 am observat calota polara sudica ( un punct alb mai stralucitor ) la marginea discului planetei . In zona oarecum centrala am vazut 2 pete neregulate , mai inchise la culoare . Avand in vedere ca puteam citi ziarul langa telescop de la luminile din jur sunt destul de multumit. ----------------------------------- GunDALF 23 Oct 2020 12:02 ----------------------------------- Ca avansat ar trebui sa stii ca la planete asa-zisa poluare luminoasa nu e importanta, ele fiind corpuri suficient de luminoase. ;) Doar daca nu se interpune vreun bec de la iluminatul stradal intre telescop si planeta... La DSO e alta e treaba. ----------------------------------- Mig71 23 Oct 2020 12:10 ----------------------------------- Adevarat. Aflat la tara , la un cer mai negru , am vazut galaxia Andromeda cu binoclul Celestron 15x70 mai bine decat am văzut-o de la Bucuresti cu telescopul de 250. ----------------------------------- Mig71 23 Oct 2020 12:13 ----------------------------------- Nu sunt avansat , dar nu am gasit inca la incepatori o discutie activa despre observatii planetare. Mai caut. ----------------------------------- GunDALF 23 Oct 2020 12:14 ----------------------------------- Pai, da, nebuloasele, galaxiile sunt obiecte cu magnitudini mari, adica slab luminoase si atunci poluarea luminoasa face dificila observarea lor. Exista filtre contra poluarii luminoase, mai mult sau mai putin eficiente. Nu sunt avansat , dar nu am gasit inca la incepatori o discutie activa despre observatii planetare. Mai caut.Poti deschide chiar tu un subiect sau poti posta aici: https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=199107#199107 ----------------------------------- Mig71 23 Oct 2020 12:27 ----------------------------------- Multumesc. Voi posta acolo urmatoarele observatii. Daca tot am vb ce parere ai ( off topic) am vreo sansa in astrofoto cu o platforma ecuatoriala home made pt dob pe care il am si o camera foto buget maxim 1000 ron ? ----------------------------------- GunDALF 23 Oct 2020 12:34 ----------------------------------- Nu stiu. In buget sa intre camera foto si platforma? Sau numai camera? Ce tip de fotografie: DSO sau planetara ori ambele? Daca faci doar DSO, cu un body de dSLR (ieftin, SH) si o platforma EQ bine executata, cred ca "te-ai scoate". La planete, ai putea incerca cu un webcam modificat si iarasi te-ai scoate. Daca vrei mai mult, adica camere dedicate, cred ca trebuie sa bagi adanc mana in buzunar. O camera planetara buna depaseste mult bugetul. Nu mai zic de una DSO. Le gasesti si pe-astea SH, dar si-asa costa relativ mult. ----------------------------------- Mig71 23 Oct 2020 17:27 ----------------------------------- Voi incerca varianta cu camera DSRL . Multumesc ----------------------------------- iulian90 24 Oct 2020 11:35 ----------------------------------- Prezint cateva imagini cu planetele Jupiter, Saturn si Marte, filmate cu camera Philips Toucam, prin reflectrorul de 114/900mm, la raport focal f/28. Seeing-ul a fost 7/10 Pickering la inceputul serii cand am filmat planetele Jupiter si Saturn, apoi s-a mai inrautatit cand am filmat planeta Marte, ajungand la 5/10. Dar chiar si asa, au fost momente de claritate in care discurile planetelor se vedeau clare. Capturile au avut de la 3000 cadre la Jupiter, 4000 cadre la Saturn si pana la 5000 cadre la Marte, din care am stivuit pana la 25% cele mai bune cadre, astfel imaginile finale cu planetele iesind bune in ciuda seeing-ului mediocru. Din experienta am constatat ca in cazul echipamentului meu, format din camera web Philips Toucam 840K si reflectorul de 114mm , la raportul focal f/28 obtinut cu lentila Barlow 3x, expunerea la planeta Jupiter trebuie sa fie minim 32 ms sau 1/30s, la Marte minim 7,8 ms sau 1/128 s iar la Saturn, care este cel mai slab luminos, cu stralucire de suprafata redusa, trebuie minim 60 ms sau 1/16 s si sensibilitatea sau gain-ul la jumatate sau cel mult la trei sferturi din valoarea maxima in toate cazurile (La Marte care este stralucitor, gain-ul il pot seta si la in sfert din valoarea maxima), pentru zgomot cat mai redus. La camera mea cand dau sensibilitatea spre maxim, pe langa zgomotul tip purici, apar dungi oblice, ce strica imaginea, mai ales la Saturn si se vad cel mai bine mai ales dupa stacking si procesarea wavelets, daca expunerea este prea mica. Si cum am mai spus si in trecut, la camera mea valoarea FPS nu trebuie sa depaseasca 10 cadre pe secunda, altfel imaginea devine mai soft si apar alte dungi orizontale mai groase in locul celor oblice, cand dau sensibilitatea spre maxim si micsorez expunerea. ----------------------------------- Mircea Pteancu 27 Oct 2020 19:20 ----------------------------------- Aseara 26 Octombrie ,am observat Marte cu dobsonianul de 200mm cu mariri de pana la G=308x/Lacerta 4mm UWA, cu filtre 23A si neutru si fara filtru. Cel mai pregnant era lantul de formatiuni de culoare gri format din Syrtis Major- Iapygia-Mare Serpentis-Sinus Sabeus-Sinus Meridiani-Mare Erytrhreum. Hellas se vedea bine , fara filtru ca o zona de culoare mai deschisa. Se vedeau si alte detalii care nu se vad in poza anexata ,nuantele de caramiziu si de gri fiind variate ca intensitate si in degradeuri. Calota polara sudica se vedea alba dar foarte mica. Atat de multe au fost detaliile vizibile pe Marte incat pot sa declar linistit ca a fost cea mai bogata in detalii imagine martiana vazuta de mine pana acum.A fost ceva minunat ! Vreau sa va atrag insa atentia asupra unui spectacol rar. De fapt aseara am vazut pentru prima data asa ceva : chiar si la 308x ,in acelasi camp cu Marte se vedea steaua dubla 77 Piscii , rezolvata in stelele A si B. Nu ma indoiesc ca aceasta imagine poate fi vazuta cu binoclurile puse pe trepied deoarece eu am vazut Marte ca un stea mai plinuta si dubla 77 Psc rezolvata si in luneta 45x300mm. Si azi , Marte si 77 Psc se vad in acelasi camp vizual. Succes,Mircea ----------------------------------- iulian90 29 Oct 2020 15:20 ----------------------------------- Buna ziua tuturor. :) Prezint o imagine cu Marte de aseara, obtinuta dintr-o filmare de 4000 cadre facuta aseara cu camera Philips, prin telescopul de 114/900mm, la f/28, din care am folosit 20% din cadre pentru stacking in Registax. Am observat si vizual planeta prin acealsi reflector la 250x ,cu ocularul Super 3,6mm si pe discul sau se vedeau bine Sinus Meridiani ,Sinus Sabaeus, Margaritifer Sinus, in zona centrala a discului, Syrtis Major, Iapygia si Mare Serpentis in partea vestica a discului la fel de bine, Aurorae Sinus si Mare Erythraeum in partea estica, mai greu vizibile, calota polara aproape ca un punct alb, asa de mica ce se observa,bine vizibila, iar sub zona dintre calota polara sudica si Sinus Sabaeus pare mai inchisa la culoare decat cum apare pe harta Mars Profiler sau pe discul planetei afisat in Stellarium. Desi nu am apucat sa observ conjunctia dintre Marte si steaua 77 Psc de acum trei zile, din cauza vremii nefavorabile, aseara totusi am reusit sa le observ in acelasi camp al ocularului TS Plossl 9mm, la grosismentul de 100x ,prin reflectorul de 114mm, Marte aproape de marginea campului , steaua 77 Psc in partea opusa, tot aproape de marginea campului. ----------------------------------- iulian90 08 Noi 2020 15:55 ----------------------------------- Buna ziua tuturor. :) Ieri ,alaltaieri si astazi am filmat mai multe planete cu camera Philips Toucam, prin reflectorul de 114mm, acestea fiind: Jupiter si Saturn aseara,pe la inceputul serii , Marte ,aseara pe la ora 21 dar si alaltaseara si Venus azi dimineata la ora 7. Am scos poate cele mai bune imagini la planete de pana acum, nu doar datorita seeing-ului bunicel, de 7/10-8/10 Pickering atat aseara cat si azi dimineata, cat mai ales datorita procesarii de calitate care am facut-o la capturi. Softul AutoStakkert este as in stacking si sortarea cadrelor bune, mult mai bun decat Registax, daca este folosit corect. :) Pana nu demult AutoSkkert la planete scotea rezultate slabe, dar nu din cauza ca nu era bun softul , ci din cauza ca nu faceam eu setarile care trebuie la el ca sa functioneze corespunzator. Azi am debifat casuta cu Dynamic Backround din fereastra principala a AutoStakkert2 si am reglat manual pragul de la care softul deosebeste planeta fata de fundalul care uneori nu este negru,ci gri sau negru-albastrui de la zgomot sau albastru de la lumina cerului daca filmarea este facuta ziua la amiaza ,in zori sau amurg ,sau daca planeta e slab luminoasa, din cauza caruia softul nu suprapunea corect cadrele si uneori planeta iesea dublata, tripla , multipla sau avea o forma ciudata. Acum daca reglez corect Backround-ul, softul AutoStakkert face corect stacking-ul si scoate niste rezultate uimitoare. :) Plus ca am facut filmarile la planete la 5 fps, unde camera Philips ofera cea mai clara ,cea mai sharp imagine si acest lucru, combinat cu prelucrarea corecta si seeing-ul bun, duce imbunatirea suplimetara a rezultatelor finale. De ex, la Jupiter de aseara, se vad mult mai clar detaliile fine la benzile ecuatoriale, se pare ca am prins si Marea Pata Rosie fix pe limbul vestic al planetei, apunand, din ce se observa pe imagine. La Sturn se ede clar divizinea Cassini, la Marte se vad clar Mare Tyrihenum, Mare Cimmerium, Syrtis Major si o parte din Mare Sirenum. Si Venus, desi mic in perioada asta , se vede mai clar in imagine. :) ----------------------------------- iulian90 09 Noi 2020 17:10 ----------------------------------- O alta serie de imagini faine ale planetelor Jupiter ,Saturn si Marte de aseara, filmate cu camera Philips Toucam, prin telescopul de 114/900mm, la f/28. Procesarea am facut-o cu PIPP, AutoStakkert2 , Registax V6 si Photoshop. ----------------------------------- iulian90 16 Noi 2020 21:49 ----------------------------------- Buna seara tuturor. :) Din cauza vremii mohorata din ultimul timp, nu am mai putut face observatii pana in seara asta cand am putut observa vizual planetele Jupiter si Saturn la inceputul serii si Marte pe la ora 19:40, prin reflectorul de 114mm si ocularele TS 9mm si Super 3,6mm, precum si filtrele portocaliu #21 si albastru #80A. Seeing-ul a fost relativ bun la inceput, iar mai tarziu s-a imbunatatit mai mult, ajungand la 8/10. La Jupiter am observat un satelit foarte aproape de discul planetei, acesta s-a dovedit a fi satelitul Europa, conform Stellarium. La Saturn am observat clar diviziunea Cassini si satelitul Titan la vest de planeta. La Marte am observat ceva mai interesant pe discul sau ; o pata mai deschisa la culoare decat fondul caramiziu al planetei si de dimensiune mai mare decat calota polara sudica, in zona temperata sudica, undeva intre Solis Lacus, aflat aproape de limbul sud-vestic al planetei si polul Sud. :) In afara de acestea am mai observat calota polara de Sud, mica si mai greu vizibila decat inainte, Mare Sirenum in dreptul meridianului, bine vizibila ,precum si o parte din Mare Cimmerium, la est de Mare Sirenum. Nici filmari la planete nu am mai facut in ultimul timp , deoarece montura Bresser este in curs de perfectionare,am reuns-o cu vaselina mai buna decat cea originala care era lipicioasa si facea montura sa se miste greu si i-am dat jos motorizarea veche , utilizand-o momentan numai la observatii vizuale pana ce o sa inlocuiesc componentele motorizarii vechi, care nu sunt prea de calitate (adunate de prin ce am avut eu in casa :lol: ) si generau eroare periodica mare pe axa RA, cu alte componente mai de calitate care sa faca montura mai precisa la urmarirea astrilor. Cand voi dota montura cu noua motorizare ce va contine alte componente mai de calitate, unele primite de la Erwin (motor pas cu pas si driver pentru comanda sa) altele ce le voi achizitiona, o sa revin iar cu noi imagini ale planetelor. :) ----------------------------------- iulian90 28 Noi 2020 16:45 ----------------------------------- Prezint doua imagini cu planeta Marte din 24 si 25 noiembrie 2020. Cea din 24 noiembrie a iesit mai frumoasa, seeingul fiind mai bun pe 24 decat pe 25. Pe 24 noiembrie am testat montura cu noua motorizare si se comporta mai bine decat inainte. In rest ,vremea a fost si este in continuare inchisa, cu ceata si nori josi. ----------------------------------- Erwin 28 Noi 2020 20:05 ----------------------------------- Felicitări! Marte e ceva mai mic, se îndepărtează din ce în ce mai mult. Totuși încă se văd forme mari de relief marțian. ----------------------------------- iulian90 28 Noi 2020 21:06 ----------------------------------- Multumesc. :) Da, pe planeta Marte, anul acesta, au fost mai vizibile detaliile decat acum doi ani, cand a fost furtuna de praf puternica de se mai vedeau doar polii. Si recent banuiesc ca s-a mai declansat o mica furtuna de praf pe Marte, ca acum ceva timp, pe 16 noiembrie, observasem o pata mai descisa la culoare aproape de limbul vestic al planetei,in emisfera sudica, apoi in zilele urmatoare detaliile, marile intunecate parca se vedeau mai sterse decat in octombrie, dar pe 24 si 24 noiembrie, marile intunecate incepuse sa se observe din nou mai usor. ----------------------------------- iulian90 21 Dec 2020 17:58 ----------------------------------- Bună seara tuturor. După o lungă perioadă în care a fost înnorat, aseară s-a înseninat si am reușit să observ atât conjuncția dintre planetele Jupiter si Saturn, cât și planeta Marte, prin reflectorul de 114mm. Cu această ocazie am testat și o nouă cameră primită din partea colegului @sorini și care mi-a adus-o Erwin pe 5 decembrie, când a venit pe la mine în vizită. :) Este vorba de Celestron Neximage (din prima generație bănuiesc) ,care are același senzor optic ca și camera Philips Toucam Pro din prima generație si este bazată pe electronica și driver-ul de pe același tip de cameră din ce am aflat, însă are calități mai bune decat camera mea Philips Toucam Pro II (din a doua generție), zgomot mai redus si saturația culorilor mai bună, plus un design mai ergonomic. :) Am testat-o printre altele si la planeta Marte (nu însă și la planetele Jupiter și Saturn care au apus devreme), montând-o pe reflectorul de 114mm, cu barlow-ul 3x si conectând-o la laptopul cu SharpCap 3, cu care a funcționat foarte bine. La începutul serii am fotografiat și conjuncția dintre planetele Jupiter și Saturn, însă cu camera foto Canon 450D, cu care am reușit să cuprind amândouă planetele în același câmp, ceea ce cu camera Neximage nu era posibil chiar și fara barlow,la focala nativă. La planeta Marte, vizual, prin reflectorul de 114mm și ocularul de 3,6mm, am zărit cu greu Mare Sirenum, care se vedea palid pe discul planetei ,care s-a mai micsorat intre timp, ajungând la un diametru de doar 12". ----------------------------------- Erwin 21 Dec 2020 18:06 ----------------------------------- Bravo pentru marea conjuncție! E odată în viață! Să fim sănătoși până la următoarea! :D Cu luneta de 80/900 nu ai reușit să faci imagini? Teoretic cel puțin ar trebui să obții contrast mai bun decât cu newtonianul de 114mm. Se poate pune și DSLR-ul, focuserul e solid, nu numai camera planetară. ----------------------------------- iulian90 21 Dec 2020 20:55 ----------------------------------- Da. O asemenea conjuncție este un fenomen rar și merită profitat de orice ocazie de vizibilitate, chiar și printre nori, pentru observarea sa. :) Luneta de 80/900mm nu am mai scos-o aseară fiindcă nu eram sigur cât va ține cerul senin, telescopul de 114mm deja se aclimatizase bine dupa ce am fotografiat conjuncția și începusem să filmez Luna și apoi planeta Marte cu noua camera Neximage prin telescopul de 114mm. Luneta de 80mm o folosesc îndeosebi la observații vizuale planetare, unde oferă un contrast mai bun si la astrofoto DSO, cu camera DSLR Canon 450D, pe care focuserul lunetei o suportă cu brio, fără nicio problemă. :) Reflectorul de 114mm, în schimb, îl prefer în zona de astrofoto planetară, deoarece nu prezintă aberație cromatică, oferind un ton natural al culorilor la planete, iar contrastul ușor mai slab decât la lunetă ,îl compensez din prelucrarea capturilor. ----------------------------------- iulian90 31 Dec 2020 18:45 ----------------------------------- O imagine cu Marte de aseară. :) Captura: camera Celestron Neximage + barlow 3x + reflector 114/900mm. 4000 cadre din care 25 % au fost alese pentru stacking. Planeta Marte a ajuns "minusculă" în telescoape mici, cum este al meu, așa de mult s-a îndepărtat de Terra, încât are un diametru aparent de numai 10,5". Acum este la 0,88 UA distanță de Terra. :) ----------------------------------- iulian90 22 Mai 2021 18:45 ----------------------------------- Buna seara tuturor. Planeta Venus a reaparut pe cer, deocamdata mica si de forma rotunda, avand o faza de 97%, diametrul de numai 10,1" si o elongatie de aproape 15 grade. Am observat-o in aceasta dupa-amiaza, cand soarele inca era pe cer cu reflectorul de 114/900mm si am filmat-o cu camera NexImage prin acelasi instrument. ----------------------------------- iulian90 22 Mai 2021 21:37 ----------------------------------- Si planeta Mercur, observata si filmata aseara in amurg,tot cu acelasi echipament. :) Am vrut sa o filmez si astazi ,chiar in timpul zilei, dar nu am reusit, desi era senin, fiindca Mercur acum are o magnitudine de peste 1, deci destul de slab stralucitor. A trecut perioada in care putea fi observat si ziua, dar vremea nu a tinut cu mine si nu l-am putut observa pana aseara. Nici macar acum seara nu am reusit ,pentru ca vremea m-a pacalit si a trimis repede nori Cirrus tocmai dinspre vest, unde se poate vedea planeta in perioada acesta. Am reusit totusi sa scot ceva din captura de aseara; cum refractia atmosferica era foarte mare si facea din imaginea planetei un mic curcubeu, am ales sa separ canalul verde, practic am extras cadre mono ,pe canalul verde din captura, ca sa mai reduc din dispersia produsa de refractia atmosferica, apoi am ales manual vreo 300 cadre cu care am facut stacking,numai asa am reusit sa scot o imagine acceptabila a planetei ----------------------------------- Erwin 23 Mai 2021 05:57 ----------------------------------- Astea deja sunt tehnici avansate, Iulian! Ești tenace! Bravo! ----------------------------------- iulian90 23 Mai 2021 21:54 ----------------------------------- Multumesc. :) Prezint alte imagini cu aceleasi planete, Mercur si Venus, de astazi. Cel putin imaginea cu Mercur a iesit mult mai buna de data aceasta, poate cea mai buna de pana acum, fiindca am filmat planeta la o inaltime mai mare fata de orizont, unde turbulenta si mai ales refractia sunt mai reduse, bineinteles, spre vest, dupa apusul soarelui. Dar imaginea tot mono am ales sa o fac, de data asta pe canalul rosu ,care mi se pare ca are claritatea mai buna decat a canalelor verde sau albastru, turbulenta afectand mai putin lungimile de unda mai mari , din partea rosie a spectrului. :) ----------------------------------- iulian90 24 Iul 2021 17:58 ----------------------------------- Buna ziua tuturor. :) A inceput sezonul de observatie a planetelor Jupiter si Saturn. :) Deja sunt vizibile seara spre sud-est si spre miezul noptii se ridica destul de sus pe cer pentru a putea fi observate in conditii mai bune. Aseara am observat planetele Jupiter si Saturn cu reflectoarele de 114mm si de 150mm, primul montat pe ecuatoriala, celalalt pe montura alt-azimutala, apoi am facut si niste capturi video cu camera Neximage prin ambele reflectoare, pe rand, intai prin reflectorul de 150mm, care l-am mutat pe montura ecuatoriala, apoi si cu reflectorul de 114mm. Reflectorul de 150mm, m-a uimit ce bun este la planete, in pofida problemelor optice care le-a avut inainte (si care unele mai persista -coma destul de prezenta si aberatia de sfericitate redusa). La Jupiter distingeam bine benzile de nori la grosismentul de 155x, poate chiar mai bine decat prin reflectorul de 114mm la 100x. Dar in schimb reflectorul de 150mm ofera imagine buna doar intr-o zona centrala relativ mica a campului din cauza comei, pe cand reflectorul de 114mm ofera o imagine clara pana aproape de marginea campului. Apoi am observat si planeta Saturn cu ambele reflectoare, unde am observat diviziunea Cassini si banda ecuatoriala albicioasa, la fel de bine prin ambele telescoape, plus satelitul Titan. Vazand cat de bun e reflectorul de 150mm ,l-am mutat pe montura ecuatoriala si am inceput sa fac capturi la Jupiter. La planeta Saturn nu am mai reusit sa fac capturi fiindca s-a "ascuns" repede dupa un copac ,fiind mai jos pe cer decat Jupiter. Nici cu reflectorul de 114mm nu reusisem sa fac vreo captura la Saturn, asa ca tot la Jupiter am facut o captura dupa ce terminasem cu reflectorul de 150mm. Rezultatul obtinut cu reflectorul de 114mm mi-a iesit fain, clar si plin detalii, datorita experientei capatate in ultimul timp in procesarea capturilor, dar si a calitatii reflectorului respectiv, a focusarii executate corect, cu masca Bahtinov si a seeing-ului bun de aseara. :) Rezultatul obtinut cu reflectorul de nu mi-a iesit asa fain ca cel prin reflectorul de 114mm, fiindca nu am reglat bine focusul, neputand folosi masca Bahtinov, fiind optimizata numai pentru reflectorul de 114mm. In plus de asta imaginea planetei era de 1,5x mai mare dar mai intunecoasa, fiind obtinuta la focala efectiva de 4200mm, prin barlow 3x, adica la un raport focal f/28. La reflectorul de 114mm, cu acelasi barlow focala este de 2700mm si raportul focal f/23, deci imaginea oferita este mai luminoasa decat reflectorul de 150mm, dar mai mica. O sa incerc sa optimizez barlow-ul 3x sa mareasca doar de 2,5x (prin micsorarea distantei dintre lentila si senzorul camerei) astfel incat focala finala sa fie undeva pe la 3500mm si raportul focal sa se apropie de cel obtinut pe reflectorul de 114mm, adica f/23. In felul acesta imaginea obtinuta prin reflectorul de 150mm o sa fie de 1,3x mai mare decat cea obtinuta prin reflectorul de 114m si ceva mai detaliata, dar la fel de luminoasa. Sper zilele astea sa mai am ocazia sa mai fac observatii si capturi video la planetele Jupiter si Saturn. :) ----------------------------------- Mihail Tudose 26 Iul 2021 10:40 ----------------------------------- Iulian, impresionanta imaginea obtinuta cu reflectorul de 144 mm. Felicitari! ----------------------------------- iulian90 26 Iul 2021 20:47 ----------------------------------- Multumesc Mihail. :) Da, reflectorul de 114/900mm este cel mai bun instrument din cate am. Reflectorul Seben de 150/140mm, desi l-am imbunatatit considerabil, inca se situeaza sub reflectorul de 114mm la calitatea imaginii, dar nu cu mult. Are un constrast si claritate usor mai slaba decat reflectorul de 114mm, din ce am vazut si aseara, comparand atat vizual instrumentele ,cat si imaginile capturate cu camera astro NexImage prin ambele instrumente. Deci si reflectorul Seben de 150mm este bunicel la planete, cu mult mai bun decat inainte de a-i schimba oglinda secundara, cand avea ditmai astigmatismul, pe langa coma si aberatia de sfericitate. Pentru un rezultat cat mai bun nu conteaza numai calitatea instrumentului utilizat, ci si seeing-ul care de multe ori dicteaza calitatea imaginilor planetelor, apoi focalizarea cat mai precisa, cu masca Bahtinov (apropo, am adaptat masca bahtinov si la reflectorul de 150mm) si nu in ultimul rand procesarea capturilor, in primul rand selectia celor mai clare cadre. Eu folosesc softurile PIPP ,AutoStakkert2 , Registax si Adobe Photoshop CS5 pentru procesarea capturilor. Cu softul PIPP pun sa fie analizate capturile si sa aranjeze cadrele in ordinea calitatii, de la 100% in jos si aleg eu primele cele mai bune cadre cu procentajul de calitate intre 100% si 90%, apoi pe acestea le stackez in AutoStakkert2, unde mai sunt trecute inca odata prin selectia in functie de calitate, stackez de obicei 50-80% din cadre si apoi imaginea finala poststacking o procesez in Registax6 ,la stadiul Wavelet, unde cresc claritatea imaginii si la urma in Photoshop mai reglez luminozitatea si contrastul imaginii si rezultatul e gata. :) Aseara am mai stat pana dupa 1 noaptea si am mai facut capturi si observatii la planetele Jupiter si Saturn, cu ambele telescoape, de 150mm si de 114mm. Rezultatele prin telescopul de 114mm au iesit faine, clare atat la Jupiter cat si la Saturn, unde se mai vad ceva benzi sterse in afara de cea ecuatoriala deschisa la culoare si cred ca si una din calotele polare de culoare verzuie din ce se vede pe imagine, plus Diviziunea Cassini pe inele foarte clar vizibila. Si rezultatele prin telescopul de 150mm au iesit mai bune decat in seara de 23 iulie, caci am reusit sa adaptez masca Bahtinov si pe acest telescop si am putut focusa corect de data asta, dar contrastul si claritatea nu se compara cu ce ofera telescopul de 114mm. In plus imagiena cu Saturn prin reflectorul de 150mm a iesit portocalie si nu am putut corecta tonul fiindca riscam sa cresc mult zgomotul imaginii pe canalul albastru. ----------------------------------- Erwin 27 Iul 2021 06:16 ----------------------------------- Foarte faine imaginile cu 114, într-adevăr e mai bun la planete. Dar cu luneta de 80mm ai încercat? Apertura ar fi apropiată dar nu ai obstrucția centrală și s-ar putea să obții detalii mai bune. ----------------------------------- iulian90 27 Iul 2021 08:08 ----------------------------------- Am facut capturi la planete si cu luneta de 80mm anul trecut, este buna ,avand un contrast mai bun decat reflectorul de 114mm si detalii fine, poate mai fine decat cele oferite de reflectorul de 150mm, dar coloartia imaginii este virata spre galben pentru detaliile luminoase si spre mov pentru detalii intunecate si fringe violet in jurul planetelor luminoase din cauza cromatismului lunetei. Iata niste exemple cu imagini facute prin luneta de 80mm. Primul, intr-o postare de pe 10 septembrie 2020 in care apar planetele Jupiter si Saturn : https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?t=17516&postdays=0&postorder=asc&start=390 Inca un exemplu de pe 19 august 2020: https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?t=17516&postdays=0&postorder=asc&start=375 Aici se poate observa fringe-ul violet in jurul planetei Jupiter. Si inca niste exemple de pe 24 si 27 iulie, plus niste discutii cu @GunDALF , in care mi-a explicat ca lunetele acromate nu sunt prea potrivite la planete din cauza cromatismului care denatureaza coloratia imaginii la planete. Si are dreptate. :) https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?t=17516&postdays=0&postorder=asc&start=360 O sa mai incerc si perioada asta sa mai fac capturi si cu luneta de 80mm la Jupiter si Saturn ,caci sunt mai bine vizibile (mai ales Jupiter) si am capatat experienta in capturearea imaginilor si mai ales in procesarea lor. Insa acum e cam naspa fiindca planetele se ridica suficient de sus pe cer dupa 12 noaptea si de multe ori ma apuca si 1 noaptea cu capturile si cu stransul echipamentului la sfarsitul sesiunii. Poate peste doua sapamani o sa mai fac capturi ,atunci planetele or sa se ridice sus cu o ora mai devreme, inainte de miezul noptii si o sa fie mai convenabil. ----------------------------------- Erwin 27 Iul 2021 17:36 ----------------------------------- Da, ai dreptate, uitasem. Scuze. :) ----------------------------------- iulian90 02 Aug 2021 19:54 ----------------------------------- Buna seara tututor. :) Aseara am facut o captura video la Jupiter ,prin luneta de 80mm, cu camera NexImage si barlow 3x. Luneta este la fel de buna la detalii ca si reflectorul de 114mm,la contrast chiar mai buna, numai ca nu reda culorile planetelor fidel, din cauza cromatismului. Dealtfel planeta Jupiter a iesit galbena si nu prea am reusit sa corectez balansul culorilor in procesare. Aseara se zarea si GRS, dar mai avea putin si apunea. ----------------------------------- Erwin 03 Aug 2021 06:10 ----------------------------------- Fain. Jupiter își schimbă aspectul în fiecare an, dar Marea Pată rămâne acolo. Aveam impresia că s-a micșorat și va dispărea dar și-a schimbat doar culoarea și s-a mai mărit un pic față de anul trecut. Benzile se schimbă mai mult. ----------------------------------- iulian90 03 Aug 2021 15:26 ----------------------------------- Da , am citit si eu ca Marea Pata Rosie sis schimba culoarea, uneori abia observandu-se. Se spune ca GRS a fost descoperita acum 400 de ani, dar poate exista mai demult ,doar ca inainte de data descoperirii o fi fost de o culoare stearsa si nu a putut fi observata cu instrumentele acelor vremuri. :) ----------------------------------- saiph 03 Aug 2021 16:23 ----------------------------------- Legenda spune ca pana acum 400 de ani nu i-a dat nimanui prin cap sa se uite in sus cu vreun instrument optic :D si nici daca s-ar fi uitat, cica nu erau suficient de capabile sa rezolve detalii pe planete - care oricum se invarteau toate in jurul nostru, ca alta treaba n-aveau :lol: ----------------------------------- iulian90 13 Aug 2021 18:16 ----------------------------------- Buna seara tuturor. Prezint o imagine cu planeta Venus, de astazi. Captura am facut-o la ora 17, cand Soarele era inca pe cer, mi-a fost un pic greu sa gasesc planeta deoarece in cautator abia se vedea, dar ajutandu-ma si de binoclu, plus ca am folosit si ocularul de 40mm care ofera un camp real mai mare, am gasit planeta pana la urma. La captura am folosit camera Celestron NexImage 93712, telescopul de 114/900mm si barlow 3x. Captura a avut 4000 cadre din care am sortat manual 80 cadre cele mai bune (bineinteles ,am triat doar vreo 700 cadre din total, caci la 4000 cadre imi lua 2-3 ore :lol: ), fiindca nici softul PIPP ,nici softul AutoStakkert2 nu a ales corect cadrele, bagand cadre cu imaginea deformata a planetei printre cadrele bune. A cam batut vantul ,afectand multe din cadre, dar gratie modului de sortare a cadrelor si a experientei capatate in procesarea capturilor, rezultatul a iesit frumos. :) ----------------------------------- iulian90 14 Aug 2021 17:52 ----------------------------------- Prezint inca o imagine cu Venus de astazi , mai reusita. :) Conditiile au fost ceva mai bune decat ieri. ----------------------------------- Armand Popa 14 Aug 2021 19:01 ----------------------------------- foarte faine imaginile cu Venus! Felicitari Iulian! ----------------------------------- iulian90 15 Aug 2021 08:21 ----------------------------------- Multumesc. Planeta Venus incepe sa isi micsoreze faza , dar se vede cam jos pe cer, fiind la o declinatie mai sudica decat Soarele. :) Luna viitoare faza planetei se va apropia de 50% ,dar planeta va fi si mai jos pe cer decat acum, cand trece la meridian. Eu am facut captura spre seara cand planeta Venus trecuse deja de meridian, pe la ora 18, deoarece la ora 15 cand planeta culminase la meridian, turbulenta atmosferica era prea mare desi planeta era mai sus decat la ora 18. ----------------------------------- Mircea Pteancu 15 Aug 2021 16:39 ----------------------------------- Iulian a scris : Da , am citit si eu ca Marea Pata Rosie si-ar schimba culoarea, uneori abia observandu-se. Se spune ca GRS a fost descoperita acum 400 de ani, dar poate exista mai demult, doar ca inainte de data descoperirii o fi fost de o culoare stearsa si nu a putut fi observata cu instrumentele acelor vremuri. :) Categoric ai dreptate! Pe aceeasi linie de ''gandire'', un expert de pe Cloudy Nights il dadacea pe un incapator spunandu-i ca pe vremea lui Galilei acoperirile antireflex ale lentilelor erau de o calitatea mai slaba si de aceea imaginile telescoapelor din acea vreme nu erau prea bune. Spre deoasebire de tine, acela vorbea serios. In plus, eu banuiesc ca biserica catolica a angajat niste romani d-aia tuciurii sa fure ocularele Ethos comandate de Galilei ... Acum, revenind la treburile noastre mai serioase, te felicit pentru imaginile foarte frumoase pe care le obtii la planete. Astept cu mare interes sa vad altele noi. Cer senin, Mircea ----------------------------------- iulian90 15 Aug 2021 17:32 ----------------------------------- Multumesc pentru felicitari. :) In seara vad ca e vreme frumoasa si seeing-ul se anunta excelent asa ca o sa fac capturi si la planetele Jupiter si Saturn. :) Referitor la acoperirile antireflex de pe lentile, din ce ce stiu eu ,pe vremea lui Galilei inca nu se inventase acoperirile antireflex, acestea au aparut mult mai tarziu, pe la inceputul sau mijlocul secolului trecut, cel mai probabil in cel de-al Doilea Razboi Mondial sau dupa. :) ----------------------------------- iulian90 16 Aug 2021 12:31 ----------------------------------- Buna ziua tuturor. Aseara am facut observatii si capturi la planetele Jupiter si Saturn cu reflectorul de 114/900mm. La Jupiter am remarcat imediat o frumoasa conjunctie intre satelitii Europa (II), Ganymede (III) si Callisto (IV), la vest de discul planetei, nu departe de acesta, iar satelitul Io (I) era la est de discul planetei. Am mai zarit si Marea Pata Rosie, rasarind dinspre limbul estic al discului, plus benzi mai evidente, cel putin banda ecuatoriala nordica mi s-a parut ca iese mai in evidenta. :) Seeing-ul nu a fost extraordinar, pe cum era prognozat si mai batea si vantul cam tare, dar rezultatele au iesit ok. Am facut si o imagine compozita cu discul lui Jupiter cu detalii si satelitii sai, din doua imagini, una cu expunere relativ mica in care apar detalii pe discul planetei, dar nu se vad si satelitii si o alta imagine cu expunere mai mare ,in care apar satelitii dar nu se vad detalii pe disc. Si imaginea cu Saturn a iesit buna, dar aici trebuie sensibilitate si expunere destul de mari si multe cadre, caci luminozitatea planetei este mai mica decat luminozitatea lui Jupiter. ----------------------------------- iulian90 17 Aug 2021 17:53 ----------------------------------- Buna seara. Prezint inca o serie de imagini frumoase cu planetele Jupiter si Saturn, de aseara. :) Am folosit camera NexImage si reflectorul de 114/900mm, cu barlow 3x, pe montura ecuatoriala Bresser Messier Exos 1, cu OnStep. Aseara seeing-ul a fost mai bun decat alaltaseara, dar vantul a batut mai tare, facand telescopul sa vibreze, insa rezultatele a iesit mai faine decat cele de alaltaseara. A fost si o conjunctie intre satelitii Ganymede si Callisto si am inregistrat-o cu camera ,la expunere mai mare, apoi am combinat imaginea satelitilor cu imaginea cu planeta Jupiter si a rezultat o imagine frumoasa, in care apare atat Jupiter cu detalii pe discul sau, cat si satelitii alaturi, ceea ce in mod obisnuit nu ar fi posibil intrucat camera nu are o asa gama dinamica incat sa distinga detalii pe Jupiter si in acelasi timp sa vada si satelitii ,asa cum o face ochiul uman. :) ----------------------------------- iulian90 18 Aug 2021 15:47 ----------------------------------- Buna ziua tuturor. Prezint alte imagini cu planeta Jupiter de aseara, cu o frumoasa conjunctie stransa intre satelitii Europa si Io si planeta Saturn . Connjuctia a avut o separatie de doar 4,3", conform masuratorilor ce le-am efectuat astazi pe imaginile cu Jupiter si cei doi sateliti aflati in conjuctie, pornind de la diametrul aparent de 49" conform Stellarium. Am masurat cu rigla pe ecranul monitorului diametrul discului jovian, care avea 33 mm pe ecran, apoi si distanta dintre cei doi sateliti care era de aproximativ 2,9-3 mm, am calculat raportul dintre cele doua valori masurate si mi-a dat in jur de 11,4, apoi am impartit valoarea diametrului jovian in arc-sec, la acest raport de 11,4 si mi-a dat valorarea in arc-sec a distantei dintre sateliti ,care era de 4,3" (arc-sec). :) Am facut vreo 13 capturi ,una dupa alta, 6 cu discul lui Jupiter , 6 cu satelitii lui Jupiter aflati in conjunctie si o captura cu planeta Saturn. Cu cele 12 capturi cu planeta Jupiter si satelitii am facut 12 imagini ce le-am stivuit cate doua, una cu discul jovian si cealalta cu satelitii sai si discul supraexpus, rezultand 6 imagini in care apar detalii pe discul jovian si satelitii , apoi cu aceste 6 imagini am realizat o animatie gif, in care am pus in evidenta atat conjuctia satelitilor, cu miscarea lor ,unul fata de celalalt, cat si miscarea de rotatie a planetei Jupiter. :) Am avut mult de munca astazi cu prelucrarea capturilor, dar a meritat pe deplin efortul, rezultatul este unul fantastic. :) ----------------------------------- Erwin 18 Aug 2021 21:01 ----------------------------------- Faine detalii însă ceva ce nu îmi place este că ai saturat prea tare culorile. Poate monitorul tău nu este calibrat bine? Condiții vor fi mai bune pentru că planetele vor răsări din ce în ce mai devreme, doar să fie și turbulența mai mică. Spor la capturi! ----------------------------------- iulian90 18 Aug 2021 21:28 ----------------------------------- Multumesc. :) Este posibil sa fie din cauza monitorului, caci imaginile imi ies si virate spre verde, abia recent am inceput sa echilibrez culorile cat de cat. Atunci cand pe monitorul calculatorului imaginea pare sa aiba balansul culorilor echilibrat, pe ecranul telefonului apare virata spre verde, atunci cand intru de pe el pe forum ca sa vizualizez imaginile postate. La fel si cu display-ul laptopului, cand pe el imaginile apar cu balansul culorilor corect, pe monitorul desktop-ului apar verzui, cu saturatia usor mai ridicata decat pe laptop, deci mai intai trebuie sa umblu la laptop, caci de acolo pleaca toate problemele legate de balansul si saturatia culorilor. :) Mentionez ca stacking-ul si prelucrarea capturilor in PIPP si Autostakkert2 le fac de pe laptop, apoi mut imaginile rezultate si le mai prelucrez pe desktop, in Photoshop, poate si asta e o cauza a problemei cu culorile, dar sa mut capturile brute de pe laptop pe desktop ca sa le prelucrez acolo este uneori imposibil atunci cand capturile au peste 3-4 GB fiecare, practic laptopul refuza sa transfere capturile pe stick, chiar daca acesta are mai mult de 4 GB. La saturatia culorilor nu am umblat in timpul prelucrarii, cred ca in urma procesarii imaginilor in Registax, la pasul Wavelets se accentueaza culorile, chiar si contrastul din ce am observat. La vizual contrastul detaliilor intunecate este mai redus decat in imagini. O sa incerc sa fac imaginile sa se apropie cat mai mult de realitate. :) Am mai observat inca o chestie la Registax: atunci cand imaginile rezultate dupa stacking sunt mai intunecate, cand le deschid in Registax , la pasul Wavelets, acesta le modifica automat histograma in asa fel incat discurile planetelor apar uneori supraexpuse in zona centrala, asta fara sa umblu la glisoarele de contrast si stralucire din dreapta ferestrei. Am vazut ca are si optionea Hold, dar nici aceasta nu ajuta. Mai jos am atasat o versiune a imaginilor de mai sus, dar cu saturatia si contrastul mai reduse si balansul culorilor mai corectat. Aduce mai mult cu imaginea reala a planetei, observata la ocular. :) ----------------------------------- Erwin 19 Aug 2021 06:11 ----------------------------------- Da, este OK acum. Trebuie să calibrezi monitoarele atunci. ----------------------------------- iulian90 24 Aug 2021 19:29 ----------------------------------- Buna seara. Prezint doua imagini cu planetele Jupiter si Saturn, filmate aseara prin telescopul de 114mm ,cu camera NexImage. Seeing-ul a fost nu prea bun pentru astrofoto, asa ca nici rezultatele nu au iesit chiar grozave. ----------------------------------- iulian90 29 Aug 2021 13:52 ----------------------------------- Buna ziua tuturor. Alaltaseara am observat planetele Jupiter si Saturn ,cu reflectorul Seben de 150mm si la Jupiter am observat o frumoasa conjunctie intre satelitii Io si Europa, cu separatie de numai 2-3". :) Semanau cu componentele stelelor Epsilon 1 sau 2 Lyrae. Conjunctia aceasta este poate cea mai stransa din cate am observat eu ,de cand observ satelitii planetei Jupiter. :) La Saturn am observat 5 sateliti, printre care Titan la sud-vest de planeta, Rhea la sud-est ,Tethys si Dione la vest de inelul planetei, aproape de acesta si satelitul Iapetus spre est de planeta, mult mai departe decat ceilalti sateliti. Am facut si doua desene cu ambele planete si satelitii lor, nu aveam echipamentul astrofoto scos afara, ci doar telescopul de 150mm pe montura alt-azimutala, asa ca m-am rezumat doar la desene ale planetelor. :) ----------------------------------- iulian90 30 Aug 2021 15:05 ----------------------------------- Buna ziua. Prezint si doua imagini astrofoto cu planeta Jupiter de aseara, filmata cu camera NexImage , prin telescoapele de 114mm si de 150mm. Am observat vizual disparitia satelitului Io dupa discul planetei Jupiter,la ora 22:12 TLR, inceputul tranzitului satelitului Europa peste discul planetei la ora 22:59 TLR, apoi am observat si umbra lasata de satelitul Europa, dupa ora 12 noaptea. Cand am zarit umbra satelitului ,am decis sa scot si camera si laptopul ca sa filmez tranzitul. :) Intre timp am observat si inceputul tranzitului satelitului Ganymede,la ora 0:40 ,dar umbra urma sa apara tarziu, dupa 1 noaptea asa ca nu am mai putut sta, eram si obosit. ----------------------------------- iulian90 04 Sep 2021 23:06 ----------------------------------- Prezint noi imagini cu planetele Jupiter si Saturn, filmate aseara prin reflectorul de 114mm, cu camera NexImage. La Jupiter am observat si o conjunctie intre satelitii Europa si Io, precum si GRS, care doar ce rasarise. Insa seeing-ul a fost cam prost, imaginea planetelor se tot "ondula". ----------------------------------- Erwin 05 Sep 2021 08:08 ----------------------------------- Păcat că nu ai stat și mai târziu, cel puțin aici la București a fost seeing mai bun spre miezul nopții. ----------------------------------- iulian90 06 Sep 2021 07:15 ----------------------------------- Am stat pana la 1 noaptea, fimarile la planete facandu-le la sfarsitul sesiunii , dar seeingul nu a fost bun nici la miezul noptii aici, poate din cauza curentului Jetstream destul de puternic. :) ----------------------------------- iulian90 28 Oct 2021 17:40 ----------------------------------- Buna seara tuturor. :) Prezint doua imagini cu planetele Jupiter si Venus. De mult nu am mai bagat in seama planetele, asa ca aseara am zis sa mai arunc o privire si la Jupiter, insa seeing-ul a fost prost. Insa am observat prezenta GRS pe fata vizibila a planetei ,precum si o dubla conjunctie intre satelitii Europa-Io si Ganymede-Callisto. Azi dupa amiaza am cautat si planeta Venus si am gasit-o in preajma meridianului, destul de jos pe cer, dar am observat-o si filmat-o in conditii mai bune decat la Jupiter. Acum Venus are o faza de 50%, un diametru aparent de 24,6" si o elongatie de 47 grade fata de soare. Planeta Saturn nu am mai reusit sa o observ deoarece ajunsese in dreptul unui copac. Filmarile la ambele planetele le-am facut cu camera Philips Toucam prin reflectorul de 114/900mm. ----------------------------------- iulian90 29 Oct 2021 14:54 ----------------------------------- Se pare ca ieri am avut bafta la planete, a fost o zi cu seeing bun si am avut parte de rezultate bune si la planetele Jupiter si Saturn, nu numai la Venus. :) La Jupiter se vad mult mai clar benzile si detaliile fine decat in imaginea de alaltaseara, cand a fost seeing groaznic, iar la Saturn se vede clar diviziunea Cassini. ----------------------------------- Armand Popa 29 Oct 2021 16:25 ----------------------------------- Iulian, poze cu asa detalii rar vezi in telescoape de 114 apertura! Felicitari! ----------------------------------- Erwin 30 Oct 2021 14:55 ----------------------------------- Felicitări, Iulian. Foarte rar am văzut prin ocular mai multe detalii. Seeing-ul, bată-l vina. :roll: ----------------------------------- iulian90 30 Oct 2021 18:15 ----------------------------------- Multumesc tuturor pentru felicitari. :) Seeing-ul dicteaza rezultatul in astrofotografia planetara ,indiferent de ce echipament ai, sau de experienta in procesare. In seara de 27 octombrie seeing-ul a fost dezastruos si imaginea finala a lui Jupiter nu a iesit ok, dar in urmatoarea seara, pe 29, seeing-ul a fost bun si imaginea lui Jupiter ,dar si imaginile lui Venus si Saturn au iesit clare, cu detalii. :) Totusi camerele Philips Toucam si Celestron NexImage (ambele cu acelasi tip de senzor) sunt prea "lente", desi merg pana la 60 fps, numai la 5 si 10 fps ofera imagini de calitate si de multe ori ,mai ales la Jupiter, datorita rotatiei sale rapide, este necesar un fps mai mare pentru a strange un numar de cadre cat mai mare intr-un timp scurt, fara ca calitatea imaginilor sa fie compromisa. ----------------------------------- iulian90 01 Noi 2021 19:11 ----------------------------------- Aseara am avut parte de o scurta perioada de cer senin, in care am putut sa filmez si sa observ planeta Jupiter. Am observat aproape imediat un punct negru pe suprafata planetei, fiind umbra satelitului Io, care tranzita discul planetei Jupiter la ora 18. Am facut doua capturi prin reflectorul de 114/900mm, una la 18:03 ,cealalta la ora 18:47, la cea din urma am surprins satelitul Io reaparand in dreapta discului jovian, la vest de acesta, dar umbra sa inca se mai observa pe discul jovian, putin mai la vest de meridianul acestuia. Mai jos prezint doua imagini cu Jupiter si tranzitul satelitului Io si a umbrei acestuia, precum si o animatie gif cu aceste imagini. ----------------------------------- Mircea Pteancu 01 Noi 2021 23:01 ----------------------------------- Iulian Foarte frumoase imagini, bravo ... si mai vreau, cat de multe se poate ! Daca cineva ar cauta informatii despre binoclurile Bepento, va garantez ca nu va gasi nimic. Cu toate acestea, sunt posesorul unui binoclu Bepento 20x60mm. La baza acestui binoclu sta un BPC 20x60mm la care am schimbat ocularele cu cele ale unui Tento echivalent oferit de generosul nostru specialist in binocluri Dbird aka Pater Binocularum. La prelucrarea unor piese mecanice m-a ajutat Armand, bunul meu prieten si frate de stele. Si uita asa, aseara, Duminica 31 Octombrie, ma gaseam facand observatii cu binoclul Bepento 20x60mm, montat pe mountura pipe Penelopa plus Parghia binoculara. Desi poate ca si mie mi-ar fi parut greu de crezut, experienta de aseara m-a invatat ca la 20x, un binoclu prezinta unele caracteristici fundamentale ale planetelor. Pe scurt : - La Venus am vazut faza, fara dubii. Terminatorul avea o forma concava, anterioara dichotomiei. La ocular am estimat faza undeva in jurul valorii de 45%. Azi am vazut ca era de 48%, conform Stellarium. -La Jupiter se vedea discul cu doua benzi, probabil cele ecuatoriale. Se vedeau doar trei sateliti galileeni, toti la Est, in ordinea departarii de planeta : Europa, Ganymede - cel mai luminos, Callisto - cel mai slab luminos. In acelasi camp vizual de trei grade se mai vedeau Delta Cap/ Deneb Algedi si Gama Cap/ Nashira ; iar la nord-vestul campului se vedeau stelele 42Cap-44 Cap-45 Cap. -La Saturn se vedea discul planetar si inelul ca anse la Est si la Vest, usor inclinate. Prin anse inteleg ca un fel de toarte, cu un spatiu mic dar vizibil, intre fiecare ansa si limbul planetei. Ansa parea sa se uneasca cu discul in zona polului Sud. In partea de Nord, ansele intalneau limbul ceva mai jos de Pol. In alte cuvinte, in partea nordica, discul parea putin mai inalt decat inelul. La Vest - Sud Vest, deci PA = 240 grade, cam la distanta de doua-trei diametre de inel, se vedea un obiect stelar foarte slab care azi a fost confirmat de Stellarium ca a fost satelitul Titan. Am facut schite ale fiecarei planete de mai sus, sa vedem cand le trece secretara in curat ... Va dati seama cat de incantat am fost. Dl. Scurtu mi-a propus sa accept acest binoclu la schimb pentru o carte veche de Astronomie Generala, draga lui. M-a perpelit in fel si chip dragul de Bepento dar asta e, nu armasarii blegi si castrati devin campionii turfului ci, cel mai adesea, cei mai naravasi. Acum am o problema : Sambata am avut alte planuri dar am zis sa verific ce am mai lucrat la binoclu ... am observat cu el patru ore. Duminica am avut alte planuri dar, pentru ca mai facusem niste ajustari, am zis iar sa vad cum au reusit ... iar am observat, peste trei ore, cu Bepento. Azi, cand am trecut pe langa Bad Boy-ul ala de Toleascop, acesta mi-a sugerat sa-l inchid pe Bepento intr-un dulap si sa arunc cheia in Mures ... '' asta ti-a sucit mintile, stapane !''. Intebare: whatcha gonna do whatcha gonna do ... ??? https://www.youtube.com/watch?v=NG2ci9CyiwI Cer senin, Mircea ----------------------------------- Erwin 02 Noi 2021 10:06 ----------------------------------- Felicitări, Mircea, pentru noul binoclu hybrid, că tot sunt la modă hybridele acum! Consumă puțin și dacă mergi sportiv! Să te bucuri de el cât mai mult! Mă apuc și eu curând de dotarea TZK-ului cu oculare ES de 16mm/68 grade. Estimez că voi obține în jur de 18X. ----------------------------------- iulian90 13 Noi 2021 20:24 ----------------------------------- Buna seara tuturor. :) Prezint poate cele mai reusite imagini de pana acum, cu planetele Venus, Jupiter vsi Saturn. :D Am facut capturi in doua seri, aseara si pe 11 noiembrie cand am avut parte si de seeing bun. La planeta Venus am facut observatii si filmari ieri la ora 14:40, cand planeta era in apropierea meridianului, inca nu trecuse de el si am gasit-o mai intai cu binoclul Bresser 10x50, apoi am reusit sa o zaresc si cu ochiul liber, ai mai apoi am observat-o prin reflectorul de 114mm si dupa aceea am filmat-o cu camera Philips Toucam si Barlow-ul 3x la care am adaugat o mica prelungire si am facut din el un 4x, marind putin focala efectiva si sporind deteliile fine ale planetelor. Camera Toucam este mai sensibila decat camera Neximage, probabil din cauza filtrului IR, care la Neximage este recuperat de la o alta camera foto (Olympus) iar la Toucam este recuperat de la o camera video Genx si are o atenuare mai mica a spectrului vizibil decat filtrul montat pe camera Neximage si face camera Toucam mai sensibila si permite folosirea ei la focala, respectiv raport focal mai mare, unde obtin detalii mai fine. :) Apoi la Jupiter si Saturn am facut doua serii de capturi, unele in seara de 11 noiembrie , celelalte aseara si se observa diferentele de marime ale planetelor si de detalii, in capturile de aseara planetele aparand mai mare si mai detaliate decat in capturile din 11 noiembrie. In seara de 11 noiembrie a fost vizibila si Marea Pata Rosie pe Jupiter ,mult mai clar vizibila decat inainte. Bineinteles ca a contribuit si seeingul bun la rezultatele faine care le-am obtinut, altfel nu as fi obtinut asemenea imagini atat de bine si de clare. :) Sunt cele mai reusite imagini de pana acum la planete si nu numai (si la Luna). :) ----------------------------------- iulian90 22 Noi 2021 19:43 ----------------------------------- Buna seara tuturor. Azi am mai facut niste capturi la planete, ca tot era senin si seeing relativ bun, dar in scurt timp si-au facut aparitia norii de altitudine mare si era cat pe-aci sa imi strice observatiile si filmarea planetelor. Am inceput cu Venus ,care se vedea frumos, in forma de semiluna cu terminatorul curbat inspre interior, apoi ,fortat de apropierea norilor ,ce au acoperit planeta Venus imediat ce am terminat cu prima captura, am luat in vizor planeta Jupiter, chiar in lumina crepusculara, nu a mai asteptat sa se intunece, apoi si planeta Saturn. La scurt timp norii au acoperit partia si aceste planete. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 23 Dec 2021 01:28 ----------------------------------- Miercuri 22 Decembrie, seara, am cautat zadarnic sa vad cometa Leonard cu binoclul Fujinon 7x50mm, tinut in mana. Am vazut insa altceva interesant si indoielnic in acelasi timp. Cred ca printr-un val de aberatii instrumentale, am zarit faza planetei Venus. Am incercat sa redau in schita atasata forma fazei si pozitia aparenta a planetei. Schita nu este la scara si incearca sa reprezinte o mica parte a campului vizual al binoclului. Observatia am efectuat-o de pe digul Muresului care are o parte din beton de inaltime potrivita pentru a rezema coatele pe el, pentru stabilizarea imaginii. Ajuns acasa, Stellarium mi-a spus ca Venus avea o faza ceva mai mica de 10% si un diametru aparent de 55''. A mai vazut careva dintre colegi faza lui Venus prin binoclu ? Reintors acasa nu am putut verifica cu un telescop deoarece planeta era mult prea jos, ascunsa de cladiri si vegetatie. Alte observatii: Inafara de cautarea cometei, de Jupiter,Saturn si Venus, am mai vazut Pleiadele si Hyadele, superbe. Si cateva stele din roiul deschis, de peste un grad diametru, NGC 752. Acest obiect este inclus in lista Caldwell drept C28. A fost descoperit ,se crede, de catre Giovanni Hodierna cu luneta sa galileana 20x la inceputul secolului XVII si redescoperit de Caroline Herschel. Mircea ----------------------------------- iulian90 23 Dec 2021 18:59 ----------------------------------- Confirm si eu vizibilitatea fazei lui Venus prin binoclul 10x50, se distingea relativ bine. :) In seara asta am observat planeta Venus si cu reflectorul de 114 mm si am si filmat-o cu camera NexImage ,prin acelasi instrument. Faza planetei se vedea foarte frumos, ca o secera subtire, avand doar 8,6%. :) Apoi am observat si filmat si planeta Jupiter, cu toti cei 4 sateliti vizibili. ----------------------------------- Mircea Pteancu 25 Dec 2021 00:59 ----------------------------------- Iulian Multumesc pentru fotografiile foarte reusite si pentru confirmarea de care aveam nevoie deoarece ''de la o anumita varsta'' incepe sa se faca simtit astigmatismul si se cer verificari. Schita am facut-o in Paint si nu am nimerit bine scara, e greu sa schitezi detalii fine cu acel soft. Cer senin, Mircea ----------------------------------- Mircea Pteancu 17 Iul 2022 20:14 ----------------------------------- Miercuri 14 Iulie a.c. in jurul orei 2:00 ODV, adica 13 Iulie 23:00 UTC, am observat (si) planeta Saturn. Am folosit dobsonianul SW Classic 250P la 240x/ Radian 5mm. Conditiile au fost departe de ideal, turbulenta mare si transparenta scazuta. Am reusit totusi sa vad rareori, fluctuant, diviziunea Cassini in inel si umbra inelului, proiectata pe emisfera nordica. Sa zicem la latitudini similare pe Pamant celor temperate. Spre Vest de planeta, se vedeau satelitii Titan si Dione iar spre Est, Thetys, Rhea si, la mare distanta, Iapetus. Satelitul Enceladus, aflat la mica distanta de ansa vestica nu s-a vazut. Saturn este prima planeta pe care o vad cu aceasta oglinda de 250mm si , o spun cu toata sinceritatea, nu m-am asteptam la o imagine atat de buna de la o oglinda chinezeasca de serie, cu un raport infernal de F/4.8. Am avut noroc cand ,desi cu teama, am urmat sfatul lui Armand care m-a incurajat, spunand sa am incredere, ca oglinzile Sky Watcher sunt bune. A avut dreptate. Atasez schita din ''Saturn's Moons'' de la Sky and Telescope, in care l-am adaugat pe Iapetus. Cer senin, Mircea ----------------------------------- MariusP 17 Iul 2022 22:14 ----------------------------------- Parerea mea e ca ai vazut banda noroasa din zona temperata nordica, nu umbra inelului disc... :roll: In WinJUPOS, umbra inelului este imediat spre Sudul inelului, aproape "lipita" de el. Am incercat o captura editata din WinJUPOS cu sistemul si una cu Saturn marit pentru detaliul umbrei. Nordul este in jos. ----------------------------------- alderamin59 31 Iul 2022 20:14 Planete ----------------------------------- În noaptea de 20 spre 21 Iulie 2022 mă aflam într-o tabără de robotică la Beclean județul Bistrița Năsăud. Am avut parte de momente deosebite. Am avut la dispoziție un refractor Skywatcher 90x910 pe montură EQ2. Am privit planeta Saturn și am observat spațiile dintre planetă și inele. Dau șanse mari să fi observat cu vederea periferică și diferențe de culoare în inele. Sper să nu fi fost autosugestie. Sunt interesat dacă și alții au observat diferențe de culoare cu acest telescop, rog să comunice. Nu am avut alții care să fi avut puțină experiență în observații astronomice cărora să le cer părerea. Frumusețea acelei ședințe de observații care s-a sfârșit la orele 3 în noapte, a fost la nivelul auditiv când am auzit ,,..Wowww...” rostit de 25 de tineri, uimiți de spectacol. S-a meritat să transport telescopul 530 Km dus și tot atâția întors pentru ceea ce a fost acolo. Am postat aici deși nu mă consider avansat. ----------------------------------- Mircea Pteancu 31 Iul 2022 23:39 ----------------------------------- Marius Multumesc pentru remarca si explicatie. Am sa aprofundez subiectul. alderamin Impartirea sectiunii in ''avansati'' si ''incepatori'' nu pentru asta s-a facut, sa se introduca diferente intre membrii. Sectiunea de incepatori ar trebui sa concentreze tutorialele pentru incepatori. Observatiile propriu-zise sa fie toate la ce se numeste ''avansati''. Deci ai postat unde trebuie. Felicitari pentru observatie si pentru impartasirea Astronomiei cu publicul. Privitor la culori in sistemul saturnian: da, am remarcat si eu diferente de culoare intre inele si acestea si discul planetar. Buna observatie ! Astept cu interes noi observatii, Mircea ----------------------------------- alderamin59 01 Aug 2022 06:27 Planete ----------------------------------- Mircea Pteancu ... stimă. Apreciez jurnalul de observații, poate fi un model. alderamin59 ----------------------------------- iulian90 20 Aug 2022 15:43 ----------------------------------- Bua ziua tuturor. Prezint prima imagine planetara realizata cu camera Point Grey : Saturn de aseara, fotografiat prin telescopul de 114/900mm. :) Desi seeing-ul nu era chiar bun aseara, rezultatul a fost peste asteptari, claritate mai buna decat in cele mai reusite imagini facute cu celelalte doua camere, Philips Toucam si Celestron NexImage, gama dinamica mai mare, sensibilitate mai mare, zgomot mai redus, soate fisierele in format avi RAW, necomprimate absolut deloc, posibilitatea de a face filmari cu ROI, adica cu crop pe imagine in zona de interes unde apare planeta, astfel fisierele ocupand mai putina memorie si putand fi procesate mai usor de softuri. :) Singurul dezavantaj (numai la planete) este faptul ca camera e mono, dar asta aduce si un avantaj, lipsa matricei Bayer din fata senzorului face ca rezolutia sa fie mai buna, detaliile din imagini fiind mai fine si sensibilitatea sa fie mai mare. ----------------------------------- iulian90 21 Aug 2022 17:04 ----------------------------------- Mai prezint alte imagini cu planeta Saturn, fotografiata aseara cu doua camere: Point Grey si Philips Toucam, prin reflectorul de 114/900mm. Mai intai am montat camera Point Grey si am facut doua capturi apoi am montat si camera Philips si am facut inca o captura, apoi am stackat capturile in AutoStakkert2, rezultand doua imagini, un monocromatica, de la camera Point Grey, cu detalii mai fine si o alta imagine color de la camera Philips Toucam in care planeta Saturn apare mai mica, cu detalii mai soft dar surpinzator de buna si clara. Am avut insa o idee mai interesanta la procesare, aceea de a combina cele doua imagini, in mod similar tehnicii LRGB, in care imaginea de la camera Point Grey care este monocroma sa fie folosita drept luminanta (L) iar imaginea color de la camera Philips sa ia locul imaginilor RGB. Le-am combinat in Photoshop in mai multe moduri dintre care doua au fost mai bune, modul Luminosity si modul Soft Light, rezultand alte doua imagini cu combinatiile dintre cele doua imagini originale, pe care leam combinat la randul lor in modul Normal 50%, rezultand imaginea combi de mai jos care a iesit chiar foarte bine, imbinand avantajele camerei Point Grey cu cele ale camerei Philips. O sa incerc metoda asta si la alte planete, precum Jupiter sau Marte, dar acolo trebuie sa tin cont si de rotatia in jurul axei lor care poate afecta claritatea detaliilor din imagini. ----------------------------------- Erwin 22 Aug 2022 18:40 ----------------------------------- Bună treabă, Iulian! ----------------------------------- iulian90 22 Aug 2022 21:22 ----------------------------------- Prezint alte imagini cu planeta Saturn dar si cu planeta Jupiter ,fotografiate aseara cu ambele camere (Point Grey si Philips) pe rand , prin telesocopul de 114/900mm. Am avut seeing mai bun decat in serile anterioare asa ca si rezultatele au iesit mai bune, chiar si imaginile facute cu camera Philips, dar a contat si experienta acumulata in obtinerea unor rezultate asa frumoase cu camera Philips. De camera Point Grey nu mai spun ,cat buna este si ce imagini faine face. :) Insa am avut si ceva probleme la achizitia de cadre; la Jupiter ,cand sa il fotografiez cu camera Point Grey, am omis un pas important in setarile din softul de captura, nu am schimbat formatul sub care urma sa fie salvate fisierele si mi-a salvat capturile in format PGM, iar softurile Registax sau Autostakkert2 nu pot prelucra astfel de fisiere, asa ca la Jupiter prezint doar versiunea facuta cu camera Philips Toucam, care a iesit surprinzator de buna si clara, doar la Saturn prezint ambele versiuni de imagini, facute cu ambele camere. Si aici versiunea facuta cu camera Philips (cea color) a iesit mai clara decat m-as fi asteptat, iar versiunea facuta cu camera Point Grey (cea mono) a iesit putin mai clara insa cam zgomotoasa si cam intunecata (afectata si de black clipping), probabil nu am setat expunerea si gain-ul corespunzator ,asa ca nu am mai combinat ambele variante ca cele prezentate ieri. ----------------------------------- Erwin 23 Aug 2022 06:52 ----------------------------------- [url=https://fileinfo.com/extension/pgm]Ce este PGM format și cum să-l deschizi ----------------------------------- Mircea Pteancu 23 Aug 2022 20:36 ----------------------------------- Iulian Toata admiratia pentru rezultatele superbe, spor la observatii in continuare, Mircea ----------------------------------- iulian90 24 Aug 2022 19:29 ----------------------------------- Tavi. Multumesc pentru ajutor. :) Interesant linkul, nu stiam ca fisierele PGM pot fi deschise cu GIMP. O sa incerc maine sa convertesc fisierele PGM in TIFF cu imaginile cu Jupiter, caci ieri si astazi am fost ocupat cu alte [url=https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=217393#217393]treburi si nu prea am avut timp. Poate o sa reusesc sa prelucrez si imaginile cu Jupiter facute cu camera Point Grey si o sa prezint rezultatul aici. Multumesc mult domnu Mircea. :) De acum incepe sezonul planetelor, deja planeta Saturn incepe sa se ridice tot mai devreme seara, urmat de Jupiter care deocamdata se vede mai bine la miezul noptii, apoi in toamna o sa se vada si Marte pe timpul serii si o sa vina si Venus dupa ce va trece de conjunctia superioara. Cer senin si seeing bun sa fie, ca deja sunt pregatit, cu noua camera Point Grey si reflectorul de 114mm sa le observ si sa le fotografiez. :) ----------------------------------- iulian90 29 Aug 2022 23:06 ----------------------------------- Buna aseara. Prezint cateva imagini cu planetele Jupiter si Saturn de aseara, fotografiate atat cu camera Pihilips Toucam cat si cu camera Point Grey ,prin reflectorul de 114mm. Am facut si combinatii intre imaginile rezultate din stacking-ul capturilor de la ambele camere, iar rezultatul a iesit surprinzator de bun. Practic am luat o imagine alb-negru facuta de camera Point Grey si am combinat-o cu o imagine color de la camera Philips Toucam, in mod Luminosity in Photoshop. Am reusit sa convertesc din imaginile PGM cu Jupiter din 21 august in softul GIMP, insa procedeul este unul lent, dureaza mult cand e vorba de mii de cadre (in cazul de fata 2000 de cadre) abia am reusit 10 cadre sa le convertesc din PGM in TIFF. ----------------------------------- iulian90 06 Sep 2022 22:44 ----------------------------------- Buna seara tuturor. Prezint noi imagini cu planetele Jupiter si Saturn, capturate aseara cu camera Point Grey prin reflectorul de 114/900mm, mult mai bune si mai clare decat celelalte imagini facute de mine pana acum. :) Diferenta de claritate si calitate dintre cele doua imagini de mai jos si cele din postarea anterioara este enorma, ca "de la cer la pamant" , datorita unor imbunatatiri semnificative atat la partea de achizitie a capturilor cat si la partea de procesare a filmarilor si imaginilor, ce le-am implementat incepand de aseara datorita faptului ca m-am informat mai bine despre astrofotografia planetara dintr-un articol facut de @horatius despre astrofotografia planetara si care l-a postat in acest topic: https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.phpt=22152&postdays=0&postorder=asc&start=15 In primul rand, la partea de achizitie: camera trebuie sa lucreze cu FPS cat mai mare. Am descoperit ca camera Point Grey poate filma cu pana la 28 FPS in modul ROI (Region Of Interest), un fel de filmare crop, la care camera exploreaza o arie mai mica de pe senzorul sau si poate lucra mai rapid la FPS mai mare si fisierele ocupa mai putin decat in cazul in care camera filmeaza in modul normal (full frame). Modul ROI se potriveste de minune in cazul filmarii planetelor, care ocupa o arie mica pe senzor, restul nefiind utilizat. In cazul de fata am folosit o arie de 200 x 200 pixeli la filmarea planetelor Jupiter si Saturn si FPS-ul lam setat la 28 de cadre pe secunda, acesta fiind maximul la aceasta camera. Datorita FPS-ului mai mare camera a putut strange un procent mai mare de cadre bune decat inainte chiar daca aseara seeingul nu a fost prea bun (peste 2" FWHM) rezultatul a iesit cu mult peste asteptari, aproape excelent as putea spune. Asta inseamna de fapt "Lucky imaging", cu cat FPS-ul camerei este mai mare cu atat mau multe cadre bune in momente cu seeing bun sau foarte bun pot strange. :D Cu celelalte camere (Philips Toucam si NexImage) eram limitat din cauza compresiei care aparea la FPS de peste 15 cadre pe secunda care facea imaginea mai soft, desi camerele puteau lucra pana la 60 cadre pe secunda, cele mai clare imagini le ofereau numai la 5 si 10 cadre pe secunda, dar aici nu mai puteam beneficia de Lucky imaging, din cauza FPS-ului prea mic. Deasemenea si o expunere cat mai mica poate pune in evidenta detalii fine, inghetand efectele turbulentei. Am folosito o expunere de numai 10 ms la Jupiter si de 30ms la Saturn. Un alt lucru importat ce l-am invatat din articolul lui Horatius este sampling-ul corect la care camera poate percepe cele mai fine detalii in functie de rezolutia optica a telescopului. Aici potrivit articolului rezolutia per pixel S a ansamblului camera-telescop trebuie sa fie de 2-3 ori mai mare decat rezolutia optica R a telescopului si se calculeaza cu formula: S = 206,265 * (P / F) unde S=rezolutia per pixel a ansamblului camera-telescop, P=dimensiunea pixelilor camerei in microni si F=focala telescopului in mm. In cazul meu rezolutia optica R a telescopului de 114mm este de 1,2" conform criteriului Rayleigh (R=140/D[mm] - unde D este diametrul telescopului) iar rezolutia per pixel recomandata ar fi intre 0,6 si 0,4"/pixel. Am ales varianta cu 0.6"/pixel si am impartit valoarea rezolutiei camerei Point Grey (cu P=3,75 microni) calculate cu formula de mai sus si care este de 0,86"/pixel, la valoarea de 0,6"/pixel si mi-a dat magnificatia necesara cu barlow pentru a ajunge la aceasta valoare recomandata de sampling si anume 1,43x. Cu o celula de barlow infiletata direct pe nasul camerei am ajuns la o magnificatie de 1,45x deci foarte aproape de valoarea rezultata din calcul, obtinand un sampling S de 0,59"/pixel, iar la aceasta combinatie planeta Jupiter de ex. ocupa cam 80 pixeli pe senzor iar Saturn in jur de 73 pixeli cu inelele si 32 pixeli fara inele, suficient pentru a reda cele mai fine detalii fara probleme. Iar ultimul lucru ,cel mai important ,la procesare a fost sa imi schimb putin modul de prelucrare a filmarilor si imaginilor in AutoStakkert2 si mai ales in Registax ,la partea Wavelets unde am invatat ca modul Default este cel mai potrivit pentru a pune in evidenta detaliile fine ale planetelor, fara ale accentua prea mult si fara sa apara prea mult zgomot, nu modul Gaussian care il foloseam pana acum si care se pare ca nu este prea potrivit. In orice caz, nu trebuie abuzat la procesare in incercarea de a obtine detalii prea multe, nu trebuie sa tindem spre supraprocesare, unde apar unele detalii "in plus" si zone arse ori cu constrast prea accentuat sau zgomot prea mult, trebuie procesate imaginile doar atat cat sa punem in evidenta doar detaliile care se vad in mod evident pe suprafata planetei. :) ----------------------------------- Erwin 07 Sep 2022 06:28 ----------------------------------- Foarte fain progres, Iulian! Păcat că mărimea telescopului nu îți permite să obții imagini mai mari. Detaliile obținute sunt mai fine decât ce am văzut la ocular în mod obișnuit, cu un telescop mai performant. ----------------------------------- iulian90 07 Sep 2022 06:55 ----------------------------------- Intr-adevar ,acum singurele limite sunt marimea telescopului care limiteaza marimea imaginii la care detaliile sa se vada mai sharp si mai cu seama seeingul care dicteaza calitatea imaginilor finale. O sa incerc diseara sau in alte seri (depinde de vreme -aseara s-a innorat subit) sa trag capturi la rezolutia per pixel S de 0,4"/pixel ,adica la 3x rezolutia telescopului ,cu barlow 2x , sa vad ce iese. In acest caz imaginea planetelor va fi de 1,4 ori mai mare ,dar mai mare de atat nu prea merge pentru ca detaliile cele mai fine nu se mai vad sharp ci mai soft. Nu mai folosesc barlow-ul 3x pentru ca in afara de faptul ca detaliile se vad mai soft, si luminozitatea imaginii scade substantial si trebuie marite expunerea si gain-ul la camera ,rezultand o imagine mai zgomotoasa si mai neclara ,ca imaginile facute la sfarsitul lui August. Deci cu barlow 1,5- 2x ar fi cel mai potrivit pentru camera Point Grey. :) ----------------------------------- valy 07 Sep 2022 08:40 ----------------------------------- Frumos rau Jupiterul!! :) Camera e monocrom, ai capturat folosind intreg spectrul sau ai folosit un filtru ceva? Mai ai loc, daca folosesti un ROI mai mic nu poti creste FPSul si mai mult? ----------------------------------- GunDALF 07 Sep 2022 09:35 ----------------------------------- Incearca si un drizzle, macar 1,5x... ----------------------------------- iulian90 07 Sep 2022 14:08 ----------------------------------- Camera Point Grey, din ce am incercat, pare sa aiba maximul de FPS la 28 cadre pe secunda. Oficial, in specificatiile camerei scrie ca FPS maxim este de 18 cadre pe secunda, dar asta in mod full frame. Dar in modul ROI FPS-ul poate creste mai mult. O sa incerc totusi sa mai micsorez crop-ul in modul ROI ,la 150x150 sau 100x100, poate depasesc totusi 28 FPS. Nu am folosit filtru,camera a filmat in intreg spectru. Totusi ar trebui macar un filtru IR-cut chiar daca camera e monocroma. Am incercat si varianta Drizzle 1.5x, sunt ceva mai multe detalii, intr-adevar, dar se vad mai soft si ceva nu imi place la drizzle, aspectul pixelat pe maginile discului planetei, nu stiu care ar fi cauza ,dar cred ca nu am bifat sau nu am facut eu ce trebuie in AS2. La drizzle 3x efectul de pixelare pe margini e si mai accentuat iar detaliile se vad tare soft, desi imaginea se vede mai mare. Normal drizzle se recomanda la capturile subsampling, subesantionate. Mai bine as incerca sa trag capturi la focala de 1800mm ,cu barlow 2x, acolo unde rezolutia pe pixel S ar fi de 0,4"/px, deci de 3 ori rezolutia optica R a telescopului de 114mm (R=1,2"), poate castig ceva detalii in plus, fara sa fie nevoie de drizzle. ----------------------------------- valy 07 Sep 2022 14:40 ----------------------------------- Nu stiu ce model ai dar eu obtin FPS din ce in ce mai mare pana spre 3-500, parca, cu cat fac crop mai mic. Avand in vedere ca ai reflector poate nu e atat de relevant cu/fara filtru in fata, dar atmosfera s-ar putea sa transmita mai multe detalii spre zona IR, depinde si ce curba de sensibiltate ai la senzor pe partea de IR. Poate si barlow sa nu fie atat de "clar" pe zona IR si sa mai amestece detaliile. Ideal e sa ai un filtru UV/IR cut, si unul IR si sa testezi cu/fara filtre. ----------------------------------- iulian90 07 Sep 2022 15:21 ----------------------------------- Camera este Point Grey Chameleon CLMN-13S2M, cu senzor Sony ICX445 : https://outlet3d.eu/en/industrial-cameras/99-point-grey-chameleon-cmln-13s2m-camera.html Nu este specificat faptul ca FPS-ul creste in modul ROI, dar prin incercari am ajuns pana la 28 FPS pentru crop 200x200 si chiar mai mare, de 300x300 pixeli, totusi ramane de vazut, sa incerc sa mai micsorez mai mult crop-ul, sa vad daca mai creste sau nu FPS-ul, mai mult de 28 de cadre pe sec. ----------------------------------- GunDALF 07 Sep 2022 16:24 ----------------------------------- ...pai, vezi si umbla si la expunere, nu doar la ROI. ----------------------------------- iulian90 07 Sep 2022 19:19 ----------------------------------- Am reusit sa ajung cu camera Point Grey la un FPS de 33 cadre pe secunda pentru crop ROI de 88 x 88 pixeli. :) La un crop mai mic de atat FPS-ul scade putin , la 32 cadre pe sec. , iar imaginile planetelor ocupa cel putin 70-80 pixeli asa ca mai jos de atat nu prea se merita. Am umblat si la expunere, am setat-o oricum sub 10 ms asa ca nu ar afecta FPS-ul daca nu depaseste o limita, adica durata dintre doua cadre consecutive si expunerea nu o pot seta mai mare decat durata dintre doua cadre corespunzatoare valorii FPS. De ex. daca setez FPS-ul la 30 de cadre pe secunda, unde durata dintre doua cadre consecutive este de 33 ms, seatarea camerei nu ma lasa sa maresc expunerea la mai mult de 33 ms asa ca la sub 10 ms FPS-ul nu ar trebui sa se limiteze la 33 de cadre pe secunda de ex. E o limitare legata probabil de firmware sau de transferul de date prin USB, camera avand conexiune USB 2 cu transfer de maxim 480 Mb/s, desi nu prea cred ca ar fi din cauza asta. Bine ca nu baga compresie la fel ca camerele Philips Toucam sau Celestron NexImage (prima versiune bazata pe acelasi senzor , electronica si firmware ca si Toucam), la acelasi FPS de 30 cadre pe secunda ,care au conexiune USB 1 cu transfer de doar 1,5 Mb/s. :lol: ----------------------------------- valy 07 Sep 2022 22:52 ----------------------------------- Ciudat, de obicei aceste camere sunt camere industriale, sunt destul de flexibile si se comporta normal in sensul ca daca scazi rezolutia creste FPS-ul proportional. De ex. la basler-ul meu am 120fps la rezolutia maxima, dar daca fac crop/ROI vad ca se duce spre 800fps. La tine nu stiu ce ar putea fi, o fi softul de captura, o fi hardware-ul care probabil nu poate procesa date decat cu max 33 sampleuri pe sec. Camera are conexiune ethernet 100/1000 deci max 1000Mbit/s, adica dublu fata de cat ai tu si totusi poate 800fps, deci nu ar trebui ca USB2-ul tau de 480Mbit/s sa fie o problema in limitarea FPS-ului. ----------------------------------- nobody 08 Sep 2022 00:20 ----------------------------------- The ICX445ALA is a diagonal 6.0mm (Type 1/3) interline CCD solid-state image sensor with a square pixel array and 1.25M effective pixels. Supports following readout modes All-pixel scan mode (15 frame/s, 12.5 frame/s, 22.5 frame/s: Max.) Center cut-out mode (30 frame/s, 25 frame/s) ----------------------------------- iulian90 08 Sep 2022 16:05 ----------------------------------- Interesant faptul ca camera Point Grey poate ajunge la 22.5 fps in mod fullframe dar cu anumite setari banuiesc, trebuie sa le gasesc prin incercari si teste. Cat despre modul ROI, se pare ca ca mai sus de 30 fps nu poate. Totusi am reusit sa ating 33 fps la un anume ROI cu dimensiunea de 88 x 88 pixeli dar mai sus de atat nu merge. Chiar si asa camera aceasta este mult mai performata decat toate celelalte camere care le-am folosit pana la ea. :) Am incercat sa folosesc camera cu SharpCap 3 dar nu o accepta, da o eroare, nu stiu de ce, dar este la fel de bun si FireCapture pentru astrofoto. ----------------------------------- iulian90 09 Sep 2022 17:44 ----------------------------------- Prezint alte imagini cu planetele Jupiter si Saturn, facute aseara cu camerele Point Grey si Philips Toucam ,prin reflectorul de 114/900mm, mai faine decat precedentele. :) Cu camera Point Grey am obtinut imagini mono de inalta fidelitate ale planetelor datorita performantelor superioare ale acestei camere, pe care le-am folosit ca luminanta L in combinatia LRGB iar imaginile obtinute cu camera Philips Toucam, care este color, le-am folosit ca RGB in combinatia LRGB, combinandu-le cu luminantele in mod Luminosity in Photoshop si au rezultat din combinarea celor doua tipuri de imagini niste imagini compozite superbe, cu o claritate deosebita, pline de detalii si in acelasi timp color, imbinand calitatile ambelor camere. Pe cat de clare au iesit imaginile facute cu camera Point Grey pe atat de nasol au iesit imaginile color facute cu camera Philips, din cauza FPS-ului mic si a compresiei, dar in combinatoa LRGB nu prea conteaza claritatea si sharpness-ul imaginilor RGB ci mai mult SNR-ul lor pentru ca detaliile fine din imaginea compozita le dau imaginile mono facute cu camera Point Grey, care intra in combinatia LRGB. Desigur metoda asta LRGB cu doua camere are si un minus, anume necesitatea de a schimba rapid cele doua camere intre ele ,in cazul planetelor cu rotatie propie mare, cum este Jupiter si Saturn, dar mai ales la Jupiter care prezinta multe detalii fine pe discul sau , multe avand aspect de protuberante sau de pete ori puncte, care ar putea iesi neclare sau decalate la un timp de integrare sau la un interval intre doua filmari mai mare de 2 minute, in cazul meu schimarea celor doua camere intre ele dureaza cam intre 30s si un minut, cu tot cu initiealizarea softului de captura ,cu setarile necesare, dar rezultatele au iesit totusi destul bune. ----------------------------------- iulian90 14 Sep 2022 17:43 ----------------------------------- O imagine cu planeta Jupiter de aseara, in mod color, obtinuta prin combinarea imaginii monocroma facuta cu camera Point Grey si a imaginii color obtinuta cu camera Philips Toucam. Se poate vedea si GRS pe discul plametei, trecuse deja de meridian la ora capturarii (23:40 TLR). La planeta Saturn nu am mai apucat sa fac capturi fiindca trecuse in dreptul unui obstacol (copac) si intarziasem cu capturile deoarece am mai facut si niste teste si reglaje inainte la montura. ----------------------------------- nobody 14 Sep 2022 23:25 ----------------------------------- Fain cum combini crominanta cu luminanta. Datele alea cu fps erau de la Sony (senzor) si m-am referit mai mult ca atat are maxim senzorul, 30 fps cu crop. Pe de alta parte, s-ar putea ca in camera ta sa nu fie implementat modul full cu 22.5 frame/s. ----------------------------------- iulian90 15 Sep 2022 16:18 ----------------------------------- Da, combinatia imaginilor de la ambele camere da rezultate bune, imbina calitatile ambelor camere. :) Totusi mai este loc de mai bine, la camera color Philips o sa incerc sa montez un filtru IR-cut luat de pe o camera foto stricata, ca sa rezulte un balans de alb corect si un contrast mai bun, caci acum fara filtru trebuie sa calibrez in prelucrare balansul de alb fiindca imaginea color apare cu tenta rosiatica din cauza infrarosului nefiltrat iar dupa calibrarea balansului de alb nuantele calde se vad mai palide. Si inca un lucru ar mai fi, prelucrarea imaginilor la una din camere cu softul WinJupos pentru a corecta rotatia planetei Jupiter in intervalul dintre captura mono si cea color, ca detaliile sa se suprapuna corect in imagine. De multe ori ,din cauza efectului de decalare cauzat de rotatia propie a planetei ,detaliile din imaginea color imi apar usor decalate fata de cele din imaginea mono chiar daca alinierea discului planetei de pe ambele imagini este corecta iar problema asta as putea sa o rezolv cu softul WinJupos prin derotarea uneia dintre imagini. ----------------------------------- iulian90 19 Sep 2022 23:19 ----------------------------------- Prezint o imagine cu planeta Jupiter de aseara , filmat cu doua camere : Point Grey (mono) si NexImage (color) ,ambele dotate cu filtre IR cut recuperate de pe alte camere foto. Montarea filtrelor IR cut pe camere a adus imbunatatiri, la camera color a corectat balansul de alb care fara filtrul IRcut era deplasat spre rosu, si a dus la cresterea constrasului la benzile de pe discul planetei, cu ambele camere. Aseara am surprins si tranzitul satelitului jovian Io peste discul planetei Jupiter, am zarit imediat umbra care se vedea ca un punct negru, atat vizual prin ocular, cat si pe camere, mai ales pe camera Point Grey. Se mai observa si GRS dar aproape de limbul vestic al discului planetei ,gata sa apuna. ----------------------------------- Erwin 20 Sep 2022 08:28 ----------------------------------- Fain! Poți face imagini și în IR, fără filtre. Am reținut că în IR turbulența atmosferică nu deranjează așa de tare. Însă ți-ar trebui un filtru IR pass. Cineva scria că a folosit film foto developat pentru a face un filtru IR pass. Iată aici un tutorial pe care merită să-l încerci: http://www.photocritic.org/articles/create-your-own-ir-pass-filter Pe alte forumuri sunt date informații mai precise. Trebuie film diapozitiv color neexpus developat sau film color negativ expus la lumină, astfel încât să rămână negru. Filmul alb-negru nu e bun, conține argint care împiedică IR-ul. Cred că ar fi bun și pentru spectroscop. ----------------------------------- iulian90 20 Sep 2022 20:42 ----------------------------------- De fapt pana sa pun filtre IR cut pe camere, acestea lucrau in domeniile vizibil + IR, dar din cauza barlow-ului, mai ales cel 3x, care cred ca introduce cromatism mare in IR, contrastul si culorile erau mai palide la Jupiter. Buna ideea cu filtru IR pass din film foto, o sa incerc si eu sa fac un asemenea filtru. :) In trecut am descoperit faptul ca si doua filtre de polarizare (recuperate de pe ochelari 3D) suprapuse unul peste celalalt si orientate in asa fel incat sa fie opace, lasa totusi radiatia infrarosie sa treaca aproape nestingherita. Insa nu cred ca ar fi la fel de calitative ca un filtru din film foto sau filtru astronomic. Am sa incerc sa fotografiez planetele si in IR ,sunt curios sa vad cu apar benzile lui Jupiter de ex. :) ----------------------------------- iulian90 23 Sep 2022 17:39 ----------------------------------- Planetele Jupiter si Saturn de aseara, fotografiate in conditii mai bune (seeing relativ bun) cu camerele Point Grey si NexImage prin reflectorul de 114/900mm. :) ----------------------------------- nobody 23 Sep 2022 19:20 ----------------------------------- Tot mai bine. In IR ai si difractia mai mare (depinde de lungimea de unda) iar la matricile Bayer tinde sa se bage si pe celalte canale (G si B). ----------------------------------- iulian90 23 Sep 2022 20:40 ----------------------------------- Intr-adevar, pata de difratie este cu atat mai mare cu cat lungimea de unda este mai mare. Practic daca se dubleaza lungimea de unda se dubleaza diametrul petei de difractie, si separatia telescopului scade la jumatate, adica , in cazul reflectorului meu de 114/900mm care la λ= 550 nm are o separatie de 1,2" ,la λ= 1100 nm ar avea o separatie de 2,4", echivalenta cu cea a unei lunete de 60mm la λ de 550 nm. In realitate sensibilitatea la majoritatea camerelor cu greu ajunge la lungimea de unda de 1000 nm , d-apoi la 1100 nm sau mai mult, poate doar camerele cu termoviziune. :) In general camerele Point Grey sau Philips Toucam pot lucra bine in IR apropiat pana la λ= 900 nm, acolo unde reflectorul ar avea o separatie de 1,9 - 2". Dar ca sa beneficiez de avantajele unei turbulente mai reduse in IR sau de aspect diferit al detaliilor de pe discurile planetelor trebuie sa achizitionez sau sa imi confectionez un filtru IR pass care sa bloceze lumina vizibila care in acest caz contribuie la scaderea contrastului din cauza cromatismului barlow-ului si a mixarii culorilor RGB cu nuantele din IR. Stiu ca matricea Bayer lasa sa treaca infrarosul si prin canalele G (verde) si B (albastru), de la λ= 800 nm in sus, unde rosul incepe sa vireze spre portocaliu apoi spre caramiziu si de la λ= 850 nm din ce in ce mai cenusiu-mov, am observat acest fenomen cu ajutorul unui spectroscop, studiind spectrul solar. https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.phpt=21594&postdays=0&postorder=asc&start=45 ----------------------------------- iulian90 25 Sep 2022 20:08 ----------------------------------- Revin cu noi imagini cu planeta Jupiter de aseara, facute cu camera Point Grey prin reflectorul de 114/900mm. Am surprins si tranzitul satelitului Europa peste discul jovian in desfasurare, adica am prins momentul inceputului tranzitului, cand Europa intra in dreptul discului jovian dinspre est, putin mai la sud de banda ecuatoriala sudica SEB. Dupa scurt timp a inceput sa se observe si umbra satelitului Europa, cand acesta a migrat mai spre partea mai luminoasa de pe discul lui Jupiter, umbra fiind foarte aproape de Europa. :) ----------------------------------- cuzzea 29 Sep 2022 21:20 ----------------------------------- Las si eu asta aici :) 28 septembrie 2022 Raw Images, single frame (fara nici un fel de procesare) Telescop: Dobson telescope N 200/1200 Skyliner Classic Camera: iPhone11 la ocular cu adaptor (folosing lightroom) Optica: Ocular Baader Hyperion 5mm + Hyperion Zoom 2.25x Barlow + filtru NC ----------------------------------- iulian90 05 Oct 2022 19:10 ----------------------------------- Prezint si eu o animatie cu Jupiter si ocultatia satelitului Io (inceputul ocultatiei) din 3 octombrie, formata din 9 cadre, obtinute din cate o captura de cate 2000 cadre, precum si 3 imagini din care una de pe 3 octombrie si doua de aseara, obtinute printre nori si turbulenta mare. Aseara am surprins tranzitul satelitului Io peste discul lui Jupiter. :) Capturile le-am realizat cu camera Point Grey Chameleon prin reflectorul de 114/900mm. ----------------------------------- Mircea Pteancu 05 Oct 2022 23:52 ----------------------------------- In aceasta seara de Miercuri 5 Octombrie a.c. am observat Jupiter cu dobsonianul SW Classic 250P cu grosismentele de 48x/ X Cel 25mm si 200x / Radian 6mm. La 48x, se vedeau doar doua benzi. Ganymede si Europa erau la Vest si apropiati intre ei. Io era vizibil cam la aceeasi distanta spre Est iar Callisto era hat-departe spre Est ... La 200x am vazut cinci benzi : NEB, SEB, NTB iar STB s-a vazut dedublata (de aici numarul de cinci). NTB era abia observabila. In general, emisfera estica parea mai activa, mai agitata. Mai ales in NEB si SEB se zareau multe, foarte multe zone noroase mici de culoare bej, unele aflate pe marginile benzilor. Acestea pareau mai numeroase si de o culoare mai intensa spre Est. Atragea privirea mai ales o asemenea zona, aflata pe NEB, cam la 40% din distanta dintre limb si meridianul central si iesita spre Nord , cel putin jumatate din diametrul propriu. Sa fie o barja? Ati remarcat-o si voi ? Culoarea predominanta pe discul jovian era alb-argintiu stins de cositor, cu o nuanta slaba dar observabila de galben-bej, un galben stins ca de nisip. Ici si colo, ca niste segmente, bordul benzilor era tivit cu brun-roscat. Valatucii mentionati erau de un bej mai intens. Intunecarea de la Polul Sud era mai intensa, mai vizibila. Toata zona dintre NEB si SEB era de culoare gri-ciment, vizibil diferita de restul discului. Cu vederea periferica se zarea ca nu-i uniforma, ca are structura. (Probabil un telescop planetar adevarat prezinta acolo cine stie ce dantele de nori ... :cry: ). Nu mai departe de cateva zile in urma, imi puneam cenusa in cap creazand ca numai acu' vreo 30 de ani am vazut imagini faine la planete, cu primul meu dobsonian de 160mm F/ 9.2. Ador modul abrupt, brutal in care realitatea vine adesea si contrazice filozofarile noastre profunde ... si definitive ! Cer senin, Mircea ----------------------------------- julliano 06 Oct 2022 22:32 ----------------------------------- Da, asta seara Jupiter se vede extraordinar! M-am uitat si eu cu luneta sw120ed cu barlow si binoviewer cu morpheus 17.5mm, si am vazut si eu acea barja de care spuneti mai sus. Am urmarit planeta cam o ora, intre 20 ai 21, timp suficient ca sa observ acea barja cum se duce spre margine. Eu am perceput-o ca un arc care iese deasupra NEB, insa sub acest "arc" de deasupra, se vedea parca unul in oglinda, dedesubt, insa ceva mai lung care se transforma ca intr-o banda serpuita imediat sub NEB care se prelungea pana in marginea vestica. Intre NEB si SEB am intuit si eu ceva detalii in momentele de seeing stabil. Sub SEB am vazut si eu 2 benzi. In SEB, in zona vestica se vedea ceva ca o pata care cu trecerea timpului incepea sa se vada mai bine in detrimentul barjei de sus din zona opusa care apunea incet. Deasupra NEB, am mai vazut 2 benzi, de fapt NTB si mai apoi zona mare polara. Deci in total am putut numara 7 benzi, zona polara nordica, NTB, NEB, apoi acea banda de nori ondulata imediat sub NEB, apoi SEB, apoi inca alte 2 benzi dedesubtul SEB. Asa descrierea suna sec, insa imaginea per total m-a impresionat mult, nu am mai vazut demult o asemenea imagine detaliata la ocular cu Jupiter la 200x. Si satelitii s-au vazut extrem de bine conturati cu diferentele de marime vazute foarte precis. Am incercat marea cu sarea sa vad si eu acel "albedo" in Ganymede de care tot vorbeste lumea pe CN, insa nu am reusit, trebuie macar 400x si o apertura mai generoasa cu o optica pe masura. ----------------------------------- iulian90 08 Oct 2022 16:12 ----------------------------------- Mai prezint niste imagini cu planeta Jupiter si mai nou, cu planeta Uranus, facute cu camera Point Grey prin reflectorul de 114/900mm. Prima imagine este cu Jupitwer ,la focala de 1312mm facuta cu celula barlow infiletata direct pe camera, urmatoarea este tot cu Jupiter dar facuta la focala mai mare, de peste 1800mm ,cu acelasi barlow plasat mai departe de senzorul camerei, detaliile din cea de-a doua imagine sunt net mai bune decat in prima imagine cu Jupiter. Ultima imagine este cu planeta Uranus, la care am facut o captura mai mult de curiozitate ,sa vad ce poate echipamentul meu astrofoto planetar, dar am ramas surprins sa vad un mic disc cu ceva detalii pe el, o zona intunecoasa in centrul discului si o pata alba pe marginea de dreapta-sus a lui. Atata poate telescopul de 114mm si camera Point Grey, dar e un inceput bun, pentru ca o sa fotografiez si planeta Mercur, care are un diametru cel putin dublu fata de Uranus. Si poate si planeta Marte, intr-o dimineata ,cat mai curand, daca vremea va permite. :) ----------------------------------- nobody 08 Oct 2022 19:03 ----------------------------------- Jupiteru' mare este facut cu barlow pus aproape la pozitia/marirea lui nativa (presupun 2x) ? Sau este x1.5 si il fortezi la x2 ? ----------------------------------- iulian90 08 Oct 2022 20:04 ----------------------------------- Da, asa este ,imaginea cu Jupiter mai mare este facuta cu barlow 2x la marirea lui nativa ,fiind infiletat pe o diagonala de 1,25" care serveste drept prelungitor , pentru ca barlow-ul respectiv l-am primit fara corpul metalic in care intra ocularele ,numai celula cu lentila ,initial pentr a-l folosi cu binocularul IOR. Dar s-a dovedit a fi la fel de bun si folosit impreuna cu camera Point Grey. Imaginea cu Jupiterul mai mic este facuta cu acelasi barlow infiletat direct pe nasul camerei , marirea fiind de 1,45x. Mai am un barlow 3x Bresser dar nu este prea bun ,induce aberatii mici dar suficient ca sa blureze detaliile cele mai fine , asa ca in ultimul timp nu-l mai folosesc si prefer sa folosesc barlow-ul 2x care e mult mai bun. ----------------------------------- sorini 08 Oct 2022 21:42 ----------------------------------- A fost o perioada mai ocupata, dar azi am un pic de timp sa va spun despre observatiile facute la Jupiter. In sera de 4 oct am instalat Mak SW 150 cu binoviewer cu oculare de 10mm. Printre norii fini au fost secunde bune (5-10) cand imaginea era buna ai stabila si am putut observa tranzitul lui Io, sesizat mai ales prin umbra lasata pe planeta. Cu aceeasi ocazie am deslusit detalii pe benzile ecuatoriale, iar calotele polare mi s-au parut mai evidente decat in alte dati. Ieri, 7 oct, am testat cateva perechi de oculare pt binoclul TS de 70mm. Testand o pereche de 18mm (grosisment 24x) am reusit sa vad Uranus si inca foarte usor. Apoi mi-am zis, ce-ar fi sa incerc si Neptun. Comparand cu asterisme din Skysafari acolo trebuia sa fie, dar parca nu pot crede ca Neptun se poate observa cu un binoclu de 70. In trecut l-am vazut cu Mak la >350x, doar ca sa ma conving ca discul capata consistenta. Va rog sa imi spuneti daca cineva a observat Neptun cu binoclu de 70mm, (probabil cu o luneta este posibil). Cam astea au fost ispravile mele; pe laga cele de ma sus, am observat satelitii galileeni, detalii la inelele lui Saturn si cu binoclul, mai ales Pleiadele. Numai bine ----------------------------------- Erwin 09 Oct 2022 10:06 ----------------------------------- Sorin, faine observații planetare! Da, am identificat Neptun cu binoclul 8x30 pe un cer foarte bun, desigur se vede ca o mică stea, nu ca o planetă. Făcând star-hopping după Star-Chart (a fost acum mulți ani când nu aveam telefon deștept cu Stellarium). Desigur cu un binoclu mare se poate vedea cum l-ai văzut și tu. Nu am văzut discul planetar niciodată din cauza seeingului, dar l-am mai văzut cu newtonianul Hinds la măriri de 130X sau 170X tot ca o mică steluță albastră. ----------------------------------- iulian90 09 Oct 2022 19:12 ----------------------------------- Planeta Neptun am observat-o si eu in trecut , mai intai cu o luneta de 60/800mm apoi si cu un binoclu 10x50 si cu reflectorul de 114/900mm. Are aspect stelar la grosismente de pana 300 x pentru instrumente mici , mai ales prin binocluri , si se deosebeste de stele doar prin faptul ca nu prezinta scintilatie si are o culoare usor albastruie, observata la ocular. Mai prezint noi imagini cu planetele Jupiter, Saturn si Uranus de aseara ,dar si cu planetele Marte si Mercur , de azi dimineata in zori. :) A meritat iesirea de dimineata devreme datorita seeing-ului bun (7-8/10) , am obtinut rezultate promitatoare pentru planeta Mercur, imaginea fiind cea mai clara din cate am realizat pana acum, datorita si camerei Point Grey care este net superioara fata de celelalte camere utilizate de mine in astrofotografia planetara. :) In imagine Mercur prezinta un disc clar in forma de D cu ceva detalii intunecate in emisfera nordica, ceea ce in imaginile anterioare facute cu camerele Philips ,NexImage, Logitech sau E-Boda nu era posibil din cauza performatelor scazute ale acestor camere. Am folosit si filtrul Orange 21 pentru a mari contrastul planetei si pentru a reduce dispersia atmosferica ingustand banda de trecere numai in zona portocaliu-rosie a spectrului. Si la planeta Marte imaginea discului prezinta detalii evidente in pofida faptului ca are inca un diametru micut (12,7"). Am facut din nou aseara capturi si la planeta Uranus, insa e cam acelasi rezultat; un disc foarte mic cu o pata mai inchisa in centru. Si la Saturn am obtinut o imagine faina si clara , in care se vede bine DIviziunea Cassini , banda ecuatoriala si chiar calota polara nordica. De imaginea la Jupiter, pot spune ca a iesit chiar excelenta. :) ----------------------------------- iulian90 09 Oct 2022 22:24 ----------------------------------- Si un Jupiter "proaspat", din seara asta, capturat mai mult printre nori, dar mai clar decat aseara si cu GRS marginea sud-estica a discului, tocmai ce rasarea. :) Dar norii au acoperit aproape tot cerul pana la urma si nu am mai reusit sa capturez si GRS mai spre meridianul discului planetei. ----------------------------------- julliano 09 Oct 2022 22:44 ----------------------------------- Foarte bune imaginile, felicitari! Asa ma pot verifica si eu cu ce vad la ocular, e de-a dreptul fascinant sa redescopar "barjele" alea de deasupra si de desubtul benzii nordice, adica cea ca un arc si cea serpuita. Poza facuta de tine seara trecuta (08 oct) este extrem de asemanatoare cu ce am vazut prin lunetica sw80ed. Spor si cer senin! ----------------------------------- iulian90 11 Oct 2022 11:54 ----------------------------------- Multumesc pentru felicitari. :) Da, Jupiter este planeta cea mai interesanta in privinta detaliilor care le prezinta, dar si a marimii aparente pe cer destul de mare in pofida distantei destul de mari fata de Terra, datorita marimii sale fizice enorme, nu degeaba este numit si "Regele planetelor" din Sistemul Solar. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 11 Oct 2022 23:32 ----------------------------------- Ma bucur sa vad activitate intensa de observare a planetelor, felicitari pentru rezultate lui Iulian, Sorin si julliano, spor in continuarea acestor obsevatii ! Sa fac observatii e usor si imi place tare mult dar mi-e tot mai greu sa le raportez. Joi 6 Octombrie a.c. am observat Jupiter cu reflectorul ''Ratusca cea urata'' D=125mm : -trei sateliti galileeni la Vest, unul la Est -se vedeau NEB,SEB si STB -de la latitudinea la care ar fi trebuit sa vad NTB si pana la Polul Nord, discul era de culoare gri, diferita de restul discului - pe NEB si SEB se zareau neclar condensari noroase Sambata 8 Octombrie a.c. am continuat observatiile cu dobsonianul ''Ratusca cea urata'': -la Jupiter se vedeau NEB-SEB-STB si intunecarile dinspre poli - la Marte se vedea calota polara nordica, faza accentuata de aprox. 70%. In emisfera estica, in jumatatea ei sudica, se vedeau trei zone intunecate. Cea mai bine vizibila era Syrtis Major, situata la Est, spre limb si imediat sub ecuator. Pata din mijloc era Utopia, cu latitudinea cea mai sudica. A treia pata se vedea de la meridian spre terminatorul in faza si era cea mai greu vizibila si aceasta era o parte din Mare Acidalium. Duminica 9 Octombrie a.c. , observatii cu ''Ratusca cea urata'' : - Juliter a prezentat un aspect general similar cu cel vazut Sambata - pe NEB, jumatatea vestica, se zareau trei zone mai intunecate iar in jumatatea estica se vedea umbra unui satelit - spre Sud de SEB si la Est de meridianul central se vedea Pata Rosie, de o culoare mai degraba roscata sau caramizie -Marte a prezentat Polul Nord si cele trei zone mai intunecate: Syrtis Major, Utopia si Mare Acidalium. Luni 10 Octombrie a.c., observatii cu telescop Maksutov ETX D=90mm F=1250mm, pe montura pipe Penelopa: - La ora 19:15 UTC, un satelit a inceput tranzitul peste discul jovian. Pe discul jovian se vedeau NEB, SEB si , aleator si foarte slab luminoasa, NTB. Satelitul s-a angajat in tranzit pe limbul vestic, la o treime a distantei de la NTB spre NEB. Marti 11 Octombrie a.c., adica asta-seara, am efectuat observatii cu luneta 60x700mm la 70x/Pl 10mm si 117x/ Pl 6mm, in modul ''japonez'', adica prin vizare directa, fara diagonala pe un cer complet innorat si pe care se vedea doar Jupiter: - La Jupiter se vedeau doua benzi si o configuratie foarte interesanta a satelitilor galileeni. Callisto era la mare distanta, la vreo 12-15 diametre spre Vest. Ganymede si Europa formau o, sa zicem, ''stea dubla'' la aprox. sase-sapte diametre joviene spre Est. Distanta aparenta dintre Ganymede si Europa a fost doar ceva mai mare decat cea dintre NEB si SEB. La Est de SEB, satelitul Io se pregatea sa fie ocultat de planeta. La 20:45 ODV, Io se vedea cam la o treime din raza planetei de limb. De la ora 21:00 ODV, Io a fost tot mai greu de vazut. La ora 21:15 ODV, norii s-au indurat un pic si m-au lasat sa vad mai bine ... nici urma de Io la 117x. Toate observatiile de mai sus au avut in comun nebulozitatea atmosferica foarte accentuata, fie ca erau nori, fie ca n-ar fi fost nori ... nu ca acestia ar fi lipsit in vreo seara de observatii. Doar divaghez si eu, asa ca n-am alta treaba, despre chestiuni intalnite doar in teorie, cum ar fi cerul senin. Cer senin, Mircea ----------------------------------- metalgibson 13 Oct 2022 19:04 ----------------------------------- Jupiter,Saturn si Marte fotografiate prin telescop reflector Meade DS2114 -oglinda sferica, D114mm F 1000mm ,F real 450mm plus lentila incorporata in focuser. 7-10 octombrie 2022. Filmat cu camera Player one Ceres-C prin SharpCap 4 si Autostakkert ----------------------------------- Stanescu Octavian 14 Oct 2022 18:51 ----------------------------------- Pun si eu o imagine modesta . seeing este mereu nefavorabil pentru rezolutie buna . macar jetstream am avut mic cateva zile . daca ma straduiam mai prindeam un satelit stralucea tare mai in dreapta ----------------------------------- iulian90 16 Oct 2022 17:51 ----------------------------------- Prezint si eu cateva imagini cu planetele Jupiter si Saturn , realizate prin reflectorul de 114/900mm si camera Point Grey Chameleon. :) Imaginea cu Jupiter mai ales, a iesit foarte bine si clara datorita seeing-ului bun de aseara dar si a unui nou barlow GSO 2,5x ,mult mai bun decat vechiul barlow Bresser 3x si a focuserului de pe reflectorul de 114mm ,ce l-am motorizat recent, focalizarea fiind mult mai precisa si lipsita de vibratii . :) Variantele color ale imaginilor plaetelor sunt defapt imagini mono "colorate" in Photoshop, dat fiind faptul ca camera este monocroma. ----------------------------------- Mircea Pteancu 16 Oct 2022 18:10 ----------------------------------- Iulian Am numai cuvinte de lauda pentru rezultatele tale excelente si, in mod deosebit, pentru imbunatatirea continua a echipamentului si a tehnicii. De la Astroclubul Galaxis, Armand Popa, Ionel Lupulesc si cu mine, am efectuat Vineri 14 Octombrie (si) observatii planetare din Padurea Ceala, pe un cer de calitate sub-urbana. Imaginile lui Jupiter si Saturn au fost uimitor de clare si de pline de detalii, imposibil de descris in cuvinte. Spor la observatii, Mircea ----------------------------------- iulian90 17 Oct 2022 19:19 ----------------------------------- Multumesc frumos domnu Mircea. :) Mai prezint alte imagini spectaculoase cu Jupiter si cu Saturn de aseara, la fel ca si cele de alataseara, in cate doua variante, mono si color. Imaginea cu Saturn de aseara este cea mai reusita imagine obtinuta de mine cu aceasta planeta, foarte clara si curata, la care diviziunea Cassini se vede foarte bine pe inele. Deasemenea, pe discul planetei se pot vedea mai clar niste benzi mai subtiri in zona temperata, pe langa banda ecuatoriala lata si calota polara. :) Si imaginea cu Jupiter a iesit fenomenala si am surprins si un fenomen mai rar; conjunctia superioara a satelitului Callisto, care se vedea deasupra polului Nord al planetei, el fiind defapt in spatele planetei, dar din pricina inclinatiei orbitei se vede asa. :D ----------------------------------- Mircea Pteancu 17 Oct 2022 22:18 ----------------------------------- Tavi Felicitari ! Eu zic ca imaginea luata de tine nu-i modesta ci dimpotriva, foarte reusita. Ce mi-ar place sa vad asemenea imagini. Poate cu reflectorul de un metru diametru de la Pic du Midi asa se vede. Iulian Bravo, chiar ca imaginea lui Saturn arata grozav ! Duminica seara, deci ieri, am incercat din nou ''marea cu degetul'' la Marte. Se vad detalii pe suprafata, fara indoiala, printre care si calota polara nordica. Dar lumina planetei este prea intensa, trebuie sa am grija sa iau cu mine setul de filtre la urmatoarele observatii. Filtrul oranj intens - dupa clasificare dar care mie imi pare rosu get-beget - m-a ajutat in timpul furtunilor de praf din 2018 sa vad detalii martiene in perioada in care observatorii vizuali ai lui Marte erau ... in somaj tehnic. Am publicat un articol pe aceasta tema in nr. 40, pag. 26-29 ale revistei ''Pasi spre infinit'' a Asociatiei Astronomice ''Sirius'' din Barlad. Cer senin, Mircea ----------------------------------- iulian90 29 Oct 2022 17:49 ----------------------------------- Buna seara tuturor. :) Am ramas in "restanta" cu cateva imagini superbe cu planeta Jupiter , tocmai de pe 18 octombrie , cu inceputul tranzitului satelitului Io , cand inca seeing-ul era bun , caci dupa aceea s-a stricat rau in ultimele 10 zile. Am tras cateva capturi si aseara la Jupiter , dar rezultatul este sub asteptari , din cauza seeing-ului prost. Aseara a fost o conjunctie intre satelitii Io si Europa. ----------------------------------- iulian90 05 Noi 2022 17:42 ----------------------------------- Prezint o imagine cu planeta Jupiter de pe 1 noiembrie. ----------------------------------- dmtr69 05 Noi 2022 20:39 ----------------------------------- Excelente capturi, mai ales ca setup-ul este modest. Am incercat si eu trei nopti la rand (Luna, Jupiter si Saturn), cu RC8-ul la focala nativa de 1600, dar seeingul a fost naspa, Saturn parea ca vrea sa-si arunce inelele :D ----------------------------------- iulian90 08 Noi 2022 10:14 ----------------------------------- Multumesc. :) Mai prezint alte imagini mai frumoase cu planetele Jupiter , Saturn si Marte de aseara, filmate cu doua camere ; Point Grey si Philips Toucam , prin reflectorul de 114mm. Imaginile mono sunt facute cu camera Point Grey iar cele color sunt combinatii LRGB intre imaginile mono facute cu Point Grey (luminanta L) si imaginile color facute cu Philips Toucam (RGB). Deasemenea, am crescut numarul de cadre per captura la 4000 cadre pentru Jupiter , la 7000 cadre pentru saturn si la 15000 cadre pentru Marte , frecventa cadrelor fiind de 28 fps , asta la camera Point Grey care e mai performanta . La cealalta camera , Philips Toucam performatele fiind mult mai slabe (calitate relativ buna a imagimilor numai la 5 si 10 fps , sensibilitate mai redusa si pixel size mai mare) capturile color au avut numai cate 500-1000 cadre la 5fps, mai mult pentru a obtine informatia de culoare decat claritatea la imaginile color obtinute cu acesta camera , pentru ca imaginile color le-am combinat in mod "luminosity" in Photoshop cu imaginile monocromatice obtinute cu camera Point Grey , mult mai clare decat cele color, obtinand imagini color la fel de clare ca cele mono , imbinand calitatile ambelor camere. Am mai facut eu astfel de incercari la sfarsitul verii si incepitil toamnei dar folosisem camera NexImage in locul camerei Philips Toucam , la care i-am pus un filtru IR-cut recuperat de pe alta camera foto , dar care ma nemultumea faptul ca imaginea prezenta un fundal parca prea negru , suspectibil de a "taia" detaliile intunecate de pe maginea planetelor ( black point clipping, mai ales la Jupiter si Saturn) ,defect care nu era intalnit la camera Philips Toucam , asa ca am mutat filtrul IR-Cut de pe NexImage pe Philips Tocuam pentru a o folosi pe aceasta in obtinerea unor imagini color mai bune, care sa le combin cu imaginile mono facute cu Point Grey. Si la camera Point Grey i-am pus un filtru IR-Cut, tot recuperat de pe o alta camera foto , pentru a limita banda de trecere a luminii numai la vizual si pentru a obtine un contrast mai bun la planete precum Jupiter. ----------------------------------- Mircea Pteancu 08 Noi 2022 13:32 ----------------------------------- Iulian Esti tu tinerel dar realizarile tale ma indeamna sa spun: felicitari maiestre ! E frumos si Jupiter, si Saturn dar Marte e exceptional. Bravo, mai vreau ! Cer senin, spor la observatii, Mircea ----------------------------------- MariusP 08 Noi 2022 13:45 ----------------------------------- @iulian90, la poza color cu Marte, se vede vag ceva albastru deschis la pol. E ceva artefact de prelucrare sau ai prins norisorii pe care i-am vazut in perioada asta prin fotografii cu instrumente mai mari, ""? ----------------------------------- iulian90 08 Noi 2022 16:00 ----------------------------------- Multumesc frumos pentru felicitari domnu Mircea Pteancu. :D Sigur o sa mai vin cu alte imagini planetare superbe, caci si in seara acesta si poate si maine seara va fi senin conform prognozei si seeing bun conform meteoblue.com. :) Dl. MariusP. Sigur zona aceea albastruie din apropierea calotei polare nu e artefact ; am observat-o si live pe softul de captura aseara in timp ce inregistram captura la Marte cu camera color Philips Toucam. Mie imi apare albastru-purupurie acea zona ,poate din cauza ca nu e calibrat display-ul laptopului, initial am crezut ca e din cauza refractiei atmosferice ,dar apoi am vazut ca persista si dupa stacking , stiind ca softul AS2 aliniaza canalele RGB si diminueaza o parte din efectele refractiei atmosferice. Dar e interesant sa aflu ca acea zona albastruie e defapt o zona cu nori albastri pe discul planetei. Ceea ce se poate vedea in poza din link este faptul ca pozitia zonei de nori albastri coincide cu pozitia zonei albastruie din imaginea postata de mine, adica in zona Polului Nord martian. :) ----------------------------------- valy 08 Noi 2022 16:06 ----------------------------------- Dar e interesant sa aflu ca acea zona albastruie e defapt o zona cu nori albastri pe discul planetei. Ceea ce se poate vedea in poza din link este faptul ca pozitia zonei de nori albastri coincide cu pozitia zonei albastruie din imaginea postata de mine, adica in zona Polului Nord martian. :) O poza de ieri, ceva mai mare, de pe cloudynights: https://www.cloudynights.com/topic/849547-jupiter-mars-november-7-2022/ ----------------------------------- iulian90 08 Noi 2022 16:45 ----------------------------------- Zona cu nori albastri se pare ca a fost vizibila chiar si in 2020 , dar mai putin decat in prezent, dat fiind faptul ca planeta era inclinata mai mult cu Polul Sud spre noi . Intr-o poza din 2020 ,de pe Cloudy Nights, realizata de un astronom cu un telescop de 1 m diametru se poate vedea cel mai clar zona cu nori albastri din Nordul planetei : https://www.cloudynights.com/topic/738314-mars-by-the-1-meter-telescope-at-the-pic-du-midi-observatory/ Acum planeta este inclinata cu Polul Nord spre noi si acea zona se observa mai bine. In seara aceasta, pe langa astrofoto, o sa incerc sa observ si vizual acea zona cu nori albastri de pe planeta Marte, folosind telescopul de 150mm. :) ----------------------------------- iulian90 09 Noi 2022 00:29 ----------------------------------- Revin cu noi imagini proaspete ale planetelor Jupiter Saturn si Marte, din seara asta. :) Am observat planetele Jupiter si Marte vizual atat prin telescopul de 150mm cat si prin cel de 114mm dupa ce am terminat cu capturile si la Jupiter pot spune ca vad mai putine detalii vizual decat cele obtinute in astrofotografia planetara in urma stackarii a mii de cadre, atat de performanta a devenit astrofotografia, in ciuda echipamentului modest care il am, dar asta mai mult datorita experientei care am dobandit-o in prelucrarea imaginilor, care compenseaza "modestia" echipamentului astrofoto. :) La planeta Marte am observat chiar ambele calote polare (sau cel putin asa mi s-a parut), atat calota nordica care se vede bine, relativ mare, cat si calota sudica mult mai mica, dar tenta albastruie in zona calotei nordice nu prea a fost sesizabila, poate doar o vaga nuanta albastruie, parea mai mult alba decat albastra. Am mai observat si marile mai inchise din zona ecuatoriala si temperata, dar se vedeau cu contrast slab. ----------------------------------- iulian90 11 Noi 2022 20:42 ----------------------------------- Prezint alte imagini cu planetele Jupiter, Saturn si Marte. Prima imagine este din data de 9 noiembrie ,cu Jupiter si satelitii sai ,din care doi au fost in conjunctie stransa, fiind vorba de Europa si Ganymede. Iar urmatoarele imagini sunt de aseara (10 noiembrie), cu Jupiter, Saturn si Marte. Capturile au fost facute cu camera Point Grey Chameleon prin reflectorul de 114/900mm ,cu barlow-ul GSO 2,5x ce mareste focala efectiva la 2174mm (focala nativa reala a telescopului fiind 906mm). Seeing-ul a fost bun si mi-a permis obtinerea unor imagini frumoase ale planetelor. :) ----------------------------------- valy 11 Noi 2022 20:57 ----------------------------------- PSeeing-ul a fost bun si mi-a permis obtinerea unor imagini frumoase ale planetelor. :)Cam da! :) ----------------------------------- iulian90 12 Noi 2022 23:50 ----------------------------------- Prezint alte imagini superbe cu planetele Jupiter si Marte din seara aceasta. La inceputul serii ,pe la ora 19:30 am surprins satelitul Io in apropiere de discul lui Jupiter ,precum si umbra acestuia pe discul planetei, apoi peste o ora am surprins si GRS aproape de meridianul discului. Desi la prima vedere seeing-ul parea mediocru, imaginea planetei "fluturand", la o privire mai atenta se zareau din cand in cand detalii clare pe captura, deci rezultatele au iesit foarte faine si clare, mai ales cel cu Jupiter cu GRS, care se vede foarte clar si pare sa aiba un punct in centru ,de culoare mai inchisa decat GRS. Deasemenea si benzile ecuatoriale si temperate ,precum si benzile intermediare si diverse pete si filamente se va foarte clar pe discul planetei, chiar si umbra satelitului Io pe una in imagini. Am facut si o animatie din 4 cadre cu Jupiter cu GRS. Si imaginea cu planeta Marte a iesit frumoasa si clara, insa nu la fel de fermecatoare ca imaginile cu Jupiter. ----------------------------------- iulian90 14 Noi 2022 20:23 ----------------------------------- Prezint noi imagini planetare cu Jupiter ,Saturn si Marte de aseara. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 16 Noi 2022 01:35 ----------------------------------- Probabil ca nu stiti nici voi, precum nu am stiut nici eu pana in aceasta seara. Astronomului nord-american Dan Pascu s-a nascut in 1938 in Arad. In 1980, Dan Pascu a descoperit impreuna cu P.K. Seidelmann, W. Baum si D. Currie pe Calypso, satelit al lui Saturn. Calypso este unul dintre cei doi ''troieni'' ai lui Thetys, descriind in 45 ore aceeasi orbita cu acesta dar la 60 de grade in urma lui. Telesto este celalalt ''troian'' al lui Thetys, aflandu-se cu 60 grade inaintea acestuia. In nota biografica citim ca Dan Pascu a parasit Aradul in 1941. Probabil ca a emigrat impreuna cu parintii. Istoria a demonstrat ca cei care au luat decizii similare au procedat foarte bine. O alta informatie interesanta este aceea ca in ziua de 12 Decembrie 2004, echipa formata din Scott S. Sheppard, David L. Jewitt si Jan T. Kleyna au descoperit nu mai putin de 12 sateliti ai lui Saturn. Intr-o singura zi ! Ma mir ca astrologii si numerologii nu au facut caz din asta: 12 sateliti descoperiti in 12 XII ! Astronomii au folosit camera de camp mare a telescopului Subaru de 8.2 metri de pe Mauna Kea din Hawaii. Orbitele acestor sateliti au fost calculate de catre Brian Marsden. Cei 12 sateliti fac parte din ''Grupul norvegian de sateliti saturnieni'', purtand denumiri de personaje (giganti, lupi uriasi etc) din mitologia nordica. Dar ce sa facem daca traim in zorii unei noi epoci matriarhale: satelitul-sef al ''Grupei norvegiene'' este Phoebe, o titana grecoaica (daaa ... adica un titan cu organe muieratice). Or fi ei fiorosi giganti vikingi dar trebuie sa se supuna lui Phoebe. Balamucul este in plina dezvoltare: exista si un ''Grup galic'' si un ''Grup inuit''. Strasnic ! Cum, necum, doctii savanti mai si gresesc. Am gasit o marunta gresala ''de tipar'' pe situl lui NASA. Le-am scris, sa corecteze. Sa vedem daca raspund. Mircea ----------------------------------- iulian90 16 Noi 2022 23:23 ----------------------------------- Interesant, nici eu nu stiam ca la descoperirea satelitului Calypso al lui Saturn a contribuit si un roman. Felicitari si din partea mea. :D ----------------------------------- Stanescu Octavian 18 Noi 2022 11:32 ----------------------------------- Am prins aseara pe mare umezeala secundara stearsa de abur necesita cass 270mm ----------------------------------- Mircea Pteancu 18 Noi 2022 19:34 ----------------------------------- Iulian Multumim pentru sustinerea pentru ''Astronomers of Arad Hall of Fame'' ! Tavi Minunat, felicitari ! Se vede structura in GRS si atat de multe detalii pe disc desi conditiile nu au fost optime ! Ai incercat sa-i pui o protectie din material textil ? Poate ar proteja un pic si secundara de aburire si contra luminii parazite. Mircea ----------------------------------- iulian90 23 Noi 2022 23:06 ----------------------------------- Frumoasa imaginea cu Jupiter, dl. Stanescu, felicitari si din partea mea. :) Prezint si eu cateva imagini cu Jupiter si Marte, de aseara, filmate cu camera Point Grey Chameleon prin reflectorul de 114/900mm. Aseara a fost cam singura ocazie de cer senin din perioada asta noroasa si ploioasa care a inceput de vreo saptamana (ploaia insa e binevenita dupa o toamna secetoasa). :) ----------------------------------- Erwin 24 Noi 2022 07:27 ----------------------------------- Felicitări, Tavi, condițiile nu prea au fost prielnice anul ăsta. Foarte faine imaginile, Iulian, se vede că faci treabă din ce în ce mai bună cu camera Point-Grey. La Marte nu am văzut nici prin telescop atâtea detalii. ----------------------------------- Stanescu Octavian 27 Noi 2022 11:12 ----------------------------------- Marte din seara de 25nov cass 270mm captura 10 min ----------------------------------- Stanescu Octavian 24 Dec 2022 18:13 ----------------------------------- Marte in 19 dec la miez de noapte ----------------------------------- iulian90 02 Ian 2023 12:24 ----------------------------------- Frumoase imagini cu planeta Marte, dl. Stanescu, felicitari. :) Prezint si eu un Marte mult mai minuscul, de aseara, fotografiat cu camera Point Grey prin telescopul de 114mm. ----------------------------------- iulian90 03 Ian 2023 16:42 ----------------------------------- Alte doua imagini cu planetele Jupiter si Marte ,de aseara, fotografiate cu camera Point Grey prin telescopul de 114mm.. Apar destul de mici ambele, deoarece atat Jupiter, cat mai ales Marte s-au indepartat fata de Pamant. Nici seeing-ul nu prea a ajutat la obtinerea unor rezultate mai bune, insa e bine si asa . :) Azi dupa amiaza am reusit sa zaresc planeta Jupiter cu binoclul si apoi ochiul liber la ora 15:30, cand inca Soarele era pe cer. :) ----------------------------------- iulian90 08 Ian 2023 11:35 ----------------------------------- Prezint o alta imagine cu planeta Marte ,de pe 4 ianuarie, capturata cu camera Point Grey si barlow GSO 2,5x prin telescopul de 114/900mm. Am constatat ca daca fac capturile sub forma de fisier .avi latimea in biti (bit depth) este doar de 8 biti, pe cand daca trag capturile sub forma de imagini (TIFF, PNG, PGM, ultimul format nu-l pot prelucra direct) merge pe 16 biti, asa ca am tras captura la Marte sub forma de imagini TIFF ,apoi le-am convertit intr-un fisier in format .ser pe 16 biti pe care AS!2 sa il poata prelucra mai usor si iata ca rezultatul a iesit mai curat si mai fain, mai lipsit de zgomot. :) ----------------------------------- Stanescu Octavian 09 Ian 2023 14:13 ----------------------------------- Am facut filmare la Jupiter in 7 ian inca pe crepuscul cass 270 + ap Canon ----------------------------------- GunDALF 09 Ian 2023 14:38 ----------------------------------- Marte in 19 dec la miez de noapte Frumos. Mai aveti clipul? Il puteti urca undeva, daca nu cer prea mult? ----------------------------------- Stanescu Octavian 09 Ian 2023 15:11 ----------------------------------- nu tin filmarile . ocupa enorm de mult nu filmez cu camera 600x400 . cu ap canon cinema .... pe card cf expres ----------------------------------- GunDALF 09 Ian 2023 15:13 ----------------------------------- OK, no pb.poate alta data. :) ----------------------------------- Stanescu Octavian 11 Ian 2023 09:53 ----------------------------------- Marte 7 ian cass 270mm ap canon ----------------------------------- iulian90 03 Mar 2023 00:44 ----------------------------------- O poza cu conjunctia dintre Venus si Jupiter din seara aceasta (2 martie 2023), facuta cu camera foto Canon 450D prin luneta de 80/900mm. E o ocazie rara de a vedea aceste planete una aproape de cealalta, aparent, caci Jupiter e cu mult mai departe decat Venus ,fata de Terra. :) A mai fost si aseara, pe 1 martie, o apropiere similara intre Jupiter si Venus, insa le-am observat doar vizual prin binoclul Bresser 10x50. ----------------------------------- iulian90 03 Mai 2023 21:43 ----------------------------------- Prezint prima imagine a lui Venus pe 2023 si cu camera Point Grey Chameleon, prin telescopul de 114/900mm cu barlow-ul GSO 2,5X. A iesit din prima, cat se poate de frumoasa si clara. :) ----------------------------------- Mircea Pteancu 03 Mai 2023 22:03 ----------------------------------- Chiar ca-i excelenta fotografia, felicitari ! Dichotomia este dupa colt. Mircea ----------------------------------- iulian90 06 Mai 2023 21:55 ----------------------------------- Multumesc frumos dl. Mircea. :) Mai prezint inca o imagine cu planeta Venus ,de astazi, facuta cu camera P. G.Chameleon, prin reflectorul de 114/900mm, la focala efectiva de 2265mm cu barlow GSO 2,5x. Nu mai este mult pana la fenomenul de dichotomie, cam peste o luna, pe 4 iunie va avea loc conform Stellarium, atunci planeta va avea o faza de fix 50%. Deocamdata planeta are o faza de 64% , o elongatie de 43 grade si 10' si un diametru aparent de 17,8", insa faza se distinge si in binoclul Bresser 10x50 din ce am observat, si planeta este relativ usor vizibila cu ochiul liber ziua la amiaza mare, dar doar cand cerul este curat, fara nori Cirrus si fara atmosfera incarcata de praf ,cum a fost si astazi. :) ----------------------------------- iulian90 04 Iun 2023 22:56 ----------------------------------- Planeta Venus in faza de dichotomie surprinsa astazi dupa-amiaza tarziu cu camera P. G. Chameleon prin reflectorul de 114/900mm. :) Conditiile au fost mai bune decat data trecuta si planeta aparand mai mare si-a etalat mai clar faza de 49,7%, chiar si in binoclul 10x50 era vizibila faza. ----------------------------------- iulian90 05 Iun 2023 20:34 ----------------------------------- Prezint o alta imagine cu Venus de astazi ,fotografiat cu acelasi echipament, dar in conditii nu la fel de bune ca ieri, seeing-ul fiind mai nasol. Totusi rezultatul a iesit bun. ----------------------------------- iulian90 15 Iun 2023 20:35 ----------------------------------- Inca o imagine cu Venus , din seara aceasta. Devine tot mai mare diametrul aparent al planetei , iar faza se micsoreaza, capatand tot mai mult forma de secera. :) Captura: Point Grey Chameleon + reflector 114/900mm , barlow GSO 2,5x. ----------------------------------- iulian90 30 Iun 2023 20:22 ----------------------------------- Planeta Venus de astazi, fotografiata cu camera Point Grey prin reflectorul de 114/900mm cu barlow GSO 2,5x. ----------------------------------- iulian90 09 Aug 2023 19:29 ----------------------------------- Prezint prima imagine cu Saturn de anul acesta. :) Saturn prezinta o inclinatie aparenta tot mai mica a inelelor pe an ce trece, iar in anul 2025 inclinatia inelelor va avea cea mai mica valoare, astfel ca se vor observa greu. In schimb satelitii lui Saturn vor incepe sa lase umbre pe discul lui Saturn ca si in cazul planetei Jupiter. ----------------------------------- iulian90 21 Aug 2023 23:25 ----------------------------------- Prezint o noua imagine cu Saturn din seara aceasta, fotografiat insa prin reflectorul Seben 150/1400mm. :) Iata ca reflectorul de 150mm m-a surprins si de data asta cu claritatea imaginii atunci cand toate conditiile se intrunesc; seeing bun si colimare bine pusa la punct. Cand acest reflector este colimat cat mai bine bate reflectorul de 114mm la capitolul rezolutie optica, dar numai in zona centrala a campului vizual. ----------------------------------- Erwin 22 Aug 2023 07:23 ----------------------------------- Felicitări, Iulian! Saturn este destul de jos seara și imaginea afectată de turbulență arată la vizual inelul ca 2 urechi sau torți prinse de disc. Partea care trece peste disc este subțire și lasă o umbră anulată de seeing-ul prost. Oare așa l-o fi văzut și Galileo? ----------------------------------- iulian90 22 Aug 2023 07:57 ----------------------------------- Multumesc pentru felicitari. :) Intradevar , la Saturn inelele par niste "torti" prinse de disc , mai ales vizual intrucat inclinatia tot mai mica a inelelor si a planului ecuatorial al planetei , vazuta de pe Pamant , duce la subtierea aparenta a inelelor si a umbrei lasate de acestea pe discul planetei, totodata si la apropierea umbrei de planul inelelor , ceea ce face tot mai dificila diferentierea partii din inelele plantei ce trece prin dreptul discului , de aici si aparenta "tortilor" de o parte si de alta a planetei observata de Galilei , pusa si pe seama instrumentelor optice care la acea vreme nu avea calitatea optica a instrunentelor din prezent. Probabil ca si Galilei a observat planeta Saturn intr-o perioada situata la jumatatea dintre maximul si minimul inclinatiei inelelor, cum e in cazul de fata , din prezent. ----------------------------------- iulian90 23 Aug 2023 17:52 ----------------------------------- Prezint alte imagini cu Saturn, de aseara, tot prin reflectorul de 150mm facute, insa am incercat si la focala efectiva mai mare, de 3500mm ,cu barlow-ul GSO 2,5x si rasplata a fost pe masura; detalii fine mai usor vizibile desi la prima vedere imaginea obtinuta la focala de 3500mm pare mai soft decat cea obtinuta la focala de 2000mm (cu celalalt barlow, de la Saiph, infiletat direct pe nasul camerei). Urmatoarea tinta ce va fi fotografiata prin acest telescop de 150mm, va fi Jupiter. Apoi si Venus, cand se va mai indeparta fata de Soare. Sunt curios sa vad ce o sa iasa, dar sunt sigur ca pe seeing bun voi obtine rezultate mai bune decat cu telescopul de 114mm. :) ----------------------------------- Erwin 24 Aug 2023 16:44 ----------------------------------- Bravo! Desigur, ai apertură și implicit rezoluție mai mare, contează. L-ai pus pe montura motorizată sau pe Dobson? ----------------------------------- iulian90 24 Aug 2023 18:55 ----------------------------------- Telescopul l-am pus montura ecuatoriala si am folosit tracking-ul. Demult nu mai filmez planetele in mod alt-azimutal, pe montura Dobson din cauza limitarii numarului de cadre date de lipsa tracking-ului (tinta iesind rapid din camp) si eventuala rotatie a imaginii in cazul mai multor filmari succesive. :) In cazul de fata am filmat in mod ROI (Region Of Interest), cu crop de 200x200 pixeli pentru ca e mai avantajos, camera filmand la un FPS mai mare in modul ROI decat in modul full frame iar filmarile ocupa mai putin pe disc, dar metoda acesta necesita montura ecuatoriala cu tracking si eventual ghidaj (manual, din telecomanda) daca tinta se deplaseaza si da sa iasa din camp la un tracking neuniform sau drift dat de o aliniere polara necorespunzatoare. ----------------------------------- iulian90 27 Aug 2023 07:16 ----------------------------------- Prezint noi imagini cu planetele Jupiter si Venus, de azi dimineata, facute prin telescopul de 150/1400mm. Telescopul de 150mm m-a impresionat si de data asta, mai ales la Jupiter, ce detalii fine prezinta pe disc la vizual si mai ales la prelucrarea astrofoto. Dar si Venus cu al sau aspect de secera subtire m-a impresionat, marimea aparenta fiind asa mare incat faza se distingea fara probleme si in cautatorul de 6x30 al telescopului. ----------------------------------- valy 27 Aug 2023 07:59 ----------------------------------- Frumos! Se vede atmosfera lui Venus? ----------------------------------- zoth 27 Aug 2023 08:14 ----------------------------------- Se vede atmosfera lui Venus? mai degraba artefacte in urma prelucrarii cam agresive ... ----------------------------------- iulian90 07 Sep 2023 21:39 ----------------------------------- Intradevar, la imaginea cu Venus din 27 august, dunga aceea circulara din imediata apropiere de limb e un artefact rezultat in urma prelucrarii, nicidecum atmosfera lui Venus . Mai prezint niste imagini inedite cu planetele Jupiter, Saturn si Venus, filmate cu camera P. G. Chameleon prin telescopul de 150/1400mm. Imaginile cu Jupiter si Venus sunt de azi-dimineata, iar cea cu Saturn din data de 1 septembrie. In imaginile cu Jupiter se poate vedea si GRS, mai cu seama in imaginea de la ora 5:28. La Venus am cautat sa nu mai apara acel artefact ca in imaginea din 27 august, am prelucrat mai soft imaginea. ----------------------------------- iulian90 17 Sep 2023 22:56 ----------------------------------- Saturn din seara aceasta, fotografiat prin reflectorul de 150mm, cu camera Point Grey Chameleon, atat la focala efectiva de 2000mm cat si la 3500mm, cu barlow 2x infiletat direct pe nasul camerei (1,45x), respectiv cu barlow-ul GSO 2,5x. In imaginea la focala de 3500mm au iesit ceva artefacte, datorate seeing-ului nu prea bun, in rest sunt faine imaginile, la ales cea la focala de 2000mm desi cam mica. Daca la focala de 2000mm imaginea lui Saturn mai era cat de cat luminoasa, permitand o expunere , framerate si castig decente, la 3500mm lucrurile se schimba drastic; imaginea este mult mai intunecoasa , expunerea si castigul trebuiesc crescute mult, iar framerate-ul scade ca urmare a cresterii substantiale a expunerii, iar ca urmare a cresterii castigului zgomotul "e la el acasa", trebuind si mai multe cadre (zeci de mii) pentru un rezultat decent. La alte planete mai luminoase precum Jupiter, Venus sau Marte (la opozitie) expunerea , castigul si framerate pot fi reglate la valori convenabile datorita luminozitatii crescute a acestor planete, dar la Saturn e altceva, fiind slab luminos necesita expunere si castig mari. ----------------------------------- iulian90 29 Sep 2023 11:58 ----------------------------------- Planetele Jupiter si Saturn fotografiate aseara, prin telescopul Seben 150/1400mm, cu camera Point Grey Chameleon (mono). Aseara am avut parte de momente cu seeing bun asa ca am profitat si am tras capturile exact in aceste momente de calm atmosferic, iar rezultatele au iesit peste asteptari. :) In imaginea cu Jupiter am surprins si satelitul Ganymede aproape de discul planetei. ----------------------------------- iulian90 03 Oct 2023 19:22 ----------------------------------- Jupiter de aseara prin reflectorul de 150/1400mm, insa in conditii cam proaste; seeing si transparenta mediocre. ----------------------------------- julliano 04 Oct 2023 16:42 ----------------------------------- Intradevar, la imaginea cu Venus din 27 august, dunga aceea circulara din imediata apropiere de limb e un artefact rezultat in urma prelucrarii, nicidecum atmosfera lui Venus . Mai prezint niste imagini inedite cu planetele Jupiter, Saturn si Venus, filmate cu camera P. G. Chameleon prin telescopul de 150/1400mm. Imaginile cu Jupiter si Venus sunt de azi-dimineata, iar cea cu Saturn din data de 1 septembrie. In imaginile cu Jupiter se poate vedea si GRS, mai cu seama in imaginea de la ora 5:28. La Venus am cautat sa nu mai apara acel artefact ca in imaginea din 27 august, am prelucrat mai soft imaginea. Foarte bune imaginile, Iulian! Cam nivelul asta de detalii (plus culori) il vad si eu la planete, cam asa vad si eu Jupiter cu 150ED cand este seeing bun, doar ca trebuie stat la panda si avut multa rabdare pt asta :D ----------------------------------- iulian90 14 Oct 2023 22:40 ----------------------------------- Multumesc. Da, seeing-ul dicteaza atat calitatea imaginilor in astrofoto cat si calitatea observatiilor vizuale. Camera Point Grey pe care o folosesc este monocromatica dar este cea mai buna din cate am. Cele color (Philips Toucam si Celestron NexImage) pe care le detin nu au preformantele camerei mono. Aseara am pozat din nou planetele Jupiter si Saturn cu camera Point Grey prin telescopul de 150/1400mm. La Jupiter am prins detalii frumose si chiar marea pata rosie (GRS) fix pe limb rasarind. :) ----------------------------------- valy 16 Oct 2023 09:33 ----------------------------------- Detaliile sunt frumoase. Dar acele inele (o vreme "vuia" netul de fenomenul de "onion rings" la anumite camere/senzori) cred ca afecteaza si detaliile, am exagerat contrastul si luminozitatea la una din imaginile tale: ----------------------------------- iulian90 16 Oct 2023 17:35 ----------------------------------- Da, am observat la imaginea cu Saturn acele artefacte si nu e singura imagine in care apar acele inele, am mai avut alte imagini cu Saturn sau chiar cu Jupiter sau Venus in care planetele respective apareau inconjurate de astfel de inele. Cred ca acele inele sunt in parte din cauza seeing-ului, in parte din cauza softului de procesare (AS!3 , chiar si Astrosurface) care nu a stackat cadrele chiar bine , daca o parte din ele nu au fost clare sau cam intunecoase, ramane de vazut, o sa reprocesez filmarea respectiva, daca o mai am salvata, cu mai multa atentie si cu alte setari si o sa vad daca mai apar acele artefacte sub forma de inele. :) ----------------------------------- iulian90 22 Oct 2023 22:26 ----------------------------------- Am reprocesat acea filmare cu Saturn din 14 octombrie cu alte setari insa cu acelasi rezultat; planeta inconjurata de tot felul de inele-fantoma, deci e de la seeing problema. Nu cred ca mai avea rost sa repostez imaginea intrucat e indentica cu cea postata pe 14 octombrie. Insa prezint alte doua imagini ,din seara acesta cu planetele Saturn si Jupiter, fotografiate tot cu camera Point Grey Chameleon prin reflectorul de 150mm. La Saturn nu am mai observat acele artefacte in imagine,care a iesit cat de cat ok ,desi seeing-ul nu pot spune ca a fost prea bun. La fel si Jupiter ,a iesit ok, nu foarte bine dar e bine si asa avand in vedere seeing-ul inselator, despre care progonoza meteoblue spunea numai bune (FWHM 0,8-1,08" , Jet Stream de doar 10-11m/s), dar care la fata locului nu arata foarte bine. Ma rog, acum am mai intrat pe meteoblue. com si prognoza s-a revizuit si curentul Jet stream este evaluat la peste 20m/s ceea ce corespunde mai bine cu realitatea de pe teren insa FWHM tot intre 0,8" si 1,08" ar fi. :wink: ----------------------------------- iulian90 07 Noi 2023 18:27 ----------------------------------- Prezint o imagine cu Jupiter de aseara, foarte faina. Seeing-ul a fost bun aseara cu rar se intampla asa ca am profitat de ocazie si am scos si instalat repede echipamentul afara. :) ----------------------------------- iulian90 07 Noi 2023 22:55 ----------------------------------- Si inca doua imagini, proaspat trase in seara asta, cu Jupiter si Saturn. Saturn de acum e cam pe "picior de plecare", apunand tot mai devreme seara, asa ca mai putem observa si fotografia planeta pana cel mult sfarsitul anului ,pe urma va disparea in lumina amurgului. Jupiter in schimb il putem vedea bine inca 4 luni cel putin, pana la jumatatea lunii Martie, anul viitor. Daca la Saturn conditiile au fost ok in seara asta, la Jupiter au dat navala norii si au dus scurtarea duratei capturii la mai putin jumatate, la 1 minut, adica vreo 1500 cadre, fata de 3400 cadre cat trebuia sa strang in 2 minute, dar e bine si asa caci am scos un rezultat promitator, si la 1 minut durata efectul de blurare a detaliilor fine pe orizontala datorate rotatiei planetei in jurul propiei axe este mai diminuat decat la 2 minute. ----------------------------------- iulian90 10 Noi 2023 00:02 ----------------------------------- Prezint o imagine suerba cu Jupiter din seara aceasta. :) Am redus la jumatate durata clipului, adica la 60 s , obtinand 1750 cadre, dar detaliile sunt mai clare si mai putin afectate de rotatia planetei in jurul propiei axe. ----------------------------------- valy 10 Noi 2023 08:41 ----------------------------------- Foarte frumoasa! ----------------------------------- iulian90 05 Dec 2023 21:38 ----------------------------------- Prezint doua imagini cu Jupiter de aseara, insa rezultate din clipuri trase cu o noua camera: ZWO ASI 178MM, prima camera cu adevarat astronomica de pana acum, pe care am primit-o recent de la Tavi. :D Este cu mult peste Point Grey Chameleon ca performanta, avand un fps mult mai ridicat si pixeli mai mici decat P.G Chameleon, de doar 2,4 microni, ceea ce constituie un avantaj clar la capturile planetare. Aseara am facut si primul test pe teren , pe telescoapele de 114/900 si 150/1400 si am obtinut rezultate remarcabile, chiar foarte bune in cazul combinatiei ASI 178MM + reflectorul de 150/1400mm. Datorita fps-ului ridicat al camerei, care a atins peste 100 cadre pe secunda in modul ROI, am putut strange peste 6000 cadre in numai 60s, iar in 2 minute (limita maxima a timpului de integrare pentru Jupiter) aproape 13000 cadre. Cu cat mai multe cadre cu atat mai bine pentru un rezultat bun. In imagini ,mai ales cea obtinuta cu reflectorul de 150mm se vad multe detalii mai fine decat cele obtinute cu camera P.G Chameleon. ----------------------------------- iulian90 20 Dec 2023 20:50 ----------------------------------- Prezint inca o imagine cu Jupiter de aseara, facuta cu noua camera ASI178MM, prin reflectorul de 150/1400mm, insa in conditii atmosferice nu prea bune (seeing afectat de curentii Jet Stream cam puternici, ce strica detaliile cele mai fine). Totusi rezultatul fina a iesit bun. :) ----------------------------------- varadinagypal 29 Ian 2024 09:50 ----------------------------------- kudos, iulian90 ----------------------------------- iulian90 29 Ian 2024 23:13 ----------------------------------- Koszonom / Multumesc. :) Camera ASI178MM are potential mare chiar pe actualul echipament astrofoto (reflector 150/1400mm), dar cum am mai spus si in trecut , seeing-ul are ultimul cuvant de spus in calitatea imaginii finale, dovada fiind chiar imaginile din ultimele doua postari ale mele de mai sus, facute cu aceeasi camera ASI 178MM si reflectorul de 150/1400mm , imaginile de pe data 5 decembrie (una dintre imagini fiind facuta prin reflectorul de 114/900mm) fiind de o calitate superioara celei de pe data de 20 decembrie, cand am prins seeing prost. Oricum iarna asta seeing-ul a fost mai tot timpul naspa, sa speram ca din primavara sa devina mai calma atmosfera, pentru capturi planetare. ----------------------------------- iulian90 01 Feb 2024 22:47 ----------------------------------- Planeta Jupiter filmata aseara prin telescopul de 150mm cu ambele camere , ASI178MM si Point Grey Chameleon CLMN13S2M. Camera ASI 178 este clar mai buna decat PG Chameleon, mai sensibila si mai rapida (cu fps mai mare) si cu pixeli mai mici, dar in cazul de fata focalizarea la camera ASI se pare ca a fost putin mai neclara decat la camera PG Chameleon (dealtfel nici nu am masca Bahtinov confectionata pentru reflectorul de 150mm pentru o focalizare mai precisa, am doar una pentru telescopul de 114/900mm care e cam mica pentru telescopul de 150mm - trebuie sa-i confectionez o masca Bahtinov si pentru el). Daca aseara seeing-ul a fost satisfacator, in seara asta seeing-ul a fost un "dezastru", imaginea planetei fluturand puternic, asa ca in seara asta am renuntat la capturi.